Când iubești se întâmplă ceva greu de explicat. Ceva se schimbă în tine și te gândești numai la persoana iubită. Ai vrea să-i exprimi sentimentele tale, dar parcă nicio declarație nu e suficient de potrivită. De aceea ți-am pregătit 47 de mesaje și declaratii de dragoste care să te ajute să exprimi cel mai bine ceea ce simți. Le poți folosi ca atare sau le poți combina pentru a obține declarația de dragoste perfectă pentru iubitul sau iubita ta.
2. Tu ești poezie pură, într-o lume care încă învață alfabetul.
3. Mi-e dor de tine. De vocea ta, de zâmbetul tău, de îmbrățisarea ta. Mi-e dor de glumele tale, de modul cum mă faci să mă simt. Mi-e dor de tine cu totul.
4. Dintr-un singur sărut, vei înțelege tot ce n-am spus până acum.
5. Vreau să-ți mulțumesc că ai fost dragostea mea atunci când credeam că nu am nevoie de iubire. Dragostea ta m-a schimbat. M-a făcut mai bun. M-a salvat.
6. Am adormit aseară dorindu-mi să te sărut. M-am trezit de dimineață cu aceeași dorință.
7. Dorul de tine vine în valuri. În seara asta simt că mă înec de dorul tău…
8. Mulțumesc că mi-ai amintit cum se simt fluturii în stomac.
9. Suntem împreună. Nimic altceva nu mai contează. Te iubesc.
10. Mâinile noastre s-au unit și viața a căpătat sens.
Declarații de dragoste lungi
11. Tu ești povestea mea de dragoste. Ești în tot ceea ce fac. În tot ceea ce văd, în tot ceea ce ating. Ești în ceea ce visez. Tu reprezinți cuvintele care-mi umplu paginile vieții în fiecare zi.
12. Vreau să-ți dau totul, dar tu ești totul pentru mine. Vreau să-ți ofer tot ce am mai bun. Dar tu ești cea mai bună parte a mea. Vreau să-ți ofer dragoste, râsete, bucurie și siguranță. Dar tu ești toate aceste lucruri…
13. Vreau să fiu în brațele tale. Vreau să mă pierd în ochii tăi. Nu pot să rezist zâmbetului tău. Aș asculta vocea ta ore și ore la rând. Te vreau pe tine și numai pe tine.
14. Ești lângă mine, dormind, în timp ce eu mă minunez. Mă minunez că ești lângă mine. Și, în timp ce tu respiri lin, singurul lucru la care mă pot gândi este ce pot face mâine ca să te merit mai mult decât astăzi.
15. Deodată, toate cântecele de dragoste sunt despre tine…
16. Nu credeam că poți întâlni pe cineva de care să te îndrăgostești mereu și mereu, în fiecare zi. Apoi te-am cunoscut pe tine…
17. Pentru câteva secunde te-am privit în ochi și ceea ce părea îndepărtat și imposibil brusc a devenit inevitabil. Te iubesc.
18. În afară ciocolatei, tu ești feblețea mea… 🙂
19. Povestea noastră este cea pe care mi-aș fi dorit întotdeauna să o scriu. Dar datorită ție este povestea pe care o trăiesc.
20. M-am îndrăgostit de tine pentru că mă iubeai când eu nu mă puteam iubi pe mine însămi.
21. E extraordinar cum într-o zi ai intrat în viața mea. Încă nu-mi vine să cred că am trăit fără tine atâta timp.
22. Te aștept așa cum așteaptă o casă goală. Până când te vei întoarce și vei trăi din nou în mine.
23. 7 miliarde de zâmbete și al tău este preferatul meu…
24. Și apoi ai zâmbit și am început să mă întreb dacă mă voi gândi vreodată la altceva…
25. Nu pot să mă gândesc la bucurie mai mare decât să fiu cu tine. Ce frumos e să mă pierd în tine. Dar fără să simt că m-am pierdut pe mine însămi.
Declarații de dragoste pentru el lungi
26. N-am crezut niciodată în suflete pereche până să te întâlnesc. N-am crezut niciodată că poate cineva să mă înțeleagă atât de bine. Până să te întâlnesc… Nu m-am simțit niciodată așa împlinită ca acum.
27. Te iubesc pe tine și întreaga ta ființă. Mâinile tale și modul cum le ții pe ale mele. Ochii tăi și modul în care îmi zâmbesc. Buzele tale și cum se potrivesc cu buzele mele. Iubesc totul la tine.
27. Ne-am găsit unul pe celălalt în această lume nebună pentru că suntem făcuți unul pentru celălalt. Conexiunea noastră e mai mult decât dragoste. E mai mult decât devotament. Cum știu asta? Pentru că tu ești pur și simplu singurul lucru din această lume pe care mi-l doresc cu adevărat.
28. Nu e ușor să te iubesc și să nu pot fi lângă tine. Sunt momente când aș da orice ca să te privesc în ochi. Sau să te strâng în brațe. Chiar și doar pentru câteva minute. Atunci când nu suntem împreună simt că o parte din mine lipsește.
29. Vreau să trăiesc cu tine. Inclusiv tot ce înseamnă rutină. Vreau să mă trezesc dimineața lângă tine, fie că e soare afară, fie că plouă. Vreau să ne uităm până târziu la televizor împreună. Să dansăm în sufragerie împreună. În casa noastră. Acasă la noi. Cu tine. Te vreau pe tine.
30. Nu vreau mult, dar ce-mi doresc e de fapt totul. Nu am nevoie de lucruri materiale, pentru că de cele mai multe ori te îndepărtează de ceea ce este real. Am nevoie numai de tine. Să fim împreună pe calea aleasă de noi.
Declarații de dragoste pentru ea
31. Vreau să fac cu tine ceea ce face primăvara copacilor.
32. Când îți simt lipsa, recitesc mesajele noastre și zâmbesc singur. 🙂
33. Te vreau. Vreau să fim împreună. Vreau totul. Cu tine. Numai cu tine.
34. La un moment dat întâlnești o persoană care te face să visezi la viitor. Tu ești acea persoană specială pentru mine.
35. Poate nu găsesc cele mai potrivite cuvinte să exprime ceea ce simt pentru tine. Dar promit să le caut în fiecare zi din viața noastră împreună.
36. Încă nu pot să cred că te-am găsit și că mă faci să zâmbesc în fiecare zi.
37. Știu că se spune că balta are pește, dar tu ești Nemo pentru mine.
38. Vreau să te fac atât de fericită încât seara când închizi ochii înainte de culcare să te gândești: oau, cine ar fi crezut că e posibil așa ceva!
Declarații de dragoste pentru ea emoționante
39. Te iubesc în zilele bune. Dar și în zilele lungi și când sunt obosit de la job. Te iubesc în zilele în care mă faci să zâmbesc. Adică în fiecare zi când sunt cu tine.
40. Azi m-am surprins zâmbind fără niciun motiv… Apoi mi-am dat seama că de fapt mă gândeam la tine…
41. Atunci când nu ești cu mine, e ca și cum mi-e dor de acasă. Tu ești “acasă” pentru mine. Acolo unde ești tu, este acasă.
42. La un moment dat toți întâlnim pe cineva pe care am vrea să-l facem toată viața noastră să zâmbească. Tu ești acea persoană specială pentru mine.
43. Ești cea mai importantă persoană din viața mea. Prețuiesc fiecare minut petrecut împreună. Pentru că ești cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla.
44. Nu mi-am închipuit că te voi întâlni vreodată și că mă vei face atât de fericit. Că vei lăsa o amprentă atât de profundă în viața mea. Te iubesc.
45. Nu mi-a fost vreodată atât de frică să pierd ceva. Pe de altă parte, viața mea nu a însemnat niciodată așa de mult până la tine.
46. Nu mai știu exact când sufletul tău mi-a vorbit prima dată, dar știu că m-ai trezit. Si de atunci sunt treaz.
47. Când te-am cunoscut, nu mi-am putut imagina cât de mult vei însemna pentru mine.
În topul filmelor-vedetă ale festivalului Les Films de Cannes a Bucarest 2019 a fost şi Matthias & Maxime, noua peliculă a unuia dintre cei mai apreciaţi regizori tineri – Xavier Dolan.
Matthias & Maxime face parte din categoria filmelor care ajung să te cucerească datorită unui mix bine dozat de elemente care te ancorează afectiv şi empatic în lumea personajelor, trecând printr-un registru larg de stări, de la vulnerabilitate şi ezitare la dezinhibare vulcanic-erotică. Xavier Dolan eliberează în fiecare scenă o sensibilitate reconfortantă şi plină de magnetism. Sensibilitatea este adesea dublată de umorul candid şi de un gen aparte de nostalgie senzuală. Dinamismul este alimentat inspirat de emoţii a căror intensitate creşte treptat şi de reacţii imprevizibile care dau adâncime şi consistenţă psihologică protagoniştilor.
Actorii carismatici (însuşi Xavier Dolan interpretează un rol principal – al lui Maxime) susţin credibil o poveste de iubire şi despre foamea de afecţiune, în stilul unui coming-of-age prelungit. Această povestea de iubire devine şi un tribut adus prieteniei şi acelei prospeţimi post-adolescentine de la 20+, ca antidot împotriva conformismului alienant.
Farmecul peliculei este accentuat şi de coloana sonoră. Aşa cum se întâmplă în toate filmele lui Xavier Dolan, piesele din perioade şi genuri diferite au fost alese inteligent. Ele devin un stimulent afectiv când euforizant, dătător de entuziasm, când nostalgic-răvăşitor. Hiturile selectate activează memoria involuntară a personajelor, dar şi pe a ta. Nuanţează emoţii puternice în absenţa cuvintelor lămuritoare ce ar fi putut deveni intruzive, distrugând farmecul tandru al filmului. Piesele energizează scenele şi branşează într-un mod irezestibil spectatorul la sentimentele năucitoare ale personajelor. Nu în ultimul rând, mixul eclectic de hituri face să pulseze până şi cea mai banală scenă, în care muzica prelinge insinuant o chimie erotică, proaspat- candidă, aşa cum doar lui Xavier Dolan îi reuşeşte. Anumite melodii, printre şi Always On My Mind în varianta Pet Shop Boys declaşează o adevărată explozie de energie cu prelungiri senzuale într-o scenă ce promitea a fi una cât se poate de ternă.
Matthias & Maxime abordează un subiect ofertant şi multistratificat. Straturile multiple sunt îmbibate de observatii subtile şi aluziii ironice, mai degrabă comic-ludice decât grave, asupra societăţii occidentale şi canadiene în mod special. În paralel cu tabloul prieteniei şi al iubirii care maturizează (odată asumată), Xavier Dolan introduce lucid şi empatic nişte întrebări mature despre mersul societăţii. Doar că preferă să le deghizeze în acea nonşalanţă exhibată amuzant prin comportamentul teribilist (însă inofensiv şi plin de sensibilitate) al găştii de prieteni din care fac parte şi personajele principale.
Scenariul porneşte de la clasica temă a oscilaţiei între menţinerea unei relaţii intense în zona safe a prieteniei sau asumarea unei actracţii sexuale care poate dezvălui adevărata identitate a unuia dintre protagonişti: Matthias (Gabriel D’Almeida Freitas). Matthias este un tânăr de succes în lumea bărbaţilor la costum. Are o prietenă oficială şi este bine ancorat în upper-middle class-ul societăţii canadiene. Toate certitudinile sale cu privire la cine este, cine vrea să devină şi ce vrea să facă mai departe sunt brusc spulberate când îl sărută pe Maxime…doar cu scopul de a-şi ajuta sora să regizeze un scurtmetraj.
Sărutul aparent inofensiv scoate la suprafaţă vechea atracţie pe care Matthias o simţea faţă de Maxime, fostul său coleg de liceu. Intensitatea emoţiilor devine din ce mai bulversantă pe măsură ce se apropie ziua plecării lui Maxime în Australia. De fapt, decizia lui Maxime de a pleca intreţine dinamismul filmului deoarece declanşează o ispititoare şi răvăşitoare oscilaţie între dorinţa de a consuma atracţia erotică până în momentul desparţirii şi nevoia lui Matthias de a rămâne încă în zona de confort, chiar şi cu preţul unei vieţi trăite în minciună.
