Da, putem fi fericiți chiar într-o lume atât de stresantă ca acesta în care trăim. Stresul poate avea efecte pozitive dacă nu depășește un anumit nivel, e deja știut. Ne face mai productivi, energici, eficienți. Dar nu de acest stres ne plângem. Ci de stresul cronic de la serviciu, de stresul de a crește un copil, de dificultăți financiare, lipsa timpului liber etc.
Stresul e, de exemplu, un factor agravant în diabet și nu numai. Ne face asadar mult rău fizic, dar mai ales mental. În prima categorie intră asocierea stresului cu ateroscleroza – foarte periculoasă pentru sistemul cardiovascular, are efecte negative asupra pielii și părului, dar, mai mult de atât, încetinește creșterea oaselor la copii, iar la adulți grăbește procesul de îmbătrânire.
Tot el e vinovat, în anumite condiții, de modificări ale creierului care duc la instalarea depresiei și anxietății. De asemenea, stresul cronic la începutul vieții poate afecta memoria la vârsta adultă. Fără stres nu putem realiza nimic, dar prea mult stres ne face nefericiți, neproductivi, necreativi, practic ne scade IQ-ul.
Așadar, fiți atenți la semnele stresului excesiv și ține-ți-l sub control. Câteva soluții împotriva stresului:
1. Redu-ți nivelul de stres prin ordonarea intr-o lista a treburilor pe care le ai de facut
Gândurile legate de ce ai de făcut vor fi o sursă de stres dacă nu le ai așezate pe hârtie sau într-o listă electronică. Faptul că le ai deja scrise undeva și le-ai ordonat după importanță îți va scădea nivelul de stres. După ce le pui , revino cel puțin săptămânal asupra listei. O listă pe care n-o consulți niciodată devine la rândul ei o sursă de stres, spun psihologii.
2. Stabilește-ți obiective realiste și realizabile și nivelul de stres se va reduce
Nu îți impune obiective de neatins. Trebuie să ai obiective ambițioase dar nu mult prea ambițioase, pentru că te vei stresa inutil. Nu pune presiune pe tine prea mare sau prea brusc, schimbările nu vin peste noapte. Așadar, să începem cu obiective realiste și realizabile.
3. Creează-ți obiceiuri bune care să-ți reducă nivelul de stres
Rutina poate fi o sursă de stres, dar obiceiurile precum sportul regulat, mese regulate și sănătoase, respectarea orarului de somn sunt rutine care reduc stresul.
4. Eliberează-ți viața și casa de lucruri inutile pentru a scădea nivelul de stres
Eliberează-ți biroul și casa de lucruri inutile. Ordinea îți va elibera mintea și te vei putea concentra mai bine. Plus, vei economisi timp și vei fi mai eficient.
5. Întâlnește-te cât mai des cu familia și prietenii – sunt cheia pentru a tine stresul sub control
Întreține-ți cercul de prieteni, de cunoscuți, în general relațiile sociale. E important să cultivi relații sănătoase, nu toxice, cu colegii, cunoscuții, prietenii. Familia este de asemenea foarte importantă. În cele mai stresante situații, ca de exemplu pregătirea unui examen important, finalizarea unui proiect cu un termen de finalizare strâns, de multe ori considerăm că vom avea rezultate mai bune dacă ne concentrăm exclusiv asupra proiectului/examenului și nu ne mai vedem cu prietenii, lucrăm peste program, etc. Numeroase studii au demonstrat că relațiile sociale sunt cea mai bună investiție pentru a ține stresul sub control. Așadar, nu vă izolați ca să fiți mai eficienți, deoarece veți obține efectul invers. Nivelul de stres va crește.
6. Fii recunoscător pentru ceea ce ești și pentru ceea ce ai
Fiți recunoscători pentru ceea ce sunteți și ați realizat. Psihologul Robert Emmons, care a studiat aproape exclusiv în întreaga sa carieră efectul sentimentului de recunoștință asupra psihicului, spune că puține lucruri sunt la fel de importante pentru a fi fericiți. Nenumărate studii au arătat că persoanele care sunt recunoscătoare în mod consecvent sunt mai fericite, mai optimiste, dorm mai bine și au o rețea socială mai bogată. Gândește-te în fiecare seară înainte de culcare la trei lucruri pentru care merită să fii recunoscător. Apropo de rutine care te vor ajuta în lupta cu stresul, aceasta va fi una care va avea efecte din ce în ce mai bune pe măsură ce îți va intra în reflex.
