Indiferent că vrei să slăbești sau vrei să duci o viață mai sănătoasă, noi ți-am pregătit o listă cu 8 gustări sănătoase pe care le poți pregăti ușor și rapid. Am inclus rețete sărate, dar și dulci care să înlocuiască dulciurile cu prea mult zahăr și alte alimente procesate. Ele pot fi mâncate între mese și unele pot fi împărțite chiar și cu prietenii. Cel mai important lucru când vrem să ducem o viață sănătoasă este să fim moderați. Dacă mâncați sănătos, nu înseamnă că trebuie să vă limitați doar la dulciuri și gustări sănătoase. Când duceți o dietă echilibrată puteți să mâncați și gustările din comerț, dar nu în exces. Important e ca majoritatea mâncării pe care o consumați să fie sănătoasă și să vă placă. Dacă vreți să vă schimbați stilul de viață, trebuie mai ales să vă placă mâncarea sau ronțăielile sănătoase pe care le gătiți. Uitați mai jos câteva gustări care nu îngrașă din care puteți alege:
Pâine cu banane și nuci pecan
Dacă îți plac bananele și ți-ar plăcea să le mănânci într-un mod mai creativ și bun, atunci această gustare rapidă și delicioasă este pentru tine :D. Feliile de pâine cu banană pot fi servite cu Nutella, cu unt de arahide (combinația mea preferată), cu o cană de lapte sau cu o cană bună de ciocolată caldă. Dacă țineți o dietă vă încurajez să înlocuiți zahărul din rețetă cu stevia(o să pun o poză mai jos). Puteți folosi acest îndulcitor pentru orice desert pentru a face gustări cu puține calorii.
Aproximativ 10-12 porții
Timp total de preparare:35 de minute
Ingrediente:
1/2 cană de unt topit la microunde și răcit
2/3 cană zahăr brun/alb
2 ouă mari
2 căni piure de banane (3-4 banane)
2 lingurițe extract pur de vanilie
1 3/4 căni făină
1 linguriță bicarbonat de sodiu
1/4 linguriță sare
1/4 – 1/3 cană zahăr brun/alb (sau mai mult, după gust), pentru topping
Mod de preparare:
Preîncălziți cuptorul la 200° C. Ungeți o tavă cu ulei. Într-un castron mare, puneți și amestecați untul și 2/3 cană de zahăr până se combină bine. Se adaugă în mixul acesta ouăle, bananele făcute piure și vanilia, amestecând până se combină.
Într-un castron separat, combinați ingredientele uscate: făina, bicarbonatul de sodiu și sarea. Adăugați ingrediente uscate la ingredientele umede și amestecați ușor aluatul până mixul este omogen. Aveți grijă să nu amestecați prea mult aluatul.
Adăugați aluatul în tigaie și neteziți-l într-un strat uniform. După aceea presărați peste aluat 1/4 cană (sau mai mult) de zahăr brun/alb. Coaceți timp de 20-25 de minute, rotindu-se o dată în timpul coacerii. Pâinea este gata atunci când o scobitoare introdusă va ieși curată din aluat.Când este gata opriți cuptorul și lăsați să se răcească pentru 5-10 minute în afara cuptorului. Este gata de servire. Poftă bună!
Popcorn făcut în casă
Este o gustare cu putine calorii dacă este facut in casă, în comparatie cu ce poți cumpăra de la magazin. Nu-ți ia foarte mult timp să o prepari. Chipsurile pe care le mănânci de obicei la un film pot fi înlocuite de un castron mare de popcorn. Aveți grijă să folosiți o oală suficient de mare pentru cantitatea de popcorn pe care doriți să o pregătiți. De asemenea, fiți atent la fundul oalei, dacă mai are apă în ea o să sară uleiul, așa că ștergeți-o bine înainte de a o folosi.
Aproximativ 1-2 porții
Timp total de preparare: 15-20 de minute
Ingrediente: 3 linguri ulei (de orice fel)
1/3 cană de porumb pentru popcorn
Sare și unt după gust
Alte topping-uri: Paprika, chilli, pudră de curry, parmezan ras
Mod de preparare:
Într-o cratiță destul de mare încălziți uleiul. Puneți 2-3 boabe de floricele în ulei și urmăriți-le până apar floricelele. Turnați restul de porumb în oală într-un strat uniform. Acoperiți oala și așteptați până când auziți că floricelele de porumb încep să se facă. Scuturați ușor tigaia deplasând-o înainte și înapoi. Pe măsură ce porpcornul se face, încercați să lasați foarte puțin spațiu între capac și oală pentru a mai ieși din aburi (floricelele vor ieși mai uscate așa). Când nu mai auziți floricelele cum se fac, scoateți tigaia de pe foc și puneți floricelele într-un castron rezistent la căldură. Adăugați toppingurile favorite și savurați-le la un film. Poftă bună!
Chia pudding- budincă de chia
A început să fie unul din deserturile mele preferate. Există atât de multe combinații pe care poți să le faci cu această gustare sănătoasă. Preferata mea este rețeta cu ciocolată și fructe. Are un gust fresh și dulce, perfect pentru orice zi. Se poate servi și dimineața, dar deinde de dumneavoastră dacă preferați un mic-dejun mai ușor ca acesta sau ceva mai consistent.
Aproximativ 4 porții
Timp total de preparare: 10 minute + timp de așteptare la frigider (2 ore)
Ingrediente:
1/4 cană pudră de cacao
2-4 lingurițe de sirop de arțar/ miere
1/2 linguriță de scorțișoară măcinată
foarte puțină sare-pentru a scoate gustul de cacao în evidență
1/2 linguriță extract de vanilie
1 1/2 căni lapte de migdale/cocos/soia/lapte de vacă cu grăsime redusă
1/2 cană semințe de chia
Mod de preparare:
Într-un castron mic se amestecă pe rând, pulbere de cacao, miere/sirop de arțar, scorțișoară măcinată, sare și vanilie. Bateți foarte bine pentru a combina. Apoi adăugați puțin lapte și bateți până se formează un amestec care seamănă cu o pastă. Apoi adăugați laptele rămas și bateți până se formează un amestec omogen.
Adăugați semințe de chia și bateți încă o dată pentru a combina. Apoi acoperiți și puneți la frigider pentru cel puțin o oră sau două sau chiar peste noapte, până când amestecul va avea o consistența asemănătoare budincii. Puteți să mai amestecați o dată în conținutul de la frigider înainte să-l mai lăsați încă puțin acolo. Se poate păstra în frigider timp de 5 zile și poate fi servit cu: gem de fructe de pădure, fructe proaspete sau nucă de cocos. Poftă bună!
Banana nice cream
Cauți o idee de gustare sănătoasă vegană și dulce? Atunci această înghețată cu banane este perfectă. Tot ce-ți trebuie este un blender, niște banane congelate și lapte de migdale/soia. Poți adăuga foarte multe ingrediente cum ar fi: untul de arahide, fructe de pădure, mentă, fistic etc..
Aproximativ 2 porții
Timp total de preparare: 15 minute
Ingrediente:
4 căni felii de banane congelate (~ 2 banane mari)
2–4 linguri de lapte de migdale/soia
1-2 linguriță de cacao
zahăr alb/brun (în funcție de gust)
Mod de preparare:
Înainte de a vă apuca de rețetă, taiați două banane în câte 4 bucăți și puneți-le la frigider pe o hârtie de copt pentru cel puțin 2 ore ca să înghețe. Așezați bananele, pudra de cacao și 2 linguri de lapte (orice fel de lapte) într-un blender/ robot de bucătărie. Adăugați zahăr în funcție de gustul dumneavoastră. Amestecați până totul devine omogen. Dacă nu se amestecă, mai adăugați puțin lapte. Aveți grijă să nu puneți prea mult pentru că nu o să mai aibă o consistență groasă. Ea se poate congela într-un recipient din sticlă acoperit cu foaie de copt, dacă vreți să o serviți mai târziu. Dar, ea nu va mai avea aceeași consistență cremoasă ca la început. Se poate servi cu nuci sau bucăți de banana deasupra. Poftă bună!
Iaurt inghetat cu fructe de pădure
Această rețetă poate să fie făcute în forme speciale ca în imaginea de mai sus, sau se poate folosi o tavă cu hârtie de copt. Este cea mai ușoară idee de gustări sănătoase.
Aproximativ 8 porții
Timp total de preparare: o oră
Ingrediente: 2 căni iaurt simplu cu un conținut redus de grăsimi (ex: iaurt ZUZU 0,1% grăsimi)
1/4 ceașcă sirop de arțar/de agave/ miere
1/2 linguriță extract de vanilie
1/4 linguriță suc proaspăt de lămâie
căpșuni, feliate
afine
zmeură
nuci tocate(opțional)
Mod de preparare:
Luați o tavă de copt (care să încapă în congelator) și puneți hârtie de copt pe aceasta. Într-un castron mare, amestecați iaurt, miere/sirop de arțar/de agave, vanilie, suc de lămâie și amestecați bine. Transferați amestecul pe tava pe care ați pregătit-o înainte și întindeți-l uniform. Se acoperă cu fructele pregătite de dumneavoastră și cu nuci (opțional). Se îngheață timp de 2-3 ore, până când amestecul devine tare. Tăiați în bucăți și serviți-le așa cum sunt. Poftă bună!
Energy balls cu unt de arahide si ciocolată- biluțe proteice
Cea mai bună combinație: ciocolata și untul de arahide. Desigur asta nu se aplică la toată lumea… Dar, dacă ești din categoria asta atunci nu trebuie să ratezi aceste ronțăieli sănătoase pe care le poți lua după tine oriunde. Are doar câteva ingrediente și durează foarte puțin timp să le pregătești. Aveți grijă totuși, chiar dacă aceasta este o gustare sănătoasă, nu trebuie să mâncați în exces (valabil pentru toate ideile de gustări care nu îngrașă din listă)
Aproximativ 16 porții/ biluțe
Timp total de preparare: 15-25 de minute
Ingrediente: 1 cană de ovăz
1/4 cană mini chipsuri de ciocolată sau ciocolată îmărunțită (opțional)
1/3 cană Praf de proteine de ciocolată
1/2 cană Unt de arahide (orice marcă)
3 linguri de miere
3 lingurițe de apă
Topping opțional: fulgi de cocos
Mod de preparare:
Într-un castron mare așezați toate ingredientele eneumerate mai sus. Cu ajutorul unei linguri mari, de lemn sau de metal, amestecați foarte bine toate ingredientele. Dacă aluatul este prea uscat puteți să adăugați puțină apă. cu ajutorul unei linguri, luați un pic de aluat și cu mâinile formați o bilă de maxim 4 cm. Repetați procesul cu restul de aluat. Lăsați biluțele la frigider timp de 20-30 de minute. Pot rezista la la frigider timp de 7-8 zile. Pentru a salva timp, ele se pot congela timp de 2-3 luni. Spor la treabă!
Smoothie cu kiwi, banane și căpșuni
Probabil cea mai ușuoară și rapidă rețetă din listă. Smoothie-urile sunt o metodă ușoară de a-ți lua vitaminele la începutul zilei😊. Este una dintre gustările cu puține calorii pentru că o poți servi și fără îndulcitor (miere/zahăr). Fructele o să dea aroma incredibilă ale acestei bpăuturi. Eu în rețetă am ales trei fructe pe care știu că majoritatea oamenilor le preferă, dar poți înlocui sau adăuga în rețetă fructele preferate.
Timp de preparare: 5-10 minute (dacă fructele sunt congelate în prealabil)
1 porție Ingrediente:
1-2 linguri de miere
1 cană de lapte
1 kiwi
1 banană
1 cană de căpșuni
Mod de preparare: Ca să faci această rețetă în timpul săptămânii poți pregăti fructele înghețate din weekend. Bananele le poți tăia în 4 bucăți și le poți pune pe o hărtie de copt(cu distanță între ele pentru a nu se lipi) și sunt gata de pus în congelator. Dacă vrei să sari peste acest pas procesează toate aceste ingrediente într-un blender până obții un amestec omogen. Toarnă smoothie-ul într-un bol și bucură-te de această băutură delicioasă de dimineață sau în orice alt moment al zilei. Este una dintre gustările mele favorite.
Baton sănatos cu granola
Nu prea am fost fană ale acestor batoane până să le încerc. Mi se păreau prea uscate din poze. Dar, odată ce o să le faci și tu sunt aproape sigură că o să-ți schimbi părerea. Este una dintre gustările cu puține calorii care sunt sățioase și perfecte de consumat înaintea unui antrenament de dimineață.
Timp total de preparare: 15-20 de minute
Ingrediente: 1 ceașcă de curmale fără sâmburi
1/4 cană sirop de arțar sau nectar de agave/miere
1/4 cană unt
1 cană de migdale prăjite nesărate tocate
1 1/2 cană de ovăz
Chipsuri de ciocolată, fructe uscate, nuci, vanilie etc. (opțional)
Mod de preparare:
Puneți curmalele într-un robot de bucătărie și mixați-le până se formează un aluat (aproximativ un minut). Pas opțional: puteți lasa ovăzul și migadalele crude sau puteți să le puneți la cop, dacă preferați aroma prăjită. Într-o cratiță la foc mic amestecați siropul de arțar/mierea și untul de arahide. Într-un castron mare, așezați ovăzul, migdalele și curmalele peste care turnați amestecul anterior și amestecați, rupând curmoalele pentru a se dispersa. Conținutul se va transfera într-un vas de copt mediu, învelit cu hârtie de copt. Apăsați ferm până se aplatizează uniform amestecul făcut de dumneavoastră și acoperiți vasul cu o folie de plastic. Lăsați conținutul la congelator sau frigider timp de 15-20 minute și apoi puteți să tăiați. Poftă bună!
Sper că ați găsit câteva idei de gustări sănătoase care vă plac și amintiți-vă să nu duceți dietele la extrem. Cel mai important este echilibrul când vine vorba de o dietă sănătoasă.
Pentru mulţi, vacanţa de iarnă înseamnă cadouri, momente dedicate lecturii sau evadării (măcar imaginare) în ţinuturi exotice. Poate îţi plac poveștile de Crăciun, filmele romantice în proză. Sau poate preferi un thriller plin de suspans în decoruri interbelice. Nu te-am uitat nici dacă vrei să te scufunzi în amintirile scriitorilor preferaţi sau în scenele tandre ale unei cărţi scrise pentru a-ţi reda încrederea în umanitate. De aceea ţi-am pregătit o listă de 33 de cărţi, pentru a avea de unde alege. Lectură plăcută!
Cărţi despre iernile regăsirilor
1. O paranteză în timp de Jeanette Winterson
Jeanette Winterson a reinterpretat piesa lui Shakespeare – Poveste de iarnă. Dramele personajelor, trădările, geloziile, iubirile pătimașe, despărţirile și regăsirile neașteptate sunt plasate în zilele noastre. Paginile despre cuplul format de un bărbat din înalta societate, obișnuit să câștige mereu, și o tânără artistă sunt de o frumuseţe răvășitoare.
Povestea de iubire din roman include un amestec de povești care tulbură, ca apoi să îţi redea încrederea în umanitate. În stilul ei straniu, Jeanette Winterson oferă niște pasaje care te vrăjesc, reamintindu-ţi de nevoia de iubire și de prietenie. Te invităm să citești și recenzia.
2. Zile de Crăciun. 12 povestiri și 12 sărbători pentru 12 zile de Jeanette Winterson
Când ne gândim la vacanţa de iarnă, mintea ne fuge spre aromele și poveștile din zilele de Crăciun. Îmbinând povești pentru toate vârstele, amintiri și reţete culinare irezistibile, Jeanette Winterson oferă un cadou memorabil: Zile de Crăciun. 12 povestiri și 12 sărbători pentru 12 zile. Este o carte de care te bucuri cu toate simţurile. Poveștile te vor înduioșa, iar în camera se vor strecura mirosurile unor mâncăruri îmbietoare. Nu uita de un ceainic pentru a completa atmosfera cu parfumul scorţisoarei sau al iasomiei liniștitoare. Te invităm să citești și recenzia.
Iarna este și anotimpul în care până și cei ce se consideră mereu cu picioarele pe pământ își dau voie să creadă în magia unui film romantic. Poţi alege și un film romantic în proză, care să nu te dezamăgească. Noi îţi recomandăm O zi de decembrie.
Povestea începe într-o zi de 21 decembrie. În acea zi, protagonista romanului fugea prin Londra cuprinsă de febra cumpărăturilor de sezon. Deodată, a zărit un tânăr irezistibil. Din păcate, acesta nu reușește să urce la timp în autobuz, pentru a începe o conversaţie cu ea. Tânăra îl reîntâlnește, dar în calitate de iubit al colegei de apartament. Ce urmează? Vei afla citind romanul a cărui protagonistă are drăgălășenia lui Bridget Jones. Te invităm să citești și recenzia.
Vacanţa de iarnă îţi amintește să faci bilanţul anului ce se apropie de final. De aceea ai nevoie de o carte având un mesaj încurajator, fără a emana un optimism tâmp. O astfel de carte este și romanul Evvie Drake o ia de la capăt. Vei descoperi o poveste tandră și plină de umor. Nu lipsesc nici observaţiile psihologice privind viaţa de cuplu și desprinderea de o relatia toxica.
În centrul romanului se afla Evvie. În ziua în care hotărăște să-și părăsească, în sfârșit, soţul egoist, află că acesta a murit în urma unui accident. Vestea o face să-și privească viaţa într-un mod pesimist. Salvarea ei vine din partea celui mai bun prieten. El o întreabă dacă poate închiria niște camere unui sportiv adulat de femei. Sportivul se află într-o criză afectivă. Nu îţi va lua mult până să te prinzi că între Evvie și acest sportiv părăsit de noroc se va înfiripa o poveste de iubire, precedată de o securizantă prietenie. Te invităm să citești și recenzia.