Seducerea spectatorului se bazează tocmai pe caruselul emoţiilor declanşate de cursa anticronometru între nevoia apropierii de celălalt şi îndepărtarea violentă de el. Xavier Dolan are un stil acroşant, cuceritor şi acaparant de a doza tensiunea dintre Matthias şi Maxime. Se tachinează, se jignesc, tânjesc unul după celălalt, se caută, se privesc pe ascuns (vei regăsi aceeaşi apropiere languroasă a camerei de chipul personajului ce emană o senzualitate vulnerabil-confuză). Atracţia este un continuu joc între apropiere şi respingere, între abandonul erotic şi fuga justificată de apelul la falsa maturizare a celui ce se teme de propria sexualitate nonconformistă.
Mai potolit în tratarea legăturilor umane perturbatoare şi a furtunilor afective decât J’ai tue ma mere, Mommy sau Juste la fin du monde şi mai delicat din punct de vedere cromatic decât Laurence Anyways, Matthias and Maxime rămâne totuşi în zona preferată de fanii lui Xavier Dolan. Mizează pe aceleaşi interpretari actoriceşti puternice, naturale şi uneori coroziv-explozive, la care se adaugă de data aceasta efortul reuşit de a crea un film intim, făcut între prieteni. Ai impresia că vezi de fapt un film spontan, fără scenariu prestabilit, în genul celor din arhiva personală. Dolan vrea să îi dea astfel spectatorului iluzia că face parte din gaşca de prieteni ai lui Matthias şi Maxime. De fapt, autenticitatea jocului actoricesc şi mişcările camerei au fost gestionate pentru a-ti accentua impresia că vezi un film făcut de nişte actori între care există mai întâi de toate o veche relaţie de prietenie.
Aparent, Matthias & Maxime este încă un film cald şi agreabil despre uşurătatea postadolescentină a generaţiei Y, atât de blamată pentru dorinţa de a face o petrecere continuă din vârsta primelor planuri de viaţă. Apoi descoperi că tratează unele teme variate şi arzătoare. Doar că o face în stilul mai puţin sobru, ce ascunde profunzimea în scene cu petreceri pline de jointuri, shoturi şi discuţii ce se transformă imediat în glume şi joculeţe infantile.
Deşi pare un film în care personajele o ţin din petrecere în petrecere, Matthias & Maxime tratează nişte subiecte mature. Unul ar fi prăpastia dintre clasele sociale. Matthias face parte din clasa medie înstărită, de unde provin copiii ce urmează şcoli înalte. Această clasă este prezentată caricatural-satiric, la limita absurdului, de personaje artificiale, inautentice, gata să facă din falsitate, snobism şi minciuna în relaţia cu sine o artă a supravieţuirii şi o normă de necontestat. Excepţia este reprezentată de mama lui Matthias, care îl tratează pe Maxim ca pe propriul fiu.
Spre deosebire de Matthias, Maxime provine dintr-o familie săracă. Planurile lui de viaţă se opresc la supravieţuirea imediată. Are un job mărunt. Este nevoit să îşi întreţină mama eşuată în dependenţe şi în propriul refuz de a depăşi problemele de comportament. Vei redescoperi deja clasica relaţie toxică dintre mamă şi fiu, specifică filmelor lui Dolan, doar că nu mai ocupa un rol decisiv în scenariu, nemaifiind explorată sofisticat şi bizar-ambiguu.
Diferenţa socială nu este, totuşi, decât un pretext. Ceea ce pare să urmărească Xavier Dolan este până la urmă contrastul dintre conformism şi autenticitate, dintre încorsetare şi libertate. Matthias mimează siguranţa de sine a bărbatului care şi-a găsit deja drumul în viaţă odată intrat în lumea business-ului din zgârie-norii de sticlă, însă are privirea goală în timpul meetingurilor. Lumea searbădă reprezentată de mobilierul minimalist în care îşi tot consumă zilele în timp ce Maxime rătăceşte pe străzile oraşului este străpunsă poetic de anumite detalii ce se încăpăţânează să îi reamintească de marea lui sete de libertate reprezentată de novoia de a se abandona cu totul în atracţia faţă de Maxime. Sărutul nu a reprezentat pentru el doar a trezire a identităţii sexuale, ci şi o trezire din falsitate. Până în momentul sărutului, Matthias acceptase un model al maturizării prescris de alţii, netrecut apoi prin filtrul propriilor emoţii.
Vei aprecia stilul contemplativ şi uneori imprevizibil prin care Xavier Dolan scoate la suprafaţă adevăratele sentimente ale lui Matthias. Regizorul dozează suav tensiunea, înainte de a rupe barajul autocenzurii pentru a elibera şuvoiul afectiv care disloca definitiv certitudinile. Această eliberare afectivă este mult-aşteptată de spectatorul care preferă demascarea impetuoasă a intenţiilor pentru a savura încă o dată modul ispititor şi fascinant prin care Xavier Dolan îşi obligă de obicei personajele să îşi confrunte adevăratul chip şi adevăratele dorinţe.
Fanii şi critici au observat o temperare a modului în care Xavier Dolan abordează temele grele şi detaliile vizuale ce au devenit un semn distinctiv pentru stilul său. După filme ravasitoare precum Mommy sau Juste la fin du monde, Matthias & Maxime aduce un mesaj optimist. Acest mesaj optimist i se datorează rolului vital, securizant, pe care îl au relaţiile de prietenie din film. În ciuda remarcilor copilăreşti, Maxime este acceptat cu totul în grupul de prieteni. A fi gay nu înseamnă excludere. Relaţiile de prietenie absorb tensiunea dureroasă dintre protagonişti şi vin să compenseze legăturile toxice din familia lui Maxime.
În filmul lui Xavier Dolan, iubirea şi prietenia se completează. Ele creează o simbioză salvatoare. De fapt, succesul de public al filmului Matthias & Maxime şi tot farmecul pe care îl degajă se datorează şi modului în care legăturile dintre personaje activează nişte amintiri despre marile prietenii din existenţa fiecărui om care ajunge să vadă Matthias & Maxime.
Da, putem fi fericiți chiar într-o lume atât de stresantă ca acesta în care trăim. Stresul poate avea efecte pozitive dacă nu depășește un anumit nivel, e deja știut. Ne face mai productivi, energici, eficienți. Dar nu de acest stres ne plângem. Ci de stresul cronic de la serviciu, de stresul de a crește un copil, de dificultăți financiare, lipsa timpului liber etc.
Stresul e, de exemplu, un factor agravant în diabet și nu numai. Ne face asadar mult rău fizic, dar mai ales mental. În prima categorie intră asocierea stresului cu ateroscleroza – foarte periculoasă pentru sistemul cardiovascular, are efecte negative asupra pielii și părului, dar, mai mult de atât, încetinește creșterea oaselor la copii, iar la adulți grăbește procesul de îmbătrânire.
Tot el e vinovat, în anumite condiții, de modificări ale creierului care duc la instalarea depresiei și anxietății. De asemenea, stresul cronic la începutul vieții poate afecta memoria la vârsta adultă. Fără stres nu putem realiza nimic, dar prea mult stres ne face nefericiți, neproductivi, necreativi, practic ne scade IQ-ul.
Așadar, fiți atenți la semnele stresului excesiv și ține-ți-l sub control. Câteva soluții împotriva stresului:
1. Redu-ți nivelul de stres prin ordonarea intr-o lista a treburilor pe care le ai de facut
Gândurile legate de ce ai de făcut vor fi o sursă de stres dacă nu le ai așezate pe hârtie sau într-o listă electronică. Faptul că le ai deja scrise undeva și le-ai ordonat după importanță îți va scădea nivelul de stres. După ce le pui , revino cel puțin săptămânal asupra listei. O listă pe care n-o consulți niciodată devine la rândul ei o sursă de stres, spun psihologii.
2. Stabilește-ți obiective realiste și realizabile și nivelul de stres se va reduce
Nu îți impune obiective de neatins. Trebuie să ai obiective ambițioase dar nu mult prea ambițioase, pentru că te vei stresa inutil. Nu pune presiune pe tine prea mare sau prea brusc, schimbările nu vin peste noapte. Așadar, să începem cu obiective realiste și realizabile.
3. Creează-ți obiceiuri bune care să-ți reducă nivelul de stres
Rutina poate fi o sursă de stres, dar obiceiurile precum sportul regulat, mese regulate și sănătoase, respectarea orarului de somn sunt rutine care reduc stresul.
4. Eliberează-ți viața și casa de lucruri inutile pentru a scădea nivelul de stres
Eliberează-ți biroul și casa de lucruri inutile. Ordinea îți va elibera mintea și te vei putea concentra mai bine. Plus, vei economisi timp și vei fi mai eficient.
5. Întâlnește-te cât mai des cu familia și prietenii – sunt cheia pentru a tine stresul sub control
Întreține-ți cercul de prieteni, de cunoscuți, în general relațiile sociale. E important să cultivi relații sănătoase, nu toxice, cu colegii, cunoscuții, prietenii. Familia este de asemenea foarte importantă. În cele mai stresante situații, ca de exemplu pregătirea unui examen important, finalizarea unui proiect cu un termen de finalizare strâns, de multe ori considerăm că vom avea rezultate mai bune dacă ne concentrăm exclusiv asupra proiectului/examenului și nu ne mai vedem cu prietenii, lucrăm peste program, etc. Numeroase studii au demonstrat că relațiile sociale sunt cea mai bună investiție pentru a ține stresul sub control. Așadar, nu vă izolați ca să fiți mai eficienți, deoarece veți obține efectul invers. Nivelul de stres va crește.
6. Fii recunoscător pentru ceea ce ești și pentru ceea ce ai
Fiți recunoscători pentru ceea ce sunteți și ați realizat. Psihologul Robert Emmons, care a studiat aproape exclusiv în întreaga sa carieră efectul sentimentului de recunoștință asupra psihicului, spune că puține lucruri sunt la fel de importante pentru a fi fericiți. Nenumărate studii au arătat că persoanele care sunt recunoscătoare în mod consecvent sunt mai fericite, mai optimiste, dorm mai bine și au o rețea socială mai bogată. Gândește-te în fiecare seară înainte de culcare la trei lucruri pentru care merită să fii recunoscător. Apropo de rutine care te vor ajuta în lupta cu stresul, aceasta va fi una care va avea efecte din ce în ce mai bune pe măsură ce îți va intra în reflex.
7. Nu uita de mici gesturi și exerciții fizice de reducere a nivelului de stres
Nu uita de mici exerciții care te vor ajuta în scăderea nivelului de stres, exerciții pe care le poți face oriunde și fără bătaie de cap: respiră adânc, fă stretching, rotește-ți umerii, închide ochii, ascultă o melodie relaxantă.
8. Fii mai eficient cu timpul tău
Lucrează la eficiența cu care îți folosești timpul. Cu cât vei învăța să îți pui mai bine ordine în sarcinile de serviciu și ce vrei să faci în timpul liber, cu atât vei fi mai relaxat și mulțumit.
9. Pune cât mai mulți bani deoparte
Nu în ultimul rând, fă-ți un obicei din a economisi cât mai mult din venitul tău. Siguranța adusă de economii care să-ți permită să trăiești timp de un an de zile fără alte venituri te va ajuta să te simți mai liber și să faci ceea ce îți place. Deci, să te simți mai împlinit și fericit. Gasești mai multe informații în articolul despre economisire si folosirea mai inteligenta a banilor.
10. Plimbă-te în fiecare zi în parc
Mișcarea fizică reduce stresul și eliberează hormonul fericirii, endorfina. Dacă te plimbi în natură va fi cu atât mai bine. Faptul că vei privi copaci, plante, flori, culoarea verde – te va relaxa și mai mult.
Exerciții de mindfulness
Mulți ar trece în această listă exercițiile de mindfulness. Rămâne întrebarea dacă aceste exerciții au ca efect scăderea nivelului de stres. Conform unui studiu realizat în 2017 pe 313 subiecți, efectul resimțit de cei intervievați care au practicat exerciții de mindfulness a fost unul de reducere a stresului, dar măsurarea obiectivă a markerilor de stres nu a confirmat acest lucru.