Citește și
TOP 60 cele mai frumoase și calde mesaje de mulțumire
7. Nu uita de mici gesturi și exerciții fizice de reducere a nivelului de stres
Nu uita de mici exerciții care te vor ajuta în scăderea nivelului de stres, exerciții pe care le poți face oriunde și fără bătaie de cap: respiră adânc, fă stretching, rotește-ți umerii, închide ochii, ascultă o melodie relaxantă.
8. Fii mai eficient cu timpul tău
Lucrează la eficiența cu care îți folosești timpul. Cu cât vei învăța să îți pui mai bine ordine în sarcinile de serviciu și ce vrei să faci în timpul liber, cu atât vei fi mai relaxat și mulțumit.
9. Pune cât mai mulți bani deoparte
Nu în ultimul rând, fă-ți un obicei din a economisi cât mai mult din venitul tău. Siguranța adusă de economii care să-ți permită să trăiești timp de un an de zile fără alte venituri te va ajuta să te simți mai liber și să faci ceea ce îți place. Deci, să te simți mai împlinit și fericit. Gasești mai multe informații în articolul despre economisire si folosirea mai inteligenta a banilor.
10. Plimbă-te în fiecare zi în parc
Mișcarea fizică reduce stresul și eliberează hormonul fericirii, endorfina. Dacă te plimbi în natură va fi cu atât mai bine. Faptul că vei privi copaci, plante, flori, culoarea verde – te va relaxa și mai mult.
Exerciții de mindfulness
Mulți ar trece în această listă exercițiile de mindfulness. Rămâne întrebarea dacă aceste exerciții au ca efect scăderea nivelului de stres. Conform unui studiu realizat în 2017 pe 313 subiecți, efectul resimțit de cei intervievați care au practicat exerciții de mindfulness a fost unul de reducere a stresului, dar măsurarea obiectivă a markerilor de stres nu a confirmat acest lucru.
Rutina de dimineață – o altă soluție pentru reducerea stresului
Unii dintre voi vor spune: dar când am eu timp să fac toate astea? Ei, bine, o rutină zilnică de dimineață poate ajuta. La ce mă refer? La câteva minute pe care să le pui deoparte în fiecare dimineata doar pentru tine. În aceste minute poți să aplici câteva din recomandările de mai sus. De exemplu să te gândești de ce ești recunoscător pentru ceea ce ești. Sau să faci câteva exerciții de relaxare fizică. Sau să dedici 30 minute relaxarii si comunicarii cu soțul/soția/iubitul/iubita și copiii. Mai multe detalii despre rutina de dimineata găsești în acest articol in engleza, dedicat morning routine.
Nivelul de stres si problemele de sanatate
În ultimii zeci de ani, cercetările au demonstrat o legătură de cauzalitate între nivelul de stres și apariția unor probleme de sănătate precum dureri de cap, iritabilitate, oboseală, tulburări de apetit (mâncat prea mult sau prea puțin), tulburări ale somnului, astm, anxietate, probleme digestive, acnee, diabet, tensiune crescută și altele. Deci să nu lăsăm stresul să ne îmbolnăvească și să aibă un efect negativ asupra calității vieții noastre. Iar dacă ești workaholic și poate niciun argument nu ți se pare prea bun pentru a te face să te relaxezi mai des, nu uita că relaxarea și scăderea nivelului de stres vor conduce la o eficiență mai bună și la atingerea mai multor obiective. Un nivel de stres mai scăzut, nu mai înalt, ne va ajuta să avem mai mult succes.
Iar dacă ești deja părinte, trebuie să știi că nivelul tău de stres îți influențează semnificativ copilul, conform unor studii recente. Practic, prea mult stres în copilărie poate avea efecte negative pe termen lung în viața copilului tău. Ca de exemplu sensibilitate mai mare la stres la vârsta adult, predispoziție pentru anxietate și depresie.