Giacomo Casanova. Sonata inimilor frante – Un deliciu

0
649

Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte este un roman precum un festin delicios-abundent, din care eşti invitat să te înfrupţi lacom. Trebuie doar să treci de primul capitol pentru a ţi se deschide în faţă Veneţia, cu toată splendoarea şi încrengătura ei de intrigi şi ademeniri.

Puţini sunt cei ce rezistă în faţa unui amestec reuşit de ingrediente aparţinând unui roman istoric, unui roman de aventuri şi unui roman despre jocurile seducţiei. Dacă tot acest festin are loc în palatele veneţiene unde se strecura Casanova pentru a seduce atât o fecioară îndragostită de artă, cât şi o nobilă austriacă mult prea experimentată şi unsă cu toate alifiile, aşteaptă-te la un roman precum un film palpitant şi generos cu spectatorul care vrea scene ispititoare.

Povestea începe de la un joc devenit clasic în literatură şi reinventat în orice secol. Jocul este iniţiat de o irezistibilă, machiavelică şi ambiţioasă contesă, numită Margarethe von Steinberg. Ea vine din Austria cu planuri politice secrere. Aceste planuri vor lega interesele trădătorilor nobili veneţieni de interesele împărătesei austriece Maria Theresa.

Lui Casanova i se aprind imediat călcâiele după experimentata contesă. Ar dori-o pe lista cuceririlor sale, însă nici nu bănuieşte ce va trebui să îndure. Deliciul va trece prin supliciu. Pentru a o poseda pe contesa Margarethe, el trebuie să câştige un pariu. Dacă va reuşi rapid să o seducă, apoi să o dezonoreze pe Francesca, el va ajunge în patul contesei. Dar cine este Francesca? Ea este frumoasa fiică virgină a unui nobil veneţian respectabil.

Provocarea este cât se poate de tentantă pentru Casanova. O va cunoaşte şi pe mult râvnita adolescentă ce devine modelul pictorului Tiepolo, apoi se va alege şi cu marele trofeu: plăcerile oferite de contesa vestită datorită priceperii ei. Aşadar, pariul contesei promite o recompense dublă. Însă jocul va scăpa de sub control, iar dubla recompensă va deveni o dublă capcană. Pe Casanova îl aşteaptă nu doar o revelaţie legată de posibilitatea de a iubi cu adevărat. El va fi izbit aproapte fatal şi de urmările feroce ale intrigilor politice din Veneţia ameninţată de Inchiziţie.

Pariul lansat de contesa austriacă este de fapt mai mult decât o momeală pentru cititorul pasionat de jocurile psihologice greu de gestionat. Miza se dovedeşte a fi una mult mai sofisticată. Pariul devine pretextul folosit de autorul Matteo Strukul pentru a etala captivant Veneţia. Te va ancora vizual şi olfactiv în atmosfera ei, erotic-lejeră, dar şi tenebros-claustrofobă. Te va apropia de contextul politic al epocii. Vei înţelege ruptura dintre nobilimea vizionară şi libertină, mereu la curent cu marile scrieri subversive ale minţilor luminate (acţiunea se petrece în secolul Iluminismului) şi cei ce doreau scufundarea Veneţiei în bezna fanatismului şi a supunerii.

Romanul Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte este de fapt al Veneţiei. Vei (re)descoperi o Veneţie care mirosea a parfumuri scumpe aduse de peste mări şi ţări, dar şi a moarte. Este Veneţia secolului al XVIII-lea, care devenise un muşuroi de spioni şi de trădători. O Veneţie precum o curtezană încântătoare, dar căreia îi place să-şi mai pună şi câte o mască hâdă, plină de cruzime faţă de amorezul căzut în plasa ei. O Veneţie a splendorii şi a mizeriei umane deopotrivă. A balurilor din grădinile generoase, dar şi a carcerei strâmte.

