Cainele-fantoma – Tacerea developata in camera obscura

Pentru cititorii dornici să regăsească tocmai în Parisul actual nopţile ceţoase din fotografiile realizate de Brassai, în care oamenii deveneau nişte siluete evanescente, iar străzile, nişte alibiuri ale secretelor nespuse, romanele scrise de Patrick Modiano pot fi o călătorie în cuvinte spre misterul dătător de senzaţii şi trăiri ambigue din albumele marelui fotograf devenit o icoană decadentă a oraşului nebun de altădată. Unul dintre acele romane ale căror pagini semănă cu explicaţiile sumare înşirate pe spatele unor fotografii pentru a face lumină în atmosfera vagă este şi Câinele-fantomă. Acest roman este un omagiu adus Parisului din imaginile ce i-au scris istoria vizuală prin anonimii străzilor clandestine şi ai cartierelor pitite.

Atmosfera din romanele scrise de Modiano a fost asociată cu liniştea noir din universul nocturn al lui Brassai, datorită umbrelor ispititoare în care se transformă personajele sale. Biografiile acestor personaje sunt developate prin lentilele protagoniştilor ce vor să îşi recupereze trecutul în momentele de criză interioară (la fel de subtil exprimată). Totuşi, primele amintiri ale personajului principal din Câinele-fantomă – prin care se încerca refacerea istoriei de viaţă a unui fotograf ce îşi dorea să dispară – seamănă mai mult cu Parisul diurn al cuplului în dungi a la Godard, cuplu devenit o eblemă a renaşterii Parisului nesăbuit, de data aceasta captat de alt fotograf-simbol: Bresson. La fel ca tinerii lui Bresson, protagonistul şi iubita lui de la 19 ani îşi petreceau o după-amiază fără griji la o cafenea boemă când fotograful misterios pe nume Francis Jansen îi imortalizează fără nici o rezervă, folosindu-se de instrumentul indiscreţiei de amorul artei, emblematicul aparat Rolleiflex. Scena se petrecea în primăvara anului 1964.

Peste câteva decenii, tânărul de altădată surprins alături de iubita sa va încerca să cârpească povestea încărcată de goluri a fotografului. El ajunsese, în anii ’60, un adolescent intrigat de arta fotografului, apoi un admirator devenit scribul artistului, căruia îi pune în ordine şi îi datează fiecare poză, asemenea unui arhivist al memoriei. Aşa descoperă că a cunoscut-o în copilărie pe femeia ce i-a marcat viaţa fotografului Jansen, ajuns ucenicul, apoi protejatul faimosului Robert Capa. Fotograful Robert Capa este asociat cu fotoreportajele din timpul războiului civil spaniol, dar şi cu Agenţia Magnum, înfiinţată alături de Bresson. Spre uimirea protagonsitului-narator, Jensen este departe de a fi o vedetă spectaculoasă a Parisului monden postbelic, preferând anonimatul, nu vizibilitatea boemă de cafenea.

Asemenea cuplului din Călătorie de nuntă (un alt roman definitoriu pentru stilul şi lumea lui Modiano), Jensen alege evaporarea socială, precum o fantomă. Nu răspunde la telefon, îşi părăseşte din când în când atelierul pentru a se refugia într-o cameră de hotel, se fereşte de întâlnirile cu anumiţi cunoscuţi frecventaţi în trecut, apoi se mută brusc într-o ţară exotică, unde i se pierde urma. Modiano ne oferă câteva indicii, dar păstrează voluptatea ambiguităţii mereu adâncite de căutarea, prin scriitura la persoana I, a unei biografii eliptice, repovestite de protagonistului-narator captivat de aura personajului ascuns. Fotograful este un personaj-fantomatic tipic pentru romanele scrise de Modiano. Este plin de secretele unui om enigmatic, inaccesibil, dar şi de gesturile ce trădează ospitalitatea senină, ce inspiră şi îndeamnă la explorare, dar niciodată la elucidare.

În timp ce Londra dădea un alt personaj-fotograf devenit un simbol al anilor ’60, întruchipat de seducătorul histrionic din Blow-up, filmul regizat de Antonioni, în Parisul aceleiaşi decade ce a dărâmat multe bariere ale pudorii, mai existau personaje ce îşi acopereau dezinhibarea printr-o lumină evazivă. Acestea sunt personajele din romanele scrise de Modiano, aproape ireale în nebunii ani ’60. Sfatul dat de Jensen protagonistului – acela de a crea tăcerea folosindu-se de cuvinte – rămâne definitoriu pentru întreaga viziune asupra naturii umane, din romanele lui Modiano.

Într-un Paris tributar călătoriilor spre abisurile psihicului, scoase la suprafaţă de suprarealişti şi de fotografii inspiraţi de arta lor, Modiano preferă acea pâclă subtilă oricăror excavaţii zgomotoase în adâncurile personajelor sale. Este genul de scriitor ce le va păstra secretele până la capăt, adâncindu-le, paradoxal, tocmai prin mici aluzii furnizate la momentul potrivit. Nevoia vitală de mister sfidează legile timpului şi, în loc să devină şterse sub acţiunea nemiloasă a luminii care decolorează, anumite fotografii din memoria personajelor sau pelicule ajung să ofere nişte imagini mult mai lămuritoare pe măsură ce trec anii.

Editura Art, 2014

imagini: Bresson (www.photodigest.be) si  Brassai (flickrhivemind.ne)

Kidnapping Mr. Heineken Official

În 1983, un grup de prieteni vechi au pus la cale delictul secolului: răpirea unuia dintre cei mai bogați oameni din lume – moștenitorul imperiului de bere Heineken – Alfred Heineken (Anthony Hopkins).

Actul șocant săvârșit sub amenințarea cu arma în plină zi pe străzile din Amsterdam a condus la cea mai mare răscumpărare plătită vreodată (aproximativ 16 milioane de euro astăzi) pentru răpirea unui individ. Filmul urmărește întreaga poveste pornind de la pregătirea și executarea planului până la consecințele ulterioare și prăbușirea finală a răpitorilor.

Filmul este regizat de Daniel Alfredson (The Girl Who Kicked the Hornets’ Nest) și îi are în distribuție pe Anthony Hopkins, Sam Worthington, Jim Sturgess, Ryan Kwanten și Thomas Cocquerel.

Kidnapping Mr. Heineken va avea premiera în România pe 27 martie 2015. 

El si Ea- Cele mai frumoase cupluri de pe marile ecrane

0

Orice încercare de a alcătui o listă cu cele mai frumoase cupluri de pe marile ecrane se loveşte inevitabil de aceeaşi problemă: sunt pur şi simplu prea multe, fiecare el şi fiecare ea este ales cu grijă astfel încât cei doi să arate perfect împreună. Prin urmare, ne-am îndepărtat de clişee şi am căutat acele filme în care cei doi actori reuşesc să se autodepăşească şi să ne pună faţa unui cuplu credibil a cărui dinamică dezvăluie ceva, o parte cât de mică, din ce mai înseamnă iubirea astăzi.

1. Casablanca: Ingrid Bergman & Humphrey Bogart

Cassablanca este unul dintre acele filme care pot fi revăzute mereu cu aceeaşi plăcere iar meritul le revine în parte lui Ingrid Bergman şi Humphrey Bogart  care spun povestea a doi îndrăgostiţi despărţiţi de război care se reîntâlnesc la capătul lumii şi sunt obligaţi să se separe din nou.

2.Before Sunrise: Julie Delphy & Ethan Hauke

Când Sinatra cânta Strangers in The Night nu se gândea la Celine şi Jessie, dar  pentru oricine a văzut filmul în care cei doi se îndrăgostesc şi hoinăresc prin Viena o noapte intreag ăştiind că se vor despărţi în zori, Ethan Hauke şi Julie Delphy sunt acei strangers in the nigh  t.