Rutina de dimineață – o altă soluție pentru reducerea stresului
Unii dintre voi vor spune: dar când am eu timp să fac toate astea? Ei, bine, o rutină zilnică de dimineață poate ajuta. La ce mă refer? La câteva minute pe care să le pui deoparte în fiecare dimineata doar pentru tine. În aceste minute poți să aplici câteva din recomandările de mai sus. De exemplu să te gândești de ce ești recunoscător pentru ceea ce ești. Sau să faci câteva exerciții de relaxare fizică. Sau să dedici 30 minute relaxarii si comunicarii cu soțul/soția/iubitul/iubita și copiii. Mai multe detalii despre rutina de dimineata găsești în acest articol in engleza, dedicat morning routine.
Nivelul de stres si problemele de sanatate
În ultimii zeci de ani, cercetările au demonstrat o legătură de cauzalitate între nivelul de stres și apariția unor probleme de sănătate precum dureri de cap, iritabilitate, oboseală, tulburări de apetit (mâncat prea mult sau prea puțin), tulburări ale somnului, astm, anxietate, probleme digestive, acnee, diabet, tensiune crescută și altele. Deci să nu lăsăm stresul să ne îmbolnăvească și să aibă un efect negativ asupra calității vieții noastre. Iar dacă ești workaholic și poate niciun argument nu ți se pare prea bun pentru a te face să te relaxezi mai des, nu uita că relaxarea și scăderea nivelului de stres vor conduce la o eficiență mai bună și la atingerea mai multor obiective. Un nivel de stres mai scăzut, nu mai înalt, ne va ajuta să avem mai mult succes.
Iar dacă ești deja părinte, trebuie să știi că nivelul tău de stres îți influențează semnificativ copilul, conform unor studii recente. Practic, prea mult stres în copilărie poate avea efecte negative pe termen lung în viața copilului tău. Ca de exemplu sensibilitate mai mare la stres la vârsta adult, predispoziție pentru anxietate și depresie.
O tentativă reuşită de a infiltra o doză de frumos în cotidianul spectatorului. O voluptuoasă, dar şi răvăşitoare întâlnire cu trecutul. O retrospectivă a imaginilor ce marchează o evoluţie afectivă, de la calda lumină din verile copilăriei până la senzualele tonuri şi nuanţe ale erotismului asociat diferitelor vârste – un erotism senin-molcom, tandru, melancolic şi vindecător, care provoacă mirare, apoi devine o nesecată sursă de inspiraţie artistică, până şi în clipele ce nu anunţau decât apropierea sfârşitului. O declaraţie de iubire adusă artelor vizuale şi cinematografiei în special, care poate domoli teama de moarte şi tentaţia autodistrugerii. O descriere seducătoare, din punct de vedere cromatic, a unei agonii interioare ce însoţeşte lipsa inspiraţiei artistice. Un strigăt de regret după o iubire pierdută, transformat în artă. Un omagiu adus primei prezenţe feminine hotărâtoare pentru destinul unui băiat sărac, devenit apoi un cineast vizionar. Şi nu în ultimul rând, o promisiune şi o reverenţă adresate de Almodovar cinefililor ce i-au privit şi adorat lacom filmele: aceea de a pune dependenţa de cinematografie mai presus de orice tentaţie de a se lăsa pradă unui abis ce ameninţă la un moment dat fiecare mare creator. La toate acestea ajungi să te gândeşti când vezi Dolor y Gloria.
Ceea ce vei trăi şi vedea în timpul filmului este sintetizat şi anticipat perfect în primele imagini. Aceste imagini par nişte picturi poetic-hipnotice în nuanţe puternice, incandescente. Îţi dau iluzia că pot lichefia ecranul precum nişte compoziţii psihedelice deturnate într-o direcţie mult mai profundă, care apasă nişte pedale abisale, menite să trezească mai ales acea memorie ce se preface adormită.
Memoria personajului principal, Salvador Mallo – un cineast zeificat, interpretat convingător şi fascinant de Antonio Banderas – este precum nuanţele din aceste imagini de început. Datorită amintirilor pe care începe să le deruleze precum cadrele unui film cu acţiune fragmentată, personajul îi oferă spectatorului acel amestec irezistibil şi evaziv-enigmatic de stări greu de explicat. Sunt acele stări şi emoţii năucitoare, ambigue, stimulante şi uneori copleşitoare, în care ne place mai degrabă să ne scufundăm total decât să ni le explicăm.
La farmecul vizual din Dolor y Gloria contribuie şi forţa culorilor. Îl vei regăsi pe acelaşi Almodovar care potriveşte culorile într-un mod care te provoacă să le reinterpretezi sensurile. Roşul aprins, precum şi alte culori primare sau nuante supra-expuse în istoria cinematografiei ajung să creeze în acest film (ca-n toate filmele lui Almodovar) efecte neaşteptate, coagulate în acea stranietate melancolic-senzuală ce străpunge cotidianul. De fapt, Almodovar poate aduce stranietatea captivantă şi într-o austeră şi angoasantă scenă de spital.
Deşi multi au spus că Dolor y Gloria este un film în care temele şi obsesiile lui Almodovar devin mult mai terne, dezamăgind anumiţi fani, vei continua să admiri acelaşi talent în a găsi adâncimi difuze chiar şi în culori primare folosite de obicei pentru a exprima stări evidente, pentru a demasca, nicidecum pentru a învălui în mister. Aşa cum se întâmplă în filmele-cult ale lui Almodovar, culorile pop, ţipătoare sau electrizante îşi pierd fixitatea şi alunecă spre sensuri ori stări mult mai volatile.
Dolor y Gloria devine o derulare a trecutului, în care şuvoiul amintirilor este declanşat de la anumite detalii din prezent, expuse uneori prin imagini metaforice sau prin traversări vizuale poetice de la o perioadă la alta. O scufundare a personajului central într-o piscină (ce pare mai degrabă o tehnică de meditaţie subacvatică) inundă ecranul printr-un albastru ce va tulbura abisurile memoriei. Se trece apoi brusc la scene din copilărie.
O vei revedea pe actriţa Penelope Cruz în scene rurale picturale, spălând rufele pe malul râului, arătând apetisant precum femeile interpretate de actriţele italiene alese de neaorealiştii anilor ’60. Penelope Cruz intra expresiv în rolul mamei latine aprige şi descurcăreţe. Ea va deveni aici simbolul forţei feminine din Spania săracă a deceniilor trecute, în care mamele ţineau casa, erau adevăratul stâlp al familiei şi luau deciziile vitale pentru viitorul copiilor. Unele îşi trimiteau copiii să fie instruiţi de preoţimea obtuză la minte când nu îşi permiteau să îi dea la alte şcoli.
Copilăria plină de lipsuri a regizorului-personaj Salvador Mallo este salvată de imaginaţia puternică şi de iubirea pentru filme şi muzică. Amintirile despre verile copilăriei, petrecute în faţa cinematografului improvizat în aer liber, care mirosea a iasomie, urină şi a briză se întorc obsesiv şi revigorant în memoria cineastului adult.
Aflat în plină criză existenţială şi artistică, Salvador începe să scrie o povestire despre marea lui iubire din tinereţe – un bărbat dependent de heroină. Povestirea va fi transformată într-o piesă de teatru de tip one-man-show în care protagonistul – iubitul din trecut – va fi interpretat de un alt bărbat ce i-a marcat existenţa şi pe care Salvador l-a distribuit în filmul ce i-a adus gloria şi foarte mulţi admiratori.
Filmul este construit sub forma unei permanente şi fascinante suprapuneri a trecutului peste prezent. Prezentul este acaparat de oscilaţia lui Salvador între apatie, izolarea dezolantă cauzată de un episod despresiv şi trepidaţiile provocate de reapropierea uşor conflictuală de bărbatul care devenise actorul din filmul ce i-a adus consacrarea. În schimb, trecutul devine pentru Salvador Mallo o fertilă scufundare în imagini luminate de primele forme ale unei dorinţe interzise, dar mai ales de pasiunea pentru film. Pasiunea pentru cinematografie şi pentru muzica subversivă nu este deloc strivită de ignoranţa promovată în scolile strice ale preoţimii devotate lui Franco (scenele cu preoţi sunt mai degrabă amuzant-parodice în acest film).
Înzestrat cu o putere a imaginaţiei cum doar la viitorii artişti crescuţi în medii foarte sărace mai găseşti, cineastul din film îşi transformă copilăria dintr-o sursă de frustrări, ce pot alimenta viitoarele resentimente, într-o perioadă a marilor descoperiri. Una dintre ele este vitală pentru autenticitatea în relaţia cu sine, de care are nevoie un artist inovator. Această revelaţie este legată de identitatea sexuală.
Într-o eră a stricteţii, cineastul aflat cândva la graniţa dintre copilărie şi pubertate descoperă atracţia faţă de corpul masculin atunci când ajunge să-l alfabetizeze pe un vecin cu talent de pictor naiv, care promite să zugravească amărâta casă a mamei sale. Nu te aştepta la o desfăşurare excentric-dezlănţuită a primilor fiori erotici. În Dolor y Gloria, primele conştientizări ale erotismului rămân doar la nivelul admirării unui trup. Nu este nimic pătimaş, ci mai degrabă o ultimă urmă de inocenţă şi de seninătate, care va deveni refugiul şi alinarea din memoria unui adult căruia trecerea anilor nu i-au adus doar împlinirea în lumea filmului, ci şi multe boli ale trupului.
Există multe trimiteri la trup în acest film. Însă carnalul este înlocuit de reflecţie, de o pendulare între amintirea plăcerilor şi decăderea fizică. Este genul de pendulare epuizantă şi totodată stimulantă din perspectiva aristică. Îl revei vedea pe Antonio Banderas cum îşi asumă cu multă pricepere un rol ce îi contrazice imaginea de sex-symbol, reamintindu-i publicului că poate gestiona un rol demn de fineţea sofisticată cerută de filmele de autor. Banderas împrumută autentic şi profund mimicile unui chip obosit şi gesturile atribuite unui artist de succes ce ar vrea liniştea sinistră pe care o caută de obicei vieţuitoarele în agonie, ce se apropie de fundul unei ape adânci pentru a întrerupe orice legătură cu viaţa.
Regizorul interpretat de Banderas se zbate între capitularea în faţa sfârşitului şi legăturile umane ce îi mai resuscitează statutul de mare inovator în lumea cinematografiei – are nişte reacţii (auto)ironice atunci când este invitat la proiecţia care aniversează treizeci de ani de la premiera unuia dintre filmele sale ce au făcut furori. Dar această zbatere interioară a lui Salvador nu devine agonizantă şi pentru spectator. Dimpotrivă, Almodovar redă înotarea în depresia tratată din când în când şi cu heroină printr-o succesiune de imagini vibrante, intense.
Nimic nu devine tern odată cu prăbuşirea personajului în propriul abis, ci ajunge să capete o anumită langoare. Somnolenţa indusă de heroină face trecerea de la prezentul trist la amintirile despre energia din anii copilăriei. Ori de câte ori se lasă pe spate, păcălit de iluzia calmului indus de heroina oferită de actorul alături de care a trăit momente decisive din cariera lui de regizor, personajul central se abandonează de fapt amintirilor puternice din anii în care a redescoperit dorinţa sexuală şi forţa ei de a transforma lumea interioară, de a-l obliga pe un artist în devenire să îşi asume un stil aparte, să urmeze căi neurmate de nimeni, cu asumarea necesară unui iconoclast provocator.
Dolor y Gloria poate fi interpretat şi în registrul filmelor autobiografice, dar în care secvenţele ce transpun anumite realităţi intime ale regizorului nu sunt neapărat o mărturisire fermă, ci mai degrabă un joc al aluziilor. Filmul este o invitaţie la discuţii despre curaj, unicitate, legătura dintre asumarea de a fi considerat diferit şi inovaţie, despe graniţa dintre ficţiuni si autodezvăluire, despre rolul decisiv pe care îl au legăturile puternice din trecut asupra unui prezent mereu în schimbare, asupra forţei de regenerare împotriva bolii, ce îşi trage sevele din amintirile inundate de lumina primilor zori ai erotismului.
