Recenzie – Ascensiunea – O invitatie la calatorie, din Creta pana-n Londra, trimisa de Kazantzakis

0
201

Nu este deloc exagerat să afirmi că Ascensiunea este o carte de o rară frumuseţe. Paginile scrise de Nikos Kazantzakis devin intersecţia dintre frumuseţea vizuală demnă de un film de artă cu potenţial de capodoperă, poezia în proză și o invitaţie la călătorie, din Creta până-n Londra. De fapt, nici un cititor îndrăgostit de Grecia și de Creta, în special, nu ar trebui să rateze această carte specială, în care pasajele solare alternează cu umbrele adâncimilor dintr-un suflet ce și-a început călătoria spre maturizare.

O nestemată redescoperită

Ascensiunea are farmecul unei bijuterii ce atinge perfecţiunea, dar care a stat multă vreme într-un cufăr, uitata. Scris în anii ’40, romanul cu accente autobiografice și pagini apropriate de stilul unui jurnal de călătorie a fost (re)descoperit și apreciat la adevărata lui valoare abia în 2021. Uimește prin amestecul de imagini picturale, impresii profunde și capacitatea personajului central – scriitorul Kosmas – de a extrage sentimentele răvăsitoare și contradicţiile din lumea pe care vrea să o înţeleagă.

Spiritul Greciei

Poţi spune despre Ascensiunea că are frumuseţea unui roman pe care doar un grec putea să-l scrie. Degajă o mare sete de viaţă. Grecul Kosmas absoarbe tot ce are Creta natală mai frumos, de la imagini cu livezi de măslini, printre care se întrevede albastrul infinit al mării, până la sunetele frenetice și miresmele ce plutesc în căldura generoasă a insulei sale. Însă acest grec având sufletul pulsând nestăvilit de o tinereţe veșnică are luciditatea unui om care a văzut multe. Nu rămâne doar copilul Greciei care dansează precum Zorba în soare. Își părasește insula pentru a cunoaște și frământările altei culturi. Poartă Grecia-n suflet, ce-i drept, dar șlefuiește Grecia personală cu nuanţele și înţelepciunea altor ţinuturi.

Fiecare pagină din Ascensiunea este o voluptate, chiar și atunci când este năpădită de unele concluzii amare. Cartea va avea o rezonanţă specială pentru cei care de obicei stau pe malul mării sau într-o grădină cu măslini dintr-un sat grecesc pentru a-și oferi acel răgaz necesar unei reflectări asupra vieţii, bucuriilor, tristeţilor, sau pentru a-și lega propriile amintiri de zbuciumul semenilor. Așa face și Kosmas, personajul central.

Plecări și reîntoarceri

Asemenea lui Ulise, personajul lui Kazantzakis ajunge să cunoască războiul de peste mări și ţări. Unul care nu era nici al lui, nici a lor săi. Apoi revine la umbra măslinilor. Merge iar pe străduţele insulei sale, prin grădina vreunui palat antic ori privind fortificaţiile portului. Se gândeste la umanitate, stând alături de femeia aleasă. Kosmas, acest Ulise cretan, plecase prea devreme la război. Așadar nu-și cunoscuse propria Penelopă. În schimb și-a adus una din ţinuturi îndepărtate, biblice. A transformat-o într-o Penelopă din Creta, urmând să-l aștepte la întoarcerea din Anglia, unde avea să plănuiască revoluţia spritelor înalte.

Kosmas a prins războiul și marile schimbări din anii ’40. Uneori are impresia că a văzut până-n adâncul sufletului său de grec, apoi în sufletul întregii omeniri. Alteori se simte pierdut în marele haos de după război, trezindu-se rușinat de iluzia propriilor certitudini.

Dragostea de după război, adăpostită la umbra măslinilor

Din război, Kosmas nu s-a întors singur. Alături de el este Noemi, supravieţuitoarea unei comunităţi de evrei ajunși în lagărul de concentrare. El a întâlnit-o pe Noemi în Ierusalim. S-a îndrăgostit nebunește de ea. A încercat să-i aline memoria împovărată de amintirile cumplite. O luase din Ierusalimul devenit refugiu după Holocaust, pentru a o duce în Creta, sperând să-și creeze propriul paradis cu măslini și mare.

Creta lui Kosmas nu înseamnă doar soare și amiezi nesfârșite la umbra măsilinilor. Satele pitorești erau pline de ruine. Cretanii simţiseră prea multe războaie pe pielea lor, de la cele de îndependenţă, împotriva otomanilor, la cele mondiale. Totuși, nu tristeţea îl îngrijora pe Kosmas. El își simţea zădărnicită încercarea de a o pune pe Noemi la adăpost de cutumele și prejudecăţile anumitor localnici. Noemi era o străină, o apariţie exotică. Nu era din neamul cretanilor. Dar Kosmas ascunde un optimism incurabil, de meridional, chiar și în cele mai austere momente pentru bucuriile sufletului.

