Zavera – Secretele celui mai bun prieten

Cuvântul Zavera se traduce și prin gălăgie, agitaţie. Este cuvântul perfect ce ar fi putut descrie furtuna prin care ar fi trecut existenţa lui Ştefan, un arhitect ce descoperă niște secrete murdare după moartea celui mai bun prieten, alături de care a pornit o afacere.

Totuși, Zavera, noul film al lui Andrei Gruzsniczki, i se adresează mai degrabă unui spectator înzestrat cu darul răbdării necesare urmăririi un film în care tumultul interior nu produce explozii, ci mai degrabă implozii dozate într-o lentoare vecină cu apatia. Toate aceste implozii se manifestă prin gesturi și reacţii evazive, spectatorul având rolul de a proiecta asupra lor propriile scenarii, emoţii și interpretări.

Zavera este genul de film psihologic static din punct de vedere narativ, ce se sprijină mai degrabă pe calităţile actorului distribuit în rolul principal. Dorian Boguţă este credibil și impresionează când intră în rolul lui Ştefan, tipologia bărbatului de vârstă mijlocie, din middle class-ul autohton ce ţintește către succesul financiar confirmat. Stabilitatea lui – profesională și afectivă – este dată peste cap de secretele celui mai bun prieten, Nic (Şerban Pavlu), a cărui moarte vine din senin, în timpul unei drumeţii pe bicicletă.

image: ROLLERCOASTER PR

Odată cu moartea lui Nic, Ştefan descoperă nu doar secrete financiare ce ar putea compromite reputaţia lui și a firmei înfiinţate alături de prietenul său. Marele secret (și cel mai dureros) este legat de o posibilă relaţie secretă dintre Nic și partenera de viaţă a lui Ştefan.

Indiciul descoperit întâmplător de Ştefan, prin care poate fi dată în vileag relaţia extraconjugală și trădarea prietenului, nu duce la trepidaţii zgomotoase, la confruntări în cuplu. Ştefan preferă să facă propriile investigaţii. Bănuielile sale rămân suspendate într-o taciturnă izolare interioară, din care mai izbucnesc din când în când semnalele unei agonii refulate.

Investigaţiile făcute de Ştefan, care vizează trecutul prietenului său, înlocuiesc replicile tranșante cu semnale non-verbale diluate în sugestii vagi. Aceste investigaţii despre trecutul lui Nic sunt abandonate însă destul de rapid, iar soţia lui Ştefan este lipsită de vlagă și prea evitantă pentru a face faţă unei confruntări directe. Ea afișeazǎ gesturile și apatia unei persoane care trece printr-un puternic episod despresiv. De fapt, întreaga succesiune a scenelor din film se deruleazǎ într-un ritm anemic, monoton, ce aplatizează până la anihilare orice urmă de vitalitate a personajelor.

Zavera te determină să-l însoţești pe Ştefan, personajul central, în timp ce urmeazǎ sensul inversat parcurs de furia celui trǎdat: de la exterior spre interior. Furia nu este revǎrsatǎ, ci absorbitǎ în lumea interioară a lui Ştefan. Nu duce la confruntări sau la dialoguri lămuritoare, ci la o serie de ritualuri zilnice banale, cenușii, îngheţate în tacerile ce transformǎ ritmul cotidian în expresia dezolării.

Asistând la interiorizarea acestei furii, spectatorii vor spune că văd un film despre un personaj atipic, ireal, foarte puţin credibil, în ciuda jocului actoricesc reușit al lui Dorian Boguţǎ. Pasionaţii de psihologie vor interpreta însă comportamentul și calmul ireal dovedit de cel înșelat drept o ultimǎ încercare de a salva singurul pilon ce mai poate susţine o existenţă așa cum fusese până atunci. Acest pilon este relaţia cu familia, Ştefan având și două fiice împreună cu soșia despre care bănuiește că l-ar fi înșelat cu prietenul său cel mai bun.

Atipic în acest film este nu doar comportamentul bărbatului înșelat, care va continua rutina zilnică prin care își despovărează soţia apatică de sarcinile esenţiale atribuite (doar) ei de societatea noastră (dusul copiilor la școală, făcutul cumpărăturilor). Zavera se distinge și prin tipologia personajelor. Acestea sunt mutate din apartamentul socialist claustrofob în cel din cartierele burgheze.

Prin alegerea unui decor demn de noii îmbogăţiţi în varianta lor mai stilată, poţi depista o replică dată filmelor autohtone în care abundă scene lente dedicate ritualurilor cotidiene plictisitoare, asociate Noului val. Cinefilii atenţi la evoluţia estetică a filmului românesc actual vor considera Zavera o transpunere în lumea noilor îmbogăţiţi a temelor și comportamentelor pe care le-ar fi găsit de obicei în filmele semnate de Cristi Puiu sau de Cristian Mungiu.

Spaţiul claustrofob-sufocant al apartamentului socialist de la periferie este înlocuit de un spaţiu interior mai vast, dar în care personajele se închid în propria lume. Personajele din Zavera trăiesc în apartamente din vile interbelice având un aer cochet, potrivite unor intelectuali din alte vremuri. Totuși, au parte de aceeași captivitate într-o viaţă care le scapă de sub control, doar că nu-și permit să se lase în voia reacţiilor vulcanice, precum un personaj de la mahala, căruia nu prea îi pasă de imaginea pe care o are în plan social.

Problemele expuse in Zavera vizează o categorie insuficient explorată în filmele autohtone: cea a clasei de mijloc avand aspiraţii de high class. Fără a dori să transmită mesaje denunţătoare evidente, regizorul folosește încercările ambigue ale personajului central de a-și păstra echilibrul pentru a expune (cât se poate de subtil) o posibilă aplatizare emoţională. Aplatizarea este dublată de ritualurile cotidiene atribuite de obicei tututor celor ce au cunoscut acel tip de bunăstare ce îi plasează într-o zonă încă nedefinită a stratificării autohtone – acea zonă de la graniţa dintre clasa de mijloc și înalta societate a noilor îmbogăţiţi.

Zavera este o captare a luptei pentru supravieţuirea psihică prin adâncirea în rutină. La un moment dat nu vei mai ști dacă obsesia regizorului pentru activităţile de rutină ale personajului central are la bază exclusiv dorinţa de a explora încercările acestuia de a-și reprima furia și trăirile bulversante asociate primei etape a doliului, sau urmărește de fapt să contureze un portret al unui middle class autohton – cu trăsături încă incerte și cameleonice – pornind tocmai de la un singur personaj devenit reprezentativ.

În ciuda unei naraţiuni minimaliste, statice, Zavera este un film solicitant pentru spectatorul empatic. Atenţia acordată gesturilor cotidiene repetitive și mimica deposedată de expresivitate a personajului central închis în sine branșează spectatorul receptiv la oscilaţia între epuizare și revoltă (fie ea și una reprimată). Este o branșare subtilă, aproape imposibil de detectat, însă își face efectul prin ecourile greu de exprimat în cuvinte, îmbibate în starea incomodă și greu de explicat, rămasă în spectator la finalul proiecţiei.

Zavera poate fi considerat mai degrabă un film în care nu monotonia scenelor lente este sursa disconfortului resimţit de unii spectatori. Obosela spectatorului nu se trage de la faptul că i se pun la încercare limitele răbdării în timp ce urmărește mai degrabă succesiunea unor evenimente simple din viaţa de zi cu zi a unor personaje frustrant de tăcute pentru cei ce vor un film psihologic bazat pe dialoguri tulburătoare. Scenele, culorile terne ale cadrelor și jocul actoricesc te pot epuiza deoarece transmit de fapt chinul nemărturisit al personajelor ce par a se lăsa absorbite de propria tristeţe ce le paralizează orice acţiune.

Personajele aleg îngheţul atunci când emoţiile dau în clocot, obligând mai degrabă la reacţii aprinse. Soţia devine aproape mută precum o fantomă sau un mort viu. Soţul preferă să-și descarce tensiune lustruind meticulous o pușcă sau făcându-le câteva observaţii celor două fete ale sale, care se ciondănesc încontinuu. Desfășurarea mai este animată din când în când prin câteva replici ușor amuzante, dintre protagonist și pensionara care avea grijă de mama lui în calitate de vecină devotată care ochise deja un obiect valoros pe care să pună mâna după moartea acesteia.

Zavera este genul de film care va rămâne în memoria spectatorului mai degrabă datorită unui dialog pe care îl poate iniţia. Este un dialog despre direcţiile estetice în cinematografia autohtonă, mai ales în raport cu modul (credibil) de reprezentare a umanităţii, a modelului masculin și a crizei personale.


LYTE video

Citește și Happy End – Te vei bucura că nu ai moștenit o mare avere

Happy End – Te vei bucura ca nu ai mostenit o mare avere

 

 

 

Trei femei – Starneste curiozitatea asociata unui serial despre emanciparea sexuala

Devorezi Trei femei cu apetitul adictiv trezit de obicei de un nou serial marca Netflix sau HBO, despre care se vorbește cu patimă, admiraţie, indignare, curiozitate sau (o mai mare sau mai mică) stupefacţie.

După o investigaţie ce a durat opt ani, jurnalista Lisa Taddeo a scris această carte așa cum scrie un scenarist niște episoade irezistibile dintr-un serial despre sexualitatea feminină: curajos, empatic, frust, convingător și fără tabuuri. Şi-a calibrat stilul precum un regizor capabil de a stârni acel vârtej de emoţii în spectatorul fidelizat. Pentru a obţine angajamentul afectiv al cititorului, Lisa Taddeo alege trei tipologii feminine ce nasc fie nevoia de identificare cu ele, fie respingerea, complicitatea sau atașamentul unui cititor solidar. Aceste trei femei provin din medii sociale și generaţii diferite. Au totuși în comun lupta inegală cu obtuzitatea semenilor atunci când vine vorba despre libertatea sexuală sau dorinţa feminină.

Lina, Sloane și Maggie sunt niște femei pe care orice om echilibrat și cu experienţă de viaţă le-ar aprecia sau, dacă nu, le-ar considera măcar normale/inofensive. Au aceleași probleme pe care le întâmpină orice adolescent, soţie neglijată ce vrea să se simtă dezirabilă sau o femeie independentă ce dorește să se bucure de propriul corp. Însă toate trei au avut ghinionul de a se naște în orașe mici sau în medii burgheze unde mentalitatea conservatoare le consideră niște deviante pe femeile ce au fantezii picante și își doresc pasiune, pe lângă devotamentul unui soţ cu poziţie social de invidiat și un job stabil.

Lina se mulează pe tipologia casnicei nefericite, dar care până la urmă iese dintr-o căsnicie sufocantă, în care nevoile ei sexuale nevinovate sunt considerate inutile atâta vreme cât există un confort material și o stabilitate data de un act. Lina își va redescoperi sexualitatea după ce va reînnoda legătura fierbinte cu marea iubire din liceu, pe care a pierdut-o după ce drogul violului a transformat-o din victimă în adolescenta considerată de toţi o depravată.

Nici Maggie nu scapă de etichetările colective. După ce își dă în judecată profesorul preferat, atrage blamul întregii comunităţi. Profesorul admirat de majoritatea elevilor a profitat de încrederea ei în perioada în care Maggie era debusolată și implicit vulnerabilă. I-a exploatat precum un psihopat nevoia de a se simţi apreciată și protejată, pentru a o seduce. Totuși, Maggie nu este crezută de cei din jur. Considerat profesorul anului și având o căsnicie perfectă în ochii celor din jur, acesta nu putea fi ispitit de o adolescentă. Maggie întruchipa în ochii majorităţii pericolul ce se năpustește precum un animal de pradă asupra tihnei în care plutește idilic orice familie respectabilă. A i se face dreptate lui Maggie însemna o ameninţare la adresa comunităţii și a valorilor devenite iluzia siguranţei ce valida scenariul de viaţă al celor ce visau la familia perfectă.

Mai norocoasă decât Lina și Maggie pare să fie Sloane. Provine din upper class-ul asociat privilegiilor de nezdruncinat. Își poate permite orice fantezie deoarece apartenenţa ei la înalta societate o ţine departe de mocirla în care sunt adesea târâte femeile care își permit să își dezvăluie problemele, ieșind astfel din tiparele conformismului. Sloane are la rândul ei un secret considerat murdar. Acceptă fanteziile soţului ei fidel. Acesta se excită când știe că ea are aventuri cu alţi bărbaţi. Deși viaţa ei sexuală ar conduce-o direct în zona femeilor marginalizate, care acceptă sexul în trei, Sloane are cea mai sigură viaţă dintre cele trei femei.

Spre deosebire de Maggie și Lina, Sloane și-a îndeplinit visul – acela de a deșine un restaurant de lux. Este independentă financiar și nu a fost obligată să-și petreacă viaţa într-o comunitate având o mentalitate provincial-retrogradă. Are un partener ce îi susţine planurile și care îi alungă teama în faţa imaginii din oglinda ce îi spune că se îndreptă spre vârsta la care femeile ce și-au construit viaţa pe talentul de a se face dorite încep să nu se mai simtă dezirabile precum cele abia ieșite din adolescenţă.

Gândurile, atitudinile, fanteziile și dorinţa de libertate a celor trei femei trecute prin crize existenţiale îi va face pe mulţi cititori să exprime opinii contradictorii despre ele. Sunt pagini care îi vor face să le dea dreptate, altele să le spună cuvinte apăsătoare, care să fie precum un duș rece menit să le trezească la realitate, pentru a le determina să ia decizia pe care altcineva o consideră potrivită.

Evenimentele din trecutul celor trei femei sunt dense precum niște scene intense, care te ţin cu sufletul la gură. Autoarea alege să le prezinte în momente decisive ale vieţii lor, când acumularea unor tensiuni le face să își dezvăluie tot ce au mai dezordonat și totodată mai bun în ele. Multe cititoare se vor simţi securizate de modul în care Lisa Taddeo alege să expună vulnerabilităţile și resursele fiecăreia.

