Recenzie – Martor mi-e Dumnezeu – Amintirile grecului (mereu) pacalit

0
133

Citind romanul Martor mi-e Dumnezeu (Premiul European pentru Literatură în 2014), poţi spune că ai mai descoperit un maestru al amestecului dintre umorul satiric și tragedie. Este un amestec irezistibil când se vorbește despre marile drame sufocante astfel încât să nu-l descurajeze nici pe cititorul sătul de atâta tristeţe câtă poate încăpea în viaţa unui personaj pe care l-ar considera simbolul ratării în zilele noastre, al celui mai crunt ghinion.

 Un inadaptat blând

Unii ar fi făcut din Chrysovalandis un personaj demn de un thriller visceral cu psihopaţi nihiliști, deveniţi criminali în serie. Nu și grecul Makis Tsitas. Protagonistul din Martor mi-e Dumnezeu păstrează până și în cele mai întunecate unghere ale fiinţei sale ceva din senina melancolie a mediteraneanului ce privește sub lumina Atenei o viaţă făcută ţăndări și o ţară unde se simte din ce în ce mai străin.

Chrysovalandis, personajul romanului Martor mi-e Dumnezeu, s-ar fi putut răzbuna cumplit pe societatea ce i-a pus stampila de ratat. Ar fi putut deveni un inadaptat periculos, care să trasforme vesela Atenă în decorul demn de un film noir contemporan, cu nuanţe tenebros-existenţialiste în decoruri apocaliptice. Doar că-n loc să-și transforme frustrările în reacţii explozive, blândul Chrysovalandis începe să se întoarcă spre sine. Fie pentru a-și linge rănile, spunându-și că lumea-i nedreptă, fie pentru râde cu poftă de sine însuși ori pentru a se dojeni aspru.

 Un one-man-show în proză

Vei descoperi un roman scris la persoana I, sub forma unei destăinuiri. De fapt, Chrysovalandis își transformă destăinuirea într-un șuvoi de gânduri, amintiri, obsesii, monologuri. Ar putea susţine singur un spectacol reușit în genul unui one-man-show deopotrivă amuzant și răscolitor.

Martor mi-e Dumnezeu ar putea fi la fel de bine transformat într-un spectacol de teatru bazat pe un monolog plin de trăiri contradictorii. Makis Tsitas este capabil să comprime o întreagă lume într-o singură existenţă intrată-n criză, făcându-l pe spectator să se întrebe dacă finalul spectacolului va însemna un colaps al personajului strvit sub propria durere, sau, dimpotrivă, găsirea unei lumini sub forma speranţei.

Amintiri și iubiri pierdute

Chrysovalandis pare omul de care destinul necruţător a râs mereu. A-ndurat umilinţe încă din școala primară, care își pun amprenta asupra încrederii în propria masculinitate. Întâlnește doar șefi aroganţi, majoritatea escroci și exploatatori. Până la urmă ajunge să fie exploatat chiar și de propria familie, pe care o duce-n cârcă dintr-o leafă de nimic. Se simte hărţuit de bănci. Îi este rușine deoarece la vârsta lui (50 de ani) este neînsurat și locuiește din nou cu părinţii. Prietenii l-au cam părăsit.

Nici femeile nu au fost miloase cu el, cu excepţia celor plătite. Vinovăţia după o (presupusă) viaţă depravată, în care devenise clientul fidel al bordelurilor ateniene, este urmată de încercarea de a se curăţa de păcate. Dintr-o dată, personajul se îndreaptă spre smerenia celui ce ia calea bisericii mai des.

Evitarea dezumanizării

Chiar dacă se lasă încă ispitit de fanteziile incandescente stârnite de femeile din Est, nu-l ocolesc nici acele gânduri demne de un habotnic gata să voteze cu extrema dreaptă. Ar fi putut deveni el însuși un extremist xenofob. Dar Chrysovalandis rămâne un dezamăgit inofensiv. Nu-l înrăiește deloc impresia că vede străini lacomi peste tot, gata să invadeze Grecia. Să o răpească din mâinile grecilor autentici.

Iubirea a fost la fel de zgârcită precum destinul. Şi la acest capitol, blândul Chrysovalandis a înregistrat eșec după eșec. De fapt, atitudinea lui faţă de străinii cotropitori este legată de relaţiile cu femeile fatale venite din Est. Rusoaicele și ucrainiencele pe care le-a iubit și le-a răsfăţat, plătindu-le datoriile, au fost nedprete cu el. După ce i-au luat banii, l-au părăsit.

