Personajul din povestirile scrise de Kido Okamoto, inspectorul Hanshichi, poate fi considerat un aliaj nipon între Sherlock Holmes şi Poirot, aşadar, dacă eşti fanul romanelor cu detectivi, merită să vezi ce le poate pielea unor femei din cartierul plăcerilor al vechiului Edo şi ce mai născocesc soţiile de samurai pentru a putea apăra onoarea familiei. Întâmplări stranii puse pe seama unor spirite malefice, dispariţii misterioase, fără urme de indicii pământeşti, răzbunări, slujnice devotate care îşi chinuiesc foştii stăpâni, relaţii clandestine, toate par să ţeasă nişte fire ale tainelor stânjenitoare ce arăta că distanţa dintre casele respectabile şi străzile pestriţe din Yoshiwara, paradisul amatorilor de curtezane şi de teatru Kabuki, nu este atât de mare pe cât şi-ar dori-o autorităţile din Japonia secolelor trecute. Şi cine putea să descopere aceste punţi nepermise dintre cele două lumi? Fiul unei familii de samurai ce şi-a putut asuma extravaganţa unui mariaj cu o gheişă răscumpărată din cartierul plăcerilor, pe care o delecta probabil cu păţaniile inspectorului Hanshichi, primul detectiv din literatura niponă.
Volumul Fiica negustorului de sake include paisprezece dintre cele mai frumoase şi captivante poveşti despre Hanshichi, traduse de Angela Hondru, responsabilă de tălmăcirea multor clasici niponi. Dacă iubeşti cultura vechii Japonii aflate la graniţa dintre gloria impunătorului shogunat Tokugawa şi deschiderea bruscă spre Occident, în perioada Meiji, atunci descrierile cartierelor şi a străduţelor cu localuri pitoreşti din Edo îţi amintesc de furnicarele unde se aud cupele de sake, chimonourile mătăsoase, chicotelile delicate ale femeilor senzuale, redate în stampele realizate de Hokusai sau Hiroshige. Peste aceste decoruri orientale, Kido Okamoto suprapune o scriitură ce îmbină suspansul de tip anglo-saxon, fiind considerat unul dintre autorii care au promovat modernitatea vestică în spaţiul japonez. Totuşi, asemenea clasicilor din ţara lui, nu a uitat să intergreze în acest stil modern legendele, arhetipurile şi moştenirea lăsată de cărţile populare cu fantome.
Vulpile devenite spirite ce se pot strecura în lumea interioară a personajelor, confiscându-le raţiunea, femeile ucise pe nedrept care îşi bântuie foştii călăi sau curtezanele şarlatane sau mamele vitrege răzbunătoare însufleţeau vechile poveşti cu fantome, la fel de apreciate în Japonia secolelor trecute cum sunt astăzi filmele horror. Doar ca în vremea lui Kido Okamoto cărtile cu fantome şi poveştile înspăimântătoare spuse în grup, urmate de stingerea felinarelor şi de încercarea participanţilor de a găsi drumul spre casă pe întuneric, în timp ce se închipuiau urmăriţi de prezenţe sumbre, ţineau loc de cinematograf. Deşi nu aveau voie să citească aceste poveşti cu fantome şi nici măcar să vorbească despre spirite, punând pe seama lor tragediile din familie, samuraii din prozele scrise de Okamoto se trezesc loviţi de nişte drame şi crime ale căror explicaţii nu se află în lumea pământeană, a celor vii. Fin cunoscător al superstiţiilor preluate din folclor şi al psiholgiei nipone, inspectorul Hanshichi, acest vulpoi bătrân ce adulmecă pericolul ascuns printre chimonourile unor complice ispititoare nu crede (nici măcar) în vulpiţe drăgăstoase, cel putin nu în cele fantasctice, venite să bântuie domeniile samurailor, posedându-le soţiile. Detectivul cu fler ştie că în spatele unor fenomene inexplicabile zac ascunse multe secrete, porniri lacome şi crime nepedepsite, înfăptuite în urmă cu multe generaţii.
Modernismul din proza detectivistă a lui Kido Okamoto nu constă doar în stilul narativ, ci şi în reinterpretarea psihologică a legendelor prin deznodământul anchetei sale. În lumea personajului său, toate spiritele malefice de care se tem superstiţioşii, fantomele şi apariţiile înfiorătoare nu sunt altceva decât nişte metafore prin care ies la suprafaţă ascunzişurile inconştientului, vinovăţia şi remuşcarea. Autorul exprimă cel mai bine în povestirile sale acea credinţă a scriitorului japonez conform căreia interiorul fiinţei umane, de multe ori necunoscut, este adevărata origine a fantomelor devenite o sursă a fricii de sine. Aşa cum personajele marilor autori niponi se luptă mai mult cu ei înşişi (veritabilul duşman ascuns venind chiar din mijlocul conflictelor dintre ceea ce îşi doresc şi ceea ce le cere datoria socială), protagoniştii acestor povestiri îşi dau seama că nu pot fi bântuiţi decât de fantomele inventate de propriile neputinţe şi vinovăţii depozitate ani de-a rândul.
Editura Humanitas Fiction, 2014
Imagini: Hiroshige (www.taschen.com si www.kerbymuseum.org)