Cele trei femei sunt prinse într-un roller coaster al emoţiilor ce le poartă de la abis la extaz, de la tristeţea feroce la euforia dorinţei ce devine sinonimul emancipării, al trezirii dintr-o amorţire afectivă. Succesiunea evenimentelor amplifică satisfăcător ritmul lecturii, încât vei lăuda stilul autoarei, care alege să prezinte alternativ situaţiile din viaţa celor trei femei. Cartea este divizată în capitole bine dozate, care poartă chiar numele celor trei femei, amintindu-ţi astfel de un serial în care fiecare episod este așteptat cu sufletul la gură, după ce anteriorul a incitat la discuţii îndrăzneţe cu prietenii sau partenerul de viaţă.

Alegând abil succesiunea detaliilor, Lisa Taddeo pare să exploreze mărturisirile intime ale acestor femei pentru a da glas tuturor femeilor din comunităţile americane retrograde, izolate în propria închistare ce duce la irosire și ratare. Probabil că vieţile acestor femei ar fi fost total diferite dacă s-ar fi născut într-o ţară europeană, unde scriitorii precum Catherine Millet și oamenii vorbesc provocator și degajat despre triunghiuri amoroase, escapade ori dreptul femeii de a fi ceea ce vrea să fie.

Probabil că mulţi cititori europeni vor încerca să înţeleagă de ce Trei femei este considerată o carte fierbinte, care a provocat un seism în mentalitatea colectivă din Statele Unite. Pentru cititorul european (mai ales pentru cel din Vest), fanteziile și aventurile celor trei femei nu mai sunt deloc spectaculoase, controversate, șocante. Mai bine zis, șocante sunt atitudinile celor din jur faţă de nevoia lor de a se bucura de propria sexualitate, de a se lăsa în voia dorinţei și a fanteziilor, de a se elibera din relaţii sau căsnicii plictisitoare, în care partenerii lor le împiedică să experimenteze plăcerea. Așadar, nu este de mirare că mulţi vor compara această carte de non-ficţiune cu multe romane actuale în care este demitizată societatea americană chiar de cei ce au trăit în interiorul ei. Trei femei denunţă ipocrizia, puritanismul de faţadă și meschinăria comunităţilor din așa-zisa America profundă, moralistă și moralizatoare.

Vei descoperi o sincronizare inteligentă între poveștile individuale ce au ca punct comun feminitatea și emanciparea sexuală și observaţiile necruţătoare asupra societăţii americane. Dramele celor trei femei prezintă un tablou pesimist al unei Americii subjugate de mentalităţi învechite, amintind mai ales de cele din satele mioritice în care femeia este blamată când are curajul de a denunţa o nedreptate sau un abuz de putere. Prin cazul adolescentei Maggie – sedusă, apoi abandonată de profesorul idealizat – Lisa Taddeo demonstrează că sistemul de valori ce stabilește cine este victima și cine este abuzatorul este unul revoltator de inegal. Femeile având trăsături fizice și de personalitate ce nu se încadrează în standarde nu vor fi niciodată credibile atunci când raportează un abuz, așa cum au demonstrat-o și reacţiile polarizate stârnite de curajoasele dezvăluiri din campania #meetoo.

Datorită modului în care îmbină poveștile individuale cu observaţiile referitoare la societate, Lisa Taddeo reușește să atragă mai multe categorii de cititori. Vor citi paginile din Trei femei și citorii dornici de a înţelege mai multe despre sexualitatea feminină, și vânătorii de picanterii, dar și femeile ce se simţeau vinovate, acum susţinute de acest demers al Lisei Taddeo de a le face dreptate celor blamate. Nu sunt uitaţi nici acei cititori sceptici în faţa unui bestseller american, gata să afirme că anumite pagini plasează cartea în facila categorie a lecturilor softporn. Pentru aceștia din urmă, Lisa Taddeo a pregătit niște pagini care intrigă. Este vorba despre paginile cu amintiri despre mama ei, ce a trăit în Italia postbelică – aflată între mentalitatea machistă și revoluţia sexuală. Mărturisirile despre mama ei te fac să-ţi imaginezi un cocktail între scrierile unui psihanalist și romanele Elenei Ferrante (cele din afara Tetralogiei napolitane). Volumul poate fi comandat și de pe Libris sau Cărturești

Citește și Femeile anului în 8 filme de neuitat

Femeile anului, in 8 filme de neuitat

Unisex – Razbunarea celui parasit

Unisex este dovada că genul acela de scriitură lejeră vecină cu simplitatea poate ascunde mesaje adânci, perturbatoare, care întreţin abil ritmul accelerat al lecturii.

Unisex poate fi citit împreună cu alt roman scris de Amelie NothombLovește-ţi inima!. În Lovește-ţi inima! era vorba despre legătura toxică dintre o mamă indiferentă și fiica însetată de afecţiune. În Unisex este vorba despre o fiică mult prea inteligentă și precoce pentru a-și mai iubi necondiţionat unul dintre părinţi (tatăl), după ce descoperă de timpuriu că acesta este o fiinţă lipsită de empatie, manipulatoare și înfiorator de egoistă.

În centrul romanului se află un cuplu și fata acestora. Cuplul este format din tipologia bărbatului născut în afara Parisului, dar care se visează un burghez apreciat în cartierele selecte ale capitalei, și din naiva pe care lipsa experienţei de viaţă o face să vadă un bărbat șarmant acolo unde alte femei nu ar fi văzut decât un fanfaron antipatic și penibil, cu aere de parvenit plictisitor. Pe ea o cheamă Dominique, iar pe el Claude. Au o fiică pe nume Epicene.

Toate cele trei nume ale personajelor au atât rezonanţă feminină, cât și masculină, reflectând astfel titlul romanului Unisex. De fapt, prin numele fiicei – Epicene – Amelie Nothomb stârnește apetitul cititorului pentru alte cărţi, folosind referinţele culturale într-un mod captivant.

Una dintre cele mai apreciate autoare din spaţiul francofon pare să fi scris un roman previzibil despre familia dominată de un psihopat. Capul familiei din acest roman se mulează perfect pe tipologia francezului provincial, copleșit de vraja Parisului și complexat ori de câte ori se raportează la cei ce au avut privilegiul de a fi, cu mult înaintea lui, mai aproape de înalta societate pariziană. Pentru el, soţia și fiica nu sunt decât niște pioni în jocurile cu mize ascunse.

Claude își obligă fiica să renunţe la cea mai bună prietenă (deoarece era fata unui marocan), hotărând să își mute familia într-un cartier mai potrivit aspiraţiilor sale de parvenit ce a reușit în afaceri. Își obligă apoi soţia să se bage pe sub pielea unei femei bogate pentru a-i facilita lui prietenia cu influentul soţ al acestei femei bogate.

Modul în care decurge prima jumătate a microromanului te face să te gândești la un portret meschin al societăţii franceze scindate între privilegiaţi și plebe, exact ca-n vremea regilor și a nobililor ghilotinaţi. La fel ca-n Franţa marilor Ludovici, bogaţii au saloane unde nu intră decât cei aleși. Afacerile se fac doar între cei ce provin din același cerc închis al privilegiaţilor. Cei din afara burgheziei sau a cercurilor influente vor să intre în graţiile celor mai avuţi. Ei adoptă comportamentul duplicitar specific personajelor manipulatoare ce lasă de-o parte simţul penibilului, scrupulele și demnitatea pentru a se apropia de cei privilegiaţi, pentru a le parazita strălucirea și a le imita stilul de viaţă.

Modul în care soţia devotată și oarbă își ajută partenerul să ajungă în preajma unui afacerist influent îţi aduce aminte de ceremonialul acaparării privilegiilor de la curţile regale, unde plebeii scăpătaţi ar fi făcut orice pentru a intra în graţiile nobililor. Tentativa personajului masculin manipulator de a se face plăcut de un mare afacerist parizian ascunde niște gânduri sumbre, nebănuite la început.

Singura care poate detecta adevăratele intenţii ale lui Claude este fiica acestuia, Epicene. Deși Epicene este o fiică de care tatăl s-a îndepărtat de cum a văzut-o, aceasta devine singura care îl poate vedea așa cum este: un egoist manipulator incurabil. Totuși, nu își dezvăluie gândurile și trăirile deoarece mama ei îl idealizează. Fiind înzestrată cu acea precoce și incisivă putere de observaţie, Epicene va dezvolta o viaţă interioară secretă, paralelă cu a familiei.

La început, romanul îţi dă impresia că poţi anticipa mult prea ușor evoluţia personajelor și a evenimentelor. Te surprinde apoi prin explorarea amănuntelor devenite clișeistice despre copiii neglijaţi din familiile atinse de bunăstare sau despre superficialitatea anumitor burghezi din Paris. Introducând elemente ce ţin de atmosfera apăsătoare a unui thriller psihologic, Amelie Nothomb produce stupefacţie când scoate asul din mânecă. Asul nu este legat de un eveniment spectaculos sau de modificări la nivelul naraţiunii simple, ci de stil. Nu dezvăluirea unui eveniment dureros din trecutul capului de familie schimbă traiectoria personajelor sau raportul de forţă dintre ele, ci modul în care se face această dezvăluire.

Stilul în care sunt date în vileag intenţiile tatălui deviază reacţiile personajelor și mai ales interpretările oferite evenimentelor spre o zonă vecină cu poveștile întunecate. Până și modul în care sunt prezentate evenimentele amintește mai degrabă de fluiditatea unui basm cu tâlc revelator decât de un roman psihologic dens.

Amelie Nothomb știe cum să acapareze interesul unui adult așa cum o făceau povestitorii de basme. Îi oferă acea poveste bine spusă, în cuvinte accesibile. Este o poveste adaptată la pretenţiile unui cititor foarte receptiv la romanele psihologice, dar care preferă mai degrabă să fie ghidat de vocea unui narator cameleonic decât să fie pus în faţa unor pasaje statice, dominate de observaţiile psihologice sofisticate, dar care ajung să încetinească ritmul dinamic.

În postura de povestitor, autoarea întreţine interesul cititorului înlocuind privirea gravă asupra legăturilor toxice printr-un sarcasm rafinat. Își privește personajele fără milă sau admiraţie, dorind să îţ arate cât de mici sunt și vor rămâne de fapt (cu excepţia fiicei inteligente).

Unisex este un roman cu multiple interpretări. Unele sunt legate de efectele răzbunării devenite otrava care intoxică mai multe generaţii. Altele vorbesc despre strategiile de supravieţuire (mai mult sau mai putin benefice) adoptate de o persoană care se simte abandonată (de un partener sau de un tată). Cei familiarizaţi cu filmele de artă și romanele actuale vor detecta observaţii acide la adresa inegalităţii din societatea franceză. Autoarea te face să te întrebi dacă nu cumva soţia din acest roman ar fi putut evita capcanele unui bărbat egoist dacă s-ar fi născut într-un oraș mai mare și cosmopolit, plin de alternative care să pună în valoare calităţile unei tinere abia ieșite din adolescenţă.

La finalul romanului vei avea impresia că ai urmărit mai degrabă un film ce îmbină eficient drama dintr-o familie cu satira la adresa întregii societăţi. Unisex are calităţile unui film cu elemente bine dozate. Întorsăturile de situaţie promit suspansul unui thriller, dar iau forma unei farse vecine cu tragedia. Poţi spune despre Amelie Nothomb că ar putea oferi cu succes un scenariu ce include trădări, ipocrizii burgheze și drame de familie.

Unisex poate sta la baza unui scenariu demn de un film tipic franţuzesc, în care problemele apăsătoare sunt livrate în doze suportabile ce nu exclud și umorul. Este vorba de acel tip de umor de care se bucură doar spectatorul, în timp ce personajele cunosc doar tristeţea, îngheţul afectiv și dispererea, fiind precum niște caricaturi ignorante, ce băltesc în propriile iluzii, în timp ce doar spectatorul poate vedea imaginea de ansamblu ce ascunde mesajele înţelepte care să permită eliberarea acestora.

Romanul poate fi comandat și de pe Libris sau Cărturești

Citește și Barbă Albastră – Un spectacol irezistibil al dialogurilor sofisticate

Tale of Tales – Fantezie renascentista intr-un basm nonconformist

Statusuri de iubire – ca să-i spui cât de mult înseamnă pentru tine

Dragostea pe care o primim sau o simțim e cu siguranță cel mai minunat sentiment. Nu se compară cu nimic altceva. În același timp nu e nimic mai dificil de pus în cuvinte decât dragostea. De aceea am adunat laolaltă unele dintre cele mai frumoase statusuri de iubire. Sunt cuvinte gândite de poeți, filosofi, scriitori sau pur și simplu oameni obișnuiți într-un moment de inspirație. Inspiră-te și tu din aceste statusuri de dragoste pentru a-i spune ce simți acelei persoane speciale din viața ta și a împărtăși cu ceilalți magia dragostei.

Cuprins

  1. Statusuri iubire pentru orice retea de socializare
  2. Statusuri de dragoste scurte
  3. Te iubesc statusuri de dragoste
  4. Statusuri de iubire de sine și grijă față de noi înșine
  5. Statusuri de iubire in engleza
  6. Descrieri de dragoste și relații fericite pe termen lung
  7. Statusuri despre iubire amuzante

Sunt unele statusuri care pot părea simple la prima vedere, dar care cuprind înțelepciunea unei întregi vieți sau sunt statusuri de dragoste care te pun pe gânduri. Am ales și statusuri de iubire haioase. Dar și unele statusuri mai scurte, pentru cei care fac scroll rapid pe rețelele de socializare.

Statusuri de iubire pentru orice retea de socializare

Nu există fericire mai mare decât să simți că ești iubit. Iubirea ne face să ne simțim eterni. E sentimentul care ne dă aripi și energie încât orice e posibil. Putem face orice ne-am propus. În același timp, frumusețea acestor emoții poate să ne sperie. Să nu lăsăm iubirea să treacă pe lângă noi, e cea mai mare greșeală, spun poeții. Să nu ne fie frică de iubire. Dacă ești iubit, primește-o. Dacă simți că iubești, declar-o persoanei iubite. Poate fi prea târziu dacă aștepți.