3.Top Hat : Fred Astaire  & Ginger Rogers 

 

Este clar că doi actori lucrează bine împreună atunci când sunt capabili să-şi anticipeze unul altuia mişcările în secvenţe de dans care par că sfidează gravitaţia, iar Fred Astaire şi Ginger Rogers reuşesc să plutească printre decorurile luxoase şi rochiile cu pene într-o poveste de dragoste care avansează în paşi de step.

4.Eternal Sunshine of The Spotless Mind: Kate Winslet & Jim Carrey

 The Eternal Sunshine of a Spotless Mind aduce impreună doi actori la care nu ne-am fi gândit că pot să joace atât de bine împreună. Filmul care urmăreşte doi foşti iubiţi care iau pe rând decizia de a-şi sterge orice amintire a relaţiei care tocmai se încheiase, ne pune deci faţă în faţă cu un cuplu atipic format dintr-un Jim Carrey extrem de sensibil şi o Kate Winslet haotică, nesigură, care ne face să uităm că până nu demult actriţa americană părea sortită să-şi joace cele mai bune roluri doar alături de Leonardo DiCaprio.

5. La Vita e Bella: Roberto Benigni & Nicoletta Braschi

Roberto Benigni şi Nicoletta Braschi, un cuplu şi în afara platourilor de filmare, au făcut numeroase filme împreună, însă La Vita e Bella este de departe cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care cei doi au pus-o în scenă.  In La Vita e Bella viaţa apare drept un basm cu printi şi prinţese, în care forţele răului sunt ceva mai înspăimântătoare decât de obicei, astfel că prinţul-librar Guido şi principesa-profesoară Dora trebuie să supravieţuiască într-un lagăr de exterminare.

6. Lost in translation : Scarlett Johansson & Bill Murray

Ce au în comun o tânără absolventă de filosofie şi un actor trecut de prima şi a doua tinereţe venit în Tokyo pentru o reclamă la wiskey ? Pentru început amândoi se simt la fel de pierduţi, în Tokyo, dar şi în propria viaţă. Legătura dintre Charlotte şi Bob Harris este neaşteptată, atipică şi extrem de nuanţată. In relaţia celor doi există  atracţie, prietenie şi sfaturi paterne, iar Bill Murray şi Scarlett Joahansson reuşesc să se ridice la înălţimea scenariului creând un cuplu surprinzător de credibil.

7. Bonnie and Clyde : Warren Beatty & Faye Dunaway

Când îi urmăreşti pe Warren Beatty şi Faye Dunaway în rolurile celebrilor pistolari, spărgători de bănci, nu poţi să nu-ţi doreşti ca cei doi criminali să scape de poliţişti şi să îmbătrânescă împreună într-un colţ uitat din Texas. In fond, cei doi nu sunt nişte personaje negative clasice, fugind  în egală măsură de lege, de plictiseala micilor oraşe în care zilele se scurg identice una după alta şi de o viaţă lipsită de orice semnificaţie.      

8. Vicky Cristina Barcelona: Javier Barden & Penelope Cruz

 Vicky Cristina Barcelona este povestea unui menage à trois complicat format în jurul  lui Juan Antonio (Javier Barden), în care  Penelope Cruz impresionează jucând rolul fostei soţii geloase care suferă mai tare decât pictorul atunci când nou-venita Cristina (Scarlett Johansson) decide să plece.

9. Frida : Salma Hayek & Alfred Molina

Filmul inspirat de biografia Fridei Kalho dedică o mulţime de scene remarcabile relaţiei tensionate dar pline de afecţiune dintre pictoriţă şi Diego Rivera. In Frida, Alfred Molina reuşeşte să transforme  pictorul cam rotunjor şi extrem de libertin Diego Rivera într-un personaj cald, căruia infidelităţile îi pot fi trecute cu vederea, prezenţa sa acaparând ecranul într-o asemenea măsură încât Antonio Banderas devine aproape invizibil. Diego şi Frida cu relaţia lor complicată sunt un cuplu pe care ne-ar plăcea să-l întâlnim şi să-l invităm la un tango.

10. Brokeback Mountain : Heath Ledger & Jake Gyllenhaal

Nimeni nu se aştepta ca filmul lui Ang Lee  despre doi cowboy din Wyoming să fie o poveste de dragoste plină de romantism, suferinţă, despărţiri şi regăsiri. Filmul a stârnit controverse la lansarea sa din 2005, părând o trădare a westernului tradiţional, însă de fapt povestea lui Ennis şi Jack nu face decât să aducă sentimente reale printre stereotipurile unui gen artificial, in care feminitatea şi masculinitatea sunt standardizate.

11. Annie Hall: Woody Allen & Diane Keaton

Woody Allen şi Diane Keaton nu formează niciodată un cuplu perfect pe ecran şi tocmai de aici vine şi farmecul celor doi. Unul este îndrăgostit de soarele din L.A., celălat de iarna din New York, însă amândoi se tem de păiannjeni. Relaţia celor doi este construită din mici evenimente , certuri, călătorii, conversaţii peste conversaţii despre tot ce e sub soare, până când cei doi nu mai au nimic să-şi spună şi se despart la fel de întâmplător cum s-au cunoscut.

12. Who’s afraid of Virginia Woolf ?: Richard Burton & Elizabeth Taylor

Fie că vorbim despre Who’s Afraid of Virginia Woolf, The Taming of the Shrew sau Cleopatra, Richard Burton şi Elizabeth Taylor au adus întotdeauna în filmele lor ceva din volatilitatea relaţiei lor reale, care i-a împins pe cei doi de două ori în faţa ofiţerului stării civile.

13. Doctor Zhivago: Omar Sharif & Julie Cristie

In ecranizarea romanului lui Borris Pasternak personajele principale încercă să supravieţuiască între două lumi, Rusia Taristă care se prăbuşeşte şi Rusia comunistă în care visătorii ca Iuri şi Lara nu-şi găsesc locul. In mijlocul unui peisaj îngheţat, povestea de dragoste dintre cei doi protagonişti pare să fie singura sursă de căldură.

14. Bugsy : Warren Beatty & Anette Bening

Bugsy nu este cel mai bun film cu gangsteri pe care îl puteţi vedea, însă Bugsy Siegel şi Virginia Hill formează un cuplu atât de credibil încât i-a convins chiar şi pe cei doi actori care după terminarea filmărilor au decis să se căsătorească.

15. In the Mood for Love : Maggie Cheung & Tony Chiu Wai Leung

Chiar dacă numele celor doi actori nu vă spun probabil mare lucru, cu siguranţă vă amintiţi filmul cu atmosfera sa care te învăluie odată cu muzica. In filmul lui Kar Wai Wong iubirea celor doi protagonişti rămâne pur platonică astfel că actorii sunt nevoiţi să comunice mai mult prin priviri şi gesturi reţinute.

Recomandari pentru weekend-ul 13-15 februarie

Îndrăgostiţi şi îndrăgostite, în weekend-ul acesta noi susinem cultura Anti Valentine, vizionând filme în temă și mergând la cât mai multe evenimente interesante și fără inimioare.

 

În weekend-ul acesta vizionăm în premieră…

 

Fifty Shades of Grey – Cincizeci de umbre ale lui Grey. O rescriere în cheie erotică a romanului Twilight, Fifty Shades of Grey urmărește relația dintre miliardarul Christian Grey (Jamie Dornan) și studenta la filologie Anastasia Steele (Dakota Johnson)  – legătură bazată pe fetișuri sexuale destul de scandaloase

 

Wish I Was Here – Rolul vieţii mele. Aiden (Zach Braff) este un actor șomer de treizeci de ani, incapabil să-și întrețină familia. Asta nu ar fi o problemă dacă Aiden nu ar fi complet rupt de realitate: nimic nu i se pare mai normal decât faptul că tatăl său (Mandy Patinkin, Homeland) îi întreţine familia.

 

Kingsman: The Secret Service – Kingsman: Serviciul secret. Pe fundalul unei crize globale declanșate de un geniu al tehnologiei, un agent secret cunoscut sub numele de Uncle Jack (Colin Firth) îl ia sub aripa sa pe Gary (Taron Egerton), un adolescent problematic, pentru a-l iniția în arta spionajului.  

