Recenzie – Maine poate am sa raman – Noii tai prieteni din Napoli

0
585

Titlul Mâine poate am să rămân reflectă ceea ce simte personajul central feminin în relaţie cu propriul oraș (Napoli), dar nu și ceea ce va simţi cititorul. Tu s-ar putea să nu ai dubii. Sigur vei dori să rămâi, chiar și-n rău-famatele Cartiere Spaniole, lăsate moștenire de niște regi străini ajunși prin sudul Italiei. Ai vrea să rămâi mai ales datorită personajelor. Te atașezi de ele cum rar ţi-a fost dat s-o faci, încă din primele pagini.

Un personaj adorabil

După ce a reușit să cucerească milioane de cititori prin romanul Tentaţia de a fi ferict, scriitorul napolitan Lorenzo Marone îţi prezintă de data aceasta un personaj feminin memorabil. Vei simpatiza personajul datorită modului sincer și plin de autoironie în care dă glas acelor gânduri incomode, comune multor cititori.

Asemenea protagonistului din Tentaţia de a fi fericit, acest personaj central va avea parte de întâlniri salvatoare sau dimpotrivă, în care va trebui să joace rolul salvatorului. Va descoperi talentul de a contribui la bucuria celor din jur tocmai când simte că propria existenţă începe s-o ia la vale.

O lectură acaparantă

Mâine poate am să rămân este genul de carte pe care nu știi cum s-o parcurgi. Îi vine s-o devorezi în ritmul alert al frazei rostite de cei din Napoli. Dar, în același timp, ajungi să te lupţi cu tine pentru a mai încetini puţin ritmul lecturii. Nu ai vrea să ajungi la final, să te desparţi de personaje, de amintirile lor, de poveștile și de pofta lor de viaţă când zgomotoasă precum un oraș forfotitor, când plină de nostalgie precum versurile unui cântec sentimental plutind peste înserare.

Te vei despărţi greu de această carte. Vei avea de fapt impresia că te desparţi de niște prieteni pe care ţi i-ai făcut vizitând un loc nou, fiind nevoit să te reîntorci acasă, la rutina ta. Sunt acei prieteni întâlniţi într-un un oraș unde viaţa palpită cum nicăieri nu o face. Napoli este orașul pe care nu doar că-l vizitezi citind romanul, ci îl lași să-ţi pătrundă prin toţi porii, cu bune și rele.

Noii tăi vecini și prieteni

Lorenzo Marone face parte din rândul scriitorilor care știu cum să transforme un oraș într-un personaj. Napoli este un personaj capricios, dar și generos. Unul care face până la urmă ce vrea cu toate celelalte personaje. Le aduce împreună, în coliziuni, apoi în calde și pasionale convieţuiri.

Evenimentele te fac să trăiești alături de personajele romanului.Mai bine zis, ai impresia că te-ai mutat de ani buni în freneticul Napoli. Că napolitanii din pestriţele Cartiere Spaniole îţi sunt vecini. Unii sunt mai liniștiţi și contemplativ-melancolici, dornici să te asculte în timp ce ei tac. Alţii, dimpotrivă, par intruzivi și gălăgioși, dar gata oricând să-ţi spună o vorbă bună la greu, în irezisibilul dialect, cu a lui muzicalitate aparte.

Vei trăi în Napoli

Nu te vei putea bucura de acest roman fără sa accepţi din prima invitaţia de a te scufunda în atmosfera din Napoli. Napoli este peste tot. Îl simţi în fraza temperamentală. Este impregnat în aromele de la balcoanele ce par să se îmbrăţișeze nerușinat deasupra străduţelor înguste, doldora de trecători guralivi. Înteţește focul reacţiilor intempestive ale personajelor dintr-o bucată. Amestecă pătimaș boarea de parfumuri stridente de pe corpurile femeilor acaparante.

Vei descoperi un Napoli ce a scăpat de nevoia visătorilor de a idealiza locurile în care nu au fost. Este acel Napoli cinstit cu tine. Mult prea sincer, dezinhibat, pregătit să te călească suficient de bine înainte de a te face să-l și adori. Te primește ospitalier după ce îi vezi și defectele, deoarece abia atunci îi depistezi inocenţa ascunsă abil sub epiderma bravării machiste.

