Recenzii carti bune

Dacă citiţi o singură carte anul ăsta, atunci să fie Demonul amiezii, anatomia unei depresii, de Andrew Solomon. Chiar înainte de a posta recenzia asta, am citit o ştire despre sinuciderea lui Malik Bendjelloul. Dacă nu ştiţi, el era regizorul fantasticului documentar ce a câştigat anul trecut premiul Oscar, Searching for Sugar Man. Tânăr, pe val din punct de vedere profesional, descris de toţi cei ce l-au cunoscut ca fiind un tip optimist, pasionat de ceea ce făcea, şarmant şi plin de viaţă. Nimeni nu înţelegea cum s-a putut întâmpla aşa ceva. Doar în treacăt, se pomenea că de ceva vreme se lupta cu depresia. Fără aroganţa de a vrea să înţelegi hotărârea din spatele unui astfel de act profund personal şi radical, o să vă apropiaţi cu o totul altă perspectivă de asemenea tragedii după lectura cărţii scriitorului american.

BUCUREŞTI (Candide Raport) — Cu ocazia sărbătoririi Zilei Europei, premierul Ponta a organizat un dineu în cinstea victoriei aliaţilor împotriva fasciştilor. Desfăşurată în biroul său, aflat în buncărul de la Ministerul Apărării, la recepţie au participat atât ambasadori acreditaţi la Bucureşti, cât şi o parte din eroii ce au participat la luptele de eliberare.

Dragă optimistule,

Numele politicienilor pe toate gardurile. Stâlpi tapetaţi cu feţele lor zâmbitoare şi mulţumite de sine. Sloganuri inepte strigate din boxe urcate pe maşini împodobite ca brazii de Crăciun. Pliante împărţite de uniforme de partid, în care bănuiesc că se află nişte oameni, ce ies din corturi improvizate pe trotuarele şi aşa supraaglomerate, chestionându-mă cu un clipboard în mână şi cu un zel evanghelizator: „Ponta te iubeşte pentru că eşti român. Vrei să-l primeşti în inima ta?”

Cred că a început încă o campanie electorală, eu unde mă ascund?

Semnat: un votant în căutare de refugiu

Dragă optimistule,

Nu mică mi-a fost mirarea să mă culc în Ucraina şi să mă trezesc în Noua Rusie. Pe străzi patrulează miliţii în uniforme fără însemne şi înarmate până în dinţi, care spun că sunt de ai noştri, dar beau cam multă vodcă, chiar şi după standardele părţii astea de lume. Iar noul nostru autoproclamat primar, pe care nu l-am mai văzut până astăzi nici măcar la coadă la piaţă, se roagă de Putin să vină să instituie pacea sovietică şi să ne salveze de propria noastră ţară. Au trecut ieri în vizită nişte soldaţi ucraineni, dar cred că s-au îmbătat şi au luat un taxi înapoi la Kiev, pentru că şi-au lăsat blindatele parcate în centrul oraşului.

Sincer, încă nu m-am hotărât cu cine ţin. Dar în momentul ăsta pare mai degrabă că e o alegere în cătarea cărei puşti aş vrea să mă aşez, ucrainene sau ruseşti.Tot stresul ăsta mă omoară, sper că nu şi la propriu, ceva sfaturi pentru relaxare?

Semnat: un ucrainean stresat