 

Stockholm. Un film despre un el şi o ea, numiţi simbolic Él şi Ella, care se întâlnesc undeva la o petrecere şi se îndrăgostesc. 

 

În weekend-ul acesta citim…

 

Parerile lui Aldous Huxley despre droguri, democratie si religie

 

Despre cum sa ne facem un jurnal vizual

 

Despre ce ne face mai creativi… berea sau cafeaua ?

 

În weekend-ul acesta ascultăm…

 

Albumul lui P.J. Harvey, Stories from the City, Stories from the Sea, si un articol in care artista vorbeste despre arta si rezonanta in studiourile de inregistrari.

 

În weekend-ul acesta mergem la…

 

Festivalul Like CNDB unde vedem cele mai interesante producţii ale Centrului Naţional de Dans Bucureşti.

Expozitia "Faceti Dragoste Nu Arta" de Dan Raul Pintea– Galeria Galateca găzduieşte camera de autor a artistului Dan Raul Pintea care doreşte să accentueze rolul decisiv al Dragostei în tot ceea ce facem. 

Vernisaj – What About Poor Gregor Samsa? Expozitia de la Galeria Anca Poterașu a presupus un exerciţiu de imaginaţie, având ca suport conceptual cunoscuta figură kafkiană a Metamorfozei.

De la aftershock la nemurire, partea a 2-a A doua parte a expoziţiei de la Spaţiul Platforma unde vom asista la performance-uri.

Bloody Valentine Party – bal cu poveşti şi spectacol de teatru la Casa Scrie despre tine

Omul Pubela – Teatru Descompus de Matei Visniec. Un travelling performance de Alexandru Nagy pe 13 februarie.

Fratii Karamazov punerea în scenă a unuia dintre cele mai valoaroase texte ale literaturii clasice universale la Teatrul Elisabeta

Cărtureşti Carusel, noua librarie deschisă într-o casa de patrimoniu de pe Lipscani şi renovată ca spaţiu de cultură.

15 Filme despre New York – din Manhattan in Brooklyn

0

He adored New York City, he idolized it all out of proportion spunea Issac, vocea lui Woody Allen din Manhattan. Fraza însă îi descrie la fel de bine şi pe Spike Lee sau Martin Scorsese, fiecare îndrăgostit de felia sa din Big Apple. Woody este într-adevăr regele filmelor despre Manhattan şi Upper East Side, zonele mai burgheze ale oraşului, însă dacă ai nevoie de un ghid pe străzile întortocheate din Little Italy, Queens sau  Brooklyn, îţi vor prinde bine câteva filme de Lee sau Scorsese, asta până îţi faci curaj să mergi pe Coney Island cu Darren Aronofsky.

1. Manhattan

E greu să ne imaginăm Manhattanul sau podul din Brooklyn fără să ne vină în minte George Gershwin cu a sa Rhapsody in Blue. Filmul lui Woody Allen din 1979 a legat definitiv acordurile muzicianului de New York, la fel cum nu ne-a convins că undeva într-un apartament din Upper East Side  va exista întodeauna un intelectual nevrotic preocupat să despice firul în patru şi apoi în încă patru.

2. Taxi Driver – pe NETFLIX

Farmecul New York-ului stă tocmai în faptul că nu există unul singur, fiecare regizor fiind liber sa creeze propria sa versiune a oraşului. In Taxi Driver, privim Times Square sau The Village prin ochii unui taximetrist psihotic jucat de Robert de Niro. Proxeneţi, prostituate, perverşi de tot felul, poliţişti corupţi şi alte creaturi nocturne ies la iveală în lumina farurilor lui Travis Bickle, veteranul din Vietnam ajuns taximetrist şi mai apoi justiţiar.

3. Annie Hall

In filme ca Annie Hall sau Hannah and her Sisters, New York este un altfel de oraş al iubirii decât Parisul, mai puţin clişeic, mai cu picioarele pe pământ. Relaţiile încep şi se termină, îndrăgostiţii se despart iar apoi se împacă, au de ales între cei pe care îi iubesc  acum şi oraşul de care au fost îndrăgostiţi dintotdeauna. Povestea din Annie Hall încearcă să spună ceva despre oamenii reali care învaţă să supravieţuiască în iureşul newyorkez, să lege prietenii şi iubiri, pe care mai apoi tot ei le vor desface.

4. Breakfast at Tiffany’s

Breakfast at Tiffany’s a transformat magazinul de bijuterii din New York într-unul dintre cele mai celebre repere ale oraşului. Scena în care Holly Golightly (Audrey Hepburn) în rochia neagră de seară cutreieră străzile New York-ului în zori şi se opreşte  în faţa singurului loc care- i oferea siguranţă, Tiffany’s, face deja parte din bagajul imaginar cu care orice turist vine în New York.

 5. Miracle on 34th Street

Chiar dacă New York-ul s-a schimbat mult din 1947, anul în care a fost filmat Miracle on 34th Street, oraşul, mereu cu o rezervă copioasă de zăpadă, brazi şi lumini, pare şi astăzi perfect pentru a-ţi petrece acolo Crăciunul, mai ales dacă te numeri printre cei care în ultimii 20 de ani au văzut în fiecare an de voie, de nevoie Singur Acasă 2.  In fond, dacă Moş Crăciun se ascunde undeva în lume, atunci probabil este în New York, locul unde existenţa sa a fost dovedită într-un tribunal, ce-i drept imaginar.

6. Mean Streets

In New York poţi să te plimbi pe bulevarde celebre ca Wall Street sau Broadway, sau dacă vrei să vezi ce se ascunde în spatele spectacolelor strălucitoare şi a zgârie- norilor care-ţi dau dureri de gât, poţi să te aventurezi în cartierul italian Little Italy. Cartierul de la câteva străzi distanţă de Broadway este sediul mafiei italiene din Mean Streets, iar străzile pe care Johnny (De Niro)şi Charlie(Harvey Keitel) încearcă să le îmblânzească sunt cu adevărat rele.

7. Wall Street

Sequel-ului din 2010 cu Shia LaBoeuf şi un Michael Douglas îmbătrânit nu se ridică la înălţimea filmului lui Oliver Stone din 1987, poate pentru că între timp Wall Street nu mai atrage lupii tineri care astăzi preferă să se îndrepte spre Sillicon Valley şi să creeze reţele sociale virtuale. Totuşi, Wall Street este un portret încă actual al lăcomiei, ilegalităţii, al compromisurilor morale de care oamenii sunt capabili atunci când tot ceea ce şi-au dorit se află la câteva telefoane distanţă.

8. West Side Story

Dacă toţi tinerii actori visează să ajungă la Hollywood, dansatorii nu vor decât să urce pe scenele de pe Broadway, deci din lista noastră nu putea lipsi un musical. West Side Story aduce prin dans în New York povestea lui Romea şi Julieta . In locul celor două familii învrăjbite avem două bande rivale The White Jets şi The Puerto Rican Sharks, iar protagoniştii renunţă la numele lor cu iz italian devenind Maria şi Bernardo, toate aceste mici modificări neinfluenţând din păcate binecunoscutul final al poveştii.

9.  Requiem for a Dream – pe HBO Max

In filmul lui Darren Aronofsky, pe Coney Island, 4 personaje îşi construiesc propria lor insulă paradisiacă din halucinaţii. Odată deveniţi  dependenţi de droguri, Sarah, Harry, Marion şi Tyrone devin captivii unor lumi în care visul se poate transforma imediat în coşmar. Cel mai interesant personaj este de departe Sara Goldfarb (Ellen Burstyn), mama lui Harry (Jared Leto), o pensionară care devine dependentă de droguri când descoperă că acestea pot să o apere de singurătate şi să o ajute să ajungă la emisiunea preferată oricând ia o  mică pastilă.