Proaspăt ecranizat, romanul Oameni normali reinterpretează tema unei mari iubiri din adolescenţă. Protagoniștii romanului fac parte din lumi diferite. Ea vine din înalta societate. El este fiul menajerei care îi este apropiată ei asemenea unei mame. El se bucura de popularitatea sportivului râvnit de toate fetele din liceu, în timp ce ea pare o timidă incurabilă, adesea luată peste picior de colegi.
Povestea de iubire este una cu suișuri și coborâșuri, cu dezamăgiri, dar și cu multe scântei de speranţă. Este genul de iubire care se întinde pe mai multe etape din procesul de maturizare al celor două personaje. Te invităm să citești și recenzia.
Vacanţele de iarnă sunt și răgazul ideal ce îţi permite să planifici următoarea vacanţă de vară. Pentru mulţi, Calabria este o destinaţie atrăgătoare. Nu întâmplător vor fi atrași de titlul romanului În Calabria. În acest roman se îmbină inspirat pitorescul, suspansul filmelor cu gangsteri, iubirea și realismul magic.
Vei citi despre un bărbat care va avea parte de două mari surprize. Una este reprezentată de iubirea târzie întruchipată de o tânără desprinsă parcă din filmele italiene în decor meridional. Cealaltă surpriză vine de pe tărâmul fantasticului. În grădina bărbatului își face adăpost o licornă. Despre apariţia acestui animal fantastic află și un temut mafiot local. Cum va interveni licorna în lupta împotriva răului și ce se va alege de povestea de iubire? Vei afla citind acest roman ce pare un basm actual, pentru oameni mari. Te invităm să citești și recenzia.
Iubire cu i mic îi umple de speranţă pe cei care se simt singuri în perioada sărbătorilor. La fel se simte și personajul romanului. Acesta este un profesor universitar dependent de lectură, pictură, filme clasice și muzică. Are și o pasiune pentru literatura japoneză. Așadar nu te mira când vei afla că noul său prieten, un motan apărut de nicăieri, va fi botezat Mishima.
Motanul nu vine singur. Prezenţa lui va fi o ușa deschisă, pe unde vor intra două femei – una din prezent, alta din trecut. Noua viaţă a profesorului însingurat este povestită astfel încât să-i farmece pe cititorii pasionaţi de artă. Paginile abundă în trimieri la picturi celebre sau la cărţi. Te invităm să citești și recenzia.
Iarna este și anotimpul în care ne răsfăţăm prin cadouri. Un cadou la care multe femei visează este și parfumul Chanel. Poţi citi și un roman captivant despre epoca lui Coco Chanel. Aroma timpului amintește de întâlnirea dintre zeiţa emancipării și un celebru parfumier. În decorul paradisului olfactiv din Grasse, un parfumier fugit din Rusia cucerită de bolșevici descoperă formula unui parfum revoluţionar. Este parfumul demn de femeia modernă, care vrea să se bucure liber de propria capacitate de seducţie fără a parea o cocotă.
Romanul Aroma timpului mai spune și povestea celui devenit ucenicul parfumierului ce o impresionează pe Coco Chanel. Numele acestui elev este Pablo și vine din Barcelona. Dragostea pentru parfumuri îl va purta în Parisul anilor nebuni, unde va trăi o năucitoare poveste de iubire. Dezamăgirile din culisele gloriei de parfumier nu-l vor ocoli. Din fericire, Coco Chanel este acolo pentru a-i oferi niște sfaturi preţioase în amor. Te invităm să citești și recenzia.
Tot din Parisul anilor nebuni vine și povestea unei pictoriţe rebele, pe care o vei descoperi citind Amintirea dragostei. Romanul începe de la interesul manifestat de soţia autorului. Aceasta descoperise un tablou incitant, foarte îndrăzneţ, chiar și pentru zilele noastre. Jim Fergus a vrut să afle mai multe despre Chrysis Jungbluth, femeia care l-a pictat. Ajunge să scrie astfel un roman care te aruncă direct în efervescentul Paris al artiștilor care scandalizau. Te invităm să citești și recenzia.
10. Femeia din Orient Express de Lindsay Jayne Ashford
Dacă visezi să călătorești în ţările calde alături de cea mai iubită autoare de romane poliţiste, poţi alege cartea Femeia din Orient Express. Având la bază povestea de viaţă a faimoasei Agatha Christie, romanul te seduce precum un film de epocă având ca fundal orașele considerate leagănul civilizaţiei. Te vei plimba prin bazaruri, te vei îmbăta cu arome exotice, apoi vei avea parte de momente palpitante. Te invităm să citești și recenzia.
În marile orașe devenite faimoase în perioada interbelică, iarna însemna strălucire, fast, petreceri nesfârșite. De astfel de petreceri se bucurau și vedetele feminine ale unui teatru de variete din New York. În lumea lor va nimeri și o tânără din înalta societate. Teatrul îi apaţine mătușii ei rebele. Culisele spectacolelor devin o invitaţie la un trăi libertin, dar și la maturizare.
Orașul fetelor are toate șansele să atragă interesul unui regizor. Decorurile sunt flamboaiante, personajele sunt expresive, iar poveștile de iubire și maturizare sunt pline de neprevăzut. Așadar, pregătește-te pentru un răsfăţ cu personaje pline de șarm. Te invităm să citești și recenzia.
Moliciunea unui prieten din lumea felinelor, care se așează lângă tine exact când ajungi la cele mai importante pasaje din roman, este una dintre plăcerile zilelor friguroase de iarnă. Poţi alege să citești Zilele lui Savelie dacă îţi plac pisicile și plimbările prin orașele vechi.
Plimbările îi plac și motanului Savelie. El va străbate cartierele istorice ale unei Moscove mai puţin cunoscute de turiști. Alături de el, vei descoperi istoria orașului, deoarece lui Savelie îi place foarte mult cultura. Atât de mult îi place, încât ajunge să se angajeze ca vânător de rozătoare. Vrea să apere capodoperele picturii de lăcomia șoriceilor ce își fac veacul prin galeriile de pictură. Te invităm să citești și recenzia.
Memoriile unui motan călător este unul dintre cele mai sensibile romane dedicate prieteniei dintre om și felinele domesticite. Are acel farmec delicat atribuit romanelor japoneze. Alături de motanul devenit personajul principal vei străbate Japonia, pentru a cunoaște un ţinut de o stranie frumuseţe, aflat în nordul îndepărtat. Te invităm să citești și recenzia.
Nu vei mai lăsa din mână cartea Mâine poate am să raman dacă preferi niște personaje ce-ţi dau impresia că-ţi devin prietene. Multe scene te fac să te simţi invitat la o cină de niște locuitori veseli din Napoli. Şi, asemenea meridionalilor, aceste personaje trăiesc din plin. Își exprimă sentimentele exuberant. Se aprind când văd nedreptatea. Emană autenticitate și poftă de viaţă prin toţi porii. Sunt pătimașe. Adoră melodiile sentimentale ce străbat cartierele vechi, pline de străduţe înguste și, mai presus de toate, învaţă să meargă înainte, chiar dacă problemele ameninţă să le copleașească.
Vei citi despre o tânără nonconformistă care ajută o femeie să-și păstreze copilul. În viaţa ei apare și un tânăr șarmant, după ce logodnicul o părăsește brusc. Nu lipsesc nici acele personaje secundare adorabile, ce dau sarea și piperul unui roman a cărui acţiune se petrece în sudul Italiei. Te invităm să citești și recenzia.
În Madlena, Aurora Liiceanu amintește de frumuseţea prieteniilor dintre femeile având personalităţi diferite. Rememorând vacanţele petrecute la Vama Veche, Aurora Liiceanu îţi va prezenta două artiste rebele. Una îi este prietenă, cealaltă vine din Parisul interbelic. Te invităm să citești și recenzia.
Cărţi despre oamenii care ne salvează în momentele dificile
16. Recunoștinţă (Delphine de Vigan)
Fiind și anotimpul cadourilor, iarna îţi aminește și de oamenii care ţi-au fost alături în momente dificile. Despre astfel de oameni este vorba și în romanul intitulat Recunoștinţă. Vei citi mai multe povești care se intersectează. Sunt povești despre întâlniri salvatoare și prietenii ce pot dura o viaţă. Te invităm să citești și recenzia.
17. Felix și izvorul invizibil de Eric-Emmanuel Schmitt
Într-unul dintre cartierele boeme ale Parisului există o cafenea unde te poţi retrage pentru a trăi clipe magice. Localul îi aparţine unei femei din Senegal. Nunele ei este Fatou și este mama lui Felix, un adolescent care se maturizează peste noapte. Motivul? Fatou cade în abisul unei tristeţi adânci. Leacul nu va putea fi găsit decât în Senegal, ţara natală a femeii. Călătoria în Senegal va dezvălui și niste secrete din trecutul mamei lui Felix. Te invităm să citești și recenzia.
În noua sa carte, intitulată Ce vrem noi, femeile? Isabel Allende ţi se destăinuie. Vorbește despre copilăria ei, despre feminism, despre forţa literaturii și despre femeile care au inspirat-o. Nu lipsesc nici detalii ce te vor face să-i înţelegi mai bine ţara natală, de care a fost obligată să se despartă în timpul dictaturii lui Pinochet. Te invităm să citești și recenzia.
Amos Oz este un partener de discuţie irezistibil. Nu te mai saturi să-l asculţi. Întrebările editoarei sale, Shira Hadad, scot la suprafaţă amintiri uitate și gânduri secrete. Din ce este făcut un măr? curprinde unele dintre cele mai frumoase pasaje despre iubire, feminitate, erotism, libertate, legături de famile și literatură oferite de Amos Oz. Te invităm să citești și recenzia.
Dacă preferi prozele scurte care să îţi amintescă de vacanţele mult visate în Grecia, Spania, Malta sau Italia meridională poţi alege și Kyparissia. Vei citi douăzeci de povestiri în care umorul duios, nostalgia, atmosfera unei veri mediteraneene și amintirile despre iubiri trecute se îmbină tandru. Te invităm să citești și recenzia.
Tot vara mediteraneană este și fundalul romanului Schiţă. Personajele romanului discută despre iubiri pierdute, legături de familie, speranţă și prietenie. Ele pendulează între Atena efervescentă și liniștea unei insule mitice. Te invităm să citești și recenzia.
22. Toate vieţile pe care nu le-am trăit de Anuradha Roy
În timp ce lași aromele unui ceai exotic să te învăluie într-o zi geroasă, poţi începe să citești romanul Toate vieţile pe care nu le-am trăit. Este un roman ce te poartă prin ţinuturile parfumate ale Indiei și insulei Bali. Personajul central este o femeie care fuge de o familie tradiţionalistă pentru a-și urma vocaţia de pictoriţă. Se refugiază în Bali, departe de un soţ care nu o înţelege. Peste ani, fiul ei rămas în India va încerca să-i înţeleagă deciziile dureroase.
Toate vieţile pe care nu le-am trăit este un roman plin de sensibilitate. Paginile descriptive întind o vrajă peste timp. Vei avea impresia că te afli alături de pictoriţă din roman într-un paradis luxuriant. Te invităm să citești și recenzia.
23. Biroul pentru Grădini și Iazuri (Didier Decoin)
Japonezii venerează grădinile. Iar orice gradină este perfectă doar dacă are un mic iaz cu pești cărora li se atribuie diferite simboluri.
Biroul pentru Grădini și Iazuri descrie o poveste de iubire pentru cei fascinaţi de Japonia. În centrul romanului se află o femeie care trebuie să ducă niște pești spciali, aleși pentru împărat. Așa începe o călătorie plină de amintiri senzuale.
A duce peștii în siguranţă pentru a-l bucura pe împărat când privește iazul din grădina palatului este o declaraţie de iubire făcută de protagonista soţului dispărut. Acesta era unul dintre pescarii apreciaţi datorită peștilor de o rară frumuseţe ce ajungeau la curtea imperială. Te invităm să citești și recenzia.
24. Tangoul. Patru conferinţe de Jorge Luis Borges
Una dintre cele mai frumoase cărţi despre tango a fost scrisă de Borges. De fapt, cartea include niște conferinţe dedicate acestui dans. Borges exploează nu doar originile tangoului, ci însăși istoria orașului de suflet. Vei călători într-un Buenos Aires cameleonic, unde s-au contopit mai multe influenţe culturale. Te invităm să citești și recenzia.
Uneori, străinii care aleg România observă niște detalii de o frumuseţe pe care noi am încetat să o mai percepem. Prin ochii francezului Gregory Rateau vei descoperi o Românie care te va surprinde plăcut. Capitolele au consistenţa unor povestiri care te invită să revezi o lume cu alţi ochi. Hoinar prin România este o călătorie plină de umor, duioșie, curiozitate și empatie. Te invităm să citești și recenzia.
Nikos Kazantzakis a fost și un mare călător. Impresiile din călătoriile sale asiatice, incluse în volumul Grădina de piatră, îţi dezvăluie o mare capacitate de a înţelege esenţele altor culturi. În vremuri tulburi, când europenii se temeau de China și de Japonia, Kazantzakis le descoperă frumuseţea și le respectă diversitatea. Amintirile din călătoriile sale uimesc și năucesc. Te invităm să citești și recenzia.
Dacă îţi plac thrillerele și filmele poliţiste în decoruri interbelice, vei savura povestirile din Femeia cu mască. Femei fatale, bărbaţi trădaţi sau răzbunători, moștenitori prinși în capcane, plimbări prin cartiere vechi, tablouri, oglinzi veneţiene, case pline de secrete. Iată elementele unui crime thriller de epocă. De cele mai multe ori, detaliile asociate decorului rafinat devin indiciile ce pot alimenta suspansul. Te invităm să citești și recenzia.
Realismul magic se simte ca la el acasă în Bucureștiul fanariot evocat în romanele Doinei Ruști. În Mâţa Vinerii, acest realism magic se ascunde în bucătăria domnească. Povestea bucătarului preferat al nobilimii se împletește cu peripeţiile unei tinere având acces la o lume de legende, secrete și multe superstiţii. Ingredientele acestui festin literar devin misterul, încurcăturile amuzante, pitorescul și doza de suspans corect administrată. Te invităm să citești și recenzia.
Vrei zile de vară ca-n în Maroc, deși ești în mijlocul iernii? Dacă nu poţi ajunge imediat, vine Marocul la tine, prin thrillerul Necunoscuta din Tanger. Vei citi un thriller psihologic al cărui deznodământ este foarte greu de anticipat. Suspansul este întreţinut de personaje înșelătoare, ce se urmăresc printr-un Tanger labirintic. Romanul are farmecul unui film de epocă având personaje pline de șarm, trădări și rivalităţi feminine. Te invităm să citești și recenzia.
30. Jurnalul unei iubiri imposibile de Kaya de Vos
Visătorii ce preferă călătoriile în Toscana pot alege poveștile de dragoste înfiripate în Florenţa. Jurnalul unei iubiri imposibile te farmecă prin oscilaţia între Florenţa prezentului și cea a trecutului. Alături de personaje te vei plimba în cele mai frumoase locuri ale Florenţei, lăsându-te vrăjit de bijuteriile arhitecturii. Te invităm să citești și recenzia.
31. Cel mai fumos loc din lume e chiar aici de Care Santos și Francesc Miralles
O cafenea este mai mult decât un simplu local de socializare. Poate deveni un spaţiu magic în care să poti regăsi persoanele de care îţi era dor și pe care le credeai pierdute într-un trecut îndepărtat. Într-o astfel de cafenea ajunge și protagonista romanului Cel mai fumos loc din lume este chiar aici. Localul devine un spaţiu liniștitor după o tentativă de suicid. Cel mai fumos loc din lume e chiar aici poate fi considerat un roman ce te unge pe suflet dacă vacanţa de iarnă vine după un an dificil. Te invităm să citești și recenzia.
Preferi o poveste despre dragoste și prietenie ale cărei personaje vin din Parisul boemilor? Atunci merită să încerci și romanul O viaţă mai bună. Anna Gavalda nu dă greș când aduce împreună personaje care nu au, aparent, nimic în comun. Aceste personaje reflectă preocuparile multor tineri, dovedindu-se a fi o sursă de energie, prospeţime și resurse emoţionale imprevizibile. Te invităm să citești și recenzia.
Iarna și ciocolata au o relaţie specială. De aceea îţi recomandăm un roman ce amintește de faimoșii ciocolatieri ai Barcelonei. Poftă de ciocolată mai este și un roman plin de personaje aventuroase. Acestea îţi vor dezvălui istoriile neștiute ale unuia dintre cele mai vizitate orașe. Vei parcurge romanul cu plăcerea celui ce descoperă un obiect vechi, a cărui poveste leagă biografiile a trei personaje feminine curajoase. Te invităm să citești și recenzia.
Bucură-te de 20 de picturi celebre, pentru că niciodată nu e o idee rea să vedem ceva frumos. Iar acum poate e nevoie mai mult ca oricând să ne bucure puțin frumusețea, astfel că merită să ne îndreptăm atenția spre unele din cele mai impresionante și faimoase picturi realizate de-a lungul timpului. Mai ales că turul acestora se poate face fără să ne deplasăm în diferite părți ale lumii, ci exact de unde suntem! Iată picturi celebre de care cu siguranță ai auzit, iar acum vei mai cunoaște câteva detalii despre ele:
Mona Lisa (1503-1519) de Leonardo da Vinci
Unde este expus: Muzeul Luvru (Paris)
E o surpriză faptul că cel mai faimos tablou din lume este acela al unei femei misterioase cu zâmbetul enigmatic? Nu cred. Cunoscută şi sub numele de „Gioconda”, a reprezentat o inovație în artă pentru acea vreme. Pictura este cel mai vechi portret italian cunoscut care se concentrează atât de atent pe model, într-un portret pe jumătate, conform Luvrului, unde a fost instalat pentru prima dată în 1804.
Înainte de secolul al XX-lea, istoricii spun că „Mona Lisa” era mai puțin cunoscută în afara cercurilor de artă. Dar în 1911, un fost angajat al Luvrului a furat portretul și l-a ascuns timp de doi ani. Furtul l-a adus în discuția publică, iar de aici a contribuit la consolidarea locului picturii în cultura populară de atunci.