Să iubești pe cineva înseamnă să vezi cât e de minunat și să îi amintești acest lucru, atunci când nu simte că e.

Fericirea supremă a vieții o simți atunci când ești convins că ești iubit. – Victor Hugo

statusuri de dragoste statusuri iubireCeea ce ne va supraviețui este iubirea. – Philip Larkin

La un moment dat, când te aștepți mai puțin, intră cineva în viața ta și, deodată, devine totul pentru tine.

Cred că adevărul și dragostea necondiționată vor avea întotdeauna ultimul cuvânt.

Dacă ți-e frică de iubire înseamnă că ți-e frică de viață. Deci ești pe trei sferturi deja mort… – Bertrand Russell

Declară-ți dragostea înainte să nu mai ai timp. Înainte să fie prea târziu. Spune-i ce simți. Așteptarea e o greșeală.

Nu e timp pentru monotonie. Este timp pentru muncă și e timp pentru dragoste. Pentru altceva nu există timp. – Coco Chanel

Nu mai plantați flori în grădinile celor ca nu le vor îngriji…

Mi-a luat mult timp să înțeleg că lucrul cu adevărat important este să ajungi să fii o persoană independentă, dar care să știe când cineva o iubește și ține la ea.

Atunci când nu ai nimic de spus, nu spune nimic. Când însă te mișcă ceva, spune ce simți, și spune-o cât mai sexy cu putință.

Nu găsesc un punct comun între cei pe care îi plac sau îi admir. Dar există unul între cei pe care îi iubesc: toți cei pe care îi iubesc mă fac să râd.

Acolo unde dragostea stăpânește, nu există dorință de putere. Iar acolo unde puterea domină, dragostea lipsește. Una este umbra celeilalte. – Carl Jung

Este mai ușor să iubești umanitatea pe de-a întregul decât să-ți iubești vecinul.

Dragostea înseamnă să nu trebuiască niciodată să-ți ceri scuze.

Dintre toate tipurile de precauții, prudența în dragoste este cea mai periculoasă cale spre nefericire.

Intr-o lume a algoritmilor, hashtag-urilor și followerilor, hai să înțelegem adevărata importanța a conexiunilor dintre noi.

Statusuri de dragoste scurte


Statusurile scurte au de cele mai multe ori cel mai mare impact pentru că sunt citite cel mai rapid și ușor. De aceea ți-am pregătit mai jos statusuri de dragoste scurte, dar care exprimă dragostea ta în profunzime. Dragostea ta pentru iubit(ă), pentru familie, prieteni, dragoste pentru aproape.

Dacă judecăm oamenii nu mai avem timp să îi iubim. – Maica Tereza

Prietenia este cea mai bună mângâiere după suferințele unei iubiri care a dezamăgit. – Jane Austen

Dragostea e doar un cuvânt până când cineva vine și îi dă sens.

Dragostea e oarbă. Prietenia închide ochii.

Nu am iubit încă, dar iubesc iubirea.. Am căutat ce să iubesc, îndrăgostit fiind de iubire.

Dragostea nu mai e plăcere atunci când nu mai e un secret.

Iadul este să te oprești din iubit.

Oamenii iubesc în grabă, dar urăsc pe îndelete.

Cel ce n-a iubit, n-a trăit niciodată.

Dragostea este înțelepciunea nebunului și nebunia înțeleptului. – Samuel Johnson

Este așa de important să îi iubim pe ceilalți și mai mult în zilele lor proaste.

Nu mai grăbi și complica lucruri care au nevoie de timp ca să respire și să crească.

Te iubesc – statusuri de dragoste

Exprimă-ți dragostea în cuvinte frumoase și emoționante! N-ar fi păcat ca un sentiment așa frumos să nu fie pus în cuvinte? Fă-l fericit pe cel pe care-l iubești spunându-i cât de profundă e dragostea ta pentru el/ea într-un status care să-i uimească pe cei cu care ești prieten(ă) pe Facebook sau Instagram.

Tu ești notificarea mea favorită.

Te-am privit în milioane de moduri și te iubesc în fiecare.

Tot ce n-am făcut până azi, vreau să facem împreună.

Mi-ai furat inima dar te las să o păstrezi. 🙂

statusuri iubire statusuri de dragosteDacă știu ce e dragostea, știu datorită ție.

Mi-ar plăcea să întorc timpul înapoi. Să te găsesc mai devreme și să te iubesc de mai demult.

M-am îndrăgostit de o versiune a ta care nu există.

O relație adevărată înseamnă doi oameni imperfecți care refuză să renunțe unul la celălalt.

Stai departe de oamenii care te fac să te simț greu de iubit.

Dacă m-ar întreba cineva ce e iadul, aș răspunde distanța dintre oameni care se iubesc.


Nu mai spuneți că o căsătorie e doar o bucată de hârtie. La fel sunt și banii pentru care munciți din greu.

Dragostea noastră e o aventură minunată, de care nu mă așteptam vreodată să am parte.

Fiecare zi petrecută cu tine este ziua mea favorită. Iar astăzi e noua mea zi favorită.

Iubește ceea ce ai înainte ca viața să te învețe să iubești ce ai pierdut.

Când bucuria e un obicei, iubirea e un reflex.

Statusuri de iubire de sine și grijă față de noi înșine

Înainte de a-ți oferi dragostea, iubește-te pe tine însuți. Nu e un gest de egoism, e un gest de grijă față de tine însuți care te va face mult mai pregătit pentru a-i iubi la rândul tău pe ceilalți. Dacă tu ești slăbit fizic și psihic, îți va fi mult mai greu să iubești. Dacă tu nu ți-ai rezolvat problemele pe care le ai cu tine însuți și cu ceilalți, dragostea ta nu va fi așa cum ți-o dorești. Iată mai jos câteva statusuri de iubire pe care ți le-am pregătit ca să te îndemnăm să ai întotdeauna grijă și de tine, nu doar de cei pe care îi iubești.

Nu te simți prost când ție nu-ți place ceea ce toți ceilalți pretind că iubesc.

Iubește-te pe tine însuți/însăți și toate se vor așeza de la sine.

E ok să spui nu, să renunți, să anulezi planuri, să te iubești pe tine, să iei o pauză, să te răzgândești, să fii sincer cu tine.

Îți datorezi iubirea pe care cu atâta ușurință o oferi celorlalți.

Pentru a iubi ceea ce ești nu poți să urăști experiențele care te-au format.

Statusuri de iubire in engleza

Cu cât te vei iubi mai mult, cu atât mai puțin vei accepta mofturile și aiurelile celorlalți. /
The more you love yourself, the less nonsense you’ll tolerate.

Să-ți porți de grijă nu e un gest egoist. / Self-care isn’t selfish.

Pune-te primul pe lista ta de sarcini în fiecare zi și restul lucrurilor se vor aranja de la sine. / Put yourself at the top of your to-do list every single day and the rest will fall into place.

Pentru că întotdeauna putem alege, eu aleg dragostea. / Because I always have a choice, I choose love.
statusuri iubire statusuri de dragoste

Împreună este un loc minunat în care să fiu. / Together is a wonderful place to be.

Descrieri de dragoste și relații fericite pe termen lung

A te îndrăgosti și a ține flacăra iubirii aprinsă pe termen lung sunt două lucruri foooarte diferite. Iată așadar câteva descrieri de dragoste și relații fericite pe termen lung. Cum să faci să ai o relație de dragoste pe termen lung. Care să reziste la suișurile și coborâșurile pe care ni le-a pregătit negreșit viața. Comunicarea e cheia. Să-l asculți pe celălalt, să vezi ce simte și să ai grijă cum reacționezi la stările ei/lui. Toate sunt la fel de importante într-o relație de dragoste cu părinții, frații și surorile tale sau cu iubitul/ iubita.

Cea mai bună și simplă regulă pentru relații fericite și de lungă durată: nu minți niciodată.

Viața ne-a învățat că dragostea nu înseamnă să te uiți unul la celălalt, ci să privim împreună în aceeași direcție. – din filmul Love Story

E o binecuvântare să ai pe cineva lângă tine care știe cum să reacționeze la stările tale.

Într-o relație, atunci când comunicarea dă rateuri, urmează să dea rateuri totul.


Dragostea este ideală, căsătoria e reală; o confuzie între real și ideal nu va rămâne niciodată nepedepsită. – Goethe

 

Statusuri despre iubire amuzante

Haideți să ne gândim și cu umor la dragoste. Câteodată să spui cu umor ce ai de spus poate avea un impact mult mai mare. Mai ales pe rețelele de socializare. Mulți ne-am cam plictisit de mari adevăruri spuse în fraze lungi și grave. Așa că hai să încercăm și statusuri despre iubire amuzante.

Dacă dragostea este răspunsul, putem reformula întrebarea? 🙂 – Lily Tomlin

Dragostea e doar un sistem prin care să ți se spună Dragă sau Dragule după sex. 🙂 – Julian Barnes

Dacă ar fi să fim complet sinceri, ar trebui să recunoaștem că sunt două tipuri de iubire: bine-hrănită și prost-hrănită. Restul e ficțiune. 🙂 – Colette

Bărbații care iubesc sunt incompleți până la căsătorie. Apoi sunt terminați. / A man in love is incomplete until he has married. Then he’s finished. 🙂 Zsa Zsa Gabor

Dragostea e precum pojarul: toți trebuie să trecem prin ea.

Un soț este ceea ce rămâne dintr-un iubit, după ce se extrage nervul. 🙂

Nu exită dragoste mai sinceră ca iubirea pentru mâncare. 🙂 – George Bernard Shaw

S-a îndrăgostit de el însuși la prima vedere și a rămas fidel acestei pasiuni pentru totdeauna. – Anthony Powell

“Birds do it, bees do it,
Even educated fleas do it.
Let’s do it, let’s fall in love.” – cântec Let’s do it (Let’s fall in love)

Articole recomandate:

Statusuri frumoase pentru gandurile si sentimentele tale

Statusuri de fericire pentru Facebook, Instagram si alte rețele sociale

30 statusuri de viata pentru Facebook sau Instagram

Citate celebre despre viata, fericire, succes și lucrurile care contează cu adevărat

50 de carti noi, pe care le vom cauta la Gaudeamus 2019

După lista prezentată în articolul 26 de cărţi noi, de citit în noiembrie, ne-am gândit să mai alcătuim una, dedicată noutăţilor de la târgul de carte Gaudeamus. Târgul de carte va avea loc între 20 şi 24 noiembrie 2019, la Romexpo. Program de vizitare: 10:00 – 20:00.

 

 Volume de proză scurtă

 

În buricul pământului

Dacă preferi miniaturile, poţi alege cele nouă povestiri incluse în volumul În buricul pământului. Vei descoperi nişte poveşti răvăşitoare despre oameni forţaţi de istorie să îşi caute o viaţă nouă, pe teritorii îndepărtate de ţinutul natal. Povestirile sunt tandre, stranii, pline de neprevăzut şi de empatie.

 

Ştii bine că vrei. Iubitorul de pisici şi alte povestiri

Dacă preferi prozele scurte ce îmbină realitatea şi fantasticul alegoric, poţi alege şi volumul Ştii bine că vrei. Iubitorul de pisici şi alte povestiri. Vei descoperi o nouă scriitoare care alege simbolurile, notele dark şi originalitatea pentru a reinterpreta problemele omului modern.

 

Chemarea lui Cthulhu şi alte povestiri

Lovecraft îmbină în povestirile sale mitul şi thrillerul cu accente de horror suprarealist. Îţi oferă 12 proze scurte care să te ţină cu sufletul la gură dacă îţi plac istorisirile ce ascund o latură tenebroasă, un haos la graniţa cu fantasticul pregătit să ia cu asalt viaţa previzibilă. Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Libris 

 

Pe o singură voce – Susana Tamaro

 

Fanii Susannei Tamaro o vor descoperi şi în ipostaza autoarei de proză scurtă. Cele cinci povestiri incluse în volumul Pe o singură voce pot fi considerate şi nişte romane condensate. Autoarea explorează efectele întâmplărilor din copilărie şi emoţiile răvăşitoare.

 

Cărţile autorilor distinşi cu Premiul Nobel în 2018 şi în 2019

 

Călătoria oamenilor Cărţii

 

Având un titlu irezistibil pentru dependenţii de lectură, Călătoria oamenilor Cărţii vorbeste despre puterea de a rezista în faţa barbariei. Vei citi despre o carte unică, lăsată oamenilor, însă bine ascunsă în munţi. Aceşti munţi sunt zguduiţi de războaie. Cartea supravieţuieşte, iar locul unde se află este un secret pe cale de a fi dezvăluit. Va supravieţui Cartea? Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Cărtureşti sau Elefant.ro

 

Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri

 

Câştigator al Premiului Nobel pentru Literatură în 2019, Peter Handke s-a făcut remarcat datorită romanului Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri. Romanul prezintă aventurile unui bărbat care se trezeşte în mijlocul unui haos existenţial după ce află că a fost concendiat. Ajunge să cutreiere străzile oraşului, intrând apoi într-o sală de cinema. Întâlnirea cu o femeie atrăgătoare îl va face să descopere o latură întuncată a personalităţii sale.

 

Scurtă scrisoare pentru o lungă despărţire

 

Scurtă scrisoare pentru o lungă despărţire este o poveste despre un cuplu aflat în criză. El încearcă să fugă de ea, călătorind în America. Ea îi scrie obsesiv, ameninţându-l. Povestea lor va fi una plină de trimiteri literare şi cinematografice la cultura americane.

 

Romane despre Vincent van Gogh

 

Vincent şi Theo. Fraţii van Gogh

 

Scrisorile dintre pictorul Vincent van Gogh şi fratele său, Theo, devin sursa de inspiraţie pentru acest roman. Vei fi invitat să-l redescoperi pe Vincent van Gogh din perspectiva relaţiei fraterne complicate, dar în acelaşi timp securizantă.

 

Vincent asasinat

 

Tot van Gogh devine protagonistul romanului Vincent asasinat. Cititorul este invitat să descopere lumea pictorului din perspectiva relaţiilor avute cu persoanele apropiate în ultimii săi ani de viaţă.

