Noduri – Capcanele din cuplul vechi de zeci de ani

0
636

Domenico Starnone ar fi putut regiza cu succes un film despre cuplu. Genul acela de film inteligent şi înşelător precum o comedie având profunzimi nebănuite şi certitudini asemănătoare unor concluzii grave, transformate apoi în farse jucate personajelor.

Antrenant, fluid, agreabil (dar şi incomod), Noduri  aminteşte de stilul peliculelor italiene care ne plac atât de mult datorită modului în care îmbracă dramele în umor şi dialogurile profund-apăsătoare în iluzia lejerităţii. Nu lipseşte nici momentul care schimbă traiectoria scenariului prin introducerea suspansului demn de un thriller detectivist.

Asemenea oricărui roman pe care îţi vine să îl recomanzi şi celorlalţi, Noduri se bazează pe jocul bine întreţinut cu aşpteptările cititorului. La început, Domenico Starnone mizează pe tentaţia cititorului de a pune etichete. Îi oferă aşadar o poveste uşor de catalogat drept previzibilă. O poveste despre o femeie cu doi copii, devotată soţului şi părăsită de acesta în favoarea unei amante mai sofisticate, moderne şi cu deschideri mai largi asupra rolului unei femei în lume. O poveste plină de reproşuri mocnite şi de regrete (mai mult sau mai puţin) disimulate, despre un soţ care abandonează, apoi se căieşte şi alege o revenire surprinzătoare la traiul conjugal.

Cea părăsită respectă clasica tipologie a casnicei pe care emanciparea femeii a făcut-o să pară demodată. Bărbatul care părăseşte se încadrează în tipologia intelectualului însurat (mult prea devreme) într-o epocă nouă, care începe să condamne fidelitatea. În această nouă epocă, fidelitatea conjugală însemnă primitivism, la fel şi înfrânarea dorinţei ce ar putea duce la adulter. Adulterul, în schimb este un semn al progresului asumat.

Personajul masculin din acest roman s-a bucurat de tinereţe în anii ’60-‘70. Într-o zi şi-a dat seama că de fapt era însurat cu genul de femeie care nu îl înţelegea şi care nu se ridica la nivelul său de inteligenţă. El fusese bărbatul târât de propria epocă spre libertăţi la care nici nu avusese curaj să viseze. Pentru el, mutarea dintr-un oraş tradiţionalist din Sud în moderna Romă din anii ’60 era un progres. Mutarea din Napoli la Roma l-a bulversat şi l-a obligat să se redescopere, cu preţul renunţării la familie.

Să nu uităm că personajul masculin îşi aminteşte de anii eliberării sexuale. În acei ani tumultuoşi, fidelitatea şi mai ales căsinicia deveniseră o piedică serioasă în drumul fiinţei umane spre o variantă mai sofisticată şi mai în ton cu modernizarea. Erau anii ce promovau radical şi fără pic de remuşcare filosofia libertinajului ca formă indispensabilă de cizelare interioară.

Pentru personajul central masculin, propria cizelare însemnase abandonul în relaţia cu amanta mai educată decât soţia lui. Era încurajat de noua modă promovată de bărbaţii deveniţi nişte intelectuali ce se reinventau odată ajunşi la Roma. Cunoscuţii nu îl criticau pentru abandonarea familiei. Dimpotrivă, ei îi încurajau dorinţa de a o lua de la capăt, sub masca socială a unui intelectual ce trăieşte fără obligaţii de soţ tradiţional.

Până acum evoluţia poveştii de cuplu este uşor de intuit. El o părăseşte pe Ea, cea din Napoli. Este mistuit de pasiunea pentru o tânără mai rafinată şi mai cultă din Roma, pentru care viaţa nu înseamnă o succesiune de scene casnice şi de alegeri convenţionale. Nevasta va trimite multe scrisori prin care îl va implora să se întoarcă. El va refuza, apoi se va reîntoarce la partenera oficială precum un soţ lovit brusc de nostalgia domestică.

Aparent, nimic nu este nou în această poveste despre un bărbat care şi-a dorit mai multă libertate, dar care se întoarce deşi, în sinea lui, încă mai pendulează între soţie şi amantă. La fel de previzibile par şi tipologiile personajelor. Însă Domenico Starnone introduce un eveniment ce deviază povestea spre zona imprevizibilului. Este vorba despre evenimentul din ziua în care, întorşi din vacanţă, soţii descoperă că apartamentul lor a fost devastat. Pare un jaf, însă nici un lucru de valoare nu lipseşte. Cine ar putea fi autorul? Să fie un om care dorea să se răzbune? Să fie de fapt un mesaj legat de o afacere emoţională neîncheiată, revenită din trecut?

Momentul jafului este exploatat inteligent de Starnone. Aduce o binevenită doză de suspans. Această doză de suspans va resuscita interesul cititorului plictisit de reproşurile soţiei părăsite, care transformase romanul în scrisori enervante. În paralel cu elementele ce trimit spre un thriller, jaful deschide o cutie plină de amintiri ascunse. Amintirile reflectă de fapt jocurile psihologice din cuplu. Sunt nişte jocuri bazate pe minciuna faţă de sine şi pe mimarea căinţei şi a fidelităţii.

Încercând să pună în ordine lucrurile din casa devastată de jaf, soţul va elibera un torent de gânduri despre legăturile sale amoroase, despre anii libertăţii şi despre motivele ce l-au determinat să-şi părăsească la un moment dat soţia, apoi să se reîntoarcă la ea. Unii îl vor înţelege şi vor empatiza cu el. Pe alţii îi va revolta.

Noduri este un roman bazat exclusiv pe gândurile personajelor, pe ceea ce nu îşi spun unul altuia. Totuşi, nu este deloc plictisitor pentru cei dependenţi de acţiune. Asemenea Elenei Ferrante, Domenico Starnone ştie să uimească prin folosirea unor detalii sau gesturi simple, cărora ajunge să le ofere nişte simboluri ce răstoarnă (uneori amuzant) aşteptările cititorului. Un simplu cuvânt, gest, fotografie pot provoca furtuni ce răscolesc memoria şi declaşează nişte dialoguri ce pot schimba total percepţia asupra adevărului din lumea personajelor, aşa cum descoperi în romanele psihologice ale Elenei FerranteIubire amară şi Fiica ascunsă.

Citeşte şi 13 romane de dragoste pe care să nu le ratezi

Mon Roi – Eu. Noi

13 romane de dragoste aparute in ultimii ani, pe care sa nu le ratezi

Mon Roi – Eu.Noi.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here