2. Cina cea de taină (1495-1498) de același Leo
Unde este expus: Santa Maria delle Grazie (Milano, Italia)
Această lucrare celebră nu este expusă într-un muzeu, ci este pictată pe pereții bisericii Santa Maria delle Grazie din Milano. Pictată într-o epocă în care imagistica religioasă era încă o temă artistică dominantă, „Cina cea de Taină” descrie ultima dată când Isus a împărțit pâinea cu ucenicii săi înainte de răstignire. Pictura este de fapt o frescă uriașă – 4,6 metri înălțime și 8,8 metri lățime, ceea ce o face să fie măreață la propriu, dar mai ales la figurat.
Fresca a supraviețuit mai multor amenințări din timpul războaielor – trupele lui Napoleon au folosit peretele pe care a fost pictată fresca ca să exerseze trasul la țintă. Mai mult, a fost expusă câțiva ani când bombardamentele din timpul celui de-al doilea război mondial au distrus acoperișul mănăstirii Santa Maria delle Grazie din Milano. Din fericire nu a fost distrusă și poate fi admirată și astăzi.
3. Noapte înstelată (1889) – Vincent van Gogh
Unde este expus: Muzeul de Artă Modernă (New York City)
Pictura relativ abstractă este un exemplu al utilizării inovatoare și îndrăznețe a propriului stil ce l-a făcut celebru pe Van Gogh abia după moartea sa. Culorile izbitoare de albastru și galben ale picturii și atmosfera visătoare și învolburată i-au intrigat pe iubitorii de artă de zeci de ani.
Știați povestea acestei picturi celebre? Van Gogh trăia într-un azil din Saint-Rémy, Franța, fiind tratat pentru boli mintale, când a pictat „Noaptea înstelată”. El a fost inspirat de priveliștea de la fereastra camerei sale.
4. Fiul omului (1964) – René Magritte
Nu este expus, face parte dintr-o colecție privată
Fiind una dintre cele mai recunoscute și faimoase picturi ale mișcării suprarealiste, pictura este atât simplistă, cât și ambiguă, cu semnificația lăsată pe seama interpretării privitorului.
Magritte a spus că pictura este despre umanitate: „Tot ceea ce vedem ascunde un alt lucru, vrem mereu să vedem ceea ce este ascuns de ceea ce vedem, dar e imposibil. Oamenii își ascund secretele prea bine… Există un interes pentru ceea ce este ascuns și ceea ce vizibilul nu ne arată. Acest interes poate lua forma unui sentiment destul de intens, un fel de conflict, s-ar putea spune, între vizibilul ascuns și vizibilul prezent. ”
De asemenea, s-a sugerat că pictura își propune să reflecte anonimatul omului de afaceri modern care își ascunde adevărata identitate pentru a se conforma. Modul în care mărul ascunde fața omului înseamnă că își ascunde adevăratul sine de ochii societății. Unul dintre cele mai fascinante și persistente aspecte ale Fiului omului este faptul că interpretările sale sunt nesfârșite – și exact acesta a fost scopul lui Magritte!
5. Crearea lui Adam (1508 – 1512) de Michelangelo
Unde este expus: Capela Sixtină (Vatican)
Cea mai faimoasă lucrare a renumitului artist Michelangelo acoperă o secțiune din tavanul Capelei Sixtine – trebuie să vă uitați în sus pentru a o vedea. Este una dintre cele nouă scene din cartea Genezei, toate fiind înfățișate în centrul tavanului capelei. Scena îl înfățișează pe Dumnezeu și pe Adam cu brațele întinse, degetele lor aproape atingându-se. Este una dintre cele mai replicate imagini din istorie.
Reprezentările de pe tavanul Capelei din Vatican reflectă credința fermă a lui Michelangelo că trupul ar trebui să fie sărbătorit ca o reflectare atât a frumuseții divine, cât și a frumuseții sufletului uman.
6. Țipătul (1893) – Edvard Munch
Unde este expus: National Museum (Oslo, Norvegia)
Mai întâi, Țipătul nu este o singură operă de artă. Potrivit British Museum, există două tablouri faimoase, două pasteluri și apoi un număr nespecificat de tipărituri.
La fel ca în cazul „Mona Lisa”, furturile îndrăznețe (din 1994 și 2004) ale celor două versiuni ale Țipătul-uiau contribuit la creșterea gradului de conștientizare a publicului asupra operelor de artă. Ambele au fost în cele din urmă găsite. Totuși rămâne obiectul încercărilor celor mai multe furturi din lumea artei.
Dincolo de interpretările pe care i le putem oferi, pictorul relevă întâmplarea care a dus la crearea faimosului tablou: „Într-o seară, mă plimbam pe un drum, oraşul era pe o parte şi fiordul pe de cealaltă, în jos. M-am simţit obosit şi bolnav. M-am oprit şi m-am uitat peste fiord – soarele apunea şi norii deveneau roşii ca sângle. Am simţit un ţipăt trecând prin natură; mi se părea că am auzit ţipătul. Am pictat acest tablou, am pictat norii ca şi cum ar fi fost sânge. Culoarea ţipa. Aceasta a devenit Ţipătul.”
7. Sărutul (1907-1908) – Gustav Klimt
Unde este expus: Muzeul Belvedere (Viena, Austria)
Din „Perioada de aur” a lui Klimt, influențele artistice bizantine pot fi văzute în hainele extrem de decorative purtate de cuplul în mărime naturală. Cu această pictură Klimt face o „declarație alegorică universală despre faptul că iubirea se află în centrul existenței umane”. Având în vedere atracția sa magnetică, se pare că oamenii sunt de acord.
Sărutul este un amestec al diferitelor școli de artă. Frunza de aur ne duce înapoi la lucrări de artă bizantine. Compoziția operei reflectă influența picturii japoneze, care a fost evidentă și în unele picturi anterioare ale autorului. Modelele contrastante ale mantiilor celor doi îndrăgostiți reflectă curentul ce lua avânt în epocă, cu elemente ale stilului Art Nouveau.
8. Marele val de la Kanagawa (1831) de Katsushika Hokusai
Cunoscut și sub numele de Marele val, este unul dintre cele mai faimoase exemple de artă japoneză din lume. În ciuda valului mare care acoperă cea mai mare parte a imaginii, accentul se pune de fapt pe muntele sacru Fuji, care a fost o obsesie spirituală a artistului.
Pentru Hokusai însuși, după cum a afirmat, cel mai înalt munte din Japonia este „sursa secretului nemuririi”.
Pictura Marele val rămâne una dintre cele mai reproduse opere din ultimele două secole.
În scrisorile către fratele său, Vincent van Gogh afirma cât de mult admiră operele lui Hokusai, lăudând calitatea desenului său și măiestria utilizării liniilor în Marele Val. Datorită acestor cuvinte și analizând picturile lui van Gogh putem vedea că lucrare japoneză a avut un impact considerabil asupra artei sale.
9. Călător pe Marea Norilor (1818) de Caspar David Friedrich
Unde este expus: Muzeul de artă Kunsthalle (Hamburg, Germania)
Imaginea se concentrează pe o persoană care privește asupra naturii. Privim alături de el, la câțiva pași în spate, dar totuși suntem un tovarăș în acest moment. La ce se gândește în timp ce stă acolo?
O interpretare optimistă ar fi aceea că a călătorit până la vârful acestei prăpăstii stâncoase, iar acum, exaltat de eforturile sale, privește întreaga lume – simțindu-se glorios și inspirat, înălțat și demn.
Ceea ce este fascinant la această pictură este că poate fi interpretată în direcția opusă, având la fel de mult sens: un om plin de îndoieli se uită cu tulburare la vasta priveliște. Sub picioarele sale se află o mare de ceață învolburată. El este singur în acest loc, în ale cărui dimensiuni ce par nelimitate, dar nu sunt, recunoaște propria sa existență și trăire.
10. Fata cu un cercel de perlă (1665) – Johannes Vermeer
Unde este expus: Mauritshuis (Haga, Olanda)
Considerată o „Mona Lisa olandeză” sau „Mona Lisa nordului”, este de asemenea una dintre cele mai faimoase picturi din lume. Pe lângă diferențele stilistice dintre ele, din punct de vedere tehnic, Fata cu un cercel de perlă nu este nici măcar un portret, ci o „tronie” – un cuvânt olandez pentru o pictură a unei figuri imaginare cu trăsături exagerate.
Capodopera aceasta în ulei pe pânză este strălucitoare prin simplitate. Fata – care poartă un turban albastru și auriu și un cercel de mărgele supradimensionat – acaparează întreaga atenție și admirație.
11. Nașterea lui Venus (1485) – Sandro Botticelli
Unde îl puteți vedea: Le Gallerie Degli Uffizi (Florența, Italia)
Pictura o înfățișează pe zeița triumfătoare a iubirii și frumuseții. Romanii i-au dat numele de Venus, în timp ce pentru greci era Afrodita. Reprezintă un simbol al frumuseții atât fizice, cât și spirituale.
Venus s-a născut din spuma mării. După naștere, ea a ajuns pe țărm pe o scoică, împinsă de suflarea lui Zefirus – zeul vântului. În pictură, îl vedem pe Zefirus îmbrățișând nimfa Chloris. Fata care urmează să o acopere pe Venus cu o manta înflorită este considerată a fi una dintre zeițele anotimpurilor.
În arta clasică, trupurile masculine goale erau des înfățișate. Frumusețea fizică era văzută ca o oglindă a calităților spirituale și morale. Reprezentările feminine erau mult mai puțin frecvente, dar Venus a devenit una dintre cele mai populare.
După secole de uitare, pictura aceasta a fost redescoperită abia în secolul al 19-lea. Din ultimii ani ai vieții sale, lucrările lui Botticelli au fost ignorate. Artistul a avut rivali importanți în lumea artei. El a fost umbrit de personaje venerate precum Michelangelo și Leonardo da Vinci.
12. The Shot Marilyns (1964) – Andy Warhol
Unde le puteți vedea: Tate (UK)
Warhol a pictat de fapt cinci portrete bine-cunoscute ale lui Marilyn Monroe, în 1964, cu fundaluri colorate diferite: roșu, portocaliu, albastru deschis, albastru salvie și turcoaz. Le-a depozitat la The Factory, studioul său din Manhattan. Dorothy Podber, o prietenă al fotografului The Factory, a văzut picturile recent finalizate stivuite una în fața celeilalte la studio și l-a întrebat pe Warhol dacă le poate împușca (shoot în engleză). Crezând că vrea să spună că vrea să le fotografieze (shoot în engleză), Warhol a fost de acord. Podber a scos un revolver mic din poșetă și a tras o lovitură în teancul de patru tablouri Marilyn, care au devenit cunoscute sub numele de The Shot Marilyns. Al cincilea tablou cu fundal turcoaz nu se afla în stivă.
Marilyn Monroe nu a văzut niciodată portretele sale iconice colorate de Andy Warhol. El a pictat primul în august 1962, la două săptămâni după moartea ei. Arta lui Warhol a fost creată pentru a reaminti publicului și fanilor că există de fapt o persoană reală în spatele întregii faime. Poate că a vrut să indice lumii că aceste femei celebre erau ființe umane obișnuite care au avur și ele parte de durere și suferință, în ciuda celebrității lor.
13. Nuferi (1897-1926) – Claude Monet
„O clipă, un aspect al naturii conține totul”, a spus Claude Monet, referindu-se la capodoperele sale târzii. Peisajele de apă, peste 250, le-a produs între 1897 și 1926, anul morții sale. „Aceste peisaje de apă și reflecții au devenit o obsesie”, scria Monet în 1908. Aceste picturi celebre înfățișează grădinile de flori ale lui Monet la casa sa din Giverny, care au fost centrul principal al picturilor lui Monet în ultimii 30 de ani de viață.
Interesant este că Monet a început să dezvolte cataractă în jurul anului 1900, ceea ce i-a deteriorat vederea și a influențat picturile din anii săi ulteriori. Multe dintre picturile de nuferi au fost pictate în timp ce Monet suferea cataractă. Însă acest lucru nu l-a oprit din a înfățișa florile în diferite momente din zi, surprinzând lumina care nu cade niciodată la fel, realizând o colecție cu subtilități impresionante.
14. La blouse roumaine (1940) – Henri Matisse
Unde îl puteți vedea: Musée National d’Art Moderne în Paris
Cine a făcut cunoscută ia în lume? La blouse roumaine, dar mai întâi pictura. Matisse avuse mult timp un interes pentru alte națiuni și culturi și de aceea a ales să se concentreze asupra modei românești.
Lipsa relativă de detalii de pe fața femeii și de pe fundal, permite concentrarea atenției pe tinuta ei. De asemenea, a fost important ca elementele culturii românești să apară în arta occidentală și să înceapă o mai bună înțelegere dincolo de granițele naționale.
Pictura a fost inspirație pentru creatori de modă celebri și simbol al împărtășirii cu lumea întreagă a frumuseții iei românești.
15. Bal du moulin de la Galette (1876) – Pierre-Auguste Renoir
Unde îl puteți vedea: Musée d’Orsay (Paris)
Renoir a acordat o atenție deosebită efectului luminii soarelui asupra oamenilor aflați în mișcare, care dansează. Se pare că este o zi însorită, dar copacii blochează o parte din lumina soarelui. Putem vedea zonele mai luminoase și mai întunecate din pictură uitându-ne la pământ și la culorile rochiilor femeii. Este fascinantă această expunere a luminii care trece prin frunzele copacilor!
La fel ca multe dintre picturile timpurii ale lui Renoir, Bal du moulin de la Galette este un instantaneu al vieții reale și surprinde adevărata cultură pariziană. Pictura descrie unul dintre numeroasele dansuri care au avut loc în Moulin de la Galette, una dintre cele mai frecventate restaurante din secolul al 19-lea, din Montmartre – un paradis pentru boemi și artiști precum Toulouse-Lautrec, Vincent van Gogh sau Renoir însuși.
16. Persistența memoriei (1931) – Salvador Dali
Unde îl puteți vedea: Museum of Modern Art (New York)
Această creație deosebită este cunoscută pentru faptul că își îndeamnă privitorii să reflecteze la modul lor de viață și la trecerea timpului. Mai mult, unii specialiști sunt de părere că lucrarea a fost inspirată de teoria relativității, formulată de Albert Einstein, deși autorul a negat.
Pentru Dali, aceste „ceasuri moi” sugerează că, în lumea inconștientului, conceptul de timp pierde orice semnificație. Aceste imagini „paranoice-critice” – precum el însuși le numește – reflectă preocuparea lui Dali asupra teoriilor lui Freud despre inconștient și accesul acestuia la dorințele latente și paranoia minții umane (cum ar fi frica inconștientă de moarte la care se face referire în acest tablou).
Când Dalí a pictat Persistența memoriei, practica sa artistică a fost ghidată de „metoda paranoică-critică” specifică. Dezvoltată de artist în 1930, tehnica se bazează pe paranoia auto-indusă și halucinații pentru a facilita o operă de artă. Această metodă a fost deosebit de importantă în crearea „fotografiilor de vis pictate manual” ale lui Dalí. Pictura aceasta combină trei genuri de artă: natura moartă, peisajul și autoportretul.
17. O duminică de vară pe insula Grande Jatte (1884) – Georges Seurat
Unde îl puteți vedea: Art Institute of Chicago
De-a lungul istoriei artei, anumite picturi celebre au ajuns să reprezinte întregi genuri artistice. Mona Lisa (da Vinci) și Crearea lui Adam (Michelangelo), de exemplu, definesc Renașterea italiană; Țipătul (Edvard Munch) simbolizează expresionismul; iar Pointillismul este caracterizat de O duminică de vară pe insula Grande Jatte de Georges Seurat.
Pentru a crea pictura, artistul a aplicat meticulos milioane de puncte pe pânză. Seurat a fost pionierul acestei tehnici atunci când a pictat O duminică de vară pe insula Grande Jatte, provocând începutul mișcării pointiliste.
Această complicată capodoperă a pointillismului a început în 1884 cu o serie de aproape 60 de schițe realizate de Seurat în timp ce oamenii priveau și își petreceau timpul în parcul din Paris. Abia în primăvara anului 1886 a finalizat tabloul ce avea să nască un nou curent în pictură.
18. Lecția de anatomie a doctorului Tulp (1632) – Rembrandt van Rjin
Unde îl puteți vedea: Mauritshuis
Lecția de anatomie este una dintre picturile celebre semnate de Rembrandt. Scena ilustrată are ca inspirație un eveniment real. Dr. Tulp a ținut o lecție publică la care puteau participa chirurgi, studenți, chiar și publicul larg. O astfel de lecție publică de anatomie avea loc o dată pe an, în timpul iernii pentru a reduce deteriorarea corpului și mirosul acestuia. Prin lege, ei puteau folosi pentru acest eveniment, din motive religioase, doar un corp al unui criminal executat care ar fi fost oricum damnat.
Rembrandt, în vârstă de 25 de ani, a fost de asemenea invitat la această lecție, cerându-i-se să creeze un portret de grup. Iar restul e istorie.
Rembrandt a făcut ceva neobișnuit cu Lecția de anatomie a doctorului Tulp, sfidând convențiile portretelor medicale din acea vreme. A ales să se concentreze mai degrabă pe aspectele psihologice ale lecției decât pe elementele medicale. Prin aceste alegeri, precum și prin măiestria sa în realizarea portretelor și clarobscurului, Rembrandt s-a asigurat că Lecția de anatomie a doctorului Tulp rezistă vremii – nu numai ca o capodoperă – ci ca un adevărat instantaneu al lecțiilor de anatomie din secolul al 17-lea.
19. Femeia care plânge (1937) – Pablo Picasso
Unde îl puteți vedea: Tate (Londra)
Acesta nu este tabloul anti-război pe care majoritatea oamenilor îl asociază cu Picasso. În unele privințe, este mai puternic decât Guernica. Femeia care plânge este un protest tăcut față de bombardarea orașului spaniol Guernica, de către Germania, în războiul civil spaniol.