 

Dragostea în epoci dificile

 

Zmeie de hârtie

 

Romanele scrise de Romain Gary au rămas în ateţia cititorilor datorită observaţiilor psihologice fascinante. Zmeie de hârtie este considerat unul dintre cele mai bune romane ale autorului. Zmeie de hârtie explorează maturizarea unui tânăr pe fundalul unei Europe ameninţate de război. Acesta se îndrăgosteşte de o tânără aristocrată, devine secretarul tatălui ei, se înrolează, intră în Rezistenţă şi încearcă să accepte partea mai puţin luminoasă a femeii adorate în secret.

 

Soldatul iernii

 

Tot o poveste de iubire în vreme de război vei descoperi şi în Soldatul iernii. Acţiunea se petrece în timpul Primului Război Mondial şi îi are ca protagonişti pe un tânăr medic ajuns pe front şi o curajoasă asistentă medicală. Vieţile celor două personaje sunt schimbate de un soldat rânit, a cărui salvare presupune asumarea unor decizii riscante din partea medicului. Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Libris

 

Să-mi trimiţi un cuvânt din când în când

 

Nimic nu poate distruge o mare iubire. Nici măcar un lagăr stalinist. O dovedesc scrisorile semnate de Svetlana şi Lev. Vei citi rânduri din aceste scrisori, în care mica şi marea istorie se împletesc într-un portret al tandreţii supravieţuitoare. Sfidând marea istorie, Svetlana şi Lev din Moscova au lăsat în urma lor peste o mie de scrisori, martore ale unei despărţiri forţate care a durat 14 ani, dar care nu a dus la ruptura cuplului.

 

Literatură asiatică

 

Nu mi-am omorât bărbatul 

 

Cinefilii vor dori să citească romanul Nu mi-am omorât bărbatul, care a stat la baza filmului I Am Not Madame Bovary, distins cu marele premiul al Festivalului de Film de la San Sebastian. Romanul îmbină umorul şi drama într-o satiră absurdă. Vei descoperi încercările bizare ale unei femei de a scăpa nepedepsită într-o ţară unde a naşte mai mult de un copil este un delict grav. Aceasta va păstra al doilea copil găsind o portiţă de scăpare sub forma divorţului temporar. Decizia ei va afecta viaţa de cuplu şi va declanșa nişte evenimente tragicomice.

 

Cartea albă 

 

Cartea albă este un roman despre sentimentele unei femei care încearcă să dea sens unei traume. Trauma este legată de pierderea surorii sale. Romanul semnat de Hang Kang – autoarea sud-coreeană devenită faimoasă datorită cărţii Vegetariana ia forma unei scrisori adresate surorii dispărute. Cartea albă se transformă într-o călătorie spre vindecare de-a lungul mai multor continente. Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Libris

 

M-am săturat de tine 

 

Literatura coreeană actuală este marcată de voci feminine excentrice şi puternice. Una dintre ele este şi cea a lui Bae Suah. Aceasta a scris un roman despre o femeie ce refuză căsătoria şi relaţiile de lungă durată. Protagonista romanului M-am săturat de tine lucrează într-o corporaţie, însă visul ei este acela de a deveni medic veterinar în Africa, pentru a fi în preajma leilor.

 

Invitaţii la discuţii despre cuplu

 

Renovări. Amenajări interioare 

 

Mara Wagner a revenit cu un nou volum în care explorează cuplurile aflate în criză. Vei descoperi o îmbinare de proze scurte, poezie şi monolog dramatic, prin care se redeschide o veche discuţie despre cuplurile în care partenerii au ajuns la vârsta de 40 de ani.

 

Schiţă 

Schiţă este un roman care se bazează pe zece discuţii profunde între un bărbat şi o femeie care se întâlnesc într-un avion. Cei doi călătoresc în Grecia. Pe fundalul idilic al Mării Ionice, vei descoperi nişte dialoguri captivante despre cuplu, relaţiile de familie şi divorţuri. Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Libris ori Elefant.ro

 

Romane istorice

 

Soţia imperială 

 

Soţia imperială este genul de roman dedicat celor fascinaţi de personalităţile feminine ce au influenţat istoria. Împărăteasa Ecaterina cea Mare a Rusiei a fost o femeie controversată, însă admirată datorită inteligenţei folosite pentru a supravieţui în lumea bărbaţilor. Povestea ei se derulează în paralel cu tentativa unei femei din zilele noastre de a scoate la iveală micile istorii legate de un medalion din secolul Ecaterinei. Această bijuterie ajunge la o faimoasă casă de licitaţii din New York. Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Libris 

 

Glasul de taină 

 

Cei ce au descoperit-o pe Geraldine Brooks datorită romanului Poporul cărţii, vor alege şi Glasul de taină. Noul roman tradus reinterpretează povestea biblică a regelui David.

 

Viaţa şi întoarcerea unui Halle

Viaţa şi întoarcerea unui Halle îmbină calităţile demne de o saga şi ale cele asociate unui serial de epocă. Vei citi despre un bărbat născut într-o familie din Imperiul Austro-Ungar, ajuns într-o Timişoară elegantă. Povestea lui se împleteşte cu povestea oraşului şi cu secretele ascunse în hotelurile de lux unde lucrează. Vei asista la o succesiune de evenimente istorice, privite prin ochii anonimilor care s-au încăpăţânat să-şi păstreze pofta de viaţă chiar şi in momentele în care simţeau ameninţarea sfârşitului.

 

Romane palpitante

 

Un an şi o zi 

 

Pascal Bruckner are talentul de a capta problemele societăţii actuale printr-un stil ce apropie realitatea de alegorie. În noul roman tradus –Un an şi o ziPascal Bruckner transformă decorul unui hotel într-un labirint suprarealist, în care timpul se dilată, ignorând regulile cotidianului. În acest hotel ajunge personajul feminin, care trebuie să livreze un ceas bizar, lăsat tatăl său. Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Libris sau Cărtureşti 

 

Mâine 

 

Fanii thrillerelor scrise de Guillaume Musso vor primi cu entuziasm şi romanul Mâine. Acţiunea se petrece în New York, unde un bărbat şi o femeie îşi dau întâlnirea online. Decid să ia cina într-un restaurant italian, însă până la urmă nu se vor mai vedea, chiar dacă trec unul pe lângă altul în restaurant. Cauzele întâlnirii nereuşite declanşează evenimentele ce vor alimenta suspansul. Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Libris 

 

Kids are not OK

 

Un thriller într-un peisaj rustic paradisiac, o dramă de familie şi un portret al isteriei colective. Iată ce vei găsi în Kids are not OK, un roman despre o familie fericită, dar ameninţată de acuzaţiile de pedofilie ce duc la arestarea multor locuitori dintr-o aşezare idilică.

 

Rusalka 

 

Rusalka este un roman în care se îmbină intriga poliţistă, iubirea şi istoria secolului XX. Vei călători alături de personajul principal din Elveţia până în Praga, în căutarea unei femei care a dispărut brusc în timp ce iubitul ei se ocupa de anchetarea unei crime din Alpi.

 

Aşteptând iar 

 

Fost ambasador al Franţei la Bucureşti, Pierre Menat a scris un thriller politic având acţiunea chiar în România. Aşteptând iar este genul de roman în care spionajul şi intriga la nivel înalt nu sunt decât nişte pretexte pentru observaţii mai profunde asupra naturii umane, în care vei regăsi ecouri din Italo Calvino, Proust sau Eugen Ionesco.

 

Soţia aviatorului 

 

Cei ce preferă acele romane având în centru un personaj feminin ce părăseşte zona de confort pentru a fi alături de un bărbat vizionar pot alege şi romanul Soţia aviatorului. În centrul romanului se află o tânără din lumea bună care începe să îşi asume riscuri nebănuite după ce întâlneşte un excentric şarmant.

 

Prietenie trădată

 

Prietenie trădată este un roman care promite să îţi ofere un thriller pe care să îl devorezi de la prima până la ultima pagină. Vei citi despre capcanele prieteniilor vechi şi despre secerete ce se transformă în intenţii distructive.

 

Scriitori ce au un stil aparte

 

Intuiţionista 

 

Ruta subterană l-a apropiat pe Colson Whitehead şi de cititorii din ţara noastră. Noul roman tradus în limba română – Intuiţionista – îmbină calităţile unui film noir, realismul magic şi distopia într-o satiră originală. Personajele romanului trăiesc într-o metropolă americană semănând cu New Yorkul. În acest oraş, ele trebuie să înfrunte o realitate unde halucinantul se camuflează în banal. Dacă nu ajungi la Gaudeamus 2019, poţi comanda această carte de pe Libris

 

Milioanele arlechinului

 

Fanii lui Hrabal vor citi Milioanele arlechinului, un roman despre încercările unor bătrâni de a supravieţui psihologic într-o lume unde trecerea anilor este o condamnare la uitare şi neputinţă. Trăindu-şi ultimele zile într-un sanatoriu amenajat într-un castel, personajele romanului vor încerca să îşi regăsescă locul în lume. Vei redescoperi talentul lui Hrabal de a îmbină comicul şi tragicul.

 

Spiritul literaturii ştiinţifico-fantastice 

 

Considerat unul dintre cei mai apreciaţi autori sud-americani, Roberto Bolano te invită să descoperi viaţa boemă din capitala Mexicului. Ciudad de Mexico devine un labirint al pasiunilor, al ideilor inovatoare expuse în cenaclurile literare şi al tinerilor ce doreau să schimbe politica unui întreg continent.

 

Comedia ororii în Franţa 

 

Roberto Bolano le aduce un omagiu artiştilor interbelici prin romanul Comedia ororii în Franţa. În centrul evenimentelor este un poet din America Latină care este invitat să facă parte din Grupul Suprarealiştilor Clandestini. Acesta află că subteranele Parisului este locul unde cinci scriitori lucrează la un roman, sub îndrumarea lui Andre Breton, nimeni altul decât liderul suparealiştilor interbelici.

 

A fost odată un râu 

 

A fost odată un râu îi va atrage pe cei dornici de a citi poveşti pline de secrete şi iubiri interzise. Acţiunea se petrece pe un mal mai puţin cunoscut al Tamisei, la hanul Lebăda. În acest loc, un necunoscut aduce o fetiţă scăpată de moartea doar prin minune. Apariţia fetiţei stârneşte pofta de istorisiri bizare, dublată de aflarea adevărului legat de familia micuţei.

 

Cartea iluziilor 

 

Cartea iluziilor vorbeşte despre puterea artei de a ne scoate din apele depresiei. Personajul central este un profesor care încă nu a ieşit dintr-o despresie provocată de moartea soţiei sale. Într-o zi vede un film al regizorului şi actorului Hector Mann. Filmul readuce umorul în viaţa protagonistului. Acesta începe o călătorie în căutarea tuturor filmelor pierdute ale lui Hector Mann.

 

 Umbrela 

 

Nominalizat la Man Booker în 2012, romanul Umbrela prezintă povestea unei femei devenită martora istoriei. Povestea ei este descoperită de un medic psihiatru, după ce protagonista a trăit jumătate de secol într-un sanatoriu. Trecutul ei este legat de evenimentele ce au schimbat viaţa femeilor emancipate din secolul trecut.

 

Grădinarul din Oceakov 

Realitatea şi distopia SF se împletesc în romanul Grădinarul din Oceakov. Acest roman le va plăcea admiratorilor lui Andrei Kurkov datorită modului în care îmbină satira halucinantă şi observaţiile despre societăţile dominate de umbra Uniunii Sovietice.

 

Babilon 

 

Aşa cum ne-a obişnuit, Yasmina Reza aduce în acelaşi spaţiu tipologii umane diferite. Romanul îmbină dramele personale cu nişte observaţii sofisticate despre situaţia social-politică din Franţa.

 

Toamna

Dacă îţi era dor de romanele lui Karl Ove Knausgard, poţi alege Toamna, primul volum din cvartetul Anotimpuri. Cartea este considerată o enciclopedie personală, scrisă de un tată pentru fiica lui nenăscută.

 

Redescoperirea inovatorilor

 

Ezra Pound-Opere II

 

Cei fascinaţi de personalităţile ce au revoluţionat arta secolului XX pot alege un volum de colecţie. Este vorba despre Opere II, ce îl dezvăluie pe Ezra Pound în ipostaza poetului ce a dus la o schimbare uimitoare a limbajului poetic din perioada interbelică.

 

Caragiale e de vină. Despre tandreţe. Teatru vag

Matei Vişniec îi aduce un omagiu acelui Caragiale autor de schiţe şi povestiri. Propunând la rândul său nişte miniaturi, Matei Vişniec îl redescoperă pe Caragiale vizionarul ce deschidea o fereastră către un teatru innovator.

 

Dragă Virginia. Scrisori din ţara mea

 

La aproape un secol de la publicarea unei cărţi emblematice – O cameră doar a ei – 15 scriitoare din România i se adresează Virginiei Woolf. Adela Greceanu, Adina Rosetti, Ana Maria Sandu, Angela Marinescu, Cosmina Moroşan, Diana Bădica, Elena Stancu, Elena Vlădăreanu, Ioana Bâldea Constantinescu, Lavinia Branişte, Mihaela Michailov, Rucsandra Pop, Svetlana Cârstean, Teona Galgoţiu, Tatiana Ţîbuleac îşi împărtaşeşc gândurile şi experienţele ce au ca temă relaţia feminităţii cu arta.

 

Non-ficţiune

Alte culori

 

Orhan Pamuk îţi oferă o parte din universul său interior, concentrat în eseurile din volumul Alte culori. Vei citi despre Istanbul, despre bucuriile vieţii, despre o lume aflată între două continente.

 

Actuale

 

Deşi a fost scrisă acum câteva decenii, această carte este un avertisment pentru lumea noastră din prezent. Albert Camus demonstrează că suntem afectaţi de evenimente ce au loc pe continent îndepărtat de al nostru. Vei descoperi nişte reflecţii puternice despre destinul Occidentului şi despre modul în care au evoluat societăţile după anii ’40.