10. Gangs of New York

Cu zgârie-norii săi din sticlă, bulevardele largi şi imensul parc din centrul oraşului, este uşor să uiţi că New York a fost cândva un port la Atlantic ca toate celelalte, poate doar cu mai multi gangsteri purtători de joben pe metrul pătrat decât majoritatea. Filmul lui Martin Scorsese cu Leonardo di Caprio, Daniel-Day Lewis şi Cameron Diaz, ne pune faţă în faţă cu un oraş lipsit de cele mai celebre repere ale sale: Statuia Libertăţii, Empire State Building, Brooklyn Bridge, unde singurul lucru tipic newyorkez este atitudinea bătăioasă a locuitorilor.

11. Once Upon a Time in America – pe HBO Max

In filmul lui Sergio Leone, muzica lui Ennio Morricone te poartă înapoi în New York-ul anilor ’20 când patru băieţi, Patrick “Patsy” Goldberg , Philip “Cockeye” Stein, Max Bercovic şi David “Noodles” Aaronson încearcă să transforme visul american în realitate încălcând toate regulile. Once Upon a Time in America este un film cu gangsteri infuzat de nostalgie, graţie pendulării între trei perioade distincte: anii ’20, ’30 şi sfârşitul anilor ’60, când Noodles revine la New York şi asistă la dezgroparea vechilor săi prieteni.

12. The 25th Hour

Ideea că mai are o singură noapte de libertate înainte să fie uitat într-o celulă timp de 7 ani îl forţează pe Monty Brogan (Edward Norton) să-şi înfrunte greşelile, iar punctul culminant este atins atunci când acesta are în sfârşit curajul de a se aşeza, la propriu, în faţa oglinzii. Monologul lui Monty rezumă tot ceea ce este bun şi rău în New York  de la săracii care curăţă parbrize fără să le-o fi cerut cineva până la brokerii de pe Wall Street, pentru ca la final să nu-i rămână decât regretul că se va despărţi de oraşul său.

13. Do The Right Thing

In Do The Right Thing Spike Lee se întoarce în cartierul copilăriei sale, Brooklyn, şi pornind de la un pretext minor dezvăluie o latură mai puţin cunoscută a New York-ului: tensiunea interetnică  gata oricând să se transforme într-un haos generalizat. Filmul începe aproape ca un feel good movie în care tinerii de culoare se distrează pe străzile din Brooklyn încercând să scape de căldura care devine din ce în ce mai sufocantă. Până la finalul zilei prejudecăţile vor da în clocot, totul pentru că la pizzeria italiană de pe strada urmărită nu existau decât portretele unor celebri italo-americani, ignorând clientela preponderent de culoare.

14.King Kong

Chiar dacă celebrul film al anilor ‘3o a fost filmat în mare parte în studio folosind machete ale oraşului şi avioane de jucărie, imaginea gorilei cocoţate pe unul dintre simbolurile oraşului rămâne o imagine iconică a cinematografiei secolului XX, fiind deja un loc comun în jocurile de tipul Cine sunt eu? dacă ne încredem în Tarantino şi filmul său Inglorious Basterds.

15. Goodfellas

Fie că este vorba despre intelectualii nevrotici ai lui Woody Allen sau despre mafioţii duri ai lui Scorsese, newyorkezii au umor, iar asta se vede din plin în Goodfellas, filmul în care mafia italiană apare ca o mare familie iar a fi gangster ca o profesie onorabilă la care toţi puştii din Brooklyn aspiră: To be a gangster was to own the world.

Filme italiene- cum traiesti La Dolce Vita

0

In filmele italiene viaţa se mişcă în ritmul unei biciclete, avansează liniştit pe la umbra copacilor până când o ia la vale brusc şi te aruncă în bătaia soarelui. Contrastele sunt specialitatea regizorilor peninsulari, blazarea ascunsă în sufletul petrcerii,  marea pasiune dosită undeva departe de privirile indiscrete, marile drame pitite  în spatele unei biciclete furate. In filme, italienii par să trăiscă prezentul ca nimeni alţii, însă păstreză întotdeauna o rezervă de melancolie sau regret, camuflată discret în colţul privirii vreunei  actriţe. Dacă ne încredem  în La Dolce Vita viaţa în Italia este mai degrabă dulce-amăruie, cam ca o amintire din copilărie care ne repetă de fiecare dată că timpul s-a scurs.

1. Nuovo Cinema Paradiso

Nuovo Cinema Paradiso te cucereşte din primele minute cu atmosfera pitorească a unui orăşel italian la sfârşitul anilor ’40 în care un băieţel descoperă cinematograful, cu ajutorul unui proiecţionist bonom pe nume Alfredo.  Toto începe prin a colecţiona bucăţile de film cu săruturile cenzurate de Biserica Catolică, dar pasiunea sa pentru film va va sfârşi prin a-l despărţi de marea sa dragoste.  Povestea lui Toto şi a adolescentului îndrăgostit Salvatore o vedem prin ochii cineastului matur care de-abia începe să înţeleagă rolul pe care Alfredo l-a avut în destinul său. Nuovo Cinema Paradiso, este o dramă care nu te întristează, deşi destinul lui Alfredo, Toto şi al cinematografului nu e lipsit de tragedii. Momentele de răscruce alternează cu micile bucurii, dând consistenţă unei lumi care pare legată de univers doar prin filmele care ajung în oraş.

2. Malena

Dacă în Nuovo Cinema Paradiso se înfruntă două mari pasiuni : cea  pentru cinematografie şi cea pentru  frumoasa Elena, în filmul din 2000 al lui Giuseppe Tornatore asistăm la o cu totul altă luptă. De această dată un orăşel italian  din timpul celui de-al Doilea Război Mondial se revoltă înpotriva frumuseţii Malenei (Monica Belluci), a cărei senzualitate devine principalul subiect de conversaţie pentru femeile şi bărbaţii din oraş. Tragedia Malenei are un singur spectator, Renato, un adolescent care o observă neîncetat, a observa fiind în acesta caz un eufemism pentru a spiona. Malena este departe de a fi o femme fatale la începutul filmului, însă vecinele sale răuvoitoare vor reuşi până la urmă să o transforme în femeia de care se temeau, demonstrând  că în  spatele faţadelor scăldate de o lumină caldă uneori se ascund minţi închise, pline de prejudecăţi.

3. 8 şi ½

In filmul lui Fellini, Guido Anselmi (Marcello Mastroianni) este un visător de profesie, adică un regizor talentat care-şi trăieşte viaţa prins între amintiri, vise şi producători plicticoşi. Guido trăieşte într-un dolce far niente care-i permite să se cufunde într-o lume a fantasmelor în care toate femeile vieţii sale destul de complicate sunt aliate, unite de un unic scop, acela de al face pe Guido fericit. Visele nu sunt însă fiinţe docile, ele se revoltă şi din când în când îşi pun la punct creatorul. D’al capo al fine, filmul lui Fellini este plin de imagini care-ţi rămân pe retină, de la dansul hipnotic al Saraghinei la scena haremului, Guido trăind paralel mai multe vieţi, incapabil să trăiască într-un singur loc sau un singur timp.

4. Matrimonio all’italiana

Fie că este vorba de iubiri de tinereţe, de hareme imaginare sau de o femeie care pune pe jar un oraş întreg, senzualitatea este infuzată în toate filmele italiene, iar Matrimonio all’italiana nu face excepţie de la regulă. De fapt, nici nu se putea altfel într-o comedie care-i are ca protagonişti pe Sophia Loren şi Marcello Mastroianni. In Matrimonio all’italiana, în locul unei poveşti de iubire pline de romantism în căsnicia celor doi găsim o dragoste cu năbădăi în care minciunile şi trucurile se ţin lanţ, iar scenele de gelozie sunt la ordinea zilei.