Există o interpretare suplimentară și mai subtilă: că opera este un autoportret, dezvăluind chinul interior al artistului la ideea că țara sa natală este sfâșiată de războiul civil.
20. Car cu boi (1897) – Nicolae Grigorescu
E una dintre picturile celebre pentru noi, românii. 🙂 Mai multe lucrări semnate de Nicolae Grigorescu din seria carelor cu boi, desene și picturi celebre, sunt clasate în Patrimoniul Național. Acestea se află în cadrul unor colecții private și-n muzee.
Tema carului cu boi ocupă un loc central în opera unuia dintre cei mai celebri pictori români. Picturile lui Nicolae Grigorescu prezintă lumea tradițională a satului românesc. Viaţa ţăranului român face obiectul elogiului în opera lui Grigorescu. Până la urmă, eternitatea s-a născut la sat.
Abordarea repetată a motivului carului cu boi a condus la critici dezaprobatoare. Însă pictorul răspunde: „Repetiția în artă?- vai de cel care, privind un lucru frumos, deci viu, căci toate lucrurile frumoase sunt vii, privindu-l numai odată și numai dintr-un punct de vedere, crede că l-a văzut destul”.
Operele din topul de mai sus poartă semnătura unor pictori celebri şi aparţin celor mai importante stiluri şi curente din istoria artei. Care sunt preferințele voastre în artă, ce alte tablouri celebre vă impresionează și vă aduc mai aproape de Frumos?
Ce vrem noi, femeile? este genul de carte apreciată nu doar de fanii scriitoarei Isabel Allende. O vor parcurge cu același interes până și contestatarii scriitoarei, care o tot acuză de păcatul de a vinde milioane de exemplare apelând la povești apreciate de publicul larg, în mare parte format din femei, așadar genul de literatură numită maliţios comercială. În ciuda titlului considerat de mulţi clișeistic, noua carte a lui Isabel Allende atinge subiecte cât se poate de serioase. Abundă în informaţii pretioase despre istoria modernă a statului Chile, despre multiplele straturi ale societăţii sud-americane, despre cauzele sociale, psihologice sau istorice ale inechităţii de orice fel sau despre femeile care au înfiinţat organizaţii specializate în apărarea drepturilor omului.
Pentru fanii lui Isabel Allende, această carte nu are nevoie de multe detalii convingătoare. Intuiţia le spune deja că noul volum autobiografic intitulat Ce vrem noi, femeile? va fi la înălţimea așteptărilor. Şi de data aceasta, Isabel Allende reușește să îmbine talentul de povestitoare, istoria ţării natale și capacitatea de a crea un spaţiu securizant pentru cititorii ei. Este același spaţiu în care domnesc empatia și tolerenţa și unde sunt primiţi cititorii veniţi să caute adăpost din toate colţurile lumii.
O Isabel Allende precoce
Cei ce amplificau prejudecăţi legate de scriitura lui Isabel Allende sau de femeile care scriu bestseller după bestseller vor avea o revelaţie. Isabel Allende nu este doar o povestitoare care vinde bine. Care știe să inventeze istorii de viaţă captivante, mizând pe nevoia cititorului de a evada. În Ce vrem noi, femeile? vor descoperi o Isabel Allende foarte bine informată cu privire la istorie, sociologie și literatura universală de bună calitate.
Scriind această carte, Isabel Allende își împarte biografia în povești despre metamorfozele unei femei născute într-o societate (încă) tradiţionalistă. Până și contestatarii ei vor fi impresionaţi de abilitatea precoce de a se analiza. Când își amintește despre copilărie și adolescenţă, Isabel Allende ţi se dezvăluie în ipostaza celei trezite. Este acea trezire a conștiinţei. O trezire datorată capacităţii timpurii de a sesiza ipocrizia machistă, inegalitatea dintre femei și bărbaţi.
Deși născută în sânul clasei sociale considerate privilegiată, Isabel Allende știa pe ce lume se afla. Nu se hrănea din iluzii. Le spărgea zgomotos, una câte una, ca pe niște baloane de săpun enervante. Moţăirea în puful huzurului burghez nu era pentru ea. Nici nevoia de a se abandona într-o căsătorie perfectă, alături de un bărbat considerat o partidă bună.
Isabel cea revoltată
O vei aprecia pe Isabel Allende mai ales datorită hotărârii ferme de a evita ignoranţa la care erau condamnate adolescentele de condiţie bună. Isabel Allende era o revoltată, nicidecum o tânără burgheză fermecătoare. Mai bine zis, își dezvoltase farmecul aparte (și uneori greu de dus) al inteligentei nesupuse.
După spusele mamei sale, Isabel Allende era feministă încă dinainte de a merge la școală. Rebelă, încăpăţânată, nu accepta nici în ruptul capului normalitatea burgheziei sud-americane. Atitudinea retrogradă a înaltei societăţii respectabile îi alimenta răzvrătirea. În timp ce mama se temea de ideile fiicei rebele, idei născute din lecturile ce ascuţeau simţul observaţiei incomode, bunicul tradiţionalist îi devenise un fidel partener de discuţii. Chiar dacă nu aproba ideile nepoatei, măcar o asculta.
Blestemul dublei măsuri
Vorbindu-ţi despre identitatea feminină și despre conștientizarea propriului feminism, Isabel Allende îţi vorbește despre efectul inechităţii de gen. Este vorba despre dubla măsură în evaluarea abilităţilor unei femei și ale unui bărbat atât în lumea artei, cât și în stabilirea dreptăţii sau a vinovăţiei.
Ceea ce i se permite unui bărbat nu îi este iertat unei femei. Succesul comercial este considerat, de cele mai multe ori, un semn al superficialităţii în cazul unei femei. Citindu-i gândurile, ajungi să conștientizezi multe dintre cauzele din spatele prejudecăţilor legate de calitatea romanelor scrise de femei.
Scriitoarea amintește și de greutăţile prin care au trecut femeile având talent artistic. Mama ei picta, însă lumea tradiţionalistă în care trăise i-a permis doar un hobby, nu o carieră. Femeile își cultivau talentul artistic doar în timpul liber. Nu faceau din el o profesie. Isabel Allende a devenit independentă financiar și datorită romanelor sale. Mama ei nu și-a urmat vocaţia.
Radiografia unei societăţi și a lumii actuale
Pentru cei fascinaţi de America de Sud și de știinţele sociale, Ce vrem noi, femeile? este si o bună sursă de informaţii. Când își amintește despre trecut, Isabel Allende povestește despre un Chile interesant. De la paginile dedicate societăţii chiliene multistratificate și pline de contradicţii, aceasta ajunge să contureze o imagine de ansamblu a lumii prin ochii unei femei.
Vei citi nu doar despre inegalitatea în sociatetatea sud-americană, unde rănile colonialismului nu s-au închis încă. Majoritatea paginilor sunt și un semnal de alarmă asupra unui reviriment al machismului în multe ţări. Numărul femeilor care au acces la educaţie, la funcţii publice, la piaţa editorială este în creștere. Însă numărul celor obligate să trăiască sub teraroare a rămas alarmant de mare.
Inechitatea sprijinită de factori economici, politici și de fanatism a creat o prăpastie fără precendent. De-o parte se află acele femei care au acces la tot ce are progresul mai bun de oferit. De cealaltă parte au rămas femeile exploatate, abuzate, supuse. Ele sunt victimele unor mentalităţi ce amintesc de Evul Mediu întunecat. Şi sunt cu zecile de milioane, din păcate.
De la intimitatea unei mărturisiri la un semnal de alarmă global și zguduitor
Ce vrem noi, femeile? începe cu tonul intim al unei destăinuiri. Apoi vine tonul revoltatei ce își transformă ideile feministe în semnale de alarmă. Cu acest ton rezonează multe femei. Isabel Allende și-a asumat și rolul celei ce se încumetă să se ia la trântă cu misoginii atunci când femeile terorizate anonime nu o pot face. Are propria fundaţie prin care sprijină tinerele vulberabile din comunităţile sărace. De asemenea, a intrat în legătura cu femei recunsocute datorită activităţilor salvatoare din zonele unde abuzurile împotriva femeilor sunt o normă, iar abuzatorii au sprijinul unor lideri politici sau religiosi.
Paginile în care amintește despre dramele unor tinere din zone afectate de războaie civile sau despre secretele unor foste colege de școală îţi lasă un gust amar. Ajungi să te întrebi dacă într-adevăr lumea noastră, considerată una a progresului fără precedent, este și una sigură pentru femei. Cartea lui Isabel Allende are și rolul de a te scoate din bula confortului. Îţi arată, încă o dată, cât de subţire poate deveni graniţa dintre siguranţă și teroare.
Multe dintre cititoare își vor da seama că drepturile femeilor au nevoie de vigilenţa fiecăruia. Asemenea democraţiei, au fost câștigate prin multe sacrificii transgeneraţionale. Tocmai de aceea nu trebuie subestimat nici un mijloc de contestare a lor, indiferent de cât de inofensiv ar părea.
Un mesaj optimist
Pentru mulţi cititori, Isabel Allende este și o sursă de încredere în posibilitatea unui final salvator. Majoritatea romanelor sale ajung să le facă dreptate femeilor subestimate sau celor vulnerabili. Una dintre sursele vulnerabilităţii feminine este neîncrederea alimentată de teama de îmbătrânire.
Trăind o nouă poveste de dragoste, Isabel Allende vorbește despre teama femeilor care pun semnul egal între bătrâneţe și însingurare. Multe femei au fost învăţate să creadă că trecerea anilor înseamnă degradare, urâţire și, prin urmare, izolare. Unele dintre cele mai captivante pagini ale cărţii sunt dedicate iubirii târzii. Isabel Allende vorbește cu exuberanţă, sinceritate și entuziasm despre frumuseţea unei iubiri înfiripate după vârsta de șaizeci de ani. Așadar, cartea ei poate fi considerată și un lifting pentru încrederea în sine, care netezește ridurile produse de temeri ancestrale ce încă mai bântuie prezentul omului modern.
Acest Crăciun ar trebui să fie unul lipsit de stres. Bucurați-vă de momentele în familie fără stresul din bucătărie. Am adunat 9 rețete de Crăciun ușoare și gustoase pe care le puteți servi alături de familie sau prieteni. Fie că doriți să faceți aperitive, feluri principale sau deserturi de Crăciun, sigur veți găsi ceva ce vă va place din listă😊.
Aperitive
Întotdeauna am fost entuziasmată de aperitivele de Crăciun: Salata Boeuf și alte mici atenții puse pe masă. Ar fi bine să nu fie nici prea multe și încărcate (dacă vrei să te bucuri și de desert), dar nici prea puține. Așa că am creat o listă cu 3 aperitive/ platouri ușor de făcut. Desigur, aceste rețete de Crăciun le puteți folosi și la Revelion. 😊
Egg muffin- brioșe cu ou, cașcaval și bacon
Brioșele cu ou sunt delicioase și ușor de preparat în weekend pentru a te bucura de ele la masa de Crăciun. Egg-muffins sunt o rețetă de Crăciun ușoară și delicioasă care nu necesită foarte multe ingrediente. O să iasă la fel de bune și dacă nu adăugați baconul. Puteți să puneți orice mezel la îndemână, chiar și piept de pui gătit (dacă vreți să vă țineți departe de carnea procesată). Pentru această rețetă aveți nevoie de o tavă pentru brioșe sau forme speciale din silicon.
Timp de preparare: 35 minute
Aproximativ 12 porții
Ingrediente: 12 ouă mari
Sare și piper, după gust
2 linguri de ceapa tocată mărunt
1/4 ceașcă de brânză cheddar (sau feta) mărunțită
1/4 cană de bacon tocat (5-6 felii aprox)
2-4 roșii tăiate în bucăți mici (depinde de mărime)
Mod de preparare:
Preîncălziți cuptorul la 200° C. Într-un castron mare, amestecați împreună ouăle, brânza, baconul, roșiile și ceapa. Se adaugă în mix sare și piper, după gust. Ungeți o tavă sau formele cu puțin ulei. Adăugați amestecul de ouă la jumătatea fiecărei forme de brioșă din tavă. Coaceți timp de 20 de minute. Serviți sau depozitați în frigider brioșele cu ou și bacon până le veți lua la pachet sau mânca dimineața. 😊
Salată delicioasă cu feta și măsline
Ne-am gândit să includem și niște preparate de Crăciun care să fie mai ușor de făcut. Este cea mai ușoară și rapidă rețetă din listă. Știm că o să petreceți mult timp gătind felul principal și desertul, așa că această salată este perfectă pentru a vă salva timp în bucătărie gătind alte mâncăruri mai complexe de Crăciun. Puteți folosi orice brânză doriți, dar eu cred că brânza feta merge cel mai bine la această rețetă. Salata poate fi adăugată la platoul rece pe care doriți să-l serviți.
Timp total de preparare: 10 minute
Ingrediente: 270 grame de măsline kalamata
270 grame de măsline umplute cu ardei
220 grame brânză feta tăiată în bucăți
4-5 linguri ulei de măsline
1 lingură condiment italian
1 linguriță de rozmarin uscat
1/2 linguriță sare
1/4 linguriță piper
Mod de preparare:
Într-un castron mediu așezați toate ingredientele și amestecați bine până ce acestea se combină. Acoperiți salata și lăsați-o la frigider timp de 2 ore înainte să o serviți. Ea se poate servi alături de mezeluri sau hummus. Poftă bună!
Ouă umplute
Este o rețetă clasică pentru masa de Crăciun, dar am adăugat un twist interesant rețetei. În loc să folosim maioneză, am ales să facem rețeta de Crăciun mai sănătoasă cu avocado. De obicei avocado se servește dimineața cu ouă, deci această combinație nu este ciudată deloc. Ea se poate servi pe platou alaturi de roșii sau felii mici de pâine prăjită cu somon.
Aproximativ :6-7 porții
Timp total de preparare: 20 de minute
Ingrediente:
4 felii de bacon, înmărunțite
1 avocado
6 ouă fierte, tăiate pe jumătate
1 lingură maioneză
2 lingurițe de muștar
1 strop de suc de lămâie
câțiva fulgi de ardei roșu (opțional)
Mod de preparare:
Într-o tigaie de mărime medie așezați baconul și lăsați-l să se gătească la foc mediu. Din când în când rotiți bucățile de bacon până acestea sunt gata. Aveți grijă să nu le prăjiți prea mult pentru a nu se arde (maxim 5 minute în tigaie). Se scoate baconul din tigaie și se scoate excesul de grăsime cu un șervețel. Într-un castron mare se pisează avocado cu o furculiță. Se amestecă cu restul de ingrediente. Se pune amestecul de avocado în jumătățile de albuș de ou. Se ornează cu fulgi de ardei iute (opțional) și se lasă la răcit. Poftă bună!
Felurile principale de Crăciun
Întotdeauna a existat un stres legat de felul principal de Crăciun. Oare o să se bucure toată lumea de el? Știm că fiecare are gusturi diferite dar, cu o friptură grozavă și o ruladă delicioasă nu poți da greș.
Friptura de porc, pui sau curcan- rețetă de Crăciun ușoară
Pentru a nu vă restrânge opțiunile la o anumită carne pe care o puteți găti la cuptor am ales să vă arătăm în ce puteți marina carnea, indiferent de preferințele dumneavoastră. În funcție de carnea pe care alegeți să o folosiți, timpul de preparare la cuptor va varia între 25-45 de minute.
Timp total de preparare: o oră (depinde de carnea și cantitatea pe care o alegeți
Ingrediente:
½ cană de ulei de măsline
¼ cană sos de soia
sos iute (puneți după gust)
3 linguri de muștar
⅔ cană de suc de lămâie
sare și piper după gust
pudră de usturoi după gust
Ceapă deshidratată pulbere
Mod de preparare:
Într-un castron sau un recipient adânc combinați uleiul de măsline, sosul de soia, sucul de lămâie, sosul iute și muștarul. Amestecați-le în castron. Peste amestec se adaugă pulberea de ceapă, sarea, piperul și usturoiul pudră, Așezați carnea marinată și întoarceți-o pe ambele părți pentru a se îmbiba cu acest amestec. Acoperiți recipientul și lasați-l la frigider cel puțin două ore, răsucind odată la ceva timp carnea.
În funcție de preferințele dumneavoastră puteți să alegeți să folosiți orice fel de carne la această rețetă. Iar dacă nu vă place un anumit condiment, puteți să-l scoateți din listă. Cel mai important lucru la o friptură bună este să fii răbdător. Poftă bună!
Ruladă de pui cu bacon și ciuperci
Aproximativ 4 porții
Timp total de preparare: 2 ore
Ingrediente:
1 kg piept de pui
sare
piper
boia dulce
2 linguri de ulei
Umplutura:
1 ceapă
2-3 căței de usturoi
1 lingură ulei de măsline
35 g unt
180 g bacon cubulete
180 g ciuperci proaspete sau din conserva
sare
piper
1/2 cană crutoane
Mod de preparare:
Preîncălziți cuptorul la 220 grade C. Se spală și se taie pieptul de pui sub forma unei fâșii și se pune la marinat într-un recipient mai adânc în ulei, sare și piper. Se lasă deoparte. Pentru umplutură tăiați ceapa, usturoiul și ciupercile in bucățele mai mari. Într-o tigaie mai mare puneți puțin ulei și lăsați ceapa, usturoiul și ciupercile să se facă timp de 5-10 minute. După ce este gata, opriți focul și lăsați să se răcească. Adăugați crutoanele. Așezați umplutura pregătită de dumnoeavoastră pe fâșiile de carne și legați-o cu sfoară de bucătărie. Așezați-o în tavă și turnați puțină apă. introduceți la cuptor și în 30 de minute va fi gata. Serviți orice fel de legume la cuptor. Poftă bună!
Plăcintă cu mirodenii și carne tocată
O rețetă original franțuzească, placinta de carne cu mirodenii este o rețetă de Crăciun sățioasă la care se poate folosi orice carne tocată doriți. Mult spor!