 

Arta de a asculta şi alte lecţii de viaţă

 

Michael Caine a devenit un simbol asociat cinematografiei de artă şi rolurilor consistente. Volumul Arta de a asculta şi alte lecţii de viaţă include amintiri, impresii, gânduri, toate învelite într-un umor plin de tâlc.

 

 Viaţa, moartea şi iar viaţa criticii de film

 

Andrei Gorzo este un reper pentru cinefili. Eseurile şi cronicile sale sunt citite cu aviditate datorită modului în care Andrei Gorzo ştie să îmbine analiza unui critic şi acel stil accesibil ce ajunge şi la cei ce nu au studiat cinematografia, dar care vor să citească pagini de calitate despre filmele preferate şi regizorii inovatori. Noua sa carte este o călătorie în lumea criticii şi a criticilor de film, aşa cum le place acelor dornici de a redescoperi mesajele pătrunzatoare ale unui film după ieşirea din sala de cinema.

 

Viaţa fără frică

 

Bertrand Russell a fost unul dintre cei mai influenţi filosofi ai secolului XX. Cartea Viaţa fără frică este considerată un testament plin de mesaje pătrunzătoare și mereu actuale.

 

Pompeii. Viaţa unui oraş roman 

 

Pompeii nu încetează să ne fascineze, aşadar nu vom rezista în faţa unei noi cărţi scrise despre el. Oraşul antic este redescoperit prin analiza miturilor legate de prosperitatea şi decandenţa lui. Vei citi despre viaţa cotidiană şi despre obiceiurile celor ce l-au făcut să intre în istorie drept cel mai libertin oraş al vremurilor sale.

 

Familia Romanov 

 

Romanovii au avut un destin demn de un roman despre gloria şi prăbuşirea conducătorilor înconjuraţi de lux. Ultimii ani ai domniei lor peste Rusia devin subiectul acestei cărţi. Vei descoperi povestea unui cuplu regal înconjurat de iluzii şi căzut apoi în capcana propriei ignoranţe legate de adevăratele probleme ale imperiului peste care stăpânea.

 

O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei

 

Personajul feminin din umbra unuia masculin este redescoperit. Nu vei citi doar despre Molly Bloom a lui James Joyce. Vei găsi de fapt un portret al feminităţii din toate timpurile, cu mii de ipostaze. O noapte cu Molly Bloom este o explorare a percepţiei despre femeie şi feminitate, modelată în marea literatură.

 

Wabi-Sabi pentru artiști, designeri, poeţi și filosofi

 

Wabi-Sabi este conceptul inventat de japonezi pentru a defini frumuseţea lucrurilor imperfecte, asimetrice. Artiștii și filosofii occidentali au încercat să exploreze idealul estetic nipon. Citind volumul scris de Leonard Koren vei descoperi influenţa culturii japoneze asupra lumii noastre.

 

Wabi-sabi. Consideraţii suplimentare

Această carte este de fapt o completare la Wabi-sabi pentru artiști, designeri, poeţi și filosofi. Cei îndrăgostiţi de cultura niponă vor gasi astfel o adevărată sursă de inspiraţie.

 

Obiective turistice în Atena și cât costă un city break în capitala Greciei

2

Pentru mulți dintre noi când ne gândim la vacanță ne gândim la soare, relaxare, mâncare bună și multe lucruri de văzut, iar Atena le are pe toate. 

Am fost prima oară în Grecia la începutul acestei toamne. Biletele le-am cumpărat prin compania de zbor Ryanair și pentru un preț nu foarte scump am petrecut un citybreak de cinci zile într-un oraș plin de istorie cu multe muzee și magazine.

 

Despre calatorie si cat costa

După un zbor de aproape două ore am schimbat răcoarea din București pe căldura de început de vară din Atena. Aeroportul Internațional din Atena este un loc bine organizat în care nu stai mult după ce ajungi. E ușor să te interesezi despre cum poți ajunge oriunde de la ghișeele cu informații sau de la casele de bileteDe lângă stația de autobuz din fața aeroportului se pot achiziționa bilete pentru diferite perioade. 

Un bilet de două călătorii costă 1.40 Euro.

Un abonament pe 5 zile costă 9 Euro.

Atena este un oraș mare, cu o populație de aproape 3.000.000 locuitori, iar acest lucru se vede clar mai ales spre marginea orașului. 

Recomand să cauți un hotel cât mai aproape de centrul Atenei.

Biletele de avion împreună cu 4 nopți de cazare au costat aproximativ 340 de euro de persoană.

O noapte la un hotel de 3 stele din Atena costă în jur de 200 RON, pe când cazarea la un hotel de 5 stele poate să coste 600 de RON pe noapte.

Cele mai bune oferte se găsesc cu ajutorul unei companii de turism, astfel poți sta cât de mult îți dorești cu un preț cât mai avantajos.

Biletele de avion cumpărate din timp sunt mult avantajoase ca preț. Un bilet dus-întors poate să coste de la  100 EUR până la 800 EUR așa că vă recomand să vă planificați excursia din timp.

 

Unde poți mânca în Atena?

Atena este un oraș plin de restaurante, fie ca servesc fast-food sau mâncare mai fancy, există câte ceva pentru orice buget.

Personal mi-au plăcut mult două restaurante:

Palmie Bistro – restaurant unde poți să mănânci burgeri delicioși, dar și alte tipuri de mâncare cu aproape 10 Euro.

Goody’s Burger House – fast-food asemănător cu McDonald’s sau Burger King care îți oferă o selecție de meniuri delicioase și ieftine.

Dacă vrei să vizitezi mai mult și să stai mai puțin prin restaurante, souvlaki-ul de 5 Euro pe care poți să îl iei la pachet o să îți fie un prieten bun.

În cazul în care dorești să mănânci sănătos, în Atena se găsesc multe restaurante de unde poți să îți cumperi o salată sau mâncare vegană.

Pentru a vă alunga foamea cu câteva mâncăruri tradiționale, 80 EUR pe zi ar trebui să fie îndeajuns.

 

Ce obiective turistice poți vizita în Atena?

Când e vorba de vizitat, cinci zile este un timp prea scurt pentru un oraș atât de mare. Iar prețul biletelor pentru unele muzee și atracții turistice poate să vă ia prin surprindere.

Majoritatea atracțiilor turistice facilitează de reduceri în timpul verii, dar cel mai bine e sa fii pregătit pentru orice. Dacă dorești să vizitezi cât mai mult din Atena trebuie să iei în calcul prețul biletelor care pot să coste oriunde între 10 si 30 EUR pe atracție.

Un sfat pe care aș putea să îl dau este să nu te bazezi întotdeauna pe hărțile google. Localnicii sunt prietenoși și câțiva dintre ei știu limba română. Dacă nu ești sigur pe ceva cel mai bine este să întrebi.

În timpul în care am stat acolo am vizitat:

1. Acropola din Atena

Un loc plin de istorie și arhitectură superbă. O plimbare pe acele drumuri vechi împreună cu ceilalți turiști poate să fie o experiență de neuitat. 

Fiind foarte curat și adesea nu foarte aglomerat este un loc potrivit pentru o plimbare plăcută.

Biletul pentru adulți costă 20 Euro, iar pentru copii intrarea e gratis. Este nevoie de un act (carnet de elev, pașaport, carte de identitate) care atestă vârsta copilului.

2. Centrul Atenei

Fiind un oraș mare cu multe străzi, cele din jurul centrului sunt cu adevărat speciale. Nu doar magazinele sau restaurantele cu muzică live dau un aspect aparte aleilor grecești. Dar și combinațiile de culori și vegetația relativ bogată.

Cel mai mult m-a impresionat modul în care se completa totul. Pare că nimic nu e nelalocul lui. Chiar dacă nu foarte mari, străzile pe care te plimbi nu sunt pline de mașini parcate aiurea.

Plimbându-mă prin zonă simțeam că privesc partea “intimă” a orașului. Modul în care mulți atenieni trăiesc și cum aleg să-și decoreze casele este special pentru mine.

Aceste străzi, pentru mine, sunt locul perfect pentru a face poze.

3. Portul Pireu 

Dornic să văd marea, m-am plimbat puțin și prin zona portului Pireu. După care am luat tramvaiul spre Glyfada. Mici fâșii de plajă cu pietriș sunt acoperite de localnicii și turiștii care fac plajă. Nu pare că îi poate supăra nimic, chiar dacă blocurile și mașinile sunt la doar câțiva pași de ei.

 

4. Muzeul Acropole  

Muzeul Acropole este un loc plin de istorie. Sigur te va surprinde vechile statui ale Atenei, mitologia acestui oraș, dar și cum arătau locuințele pe vremuri.

Biletele nu sunt scumpe, aproximativ 10 Euro, dar există și reduceri pentru elevi/studenți.

 

5. Grădina Națională din Atena

Dacă îți dorești un moment de liniște sau o schimbare de peisaj, parcurile din Atena sunt cu adevărat speciale. Din nefericire nu am avut timp să mă plimb prin mai multe parcuri, dar sunt mulțumit cu ce am văzut.

 

6. Lycabettus

În sfârșit, locul care mi-a plăcut cel mai mult este Muntele Lycabettus. Nu foarte greu de urcat pe jos, drumul către vârful acestui deal mai mare este superb. Culorile, aerul și priveliștea din acest loc sunt puțin spus superbe. M-am îndrăgostit de acest loc în care am petrecut mai mult de jumătate de zi doar plimbându-mă.

În concluzie, Atena este un oraș plin de lucruri de văzut pe care merită să îl vizitezi măcar odată. 

Ce să cumperi de Black Friday 2019 – 10 produse la preturi imbatabile

0

UPDATED 15 noiembrie 2019 07:40 – Vrei să cumperi ceva pentru tine sau pentru cineva drag? Mai ales că se apropie Crăciunul. Dar nu știi ce să cumperi în toată nebunia de Black Friday. Ce să alegi, care e prețul cel mai bun? Ce e cu adevărat redus și nu doar pare redus de Black Friday? Iată 10 produse de calitate pe care ți le recomandăm ca să-ți faci sau să faci o bucurie de Black Friday.

1. TV Box Xiaomi Mi Box S

cadouri de craciun pentru iubit TV boxUn TV box este foarte util, pentru că poți să faci integrarea cu televizorul a tuturor abonamentelor de video streaming. Și în felul ăsta experiența va fi mult mai plăcută și cu zero bătaie de cap. Dacă ai de exemplu Netflix sau HBO Go. Sau poate chiar Amazon Prime Video. La fel, dacă vrei să te uiți la televizor la filme sau seriale care să ruleze de pe o memorie atașată la rețea. Sau vrei să te uiți la canale de pe YouTube sau alte clipuri de pe net. Practic vei putea controla totul din telecomanda TV box-ului. Produsul pe care vi-l recomandăm e redus cu aproximativ 40% în această perioadă și are un preț foarte bun, în jur de 300 lei, pe Evomag și CEL.

2. Periuță de dinți electrică Oral B cu 40.000 de oscilații

E o periuta perfomanta, cu 40.000 de oscilatii pe minut, mult peste media de 8.000. Un pret bun de Black Friday este in jurul a 260 de lei. Urmăriți-o așadar ca să o luați la cel mai bun preț. UPDATE: periuța a fost redusa de la 450 lei la 224 lei pe Cel.ro.

3. Casti audio Bowers & Wilkins Wireless

cadouri de craciun pentru prietenaVrei niște căști audio? Cele pe care ți le recomandăm sunt un best buy de Black Friday dacă scad până la 900 lei sau mai jos. Le recomandă calitatea, materialele utilizate (metal si piele), conectivitatea versatila (fir si wireless) si calitatea redării audio. Calitatea audio este excepțională! Le găsești pe Emag.

4. Monitor de gaming

Ca si televizoarele, monitoarele de gaming se bucura de discounturi serioase in perioada de Black Friday. Noile monitoare au un atu important, pe langa rezolutiile suportate foarte mari. Și anume o rata de reîmprospatare (refresh rate) foarte mare, in medie peste 140Hz. Dar si compatibilitati cu tehnologiile de refresh rate oferite de producatorii de cipuri grafice, cum este tehnologia G-sync de la Nvidia, respectiv Freesync de la Amd. La ce sunt bune toate astea? Fac imaginea si actiunea din joc buttery smooth. Un gamer pasionat apreciaza aceste detalii importante. Noi vi-l recomandăm pe acesta, de pe Cel.ro. Un preț competitiv este in jur de 700 lei.

5. Ceas inteligent Garmin Fenix 5

cadouri de craciun pentru iubit ceas inteligentAre măsurători foarte bune față de alte produse. În plus bateria e foarte trainică. Are altimetru, monitor de puls, GPS, barometru, termomentru și navigație. Măsoară activitatea din mai multe sporturi. Inclusiv dacă se efectuează în interior, ca de exemplu alergarea pe bandă. Un preț bun e în jur de 1500-1700 lei. Urmărește-l de Black Friday pe Emag.

6. Aparat foto full-frame Canon sau Nikon

black friday obiectiv 50mmÎn funcție de ecosistemul în care ai obiectivele foto (Nikon sau Canon), ai 3 oferte foarte bune pentru aparate full-frame de Black Friday, la F64. Este vorba de Canon 6D Mark II, redus cu 1.100 lei, la 5.400 lei. De asemenea, Nikon D750, redus cu 900 lei, la 5.000lei. Și Nikon D610, redus cu 1.000 lei, la 4.000 lei. Aparatele full-frame oferă o performanță mai bună în condiții mai slabe de lumină datorită senzorului mai mare. Astfel, pot capta mai multă lumină. Aparatele full-frame sunt adesea alegerea profesioniștilor, pe post de cameră principală sau secundară.

7. Lanternă frontală Petzl

frontala black friday

E o lanternă care se poartă pe cap, gândită pentru cei cărora le place muntele. Dar e un obiect de avut în casă de toată lumea. E incredibil de versatilă. Vrei să descarci ceva din mașină seara? Ai o pană de curent? Pleci în concediu? Întotdeauna vei găsi o utilizare unei lanterne care nu-ți ține mâinile ocupate. Te vei întreba cu siguranță cum de nu te-ai gândit mai devreme să cumperi una. Deci dacă vrei să iei ceva de Black Friday doar ca să te simți bine că ai cheltuit niște bănuți, cumpără o frontală, de pe Emag. E 120 lei.

