Pentru cititorii dornici să regăsească tocmai în Parisul actual nopţile ceţoase din fotografiile realizate de Brassai, în care oamenii deveneau nişte siluete evanescente, iar străzile, nişte alibiuri ale secretelor nespuse, romanele scrise de Patrick Modiano pot fi o călătorie în cuvinte spre misterul dătător de senzaţii şi trăiri ambigue din albumele marelui fotograf devenit o icoană decadentă a oraşului nebun de altădată. Unul dintre acele romane ale căror pagini semănă cu explicaţiile sumare înşirate pe spatele unor fotografii pentru a face lumină în atmosfera vagă este şi Câinele-fantomă. Acest roman este un omagiu adus Parisului din imaginile ce i-au scris istoria vizuală prin anonimii străzilor clandestine şi ai cartierelor pitite.
Atmosfera din romanele scrise de Modiano a fost asociată cu liniştea noir din universul nocturn al lui Brassai, datorită umbrelor ispititoare în care se transformă personajele sale. Biografiile acestor personaje sunt developate prin lentilele protagoniştilor ce vor să îşi recupereze trecutul în momentele de criză interioară (la fel de subtil exprimată). Totuşi, primele amintiri ale personajului principal din Câinele-fantomă – prin care se încerca refacerea istoriei de viaţă a unui fotograf ce îşi dorea să dispară – seamănă mai mult cu Parisul diurn al cuplului în dungi a la Godard, cuplu devenit o eblemă a renaşterii Parisului nesăbuit, de data aceasta captat de alt fotograf-simbol: Bresson. La fel ca tinerii lui Bresson, protagonistul şi iubita lui de la 19 ani îşi petreceau o după-amiază fără griji la o cafenea boemă când fotograful misterios pe nume Francis Jansen îi imortalizează fără nici o rezervă, folosindu-se de instrumentul indiscreţiei de amorul artei, emblematicul aparat Rolleiflex. Scena se petrecea în primăvara anului 1964.
Peste câteva decenii, tânărul de altădată surprins alături de iubita sa va încerca să cârpească povestea încărcată de goluri a fotografului. El ajunsese, în anii ’60, un adolescent intrigat de arta fotografului, apoi un admirator devenit scribul artistului, căruia îi pune în ordine şi îi datează fiecare poză, asemenea unui arhivist al memoriei. Aşa descoperă că a cunoscut-o în copilărie pe femeia ce i-a marcat viaţa fotografului Jansen, ajuns ucenicul, apoi protejatul faimosului Robert Capa. Fotograful Robert Capa este asociat cu fotoreportajele din timpul războiului civil spaniol, dar şi cu Agenţia Magnum, înfiinţată alături de Bresson. Spre uimirea protagonsitului-narator, Jensen este departe de a fi o vedetă spectaculoasă a Parisului monden postbelic, preferând anonimatul, nu vizibilitatea boemă de cafenea.
Asemenea cuplului din Călătorie de nuntă (un alt roman definitoriu pentru stilul şi lumea lui Modiano), Jensen alege evaporarea socială, precum o fantomă. Nu răspunde la telefon, îşi părăseşte din când în când atelierul pentru a se refugia într-o cameră de hotel, se fereşte de întâlnirile cu anumiţi cunoscuţi frecventaţi în trecut, apoi se mută brusc într-o ţară exotică, unde i se pierde urma. Modiano ne oferă câteva indicii, dar păstrează voluptatea ambiguităţii mereu adâncite de căutarea, prin scriitura la persoana I, a unei biografii eliptice, repovestite de protagonistului-narator captivat de aura personajului ascuns. Fotograful este un personaj-fantomatic tipic pentru romanele scrise de Modiano. Este plin de secretele unui om enigmatic, inaccesibil, dar şi de gesturile ce trădează ospitalitatea senină, ce inspiră şi îndeamnă la explorare, dar niciodată la elucidare.
În timp ce Londra dădea un alt personaj-fotograf devenit un simbol al anilor ’60, întruchipat de seducătorul histrionic din Blow-up, filmul regizat de Antonioni, în Parisul aceleiaşi decade ce a dărâmat multe bariere ale pudorii, mai existau personaje ce îşi acopereau dezinhibarea printr-o lumină evazivă. Acestea sunt personajele din romanele scrise de Modiano, aproape ireale în nebunii ani ’60. Sfatul dat de Jensen protagonistului – acela de a crea tăcerea folosindu-se de cuvinte – rămâne definitoriu pentru întreaga viziune asupra naturii umane, din romanele lui Modiano.
Într-un Paris tributar călătoriilor spre abisurile psihicului, scoase la suprafaţă de suprarealişti şi de fotografii inspiraţi de arta lor, Modiano preferă acea pâclă subtilă oricăror excavaţii zgomotoase în adâncurile personajelor sale. Este genul de scriitor ce le va păstra secretele până la capăt, adâncindu-le, paradoxal, tocmai prin mici aluzii furnizate la momentul potrivit. Nevoia vitală de mister sfidează legile timpului şi, în loc să devină şterse sub acţiunea nemiloasă a luminii care decolorează, anumite fotografii din memoria personajelor sau pelicule ajung să ofere nişte imagini mult mai lămuritoare pe măsură ce trec anii.
Editura Art, 2014
imagini: Bresson (www.photodigest.be) si Brassai (flickrhivemind.ne)
[…] Câinele-fantomă – Tăcerea developată în camera obscură […]