5. La Notte

Nimic nu este clar în La Notte, fiecare personaj are propriile întrebări şi propriile răspunsuri de găsit. Scriitorul Giovanni Pontano (Marcello Mastroianni) trebuie să aleagă între vocaţia sa şi avere, între soţia sa Lidia (Jeanne Moreau) şi  mai tânăra Valentina Gherardini (Monica Vitti). Invitaţi la o petrecere la vila tatălui Valentinei cei doi soţi care abia se mai recunosc unul pe celălalt intră într-o lume a superficialităţii şi a flirturilor, iar pe măsură ce noapte devine mai întunecată par tot mai îndepărtaţi. Totuşi, dimineaţa îi aduce faţă în faţă din nou cu figurile mai obosite, ridurile mai accentuate şi dorinţa de a o lua de la capăt.

6. La Grande Belezza

Personajul principal al filmului în regia lui Paolo Sorrentino, Jep Ganbardella (Toni Servillo) este un artist care la fel Giovanni Pontano a avut de ales între a fi scriitor şi a trăi într-o lume opulentă, alegând până la urmă luxul, frumuseţea pur exterioară a lumii mondene din Roma. După 40 de ani petrecuţi mergând de la o petrecere la alta Jep se trezeşte faţă în faţă cu o perspectivă dezolantă o dată ce împlineşte 65 de ani : nu mai are timp de irosit. Noua sa luciditate transformă modul în care priveşte lumea iar Jep pleacă într-o călătorie prin Roma în căutarea sensului unei vieţi trăite până atunci fără prea multe întrebări.

7. La Dolce Vita

Cu toţii ştim scena emblematică în care Anita Ekberg intră în Fontana di Trevi alături de Marcello Mastroianni, cadrul cu cei doi a făcut înonjurul lumii iar apoi a reuşit să străbată deceniu după deceniu până în prezent. In filmul lui Fellini apar o mulţime de cadre memorabile, totul pare să fie viu şi plin de energie, însă fotograful care urmăreşte celebrităţile Romei, un fel de rege al scenei mondene, alternează exuberanţa cu tăcerile melancolice.   O săptămână din viaţa lui îi este suficientă lui Fellini pentru a arăta că dincolo de faţade, la Dolce Vita ascunde la fel de multă tristeţe şi confuzie ca o viaţă mai puţin strălucitoare.

8. Hoţi de biciclete

Filmul lui De Sicca din 1948 prezintă o lume departe de luxul şi angoasa sterilă din La Dolce Vita, unde suferinta şi dragostea sunt cât se poate de autentice. Fiecare cadru este ales cu grijă astfel că disperarea lui Antonio Ricci, tatăl care nu-şi mai poate hrăni familia după ce  îi este furată bicicleta, este transformată într-un poem vizual a cărui temă nu este nedreptatea, ci frumuseţea. Privirea lui Antonio şi cea a micuţului Bruno, fiul său cel mare, sunt pline de lacrimi la final, în timp ce lumea trece pe lângă ei indiferentă.  Hoţul de biciclete este de fapt un hoţ de suflete, de vieţi, care scapă nepedepsit iar ultimele cadre din filmul lui De Sicca par să ne spună că nimic nu contează decât frumuseţea, lumina care-i loveşte pe cei doi protagonişti care aşteaptă dezamăgiţi pe marginea trotuarului.

9. La Vita e Bella

Filmul care i-a adus lui Roberto Benigni Oscarul este  o pledoarie pentru frumuseţea intrinsecă a vieţii pe care nici lagărul de concentrare, nici moartea nu o pot distruge. Povestea librarului-prinţ Guido şi a profesoarei-prinţesă Dora (Nicoletta Braschi) sfidează realitatea care se transformă din vis în coşmar, iar Guido se încăpăţânează să construiască o lume de basm pentru fiul său, găsind frumuseţea şi umorul într-un loc în care nu exista decât moartea.

10. Roma

Biserica Catolică este o prezenţă constantă în filmele lui Fellini, sau, mai bine spus, o ţintă preferată pentru ironia sa muşcătoare, însă în Roma satira creează nişte scene suprarealiste care te vor urmări multă vreme. Că ceremonialul bisericesc foloseşte o recuzită mai somptuosă decât cea disponibilă în teatre nu este un secret, însă de aici până la o paradă de modă în toată regula în care în loc de manechine avem cardinali şi preoţi e cale lungă. Filmul contestă atât normele sociale învechite cât şi normele cinematografiei, camerele de filmat înţepenite mereu în aceleaşi unghiuri, totul pentru a-i permite lui Fellini să se îndepărteze de clişee şi de Roma turistică şi să ne arate oraşul adevărat, viu, unde marile familii italiene se ceartă, mănâncă spaghete şi cântă în timpul unor ospeţe pantagruelice improvizate în faţa blocului .

Poţi să înţelegi Italia după câteva filme italiene ? Nu tocmai, dar măcar îţi obişnuieşti privirea cu peisajele şi lumina ei aparte, caldă, cu personajele cu gânduri mai întortocheate decât străzile Romei. Viaţa nu apare în filmele iatliene întodeauna dulce, dar are întotdeauna un gust puternic, asezonat cu satiră, senzualitate şi nostalgie.

Top 10 filme cu magicieni si cu magie

0

Adevărul este că întotdeauna ne aşteptăm să găsim un strop de magie în orice film, iata asadar top 10 filme cu magicieni. Invadăm cinematografele în căutarea unei lumi mai puţin raţionale, imprevizibilă, periculoasă, dar cu posibilităţi nelimitate. Ne mulţumim cu 2 ore de hocus-pocus în care iluzia devine mai puternică decât realitatea. In fond, marii actori nu sunt altceva decât nişte vrăjitori care te fac să le uiţi adevărata identitate şi rolurile precedente.

 

1. The Prestige

filme cu magicieni

Ce înseamnă magia? Trucuri inteligente pentru care ai nevoie de maşinării sofisticate sau fascinaţia inexplicabilului ? Există sau nu există ? The Prestige, filmul regizat de Cristopher Nolan, în care doi magicieni, Robert Angier (interpretat de Hugh Jackman) şi Alfred Borden (Christian Bale), se înfruntă şi îşi pun reciproc beţe-n roate nu răspunde la niciuna dintre aceste întrebări, doar le sădeşte cu răbdare în mintea privitorului.

Filmul, cu un final care pune întreaga intrigă într-o cu totul altă perspectivă, prezintă un univers al paradoxurilor în care cei care pleacă în căutarea tehnicii din spatele trucurilor dau peste magia ascunsă a lumii, iar cei care cred în magie mai presus de orice îşi sacrifică viaţa pentru a menţine o iluzie construită cu migală.

2. The Illusionist

filme cu magie the illusionist

The Illusionist este un film construit asemenea unui truc magic în care atenţia spectatorului este atrasă într-un punct pe scenă, în timp ce adevărata acţiune se desfăşoară în culise. In Viena sfârşitului de secol XIX, un celebru iluzionist Eisenheim (Edward Norton) îşi reîntâlneşte iubita din tinereţe, Sophie (Jessica Biel), care întâmplător este viitoarea soţie a prinţului moştenitor al Imperiului Austro-Ungar.  Astfel, începe un duel între două timpuri extrem de diferite de putere : magică şi imperială, lupta intensificându-se după ce Sophie dispare misterios iar prinţul care plănuia să-şi detroneze tatăl este bănuit de crimă. Magia apare în film drept o manifestare a unei inteligenţe supranaturale, care-l învinge până la urmă pe aristocratul maestru în comploturi.

3. Harry Potter

filme cu magie harry potter

Pentru cei care cred în magie şi încă aşteaptă scrisoarea de la Hogwarts, Harry Potter este Vrăjitorul, cu majuscula de rigoare. Lumea creată de J.K. Rowlings ne aminteşte că magia este la doi paşi de noi şi doar pentru că am îmbătrânit şi noi odată cu personajele nu înseamnă că nu ar mai trebui să mai credem în ea.  Povestea lui Harry Potter este povestea unei generaţii întregi care şi-ar fi dorit să joace Quidditch, să zboare pe mătură sau să-l pună la punct pe Lordul Valdemort . In Harry Potter magia este reală, iar partea cea mai frumoasă, şi un pic siropoasă ce-i drept, e că iubirea care-l salvează pe micul Harry e cea mai puternică vrajă.