Aproximativ 7-8 porții
Timp total de preparare: 50-60 de minute
Ingrediente:
1 cartof mediu
230 de grame de carne de vită măcinată
230 de grame carne de porc măcinat
⅓ cățel de usturoi, tocat
jumătate de ceapă tocată
¼ cană de apă
½ linguriță semnințe de muștar pudră
½ linguriță cimbru uscat
¼ linguriță cuișoare măcinate
sare
¼ linguriță piper măcinat
foi de plăcintă refrigerate
Mod de preparare: Preîncălziți cuptorul la 220 grade C. Decojiți și tăiați în cuburi cartoful. Într-o oală așezați cartoful tăiat și puneți apă peste el. Fierbeți cartoful până se înmoaie, scurgeți apa și pisați cartoful. Se lasă deoparte. Înmărunți carnea de vită și de porc și adăugați condimentele din listă. Se gătește la foc mediu se amestecă (pentru a nu se arde) până când carnea este gata. După ce este gata lăsați un pic să se răcească și adăugați cartofii făcuți piure. Așezați una din foiole de plăcintă pe o tavă. Adăugați pe foaie amestecul de plăcintă și apoi acoperiți cu o altă foaie de plăcintă. Îndoaie aluatul în jurul marginilor. Coaceți timp de 25-30 de minnute până când marginile se vor rumeni. Poftă bună!
Deserturi de Crăciun
Una din cele mai importante aspecte legate de preparatele de Crăciun este faptul că ele sunt servite într-o atmosferă plăcută alături de cei dragi. Indiferent de cât de mult au muncit la un desert :), dacă nu ai prietenii sau familia ta care să se bucure de ele alături de tine, dulciurile parcă nu mai au același gust. Ca să satisfac cât mai multe gusturi/preferințe la dulciuri de Crăciun am inclus mai multe arome: ciocolată, cocos și vanilie. Sper să alegeți una dintre rețetele noastre și să le savurați alături de familie și prieteni.
Raffaello
Vreți să gătiți un desert simplu și fresh în doar câteva minute? Avem rețeta de Crăciun perfectă pentru acest desert. Ea nu necesită folosirea unui cuptor și este aproape la fel de delicioasă ca bomboanele originale. Preparatul de Crăciun este foarte ușor de făcut și nu o să-ți ia mai mult de 17 minute. Mult spor!
Aproximativ 14 porții
Timp total de preparare: 15 minute
Ingrediente: 135 de grame fulgi nucă de cocos
160 ml cană de lapte condensat
14-15 alune sau migdale
Mod de preparare: Într-un castron mediu se amestecă bine cana de lapte condensat și fulgii de nucă de cocos. Înveliți o nucă/ migdală în acest amestec și rotiț-o într-o bilă. Procedați la fel cu celelalte bile până când se consumă amestecul. Rulați mai apoi fiecare bilă prin restul de nucă de cocos și răciți-le în frigider pentru 2 ore înainte să le serviți. Poftă bună!
Tort de ciocolată
Tortul de ciocolată este perfect pentru orice ocazie: zile de naștere, Crăciun, Anul Nou. Desigur, nu ai nevoie de un motiv întemeiat pentru a găti acest desert delicios. Este un preparat care necesită un pic mai mult timp, dar este o rețetă de Crăciun perfectă pentru a fi savurată de toată familia. Puteți să puneți orice topping-uri doriți peste această prăjitură: bucăți de ciocolată albă sau neagră, orice fel de nuci sau alte siropuri care vă plac.
Aproximativ 12 porții
Timp total de preparare: o oră și jumătate
Ingrediente:
Ingrediente Pentru tort
225g făină
350g zahăr alb
90g praf de cacao
1½ linguriță praf de copt
1½ linguriță de bicarbonat de sodă
2 ouă
250ml lapte
125ml ulei
2 lingurițe de extract de vanilie
250 ml apă clocotită
Pentru glazura de ciocolată
200g ciocolată simplă
200ml frișcă
Mod de preparare:
Preîncălziți cuptorul la 180 grade C. Ungeți și acoperiți cu hârtie de copt tava specială de tort. Într-un bol mare așezați toate ingredientele pentru tort (cu excepția apei fierte) și amestecați bine. Adăugați treptat apa clocotită în amestec până se omogenizează. Împărțiți aluatul de tort între forme coaceți-le la cuptor timp de 20-35 de minute,. Pentru a știi când blatul este gata introduceți o scobitoare în aluat. Dacă aceasta este curată, aluatul este gata. Înainte de a pune glazura, lăsați blaturile să se răcească complet. Pentru glazura de ciocolată, încălziți ciocolata și frișca într-o cratiță la foc mic până când ciocolata se topește. Opriți focul și amestecați până când aluatul este omogen și un pic mai gros. Se lasă la răcit o oră. Scoateți cu grijă blatul din forme și întinfeți glazura peste partea superioară a unui blat. Acoperiți blatul cu glazură cu un alt blat și repetați procesul. Poftă bună!
Brioșe de ciocolată
Sunt o mare fană ciocolată și nu ratez oportunitatea de a găti o rețetă delicioasă cu acest ingredient. Această rețetă este una din cele mai lungi din listă, dar pot să spun că merită. Ea poate fi făcută și servită cu prietenii sau în familie și sunt sigură că o să-i impresionați cu acest desert ușor. Este o rețetă de Crăciun perfectă pe care o poți servi alături de o cană de ciocolată caldă.
Aproximativ 12 porții
Timp total de preparare: 90 de minute
Ingrediente:
2 căni de făină
1 cană zahăr (alb sau brun)
1 cană bucăți de ciocolată fărâmițată (puteți să o tăiați în bucăți cu ajutorul unui cuțit)
½ cană praf de cacao
1 linguriță bicarbonat de sodiu
1 ou
1 cană iaurt
½ cană de lapte
1 linguriță extract de vanilie
½ cană ulei
Mod de preparare:
Preîncălziți cuptorul la 200 C. Înainte de a prepara mixul ungeți 12 cupe pentru brioșe sau o tavă specială pentru brioșe. Într-un castron combinați făină, zahăr, 3/4 din cana de ciocolată fărâmițată, pudră de cacao și bicarbonat de sodiu. Într-un alt castron combinați și amestecați oul, iaurtul, laptele, vanilia și uleiul până se omogenizează. Se combină amestecurile până ce acestea sunt mixate complet. Când ați terminat umpleți formele de brioșe cu amestecul făcut de dumneavoastră și restul de ciocolată fărâmițată. Introduceți formele la cuptor și lăsați să se coacă pentru aproximativ 20-23 de minute. Când sunt gata opriți cuptorul și lăsați să se răcească pentru 5-10 minute în afară. Este gata de servire. Poftă bună! Pot fi servite cu un pahar de lapte sau orice altă băutură caldă. 🙂
Sper că ați găsit câteva mâncăruri de Crăciun pe care să le serviți în familie😊. Poftă bună și Sărbători fericite!
De ce să citești cărți de psihologie? Poate pentru că acestea explică modul în care gândim și de ce avem un anumit comportament. Ceea ce e un motiv suficient de bun, chiar dacă nu vrei neapărat să aprofundezi domeniul. Deci, cu cât citești mai mult, cu atât te înțelegi mai mult pe tine, te poate ajuta să iei decizia corectă, te face mai atent, mai inspirat.
Nu doar că ne schimbă modul în care gândim despre noi înșine; de asemenea modifică felul în care ne gândim la ceilalți. Fie că e vorba de prieteni, familie, colegi sau oameni în general.
E foarte probabil ca pentru întrebări ce au legătură cu preocupările noastre de zi cu zi să găsim un răspuns sau o direcție în aceste cărți de psihologie. Iată câteva titluri relevante din domenii cum ar fi psihologia persuasiunii, psihologia copilului, psihologia mulțimilor etc.
1. Introducere in psihologie – Atkinson și Hilgard
Ajunsă la a 15-a ediție, aceasta e o carte de bază pentru inițierea în domeniul psihologiei. Ea se recomandă în primii ani și în facultățile de la noi.
Introducere în psihologie are calități ce au făcut-o să devină unul dintre manualele de psihologie de vârf din ultimii 50 de ani: o abordare accesibilă, o conștientizare profundă a ultimelor evoluții ale cercetării și o înțelegere aprofundată a studiilor de referință clasice.
Acoperind toate domeniile majore ale psihologiei, acest text examinează teoriile, cercetările și ideile care stau la baza subiectului, oferind o introducere riguroasă și captivantă în psihologie. Prin relaționarea constantă a conceptelor psihologice cu evenimente din viața de zi cu zi și utilizarea unei game diverse de cercetări internaționale, această ediție continuă să fie textul introductiv relevant și dinamic pentru studenții din întreaga lume.
Aruncați o privire în spatele cortinei misterioasei minți umane în acest ghid fascinant. Psihologul de 15 minute introduce cititorii în multe aspecte universale ale psihologiei care ne afectează viața de zi cu zi.
În formatul acesta concis reușește să atingă multe aspecte importante, sintetizând dovezile empirice și conturând imaginea câtorva principii de la baza psihologiei.
Limbajul e unul accesibil și stilul plăcut, uneori amuzant, iar pentru o carte de dimensiunile ei îmi pare că își atinge menirea, aceea de a fi o portiță spre aprofundarea cunoștințelor din acest domeniu.
Bazându-se pe teoriile psihologilor precum Sigmund Freud, Jean Piaget și Abraham Maslow, această carte captivantă și accesibilă acoperă visele, psihologia motivației și multe altele. Înțelegând aceste concepte, cititorii vor putea să le aplice propriilor vieți pentru a obține o perspectivă asupra dilemelor comune.
O introducere în psihologie de 15 minute e foarte rentabilă!
Această carte de psihologie e disponibilă pe Libris.
3. 50 de mari mituri ale psihologiei populare – John Ruscio
Cartea servește drept ghid educațional pentru gândirea critică despre psihologie. Se discută și demontează câteva dintre cele mai răspândite și crezute mituri ale psihologiei populare – un tip de psihologie care nu se bazează pe fapte dovedite științific, ci pe convingeri bine cunoscute de publicul larg – și îi ajută pe oameni să învețe cum să identifice afirmațiile false.
Citind-o vei vedea de ce e greșit să crezi lucruri precum „contrariile se atrag”, „oamenii își folosesc doar 10% din creier”, „studenţii şi elevii învaţă cel mai bine atunci când stilurile de predare se potrivesc cu stilurile lor de învăţare” și „scrisul de mână îți dezvăluie personalitatea”, „muzica lui Mozart creşte inteligenţa bebelușilor” și multe alte idei des întâlnite.
O istorie a psihologiei moderne de Duane P. Schultz și Sydney Ellen Schultz poate fi o altă opțiune de lectură, mai ales dacă ești interesat de cum a evoluat psihologia, care sunt școlile de gândire, cu diferențele și asemănările dintre ele.
O carte deja clasică despre persuasiune, Psihologia persuasiunii s-a vândut în peste două milioane de exemplare și a fost tradusă în treizeci de limbi. Probabil a pus în practică cele menționate în carte 😉
În ciuda faptului că a fost publicat acum 30 de ani, ideile din acesta sunt valabile și sunt utilizate de către companii și organizații la nivel global.
Cele șase principii universale de influență te vor învăța cum să le folosești pentru a deveni o persoană cu putere de convingere și, la fel de important, cum să te aperi împotriva încercărilor de influență aplicate asupra ta:
Reciprocitate: principiul recunoaște că oamenii se simt datori față de cei care fac ceva pentru ei. Dacă un coleg, de exemplu, ți-a oferit ajutor când ai fost presat să respecți un termen limită, atunci te poți simți obligat să îl sprijini în momentul în care el are nevoie de ajutor. Principiul reciprocității poate fi folosit și pentru a provoca un astfel de schimb, adică cineva poate oferi pentru a cere mai apoi ceva în schimb. Când se întâmplă acest lucru, capacitatea de a decide liber este afectată și oamenii pot fi conduși să reacționeze automat sau involuntar.
Angajament și consecvență: Odată ce facem o alegere sau luăm o poziție, lucrăm să ne comportăm în mod consecvent cu acel angajament pentru a ne justifica deciziile. Chiar dacă se dovedește a avea efectele pe care nu ni le dorim, tindem să persistăm cu alegerea făcută.
Dovadă socială: atunci când nu suntem siguri de ceea ce trebuie să facem ori să gândim, ne uităm la alții asemănători sau apropiați nouă pentru a ne indica acțiunile potrivite. Bineînțeles că nu e întotdeauna corect să ne luăm după alții.
Apreciere: avem tendința de a fi de acord cu oamenii care ne plac și, la fel de important, tendința ca alții să fie de acord cu noi, dacă ne plac.
Autoritate: suntem mai predispuși să-i ascultăm fără a pune la îndoială cele auzite, să spunem „da” celorlalți care reprezintă o autoritate, care dețin cunoștințe, expertiză ori experiență mai mari.
Raritate: dorim mai mult din ceea ce este mai puțin disponibil sau scade în disponibilitate. De ce sunt pietrele „prețioase” prețioase? Pentru că sunt rare (și shiny).
Deși mi se pare că dacă citești o carte despre persuasiune e ca și cum le-ai fi citit pe toate, Kevin Dutton duce la alt nivel discuția.
Oamenii încearcă să ne convingă de ceva în fiecare zi. De la știri la Internet, până la colegi și familie, toată lumea vrea să ne influențeze într-un fel. Și, la rândul nostru, sperăm să-i convingem pe ceilalți că așa e mai bine și nu altfel. Înțelegerea dinamicii persuasiunii ne poate ajuta să ne atingem propriile obiective și să rezistăm la a fi manipulați de către cei care nu au neapărat cele mai bune intenții.
Psihologul Kevin Dutton identifică o puternică trăsătură care-i determină pe unii oameni să se folosească de persuasiune imediat, instinctual, fiind o metodă de influență care le permite să dezarmeze cu ușurință scepticismul, să câștige dispute și să încheie acorduri. Având la bază cercetări aprofundate în domeniile psihologiei și a neuroștiințelor, această carte provocatoare îi prezintă super-convingătorii naturali din mijlocul nostru: călugări budiști, magicieni, agenți de publicitate, escroci, negociatori de ostatici și chiar psihopați.
Care sunt totuși caracteristicile lor? Identifică cele cinci elemente ale SPICE (simplitate, interes personal perceput, congruență, încredere și empatie) pentru o convingere instantanee eficientă.
În plus, explică modul în care dinamica grupului din care facem parte ne poate face mai toleranți sau ne poate aprofunda extremismul.
Dacă ați auzit interviurile candidaților la parlamentare luate de cei de la Recorder știți deja că aceasta e cartea cea mai des menționată de către parlamentarii noștri :))
Eu susțin că ar fi bine dacă ar fi adevărat, dar tare mă îndoiesc că nu e atât de răsfoită pe cât se declară. De ce spun asta? Cu toate că este cunoscută drept operă de căpătâi în materie de acțiuni și tactici militare, acest tratat poate fi aplicat oricărui tip de conflict uman. Lecțiile lui Sun Tzu influențează în continuare și strategiile de afaceri, textul său fiind studiat în facultăți de drept și de administrarea afacerilor din întreaga lume.
Arta războiului, alături de Principele lui Machiavelli, ar trebui să se afle în lista de lecturi obligatorii pentru cei aflați la conducere. Poate fi considerată o lectură utilă și importantă pentru oricine își dorește să fie leader.
O altă mențiune în psihologia persuasiunii: Arta de a avea întotdeauna dreptate – Arthur Schopenhauer (reteța de a câștiga, mai mult sau mai puțin onest, orice dezbatere)
„… ajutând familiile în practicile noastre și angajându-ne în studii de dezvoltare a copilului la o scară mai largă, am devenit profund preocupați de nevoile nesatisfăcute ale copiilor…Aici ne-am propus să identificăm nevoile cele mai de bază, tipurile de îngrijire fără de care copiii nu pot crește, învăța și prospera. „Nevoile fundamentale” pe care le vom prezenta sunt experiențe și tipuri de îngrijire la care fiecare copil are dreptul. Cu toate acestea, explicând aceste nevoi, devine clar că în prezent societatea eșuează în îndeplinirea lor.”
Care sunt cele mai elementare lucruri de care copiii au nevoie pentru nu doar a crește și a se dezvolta, ci și pentru a prospera?
Autorii (pediatru, respectiv psihiatru) identifică și discută în această carte de psihologie șapte tipuri de nevoi ale copiilor: (a) nevoia de grijă continuă, (b) nevoia de protecție fizică, siguranță, (c) nevoia de experiențe adaptate diferențelor individuale, (d) nevoia de experiențe adecvate dezvoltării, (e) necesitatea stabilirii limitelor, structurii și așteptărilor, (f) nevoia de comunități stabile, de susținere și de continuitate culturală și (g) protejarea viitorului.
Dacă ai sau vrei să ai copii citește această carte. Puneți-i prietenii să o citească și discutați împreună pe marginea ei. Ideile cuprinse merită cunoscute și aplicate cât mai des, de cât mai mulți oameni.
Dr. Thomas Boyce, profesor de pediatrie și psihiatrie, a întâlnit copiii care par a fi foarte puțin influențați de împrejurările, de mediul lor – precum și copii care sunt extrem de sensibili la contextul în care cresc. De-a lungul anilor, a început să asemene aceste două tipuri de copii cu două flori foarte diferite: păpădie și orhidee.
În linii mari, spune Boyce, majoritatea copiilor tind să fie ca păpădia, destul de rezistenți și capabili să facă față stresului și adversității din viața lor. Dar o minoritate de copii, cei pe care îi numește „copii orhidee”, sunt mai sensibili și reactivi biologic la circumstanțele lor, ceea ce le face mai greu să facă față situațiilor stresante. La fel ca floarea, spune Boyce, „copilul orhidee este copilul care prezintă o mare sensibilitate și susceptibilitate atât la mediile rele, cât și la cele bune în care se află sau se află”.