Filmul mai are şi un alt mesaj. Aceste mesaj este legat de modul în care lumea interioară şi intenţiile unui artist ajung să fie receptate de publicul avid să transforme anumite creaţii în fetişuri. Almodovar aduce în discuţie (mai degrabă caustic-demitizant) modul în care filmele contemporane devin unele cult după ce sunt receptate ca provocatoare, şocante, cu efecte puternice asupra vechilor şabloane (în film se face referire mereu la filmul prin care personajul central ajunge să fie adulat de public).
După ce au văzut Dolor y Gloria, fanii lui Almodovar s-au împărţit în două tabere. Unii au început să îi pună la îndoiala vitalitatea artistică, devenind nişte contestatari ai stilului mult mai liniştit de a prezenta legăturile umane, fiindu-le dor de acea excentricitate provocatoare şi iconoclastă din filmele sale cult. Alţii, dimpotrivă, apreciază această nouă direcţie, începută odată cu filmul precedent – Julieta – în care toate sentimentele răvăşitoare capătă un ton elegant, mai subtil şi mai lent, dar cara păstrează acelaşi mesaj liniştitor pentru fani: Almodovar nu va renunţa la insolitul dat de culoarea intensă, devenită un personaj în sine, ce susţine şi potenţează forţa protagoniştilor, acoperind cu mister intenţiile lor şi adăugând magie chiar şi într-un film cu scenariu deloc palpitant.
Chiar şi potolit, Almodovar îşi păstrează talentul de a te ţine captiv în sala de cinema, de a crea filme care să se înfigă în memoria ta, să te farmece într-un mod adesea intraductibil şi indescifrabil. Dolor y Gloria nu mai este neapărat despre patima revărsată original, uneori bizar-exploziv ori spumos-amuzant în filmele sale, ci mai degrabă despre frumuseţea candid-sentimentală, nealterată, care îşi face loc până şi în cotloanele inaccesibile ale disperării, ale declinului.
Filmul va rămâne în primul rând un răsfăţ estetic pentru cei pasionaţi de artă, care nu pot respira fără a se lăsa vrăjiţi de imagine. Dacă te pasionează suprarealismul şi continuarea lui în arta contemporană, vei admira unele dintre cele mai frumoase decoruri de scene interioare văzute în ultimii ani. Arta este un personaj omniprezent în film, iar fiecare obiect – tablou, piesă de mobilier, sculptură – este aleasă pentru a vorbi în locul personajelor despre călătoria între prezentul cineastului sofisticat şi îndrăzneţ, şlefuit de alegerile radicale făcute, şi lumea veche pe care a lăsat-o în urmă, dominată de imaginea mamei şi a satului iberic arhaic. Modul în care Almodovar alege să exprime prin obiecte trecerea de la Spania veche la Madridul progresist, dezgheţat, electrizant-libertin şi efervescent al anilor ’80, de care aminteşte şi în prozele din Patty Diphusa, este unul care să te farmece, convingându-te să te bucuri până şi de scenele apăsătoare.
Dolor y Gloria a putut fi văzut în premieră, la Bucureşti, în cadrul festivalului Les Films de Cannes a Bucarest 2019.
Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte este un roman precum un festin delicios-abundent, din care eşti invitat să te înfrupţi lacom. Trebuie doar să treci de primul capitol pentru a ţi se deschide în faţă Veneţia, cu toată splendoarea şi încrengătura ei de intrigi şi ademeniri.
Puţini sunt cei ce rezistă în faţa unui amestec reuşit de ingrediente aparţinând unui roman istoric, unui roman de aventuri şi unui roman despre jocurile seducţiei. Dacă tot acest festin are loc în palatele veneţiene unde se strecura Casanova pentru a seduce atât o fecioară îndragostită de artă, cât şi o nobilă austriacă mult prea experimentată şi unsă cu toate alifiile, aşteaptă-te la un roman precum un film palpitant şi generos cu spectatorul care vrea scene ispititoare.
Povestea începe de la un joc devenit clasic în literatură şi reinventat în orice secol. Jocul este iniţiat de o irezistibilă, machiavelică şi ambiţioasă contesă, numită Margarethe von Steinberg. Ea vine din Austria cu planuri politice secrere. Aceste planuri vor lega interesele trădătorilor nobili veneţieni de interesele împărătesei austriece Maria Theresa.
Lui Casanova i se aprind imediat călcâiele după experimentata contesă. Ar dori-o pe lista cuceririlor sale, însă nici nu bănuieşte ce va trebui să îndure. Deliciul va trece prin supliciu. Pentru a o poseda pe contesa Margarethe, el trebuie să câştige un pariu. Dacă va reuşi rapid să o seducă, apoi să o dezonoreze pe Francesca, el va ajunge în patul contesei. Dar cine este Francesca? Ea este frumoasa fiică virgină a unui nobil veneţian respectabil.
Provocarea este cât se poate de tentantă pentru Casanova. O va cunoaşte şi pe mult râvnita adolescentă ce devine modelul pictorului Tiepolo, apoi se va alege şi cu marele trofeu: plăcerile oferite de contesa vestită datorită priceperii ei. Aşadar, pariul contesei promite o recompense dublă. Însă jocul va scăpa de sub control, iar dubla recompensă va deveni o dublă capcană. Pe Casanova îl aşteaptă nu doar o revelaţie legată de posibilitatea de a iubi cu adevărat. El va fi izbit aproapte fatal şi de urmările feroce ale intrigilor politice din Veneţia ameninţată de Inchiziţie.
Pariul lansat de contesa austriacă este de fapt mai mult decât o momeală pentru cititorul pasionat de jocurile psihologice greu de gestionat. Miza se dovedeşte a fi una mult mai sofisticată. Pariul devine pretextul folosit de autorul Matteo Strukul pentru a etala captivant Veneţia. Te va ancora vizual şi olfactiv în atmosfera ei, erotic-lejeră, dar şi tenebros-claustrofobă. Te va apropia de contextul politic al epocii. Vei înţelege ruptura dintre nobilimea vizionară şi libertină, mereu la curent cu marile scrieri subversive ale minţilor luminate (acţiunea se petrece în secolul Iluminismului) şi cei ce doreau scufundarea Veneţiei în bezna fanatismului şi a supunerii.
Romanul Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte este de fapt al Veneţiei. Vei (re)descoperi o Veneţie care mirosea a parfumuri scumpe aduse de peste mări şi ţări, dar şi a moarte. Este Veneţia secolului al XVIII-lea, care devenise un muşuroi de spioni şi de trădători. O Veneţie precum o curtezană încântătoare, dar căreia îi place să-şi mai pună şi câte o mască hâdă, plină de cruzime faţă de amorezul căzut în plasa ei. O Veneţie a splendorii şi a mizeriei umane deopotrivă. A balurilor din grădinile generoase, dar şi a carcerei strâmte.
Matteo Strukul, unul dintre cei mai populari autori italieni, cunoaşte secretele celui hotărât să îşi ţină cititorul captiv. Mizează pe o dozare inteligentă a faptelor istorice. Alege tacticos elementele care te introduc în atmosfera oraşului plutitor. Manipulează la fel de bine sforile suspansului, care îţi accelereaza pulsul pe măsură ce te vei apropia de final. El ar putea scrie un scenariu pentru un film de epocă devenit rapid un hit.
Multe scene amintesc de genul acela de film care te răsfaţă vizual, te delectează, dar îţi şi deschide apetitul pentru a citi mai multe cărţi despre secolul al XVIII-lea. Totuşi, dincolo de scriitura acaparantă, vei aprecia abilitatea autorului de a i se adresa marelui public fără a cădea total in ispita senzaţionalismului erotic şi a pitorescului facil.
Imaginea lui Casanova îi va surprinde pe cei ce l-au considerat un simplu aventurier căruia îi plăcea să-i facă-n ciudă nobilului respectabil luându-i soţia, amanta sau fiica promisă unui alt aristocrat. Cei ce l-au considerat pe Casanova mai mult decât un afemeiat histrionic, îndrăgostit doar de propria faimă, vor aprecia la rândul lor acest roman. Vor considera, pe bună dreptate, că Matteo Strukul i-a făcut dreptate lui Casanova, prezentându-l aşa cum a fost de fapt: simbolul unui strigăt de libertate. Casanova simboliza nu doar Veneţia contrastelor şi a contradicţiilor. El era întruchiparea unui secol decisiv pentru umanitate. A fost secolul intelectualilor vizionari, în care seducţia şi manifestul erudit împotriva cenzurii deveniseră adevăraţii amanţi ce scandalizau clerul şi regii fanatici.
Talentul autorului de a împleti voluptuos istoria cu aventurile galante, raţiunrea cu abandonul anarhic în paradisul senzual-incandescent şi mai ales tentanta superficialitate emoţională cu nevoia de profunzime din secolul iluminiştilor îl ajută pe cititor să-l vadă pe Casanova drept un apărător al umanităţii eliberate, nu doar al Veneţiei terorizate de Inchiziţie. Prin modul în care urmăreşte faptele riscante şi neruşinate ale lui Casanova, autorul te ajuta să înţelegi de ce era venerat dar şi urât de cei din jur.
Casanova era adorat şi detestat datorită unor calităţi rare, ce treceau dincolo de seducţia imediată. El era precum oraşul său de suflet, Venetia: o aglomerare derutantă de contradicţii, splendori şi farse, de asumări şi de minciuni.
Casanova purta multe măşti seducătoare, aşa cum făcea şi Veneţia când îţi lua ochii prin varietatea palatelor ce dominau canalele, în spatele cărora mişunau intenţiile sumbre. Casanova din roman avea o frumuseţe ce dezvăluia ascunzişuri întortocheate. Stăpânea rara coregrafie a unui erotism adaptabil. Era un maestru al răsfaţului oferit femeii dorite, însă nu ezita să îşi arate latura impetuoasă, dezlanţuită, când întâlnea femei experimentate. Trecea de la răbdare la dominare. De la gesturile rafinate şi calculate la acţiuni ce îl transformau în duşmanul propriei libertăţi. La rândul lor, personajele feminine ies din corsetul unor tipologii previzibile şi îmbracă nişte deghizări care uimesc.
Pe Casanova l-a înţeles cel mai bine doamna de încredere a contesei autriece. Doamna de onoare nu ezita să se comporte precum cea mai docilă curtezană în braţele unui Casanova ieşit parcă din romanele Marchizului de Sade. Acestui personaj feminin îi atribuie autorul capacitatea de a vedea în interiorul lui Casanova, deconspirând astfel secretul farmecelor sale. El seducea prin amestecul acela de autodistrugere şi de romantism care îl faceau unic.
Exista în Casanova o aură de splendidă decadenţă, o urmă de infinit melancolic în privire. Tot ce facea era îmbinat de o lumină bolnavă, plină de farmec.
Acest amestec din personalitatea lui Casanova era legat simbolic de schimbările prin care trecea Veneţia în secolul al XVIII-lea. Oraşul avea puterea şubrezită şi arunca ultima văpaie de strălucire înaintea pierderii gloriei din cauza jocurilor politice. Impresiile trezite în cititor de Veneţia lui Casanova pot fi comparate cu trăirile ce amestecă voluptatea, agonia, regretul, nostalgia şi teama în faţa unui apus răpitor, despre care vei şti că poate fi ultimul în prezenţa unei lumi care va dispărea.
Romanul ar putea deveni scenariul unui regizor care strecoară lecţia istoriei într-un film accesibil, dar fără a renunţa la calitate. Matteo Strukul a calculat foarte bine fiecare element. Scenele sunt echilibrate şi antrenante. Imaginile şi decorurile strălucitoarei şi opulentei Veneţii nu sunt alese întâmplător, doar pentru a seduce retina. Fiecare imagine este descrisă pentru a oferi cadrele potrivite, cu tentă alegorică.
Nuanţele incandescente ale apusurilor, palatele decorate grandios, teatrul unde se pun în scenă comediile semnate de Goldoni, măştile, luminile reflectate în apa neagră pe care alunecă spionii şi forfota din piaţa San Marco nu sunt alese pentru a fi simple vederi în proză. Ele amplifică la timp ecourile strărilor, fiorii plăcerii şi ai groazei. Prevestesc victorii amoroase, dar şi tragedii.
Evenimentele scurse într-un şuvoi ameţitor precum fuga lui Casanova dintr-un loc în altul alternează cu pasaje care invită la reverie sub luminile unui apus de iulie, ce promite o noapte hotărâtoare pentru toate personajele. Peste toate acestea pluteşte acel copleşitor şi înfiorător amestec de frumuseţe şi putreziciune, după cum palatele extravagante se prelungeau spre apa canalelor uneori fetide.