Matteo Strukul, unul dintre cei mai populari autori italieni, cunoaşte secretele celui hotărât să îşi ţină cititorul captiv. Mizează pe o dozare inteligentă a faptelor istorice. Alege tacticos elementele care te introduc în atmosfera oraşului plutitor. Manipulează la fel de bine sforile suspansului, care îţi accelereaza pulsul pe măsură ce te vei apropia de final. El ar putea scrie un scenariu pentru un film de epocă devenit rapid un hit.

Multe scene amintesc de genul acela de film care te răsfaţă vizual, te delectează, dar îţi şi deschide apetitul pentru a citi mai multe cărţi despre secolul al XVIII-lea. Totuşi, dincolo de scriitura acaparantă, vei aprecia abilitatea autorului de a i se adresa marelui public fără a cădea total in ispita senzaţionalismului erotic şi a pitorescului facil.

Imaginea lui Casanova îi va surprinde pe cei ce l-au considerat un simplu aventurier căruia îi plăcea să-i facă-n ciudă nobilului respectabil luându-i soţia, amanta sau fiica promisă unui alt aristocrat. Cei ce l-au considerat pe Casanova mai mult decât un afemeiat histrionic, îndrăgostit doar de propria faimă, vor aprecia la rândul lor acest roman. Vor considera, pe bună dreptate, că Matteo Strukul i-a făcut dreptate lui Casanova, prezentându-l aşa cum a fost de fapt: simbolul unui strigăt de libertate. Casanova simboliza nu doar Veneţia contrastelor şi a contradicţiilor. El era întruchiparea unui secol decisiv pentru umanitate. A fost secolul intelectualilor vizionari, în care seducţia şi manifestul erudit împotriva cenzurii deveniseră adevăraţii amanţi ce scandalizau clerul şi regii fanatici.

Talentul autorului de a împleti voluptuos istoria cu aventurile galante, raţiunrea cu abandonul anarhic în paradisul senzual-incandescent şi mai ales tentanta superficialitate emoţională cu nevoia de profunzime din secolul iluminiştilor îl ajută pe cititor să-l vadă pe Casanova drept un apărător al umanităţii eliberate, nu doar al Veneţiei terorizate de Inchiziţie. Prin modul în care urmăreşte faptele riscante şi neruşinate ale lui Casanova, autorul te ajuta să înţelegi de ce era venerat dar şi urât de cei din jur.

Casanova era adorat şi detestat datorită unor calităţi rare, ce treceau dincolo de seducţia imediată. El era precum oraşul său de suflet, Venetia: o aglomerare derutantă de contradicţii, splendori şi farse, de asumări şi de minciuni.

Casanova purta multe măşti seducătoare, aşa cum făcea şi Veneţia când îţi lua ochii prin varietatea palatelor ce dominau canalele, în spatele cărora mişunau intenţiile sumbre. Casanova din roman avea o frumuseţe ce dezvăluia ascunzişuri întortocheate. Stăpânea rara coregrafie a unui erotism adaptabil. Era un maestru al răsfaţului oferit femeii dorite, însă nu ezita să îşi arate latura impetuoasă, dezlanţuită, când întâlnea femei experimentate. Trecea de la răbdare la dominare. De la gesturile rafinate şi calculate la acţiuni ce îl transformau în duşmanul propriei libertăţi. La rândul lor, personajele feminine ies din corsetul unor tipologii previzibile şi îmbracă nişte deghizări care uimesc.

Pe Casanova l-a înţeles cel mai bine doamna de încredere a contesei autriece. Doamna de onoare nu ezita să se comporte precum cea mai docilă curtezană în braţele unui Casanova ieşit parcă din romanele Marchizului de Sade. Acestui personaj feminin îi atribuie autorul capacitatea de a vedea în interiorul lui Casanova, deconspirând astfel secretul farmecelor sale. El seducea prin amestecul acela de autodistrugere şi de romantism care îl faceau unic.

Exista în Casanova o aură de splendidă decadenţă, o urmă de infinit melancolic în privire. Tot ce facea era îmbinat de o lumină bolnavă, plină de farmec.