Fantoma unui cretan aspru

Kosmas descoperă povești de viaţă care merită spunse acolo unde alţii ar fi văzut doar primitivism. Era cât se poate de conștient de marile defecte ale vecinilor cretani. Dar încerca să redea părţile bune, ascunse între pliurile unor caractere aspre, considerate machiste. Un astfel de caracter aspru era și tatăl lui Kosmas, din care nu mai rămăsese decât amintirea. Își controlase familia precum un dictator. Fusese nemilos cu femeile din familia sa, încăpăţânat, autoritar. Inspira teamă și conducea totul cu o mână de fier. Nikos Kazantzakis ne dă de înţeles că tatăl lui Kosmas era considerat modelul de cretan veritabil.

Tatăl lui Kosmas le amintește cititorilor fideli ai lui Nikos Kazantzakis de personajul central din Căpitanul Mihalis. Este la fel de aspru, de neînduplecat în hotărârile ce marcau pentru totdeauna vieţile celor din familie, mai ales ale femeilor, și obișnuit să i se dea ascultare. Tatăl lui Kosmas reflecta marele talent al lui Kazantzakis de a crea un personaj dintr-un realism îmbrăţisat cu dimensiunea mitică. Deși nu mai este prezent la revenirea lui Kosmas în Creta, acest personaj domină precum un zeu nemilos. Este venerat. I se dă ascultare chiar și după moarte. Tot asemenea unui zeu își împarte favorurile capricios, avându-și preferaţii printre pământeni.

Creta, un refugiu și un paradis al contradicţiilor

Prin intermediul personajului său principal, Kazantzakis ne reamintește cât de mult își iubește Creta natală. Dar nu înseamnă că nu este conștient de slăbiciunile celor din neamul său. Încearcă să le înţeleagă totuși resorturile sufletești. Să fie conștient că se află printre oameni chinuiţi de stăpâniri străine și de un război mondial încheiat recent. Creta le aparţine și acestor oameni, care se uită miraţi la exotica Noemi.

Unele dintre cele mai zguduitoare și profunde pagini din Ascensiunea includ amitirile povestite de niște cretani aprigi, corsari sau foști luptători pentru independenţa insulei de sub otomani. Aceste pagini au replici, portrete și descrieri atât de vii încât par un film. Când își descrie localnicii, folosind compasiunea, Kosmas pare un regizor de film.

Înainte de a-și clădi paradisul în această Cretă plină de contradicţii, alături de Noemi, Kostas vrea să iasă în larg. Visează să cutreiere lumea pentru a-și ajuta semenii. Ajunge în Anglia. Locuiește în Londra și apoi în satul marelui Shakespeare. Din Anglia îi scrie mult lui Noemi, rămasă în Creta. Paginile adresate lui Noemi ar putea intra în antologiile dedicate celor mai frumoase scrisori de dragoste din literatura universală.

Întâlnirea cu Londra

În Creta, reflecţiile aveau ritmul molcom-solar al după-amiezei de vară, oricât de apăsătoare ar fi fost ele. Anglia, în schimb, devine pentru Kosmas trezirea la realitatea cenușie de după-război. Vizitarea orașelor industriale trezește conștiinţa socială, una care îi unise pe mulţi scriitori postbelici. În Anglia, Kosmas ajunge un scriitor ce își asumă o misiune: aceea de face din lumea noastră una mai bună, mai dreaptă. Anglia îl invită pe cretan să se uite într-o altă oglindă.

Kosmas nu își reneagă originile meridionale. Rămâne un fiu îmbăiat în soarele mamei Grecia, oriunde s-ar duce. Doar că apropierea de alte culturi îl ajută să vadă cu alţi ochi moștenirea lăsată de cultura Eladei. Își va redescoperi Grecia natală vizitând niște expoziţii dedicate artei persane și babiloniene.

Unele dintre cele mai frumoase pagini despre artă

Pasionat de artă, Kosmas, acest alter-ego al lui Kazantzakis, va da unele dintre cele mai interesante pagini nu doar despre diferenţele dintre marile civilizaţii, deschizătoare de drumuri. El va oferi o preţioasă mărturie despre modul în care un moștenitor al Antichităţii europene vede minunăţiile pe care le-au lăsat în urmă culturile Orientului, ajunse până la porţile Greciei.

Kosmas este gata să se înfrupte din tot ce au mai frumos alte culturi. Fiind un alter- ego a lui Kazantzakis, cunoaște bine și Orientul. În timp ce străbate grandioasele săli de la National Gallery, își pune întrebări despre superioritatea culturii antice grecești în modelarea conștiinţei europene, așa cum știm azi. Grecii sunt pentru Kosmas arhitecţii lumii. Au ordonat haosul, au sculptat armonii, înlăturând surplusul, au îmblânzit excesele Orientului. Fără a exprima un europocentrism al ignorantului, Kosmas reamintește nostalgic de rolul civilizator al Greciei.

