Oraşele istorice devin adevărate mituri. Acestea fac tot ce vor din locuitorii lor şi din străinii amatori de aventuri sau pur şi simplu de iluzii. Veneţia este unul dintre aceste oraşe.
Din căutătorii de plăceri, Veneţia a făcut risipitori cum doar aici găseai. Din vicioşi a făcut pariori cu stil şi vestiţi protectori de curtezane. Din şarlatani a făcut purtători de măşti ce se prelingeau noaptea printre canale, spre locurile clandestine ale pierzaniei. Din oameni de joasă speţă a făcut spioni cu aspiraţii politice înalte.
Din Antonio şi Camilla, Veneţia a făcut nişte artişti. Cei doi sunt protagoniştii din Dorinţă, noul roman scris de Mathias Enard. Le vei descoperi povestea în pasaje precum o vrajă. Dorinţă poate fi considerat un refugiu în zilele care te storc nemilos de energie şi de timpul personal. Oferă binefacerile unei infuzii necesare de frumuseţe picurată graţios peste cotidian.
Antonio era ucenicul promiţător din atelierul unui renumit gravor. Acest gravor se îmbogăţise din comerţul înfloritor cu suveniruri sub forma unor imagini vibrante şi pitoreşti ale magnificului oraş plutitor. Pe Camilla, Veneţia o pregătea pentru a seduce nobilii prin vocea ei, şlefuită la Ospedale della Pieta, unul dintre orfelinatele de pe lagună.
Antonio se lasă fermecat de Camilla în momentul în care ea păşeşte alături de tânărul Amerigo în atelierul gravorului. Amerigo era supraveghetorul acesteia, dar şi prietenul ei cel mai bun. El venise pentru a comanda o imagine a celebrului orfelinat numit Ospedale della Pieta.
Antonio ignoră vigilenţa lui Amerigo. Nu ezită să arunce nişte priviri uşor neruşinate spre Camilla. Faptul că adolescenta voluptuoasă îşi păstrează atitudinea rezervată nu îl descurajează. El ştie că Veneţia îi dă castităţii feminine aura unei viitoare libertăţi trupeşti ce zace ascunsă până la întâlnirea potrivită.
Tinerele caste precum sfioasa Camilla aprindeau cel mai mult imaginaţia veneţienilor şi a călătorilor. La o partidă de cărţi sau între două vizite la stabilimentele plăcerilor, ei discutau despre fecioarele posesoare ale unor voci de aur. Ele erau orfanele învăţate să cânte sub ochii preoţilor. Din rândul lor făcea parte şi Camilla. Orfanele cu voci uimitoare erau singura sursă de sunete armonioase pentru urechile domnilor atunci când postul dinaintea marilor sărbatori sacre interziceau spectacolele.
În paralel cu descrierea obsesiei lui Antonio, care începe să străbată oraşul în cautarea frumoasei Camilla, vei urmări şi rătăcirile veneţiene ale maestrului său, marele gravor. Cum acţiunea se petrece în zilele carnavalului, maestrul îşi pune masca. La adăpostul deghizării se duce nestingherit în acele părţi ale Veneţiei devenite cuiburi somptuoase ale plăcerilor interzise.
Maestrul lui Antonio îi oferă cititorului unul dintre cele mai spumoase dialoguri despre Veneţia şi ale sale atracţii feminine. De fapt, acest personaj cu mască a fost ales de Mathias Enard pentru a îmbrăca povestea de dragoste din Dorinţă în faldurile strălucitoare ale unei epoci. Urmărind acest personaj care străbate canalele Veneţiei, te scufunzi languros în atmosfera oraşului din secolul al XVIII-lea.
Sub lumina apusurilor sau a zorilor în care aburii ceţii de ianuarie sunt comparaţi cu mişcările unui balaur deasupra canalelor, ajungi să cunoşti Veneţia din anul în care apărea opera Il Mondo della luna. Era Veneţia lui Goldoni, a lui Vivaldi şi a lui Canaletto. Veneţia deghizărilor şi a marilor înşelătorii. O Veneţie făcută pentru a putea aţâţa lacom toate simţurile. Nu întâmplator sunt pomeniţi muzicieni şi pictori în acest roman. Mathias Enard ştie cum să redea sincronizarea perfectă dintre culoare, sunet şi lumina pâcloasă ce învăluia legendara Veneţie descătuşată în secolul lui Casanova.
Sincronizarea vizual-auditivă este ademenitoare şi reconfortanta pentru cititor, mai ales că este dublată şi de sincronizarea dintre sunet, imagine şi trăirile personajelor. Antonio conştientizează dorinţa mistuitoare pentru Camilla privind arhitectura de o grandoare flamboaiantă a Veneţiei. Pluteşte în această Veneţie pentru a-şi satisface dorinţa trezită de cea care îşi transmite pasiunea abia mijită prin sunetele violei.
Nu este deloc exagerat să afirmi că Dorinţă este un roman precum un instrument enigmatic. Muzica lui te poartă hipnotizat de la o pagină la alta. Te face să uiţi de timp şi să pluteşti în imagini picturale aşa cum plutesc şi personajele în gondole, printre ceţurile iernii ce apără neruşinaţii de ochii vigilenţi ai inchizitorilor. Are foarte puţină acţiune. Ar putea fi o reverie picturală sau un vis. Traversezi genul acela de vis în care anumite fragmente nu au legătură între ele, însă îţi lasă impresii plăcute la trezire, de parcă te-ai fi întors dintr-o lume a splendorii. Splendoarea Veneţiei îi oferea inocenţei lumina seducţiei şi seducţiei o brumă de inocenţă sentimentală, ce învelea şi atracţia dintre Antonio şi Camilla.
În ciuda acţiunii sumare, acest roman te va lua prin surprindere, datorită personajului Amerigo, la rândul lui îndrăgostit de Camilla. Acest personaj îi va contrazice toate aşteptarile cititorului dornic să afirme naiv că toate cele 109 de pagini ale romanului se vor sfârşi fără ca măcar povestea să fi început cu adevărat.
Amerigo este personajul secundar ce ajunge să capete un rol vital. El asigură perfecţiunea tabloului făcut de Mathias Enard. Un tablou al dorinţei arzătoare, dar care ajunge să penduleze între consistenţa vizuală a opulenţei veneţiene, ce ascute simţurile, şi delicateţea luminii şi a pâclei ce înconjoară oraşul cu misterul asociat unui vis.
Mareţia tangibilă a Veneţiei şi ceţurile îmbrăcate în lumina volatilă, fugară, pot fi metafore ale celor două tipuri de erotism la care se tot gândesc personajele masculine ale cărţii. Unii aleg erotismul vizibil şi incandescent al curtezanelor. Alţii pândesc mai degrabă erotismul abia răsărit. Îl ghicesc în locurile austere unde învaţă să cânte fecioarele Veneţiei, departe de ochii lacomi. Amorezii din roman au cunoscut ambele tipuri de erotism. Preferă însă acea stare de ambiguitate de la graniţa dintre ele, poate cea mai ofertantă dintre toate. Cartea poate fi cumpărată şi de pe Libris, Cărtureşti sau Elefant.ro
Citeşte şi Veneţia – Top 10 lucruri de văzut şi de făcut
Venetia – Top 10 lucruri de vazut si facut cand esti la Venetia