Te vei bucura de un roman care îţi poate oferi exact ce îţi doreşti dacă visezi la Veneţia şi la ieşirea din cotidian: iluzia că te afli chiar acolo, alături de Casanova. Matteo Strukul ştie exact ce imagini să creeze. Veneţia din cartea lui este acea pictură mişcătoare şi abundentă, în care nuanţele şi contrastele se revarsă fără cenzură. Vei descoperi nobile şi curtezane desprinse din tablourile lui Tizian, inchizitori având chipuri hidoase, oameni politici fanatici sau, dimpotrivă, adepţi ai desfrâului promovat de Casanova.
Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte poate fi considerat şi o laudă adusă literaturii din secolul al XVIII-lea. Era secolul unei îndrăzneli fără precedent. Scriitorii doreau să deschidă porţi interzise, invitând la nesupunere şi la folosirea erotismului ca formă de protest împotriva oricărei cenzuri. Vei regăsi ecouri din romanele galante vândute pe sub mână de negustorii epoci, departe de ochii inchizitorilor. Imaginile şi intrigile senzuale din acest roman cochetează subtil cu trimiteri spre Marchizul de Sade şi spre clasicul roman Legături primejdioase (Liaisons dangereuses).
Vei compara priceperea personajului feminin uns cu toate alifiile cu stilul autorului. Contesa îl momeşte pe Casanova promiţându-i plăceri imediate. La fel şi Matteo Strukul îi promite cititorului o evadare din cotidian menită să provoace fantasmele senzuale. Totuşi, pe măsură ce înaintezi către final, îţi dai seama că ai acceptat de fapt invitaţia la ceva mult mai profund, cum ar fi reflecţia asupra unei epoci, asupra libertăţii supreme, cu scopul libertinajului răsunător. După cum parşiva contesă are planurile ei, şi autorul îşi urmăreşte scopul: acela de a vorbi despre istoria Veneţiei, despre spiritul ei, promiţându-i cititorului alte plăceri.
Canapeaua este cea mai importanta piesa de mobilier din living. Petrecem cea mai mare parte a timpului de relaxare de acasă așezați sau întinși în canapea. Fie că ne uităm la televizor, citim o carte sau stam de vorba cu prietenii. Așadar, recomandarea noastră este să gândiți sufrageria în jurul alegerii canapelei. Identificați mai întâi canapeaua care vi se potrivește. Apoi alegeți restul elementelor de decor: culoarea pereților, lustră, bibliotecă, măsuță, covor etc. Ca să vă fie mai ușor, v-am pregătit un top al celor mai în tendințe canapele living. Pe cele mai multe dintre canapele le-am găsit pe agregatorul de mobilă Biano.ro.
1. Canapele living cu forme rotunde și voluptoase
Tendința pentru anul viitor o continuă și o amplifică pe cea din anii trecuți. Se pune accentul pe natură ca inspirație principală pentru amenajarea interioarelor. De unde și atracția designerilor pentru forme organice și voluptoase în materie de canapele.
sursa foto thehome.ro
2. Canapele living din piele sunt în topurile preferințelor designerilor
Pielea e un material natural, cu care nu vei da niciodată greș. Puteți alege și pielea ecologică, varianta prietenoasă cu mediul și mai accesibilă ca preț. Tot în tendința pro-natură intră și accentele din materiale precum lemn și metal. În cazul canapelelor, ne referim la picioare care pot fi din lemn sau metal. Finisajul poate fi unul industrial, până la unul luxos precum auriul.
sursa foto vidaxl.ro
3. Canapele living în culori roșu-cupru, verde-pădure, galben, albastru
Acestea vor fi culorile cele mai hot în design-ul interior în 2020. Așadar, alegeți o canapea roșu-cupru sau una verde ca pădurea. Sau aproape orice nuanță de galben sau albastru, pentru că veți fi perfect în tendință. Galbenul care se poartă acoperă o plajă largă, de la galben-lămâie până la muștar. În timp ce albastrul acoperă paleta de la albastru deschis până la albastru închis. Vedeți mai jos canapele și în celelalte culori amintite.
sursa foto thehome.ro
4. Canapele living care să dea un accent luxos camerei, de exemplu canapele din catifea
Pe lângă inspirația din natură, o altă tendință foarte puternică în design-ul pentru 2020 se referă la interioare cât mai confortabile și mai primitoare. Pentru că avem nevoie de cămine în care să ne reîncărcăm bateriile. Dar de la confort la lux nu e decât un pas. Așadar, de ce să nu încercați o canapea din catifea? După cum vedeți în fotografii, catifeaua este la mare căutare în 2020.
sursa foto thehome.ro
5. Canapele living cu picioare și/sau mănere aurii
Catifeaua ajunge in casele noastre si pe filiera art deco. Designerii se inspiră pentru interioarele de acum din look-ul acestei mișcări artistice de la începutul secolului al XX-lea. Art deco-ul avea o slăbiciune pentru auriu, de unde și prezența auriului în interioarele la modă. Auriul se întâlnește perfect și cu tendința spre lux despre care vorbeam mai sus. Așadar, de ce nu o canapea îndrăzneață cu picioare aurii?
sursa foto thehome.ro
6. Canapele living modulare – sunt flexibile și extrem de confortabile
Canapele living modulare sunt extrem de confortabile, dar și extrem de la modă. Nu veți da greș cu o canapea “clasică” modulară în living. Sunt excelente pentru familiile cu copii 🙂
sursa foto feliz.ro
7. Canapele living cu imprimeuri florale sau accente florale
O altă tendință intrată în casele noastre pe filiera pro-natură, dar și pe cea art deco. (Artiștii art deco găseau inspirație nesfârșită în natură). Imprimeurile florale curajoase sunt foarte la modă. E perfect fie că alegi direct o canapea cu imprimeuri florale sau adaugi canapelei câteva perne cu motive florale.
sursa foto www.johnpye.com
8. Canapele living cu motive etnice sau accente etnice
Și motivele etnice sunt foarte interesante pentru interioarele anului 2020. Deci dacă vă atrage ideea, nu stați departe. Pentru că veți avea un living jucăuș, dar și o casă în tendințe. Aveti însă grijă să nu exagerați. Puteți ajunge ușor la un rezultat prea încărcat și deci obositor.
9. Texturile sunt în vogă – Alegeți canapele living texturate
Vă plac texturile? Atunci nu ezitați, alegeți o canapea cu texturi buclate, din fibre deosebite sau cu motive abstracte 3D. Pentru că veți fi perfect sincronizati cu tendințele din design-ul interior. Dacă aveți însă pisică, nu faceți acest pas 🙂 își va ascuți gheruțele în fiecare zi în frumoasa canapea texturată…
sursa foto pinterest.com
10. Doar pentru cei foarte curajoși – A revenit în tendințe după mulți ani împletitura vieneză din paie.
Că tot am vorbit de art deco, Viena a fost una dintre sursele de inspirație pentru art deco și un centru al dezvoltării acestei mișcări artistice. Și uite așa, odată cu revenirea art deco-ului în tedințe, revine și o țesătură specială, inventată în Viena. E vorba de o împletitură din paie care devine extrem de rezistentă prin tratare și țesere. Această tendință va intra probabil în casele tuturor de abia peste câțiva ani. Dar dacă vrei să setezi tendințe, cumpără deja o canapea cu un astfel de accent.
Citatele in engleza sunt din ce în ce mai populare. Fie că dorești să găsești citatul perfect pentru o postare sau pentru a-ți exprima sentimentele, mai jos o să găsești o colecție de expresii in engleza potrivite pentru orice situație. Sunt unele dintre cele mai bune citate in engleza despre viata, fericire, prietenie, citate motivationale, despre zambete si multe altele, organizate pe tematici.
1. The weak can never forgive. Forgiveness is the attribute of the strong. – Cei slabi nu pot să ierte. Iertarea este însușirea celor puternici. -Mahatma Gandhi
2. When life shuts a door… Open it again. It’s a door. That’s how they work. – Când viața îți închide o ușă… deschide-o iar. Este o ușă, pentru asta a fost făcută.
3. Each of us is born with a box of matches inside us but we can’t strike them all by ourselves. – Fiecare din noi se naște cu o cutie de chibrituri înăuntrul nostru, dar nu le putem aprinde pe toate singuri. -Laura Esquivel
4. Life has no remote. Get up and change it yourself. – Viața nu are telecomandă. Ridică-te și schimb-o de unul singur.
5. Purpose is an incredible alarm clock. – Să urmărești un obiectiv e ca și cum ai avea un ceas cu alarmă incredibil de bun.
6. I love the smell of fresh ambition in the morning. – Iubesc mirosul ambiției dimineața.
7. What you do today can improve all your tomorrows. – Ce faci astăzi poate să îți îmbunătățească toate zilele care urmează. – Ralph Marston
8. A yawn is a silent scream for coffee. – Căscatul este un strigăt mut după cafea.
9. I like my coffee black and my mornings bright. – Îmi place cafeaua neagră și diminețile luminoase. -Terri Guillemets
10. Be gentle with yourself, you’re doing the best you can. – Fii blând cu tine, faci tot ce poți.
Statusuri in engleza scurte
11. Some people feel the rain, others just get wet. – Unii oameni simt ploaia, alții doar simt că sunt udați de ploaie. -Bob Marley
12. To a great mind, nothing is little. – Pentru o minte remarcabilă, nimic nu este nesemnificativ. -Sherlock Holmes
13. Love all, trust a few, do wrong to none. – Iubește-i pe toți, ai încredere în câțiva, nu face rău nimănui. -William Shakespeare
14. Embrace the glorious mess that you are. – Îmbrățișează harababura glorioasă care ești.
15. Happiness is the best makeup. – Fericirea e cel mai bun machiaj. -Drew Barrymore
16. Good food = Good mood – Mâncare bună = Stare interioară bună
Citate motivationale in engleza
17. Successful people are not gifted; they just work hard, then succeed on purpose. – Oamenii de succes nu sunt înzestrați în mod special; doar muncesc din greu și de aceea reușesc.
18. No matter how you feel, get up, dress up, show up and never give up. – Indiferent de cum te simți, ridică-te din pat, îmbracă-te, fă o figură bună și niciodată nu renunța.
19. Difficult roads often lead to beautiful destinations. – Drumurile grele conduc, de obicei, către destinații spectaculoase.
20. A great attitude becomes a great day which becomes a great month which becomes a great year which becomes a great life.
– O atitudine pozitivă duce la o zi bună care duce la o lună bună care devine an bun care se transformă într-o viață bună. -Mandy Hale
21. Look for something positive in each day, even if some days you have to look a little harder. – Caută un lucru pozitiv în fiecare zi, chiar dacă uneori trebuie să te uiți puțin mai atent.
22. Every day is a new beginning. Take a deep breath, smile and start again. – Fiecare zi este un nou început. Trage aer adânc în piept, zâmbește și ia-o de la capăt.
Citate in engleza despre fericire
23. There are two ways to live: you can live as if nothing is a miracle or you can live as if everything is a miracle.
– Sunt două moduri în care poți să trăiești: ca și cum nimic din ce există nu e miraculos sau ca și cum totul este un miracol. -Albert Einstein
24. Today was good. Today was fun. Tomorrow is another one. – Azi a fost o zi bună. A fost o zi distractivă. Mâine este o altă zi. -Dr. Seuss
25. A secret to happiness is letting every situation be what it is instead of what you think it should be.
– Un secret al fericirii este să iei totul așa cum este în loc să te gândești cum ar trebui să fie.
26. To be happy, we must not be too concerned with others. – Pentru a fi fericiți, nu trebuie să fim prea preocupați de alții.
27. Happiness is when what you think, what you say, and what you do are in harmony.
– Fericirea este atunci când ce gândești, ce spui și ce faci sunt în armonie. -Mahatma Gandhi
Citate in engleza despre zambete
28. Sometimes the best revenge is to smile and move on. – Uneori cea mai bună răzbunare e să zâmbești și să mergi mai departe.