O carte actuală

Deși a fost scrisă cu aproape un secol în urmă, Ascensiunea este extrem de actuală. Kazantzakis a fost un vizionar. A prezis temele dureroase ale societăţii noastre: teama de însingurare, eșecul social din zonele industriale și ciocnirea dintre cosmopolit și tradiţional, dintre idealiștii de stânga și dreapta nostalgică după un trecut mitologizat.

Prin ochii lui Kosmas vedem o lume ce pare a secolului nostru. Se discută apocaliptic despre tehnologia ce ajunge să-și stăpânească propriul creator. Despre cum omul modern ajunge sclavul tehnologiei, folosind analogia cu poveștile despre asceţii orientali.  Îţi vei aminti astfel de acel Kazantzakis dornic de a se cunoaște din alt unghi, după ce își vede spiritul de grec reflectat în oglinda Asiei îndepărtate, scriind apoi Grădina de piatră.

Explorările unui grec la răscruce

Personajul lui Kazantzakis ajunge la răscrucea dintre epoci. O răscruce plină de iluzii și deznădejde. Kosmas este grecul ce se ferea cum putea de prăpastia deznădejdii. Asemenea omului actual, își căuta busola într-o lume a crizelor colective, în care se transformase Europa. Vedea urmările inechităţii cu potenţial inflamabil. Simţea oscilaţia semenilor săi între idei politice radicale sau utopic-izbăvitoare.

Asemenea marilor artiști conștienţi de propriul dar și de adevărata menire, se întrebă dacă trebuie să se mulţumească până la urmă cu succesul literar. Dacă nu cumva trebuie să-și asume până la urmă rolul de a îndrepta lumea, de a o face un loc mai bun, chiar și cu preţul epuizării într-o mare a nepăsării.

Ajuns din Creta până-n Londra și apoi în locul pitoresc unde s-a născut Shakespeare, Kosmas trece de la extaz la agonie. Se bucură de tot ce are Londra mai bun la nivel cultural. Îţi oferă unele dintre cele mai frumoase rânduri despre Shakespeare. Te uimește prin analiza culturii grecești în oglinda Orientului, amintindu-ţi de paginile din Grădina de piatră, despre călătoria în Extremul Orient a lui Kazantzakis. Dar agonia lovește când se aștepta mai puţin, întrerupând șirul declaraţiilor de iubire pentru omenire.

Un roman care nu se va demoda niciodată

Prin Ascensiunea, cel mai iubit scriitor grec și-a consolidat locul în lumea scriitorilor avand flerul ce le permite să scrie ancoraţi în realitatea fremătătoare și plină de hăţișuri a proriilor epoci, reușind să ofere un roman în care își văd propriile vremuri și generaţiile viitoare de cititori. Prin temele abordate și prin întrebările despre rostul implicării sociale a unui scriitor, Kazantzakis anticipase începutul deceniului nostrum. El nu a mai apucat să-l cunoască, dar i-a presimţit undele de neliniști.

Ascensiunea este un roman important al zilelor noastre deoarece, în contextul fricii de a cădea în patima naţionalismului, Kazantzakis demonstrează că îţi poţi iubi extactic (dar inteligent) propria ţară, privindu-i totodată slăbiciunile în faţă. În unele pagini, Kazantzakis te păcălește. Îţi dai seama că mulţi i-ar putea reproșa impresiile din paginile prin care sublinia meritul civilizator al grecilor, moștenit de la antici. Însă argumentele folosite nu sunt ale naţionalistului. Sunt mai degrabă ale celui dornic de a regăsi începutul unei epoci de aur pentru omenire. Kazantzakis aminteste de acea apocă de aur în care ideile venite din Orient i-au stimulat pe grecii dornici de a transforma abundenţa Asiei într-o sculptură ce slefuiește frenezia, încadrând-o în proporţiile estetice inventate pe ţărmul pietros al Eladei.

Nostalgia vechilor civilizaţii

Romanul timpuriu al lui Kazantzakis poate fi considerat azi ca născut dintr-un mare dor. Răzbate acea tânjire după începuturile unei lumi aflate în căutarea flămândă a ideilor ce împrăștie întunecimea. În haosul de după un război mondial, personajul lui Kazantzakis vrea armonia la care visau strămoșii greci. Îi numește arhitecţii lumii nu din aroganţa naţionalistului, ci din speranţa visătorului că tot ceea ce a dat Antichitatea grecilor nu a fost în zadar. Că nu a fost simplă himeră idealizată, ci un reper palpabil, devenit și un refugiu în care fiinţa umană își regăsește ţărmul limpezit de lumină, ce-i promite că o poate lua oricând de la capăt.

Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas.

Te invităm să te inspiri și din articolul 101 cărţi de citit într-o viaţă.

101 cărți de citit într-o viață

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here