Ghidul tău din Napoli: o avocată atipică

Din acest Napoli al contrastelor vine și Luce Di Notte. Ea este personajul central din Mâine poate am să rămân. Luce este o avocată atipică, nonconformistă. Iese din tipare și când este comparată cu faimoasa imagine a femeii-avocat, imprimată în mentalitatea colectivă datorită serialelor ce dau dependenţă, dar și când o raportezi la cei veniţi din mediul în care își face meseria, populat de acea faună deloc încântătoare.

Luce Di Notte nu se impune așa cum te-ai fi așteptat s-o facă de obicei avocatele rasate, cu prestanţă, din filmele americane. Ea preferă scuterul și ţinutele (mult prea) casual. Ai lua-o drept o adolescentă întârziată, rebelă, gata să se ia la harţă cu autoritatea. Nu poartă un taior de firmă, așa cum o fac amazoanele intimidante din sala de judecată. Îi lipsește așadar validarea femeilor pregătite să pună cu botul pe labe pe oricine le contestă valoarea într-o lume considerată (încă) a bărbaţilor. De fapt, ea nici nu prea ajunge în sala de judecată, în ciuda potenţialului demonstrat.

Solidaritatea femeilor diferite

Protagonista lui Marone abia își găsește locul în biroul unui avocat faimos, versat și branșat la câștigurile din lumea interlopă. Dar când vine vorba să-i pună la respect pe acei bărbaţi cu mentalitate machistă ori să le apare pe femeile vulnerabile, Luce Di Notte se dovedește a fi la fel de puternică precum o amazoană în taior, intrată în sala de judecată pentru a câștiga procesul în favoarea unei femei abuzate.

O astfel de femeie ajunsă într-o situaţie fără scăpare va schimba viaţa aprigei Luce. De fapt, Luce nu ar fi trebui s-o apere, ci să o spioneze. Așa îi ceruse iniţial șeful ei. Informaţiile compromiţătoare despre această femeie ar trebui să-l ajute pe soţul ei (un mafiot local) să câștige custodia băiatului.

Salvatoarea celor vulnerabili

Luce ar fi trebuit să fie aliata unui client primitiv. A celui gata de orice pentru a pedepsi o femeie care la un moment dat a îndrăznit să viseze dincolo de orizontul limitat. Însă Luce se atașează de copilul femeii spionate.

Băieţelul inteligent al femeii urmărite de Luce devine simbolul celor ce au toată viaţa înainte, dar pe care taţii camorriști îi obligă să devină bestii încă din anii de școală, să le calce pe urme, preluându-le afacerile ilegale. Luce își dă seama de ce tatăl răzbunător vrea custodia. Împărtășește frica mamei de a-și lăsa fiul în lumea unde niște copii sunt pregătiţi pentru a deveni la rândul lor niște șmecheri, niște învingători sfidători, fiind apoi recunoscuţi drept bărbaţi care știu să se facă respectaţi în lumea durilor.

Întâlniri și discuţii care schimbă vieţi

Luce intră printr-o minciună în casa femeii despre care încerca să afle detalii murdare. Apoi devine o aliată de temut a mamei vulnerabile. O ajută să iasă de sub dominaţia bărbatului de teama căruia tremurau cartierele napolitane.

Luce devine a doua mamă pentru simpaticul puști disputat de părinţi. Găsește un câine energic și devotat pe care-l adoptă după ce este părăsită de iubit. Iar schimbările nu se opresc aici. Întâlnește un francez șarmant cu aer de student boem. Are în sfârșit discuţii lămuritoare cu mama ei și începe să-și reinterpreteze vindecător amintirile pline de tristeţe.

Descoperirea unui mare secret de familie

În paralel cu noua provocare din viaţa profesională, reapar efectele rănilor din trecut. Luce află niște secrete. Descoperă adevăratul motiv ce l-a făcut pe tatăl ei să-și părăsească familia. Astfel i se dezvăluie și de ce mama ei a fost mulţi ani supărată pe bunica devenită singurul sprijin emoţional pentru Luce.