„Cei mai mulți copii – din familia noastră, din clasa noastră sau din comunitatea noastră – sunt mai mult sau mai puțin ca niște păpădii care se dezvoltă și cresc oriunde ar fi plantate. Asemenea păpădiilor sunt majoritatea copiilor a căror stare de bine este asigurată de robustețea și forța constituției lor. Apoi sunt ceilalți, care, mai degrabă ca orhideele, pot să se ofilească și să pălească când sunt lipsiți de sprijin și afecțiune, dar care – la fel ca și acestea – pot deveni ființe de o rară frumusețe, complexitate și eleganță, când sunt tratați cu înțelegere și bunătate.”
Mi se pare o carte de bază în psihologia copilului și sper că va deveni mai cunoscută.
9. Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor – Gary Chapman și Ross Campbell
Cartea are la bază ideea conform căreia copiii, fiind diferiți, ei își pot dori diferite tipuri de atenție și afecțiune. Le apreciează în general pe toate, însă un anumit limbaj de iubire îi face să se simtă cu adevărat iubiți de fiecare dată când li se arată acest lucru.
„Fiecare copil are un fel special de a percepe iubirea. Există, de fapt, cinci modalităţi în care copiii (oamenii în general) exprimă şi înţeleg iubirea. Acestea sunt: mângâierile fizice, cuvintele de încurajare, timpul acordat, darurile şi serviciile.”
Mângâierile fizice reprezintă cel mai ușor (și uneori cel mai incomod) limbaj prin care poate fi exprimată dragostea.
Cuvintele de încurajare exprimă și subliniază ceea ce se află în centrul fiecărui copil sau adolescent. Mai mult decât o laudă generală, acestea indică în mod specific caracteristicile și abilitățile care îi fac pe ei unici.
Timpul de calitate acordat: „Ești important. Îmi place să fiu cu tine.” O mulțime de comportamente necorespunzătoare din copilărie pot reprezenta o încercare de a atrage mai multă atenție de la mama și tata, chiar dacă este o atenție negativă.
Cadourile semnificative sunt simboluri ale iubirii și vor deveni amintiri speciale. Fără îndoială, copiii și adolescenții adoră cadourile, dar nu compensează pentru faptul că părinții nu sunt uneori prezenți și disponibili fizic.
Serviciile sunt lucrurile mari și mici pe care le facem, care dovedesc că ne pasă. O parte din fișa postului unui părinte este să gătească, să facă curățenie, să spele rufele, să repete aceste lucruri. În loc să le vedeți ca pe niște treburi, vedeți-le ca modalități de a arăta iubire.
Pe lângă aceste tipuri de limbaj e foarte interesantă legătura pe care o face Chapman între măsura în care un copil se simte iubit și atenția, efortul pe care-l depune în învățare. Acel sentiment atât de necesar influențează și modul în care se raportează la disciplină. În plus, în a doua parte a cărții de psihologia copilului oferă o mulțime de tehnici de pus în practică. Check them out!
Le Bon credea că înțelegerea psihologiei mulțimii este esențială pentru o evaluare adecvată a istoriei și a naturii omului. Ce este o mulțime? Un grup de indivizi uniți de o idee, credință sau ideologie comună. Ideea care unește mulțimea nu este aleasă printr-un proces de raționament clar și în urma examinării dovezilor din realitate. În schimb, mulțimile acceptă superficial credințele și ideile și le utilizează ca combustibil pentru acțiuni. Când un individ devine parte a unei mulțimi, potrivit lui Le Bon, el suferă o profundă transformare psihologică: „El nu mai este el însuși, ci a devenit un automat care a încetat să mai fie ghidat de voința sa”.
„Studiul” lui Le Bon despre psihologia mulțimilor, publicat în 1895, este atât de plin de prejudecăți personale, prezentate ca cercetări științifice, încât poate fi dificil de privit dincolo de viziunea sa îngustă și pesimistă asupra lumii. În orice caz, pare a fi un manual despre cum să urci la putere ca dictator prin manipulare psihologică. Nu este surprinzător faptul că se știe că Hitler a studiat cartea și, aparent, și-a implementat ideile cu mare succes. După cum a declarat chiar el: „prin utilizarea abilă și susținută a propagandei, se poate face un popor să considere chiar cerul ca un iad sau o viață extrem de nenorocită ca fiind un paradis”. Prin urmare, merită cunoscute principiile de la baza psihologiei mulțimii pentru a fi mai atenți la cum ele se pot întoarce împotriva noastră.
Suntem aceiași de-a lungul vieții, dar nu suntem aceiași odată cu trecerea timpului? Diversele stadii de dezvoltare presupun caracteristici fizice și psihologice diferite.
Deși cartea din domeniul psihologiei vârstelor abordează mai mult psihologia copilului și adolescentului, totuși oferă o perspectivă unitare asupra transformărilor psihice de-a lungul întregii vieți.
Pentru cititorii de limba engleză se găsesc mai multe titluri, cum ar fi: Theories of development – William Crain, Handbook of the Psychology of Aging, 8th Edition – K. Warner Schaie & Sherry Willis
Cele mai bune cărți de psihologie ne învață cum să ne folosim creierul și gândurile la maximă eficacitate. Citind câteva dintre aceste titluri, vei învăța cum să relaționezi mai bine cu ceilalți, să îți schimbi mentalitatea aflând lucruri noi și, în general, să îți îmbunătățești calitatea vieții prin cunoașterea și înțelegerea de sine. Tu ce cărți bune de psihologie ai descoperit?
Un parfumier șarmant pleacă din Barcelona pentru a-și descoperi vocaţia în Parisul lui Coco Chanel. Îl cheamă Pablo și va primi tot ce are interbelicul mai bun de oferit. Pablo trece și prin raiul parfumierilor, celebrul Grasse, unde lasă în urmă o primă iubire, devenită imposibilă. Talentul îi este răsplătit regește, dându-i-se posibilitatea de a crea niște capodopere olfactive, precum și propria casă de parfumuri. Evenimentele politice îl determină să revină în Barcelona pentru a încheia niște vechi socoteli cu sine și pentru a o lua de la capăt. Povestea senzuală, cu note palpitante, ale acestui parfumier catalan adoptat de Parisul anilor nebuni este spusă în romanul Aroma timpului.
Aroma timpului este un roman ce a încântat-o și pe Care Santos, o altă catalană devenită o seducătoare în lumea celor atrași de romane pline de povești de viaţă intense. Așadar, o vei citi pe Nuria Pradas cu poftă dacă îţi place stilul unor povestitoare cum este și Care Santos.
O lecţie de istorie a parfumurilor
După cum ai ghicit și din titlu, Aroma timpului este un roman pentru cei pasionaţi de istoria parfumului. Nu sunt puţine detaliile istorice dedicate unor parfumuri emblematice. De asemenea, vei găsi la finalul cărţii o secţiune despre marile parfumuri, în care vei găsi informaţii privind creatorii lor și ingredientele ce le alcătuiesc. Nuria Pradas nu ezită să dedice numeroase pasaje unor detalii privind compoziţia unui parfum și muncii laborioase a unui parfumier.
Paginile romanului îţi stimulează intens memoria olfactivă. Sunt atâtea arome evocate, încât ai impresia că ajungi să citești într-o parfumerie sau într-un laborator unde ia nastere un parfum unic, revoluţionar, precum faimosul Chanel N° 5.
Naraţiunea este precum structura unui parfum
Pasiunea pentru universul parfumierilor este reflectată nu doar în poveștile intersectate în roman. Acest roman pare să împrumute structura unui parfum. Îţi dai seama de asta ascultându-l pe maestrul lui Pablo. Maestrul din Grasse i-a răsfaţat și pe aristocraţii ruși înainte de venirea bolșevicilor. El îi explică lui Pablo că parfumul are mai multe straturi. Mai întâi sunt notele de vârf, care se simt primele. Urmează inima parfumului, alcătuita din notele de mijloc. Ultimele sunt notele de bază, cu a lor profunzime care își pune amprenta asupra memoriei olfactive.
Şi romanul are niște note de vârf, de mijloc și de bază. Primele note simţite de cititor degajă prospeţimea unei iubiri inocente. Miroase a pere și a câmpuri de lavandă. Este iubirea dintre adolescentul Pablo și Claudine. Această iubire amintește de farmecul unor filme vechi.
Coco Chanel și ale sale sfaturi preţioase
Pablo o întâlneste pe Claudine în Grasse. Aici, Pablo ajunge să fie crescut de mătușa lui, după ce rămâne orfan. Claudine face parte din familia ce deţine farbrica de parfumuri din regiune. La această fabrică lucrează și unchiul lui Pablo. Diferenţa de statut social duce la prima dezamăgire din viaţa lui Pablo. Încercând să revină pe linia de plutire, el se va refugia în muncă.
Fiind recomandat de cel mai important artizan olfactiv din Grasse, Pablo ajunge să lucreze pentru o mare casă de parfumuri din Paris. Înainte de a pleca la Paris, adolescentul Pablo dă lovitura. Participă alături de primul său maestru din Grasse la crearea emblematicului Chanel N° 5. Ajunge astfel să discute cu deja faimoasa Coco Chanel despre tânăra de care se îndrăgostise. Coco Chanel îi va da nu doar cele mai bune sfaturi despre supravieţuirea după o mare iubire pierdută. Zeiţa emancipatelor îi va oferi și un manuscris preţios. Manuscrisul ce datează din perioada Renașterii este folosit inteligent de Pablo. Cu ajutorul lui va crea prima lui capodoperă olfactivă.
Parfumul unei vieţi copleșitoare
Dacă notele de vârf amintesc suav de prima iubire înfiripată în pitorescul Grasse, cu ale sale câmpuri de lavandă și flori ce miros puternic, notele de mijloc îmbină parfumuri ce reflectă emoţii contradictorii. Viaţa lui Pablo va fi marcată de glorie și de pierderi, de căutări, de euforia pasiunii și de îmbătarea cu notele uitării.
În timp ce povestește viaţa lui Pablo, Nuria Pradas te introduce în atmosfera Parisului interbelic. Multe dintre paginile romanului Aroma timpului seamănă cu o fascinantă lecţie de istorie. Pentru mulţi va fi o adevărată desfătare descrierea parfumului ce i-a sporit faima lui Coco Chanel. Nuria Pradas a știut să descopere legătura între noul tip de parfum și noile aspiraţii estetice ale avangardei interbelice. Inovaţia din imaginarul lui Chanel se dezvoltă în paralel cu schimbările din artă.
Crearea lui Chanel N° 5 este comparată inspirat cu trecerea de la arta figurativă la cea abstractă. Pasionaţii de pictură ar asemăna un parfum Chanel cu vraja stranie a unei femei pictate de Tamara de Lempicka, răsărită printre diafanele tinere din tablourile lui Botticelli.
Suspansul, noul ingredient
După notele de vârf ce amintesc de începutul unei iubiri cu iz de romantism adolescentin din alte vremuri și după notele de mijloc, potrivite pentru a descrie maturizarea lui Pablo, cu vârjetul de emoţii si evenimente dramatice aduse, notele de bază devin palpitante. Aceste ultime note ies la suprafaţă când Pablo se reîntoarce la Barcelona. Aici va lucra la un nou parfum, după ce ocuparea Parisului de către naziști l-a alungat din ţara unde a cunoscut gloria (dar și multe dezamăgiri). Ajuns la Barcelona, Pablo va renaște, dar nu înainte de a cunoaște dedesubturile tenebroase ale înaltei societăţi.
Elita afaceriștilor din Barcelona prosperase după ce intrase într-o cârdășie ticăloasă cu adepţii lui Franco. Afaceristul pentru care Pablo va crea un nou parfum deţine o firmă de cosmetice, dar și niște secrete întunecate. Revenirea lui Pablo în Barcelona va devia romanul spre un thriller alert. Notele romantice sunt înlocuite de cele asociate unui film noir, cu gangsteri și femei senzuale. Una reprezintă viitorul lui Pablo, alta vine din trecutul.
Arome imprevizibile
Aroma timpului este un roman precum notele unui parfum cameleonic. Exact când aveai impresia că vezi un film romantic semănând cu melodramele clasice, Nuria Pradas virează imprevizibil în directia unui roman alert, având o intrigă poliţistă. Imprevizibilul se îmbină cu trepidaţiile unui conflict între prezent și trecut. Acest conflict este iscat de o nouă apariţie feminină în viaţa lui Pablo.
Deși pare un roman dedicat Parisului interbelic, pe măsura ce te vei apropia de final vei descoperi o reverenţă făcută Barcelonei. Pablo trebuie să se reinventeze ca parfumier în Barcelona. Povestea lui și compoziţia noului parfum trebuie să redea spiritul unui oraș aflat între mari traume și renașteri, între eleganţă și teroare, între freamătul exuberant al libertăţii artistice și fantomele rămase în urma unor drame (individuale și colective) sfâșietoare.
Ce seriale 2020 ne-au plăcut cel mai mult? V-am pregătit mai jos topul nostru. Am ales 15 titluri din peste 35 de seriale văzute în acest an. Să vedem dacă sunteți de acord cu alegerile noastre 🙂 Dacă sunt unele dintre serialele din 2020 din lista noastră pe care nu le-ați văzut, căutați-le pentru că merită.
1. Însoțitoarea de zbor/ The Flight Attendant (2020)
Dacă vrei să vezi un serial antrenant și distractiv, serialul Însoțitoarea de zbor e un candidat perfect. Este ceea ce se numește pulp fun, adică nu vă așteptați la nu știu ce subtilități și probleme existențiale dezbătute în The Flight Attendant, dar e atât de bine făcut încât distracția e garantată. Noi așteptăm cu sufletul la gură apariția fiecărui episod. Serialul a debutat în a doua jumătate a lunii noiembrie pe HBO, iar ultimul episod din cele 8 va fi difuzat pe 17 decembrie 2020.
Un argument în plus? Dacă ești fan Big Bang Theory, trebuie neapărat să-l vezi, pentru că în rolul principal joacă Kaley Cuoco, care face același rol ca și în Big Bang Theory, de tipă dintr-o bucată și cam împrăștiată. Doar că aici este stewardesă și este într-o cursă contra cronometru cu un ucigaș plătit, dar și cu FBI.
2. Normal People (2020)
Normal People a fost serialul fenomen al anului 2020. Este adaptarea romanului cu același nume, semnat de Sally Rooney. Cei doi adolescenți Marrianne și Connell dintr-un orășel din Irlanda trăiesc o poveste de dragoste super hot și sexy. Așteptați-vă la multe scene de sex între cei doi. Este ceea ce unii dintre privitori i-au reproșat. Cum că nu prea se întâmplă nimic în serial, în afară de aceste scene toride. 🙂
De fapt, este povestea de descoperire și tatonare a primii iubiri… Da, n-are urmăriri și împușcături, n-are răsturnări de situație șocante. Dar ce poate părea pentru unii o slăbiciune, pentru alții e un punct forte. Așa că încercați și vedeți vouă ce vă spune Normal People 🙂 E o producție Hulu și BBC 3. În România îl găsiți pe HBO Go.
3. Favoriții lui Midas (2020)
O miniserie spaniolă produsă de Netflix și lansată în noiembrie 2020, Favoriții lui Midas e un thriller excelent care îți va aminti de Oglinda Neagră / Black Mirror. Personajul principal este Victor, președintele unei grup de firme care include un ziar. Aproape în fiecare zi Victor e pus în fața unor alegeri aproape imposibile.
Pe de o parte este subiectul unui șantaj teribil, o persoană aleasă aleatoriu va muri o dată la 8 zile dacă nu transferă organizației Favoriții lui Midas 50 milioane EUR. Pe de altă parte, Victor trebuie să ia decizii dificile legate de ziar și dezvăluirile unui jurnalist de investigație. Totul se întâmplă într-un context aproape distopic, societatea spaniolă este pe punctul de a se destrăma, din cauza inechităților sociale. Victor pare să fie salvat doar de iubirea pentru o jurnalistă.
Inspirat dintr-o scriere a lui Jack London de la începutul secolului trecut (1901), serialul se simte extrem de actual și este foarte antrenant.
4. Ecaterina / The Great (2020)
În ciuda pandemiei, casele de producție au contianuat să lanseze seriale în 2020. Ecaterina e un serial demn de un top al celor mai bune seriale 2020. Elle Fanning și Nicholas Hoult sunt geniali în această comedie satirică despre Ecaterina Cea Mare și Regele Petru al Rusiei.
Serialul are o abordare foarte fresh și modernă a producțiilor istorice și de epocă. Nu e deloc înțepată și pretențioasă, din contră, ar putea fi la fel de bine un serial a cărui acțiune se petrece în zilele noastre. O să vă distreze și o să vă surprindă plăcut pentru cât de diferit se simte ca experiență. Dacă ți-a plăcut filmul The Favourite/Favorita, cu siguranță o să-ți placă și Ecaterina. Dacă, în schimb, îți plac producțiile de genul The Crown sau Downton Abbey, Ecaterina s-ar putea să nu fie pe placul tău.
Intriga? Ea, super neexperimentată, cu idei naive despre dragoste și căsnicie. El, mega superficial. Singura soluție pe care o găsește Ecaterina pentru a putea supraviețui acestei relații: să-l ucidă…
Poți vedea acest serial din 2020 (10 episoade) pe HBO Go.
5. Into the night / În negura nopții (2020)
Cum ai funcționa ca persoană dacă ai supraviețui unui eveniment apocaliptic? Ai reuși să te capacitezi știind că ești singurul în viață din familia ta? Cum ai face față noilor circumstanțe? Ai călca peste cadavre ca să reușești să trăiești mai departe? Sau ai respecta în continuare regulile morale?
Primul serial belgian produs pentru Netflix este unul apocaliptic în care aproape că uiți că urmărești un SF și ești transpus total într-un thriller într-o cursă contra-cronometru cu Soarele. Da, cu Soarele, a cărui lumină a devenit ucigașă și a exterminat deja mare parte din omenire. Printr-un concurs de împrejurări, mai mulți pasageri într-o cursă aeriană ajung să fugă de Soare, zburând în jurul Pământului pentru a se păstra mereu în întuneric.