29. Never give up on the things that make you smile. – Niciodată să nu renunți la ce te face să zâmbești.
30. If you see someone without a smile, give them one of yours. – Dacă întâlnești pe cineva care nu zâmbește, dăruiește-i zâmbetul tău. -Dolly Parton
31. One smile can’t change the world, but your smile changes mine. – Un singur zâmbet nu poate schimba lumea, dar zâmbetul tău o schimbă pe a mea.
32. Smile, and let the world wonder why. – Zâmbește și lasă-i pe ceilalți să se întrebe de ce.
Citate in engleza despre prietenie
33. Count your age by friends, not years. Count your life by smiles, not tears.
– În viață contează prietenii, nu anii; zâmbetele, nu lacrimile. -John Lennon
34. Sometimes having coffee with your best friend is all the therapy you need.
– Uneori, o ceașcă de cafea alături de cel mai bun prieten este singura terapie de care ai nevoie.
35. The best memories come from bad ideas done with best friends. – Cele mai bune amintiri se nasc din idei proaste puse in aplicare cu cei mai buni prieteni.
36. Friend – one who listens, doesn’t judge, and somehow makes everything all right.
– Prieten este cel care ascultă, nu judecă și datorită căruia totul va fi bine. .
37. There is nothing better than a friend, unless it’s a friend with chocolate.
– Nu este nimic mai bun decât un prieten, decât dacă nu este un prieten cu ciocolată. -Charles Dickens
Citate in engleza triste
38. We are all just broken vases trying to keep flowers alive. – Toți suntem doar niște vaze sparte ce încearcă să țină flori în apă. -Matt Baker
39. Flowers grow back even after the harshest winters. You will too. – Florile cresc chiar și după cele mai aspre ierni. Și tu vei face la fel.
40. Crying does not indicate that you are weak. Since birth, it has always been a sign that you are alive.
– Dacă plângi nu înseamnă că ești slab. De când ne naștem, plânsul e un semn că suntem în viață. -Charlotte Bronte
41. Being alive matters quite a bit even when you feel like shit. – Să fii în viață contează destul de mult chiar și atunci când te simți nasol.
42. That’s the thing about pain, it demands to be felt. – Asta-i treaba cu durerea, cere să fie simțită.
43. Broken crayons still color. – Creioanele rupte tot pot colora.
44. It’s hard to sleep when your heart is at war with your mind. – E greu să dormi când inima ta se războiește cu mintea.
45. The hardest part is waking up in the morning, remembering what you were trying to forget last night. – Cel mai greu lucru este să te trezești dimineața, amintindu-ți încă ce încercai să uiți aseară.
46. Sad birds still sing. – Păsările triste tot cântă.
47. The fault, dear Brutus, is not in our stars, but in ourselves. – Vina, dragă Brutus, nu se află în stele, ci în noi. -Shakespeare
Citește mai multe citate triste în română și engleză în articolul dedicat:
48. Your voice is my favourite sound. – Vocea ta este sunetul meu preferat.
49. I only want two things in this world. I want you and I want us.
– Nu îmi doresc decât doua lucruri pe lumea asta. Te vreau pe tine și pe noi doi.
50. You are my today and all of my tomorrows. – Tu îmi ești ziua de azi și toate zilele următoare.
51. “I love you” begins by I, but it ends up by you – Charles de Leusse – intraductibil
52. Love is a friendship set to music. – Dragostea e prietenie pusă pe muzică. -Joseph Campbell
53. If I could give you one thing in life, I would give you the ability to see yourself through my eyes, only then would you realize how special you are to me…
– Dacă aș putea să îți ofer un lucru în viața asta, ți-aș oferi abilitatea de a te vedea prin ochii mei, doar atunci ai realiza cât de specială ești pentru mine…
54. For a few seconds they looked silently into each other’s eyes, and the distant and impossible suddenly became near, possible, and inevitable.
– Pentru câteva secunde s-au uitat în unul in ochii celuilalt și imposibilul a devenit brusc posibil, chiar inevitabil.
55. I almost wish we were butterflies and lived but three summer days – three such days with you I could fill with more delight than fifty common years could ever contain.
– Aproape că îmi doresc să fi fost fluturi și sa fi trăit numai trei zile de vară – aș putea umple cu mai multă fericire trei astfel de zile cu tine decât ar putea conține vreodată cincizeci de ani obișnuiți. -John Keats
56. Darling, let me tell you a secret. In my heart we are always kissing. – Dragul meu, lasă-mă să îți spun un secret. În inima mea ne sărutăm la nesfârșit.
Oraşele istorice devin adevărate mituri. Acestea fac tot ce vor din locuitorii lor şi din străinii amatori de aventuri sau pur şi simplu de iluzii. Veneţia este unul dintre aceste oraşe.
Din căutătorii de plăceri, Veneţia a făcut risipitori cum doar aici găseai. Din vicioşi a făcut pariori cu stil şi vestiţi protectori de curtezane. Din şarlatani a făcut purtători de măşti ce se prelingeau noaptea printre canale, spre locurile clandestine ale pierzaniei. Din oameni de joasă speţă a făcut spioni cu aspiraţii politice înalte.
Din Antonio şi Camilla, Veneţia a făcut nişte artişti. Cei doi sunt protagoniştii din Dorinţă, noul roman scris de Mathias Enard. Le vei descoperi povestea în pasaje precum o vrajă. Dorinţă poate fi considerat un refugiu în zilele care te storc nemilos de energie şi de timpul personal. Oferă binefacerile unei infuzii necesare de frumuseţe picurată graţios peste cotidian.
Antonio era ucenicul promiţător din atelierul unui renumit gravor. Acest gravor se îmbogăţise din comerţul înfloritor cu suveniruri sub forma unor imagini vibrante şi pitoreşti ale magnificului oraş plutitor. Pe Camilla, Veneţia o pregătea pentru a seduce nobilii prin vocea ei, şlefuită la Ospedale della Pieta, unul dintre orfelinatele de pe lagună.
Antonio se lasă fermecat de Camilla în momentul în care ea păşeşte alături de tânărul Amerigo în atelierul gravorului. Amerigo era supraveghetorul acesteia, dar şi prietenul ei cel mai bun. El venise pentru a comanda o imagine a celebrului orfelinat numit Ospedale della Pieta.
Antonio ignoră vigilenţa lui Amerigo. Nu ezită să arunce nişte priviri uşor neruşinate spre Camilla. Faptul că adolescenta voluptuoasă îşi păstrează atitudinea rezervată nu îl descurajează. El ştie că Veneţia îi dă castităţii feminine aura unei viitoare libertăţi trupeşti ce zace ascunsă până la întâlnirea potrivită.
Tinerele caste precum sfioasa Camilla aprindeau cel mai mult imaginaţia veneţienilor şi a călătorilor. La o partidă de cărţi sau între două vizite la stabilimentele plăcerilor, ei discutau despre fecioarele posesoare ale unor voci de aur. Ele erau orfanele învăţate să cânte sub ochii preoţilor. Din rândul lor făcea parte şi Camilla. Orfanele cu voci uimitoare erau singura sursă de sunete armonioase pentru urechile domnilor atunci când postul dinaintea marilor sărbatori sacre interziceau spectacolele.
În paralel cu descrierea obsesiei lui Antonio, care începe să străbată oraşul în cautarea frumoasei Camilla, vei urmări şi rătăcirile veneţiene ale maestrului său, marele gravor. Cum acţiunea se petrece în zilele carnavalului, maestrul îşi pune masca. La adăpostul deghizării se duce nestingherit în acele părţi ale Veneţiei devenite cuiburi somptuoase ale plăcerilor interzise.
Maestrul lui Antonio îi oferă cititorului unul dintre cele mai spumoase dialoguri despre Veneţia şi ale sale atracţii feminine. De fapt, acest personaj cu mască a fost ales de Mathias Enard pentru a îmbrăca povestea de dragoste din Dorinţă în faldurile strălucitoare ale unei epoci. Urmărind acest personaj care străbate canalele Veneţiei, te scufunzi languros în atmosfera oraşului din secolul al XVIII-lea.
Sub lumina apusurilor sau a zorilor în care aburii ceţii de ianuarie sunt comparaţi cu mişcările unui balaur deasupra canalelor, ajungi să cunoşti Veneţia din anul în care apărea opera Il Mondo della luna. Era Veneţia lui Goldoni, a lui Vivaldi şi a lui Canaletto. Veneţia deghizărilor şi a marilor înşelătorii. O Veneţie făcută pentru a putea aţâţa lacom toate simţurile. Nu întâmplator sunt pomeniţi muzicieni şi pictori în acest roman. Mathias Enard ştie cum să redea sincronizarea perfectă dintre culoare, sunet şi lumina pâcloasă ce învăluia legendara Veneţie descătuşată în secolul lui Casanova.
Sincronizarea vizual-auditivă este ademenitoare şi reconfortanta pentru cititor, mai ales că este dublată şi de sincronizarea dintre sunet, imagine şi trăirile personajelor. Antonio conştientizează dorinţa mistuitoare pentru Camilla privind arhitectura de o grandoare flamboaiantă a Veneţiei. Pluteşte în această Veneţie pentru a-şi satisface dorinţa trezită de cea care îşi transmite pasiunea abia mijită prin sunetele violei.
Nu este deloc exagerat să afirmi că Dorinţă este un roman precum un instrument enigmatic. Muzica lui te poartă hipnotizat de la o pagină la alta. Te face să uiţi de timp şi să pluteşti în imagini picturale aşa cum plutesc şi personajele în gondole, printre ceţurile iernii ce apără neruşinaţii de ochii vigilenţi ai inchizitorilor. Are foarte puţină acţiune. Ar putea fi o reverie picturală sau un vis. Traversezi genul acela de vis în care anumite fragmente nu au legătură între ele, însă îţi lasă impresii plăcute la trezire, de parcă te-ai fi întors dintr-o lume a splendorii. Splendoarea Veneţiei îi oferea inocenţei lumina seducţiei şi seducţiei o brumă de inocenţă sentimentală, ce învelea şi atracţia dintre Antonio şi Camilla.
În ciuda acţiunii sumare, acest roman te va lua prin surprindere, datorită personajului Amerigo, la rândul lui îndrăgostit de Camilla. Acest personaj îi va contrazice toate aşteptarile cititorului dornic să afirme naiv că toate cele 109 de pagini ale romanului se vor sfârşi fără ca măcar povestea să fi început cu adevărat.
Amerigo este personajul secundar ce ajunge să capete un rol vital. El asigură perfecţiunea tabloului făcut de Mathias Enard. Un tablou al dorinţei arzătoare, dar care ajunge să penduleze între consistenţa vizuală a opulenţei veneţiene, ce ascute simţurile, şi delicateţea luminii şi a pâclei ce înconjoară oraşul cu misterul asociat unui vis.
Mareţia tangibilă a Veneţiei şi ceţurile îmbrăcate în lumina volatilă, fugară, pot fi metafore ale celor două tipuri de erotism la care se tot gândesc personajele masculine ale cărţii. Unii aleg erotismul vizibil şi incandescent al curtezanelor. Alţii pândesc mai degrabă erotismul abia răsărit. Îl ghicesc în locurile austere unde învaţă să cânte fecioarele Veneţiei, departe de ochii lacomi. Amorezii din roman au cunoscut ambele tipuri de erotism. Preferă însă acea stare de ambiguitate de la graniţa dintre ele, poate cea mai ofertantă dintre toate. Cartea poate fi cumpărată şi de pe Libris, Cărtureşti sau Elefant.ro
Odată cu venirea toamnei se schimbă natura, dar se schimbă și ceva în noi. Poate vă gândiți melancolici la vară, în timp ce afară plouă mocănește, vă place să vă plimbați în parc printre frunzele ruginii sau emoția de toamnă vă face să citiți iubitei sau iubitului o poezie. Pentru fiecare dintre voi, avem câteva poezii de toamnă potrivite. Împrieteniți-vă cu toamna și nostalgiile ei, citind aceste versuri care au în prim-plan toamna.
Mai toți poeții români au avut o slabiciune pentru acest anotimp. Iată câteva poezii de toamnă semnate de mari poeți români.
Emoție de toamnă – de Nichita Stănescu
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mã tem ca n-am sã te mai vad, uneori,
ca or sã-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sã te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sã se-nchida cu o frunza de pelin.
Si-atunci mã apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.