Vecinul devenit prietenul capabil să asculte

Nu lipsește din peisaj nici personajul care știe să aline. El este vecinul înzestrat cu tandreţea unui bunic jovial și nonconformist din alte timpuri. Îndrăgostit de jazz, călător peste mări și ţări, acest vecin înţelept le-a văzut pe toate. S-a înfruptat din viaţă cu pofta de nestăvilit al celui îndrăgostit de jazz. Tocmai de aceea știe cum să asculte tot ce-i trece cuiva prin cap și mai ales prin suflet. Ascultă fără să judece, fără să rămână perplex ori să dezaprobe.

Un film italian în proză

Vei spune despre Mâine poate am să rămân că seamănă mult cu filmele italiene care te farmecă datorită personajelor expresive. Sunt genul de personaje care par niște instrumente în dezacord unele cu altele, dar care se armonizează într-un firesc neașteptat. Ritmul vieţii lor este sincronizat cu al orașului.

Simţi orașul ce pătrunde lacom prin ferestrele deschise, care primesc zgomotele certurilor sau ale bucuriilor. Ce aduce laolaltă mirosurile de la cinele vecinilor. Pe străduţele înguste, simţul olfactiv și cel auditiv au o importantă misiune. Le reamintesc tuturor celor singuri sau rătăciţi de existenţa unui fir ce-i leagă pe toţi locuitorii Sudului de locul natal.

Capitolele sunt scurte, dinamice și consistente. Au ritmul acaparant specific unui film despre întâlnirile imprevizibile ce schimbă destine. Întâlnirile duc spre acele iubiri înfiripate mai ales în momentele de mare deznădejde (fără a cădea-n sentimentalismul siropos). Unele scene vorbesc și despre legăturile (uneori încâlcite) dintre părinţi și copii. Altele, despre vecinii ce devin precum o rudă grijulie, chiar și atunci când nu ai prea multe în comun cu ei. Abundă în dialoguri despre despărţiri, dorul de ducă al sudistului certat cu propriul mediu și despre marea nevoie de a rămâne acasă.

Umor și profunzime

Paginile romanului sunt vii precum scenele unui film italian în care umorul îndulcește dramele. De fapt, ca-n multe dintre filmele italiene ce trec testul timpului, linia ce desparte copleșitoarea tristeţe de comedie este subţire. În acest roman, dramele răvășitoare nu apucă să strivească seninătatea sub greutatea lor. Ele mai degrabă plutesc precum sunetele, mirosurile, zgomotele dintr-un oraș ce vibrează epuizant, dar nelipsit de farmecul aparte, căruia nu-i poţi rezista.

O fi Mâine poate am să rămân accesibil și încântător precum un film senin, cu mesaje optimiste ce-ţi redau încrederea în ceilalţi, în frumuseţea de ne-nvins a vieţii, însă rămâne la fel de profund când abordează niște subiecte grave. Cinefilii ar fi tentaţi să afirme că-n unele pagini se trece de la imaginile urbane specifice unui film cu scenariu inspirat din cărţile lui Saviano la un film regizat de Paolo Virzi, pe care-l ţii minte datorită acelei turnuri ce luminează insuportabilele apăsări ale vieţii.

Dorinţa de a explora Napoli

Îţi va plăcea romanul și datorită unui realism dureros ce nu exclude speranţa. Lorenzo Marone păstrează un echilibru între acel Napoli abrutizat și neînvinsa lui ipostază primitoare.

Romanul te invită să cauţi noi detalii despre Napoli. Să încerci hiturile neomelodicilor în pauza dintre două reprize de lectură, pentru a intra și mai bine în atmosfera din Cartierele Spaniole. Vei dori să asculţi și melodiile napolitane din deceniile trecute, în timp ce vei căuta marea ascunsă dincolo de acoperișurile colorate din Sud, îngrămădite unele într-altele ca-ntr-o pictură stranie. Dacă ţi-a plăcut recenzia, poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

Citește și articolul Filme italiene

Filme italiene- cum traiesti La Dolce Vita

 

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here