Conflictul este la ordinea zilei între supraviețuitori și lipsa de încredere unul în altul îi conduce la erori care îi costă viața pe unii dintre ei. Vor reuși să găsească o soluție pentru a se opri din această cursă care pare fără sfârșit?
6. Păcatul / The Sinner – (2017 – sezon nou în 2020)
Un serial ajuns la al treilea sezon, dar care a reușit să-și păstreze calitatea. Serialul psihologic și polițist The Sinner este ceea ce se poate descrie nu ca un who-dunnit, ci un why-dunnit. Misterul pe care detectivul Harry îl are de descifrat nu este identificarea criminalului, ci înțelegerea motivației criminalului. Și aici încape multă psihologie fină, multă cunoaștere a vieții și empatie pentru suspecți. De toate dă dovadă detectivul interpretat de Bill Pullman, hârșâit prin viață și dispus să descifreze și să înțeleagă motivațiile oricui.
În fiecare din cele 3 sezoane din The Sinner, criminalul este persoana la care te-ai aștepta cel mai puțin. Dar atunci, de ce oare a făcut-o? În primul sezon Jessica Biel îl omoară pe un aparent străin, îl al doilea un copil de 11 ani își otrăvește prietenii, iar în a treia explicații de-a dreptul filosofice intră în scenă pentru justificarea unor crime.
Toate cele trei sezoane sunt bune și toate sunt legate între ele prin structura poveștii, dar și prin detectivul Harry, jucat în toate sezoanele de nimeni altul decât Bill Pullman. Cu un psihic tulburat el însuși, are o aplecare specială spre a căuta explicații și a-i înțelege pe ucigași.
Îl poți vedea pe Netflix.
7. Coisa mais linda / Most Beautiful Thing (2019-2020)
Cu siguranță brazilienii nu împart cu sângele latin doar originea limbii pe care o vorbesc, ci și pornirile pasionale. Coisa mais linda este pe atât de pasional pe cât de romantic. De la limba vorbită, până la muzica bună, bossa nova. Personajul principal, Malu, o femeie frumoasă și independentă, deschide un bar în Rio de Janeiro. Asta chiar în anii când jazz-ul brazilian prindea aripi.
În paralel, se îndrăgostește de un cântăreț, pe care nu prea te poți baza. Dar tocmai asta e frumusețea relației lor. Serialul apărut în 2019 este original Netflix. În 2020, a fost lansat un nou sezon, la fel de plin de energie și de bucurie de a trăi, cu tipe dichisite și rafinate în tolurile principale. Coisa mais linda îți dă energie și e, în plus, o experiență vizuală de nota 10.
8. Gentefied – Genteficare (2020)
Gentefied atacă tema gentrificării, dar mult mai pe larg față de High Fidelity, un alt serial din 2020 pe care îl veți găsi recomandat mai jos. Cartierele sărace accesibile emigranților sunt încet-încet dezvoltate imobiliar și chiriile cresc. Această producție Netflix e povestea imigranților mexicani din Los Angeles. Și poate fi și povestea imigranților români prin diverse colțuri ale Europei. E de fapt o poveste de când lumea, cea a veneticului care încearcă să-și refacă viață într-un loc nou.
Parașutați într-un cartier al Los Angelesului cu o întreagă cultură complet diferită de a lor, mexicanii noștri mănâncă niște feluri minunate de mâncare, cântă, familia e întotdeauna pe primul loc, muncesc mult, dar o duc foarte greu. Chiriile cresc din cauza gentrificării și riscă să fie aruncați din cartier din cauza noilor prețuri la chirii. Pur și simplu nu mai fac față să le plătească. Și, apropo de mâncare, serialul e și un foodie series.
Foarte bine jucat, Genteficare îți dă senzația de autenticitate. Îți transmite de multe ori energie pozitivă, în ciuda dificultăților cu care personajele se confruntă. Și te face să-ți dorești să înțelegi și să cunoști mai multe lucruri despre cultura mexicană. Așa că, având în vedere toate cele de mai sus recomandarea noastră e să-l puneți pe lista de seriale 2020.
9. Hunters (2020)
E un super serial din 2020 de tip thriller conspiraționist în care Al Pacino strălucește. Super actorul american joacă unul dintre rolurile principale, care i se potrivește mănușă. Așa cum nu s-a întâmplat prea des în ultimii ani. Ți-l recomandăm dacă vrei un serial cu suspans de calitate, cu scene de acțiune bune și cu distracție în stilul oferit de filmele lui Quentin Tarantino.
Hunters exploatează premisa pe care am văzut-o deja în multe filme, cea a vânătorii de naziști fugiți ca potârnichiile prin toată lumea după Cel De-Al Doilea Război Mondial. Dar nu doar evreii vânează, ci și invers, naziștii, în încercarea de a institui un al Patrulea Reich îi urmăresc pe supraviețuitorii lagărelor care le-ar putea sta în cale.
Lăudat pentru scenele de acțiune și pentru suspans, Hunters a fost criticat pentru lipsa de realism a poveștilor evreilor pe care a ales să le spună. Dar creatorul serialului, nepotul unui supraviețuitor al Holocaustului, chiar asta a evitat să facă: să spună povești adevărate. Pentru că serialul e atât de entertaining, te ține în suspans și te face să uiți că privești episod după episod, ca orice thriller de calitate, încât ar fi fost deplasat să fie bazat pe povești reale. Îl poți vedea pe Amazon.
10. Mrs. America (2020)
Mrs. America e un fel de House of Cards dar nu e realizat în tușe atât de groase și nu e thriller. E un serial istoric și o dramă ce pune în scenă o bucată importantă din istoria Americii, lupta pentru emancipare a femeii americane din anii ’70. Personajele principale sunt, pe de o parte, feministele cu jurnalista Gloria Steinem în frunte. Pe de cealaltă parte sunt femeile conservatoare republicane, în frunte cu Phyllis Schlafly. Ultima e jucată cum altfel decât extraordinar de Cate Blanchett.
Primele se luptă pentru dreptul femeilor de a alege pentru ele însele, inclusiv dreptul la avort. Conservatoarele se luptă pentru a sta acasă și a avea grijă de copii. Unul dintre argumentele celor din urmă e unul pe care probabil multe dintre femeile de azi îl simt pe propria piele. Dacă femeile vor munci, vor avea de fapt două joburi: munca plus job-ul de acasă de a spăla, călca, făcut mâncare și avut grijă de copii.
Deci, de partea cui sunteți? 🙂 Eu zic să n-alegem tabere, dar să ne bucurăm de un serial de calitate. O producție Hulu și Fox, dar îl poți vedea în România pe HBO Go, pentru că a preluat drepturile de difuzare pe piețele internaționale.
11. The new pope – Noul papă (2020)
John Malkovich, Jude Law
Este continuarea serialului HBO Tânărul Papă, cu Jude Law. Viziunea extravagantă și extrem de senzuală a regizorului și realizatorului Paolo Sorrentino te va surprinde. Așteaptă-te la un serial greu de inclus într-un tipar. Viața la Vatican este mai senzuală și mai cinică decât te-ai aștepta vreodată. Iar muzica e mai ceva ca-n club. Intră în atmosferă și bucură-te de ritmul secret al Vaticanului. Doar ca să știți, “Noul papă” este nimeni altul decât John Malkovich. Poți să-l vezi oricând pe HBO Go.
12. The Outsider – Străinul (serial 2020)
Vrei un serial care să-ți facă pielea de găină? Atunci The Outsider este pentru tine. E un serial din 2020, realizat după un roman al celebrului Stephen King. Mult suspans, mult mister în ceea ce pare o crimă ușor de rezolvat, la prima vedere. Dar care se complică spre aproape imposibil de explicat. Vă provocăm să-l încercați. Este o producție HBO.
13. High Fidelity (2020)
E unul dintre cele mai cool seriale din ultimii ani. Dacă ai văzut deja filmul High Fidelity, atunci știi cam despre ce e vorba. Dacă nu l-ai văzut, cu atât mai bine pentru că nu te vei uita la el comparându-l constant cu filmul. High Fidelity s-ar putea spune că e un serial de dragoste. Dar mai degrabă e un serial despre iubiri pierdute, despre New York (mai precis Brooklyn) și despre un grup super faini de oameni. Oameni îndrăgostiți de muzica bună și cu o cultură muzicală pop-rock care te lasă mască. 🙂
Ea e Rob, se apropie de 30 de ani și are un magazin de discuri în Brooklyn. Tocmai ce s-a despărțit de ultimul iubit și încearcă să treacă peste acest eveniment. Nu reușește prea bine, face playlisturi cu mesaje ascunse pentru fostul, stă închisă în casă și întoarce pe toate părțile ce s-a-ntâmplat. În general, își plânge de milă.
Tipa asta nu e tocmai ceea ce ai putea numi personajul feminin ideal al unui serial romantic. Și dacă zicem New York probabil că filmul romantic la care ne gândim imediat e Breakfast la Tiffany’s. Nu, Zoe Kravitz (pentru că ea o interpretează pe Rob) nu e chiar Audrey Hepburn. Bea whiskey (neat), se îmbracă la fel ca un băiat, are gesturi băiețești, dar e foarte sensibilă și nesigură pe ea, dincolo de această imagine.
High Fidelity e o producție Hulu. Apropo, încep să ne placă din ce în ce mai mult serialele Hulu. Cât despre High Fidelity, dacă n-aș avea timp și ar fi să aleg o singură producție din aceste seriale 2020, atunci aș alege High Fidelity. Dar depinde mult de ce vreți să vedeți.
14. Unorthodox – Neortodox (2020)
Știai că în cel mai liberal și cosmopolit oraș în lume, New York, există comunități ultra-conservatoare, cu femei care nu au acces la educație? Genul cu basma pe cap și fuste până la pâmânt, cu o droaie de copii după ele? Nici noi nu știam, până la Unorthodox.
Mini-serie Netflix cu 4 episoade, lansată în 2020, Unorthodox e un serial dramatic despre o astfel de comunitate ultra-conservatoare. În care rolul principal al femeii e cel de reproducție a speciei… Inspirat din fapte reale, după o carte a unei femei-membră a unei comunități de evrei care a evadat din Brooklyn pentru a fugi în Germania. Soțul o urmărește la Berlin, după ce află că e însărcinată, încercând să o readucă “acasă”. O fire artistică și sensibilă, Esty vrea să își refacă viață pornind la drum singură.
E unul dintre cele mai calde seriale noi pe care le puteți vedea. Așa că dacă vreți să vedeți o poveste emoționantă, căutați Unorthodox pe Netflix.
15. The Crown (2016 – prezent)
Dacă nu știai, noua serie din super producția istorică The Crown a apărut deja pe Netflix și e la fel de bună, dacă nu chiar mai bună față de alte sezoane ale acestui serial deja consacrat.
Probabil una dintre cele mai cunoscute producții Netflix, „Coroana”, în română, redă, într-o manieră care se vrea obiectivă, viața familiei regale britanice, în timpul domniei reginei Elisabeta a II-a. Costumele, decorul, portretizarea detaliată a personajelor, evenimentele importante din istoria Marii Britanii privite „din spatele cortinei” te îmbarcă într-o călătorie mentală de neuitat și te fac să te simți un membru în toată regula al casei regale.
N-a fost o alegere ușoară, dar acestea au fost serialele din 2020 care ne-au plăcut foarte mult. Probabil unii dintre voi se întreabă de ce nu se găsește în listă senzația momentului Queen’s Gambit. Deși palpitant și intens, e un exercițiu care pe noi nu ne-a convins până la final. Dar, bineînțeles, orice alegere este personală 🙂
În spatele multor picturi celebre a stat amintirea unei femei a cărei poveste de viaţă este demnă de un roman. Curiozitatea stârnită de aceste femei considerate muze este mult mai mare dacă ele au inspirat pictori controversaţi, rebeli, al căror stil a dus la schimbări legate de perspectiva asupra artei, scandalizând o societate conservatoare.
Emilie Floge l-a inspirat pe Klimt. A fost mai mult decât o amantă ce i-a servit drept model. Emilie Floge a fost ea însăși o creatoare având idei moderniste, dar exprimate în lumea artei vestimentare. Povestea ei a fost reinterpretată în romanul Sărutul pictat. Titlul amintește de celebra pictură Sărutul, emblematică pentru admiratorii lui Gustav Klimt.
Romanul devenirii feminine
Primele capitole din roman te fac să anticipezi o poveste clasică despre iubirea pătimașă (dar imposibilă), înfiripată între fata de familie bună și pictorul având faimă de cuceritor nonconformist și un comportament nerușinat, de frondă la adresa burgheziei. Însă Elizabeth Hickey a evitat să amplifice siropos legătura intensă dintre Klimt și muza lui. Sărutul pictat nu este un roman al iubirii damnate. Este mai degrabă un roman al devenirii, al emancipării feminine prin contactul fertil cu arta vizionară.
Scris la persoana I, încât pare jurnalul lui Emilie Floge, romanul surprinde mai degrabă metamorfozele unei femei îndrăgostite de artă și de libertate (și apoi de zeul Klimt). Vei citi mai degrabă o retrospectivă a transformărilor interioare. Transformările vor traversa vârste diferite, din preadolescenţă pâna la muturitatea târzie. Emilie Floge și-a definit identitatea feminină și crezul despre viaţă și despre statului femeii în paralel cu schimbările istoriei ce și-au pus amprenat asupra societăţii vieneze, dar și în paralel cu transformările suferite de arta lui Klimt.
O întâlnire care schimbă vieţi
Emilie și Klimt s-au întâlnit în perioada în care o preadolescentă începe să își pună întrebări despre identitatea feminină, despre legătura părinte-copil, despre libertate și îngrădiri. Emilie avea doisprezece ani când tatăl ei l-a angajat pe Klimt pentru a-i învăţa fiica să picteze. În adolescenţă, visătoarea Emilie începea să conștientizeze uimită că admiraţia se transformă în atracţie.
La început, Emilie era captivată de personalitatea bărbaţilor din lumea artei și de femeile ce le pozau. Bărbaţii se bucurau de o viaţă fără constrângeri. Femeile ce le serveau ca modele își asumau libertăţi nemaivăzute până atunci. Majoritatea se bucurau de o faimă controversată, exploatată pentru a fi mereu în centrul atenţiei.
Vizitele secrete în atelierul lui Klimt (ce i-ar fi revoltat părinţii) se înteţesc. Emilie descoperă astfel că nu doar femeile considerate ușoare îmbrăţișează avangarda. În jurul lui Klimt se învârt precum niște fluturi extravaganţi și multe femei din înalta societate burgheză. În prezenţa lui Klimt, ele renunţă la pudoarea femeii respectabile. Unele îi devin chiar amante. Flirtează cu nonșalanţă ostentativă. Ele încep să o considere pe necoapta Emilie o rivală ce n-ar trebui subestimată.
Iubire și complicitate artistică
În adolescenţă, vizitele lui Emilie în atelierul lui Klimt au căpătat o nouă semnificaţie. Miza nu mai era doar perfecţionarea artistică. Prin apropierea de Klimt, Emilie își exprima dorinţa de a fi liberă. Își dorea libertatea unui artist. Ar fi vrut să inoveze fără teamă. Să își câștige singură traiul, să își deschidă propriul atelier de modă.
Klimt o susţine pe Emilie când află de visul ei de a deveni o mare creatoare de modă. Nu sunt doar amanţi, ci niște complici dornici de a schimba mentalităţile. Fiecare încearcă să convingă elitele vieneze să accepte schimbările avangardei. Klimt pictează fresce într-un stil total diferit și adesea neînţeles. Alegoriile sale nu sunt afectate. Frescele nu preamăresc imperiul, gloria trecutului, ci sunt o invitaţie la reinterpretarea canoanelor. Nerespectând stilul clasic, sunt considerate decadente. Personajele feminine degajă o sexualitate enigmatică. Este o sexualitate exprimată simbolic, precum un vis. Femeile pictate de Klimt vrăjesc mai degrabă prin siluetele șerpuitoare și prin ademenitoarea privire languroasă. Nimic vulgar ori strident în frescele sale.
La rândul ei, Emilie inovează prin creaţiile vestimentare. Ar vrea să modernizeze gusturile femeilor vieneze. În locul zorzoanelor ce imită pompa de la curtea imperială și-ar dori să vadă prospeţimea unei eleganţe simple. Să nu uităm că personajele trăiesc într-o epocă a marilor schimbări dictate de avangarda pariziană. Emilie și Klimt erau conștienţi de noul stil propus de artiștii rebeli din Paris. Ambii doreau să pună Viena pe harta avangardei, alături de Paris.
Pasiunea arzătoare expusă discret
Atracţia dintre Emilie și Klimt nu este expusă în ample scene incandescente. Senzualitatea nu este stridentă, ci mai degrabă delicată, misterioasă. Scenele senzuale imită desenele și picturile lui Klimt, în care erotismul, mai ales cel feminin, capătă o eleganţă stilizată, iar decadenţa un aer melancolic, nelumesc.
Elizabeth Hickey nu a vrut să apeleze la abundenţa narativă pentru a descrie o iubire apăsătoare, cu suișuri și coborâșuri. Nici la opulenţa vizuală demnă de un film de epocă grandiose, plasat în Viena mișcării artistice inovatoare denumite Secession. Citind Sărutul pictat, descoperi mai degrabă o serie de tablouri în care subiectul este rezonanţa trepidaţiilor sociale și artistice în conștiinţa unei femei. Sunt genul de tablouri ce reflectă gândurile și trăirile.
Un film de epocă rafinat, orientat spre interior
Viena lui Klimt era un oraș pictural. Arhitectura era un decor ideal pentru genul roman pe care să-l savurezi așa cum ai savura un film de epocă despre o mare iubire născătoare de legende. Totuși, Elizabeth Hickey a pus accentul mai degrabă pe intimitatea interioară.
