Filme

După o intruziune în mintea lui John Malkovich în Being John Malkovich și în lumea imaginară a unui copil în Where the Wild Things Are regizorul Spike Jonze își îndreaptă atenția spre viitor, prin filmul Her. De data aceasta, nu este un viitor așa cum îl descriu majoritatea cărților de science fiction, cu nave personale în loc de mașini, călătorit în timp și spațiu, modă extravagantă sau androizi. Oamenii încă mai circulă cu metroul vechi, lipsit de viteza vântului sau a gândului, nu sunt absorbiți de nici un tub ultramodern la etajul unde locuiesc, ci se folosesc tot de liftul cel de toate zilele. Însă, ceea ce e special în această epocă, este comunicarea.

De câte filme scurte este nevoie pentru a te scoate din casă-n plină iarnă geroasă? Pentru început, doar de zece, dar să fie neapărat comedii şi, mai ales, dezgheţate şi grupate în trei categorii:  Râzi de te prăpădeşti, Comedie neagră şi De râsu plânsu.

Steve Mcqueen are o plăcere sadică în a căuta rănile umanității și a pune sare pe ele. Pentru el: Un film este un obiect în jurul căruia poți avea o dezbatere, mai mult decât incidentul în sine. Este punctul de vedere al cuiva despre incident, un punct de plecare avansat pentru o discuție. În Hunger discuția pornea de la Bobby Sands, luptătorul IRA ce se înfometează în închisoare, pentru a ajunge la conflictul din Irlanda de nord, în Shame, conflictul este unul interior și discuția merge către ideea mai generală de dependență. 12 ani de sclavie este degetul lui Toma ce atinge gaura însângerată a Americii, și nu numai, pentru a striga celorlați că există.

Filmul e prima parte a trilogiei Promissum, deși o denumire mai nimerită ar fi fost poate Promiscuum.

În mitologia populară românească, Zburătorul era un spirit care popula visele fecioarelor. Un fel de incubus, cum s-ar zice. În filmul lui Ovidiu Georgescu, Zburătorul e un biker libidinos care vorbește cu motorul lui în greacă.

Mulţi dintre cei care au văzut prima parte din Nymphomaniac s-au întrebat: Unde-i Lars? A fost un film bun, care-ţi punea mintea la contribuţie, demonstrând că sexualitatea nu poate fi înţeleasă fără cultură şi umor. Totuşi, cam potolit pentru a fi regizat de Lars von Trier, acelaşi vinovat de Antichrist sau Dogville. În schimb, al doilea volum din Nymphomaniac, aminteşte mai mult de voluptatea regizorului când reuşeşte să te şocheze, dorind să-ţi scoată certitudinile din cap. Vei avea parte şi de câteva scene viscerale, specialitatea lui Lars, pe măsură ce tânăra Joe, interpretată de Stacy Martin renunţă la erotismul suav şi devine Charlotte Gainsbourg, cinică, ermetică, nihilistă, dar la fel de fragilă.

You don't get it, do you? You don't get it! I am running things now! Replica îi aparține Barbarei (Julia Roberts) după ce o pune la pământ pe Meryl Streep. Nu este cel mai important moment din August: Osage County, nu este o scenă surprinzătoare - am văzut-o în trailer, pe afiș - dar este ceea ce publicul abia așteaptă să vadă. Partea neașteptată e că restul filmului e chiar mai bun.

Filmul regizat de Bruno Dumont, Camille Claudel 1915, cu siguranță nu este unul pentru oricine. Lipsa muzicii lasă scenele filmate cât mai sobre posibl, iar corpul spectacorilor nu este injectat cu adrenalina indusă de suspans sau situații limită. Sentimentul dominant este cel de angoasă hrănită cu nebunie, claustrofobie, așteptare și speranțe deșarte. Dialogul minimal face loc scenelor ce surprind gesturi, sclipiri de ochi sau, din contră, lipsa lor, consecințe vizibile ale privării de libertate. Așteptați-vă la o oră și jumătate de intruziune într-o lumea lineară, ale cărei personaje au avut o viață prea tumultuoasă pentru a suporta atâta pasivitate.

John Slattery, unul dintre protagoniștii serialului Mad Men, își face debutul regizoral cu drama God’s Pocket. Cu o distibuție care îi cuprinde pe Christina Hendricks, Philip Seymour Hoffman, John Turturro și Richard Jenkins filmul urmărește cu o notă sumbră disperarea și degradarea morală a personajului principal interpretat de Hoffman.

The Wolf of Wall Street este cel mai controversat film al anilor 2013 și 2014. Sau cel puțin asta reiese din interminabilele conversații de sub la fel de lungile recenzii care împânzesc Internetul. Concluziile sunt două: filmul este excelent sau filmul e extrem de prost. Sub luciul costumelor la comandă, prostituatelor, drogurilor care devin mai bune cu timpul și al unui Leonardo DiCaprio care în sfârșit arată ce poate, The Wolf of Wall Street este, din păcate, doar bun.

Regizorul mexican Alejandro González Iñárritu schimbă foaia în 2014: după dramele 21 Grams, Babel și Biutiful, ne pregătește o  comedie, Birdman.

Riggan Thompson este un actor căzut într-un con de umbră, cunoscut mai ales pentru rolul unui supererou. Hotărât să-și recâștige faima, Riggan merge pe Broadway unde pune în scenă o adaptare a piesei What We Talk About When We Talk About Love, a lui Raymond Carver. În rolul principal apare Michael Keaton, un actor cunoscut mai ales în ipostaza de Batman al lui Tim Burton.