4. Midnight in Paris

filme cu magie midnight in paris

Parisul este un oraş magic, însă în filmul lui Woody Allen, Gil (Owen Wilson) ajunge ca prin farmec într-un oraş cu mult mai fascinant decât Parisul zilelor noastre, Parisul lui Ernest Hemingway, Fitzgerald, Picasso, Dali şi Bunuel. Dependent după o primă vizită de atmosfera anilor ’20 Gil se întoarce mereu în acelaşi punct la miezul nopţii pentru noi şi noi călătorii, devenind tot mai legat de trecut şi mai detaşat de viaţa sa diurnă. Indrăgostit de Adriana (Marion Cotillard), iubita lui Picasso, Gil ajunge să călătorească în Belle Epoque, purtat de nostalgia acesteia pentru trecut, înţelegând până la urmă că fiecare ar trebui să încerce să trăiscă în prezent, în loc să se agaţe la nesfârşit de un trecut idealizat. Mai multe despre Midnight in Paris aici.

5.Being John Malkovich

filme cu magie being john malkovich

Când eşti chemat pentru un interviu la etajul  7 şi jumătate, este clar că vei intra într-o altfel de lume, însă păpuşarul amator Criag Schwartz (John Cusack)sigur  nu se aştepta să găsească un topogan care să-l propulseze în mintea lui John Malkovich. Filmul, nu oferă prea multe explicaţii, iar personajele nu-şi pun prea multe întrebări fiind prea ocupate să vândă 15 minute în capul lui John Malkovitch pentru suma de 200$, iar tunelul rămâne neexplicat la fel ca şi abilitatea lui Lester, noul şef al lui Schwartz, de a trece dintr-un corp în altul, prelungindu-şi viaţa la nesfârşit. In being John Malkovitch magia sfidează orice logică, la fel ca scenariul la fel de întortocheat ca o călătorie printre amintirile lui Malkovich.

6. Magic in the Moonlight

filme cu magicieni

Dacă în Midnight in Paris, magia apare drept o forţă inexplicabilă gata oricând să ne înveţe o lecţie importantă, în Magic in the Moonlight întâlnim mai multe tipuri de magie şi vrăjitori. Colin Firth joacă rolul unui magician care-şi petrce serile degizat în vrăjitor chinez, dar nu crede în niciun fel de magie. Cinicul Stanley (Firth) este un veritabil expert în demascarea escrocilor care pretind a fi în contact cu vreo lume nevăzută, însă atunci când este trimis să afle secretele unei tinere clarvăzătoare, Emma Stone, întregul său univers este dat peste cap. Woody Allen pare să spună prin acest film că şi cei mai raţionali dintre noi au nevoie să creadă în magie, iar asta nu este puţin lucru venind de la unul dintre cele mai ascuţite inteligenţe din cinematografie.

7. Lord of the Rings

filme cu magie lord of the rings

Hobbiti, elfi, armate de copaci care s-au săturat să-şi vadă semenii masacraţi, vrăjitori buni şi răi, împreună creează o lume fantastică undeva la mijloc între real şi mitic, Middle Earth. Imaginaţia lui Tolkien pare să fi fost într-adevăr magică  transformând într-un univers coerent, cu istorie, popoare, limbi şi dialecte,  o serie de mituri şi legende. Magia în Lord of the Rings este peste tot, creează inele care dau putere infinită posesorului sau le distruge, slujeşte şi binele şi răul, însă ceea ce ajută până la urmă fiinţele magice să învingă sunt calitătile lor umane : voinţa şi curajul. In filmele inspirate de cărţile lui Tolkien, prietenia este adevărata forţă magică  care până la urmă învinge răul absolut.

8. The Wizard of Oz

filme cu magicieni wizard of oz

Nu e nevoie de efecte speciale pentru a crea o lume magică, doar de câteva personaje  care să ne poarte înapoi în copilăria în care ne doream să găsim drumul pavat cu piatră galbenă care duce la Oraşul de Smarald. Omul de Tinichea, Sperie-Ciori, Leul fricos nu sunt personaje magice, ci mai degrabă deplin umane, însă au nevoie de o călătorie şi de un vrăjitor faimos ca să înţeleagă că au plecat în căuterea a ceva ce deja aveau. De fapt, singurul lucru cu adevărat magic este călătoria alături de Dorothy.

9. Mary Poppins

filme cu magicieni mary poppins

Cu toţii am avea nevoie de o umbrelă magică bună împotriva ploilor şi a zilelor plicticoase. Mary Poppins cu Julie Andrews în rolul principal este unul dintre filmele pe care nu le poţi vedea dacă nu crezi câtuşi de puţin în magie. In Mary Poppins te laşi fermecat de o lumea colorată în care nimeni nu te împiedică să te plimbi fără rost printr-o lume populată de desene animate, şi orice problemă poate fi rezolvată cu un cântec.

10. Hugo

filme cu magie hugo

Martin Scorsese reuşeşte de fiecare dată să vrăjească cinefilii, însă de această dată renunţă la personajele sale unse cu toate alifiile din Goodfellas şi îşi îndreaptă atenţia spre povestea unui orfan, Hugo Cabret, care trăieşte într-o gară din Paris. Cu imagini parcă smulse din ilustraţiile unei cărţi cu poveşti de iarnă, Hugo este un film care te face să uiţi de relitate şi să crezi că magia poate face orice chiar să aducă înapoi la viaţă un faimos regizor, presupus mort de întreaga lume. Filmul lui Scorsese despre magie este, deloc surprinzător, un film despre filme şi cei care le creează, în centrul acestuia fiind plasat unul dintre idolii regizorului american, Georges Melies, interpretat de Ben Kingsley.

Ca în tolba fermecată a lui Mary Poppins în filme găsim tot ceea ce căutăm, vrăji şi magicieni de tot felul, imposibil de clasificat şi numărat tocmai pentru că magia sfidează orice lege raţională.

 

Citește și Now You See Me – magie prin microscop

Din dragoste pentru Paris – 10 filme cu si in Paris

Hugh Jackman in 5 filme

Midnight in Paris – o bomboana de film

Now You See Me – magie prin microscop

Din dragoste pentru Paris – 10 filme cu si in Paris

Hugh Jackman in 5 filme

Midnight in Paris – o bomboana de film

Un oarcare Lucas – Experimentele unui sarcastic ludic

Dacă îi iei în serios pasiunea pentru jazz şi orele petrecute cântând la un instrument capricios, dus în edenul muzicii de Louis Armstrong, atunci Julio Cortazar deghizat într-Un oarecare Lucas ţi se va părea un trompetist pus pe şotii, ce nu a uitat de zilele  în care nu era mai mult decât un spectator cam răzgâiat, gata să le irite pe doamnele din loja simandicoşilor afectaţi şi pe literaţii cuminţi prin poveşti aberante despre umbre negre pe scaunul din dreapta, mătuşi care înfig ace în semnăturile rudelor ce le trimit vederi şi burghezi care apelează la serviciile vagonului-resturant din metrou pentru a vedea spectacolul oferit de clasa muncitoare.

Acest volum-experiment, cu aerul bizar al unui cabinet de curiozităţi unde s-au strâns colecţiile aceluiaşi avangardist excentric din Ocolul zilei în optzeci de lumi, ar putea fi comparat cu albumul unui jazzman ce se ia peste picior, după ce şi-a dus misiunea gloriei până la capăt şi a dat naştere unor fan cluburi devenite mari temple ale zeilor contemporani, iar Cortazar face parte din categoria artiştilor din America de Sud care au strâns în jurul lor acel nucleu dur de cititori. Sunt genul celor gata să-l urmeze oriunde îi poartă miniaturile sale, în care s-a camuflat şiret fabulosul ce a luat aparenţa decorului cotidian minimalist. Şi tocmai acest nucleu dur îi dă apă la moară ori de câte ori vrea să arunce în jurul său farse insolite, de parcă ar fi un jazzman al prozei bizare, care, după nişte albume ovaţionate de critici, îşi permite să glumească pe seama propriei virtuozităţi folosindu-se de improvizaţiile bruşte din timpul concertului pentru a forţa trompeta să scoată nişte sunete gata să contrazica armoniile, prejudecăţile şi aşteptările conservatorilor gomoşi, ce nu ştiu cum să creeze o capodoperă prin râs, autoironie şi acel iconoclasm ludic devenit un semn distinctiv al operei lui Cortazar.