8. Baterie portabilă Anker

Bateria pe care ți-o recomandăm, de 20.100 miliamperi pe oră (mAh), chiar o sa iti incarce telefonul! Producatorii de baterii portabile afiseara capacitatea bateriilor pe care le vand la o tensiune de 3.7V. Dar tu ai nevoie ca sa iti incarci telefonul de 5V. Asa ca atunci cand cumperi o baterie cel mai bine e sa inmultesti capacitatea afisata de producator (5000 mAh) cu 3.7=18500. Iar valoarea obtinua sa o imparti la 5 =3700 mAh, ca sa afli capacitatea reala. Astfel o baterie de 5000 mAh va incarca cu siguranță un telefon normal. Bateria recomandată Anker, de pe Cel.ro, costă 170 lei.

9. Rucsac Osprey

Recomandarea noastră e un rucsac usor de la un producator de top, pentru luat in avion sau la birou. Pretul e 250 lei, urmariti-l pentru reduceri.

10. Fular Moschino de lână

fular moschino black friday

Pentru că vine iarna și nimic nu se compară cu lâna. Și cu un produs de calitate. Este redus la Fashion Days de la 580 lei la 170 lei.

Citește și recomandările de Cadouri de Craciun.

Spor la cumpărături deștepte!

In Event of Moone Disaster – Intre a ramane si a pleca pentru a-ti indeplini visurile

Teatrul unteatru este asociat nu doar cu viziunile nonconformiste care au reîmprospătat mesajele clasicilor sau cu aducerea pe scena autohtonă a unor piese noi semnate de mari dramaturgi contemporani. Mulţi spectatori vin la unteatru pentru a se bucura de un spectacol al creativităţii scenografice. Alegerea inspirată a obiectelor şi plasarea lor pentru a da un nou sens lumii personajelor, sincronizarea luminilor, a muzicii şi a experimentelor ce implică proiecţii video sau adaptarea unor decoruri din secolele trecute la decorul minimalist asociat unui spaţiu neconvenţional devin adesea un tur de forţă al inventivităţii. Spectacolul In Event of Moone Disaster demonstrează încă o dată ca spaţiul limitat nu înseamnă şi limite.

In Event of Moone Disaster este genul de spectacol ce îi permite unui scenograf libertatea totală până într-acolo încât decorurile, luminile şi obiectele să dicteze asupra jocului actoricesc. Într-un decor desprins parcă dintr-un film de artă experimental cu tentă SF, actorii Cătălina Moga, Mihai Smarandache, Emil Măndănac şi Mădălina Anea interpretează partenerii unor cupluri ce trăiesc în perioada cuceririi spaţiului cosmic. Personajele aparţin unor decenii diferite. De-a lungul acestor decenii, lumea exterioară s-a tot schimbat, la fel şi aspiraţiile personajelor feminine. Însa dramele unui cuplu rămân aceleaşi.

In Event of Moone Disaster este debutul dramaturgului Andrew Thompson. Titlul este inspirat dintr-un discurs redactat în 1969 de către William Safire pentru a fi citit de presedintele Nixon dacă aselenizarea s-ar fi dovedit un eşec. În prezentul rachetelor care ajung să cucerească Spaţiul, lipsa comunicării, teama bărbatului alfa în faţa unei femei dependente doar de propria libertate, conflictul visuri-pragmatism sau relaţiile încordate dintre copii şi părintele absent mulţi ani s-au conservat, de parcă nu ar fi trecut secole de progres peste omenire.

Regizoarea Alexandra Penciuc îşi uimeşte spectatorii. Ajutată de scenograful Tudor Prodan, a reuşit ceea ce un regizor experimentat de film realizează doar cu bugete colosale. A folosit un decor futurist simplu, dar având ecouri sofisticate pentru a da stranietate şi farmec nelumesc unor trăiri vechi de când lumea. De fapt, fără decorul futurist acaparant precum o expoziţie de artă contemporană ce îmbină instalaţiile video şi iluziile optice obţinute prin jocul de oglinzi, transparenţe, reflexii şi dozări ale neoanelor, sentimentele şi replicile personajelor ar fi fost încă o repetiţie cu iz de clişeu obositor.

Foto: Sorin Florea/unteatru

Odată plasate în contextul aselenizării şi al călătoriilor în Spaţiu, declaraţiile de iubire ale personajelor, discuţiile în contradictoriu, disperarea neînţelesului, însingurarea în cuplu, abandonul, teama în faţa banalizării existenţei sub forma unei vieţi domestice prescrise de un model social inautentic şi dilemele femeii prinse între împlinirea visurilor de una singură sau renunţarea la propriile aspiraţii pentru a păstra o relaţie de cuplu transformată în obligaţii domestice meschine capătă magie. Este acea magie confundată cu o inexplicabilă frumuseţe a trăirilor plasate în contextul călătoriei în viitor. Scenograful te plasează într-un viitor în care sunt posibile călătoriile spre alte planete şi în care exaltarea şi frica de necunoscut odată cu extinderea universului uman dau o notă insolită sentimentelor apăsătoare, copleşitoare.

În timp ce urmăreşti relaţiile dintre cele două cupluri din piesă, cu neputinţele şi conflictele acestora, vei avea impresia că decorul avangardist şi iluziile optice favorizate de proiecţiile video şi de cuburile cu oglinzi şi neoane degajă splendoare. Această splendoare plină de stranietatea asociată de obicei unui decor futurist vine în contradicţie suprarealistă cu apăsările sufocante ale personajelor, mai ales ale celor feminine.

Personajele feminine sunt fascinate de călătoriile spre alte planete. Îşi leagă existenţa de nevoia de a explora alte spaţii. Trăiesc pentru a călători. Din păcate, ele sunt frânte emoţional de probleme nerezolvate nici după evoluţia ce i-a permis omului să ajungă pe Lună şi pe Marte. Ele încă se mai confruntă cu obtuzitatea partenerilor ce le vor prinse în chingile unui conformism burghez, cu drama infertilităţii, cu teama de a eşua, de a fi obligate să renunţe la visuri, la călătoriile iniţiatice, la planurile curajoase de viitor.

Protagonistele piesei sunt înconjurate de acelaşi nimb de stranietate. Îşi consumă relaţiile decisive într-un cub de sticlă. Introducând acest cub de sticlă, regizoarea lărgeşte spaţiul scenei şi permite modificarea percepţiei asupra timpului. S-a creat o fragmentare a timpului. Vei avea impresia că personajele trăiesc într-un alt timp decât al tău. Prezentul tău se desfăşoară în paralel cu trecutul şi viitorul personajelor, simbolizate ingenios de obiectele folosite în scenografie.

Fragmentarea la nivel perceptiv a timpului poate fi uşor confuză pentru spectator, mai ales din cauza graniţelor extreme de fluide între diversele perioade din viaţa personajelor. Totuşi, este o confuzie asumată de regizoarea Alexandra Penciuc, dornică de a explora haosul interior într-o lume din viitor, în care progresul este asociat de multe ori cu prezenţa ordinii, cu desprinderea de vechile furtuni emoţionale considerate nişte relicve ale unei lumi arhaice, ale unor generaţii anterioare ce au fost ţinute în loc de propriile drame interioare şi de viziuni conservatoare asupra existenţei.

Decorul şi compoziţia muzicală tot de inspiraţie avangardistă schimbă perceptia şi asupra sentimentelor fireşti aşa cum atmosfera din spaţiu schimbă gravitaţia, obligând fiinţele umane să îşi renegocieze obişnuinţele. Personajele ce trăiesc într-o lume a viitorului ce nu mai păstrează obiectele recognoscibie din prezentul nostru continuă să exprime totuşi aceleaşi sentimente cu ale noastre, de parcă acestea nu s-au adaptat la schimbările din viitor.

Replicile dintre personajele feminine şi cele masculine par banale. Reproşurile sunt unele ce flirtează cu vechile clişee, încât ai impresia că vezi transpunerea în spaţiu cosmic a unui film despre cuplul forţat de regizor să îşi împărtăşeaşca dureros frustrările în spaţiul claustrofob al unui apartament. Şi, totuşi, vei afirma că toate aceste dialoguri şi gesturi comune alcătuiesc un spectacol despre care vei spune că este unul original datorită jocului de lumini. Jocul de lumini este deviat spre acel nelumesc exprimat prin folosirea oglinzilor care, prin iluziile optice, schimbă proporţiile spaţiului scenic şi relaţia lui cu personajele.

Datorită acestui decor inspirat, asociat cu viitorul călătoriilor în spaţiu, banalul capătă o nota insolită. Tot ce părea banal, familiar şi previzibil devine misterios. Personajele asociate unor tipologii uşor de identificat în viaţa de zi cu zi devin din ce în ce mai greu de citit. Le vedem desfăşurându-şi viaţa într-un cub transparent, pe ai cărui pereţi sunt proiectate imagini video despre trecutul lor sau despre aselenizare, interpretate în cheie suprarealistă. În anumite momente, câte un perete de sticlă se transformă într-o oglindă, în funcţie de modul în care este dozată intensitatea luminii.

Doar cubul în care personajele îşi desfăşoară existenţa rămâne transparent. În rest, semnificaţiile gesturilor, ale sentimentelor şi personajele devin din ce în ce mai opace, mai enigmatice. Este fascinant mesajul contradictoriu transmis cu ajutorul scenografului Tudor Prodan. Vezi multe forme geometrice transparente în decor, însă ai impresia că exista un zid ce nu îţi permite să descifrezi clar motivele din spatele sentimentelor şi deciziilor luate de personaje. De fapt, personajele devin mai enigmatice pe măsură ce decorul le interzice găsirea unui spaţiu de refugiu care să exprime intimitatea. Spaţiul în care trăiesc, iubesc, se despart, se epuizează unele pe altele şi îşi exprima dorinţele seamănă cu decorul unui film despre cuplul explorat în spaţii construite avangardist, ce exprimă o anihilare a legăturii cu trecutul, nişte spaţii în care existenţa pare artificială, dar mai este salvată de intensitatea sentimentelor considerate arhaice.

Ajungi să te întrebi dacă nu cumva dialogurile despre aselenizare şi fascinaţia personajelor, mai ales a celor feminine, faţă de spatiul cosmic şi de călătorii sunt doar un pretext pentru a ne invita să reflectăm la modul în care percepem viitorul. De multe ori, viitorul este asociat cu decorurile SF şi cu debarasarea (aproape) radicală a tot ce ţine de trecut, mai ales de cel devenit depozitarul unor trăiri universale, repetate de fiecare generaţie.

Viitorul este văzut asemenea unei depăşiri a limitelor şi a vechilor credinţe şi valori. Aselenizarea a avut loc la finalul anilor ‘60, când începuse emanciparea socială a femeilor. Deşi eroul ce a păşit pe Lună era bărbat, în piesa lui Andrew Thompson nu bărbaţii visează la expansiunea propriului univers interior prin călătorii, ci femeile. Este o răsturnare a perspectivei. Femeile nu mai reprezintă obsesia de a păstra ordinea securizantă a lumii vechi. Personajele feminine interpretate de Cătălina Moga şi Mădălina Anea se uită spre viitor, spre ceea ce ar putea cunoaşte dacă şi-ar urma visurile. Nu se tem. Nu îşi pun limite şi nici nu le acceptă pe ale partenerilor.

Trăirile acestor personaje feminine, ce ajung să le eclipseze pe cele masculine, devin gânduri despre viitorul reflectat la nivelul vieţii interioare. Vom simţi la fel? Vom avea aceleaşi aşteptari de la relaţiile interumane, mai ales de la cele de cuplu? Vom fi la fel de vulnerabili în faţa pierderilor?

 

 

Idei de cadouri de Craciun inspirate pentru cei dragi, iubit, prietena

0

În pragul Craciunului avem impresia ca timpul se scurtează și nu mai găsim răgazul să alegem cadourile dorite. Pur și simplu nu avem destul timp să căutăm prin magazine, de aceea vă propunem peste 50 de idei de cadouri de Craciun inspirate, pe care le poți comanda din fotoliul de acasă, când ai timp. Fie că e vorba de idei de cadouri de Craciun pentru iubit sau prietena, fie că vrei cadouri pentru prieteni sau cauți cadouri pentru copilul tău sau părinți, veți găsi mai jos idei de cadouri de Crăciun potrivite pentru fiecare dintre ei.
Ne-am bazat în sugestii pe cadouri folositoare și de efect, pentru ca nimeni nu are nevoie de încă o cană sau de încă o cravată 😀 

Cuprins

    1. Idei de cadouri de Craciun pentru iubit
    2. Idei de cadouri de Craciun pentru prietenă și pentru mama
    3. Propuneri de cadouri de Crăciun pentru copii
    4. Idei de cadouri de Crăciun pentru familii

 

Idei de cadouri de Craciun pentru iubit:

1. Set de făcut bere acasă

cadouri de craciun pentru iubit kit de bere

Găsești kit-uri de bere la prețuri de 200-300 lei, la o simplă căutare pe Google. De exemplu pe Emag. O sa fie o surpriză plăcută pentru prietenul tău. E ușor de utilizat și o să se distreze la maxim să beți berea producție proprie cu prietenii.

Idei de cadouri de Craciun dacă e împătimit de tehnologie

2. Ceas inteligent

cadouri de craciun pentru iubit ceas inteligent

Ideea i-ar surâde aproape oricărui bărbat. Preferatul nostru este Garmin Fenix 5 sau 5s, la un preț foarte bun pe Fashion Days. Fii atentă la reducerile zilnice, pentru a-l lua la cel mai bun preț! De ce acesta? Pentru că e foarte precis, iar bateria tine mult. În plus, este cel mai complet la cel mai mic preț. Are GPS, altimetru, monitor de puls, barometru, termomentru, navigație și profiluri pentru monitorizarea diverselor sporturi. Monitorizează chiar și activitatea indoor, cum e alergatul pe bandă. Prețul ok e în jur de 1500-1700 lei.