De ce nu-mi vii? – de Mihai Eminescu
Vezi, rândunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc, S-aşează bruma peste vii – De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău! […]
Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!
Târzie toamnă e acum, Se scutur frunzele pe drum, Şi lanurile sunt pustii… De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
Uită-te – de Nicolae Labiș
Uita-te, inca e roua Si toamna incepe sa-si teasa Foile galbene-n suflete, Pale nelinisti in pomi de matasa.
Si uita-te, noaptea e rece
Iar vara-i alaturi dar frunzele pica.
Si uita-te,-i rece dar trece
Fiorul fierbinte de care ni-i frica.
Ploua, ploua, ploua, Vreme de betie — Si s-asculti pustiul, Ce melancolie! Ploua, ploua, ploua…
Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atit mai bine —
Si de-atita vreme,
Nu stie de mine,
Nimeni, nimeni, nimeni…[…]
Singur, singur, singur,
Vreme de betie —
I-auzi cum mai ploua,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur…
Toamna noua – de Octavian Goga
Atât de tristă-i dimineața Acum când plânge-o toamnă nouă, Când cade din copaci viața Și frunze galbene mă plouă.
O lume-ntreagă simți cum moare Într-o tulpină ce se-ndoaie, În orice zvon o așteptare Și-un vis în fiecare foaie.
Abia o brumă fără milă Și vara mi-a fugit departe, Răsar, movilă de movilă, În jur de mine frunze moarte. […]
Sonete – de Mihai Eminescu
Afara-i toamna, frunza-mprastiata, Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri ; Si tu citesti scrisori din roase plicuri Si intr-un ceas gandesti la viata toata.
Pierazandu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata ;
Dar si mai bine-i cand afara-i zloata,
Sa stai visand la foc, de somn sa picuri.
[…]
Isprava toamnei – de Ion Minulescu
Toamna, fata deocheata —
Biata fata!…
Deocheata, dar frumoasa
Si cocheta,
Mi-a intrat odata-n casa,
Indiscreta,
Sa ma-ntrebe ce mai fac…
Ce problema viitoare
Ma mai doare…
Ce tigari de foi ma otravesc
Cind vorbesc…
Si ce fel de coniac
Beau cind tac…
Si de-atunci — Nu vreau sa spun de cind — Am ramas cu toamna-n trup si-n gind !…
Si de-atunci, in fiecare an, Toamna, fata buna, vine sa ma vada — Vine ca o ora fixa pe cadran Si solemna ca o stea cu coada… Si, cum stie ca eu nu fac decit bine, Toamna sta trei luni intregi la mine, Cum ar sta la ea acasa… Pina ce-ntr-o buna zi ma lasa Si se duce de s-ascunde… Unde?… Dracul stie unde!…
Numai ca, dupa ce pleaca,
Odaita-mi pare mai saraca…
Poate fiindca toamna-mi fura
De la gura
Tot ce-n noua luni adun
Cu rabdare si tutun —
Tot ce cred ca-i mai de seama
Pentru clopotelul meu de-alarma!…
Toamna, fata indiscreta
Si cocheta,
Se agita ca un ascutis de sapa
Pe biroul plin de praf si prin sertare
Si-mi distruge fara mila
Operele literare,
Rupind fila dupa fila,
De mă lasă gol… goluț…
Ca o ciutură-ntr-un puț,
Fără nici un pic de apă!…
Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian…
Și că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă ―
Cum scriu eu de obicei, pe masă ―
Ci pe iarba verde,
Undeva, la țară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Și-unde toamna încă nu sosise!…
Lacustra – de George Bacovia
De-atitea nopti aud plouind, Aud materia plingind… Sint singur, si ma duce un gind Spre locuintele lacustre.
Si parca dorm pe scinduri ude,
In spate ma izbeste-un val —
Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.
Un gol istoric se intinde,
Pe-acelasi vremuri ma gasesc…
Si simt cum de atita ploaie
Pilotii grei se prabusesc.
De-atitea nopti aud plouind,
Tot tresarind, tot asteptind…
Sint singur, si ma duce-un gind
Spre locuintele lacustre.
Octombre – de Ion Minulescu
In parcul presarat cu statui
De Nimfe,
Fauni
Si Silvani,
De-a lungul celor trei alei
De plopi,
De tei,
Si de castani, Pe bancile vopsite-n verde Si pe nisipul galben sters, Multicolorele covoare de frunze vestede s-astern In ritmul vintului de toamna, Ca-n ritmul unui ultim vers – Un vers cu care se sfirseste un cint Dintr-un Poem etern.
Octombre -curtizana pala, cu obraji fardati
Si buze supte –
Octombre -amanta celor care pornesc
Sa nu se mai intoarca – Octombre-a poposit in parcul cu-alei cotite Si-ntrerupte De visatoarele bazinuri, Pe-albastrul carora -o barca- O frunza vesteda si-asteapta intirziatele surori… O!…Nentrerupta disonanta de schingiuiri Ce-ti da fiori !… O!…Nesfirsitele regrete abia soptite !… Cine trece Prin parcul presarat cu statui, De-a lungul celor trei alei, Se-nduioseaza ca de plinsul idolatrelor femei !…
[…]
Si-n timp ce vintu-i smulge fardul
Si-l spulbera in largi spirale,
Octombre -curtizana pala-
Coboara ultimile trepte !…
Poezii de toamnă și dragoste
Dacă primăvara e anotimpul iubirii care înmugurește, toamna e al iubirii care apune. Nicolae Labiș, Nina Cassian și Tudor Arghezi sunt doar trei poeți cărora li s-au înnecat corăbiile iubirii toamna. Iată unele dintre cele mai bune poezii de toamna si dragoste.
Dans de Nicolae Labiș
Toamna-mi îneacă sufletul în fum… Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare. Dansul trist al toamnei îl dansăm acum, Tragică beţie, moale legănare…
Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.
Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznădejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvîrte uşa din ţâţână…
Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă…
Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu, Când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă, Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.
Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi —
În nisip, scrîşnită, laşă remuşcare…
Cum dat mi-e să plec din iubire când încă mai am de iubit… de Nina Cassian
Voiam să rămân în septembrie pe plaja pustie și palidă, voiam să mă-ncarc de cenușa cocorilor mei nestatornici și vântul greoi să-mi adoarmă în plete cu apă năvoade;
voiam să-mi aprind într-o noapte
țigara mai albă ca luna,
și-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forța-i ascunsa și gravă;
voiam să rămân în septembrie, prezentă la trecerea timpului, cu-o mână în arbori, cu alta-n nisipul cărunt – și să lunec odată cu vara în toamnă…
Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din priveliști
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit…
Toamna – de Tudor Arghezi
Străbatem iarăş parcul, la pas, ca mai nainte. Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte. Aceeaş bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni. Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâni.
Ne-am aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins.
Un luminiş în mine părea ca s-ar fi stins.
Mă-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca să cânte, spărturile pe flaut.
Vreau să-mi ridic privirea şi vreau să-i mângâi ochii…
Privirea întârzie pe panglicile rochii.
Vreau degetui uşure să-l iau să i-l dezmierd…
Orice vroiesc rămâne îndeplinit pe sfert.
Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge?
Apusul îşi întoarce cirezile prin sânge.
O! mă ridic, pe suflet s-o strâng şi s-o sărut –
Dar braţele, din umeri, le simt că mi-au căzut.
Şi de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, înc-o dată
S-aplec la sărutare o frunte vinovată
Să-nvingem iarăş vremea dintr-o-ntărire nouă
Şi să-nviem adâncul izvoarelor de rouă. […]
Poezii de toamnă de George Topârceanu – poezii de toamnă și natură
Topîrceanu e cunoscut pentru pasiunea și umorul cu care a urmărit schimbările din natură, venite odată cu trecerea anotimpurilor. Mai jos am ales poezii care descriu natura în plină schimbare în acest anotimp.
Rapsodii de toamna de George Topîrceanu
I
A trecut întâi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor.
Cu acorduri lungi de liră I-au răspuns fânețele. Toate florile șoptiră, Întorcându-și fețele.
Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.
Mai târziu, o coțofană
Fără ocupație
A adus o veste-n goană
Și-a făcut senzație:
Cică-n munte, la povarnă,
Plopii și răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.
Și-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toți ciulinii pe cărare
Fug cuprinși de panică…
Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaștină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baștină
Și din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie! […]
III
Florile-n grădini s-agită. Peste straturi, dalia, Ca o doamnă din elită Își îndreaptă talia.
Trei petunii subțirele, Farmec dând regretelor, Stau de vorbă între ele: “Ce ne facem, fetelor?…”
Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în țărână
Dinții, de mizerie.
[…]
V
Dar deodată, pe coline
Scade animația…
De mirare parcă-și ține
Vântul respirația.
Zboară vești contradictorii,
Se-ntretaie știrile…
Ce e?… Ce e?… Spre podgorii
Toți întorc privirile.
Iat-o!… Sus în deal, la strungă,
Așternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,
S-a ivit pe culme Toamna, Zâna melopeelor, Spaima florilor și Doamna Cucurbitaceelor…
Lung își flutură spre vale, Ca-ntr-un nimb de glorie, Peste șolduri triumfale Haina iluzorie.
Apoi pleacă mai departe Pustiind cărările, Cu alai de frunze moarte Să colinde zările.
[. . .] Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.
Dar când știu c-o să vă-nghețe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristețe
Iremediabilă…
Balada unui greier mic de George Toparceanu
Peste dealuri zgribulite, Peste țarini zdrențuite, A venit așa, deodată, Toamna cea întunecată.
Lungă, slabă și zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, –
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipește-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai…
Și cum vine de la munte,
Blestemând
Și lăcrimând,
Toți ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceșii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni…
Doar pe coastă, la urcuș,
Din căsuța lui de humă
A ieșit un greieruș,
Negru, mic, muiat în tuș
Și pe-aripi pudrat cu brumă:
– Cri-cri-cri, Toamnă gri, Nu credeam c-o să mai vii Înainte de Crăciun, Că puteam și eu s-adun O grăunță cât de mică, Ca să nu cer împrumut La vecina mea furnică, Fi’ndcă nu-mi dă niciodată, Și-apoi umple lumea toată Că m-am dus și i-am cerut…
Dar de-acuș,
Zise el cu glas sfârșit
Ridicând un picioruș,
Dar de-acuș s-a isprăvit…
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic și necăjit!
Octombrie de George Toparceanu
Octombrie-a lăsat pe dealuri Covoare galbene şi roşii. Trec nouri de argint în valuri Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru Şi mă-nfior când scade-un pic, Căci soarele e tot mai mic În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai Trec zile albe după zile, Mai nestatornice şi mai Subtile…
Întârziată fără vreme Se plimbă Toamna prin grădini Cu faldurii hlamidei plini De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, –
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Noiembrie de George Topârceanu
Ploua stupid…
Cerul isi scutura
Ca dintr-o ciutura
Frigul lichid.
Carduri de ciori –
Neagra pecingine,
Flori de funingine
Zboara sub nori…
Ploua perfid.
Si-n doza minima
Picura-n inima
Neant acid.
Ploua de sus… Toamna ironica Imi scrie-o cronica Cat un Larousse.
(O Halim? , –
Pentru ca nu cere
Nici introducere,
Nici “va urma”…)
Cad grăbite pe aleea Parcului cu flori albastre Frunze moarte, vorba ceea, Ca iluziile noastre.
Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.
Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.
Şi-ntr-o fină discordanţă
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea minoră…
Poezii de toamnă de Octavian Goga
Toamna e o tema si pentru Octavian Goga, la fel ca si pentru Topîrceanu. De aceea am ales cele mai bune poezii de toamnă semnate de Goga.
Toamnă de Octavian Goga
Văl de brumă argintie Mi-a împodobit grădina Firelor de lămâiță Li se uscă rădăcina.
Peste creștet de dumbravă
Norii suri își poartă plumbul,
Cu podoaba zdrențuită
Tremură pe câmp porumbul.
Și cum de la miazănoapte
Vine vântul fără milă,
De pe vârful șurii noastre
Smulge-n zbor câte-o șindrilă.
De vifornița păgână
Se-ndoiesc nucii, bătrânii,
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus pe cumpăna fântânii.
Îl ascult și simt subt gene
Cum o lacrimă-mi învie:
– Ni se-aseamănă povestea,
Pui golaș de ciocârlie.