Decorurile elegante nu sunt ignorate. Vei avea parte și de acele imagini plăcute retinei. Doar că-n locul unor descrieri flamboaiante vei găsi redarea unei eleganţe stilizate, așa cum vezi în picturile lui Klimt. Farmecul unei încăperi rafinate, al unui salon devenit locul organizării unei petreceri unde se întâlnesc artiștii și protectorii lor din înalta sociatate este prezentat minuţios, însă nu pentru a uimi, ci pentru a reda lumea interioară a personajelor.
Tabloul unei lumi apuse
Sărutul pictat este mai degrabă genul de film de epocă în proză în care frumuseţea se dezvăluie răbdător. Imaginile picturale nu se impun, ci lasă detaliile lumii interioare să respire nostalgic-suav. În locul fastului vienez, al strălucirii evidente, admiri mai degrabă interiorul unui atelier de modă sau de pictură.
Frumuseţea detaliilor vizuale nu asaltează. Nu se impune exuberant. Este fragmentată în detalii ce stimulează toate simţurile. Viena din acest roman este un oraș care miroase a prăjituri irezistibile, a fructe și a mirodenii, a pensule îmbibate în pigmenţi rari. Este Viena epidermelor ce se înfioară sub atingerile clandestine, după ce simte frigul din atelierul unui pictor decadent sau din lumea tristă al unui model feminin lipsit de noroc. Această Viena are frumuseţea unei lumi aflate între epoci, nevoite să își schimbe cutumele și valorile.
Sărutul pictat nu este doar povestea unor artiști care ajung să rezoneze, a două minţi care simt împreună adierea schimbării. Romanul este și povestea unui oraș dispărut. Paginile degajă melancolia poleită cu strălucirea ultimelor zvâcniri ale fastului. Klimt și Emilie privesc apusul unei epoci. Ei devin martorii ultimelor clipe în care Viena mai putea fi considerată o capitală imperială. Atentatul de la Sarajevo avea să ducă la destrămarea Imperiului Austro-Ungar. Odată cu destrămarea, gusturile se vor schimba radical, impetuos. La fel și dorinţele vienezilor.
Orașul feminin
Autoarea se concentrează mai mult asupra schimbărilor interioare prin care trece Emilie. Pentru a descrie aceste schimbări psihlogice, Elizabeth Hickey apelează inteligent la istoria artei. Metamorfozele prin care trece respectabila burgheză sunt puternic sincronizate cu evoluţia artei. Deși nu este un roman cu acţiune dinamică, te atrage tocmai prin farmecul acestei sincronizări intime.
Cei pasionaţi de istoria artei vor aprecia orientarea autoarei către interioritatea personajelor. Această interioritate simte și absoarbe ecourile revoluţiilor din lumea artei. Romanul Sărutul pictat este și un omagiu adus artei ce a permis emanciparea feminină și deschiderea minţilor.
Detaliile din istoria artei nu sunt o simplă înșiruire de picturi, de titluri de capodopere. Arhitectura interioară a personajelor conţine efectele produse de noua estetică. Deciziile lor si îndrăzneala sunt dictate de curajoșii artiști. La rândul ei, lumea exterioară devine oglinda nevoii de a impune un alt stil în pictură și în arhitectură. Viena se schimbă deoarece lumea interioară a unor deschizători de drumuri nu a mai este aceeași.
Puterea artei
Deși recunoaște că multe detalii ţin de imaginar, de ficţiune, Elizabeth Hickey atinge scopul oricărui scriitor care se înspiră din lumea artei. A reușit să te facă să revezi picturile lui Klimt, pentru a descoperi sensuri noi, ascunse. De asemenea, a reușit să demonstreze, încă o dată, că arta nu doar încântă. Arta nu este un capriciu, un element decorativ. Pentru Emilie și Klimt, arta devenise o continuă provocare, un manifest cizelat și un dialog nesfârșit. Mai presus de toate, arta este o călătorie. Pictura mai înseamnă o asumare a curajului de a merge pe un alt drum.
În ţara celor puri este un roman înșelător. Kenize Mourad stăpânește arta strămoșilor turci și indieni de a înșira istorii captivante, jonglând iscusit cu așteptările celui însetat de povești din alte colţuri ale lumii.
Între ficţiune și reportaj
Scriitoarea te ademenește printr-o poveste de iubire imposibilă, într-un oraș exotic potrivit pentru filmele de epocă turnate în Orient. Povestea se întinde pe două continente și de-a lungul a două epoci. Şi tocmai din această pendulare între continente, epoci și culturi se hrănește acea calitate a romanului ce-i va convinge să-l citească până și pe cei ce nu ar vrea încă o poveste siropoasă, cu iz de melodramă. Romanul deviază povestea de dragoste în directia unui thriller cu accente geopolitice.
Fiecare capitol te va surprinde prin revelaţiile avute. Kenize Mourad știe cum să-ţi explice istoria actuală a Indiei și a Pakistanului, precum și intrigile politice internaţionale. Scriitoarea are talentul unui reporter abil, încât ajungi să afirmi că în sfârșit înţelegi cauzele multor conflicte și tulburări sociale produse de radicalizare.
Talentul povestitoarei cameleonice
Pentru cei mai mulţi cititori, Kenize Mourad este autoarea unor cărţi axate pe istoriile unor personaje din locuri exotice, din vremuri îndepărtate. Odată cu apariţia romanului În ţara celor puri, mulţi au descoperit-o și pe jurnalista Kenize Mourad. Aceasta a fost nelipsită din zonele fierbinţi ale Orientului, exact când se întorceau paginile istoriei recente.
Jurnalistă independentă, absolventă de sociologie și psihologie la Sorbona și urmașa unui sultan turc (pe linie maternă) și a unui rajah (pe linie paternă), Kenize Mourad este ea însăși un creuzet de influenţe profesionale și culturale. Influenţa orientală face din ea o excelentă povestitoare, atentă la detaliile de atmosferă. Studiile umaniste sunt reflectate de modul în care structurează și apoi îi prezintă publicului occidental informaţiile istorice și geopolitice la fel de încâlcite precum liniile șerpuitoare ce împodobesc un palat opulent lăsat moștenire de un împărat mogul sofisticat. Ipostaza de jurnalistă i-a ascuţit abilitatea de a pune sub lupă mica istorie fragmentată în comunităţile diferite ce alcătuiesc Pakistanul, astfel încât să-i ofere cititorului informaţii de calitate, demne de un reportaj extrem de bine documentat.
Descoperirea unui orașînfloritor
Revelaţiile avute citind acest roman cuprind mai multe planuri. O parte le sunt rezervate celor pasionaţi de istorie și de artă. Vorbind prin cuvintele unui personaj masculin plin de secrete, Kenize Mourad va fi un ghid îndrăgostit de orașul Lahore.
Lahore a fost considerat cândva un Paris al Indiei. A fost revendicat de Pakistan, după desprinderea de India, la finalul anilor ’40, în aceeași perioada în care India se declară independentă de coroana britanică.
Timp de secole, mult râvnitul Lahore a fost un simbol al prosperităţii cosmopolite, al artelor, al pluralismului cultural și religios. Hindușii, musulmanii, creștinii și cei de religie iudaică trăiau în pace. Femeile educate își împărtășeau nestingherite ideile progresiste. Oamenii din religii diferite împărţeau aceeași masă în saloanele de ceai sau în cafenele boeme, unde se întâlneau minţi luminate, doldora de idei inovatoare.
Între gloria cu aer cosmopolit și decăderea cu iz de război civil
Lohore a fost unul dintre marile orașe istorice ale Indiei. Fondat de Imperiul Mogul (cu ai săi împăraţi ce au promovat la rândul lor pluralismul religios), orașul ajunsese renumit pentru grădinile înmiresmate și grandioase și pentru fastul ce domnea în palate. Acest paradis al păcii și al prosperităţii dublate de spiritul cosmopolit a devenit un infern odată cu divizarea Indiei. O parte din India a devenit actualul Pakistan, locuit proponderent de populaţia musulmană fugită din India.
Divizarea a dus la multe acte sângeroase, demne de un război civil având urmări cumplite, marcând generaţii. Una dintre aceste urmări a fost distrugerea, pentru o perioadă, a spriritului cosmopolit. Deodată, între musulmani și hinduși a fost infiltrată ura dublată de suspiciune și dorinţa de răzbunare. Hindușii au fost alungaţi din Lahore, iar musulmanii din India s-au simţit alungaţi. Ei au devenit refugiaţi, nevoiţi fiind să se mute pe teritoriile actualului Pakistan. Au trecut ani până când vechii locuitori hinduși alungaţi să poată reveni în Lahore, acolo unde regăseau prieteni vechi sau rude având altă religie.
Fantomele unei povești de iubire
Odată cu distrugerea vechiului Lahore au fost destrămate prietenii și iubiri. O astfel de iubire i-a avut ca protagoniști pe o adolescentă din elita musulmană cosmopolită a orașului și un tânăr diplomat francez, aflat la prima lui misiune. S-au întâlnit în timpul unei petreceri burgheze, apoi diplomatul a început să frecventeze intens familia din Lahore.
Tatăl fetei era impresionat de manierele și de erudiţia diplomatului. Pentru el, prezenţa diplomatului era o bună oportunitate de a stabili niște legături cu lumea occidentală. Își crescuse până și propria fiica în spirit occidental. Nu se aștepta însă ca diplomatul să devină mai mult decât un oaspete ales, un bun partener de discuţii elevate al fiicei respectabile care ţine la onoarea familiei. Nu își dorea un ginere de altă religie, așadar iubirea se consuma în secret. Divizarea Indiei a transformat frumosul Lahore într-un oraș al violenţei de nedescris. Spriritul elevat a fost alungat de barbarie. La fel a fost și familia fetei.
Un prezent ce vrea să vindece niște răni din trecut
Din trecutul poveștii de iubire pe fundal exotic revenim într-un prezent încă marcat de rănile deschise acum zeci de ani. Nepoata diplomatului francez – Anne- ajunge în orașul de suflet al acestuia, Lahore. Vrea să descopere ce s-a întâmplat cu fosta iubită a bunicului său. În paralel, Anne trebuie să livreze o serie de reportaje. Va scrie despre situaţia politică din Pakistan și despre oamenii vizionari, care apără drepturile omului. Însă pe șeful ei din Paris îl interesează senzaţionalul și impactul planetar. Vrea ca prin Anne publicaţia să prezinte în exclusivitate articole despre pericolul reprezentat de posibilitatea ca armele nucleare dezvoltate în Pakistan să ajungă pe mâna teroriștilor fanatici.
Lunile petrecute de Anne în Lahore se dovedesc a fi o serie de aventuri, pline de adrenalina alimentată de suspans. Pe măsură ce ea va străbate orașul în lung și-n lat, dar și ţara, pentru a face anchete jurnalistice riscante, tu ajungi să cunoști o lume prinsă între strălucirea gloriei de altădată și tulburările nemiloase din prezent.
Orașul cu multe straturi
Lahore este un oraș în care încap mai multe orașe. Cartierele sale ajung să reflecte mozaicul de culturi din Pakistan. Totodată, o traversare a orașului dezvăluie acea stratificare socială cu efecte zdrobitoare pentru cei fără privilegii.
Ajunsă în Lahore, Anne cunoaște un tânăr fascinant, misterios, având un aer de rebel preocupat de soarta celor săraci. Îl cheamă Karim și a fost educat în spririt occidental. Nu trăiește însă în bula securizantă a burgheziei ce imită viaţa din Vest. Karim este bine ancorat în problemele acute ale Pakistanului sărac, ameninţat de fanatici având concepţii arhaice.
Prin Karim, Anne va cunoaște o femeie specială, din vechiul Lahore. Este vorba despre bunica lui Karim, o emancipată din anii ’40. Ea îi arată lui Anne rafinamentul cartierelor locuite cândva de elita având idealuri nobile. În schimb, datorită lui Karim, Anne cunoaște un Lahore (și un Pakistan) al prezentului efervescent. Va fi impresionată de nonșalanţa progresistă a tinerilor din cafenele și totdată șocată de urmările crâncece ale polarizării economice. Polarizarea are niște rădăcini adânci. Descoperirea lor este legată atât de istorie, cât și de conflictele pentru supremaţie ale diferitelor populaţii ce alcătuiesc provinciile din Pakistan, mai ales cele de la graniţa cu Afganistanul.
Călătoria între paradisul orașului istoric și infernul fundamentaliștilor
Karim o va însoţi pe jurnalista Anne în peripeţiile de care are parte încercând să afle secretele politice, dar și dorind să ajute comunităţile vulnerabile prin reportajele ei. Karim îi va arăta cartierele istorice, unde palatele și grădinile par desprinse din basme. O va duce și în zonele unde sărăcia capătă proporţii infernale. Aici, machismul îmbină ispita radicalizării cu sclavia zilelor noastre.
Personaje (reale) curajoase
Datorită lui Anne și lui Karim vei admira curajul femeilor din Pakistan. În ciuda sărăciei din mediul rural, acestea încep să își ceară drepturile și să-și încurajeze fiicele să meargă la școală. În Lahore, Anne va descoperi femei cu mintea deschisă, care încearcă să le scoată din marasmul sărăciei și al lipsei de educaţie pe cele mai puţin norocoase.
Mergând în satele din Pakistan, unde încă domnește tradiţia tribal-feudală, ce amintește de Evul Mediu întunecat, Anne descoperă profesoare și activitiste înzestrate cu mult curaj și perseverenţă. Datorita lor, femeile analfabete află ca mai au și drepturi. Sfidând sau ignorând privirile intimidante ale bărbaţilor deveniţi stăpâni peste vieţile soţiilor și ale fiicelor, aceste femei asistă la piese de teatru cu mesaj educativ. La finalul reprezentaţiilor, ele prind curaj și povestesc despre abuzuri. Unele în soaptă, doar în prezenţa activistelor, altele în grupuri, alături de vecine și rude.
Jocul dublu al scriitoarei
Suspansul demn de un thriller începe să acapareze ritmul naraţiunii în momentul în care Anne este bănuită că face jocul dublu al spioanei. La rândul său, Karim are o identitate ascunsă. Asemenea personajelor sale principale, Kenize Mourad are mai multe ipostaze. Una de povestitoare a Orientului, alta de jurnalist uns cu multe alifiile și dependent de adrenalină, ce nu prea are timp de stat în mijlocul pernelor moi dintr-un palat mogul transformat în casă de oaspeţi străini, care visează la un Orient pictural, potrivit pentru butaforie.
Povestitoarea Kenize Mourad îţi oferă partea seducătoare a romanului, care echilibrează detaliile apăsătoare. Datorită ei, vei trece Lahore pe harta locurilor unde ai vrea să ajungi. Descrierea orașului vechi, a fortului construit de moguli, a centrului istoric plin de cartiere ale meșteșugarilor sau a cartierului adesea considerat un oraș interzis, unde erau școlite faimosele curtezane ale Indiei mogule, este îmbietoare. Nu doar privirea îţi este răsfăţată. Kenize Mourad- povestitoarea îţi aţâţă inteligent toate simţurile. Lahore, ca mai toate orașele din Orient, se vizitează cu toate simţurile, dar mai ales cu cel gustativ și olfactiv.
Lahore susură și clipocește în ritmul apelor ce întreţin viaţa din grădinile însetate ale vechilor palate. Miroase intens. Este generos cu aventurierii gurmanzi. Descrierea orașului stimulează în primul rând epiderma. Pielea simte cel mai bine ameţitoarele senzaţii provocate de contrastul dintre dogoritoarele ore ale amiezii și clipele de tihnă în grădinile înmiresmate, în așteptarea tăvilor de argint pline de licori din fructe, de ceaiuri, de amestecuri de mirodenii și dulciuri demne de un ospăţ imperial, ce anticipează un ritual de curtare al Annei, regizat de enigmaticul nonconformist Karim.
Capitolele devin reportaje necesare
Când nu vrea să te prindă în vraja unui vis oriental, Kenize Mourad te trezește așa cum o fac marii jurnaliști ce zguduie mentalităţi înţepenite în ignoranţă. Pentru mulţi, Pakistanul este un cuib al teroriștilor, o pepinieră de fundamentaliști. Însă Kenize Mourad îţi arată un Pakistan al oamenilor ce își riscă viaţa pentru a-și scoate semenii din zona de influenţă a teroriștilor.
Personajele secundare ale romanului ascund identităţi reale. Călătoria lui Anne prin marile orașe ale Pakistanului și prin satele de la graniţa afgană devine un pretext. Când Anne își face meseria de jurnalista, devine un alter ego al jurnalistei Kenize Mourad.
Mizand pe o cultură vastă și pe o documentare fertilă, Kenize Mourad își fragmentează romanul în reportaje și portrete de personalităţi istorice sau anomine, ce amintesc de articolele unei publicaţii specializate în jurnalism social, internaţional și în analize ce ţin de geopolitica. La un moment dat, ai impresia că fiecare capitol ia forma unui reportaj ce îmbină observaţiile sociale, cauzele istorice ale unei probleme și efectele politice.
Stilul este irezistibil pentru cei ce vor să fie informaţi
Kenize Mourad are empatia jurnalistului ce reușește să mobilizeze comunitatea internaţională ce sare în sprijinul celor din zonele unde sunt încălcate drepturile omului. Ştie să coreleze informaţiile din istorie și politică pentru a te face să înţelegi tulburările dintr-o anumită regiune și are flerul celui ce înţelege dedesubturile și mizele jocurilor politice alambicate.
În ţara celor puri va deveni un roman de referinţă pentru cei care, dincolo de savurarea unei povești intense, palpitante, vor să cunoasca o lume. Kenize Mourad te uimește cu fiecare informaţie despre Pakistanul neștiut. Este genul de scriitoare care te face să te declari mai puţin ignorant după ce termini cartea. Acest roman poate deveni și punctul de plecare al unei discuţii ample. De asemenea, te invită să cauţi și alte informaţii despre Orientul actual.
Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.
Necesare
Mereu activ
Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.
Preferințe
Cookie-urile de preferință permit unui site să își amintească informații care modifică modul în care se comportă sau arată site-ul, precum limba preferată sau regiunea în care vă aflați.
Statistici
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt mai valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.