3. Aspirator robot

cadouri de craciun aspirator robot

Intră la categoria idei de cadouri de Craciun potrivite pentru toată lumea, pentru că toți vrem mai mult timp liber. Așa că ajută-l să-și elibereze timpul pentru voi 🙂 E o achiziție la modă, pentru că de ceva timp aceste aspiratoare și-au îmbunătățit mult performanțele. Iar prețurile au devenit mai accesibile. Cel mai bun ca raport calitate preț (in jur de 1800lei) e robotul Xiaomi Roborock 2, pe care il poti cumpara de exemplu de pe Cel.ro sau Evomag.ro.

Nu se prinde in perdele, poate naviga peste obstacole fără să rămână blocat. Poate aspira pe sub mobilă dacă îi permite înălțimea și poate aspira la 0.5 cm de un obstacol. Ca de exemplu aspirarea printre picioarele unui scaun.

4. Lanternă frontală

E tipul de produs pe care, dupa ce l-ai folosit, te intrebi de ce nu l-ai descoperit mai devreme. E în mod special făcută pentru mersul pe munte. Dar e o idee bună de cadou chit că prietenul tău este sau nu iubitor de munte. Așa că ia-i o frontală. Adică o lanternă care se poartă pe cap. Cel mai important lucru pe care il face este ca ii elibereaza mainile. O variantă foarte bună este cea de pe Emag.

5. Bilet la concertul trupei preferate

bilet la concert

În România sau, dacă poți, în străinătate. În străinătate, biletele pot fi însoțite și de un weekend prelungit pentru voi doi.

6. Un briceag e o idee bună de cadou întotdeauna pentru bărbați 🙂

briceag

Un cadou mai ieftin (in jur de 100 lei), dar de calitate, poate fi un briceag. E un real ajutor pe munte și numai. De asta e bine sa ai unul care sa nu se toceasca dupa o singură utilizare. Cele produse de Victorinox sunt excelente.

7. Un încărcător solar pentru mobil

O idee la fel de bună e un încărcător solar pentru mobil. Oricine se va bucura de un astfel de cadou, nu contează dacă îi place sau nu mersul pe munte. Nimeni nu vrea să aibă grija bateriei de la telefon. Îți recomandăm unul ușor și pliabil, pe care îl poți lua de pe cel.ro. E în jur de 300 lei.

Idei de cadouri de Crăciun pentru hobby-ul lui

idei de cadouri de craciun pentru barbati hobbyFrontala, briceagul sau încărcătorul solar sunt idei de cadouri de Craciun potrivite în mod special pentru pasionații de munte. Toți bărbații au o pasiune. Poate fi biciclitul, alergatul, mersul pe munte, sporturile de iarnă. Sau poate fotografia și jocurile pe calculator sau filmele. Întotdeauna se va bucura să vadă că îi apreciezi hobby-ul și i-ai luat ceva care îi susține pasiunea. Însă e destul de greu să-i alegi astfel de cadouri de Craciun. Asta pentru că ai nevoie de cunoștințe specifice. Așa că hai să vă ajutăm noi. S-o luăm pe rând.

Idei de cadouri de Craciun dacă e pasionat de sport

8. Alergare/jogging – produse de compresie

idei cadouri de craciun pentru iubit pentru alergare

Ia-i niște pantaloni de compresie (aproximativ 200 lei) sau jambiere de compresie (in jur de 100 lei). Se găsesc la mai toate magazinele cu articole sportive. Îi va ajuta mușchii să fie mai oxigenați, deci îi va crește rezistența la efort. Iar dacă le poartă după efort, îi va scădea timpul de recuperare.

9. Ciclism – pompă, pedale sau un far de bicicletă

pasiune ciclism

Dacă e pasionat de biciclit, o idee bună de cadou de Craciun poate fi o pompă automată cu cartușe. Varianta pe care v-o recomandam, de la Emag, costă 85 lei. Îl va scuti de multe bătăi de cap în cursele pe care le face. În plus, e foarte ușoară. O altă variantă e cea de la Hervis.

Dacă vrei să-i oferi o experiență mai bună de biciclit, ia-i un set de pedale. Pedalele cu care vin dotate bicicletele sunt de proastă calitate. Un set de pedale cu sistem clipless îl vor face cu până la 30% mai eficient în pedalare. Pe eMag de exemplu sunt unele bune la 160 lei. O altă variantă se găsește pe Hervis (190 lei).

Sau luați-i un far/lanternă super șmecher. E cam scump (aproximativ 500 lei), dar va fi încântat de cât de puternic e. Plus că vă gândiți la siguranța lui. Pentru că o lanternă foarte bună îl va ajuta să navigheze mult mai ușor printre gropile din asfalt. Și să fie mult mai ușor de luat în considerare de șoferi. Recomandările noastre sunt aceasta  (livrată de eMag) și aceasta (livrată de Hervis).

10. Sporturi de iarnă – mănuși cu protecție

pasiune sporturi iarnăRecomandarea noastră e o pereche de mănuși cu protecție incorporată (360 lei). Pentru că îi va proteja încheieturile la căzături.

Sugestii de cadouri de Craciun dacă e pasionat de fotografie

hobby fotografie

11. Filtru fotografic

Un filtru fotografic e întotdeauna o idee bună. De ce? Pentru că te ajută să faci fotografii ca și cum ai fi fotograf profesionist. Elimină reflexiile nedorite și te ajută să surprinzi mai multe detalii. Recomandarea noastră e acest filtru, la aproximativ 200 lei la magazinul specializat pe fotografie, F64.

12. Curea nouă

Un pic mai ieftină și oricând binevenită e o curea nouă pentru aparatul de fotografiat. Se potrivește la orice aparat. Este la 120 lei pe F64.

13. Obiectiv

Sau, de ce nu, un obiectiv. În general sunt foarte scumpe, dar poți să-i oferi obiectivul de 50mm. Are cel mai bun raport calitate-preț. E în jur de 500-1000 lei, dar face cele mai bune fotografii. În sensul că are aceeași deschidere cu ochiul uman (50mm), de aceea fotografiile realizate cu acest obiectiv sunt foarte plăcute. Majoritatea producătorilor au versiuni la prețuri ok dar de o calitate excepțională. Aici ai unul Canon și unul Nikon, tot de la F64.

Propuneri de cadouri de Crăciun dacă e pasionat de jocuri pe calculator și filme

14. Proiector 

idei cadouri de craciun pentru iubit gadgets proiectorSchimbă-i cu totul experiența de privit filme sau pe cea a jocurilor pe calculator. Cum? Oferindu-i un proiector. Îți garantăm că va fi încântat. Proiectoarele de azi nu sunt cele de acum câțiva ani. Sunt mult mai bune, dar la prețuri mai mici. Tehnologia incorporată (DLP) este mult mai accesibilă. (În plus, la cele mai multe modele, se găsesc acum piese de schimb ale sistemului de proiecție, cum sunt roțile de culoare.) Îți recomandăm acest model, de pe Cel.ro (aproximativ 1800lei).

15. TV box

idei cadouri de craciun pentru iubit TV box

Un TV box este foarte util dacă are abonament la Netflix, HBO Go, Amazon, dar și filme pe o memorie atașată la rețea și se uită la diverse filme și filmulețe de pe YouTube sau alte clipuri de pe net. Toate astea pot deveni mult mai ușor de accesat pe televizor cu un TV box. Practic toată experiența este ghidată din telecomanda TV box-ului, un fel de telefon smart al cărui ecran e televizorul. Recomandarea noastră are un preț foarte bun, în jur de 300 lei, pe Evomag.

Oferă-i o experiență de neuitat, în locul unor cadouri de Craciun clasice

idei de cadouri de craciun deosebite experienteCe zici de ideea unui cadou mai neobișnuit? Poți să-i oferi o experiență plăcută sau o mică aventură în locul clasicului pulovăr sau al clasicei cravate. Iată sugestiile noastre:

16. Sesiuni de adrenalină și relaxare: cățărat indoor, scubadiving, caiac

ore de scubadivingsesiune de cățărat indoor de aproape 2 ore (aproximativ 150 lei) sau o sesiune de scubadiving (București, 200 lei).

Sau 6-7 ore cu caiacul pe Neajlov, lângă București (300 lei)? Dacă îi surâde să încerce ceva nou care să-i dea adrenalină. Sau să-l relaxeze și distreze în același timp… Atunci oricare dintre aceste propuneri vor fi bine primite.

17. Bucurii de copii mari: condus excavator, tir sportiv, simulator de avion, off-road cu masina

Dacă e pasionat de mașinării, o idee ar fi o sesiune de manevrat un excavator multifuncțional 🙂 Da, există o asemenea experiență pe care poți să i-o oferi (pentru aproximativ 350 lei). Sau poate i-ar plăcea mai mult o ședință de tir sportiv (400 lei). Sau o lecție de off-road în București (600 lei).

ore de condus off roadDacă îi plac avioanele, o super idee de cadou poate fi o sesiune pe simulatorul unui avion de linie (600 lei). Cu cât ideile sunt mai originale și năstrușnice, prețurile cresc. Dar gândește-te la expresia lui când va vedea că n-a primit un after-shave. Ci o joacă cu un excavator, o mașină off-road sau un avion de linie… Nu mai zic de experiența în sine și cât de încântat va fi după… 🙂

simulator avion de linie

18. Vouchere la magazinele preferate însoțite de o sticlă de vin bun

Dacă totuși crezi că nimic nu l-ar convinge, ia-i un voucher la magazinul care-i place. Fie că e vorba un brand de haine sau un magazin de biciclete. Ca să-și aleagă ce îi place. Ia-i și o sticlă bună de vin roșu. O să-l faci fericit.

Idei de cadouri de Craciun pentru prietena și idei de cadouri de Craciun pentru mama:

idei cadouri de craciun pentru prietena sau pentru mama

1. Oferă relaxare și răsfăț în loc de cadouri de Craciun clasice

Vrei să-ți răsfeți prietena? Sau vrei să-i oferi câteva ore de relaxare și liniște mamei tale? Atunci o alegere bună poate fi un voucher cu o ședință de masaj la domiciliu (130 lei),  sau o zi la spa (570 lei).

spa

Alte opțiuni sunt vouchere cu 30 minute de masaj de relaxare (160 lei) și o oră de masaj cu pietre vulcanice (320 lei).

masaj relaxare Dacă sunt pasionate de machiaj, te poți gândi și o lecție de machiaj acasă (459 lei).

2. Mici aventuri pe post de cadouri de Craciun: vouchere pentru firi active

Dacă sunt mai aventuroase, oferă-le un alt tip de experiență. Poți încerca cu o lecție de cățărare indoor la un preț foarte ok de 150 lei sau, ceva mai scump, o lecție de inițiere în tir sportiv (400 lei).

Dacă și-au dorit dintotdeauna să încerce echitația dar nu și-au făcut timp, oferă-le un curs de inițiere în călărie (150 lei).

ore de echitatie 3. Curs de fotografie

Dacă sunt însă o fire mai artistică, încercați cu un curs de patru ore de fotografie (400lei).

4. Sugestii de cadouri de Craciun: relaxare prin dans

Dacă în schimb le place să danseze, dar nu și-au făcut timp până acum pentru un curs… Oferiți-le un curs de inițiere! Gândiți-vă ce le-ar plăcea cel mai mult dintre: un curs de vals , tango, sau salsa. Fiecare costă 100 lei. La tango poți alege un curs pentru voi doi ca și cuplu, pentru 160 lei.

tango

Voucherele au în general o valabilitate de 1 an. Așadar doamnele vor avea suficient timp să își programeze experiența pe care le-o oferiți. Sau să-și facă curaj să o încerce 🙂 Bineînțeles că puteți merge și împreună.

5. Bilete la teatru, Opera, sau concertul trupei preferate

sala de operaCum spuneam de la început, nu vrem să oferim o altă pereche de mănuși sau un fular persoanei iubite, fie că e mama noastră, iubita noastră sau poate o prietenă bună. Așa că de ce nu două bilete la Operă, unde să mergeți împreună. Biletele pot fi cumpărate online și sunt multe spectacole de unde poți alege. Biletele încep de la 15 lei, iar cele mai scumpe sunt 90 lei. Ofera-i așadar o seara cu muzica buna, care o va emotiona si pe care si-o va aminti mult timp dupa.

Dacă prefera teatrul, exista de asemenea posibilitatea sa cumparati online bilete la multe teatre, inclusiv Teatrul Național București.

Dacă, în schimb, vreți ceva și mai și, ce zici de ideea de a cumpăra bilete la concertul trupei preferate? Dar nu oriunde, ci în străinătate. Și să transformați totul într-un weekend prelungit in Viena, Barcelona, Paris sau alt oras din Europa. Acolo unde concerteaza trupa 🙂

6. Oferă-i o pereche de cercei de Craciun 

sugestii cadouri craciun pentru iubitaNu vei da niciodata gres daca vei oferi o bijuterie unei femei. Pentru ca o bijuterie o va face sa se simta intotdeauna speciala si apreciata. Cel mai important criteriu in alegerea bijuteriei: sa fie calitate. Si, bineinteles, sa se potriveasca cu stilul ei. Vorba lui Marlyn Monroe, Diamonds’ are a girl’s best friend.

Daca acum cativa ani doar bijuteriile din aur sau argint erau apreciate, astazi gablonturile sunt foarte iubite. Pentru ca sunt de mare efect. Asa ca poti sa oferi ceva foarte frumos la un pret foarte decent.

Sfatul nostru: ofera-i o pereche de cercei, pentru ca sunt cel mai usor de ales. Priveste-o 2-3 zile inainte pe domnisoara sau doamna careia ii sunt destinati. Vezi ce cercei poarta: mici, ceva mai lungi sau de seara, rotunzi, colorati sau simpli etc.