Acest amestec din personalitatea lui Casanova era legat simbolic de schimbările prin care trecea Veneţia în secolul al XVIII-lea. Oraşul avea puterea şubrezită şi arunca ultima văpaie de strălucire înaintea pierderii gloriei din cauza jocurilor politice. Impresiile trezite în cititor de Veneţia lui Casanova pot fi comparate cu trăirile ce amestecă voluptatea, agonia, regretul, nostalgia şi teama în faţa unui apus răpitor, despre care vei şti că poate fi ultimul în prezenţa unei lumi care va dispărea.

Romanul ar putea deveni scenariul unui regizor care strecoară lecţia istoriei într-un film accesibil, dar fără a renunţa la calitate. Matteo Strukul a calculat foarte bine fiecare element. Scenele sunt echilibrate şi antrenante. Imaginile şi decorurile strălucitoarei şi opulentei Veneţii nu sunt alese întâmplător, doar pentru a seduce retina. Fiecare imagine este descrisă pentru a oferi cadrele potrivite, cu tentă alegorică.

Nuanţele incandescente ale apusurilor, palatele decorate grandios, teatrul unde se pun în scenă comediile semnate de Goldoni, măştile, luminile reflectate în apa neagră pe care alunecă spionii şi forfota din piaţa San Marco nu sunt alese pentru a fi simple vederi în proză. Ele amplifică la timp ecourile strărilor, fiorii plăcerii şi ai groazei. Prevestesc victorii amoroase, dar şi tragedii.

Evenimentele scurse într-un şuvoi ameţitor precum fuga lui Casanova dintr-un loc în altul alternează cu pasaje care invită la reverie sub luminile unui apus de iulie, ce promite o noapte hotărâtoare pentru toate personajele. Peste toate acestea pluteşte acel copleşitor şi înfiorător amestec de frumuseţe şi putreziciune, după cum palatele extravagante se prelungeau spre apa canalelor uneori fetide.

Te vei bucura de un roman care îţi poate oferi exact ce îţi doreşti dacă visezi la Veneţia şi la ieşirea din cotidian: iluzia că te afli chiar acolo, alături de Casanova. Matteo Strukul ştie exact ce imagini să creeze. Veneţia din cartea lui este acea pictură mişcătoare şi abundentă, în care nuanţele şi contrastele se revarsă fără cenzură. Vei descoperi nobile şi curtezane desprinse din tablourile lui Tizian, inchizitori având chipuri hidoase, oameni politici fanatici sau, dimpotrivă, adepţi ai desfrâului promovat de Casanova.

Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte poate fi considerat şi o laudă adusă literaturii din secolul al XVIII-lea. Era secolul unei îndrăzneli fără precedent. Scriitorii doreau să deschidă porţi interzise, invitând la nesupunere şi la folosirea erotismului ca formă de protest împotriva oricărei cenzuri. Vei regăsi ecouri din romanele galante vândute pe sub mână de negustorii epoci, departe de ochii inchizitorilor. Imaginile şi intrigile senzuale din acest roman cochetează subtil cu trimiteri spre Marchizul de Sade şi spre clasicul roman Legături primejdioase (Liaisons dangereuses).

Vei compara priceperea personajului feminin uns cu toate alifiile cu stilul autorului. Contesa îl momeşte pe Casanova promiţându-i plăceri imediate. La fel şi Matteo Strukul îi promite cititorului o evadare din cotidian menită să provoace fantasmele senzuale. Totuşi, pe măsură ce înaintezi către final, îţi dai seama că ai acceptat de fapt invitaţia la ceva mult mai profund, cum ar fi reflecţia asupra unei epoci, asupra libertăţii supreme, cu scopul libertinajului răsunător. După cum parşiva contesă are planurile ei, şi autorul îşi urmăreşte scopul: acela de a vorbi despre istoria Veneţiei, despre spiritul ei, promiţându-i cititorului alte plăceri.

Romanul poate fi cumpărat şi de pe Libris, Cărtureşti sau Elefant.ro

Citeşte şi Turneu la Bolzano – Casanova este victima unei farse

Dorinţă – Veneţia irezistibilă

Turneu la Bolzano – Casanova este victima unei farse

Dorinta – Venetia irezistibila

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here