Între comic și tragic

Ultima concediere a fost de fapt începutul declinului pentru Chrysovalandis. I-a amintit că nu a făcut prea multe cu viaţa lui. Nu a trăit cum a vrut, lăsându-se intimidat de un tată irascibil și apoi de șefi dispreţuitori. În existenţa lui a jucat mai degrabă rolul de victimă a tuturor, dar mai ales a femeilor nerecunoscătoare pe care le-a iubit.

Ai fi tentat să afirmi că tot romanul este o lamentare insuportabilă, o cronică a disperării. Însă disperarea adoptă un ton blajin ce flirtează inspirat cu genul de umor autoironic deghizat în autovictimizare. Această deghizare abilă este una derutantă. Nu vei ști dacă protagonistul își ia durerea în serios ori își duce propria disperare în derizoriu.

 Martorul unei lumi

În unele pagini, Chrysovalandis are conștiinţa eșecului, pe care pare să-l ducă spre măreţia unei tragedii. În altele, ar vrea să devină personajul ridicol al unei comedii. Uneori ai impresia că asculţi monologul unui martor lucid al societăţii occidentale văzute de un balcanic. Alteori, ai impresia că ai nimerit în mijlocul unui delir.

Personajul romanului trezește reacţii contradictorii. De fapt, îl invită pe cititor să-și exploreze propriile atitudini și reacţii faţă de cei adesea consideraţi a fi perdanţi din naștere, irecuperabili. Pe unii cititori îi va înduioșa, activându-le resursele infinite de compasiune. Pe alţii îi va amuza. Unii îi vor face personajului multe reproșuri, învinovăţindu-l, considerându-l un adult penibil, care a fugit de maturizare.

Dincolo de tristeţea personajului central

Pentru cei care mai stiu ce sunt empatia și răbdarea, acest roman își dezvăluie și alte substraturi. Ei se vor întreba dacă nu cumva protagonistul este mai mult decât un ratat prăpădit, rătăcit în propria-i existenţă, din care prea multe nu a înţeles.

Cititorii dornici de a privi și dincolo de aparenţe vor vedea mai mult decât destăinuirea unui ratat care și-a cam făcut-o cu mâna lui, care a refuzat să ia viaţa-n piept. Ei vor pune romanul în contextul social reprezentativ pentru actuala Europă.

Romanul a fost scris în perioada în care, între politicienii greci și Uniunea Europeană, au existat genul de tensiuni ce ar fi putut fărâmiţa unitatea occidentală, cel puţin la nivel instituţional. Cuvintele personajului devin o profeţie. Sunt acele cuvinte ascunse de mulţi, referitoare la străinii din Est ce tranzitează Grecia spre tărâmul abundenţei, la declinul economiei, la datoriile acumulate de omul simplu, la oscilaţia între ispitele Atenei cosmopolite și reîntoarcerea la mentalitatea retrogradă ce mocnește în (aproape) fiecare balcanic.

Un continent ascuns în cuvintele unui singur om

Prin cuvintele personajului său, Makis Tsitas a prevestit crizele Europei de azi. Gura lui Chrysovalandis grăiește incomod mai ales despre teama de străinii consideraţi barbari, atât de exploatată de naţionaliștii extremiști. Mai vorbește și despre oscilaţia între calea unei Europe deschise, mozaicate, și reintoarcerea la ideile naţionalist-extremiste, ce tranformă religia în combustibilul ce aprinde frica de a pierde vechea Europă în contextul migraţiei.

Chrysovalandis nu este un personaj bizar, aparte, eșuat undeva la periferia Occidentului. Drama lui nu este o raritate, un accident sau o excepţie pe harta Europei prospere. Ceea ce trăiește și exprimă acest personaj îl transformă într-o voce de neignorat. Este vocea tuturor nemultumiţilor, tuturor celor împinși în situaţii ce-i transformă în veșnicii neputincioși ostracizaţi. Reproșurile acestora devin umbra ce ascunde boli sufletești, lipsa de afecţiune, traume ce pot fi ușor coagulate în sabotarea unui ideal colectiv, garant al civilizaţiei.

Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

Citește și articolul Obiective turistice din Atena și cât costă un city break în capitala Greciei

Obiective turistice în Atena și cât costă un city break în capitala Greciei

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here