Recenzie – Parfum de femeie – Din Torino pana-n exuberantul Napoli

0
327

O călătorie de maturizare pentru cel aflat la început de drum și de alungare a morţii prin dragoste, pentru cel ce își pierduse orice speranţă legată de rostul continuării drumului prin viaţă. Din Torino până-n exeberantul Napoli, cu opriri pentru aventuri picante în portul genovez, urmate de niște dialoguri de o spirituală ghidușie, pe colina de unde se vede cea mai frumoasă priveliște a Romei. Niște replici memorabile despre tinereţe, maturizare, pofta de viaţă și amânare a resemnării, oferite de acele personaje care se completează, se influenţează și uneori se mai ceartă în marea lor călătorie. Din aceste elemente, Giovanni Arpino a creat unul dintre cele mai iubite romane – Parfum de femeie – despre întâlnirea (transformată în prietenie) dintre un bărbat uns cu toate alifiile și un student aflat la începutul serviciului militar obligatoriu, nevoit să-i fie însoţitor bărbatului aventurier, pe care un accident l-a lăsat fără vedere.

Invitaţie la descoperirea unui film clasic

Sigur ai auzit de Parfum de femeie datorită ecranizării din anii ’90, avându-l pe Al Pacino în rolul principal. Interpretarea lui a rămas un reper în cinematografia americană și în inimila cinefililor. Însă lectura te va trimite la prima ecranizare a romanului. Aceasta este mult mai fidelă. De asemenea, este considerată preferata cinefililor îndrăgostiţi de filmele regizorului emblematic Dino Risi, apreciat datorită modului în care transformă atmofera degajată, de vacanţă meridională, într-un fundal aparte pentru temele grele, deschizând o portiţă spre salvare, spre vindecarea emoţională.

De vindecare emoţională ar avea nevoie Fausto. Este un bărbat șarmant, sigur pe el, înzestrat cu un simţ al umorului spiritual. Așadar o prezenţă agreabilă, tonică. Dar umorul i-a devenit caustic-veninos după accidentul în urma căruia și-a pierdut vederea. I-a rămas însă pasiunea pentru femeile voluptuoase, călătoriile cu trenul și whisky-ul. În fiecare vară are nevoie de un tânăr care să-i devină asistent personal în călătoria sa prin Italia. Noul ajutor este poreclit Ciccio, un tânăr student din Torino. Acesta a fusese trimis de la cazarmă pentru a-i fi de ajutor fostului militar.

Două modele de masculinitate

Întâlnirea dintre cele două personaje este de fapt întâlnirea dintre doua modele de masculinitate și între două generaţii. Astfel, încă de la primele pagini ţi se creează niște asteptări. Ai impresia că descoperi o reinterpretare italiană a unei povești clasice. A tânărului care își îmbogăţește exprienţa de viaţă absorbind lecţiile oferite de un bărbat ce se pliază mai bine pe modelul colectiv al virilităţii. Un bărbat care deja a cunoscut mai multe femei decât el, trecut prin viaţă și prin dramele cărora le ţine piept cu o demnitate și eleganţă intimidante, ieșite din comun. Fausto este bărbatul care niciodată nu va inspira milă, indiferent de loviturile primite de la viaţă. Cel puţin aceasta este impresia tânărului aflat la început de drum, ezitant, dar plin de curiozitate.

Un portret al Italiei, dincolo de mituri

Așa cum a subliniat și filmul lui Dino Risi, romanul Parfum de femeie începe de la o prietenie neașteptată între doi bărbaţi din generaţii diferite, având caractere aparent opuse. Dar miza nu este doar explorarea unei legături de prietenie suprapuse peste un ritual de trecere de la adolescenţă la maturitate, odată cu întâlnirea unui ghid trecut deja prin încercările vieţii. Romanul este de fapt un portret al societăţii italiene postbelice.

Paginile abundă în trimiteri (ce-I drept subtile) la unele schimbări sociale. Dar mai ales la cele ce au adâncit prăpastia dintre Nord și Sud. Călătoria din ordonatul Torino până-n exoticul Napoli, trecând prin Genova și Roma, devine o reflecţie. Este reflecţia despre noua societate italiană. O societate efervescentă, în care splendoarea gloriei de altădată întâlnea sentimentul decandenţei.

Parfum de femeie a fost scris în anii descătușării, când vechile coduri morale erau puse la îndoială. Fuseseră anii în care Italia era văzută prin lentilele nonșalanţei sclipitoare din La Dolce Vita. O Italie vibrantă, a plăcerii de a trăi clipa. Dar în umbra acestei Italii răsfăţate și adorate de cinefili se ascundea o Italie a deziluzionaţilor. Ei erau prinși între cutele unor crize sociale, dar nu mai puţin dornici de a înfrupta la rândul lor din plăcerile emancipării.

Italia, un mozaic

În romanul lui Giovanni Arpino se întâlnesc nu doar două vârste diferite, ci două Italii. Una reprezentând apusul unei epoci, alta simbolizând euforia începutului. Era acel început în care entuziasmul se întâlnea cu excesele începătorului, încă buimac în noua lume descoperită.

Personajul masculin uns cu toate alifiile nu pare să se ferească de noua Italie. Dă impresia că se bucură din plin de hedonismul atât de criticat de vechea burghezie stabilă, din care el însuși face parte. Savurează fără inhibiţii atenţia oferită de prezenţele feminine. Îi place efervescenţa unui oraș meridional precum Napoli. Fausto nu-l privește de sus, precum piemontezul cu pedigree, ce se vrea superior barbarilor din Sud. Totuși, în ciuda siguranţei de sine, Fausto ascunde un plan sumbru, legat de planificarea propriului apus. Doar că apariţia unei tinere inteligente și emancipate va da totul peste cap. Unde începea regatul disperării fără alinare, bărbatul matur găsește până la urmă regenerarea printr-o ultimă șansă la iubire.

Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas.

Te invităm să te inspiri și din articolul 101 cărţi de citit într-o viaţă.

101 cărți de citit într-o viață

 

 

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here