Jocurile unui alter-ego ascunse în deliruri suprarealiste? Deturnări ale cotidianului spre aberaţiile fanteziste? Povestiri absurde? Confesiuni franjurate şi risipite printre câteva experimente literare? Este greu să încadrezi prozele din volumul Un oarecare Lucas într-o categorie bine definită. Mai bine zis, însuşi Cortazar se ferea de clasificări teoretice şi de înregimentările pe care le găseşti în manualele de istoria artei sub umbrela sufixului –ism. Poate cel mai bun sfat pe care ţi-l poata da un cititor deja călit în lumea ambiguităţii şi a haosului din fanteziile ce zac în imaginaţia scriitorului argentinian rătăcit prin Parisul copiilor teribili este acela de aţi da voie să te bucuri de fantasticul pur din volumele sale, renunţând la explicaţii sau la găsirea unei coerenţe menite să te ajute în faţa întrebărilor unui prieten care îţi cere să-i povesteşti cartea.

Despre Lucas nu poţi povesti, deşi sunt multe de zis. Mai bine te laşi absorbit în lumea lui vagă, plină de sarcasmul candid al copilului dornic să scoată limba la profii sobri de literatură universală, ce îi spun cum să scrie pe înţelesul oamenilor normali, şi la cei care îl roagă să le predea cursuri de limba spaniolă adulţilor plictisiţi, dar neobosiţi în faţa imaginilor-clişeu pline de coride, dansatoare focoase, mancăruri şi formule de politeţe repetate de-a lungul plajele din staţiunile ultrapromovate. Iar când spiritul jucăuş riscă s-o dea în infantilism, în teribilimsul celui dintr-o ţară mică aflat printre giganţii până mai ieri nişte mari colonişti, Julio Cortazar mai introduce în lumea acestui oarecare Lucas nişte povestioare ce îţi dau fiori şi care îţi resuscitează apetitul pentru miniaturile în proză şi pentru fantasticul dens ce poate fi oglinda fără simetrii a realităţii supranumite obiective.

Editura Polirom, 2010

imagini: blog.stuttgarter-zeitung.de

Norocul chior al clasei muncitoare, în lupta ei cu boierii extratereştri – Jupiter Ascending

0

Pentru că tatăl Cenuşăresei e ucis mişeleşte de autorităţile ruse, care complotează să-i distrugă telescopul, Cenuşăreasa ajunge să spele closete în Chicago şi să viseze la o viaţă mai bună. Siguranţă financiară a familiei sale este una destul de precară, situaţie în care mulţi dintre spectatori se prea poate să se afle. Cenuşăreasa află de la Wolverine/Mercur/Flash, care o salvează de nişte Terminatori, că întreaga ei existenţă e o minciună creată de o matrice, dar nu e cazul să-şi facă prea multe griji: a primit o moştenire deloc neglijabilă, situaţie la care mulţi dintre spectatori se prea poate să râvnească. Moştenirea ei e nici mai mult, nici mai puţin, decât Universul (nu vreo casă cu dependinţe undeva în taigaua natală, nu statul adoptiv Illinois, nu Pământul cu Luna, satelitul lui natural, că astea-s mizilicuri: întreg cosmosul). Vraja se spulberă degrabă, atunci când Cenuşăreasa află de la Ming că secretul tinereţii sale veşnice e un Soylent Green. Împăratul o vrea pe Cenuşăreasa de soţie, dar Flash Gordon/Wolverine/Mercur/Flash/Pygar, îmbrăcat într-un costum de Transformer, o salvează în ultimul moment. La final, Cenuşăreasa îşi ucide peţitorul, pe Ming/Darth Vader.

Întreg acest talmeş-balmeş ar deranja mai puţin sau deloc dacă nu ar fi dublat de indolenţa fraţilor Wachowski (scenarişti, regizori şi producători ai lui filmului), care nu au considerat că trebuie să existe şi o cusătură între aceste multe şi incongruente grefe (de pildă, contactul cu civilizaţiile de vampiri extratereştri şi birocraţia intergalactică o uimeşte la fel de mult pe Jupiter la fel ca statul la semafor şi cafeaua de dimineaţă).

În tot cazul, marele neajuns a lui Jupiter Ascending nu e atât de ordin narativ, cât kinetic-spectacular, adică exact capitolul la care seria Matrix excela. Cadrele strânse fac ca, cea mai mare parte din timp, din urmăriri şi lupte să nu se înţeleagă mai nimic (decât că există urmăriri, că există lupte, respectiv rezultatul lor: Jupiter şi Caine scapă sau sunt capturaţi). În alte secvenţe, personajele acestui film IMAX 3D sunt atât de mici, încât căderile lor de la etajele superioare ale mai multor clădiri sau plutirile lor à la Gravity prin spaţiu devin ridicole. E ca şi cum s-ar prăvăli sau s-ar rostogoli nu un actor în carne şi oase, ci o surpriză Kinder, în timp ce dinozaurul zburător al filmului e la fel de credibil ca actorul în costum de cauciuc care o juca pe Godzilla în anii ‘50.

Interesant în filmul fraţilor Wachowski e că, preţ de câteva minute, intenţia dinastiei extraterestre de a distruge Pământul cade pe plan secund şi devine mai puţin condamnabilă decât modul în care Titus Abrasax (Douglas Booth) se raportează la căsătorie. Adică faptul că omul pregăteşte un genocid mai e cum mai e, dar să îi ceri mâna unei fete din interes şi să vezi în mariaj un simplu contract, asta chiar nu se face!

Actorii Mila Kunis şi Channing Tatum au filmat zilnic timp de şase luni scena de opt minute a urmăririi prin Chicago. Mai bine dădeau zilnic cu zarul de câte o sută de ori şi îşi notau cât de des iese fiecare cifră în parte, în funcţie de zodie.

De mai multe ori în film, Caine (Channing Tatum) intervine în ultima clipă şi o salvează pe Jupiter (Mila Kunis). Mi-ar plăcea să mă salveze şi pe mine cineva în ultima clipă, când introduc parola greşit a treia oară sau când şterg cu shift+delete un document important. Dar, dacă se poate, fără să-mi intre pe geam îmbrăcat în Iron Man şi să-mi murdărească sufrageria.

Jupiter, o emigrantă săracă, idealistă şi muncitoare, îi învinge pe trei moşieri practicanţi ai eugeniei, care încheie alianţe şi semnează contracte pentru a controla un pachet majoritar de acţiuni al unei companii şi al căror ascendent asupra celorlalţi e strict ereditar. Nimicul cronofag plin de progresism prêt-à-oublier, salturi cosmice ratate şi, evident, explozii, al fraţilor Wachowski, cu bugetul lui de 175 de milioane de dolari, face ca perspectiva unei apocalipse extraterestre reale să pară oricum, numai inacceptabilă nu.

10 filme bune cu Kevin Spacey

0

Personajele lui Kevin Spacey sunt întotdeauna construite cu migala unui pictor impresionist care aşază  atent pe pânză  petele de umbră şi lumină, urmărind un anumit efect. Spacey posedă o abilitate tot mai rară printre actori, aceea de a da farmec personajelor nici bune nici rele, indivizilor duri sau pur şi simplu banali care ascund laturi vulnerabile şi dorinţe secrete. Rolurile jucate de actorul american sunt adesea contradictorii,  o înşiruire de măşti care ascund fie un personaj sensibil, fie o minte diabolică.  