O ramură întârziată de Octavian Goga
Nu ti-a fost dat să vezi vreodata, Când toamna palida coboara, Intr-o gradina despoiata, O ramura intirziata Ce-a inflorit a doua oara?
Nu te-ai oprit atunci în cale Se te intrebi: ce taina, oare, Ascund intelepciunii tale Infriguratele petale, Ca miine stinse, fără soare?
Si dac-o blinda-nduiosare Ti-a frint o clipa-n ochi lumina, Cum stai asa, intrebatoare, Uitindu-te la biata floare, Ai inteles a cui e vina?
E raza, care toamnei mute I-a dat fiorul primaverii. Si-n preajma mortii abatute A picurat, pe nestiute, Un strop din cântecu-nvierii…
Sonet de Octavian Goga
Acum din nou îmi treci pe sub fereastră, Tu, toamnă, tu, frumoasă cerşitoare, Pe urma ta cântări tânguitoare Lin flutură-n întinderea albastră.
Durerea ta în zare călătoare Atinge-n drum căsuţa mea sihastră Şi-nfrigurate florile din glastră Suspină-n zvonul frunzei care moare.
Rămân, aşa, pierdut în reverie,
Şi, dus încet de luntrea amintirii,
Ascult duioasa morţii psalmodie.
Ascult şi simt cum genele mi-s grele:
Pare că-n vasta îngropare-a firii
Aud şi plânsu-ngropăciunii mele…
Coboară toamna… de Octavian Goga
Coboară toamna-ncet din slavă, Năframa galbenă-i răsare Și peste vârfuri de dumbravă Îi flutură departe-n zare.
Atât de jalnic geme vântul,
Cum s-a pornit acum să zboare,
Pare c-a prins în drum cuvântul
Unei neveste care moare.
Pe urma lui un plâns se-mparte
Și-n taina codrului străbate,
Ca niște fluturi – soli de moarte –
S-alungă foile uscate. Lumina soarele și-o frânge, De somn pleoapele i-s grele, În jur de patul alb își strânge, Mai des, cernitele perdele. Din geana lui abia o rază Îmi mai alunecă pe frunte
Și tremurând îmi luminează Argintul firelor cărunte…
Poezii de toamnă pentru copii
Unele dintre cele mai simpatice poezii pentru copii se găsesc în selecția de mai jos.
Vine toamna – de Emilia Plugaru
Soarele e tandru,
Vara caldă trece,
Vine sora Toamnă.
– Cântă, Chiriece!
– Cântă, Chiriece –
Lăutar cu strună,
Doar în cântec dulce,
Toamna îşi adună,
De pe plaiul nostru
Roadele bogate.
– Tu eşti solul roadei,
Cântă, cântă frate!
Vine toamna de Elena Farago
Veștejite flori de crin,
Vine toamna vine,
Și cu freamătul ei plin
De obidă și suspin,
Ne alungă din grădini
Fluturi și albine.
Vine crivățul hain,
Să vă bea potirul,
Veștejite flori de crin,
Vine crivățul hain,
Să vă sece pe deplin
Din potire mirul…
Vine aprigul șuvoi,
Biete flori plăpânde,
Vine aprigul șuvoi…
Și veți adormi și voi,
Veți dormi visând un roi
De albini flămânde…
Si in folclor acest anotimp este cantat. Am o poezie culeasă de Vasile Alecsandri. Brumarelul se referă la o parte din luna septembrie, octombrie și chiar primele săptămâni din noiembrie.
Brumărelul – de Vasile Alecsandri
Într-o verde grădiniță
Șade-o dalbă copiliță
Pe-așternut de calonfiri,
La umbră de trandafiri.
Trece-un voinicel cu grabă
Și din fugă o întreabă:
“Spune-mi, dalbă copiliță,
Cu rumena ta guriță,
Ești nevastă, ori ești fată,
Ori zână din cer picată?”
“Nici nevastă sunt, nici fată,
Nici zână din cer picată,
Ci sunt floare garofiță,
Răsărită-n grădiniță;
Dar tu, voinicele, spune,
Ești însurat, ori ești june?”
“Eu sunt, dragă, Brumărelul,
Îi răspune voinicelul.
Eu viu seara, pe răcoare,
De mă culc pe sând de floare,
Și când plec voios cu soare,
După mine floarea moare!”
Poezii de toamnă scurte
Cand nu ai prea mult timp liber, si doar cateva versuri te pot face sa simti emotia toamnei. Mai jos este selecția noastră de poezii de toamna scurte.
Nervi de toamnă de George Bacovia
E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate –
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează –
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Piatră cubică. Toamna – de Geo Bogza
Toamna aceea lungă e ca o coadă de cometă…
E atâta umezeală, atâta frig când plouă. Cât mi-e de
milă de bieții stâlpi de telegraf. Dacă aș avea bani mulți aș cumpăra pentru fiecare câte un prezervativ.
Vai, toamna are dantură de aur. N-o să uit niciodată
zâmbetele ei galbene ca dovlecii pe care îi mâncam în copilărie.
Permiteți-mi domnișoară să vă ofer sufletul meu cu
autograf.
În toamna aceasta am pierdut zilele ca pe niște trenuri. […]
Cântec mediocru de Ion Minulescu
Toamna a trecut pe linga mine
(Strada era plina de femei),
Toamna a trecut pe linga mine
Si m-a luat de brat fara rusine
Ca sa-i fiu intreaga noapte-al ei.
M-a tirit apoi intr-o gradina
(Pomii galbeni, cerul cenusiu),
M-a tirit apoi intr-o gradina,
Si-n gradina plina de rugina
M-a culcat in iarba ca-n sicriu.
Si mi-a zis: Inchide ochii bine
(Somn usor de-acuma, dragul meu);
Si mi-a zis: Inchide ochii bine,
S i m-a sarutat fara rusine;
Si mi-a zis: De-acuma esti al meu!
Domenico Starnone ar fi putut regiza cu succes un film despre cuplu. Genul acela de film inteligent şi înşelător precum o comedie având profunzimi nebănuite şi certitudini asemănătoare unor concluzii grave, transformate apoi în farse jucate personajelor.
Antrenant, fluid, agreabil (dar şi incomod), Noduri aminteşte de stilul peliculelor italiene care ne plac atât de mult datorită modului în care îmbracă dramele în umor şi dialogurile profund-apăsătoare în iluzia lejerităţii. Nu lipseşte nici momentul care schimbă traiectoria scenariului prin introducerea suspansului demn de un thriller detectivist.
Asemenea oricărui roman pe care îţi vine să îl recomanzi şi celorlalţi, Noduri se bazează pe jocul bine întreţinut cu aşpteptările cititorului. La început, Domenico Starnone mizează pe tentaţia cititorului de a pune etichete. Îi oferă aşadar o poveste uşor de catalogat drept previzibilă. O poveste despre o femeie cu doi copii, devotată soţului şi părăsită de acesta în favoarea unei amante mai sofisticate, moderne şi cu deschideri mai largi asupra rolului unei femei în lume. O poveste plină de reproşuri mocnite şi de regrete (mai mult sau mai puţin) disimulate, despre un soţ care abandonează, apoi se căieşte şi alege o revenire surprinzătoare la traiul conjugal.
Cea părăsită respectă clasica tipologie a casnicei pe care emanciparea femeii a făcut-o să pară demodată. Bărbatul care părăseşte se încadrează în tipologia intelectualului însurat (mult prea devreme) într-o epocă nouă, care începe să condamne fidelitatea. În această nouă epocă, fidelitatea conjugală însemnă primitivism, la fel şi înfrânarea dorinţei ce ar putea duce la adulter. Adulterul, în schimb este un semn al progresului asumat.
Personajul masculin din acest roman s-a bucurat de tinereţe în anii ’60-‘70. Într-o zi şi-a dat seama că de fapt era însurat cu genul de femeie care nu îl înţelegea şi care nu se ridica la nivelul său de inteligenţă. El fusese bărbatul târât de propria epocă spre libertăţi la care nici nu avusese curaj să viseze. Pentru el, mutarea dintr-un oraş tradiţionalist din Sud în moderna Romă din anii ’60 era un progres. Mutarea din Napoli la Roma l-a bulversat şi l-a obligat să se redescopere, cu preţul renunţării la familie.
Să nu uităm că personajul masculin îşi aminteşte de anii eliberării sexuale. În acei ani tumultuoşi, fidelitatea şi mai ales căsinicia deveniseră o piedică serioasă în drumul fiinţei umane spre o variantă mai sofisticată şi mai în ton cu modernizarea. Erau anii ce promovau radical şi fără pic de remuşcare filosofia libertinajului ca formă indispensabilă de cizelare interioară.
Pentru personajul central masculin, propria cizelare însemnase abandonul în relaţia cu amanta mai educată decât soţia lui. Era încurajat de noua modă promovată de bărbaţii deveniţi nişte intelectuali ce se reinventau odată ajunşi la Roma. Cunoscuţii nu îl criticau pentru abandonarea familiei. Dimpotrivă, ei îi încurajau dorinţa de a o lua de la capăt, sub masca socială a unui intelectual ce trăieşte fără obligaţii de soţ tradiţional.
Până acum evoluţia poveştii de cuplu este uşor de intuit. El o părăseşte pe Ea, cea din Napoli. Este mistuit de pasiunea pentru o tânără mai rafinată şi mai cultă din Roma, pentru care viaţa nu înseamnă o succesiune de scene casnice şi de alegeri convenţionale. Nevasta va trimite multe scrisori prin care îl va implora să se întoarcă. El va refuza, apoi se va reîntoarce la partenera oficială precum un soţ lovit brusc de nostalgia domestică.
Aparent, nimic nu este nou în această poveste despre un bărbat care şi-a dorit mai multă libertate, dar care se întoarce deşi, în sinea lui, încă mai pendulează între soţie şi amantă. La fel de previzibile par şi tipologiile personajelor. Însă Domenico Starnone introduce un eveniment ce deviază povestea spre zona imprevizibilului. Este vorba despre evenimentul din ziua în care, întorşi din vacanţă, soţii descoperă că apartamentul lor a fost devastat. Pare un jaf, însă nici un lucru de valoare nu lipseşte. Cine ar putea fi autorul? Să fie un om care dorea să se răzbune? Să fie de fapt un mesaj legat de o afacere emoţională neîncheiată, revenită din trecut?
Momentul jafului este exploatat inteligent de Starnone. Aduce o binevenită doză de suspans. Această doză de suspans va resuscita interesul cititorului plictisit de reproşurile soţiei părăsite, care transformase romanul în scrisori enervante. În paralel cu elementele ce trimit spre un thriller, jaful deschide o cutie plină de amintiri ascunse. Amintirile reflectă de fapt jocurile psihologice din cuplu. Sunt nişte jocuri bazate pe minciuna faţă de sine şi pe mimarea căinţei şi a fidelităţii.
Încercând să pună în ordine lucrurile din casa devastată de jaf, soţul va elibera un torent de gânduri despre legăturile sale amoroase, despre anii libertăţii şi despre motivele ce l-au determinat să-şi părăsească la un moment dat soţia, apoi să se reîntoarcă la ea. Unii îl vor înţelege şi vor empatiza cu el. Pe alţii îi va revolta.
Noduri este un roman bazat exclusiv pe gândurile personajelor, pe ceea ce nu îşi spun unul altuia. Totuşi, nu este deloc plictisitor pentru cei dependenţi de acţiune. Asemenea Elenei Ferrante, Domenico Starnone ştie să uimească prin folosirea unor detalii sau gesturi simple, cărora ajunge să le ofere nişte simboluri ce răstoarnă (uneori amuzant) aşteptările cititorului. Un simplu cuvânt, gest, fotografie pot provoca furtuni ce răscolesc memoria şi declaşează nişte dialoguri ce pot schimba total percepţia asupra adevărului din lumea personajelor, aşa cum descoperi în romanele psihologice ale Elenei Ferrante – Iubire amară şi Fiica ascunsă.
Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.
Necesare
Mereu activ
Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.
Preferințe
Cookie-urile de preferință permit unui site să își amintească informații care modifică modul în care se comportă sau arată site-ul, precum limba preferată sau regiunea în care vă aflați.
Statistici
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt mai valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