Iata cateva exemple de cercei din materiale de calitate, la preturi foarte bune si, care bineinteles, sunt frumosi. Fie cercei mici, cercei rotunzi, cercei cu cristale. Preferații nostri sunt acestia. Sunt de ocazie, destul de scumpi, dar nu se vor demoda niciodata. Cu siguranta se va gandi mereu la tine de fiecare data cand ii va purta.

7. Cartile bune vor avea intotdeauna un loc sub bradul de Crăciun

idei cadouri de Craciun pentru mama cartiO carte buna va fi mereu un cadou bun de Craciun. Surprinde-o cu o carte nou apărută sau cu reeditarea unei cărți faimoase. Vei da dovadă astfel că ești în pas cu ce se intampla in lumea cartilor. Găsești aici 26 de carti noi, de citit , dar si aici și aici multe idei de la redactorul nostru specializat pe carte, Adriana Gionea. Sau poți oferi un ereader nou dacă știi că persoana respectivă nu are unul sau are unul mai vechi.

8. Oferă-i un produs Moleskine

cadouri de craciun pentru prietena agendaItalienii sunt cei mai buni la design. Lucru adevărat și când vine vorba de un caiet simplu, un planner, un jurnal sau o agendă. Moleskine este pentru cunoscători cel mai fain brand din aceasta categorie. Sunt atât de frumoase și prietenoase! Te inspira pur și simplu sa le deschizi și să începi să pui pe hârtie planurile sau gândurile tale. Vei găsi produse de la 20 lei până la 190 lei, pe care le poti comanda online de pe Libris, de exemplu, sau Cărturești.

Idei de cadouri de Crăciun folositoare

9. O pereche de căști bune

casti audio

O pereche de căști bune va fi întotdeauna o idee bună de cadou. Ca să fie cu adevărat bune, ia-le de la un brand specializat, nu unul care face si aspiratoare si masini de spalat. Pentru că e un produs foarte specializat, nu un electrocasnic oarecare. Brandurile pe care vi le recomandăm sunt Sennheiser, Audio-Technica, Focal-JMLab sau Bose. În general căștile wireless sunt cele mai dorite, mai ales cele care anulează activ zgomotul de fond. (Aveți în vedere că niciun produs actual nu poate anula zgomotul spontan, ci doar zgomotul constant.) 

10. Un pedometru bun

pedometruÎn general femeile sunt foarte atente la siluetă. Dar în primul rând, mai mulți pași înseamnă o sănătate mai bună. De aceea un pedometru bun va fi mereu un cadou inspirat. Recomandarea noastră e pedometrul Garmin, pe care-l găsești pe Cel.ro (590 lei). Are senzor de puls, așa cum cele mai ieftine nu au. Prin puls poate monitoriza somnul si estima mult mai bine efortul. Garmin a dezvoltat una dintre cele mai bune tehnologii. De aceea produsele lor sunt printre cele mai precise in masurarea numarului de pasi și a efortului fizic real depus.

11. Un aspirator robot

De ce să nu-i oferi mai mult timp liber persoanei iubite și, bineînțeles, și ție, dacă stați împreună? Cum? Fă-i cadou un aspirator robot. Este la un preț destul de mare (aproximativ 1800 lei), dar mult mai mic decât acum câțiva ani. Și face o treaba excelentă! Îl folosesc și eu cu succes de câteva luni. Cel mai bun ca raport calitate preț este robotul Xiaomi Roborock 2, pe care il poti cumpara de exemplu de pe Cel.ro sau Evomag.ro.

12. Sugestii de cadouri de Crăciun pentru hobby-ul ei

Dacă are hobby alergarea, mersul pe bicicleta, fotografiile sau sporturile de iarna, uită-te mai sus. Vei găsi la ideile de cadouri de Craciun pentru el foarte multe sugestii.

13. O sticlă de lichior bun

Se va bucura lângă bradul de Crăciun sau după Sărbători cu prietenele bând o licoare aromată și dulce. Sunt în general băuturile tari preferate de femei. Fie că e un lichior de cafea precum Kahlua, unul de portocale precum Cointreau sau Grand Marnier. De lămâie, precum Limoncello. Sau pur și simplu o vișinată bună. Fie un lichior de migdale sau sâmburi de caise, ca Amaretto sau Disaronno, sau clasicul Bailey’s Irish Cream. Prețurile sunt pentru toate buzunarele. Încep de la câteva zeci de lei și ajung până la câteva sute de lei. Dar toate sunt super gustoase și plăcute.

14. Oferă-i un abonament la Netflix sau Amazon Prime Video

Dacă e pasionată de filme/seriale, nu vei da greș dacă îi oferi acces la Netflix sau serviciul de streaming Amazon. Pentru Amazon e simplu, pentru că poți să îi achiziționezi un voucher cu suma respectivă. Pe care ea apoi să-l folosească pentru a-și cumpăra abonamentul. La Netflix, cel mai simplu ar fi să creezi un cont PayPal cu suma respectivă. Pe care ea sa-l ataseze unui cont de Netflix.

15. Haine sau vouchere pentru haine

Ce produse de îmbrăcăminte pentru femei să alegi, încât probabilitatea să nu-i placă să fie cât mai mică? Un fular, o eșarfă, șosete sau un pulovăr. Noi le preferăm pe cele de pe Fashion Days pentru că sunt de calitate. Și la prețuri foarte bune, dacă nu chiar cele mai bune, dacă urmărești promoțiile săptămânale. Găsești aici oferta de fulare și eșarfe Fashion Days. De la branduri mai ieftine până la unele foarte scumpe. Câteva branduri: Moschino, Guess, Levi’s, Stefanel, Ralph Lauren, Desigual, Esprit, Liu Jo, Motivi si multe altele.

Dacă nu vrei să dai greș, în loc de un produs de îmbrăcăminte poți să îi oferi un voucher. Voucher-ul poate fi în valoarea dorită la lanțul de magazine preferat. Dar nu oferi pur si simplu un voucher! Intotdeauna insotește-l și de un cadou cât de mic. Altfel pare ca nu te-a interesat cadoul si pur si simplu ai ales calea cea mai usoara.

Sau cumpără-i produsul care crezi că îi va plăcea dar care să fie însoțit de un bon cadou. Adică un bon cu care ea poate merge în magazin. Acolo poate schimba produsul primit cu o altă mărime sau cu un alt produs. Multe magazine oferă această posibilitate.

16. Idei de cadouri de Crăciun abonamente la platforme de învățare online

Dacă știi că în noul an vrea să-și perfecționeze anumite cunoștințe. Sau să învețe despre un domeniu nou, fă-i cadou un abonament la Coursera.com, Udemy.com, edX,org, Masterclass.com. Pentru asta e important sa stie o limba straina. De obicei cursurile sunt in engleza dar multe au subtitrare si in alte limbi de circulatie internațională.

Ce te sfătuim să nu oferi unei femei pe post de cadouri de Crăciun: geanta, parfumuri și cosmetice. În general au gusturi foarte specifice și e greu să faci alegerea cea mai potrivită. Probabil că mai toate femeile au în dulap o geantă primită cadou pe care n-au folosit-o niciodată. Iar pe comodă un parfum primit cadou, dar pe care n-au găsit niciodată ocazia să-l folosească.

Propuneri de cadouri de Crăciun pentru copii

idei de cadouri de craciun pentru copii

Niciun cadou nu va fi la fel de iubit de copii precum o jucărie. Iată cum să alegi jucării potrivite fiecărei vârste pentru cadouri de Craciun.

1. O jucărie LEGO

idei de cadouri de craciun pentru copiiVa fi întotdeauna bine primită și de copii, și de părinți. De copii pentru că LEGO e distractiv, de părinți pentru că știu că le dezvoltă creativitatea. Așa că nu vei da niciodată greș cu un LEGO. În plus sunt cadouri de Craciun pe care le vei găsi potrivite pentru orice buget. De la câteva zeci de lei la câteva sute de lei. Unde mai pui că sunt gândite pe vârste. Jucăriile LEGO Duplo sunt pentru copiii mici, de la 1 an jumătate până la 5 ani. Lego Duplo găsiți la prețuri bune pe Elefant, dar și la Noriel.

Dacă are peste 5 ani, veți vedea de asemenea marcată pe cutie vârsta căreia îi e destinat acel LEGO. Celelalte categorii de vârstă sunt între 6-8 ani, 9-11 ani și peste 12 ani. Sunt diverse game gândite pentru aceste vârste, ca de exemplu Disney, System, Technic, Classic etc. Cele Technic pot fi extrem de atractive și pentru adulți 🙂 Veți vedea pe cutie marcată vârsta de “până la 99 ani” 🙂

2. Jucării zornăitoare Lamaze pentru bebeluși

Dacă luați cadouri de Crăciun pentru copilași mai mici de 1 an jumătate, cele mai bune opțiuni sunt jucăriile zornăitoare. Preferatele noastre sunt cele Lamaze, care îl țin pe copil foarte interesat pentru mai mult timp. Noi le-am luat de pe Elefant.

3. Jucării interactive, cu butoane, care sună, cântă, spun poezii etc

jucarii copii pentru craciunTot pentru copilașii mai mici, până la 2-3 ani, o jucărie cu butoane poate fi o alegere foarte inspirată. Opțiunile sunt nenumărate. Dacă nu știți ce să alegeți, noi vă recomandăm:

      • cărticică interactivă
      • telefon care poate fi tras de copil după el
      • telefon “isteț”, adica unul care copiaza telefoanele noastre smart. Toti copiii fac o pasiune pentru aceste telefoane. Asa ca e bine sa aiba si copilul telefonul lui ca sa nu il ceara non-stop pe al vostru. Il gasiti si la Elefant, si la Noriel.
      • cățelusă vorbitoare. Aici găsiți oferta Elefant

Cele patru cadouri de Craciun sunt realizate de doi mari producători de jucării la nivel mondial. E vorba de vTech si Fisher Price, așa că mergeți la sigur.

4. Jucării din lemn pentru toate vârstele

Dacă vreți o jucărie din materiale naturale, nu din plastic, jucăriile din lemn sunt o opțiune foarte bună. Și veți găsi astfel de jucării pentru orice vârstă. Găsiți peste 800 de opțiuni pe Noriel, Nichiduță sau Elefant. Două branduri bune sunt Goki și Big Jigs.

5. O bicicletă sau alte articole sportive (trotinetă, role etc)

O bicicletă e întotdeauna o idee bună de cadou pentru un copil de peste 3 ani. Dacă dispuneți de un buget foarte generos, recomandarea noastră este brandul Woom. Sunt foarte frumoase și de foarte bună calitate. Cu mărimi de la 3 ani pana la 14 ani. Dar nu e singura opțiune bună. Pentru un astfel de cadou, cel mai bine e să vă sfătuiți și cu părinții.

6. Cărți potrivite vârstei

Găsiți cu ușurință cărți frumoase, distractive și educațive în română și în engleză. Important e să nimeriți vârsta cărora le sunt destinate. Pentru cei mai mici, preferatele noastre sunt cele semnate de Eric Carle. O colecție impresionantă și pentru toate buzunarele are cu siguranță Elefant. De mare ajutor, Libris a organizat cărțile pentru copii pe vârste și activități. La fel ca și Cărturești.

7. Bilete la teatrul de copii

Un cadou mai rar dar care poate fi foarte apreciat mai ales la momentul spectacolului. Oferiți așadar copilașului și părinților la Teatrul Ion Creangă din București. Sau la alte teatre de copii din țară.

8. Hăinuțele sunt mereu o opțiune bună de cadouri de Crăciun

Având în vedere cât de repede cresc copiii și mai ales bebelușii. Doar că par greu de oferit, pentru că nu știți mărimea potrivită. De fapt e foarte ușor să alegeți ceva potrivit. Tot ce trebuie să știți este vârsta copilului, pentru că în general mărimile sunt pe vârste. Eventual, luați următoarea mărime ca să fiți siguri. Le puteți cumpăra chiar direct de pe telefon sau laptop, fără nicio bătaie de cap. Noi de exemplu le luăm de cele mai multe ori de pe Fashion Days.

Dacă vreți un brand care exprimă mărimea în cm, întrebați părinții ce lungime/înălțime are copilașul. Din nou, luați o mărime mai mare, ca să fiți sigur că le va purta. Altfel, riscați ca până de Crăciun când le oferiți să-i fi rămas deja mici. Sau să fie un brand străin ale căror mărimi să nu se potrivească foarte bine copiilor din România.

9. Scaun de mașină sau cărucior

Dacă aveți un buget mare, cumpărați un scaun de mașină sau un cărucior. Acestea trebuie schimbate pe măsură ce copilul crește. Vorbim de o sumă de peste 300-500lei, care poate ajunge până la 2000lei. Și chiar peste. Cel mai bine e să vă sfătuiți cu părinții, care probabil au deja o opțiune formată. Știu ce brand preferă și ce caracteristici sunt imporante pentru ei.

Idei de cadouri de Crăciun pentru familii

sugestii cadouri de craciun pentru familii1. Coșuri cu bunătățuri

Se găsesc la toate hypermarketurile și supermarketurile în preajma Sărbătorilor și sunt de efect.

2. Set de tricouri sau bluze în ton, pentru fiecare membru al familiei, cu mesaje haioase

3. Un vin bun sau o băutură fină

O băutură de calitate va fi întotdeauna apreciață. Dacă nu vă pricepeți foarte bine, orientați-vă după preț. Cu cât e mai mare, cu atât va fi de calitate mai bună.

4. Articole pentru casă și bucătărie: pahare, fețe de masă, șorțuri

Cam acestea au fost cele peste 50 de idei de cadouri de Craciun din partea noastră. Voi ce cadouri de Crăciun inspirate ați oferit în anii trecuți sau intenționați să oferiți în acest an?

5. O prăjitură făcută de tine

idei de cadouri de craciun pentru familiiNiciun cadou nu e mai special ca atunci când îl creezi/asamblezi chiar tu. Așadar, dacă îți iese o rețetă ușoară de prăjitură, pregătește-o pentru o vizită de Crăciun. Va fi minunat să o gustați lângă brad, cu un pahar de vin sau ceai.

Ultimele articole