1. K-PAX

K-PAX este numele unei planete extrem de îndepărtate pe care Prot (Kevin Spacey) o consideră planeta sa mamă. Nu este vorba despre un film Science-Fiction, ci despre povestea unui personaj care deşi arată ca un om, vorbeşte şi se poartă ca un veritabil extraterestru. Spacey este suficient de convingător în rolul străinului care mănâncă bananele cu coajă şi pare că posedă o filosofie proprie despre univers, încât la final vă veţi întreba probabil dacă nu cumva Prot era căzut din lună, în sensul propriu al termenilor, mai ales că abilitatea acestuia de a vedea razele ultraviolete nu este specifică umanităţii.

2. LA Confidential

In LA Confidential, Kevin Spacey joacă un personaj complex, care se ghidează după un cod moral ambiguu ce-i permite să-şi construiască o carieră în televiziune pornind de la isprăvile brigăzii de narcotice pentru care lucrează. Iniţial, Jack Vincennes este departe de imaginea justiţiarului care caută dreptatea cu orice preţ, fiind mai degrabă un poliţist uns cu toate alifiile, obişnuit cu mici atenţii, preocupat de căutarea celebrităţii sub lumina reflectoarelor. Totuşi, odată ce descoperă complotul în care erau împlicaţi colaboratorii săi îşi pune calităţile , un amestec interesant de sfidare,  viclenie şi inteligenţă, în slujba binelui şi a dreptăţii.

3. Pay It Forward

Pay it Forward este un film menit să emoţioneze până şi cei mai duri cinefili, şi să restaureze încrederea în umanitate mizantropilor. Dacă poţi rezista în faţa băieţelului care crede că poate schimba lumea, a mamei sale (Helen Hunt) care îşi defineşte viaţa ca pe un lung şir de eşecuri, interpretarea lui Kevin Spacey vă va da cu siguranţă lovitura de graţie. De această dată Spacey se transformă într-un profesor de ştiinţe sociale mutilat de un incediu, care-şi trăieşte viaţa într-o singurătate aproape deplină. Eugene Simmonet crede că elevii săi pot face lumea mai bună, însă este luat prin surprindere atunci când planul unuia dintre copii îl include pe el şi îl forţează să abandoneze viaţa de pustnic, să-şi înfrunte temerile şi să se apropie de mama unuia dintre elevii săi.  

4.Beyond the Sea

Beyond the Sea, o biografie a lui Bobby Darrin, unul dintre artiştii preferaţi ai lui Spacey, este proiectul de suflet al actorului american iar acest lucru s-a văzut în interpretarea sa.  In Beyond the Sea, Spacey este un fel de om-orchestră care cântă, dansează, joacă scene extrem de dramatice inspirate de viaţa tulmultoasă a interpretului iar după câteva clipe de respiro revine în fotoliul regizorului pentru alte scene.  Dacă filmul a fost întâmpinat cu o oarecare reţinere de critici, performanţa lui Spacey este memorabilă, pelicula oferindu-i ocazia să-şi pună în valoare vocea a cărei asemănare cu cea a lui Bobby Darrin este remarcabilă.    

5.The Ref

The Ref este unul dintre filmele mai puţin cunoscute ale lui Spacey, deşi una peste alta este o comedie bună plină de sarcasm şi umor. Lloyd(Spacey) şi Caroline Chasseur (Judy Davis) formează un cuplu disfuncţional cât se poate de plauzibil în care reproşurile tăioase se ţin lanţ, mai ales că sunt forţaţi să stea tot timpul împreună de un spărgător profesionist care încă mai are multe de învăţat despre ostatici şi iadul unei căsnicii eşuate. Cu ochelarii săi rotunzi, atitudinea atotştiutoare, aroganţa şi cinismul mereu la îndemână Lloyd reuşeşte să-l transforme pe Gus (Dennis Leary ) într-un prizonier care ar da orice pentru o secundă de linişte departe de familia Chasseur.

6. Swimming with Sharks

In Swimming with Sharks Kevin Spacey este rechinul de care fug toţi ceilalţi, gata să se năpustească asupra angajaţilor săi cu un întreg arsenal de insulte şi dosare, fără nicio urmă de remuşcare. Replicile lui Buddy Ackermann (Spacey) sunt scoase dintr-un manual special pentru şefii de coşmar care-şi tratează angajaţii ca pe nişte insecte, însă finalul dezvăluie o altă latură a torţionarului care de fapt era doar un om profund traumatizat de realitatea pe care o întâlnise în lumea filmului: Because life is not a movie. Good guys lose. Everyone lies. And love, does not conquer all.

7. House of Cards

Rolul de politician mereu gata pentru un nou complot îi vine mânuşă lui Kevin Spacey care a reuşit să câstige Globul de aur pentru performanţa sa în rolul lui Francis Underwood. Ghidându-se după legea junglei : vânează sau vei fi vânat, Underwood încearcă să obţină tot mai multă putere, bucurându-se de sprijinul calculatei sale soţii Claire (Robin Wright). Cuplul este de fapt o echipă bine sudată de politicieni care nu se feresc de crime, dar nu-şi murdăresc niciodată mâinile,  fascinând publicul prin inteligenţa cu care se adaptează şi distrug pe oricine le stă în cale.

8. Seven

Faptul că Spacey este credibil în rolul unui politician viclean, nu este surprinzător pentru cei care l-au văzut în rolul psihopatului criminal John Doe din Seven. In thrillerul regizat de David Fincher, Spacey este absolut înspăimântător deşi nu este niciodată arătat ucigându-şi victimele. Vocea tremurătoarea lui John Doe, calmul cu care îşi înfruntă urmăritorii, gesturile sale mărunte cărora le acordă o atenţie nefirească, discursul final în care îşi justifică crimele cu pasiune şi orgoliul cu care vorbeşte despre importanţa lor istorică sunt dovezi ale talentului lui Spacey de a se metamorfoza în orice personaj, chiar şi într-unul din care orice urmă de bine sau compasiune a dispărut.  

9. American beauty

American Beauty încearcă să redefinească visul american al casei prospere şi al familiei fericite drept coşmarul american. Lester Burnham (Spacey) este prizonierul unei vieţi în care banalitatea şi rutina au devenit normă, până când decide să se revolte împotriva sistemului şi să-şi schimbe definitv viaţa. Filmul urmăreşte astfel transformarea lui Lester dintr-un individ supus şefului, invizibil pentru propria familie, într-un om liber, dispus să încalce toate regulile şi convenţiile pentru a se regăsi. Nu e vorba despre vreo criză a vârstei de mijloc, pelicula criticând de fapt societatea americană care echivalează succesul profesional cu fericirea şi o căsnicie cu iubirea, în timp ce oamenii ca Lester riscă să devină nişte stafii lipsite de voinţă şi idealuri. Spacey reuşeşte să surprindă toate etapele tranziţiei lui Lester de la disperarea tăcută a celui captiv într-o lume care nu-l respectă, la revolta celui care vrea să reînveţe să trăiască şi într-un final la maturitatea celui care înţelege că şi noua lui viaţă va  presupune îngrădirea libertăţii.

10.The Usual Suspects

The Usual Suspects îi oferă lui Kevin Spacey ocazia de a juca un rol cu adevărat provocator, Roger ”Verbal ” Kint, un escroc mărunt care ascunde un mare secret.  Verbal nu se teme de poliţie, nici de Dumnezeu, doar de un misterios gangster Kaiser Soze, al cărui nume ajunge să- intrige şi pe ceilalţi escroci aleşi aparent de Soze pentru a duce la bun sfârşit un plan extrem de elaborat care va sfârşi prin a-i aduce pe toţi pe o navă în flăcări. După incendiu Verbal este grav rănit, şchiopătează, însă aceasta este doar o nouă mască pe care adevăratul Kaiser Soze o foloseşte pentru a-şi ascunde identiatea.

Kevin Spacey este un actor care te ţine cu sufletul la gură până în ultimul moment trecând uşor de la zâmbet la grimasă diabolică, fiind capabil să redea cu aceeaşi naturaleţe candoarea sau vulnerabilitatea şi răul absolut.

Ultimele articole