An Episode in the Life of an Iron Picker – cainii latra, caravana trece

0

La fel de faptic precum sugerează și titlul, docu-drama semnată de regizorul bosniac Danis Tanović (No Man’s Land) aruncă o privire discretă asupra încercărilor prin care trece o familie săracă de rromi din Bosnia și Herțegovina. 

Premiat anul acesta cu Ursul de Argint atât pentru cel mai bun film cât și pentru cel mai bun actor (Nazif Mujic) la Festivalul Internațional de Film din Berlin, Un episod din viața unui culegător de fier vechi are, într-adevăr, anumite ingrediente cheie pentru a impresiona un juriu internațional, sensibil la problemele comunităților minoritare din Europa de Est: este, într-o oarecare măsură, experimental și are mesaj politic. Totuși, nu aceștia sunt așii din mână ai filmului, ci mai degrabă jokerii care amână și construiesc frumos și lipsit de sentimentalism climaxul.

Povestea este inspirată dintr-un caz real despre care  Danis Tanović a citit într-un ziar: într-o mahala de lângă Poljice, o familie de rromi reușise să treacă peste o  încercare grea numai datorită inventivității și unei scăpări în procedurile de verificare ale sistemului sanitar. Senada (Senada Mujic) este casnică și mama a două fetițe, iar soțul ei, Nazif (Nazif Mujic), culege fier vechi în schimbul a câtorva mărci bosniece pentru a-și putea întreține familia.  Când Senada aproape leșină într-o zi din cauza unor dureri de burtă și merge la spital, descoperă că pierduse sarcina, iar pentru a nu face septicemie, trebuie să fie operată. Problemele apar când cuplul este trimis de la un cabinet la altul pentru că Senada nu are asigurare, pentru ca în final să li se spună că au de plătit o sumă pe care nu și-o puteau permite pentru operație. Medicii sunt imuni și insensibili la toate rugămințile lui Nazif, iar cei doi se întorc acasă.

Într-un final, Nazif și Senada rezolvă problema așa cum ar rezolva-o probabil orice balcanic încercat, păcălind sistemul (nu, acesta nu este un spoiler, pentru că întregul episod este de fapt decupat din viața Senadei Mujic, iar aceasta este încă vioaie, își crește fiicele și se joacă pe ea însăși în filmul lui Tanović). De fapt, majoritatea distribuției este constituită din actori neprofesioniști, care se joacă pe ei, după rețeta neorealismului italian; până și anumiți medici implicați în povestea reală au acceptat să apară în film.

Faptul că Senada și Nazif își reconstituie drama într-un film cu valențe artistice și nu doar și-o povestesc în cadrul unui reportaj filmat reprezintă pentru Tanović o alegere cu două tăișuri. Cinicii pot pune calmul lui Nazif  pe seama faptului că persoana Nazif Mujic nu poate să retrăiască și să-și transmită drama la aceeași intensitate; resemnarea Senadei dă, la fel, impresia, că nu este pentru prima oară când trec prin asta.

Pe de altă parte, oricare ar fi motivul pentru care toate personajele din mahala sunt resemnate, acest lucru oferă o altă cheie de citire a dramei. Meta mesajul filmului poate fi că stoicismul și obișnuința cu lucrurile dureroase sunt cei mai buni aliați în a depăși problemele. Într-un film artistic, de obicei etapa de negare (prima prin care trebuie să treci, aparent, pentru a ajunge la acceptare) ocupă foarte mult din lupta personajului cu propria fire: se țipă, se plânge, se aruncă vaze de pereți, iar la sfârșit este aproape mereu o lecție de învățat. În realitate, lucrurile nu prea stau așa: lecția că nu se face întotdeauna dreptate terbuie mestecată bine și înghițită înainte chiar ca necazurile să apară. Iar necazurilor, spune o vorbă, le place să plece la drum în caravane.   

David Bowie: Five Years in the Making of an Icon

0

Pentru cei ce nu știu mai nimic despre fenomenul cultural David Bowie, acest documentar va fi o poartă de intrare grozavă, iar, pentru fanii lui, un regal de înregistrări necunoscute până acum, imagini și muzică a celui supranumit Marele Cameleon.

David Bowie: Five Years in the Making of an Icon, regizat de britanicul Francis Whately, încearcă o expunere pas cu pas a diferitelor alter-egouri ce au influențat masiv scena muzicală a anilor '70. Pornind de la excentricul star glam rock Ziggie Stardust, trecând prin faza lui soul cu albumul Young Americans din 1975, continuând cu Trilogia Berlin (Low, Heroes, Lodger) și încheindu-se cu succesul comercial imens al albumului pop Let's Dance (1983).

Filmul a fost folosit pentru a ilustra expoziția David Bowie Is de la Victoria and Albert Museum din Londra și vine în contextul în care David Bowie a lansat pe 1 martie cel mai recent album al său, Next Day, ce a avut parte de o primire foarte bună din partea criticilor și a fanilor.

Filmul va fi proiectat în avanpremieră în România la festivalul de muzică Summer Well 2013.

Recomandari pentru weekendul 9-11 august 2013

În acest weekend are loc cel mai cool festival de muzică al verii: Summer Well 2013. Cool la propriu și la figurat pentru că are loc pe domeniul Știrbey, adică la răcoare și verdeață și pentru că atmosfera e mai faină decât la B'estfest (asta e, trebuia zis). Capetele de afiș în cele două zile de festival sunt trupele britanice The XX și Suede. Pe lângă acestea, vor concerta The Courteneers, The Vaccines, Everything  Everything sau Spector.

 

Dacă vrei însă să te răcorești weekendul acesta într-o sală de cinematograf, e bine de știut că va avea premiera filmul This is the End, cu Seth Rogen, Jonah Hill, James Franco, Paul Rudd și Jason Segel, într-o parodie după filmele apocaliptice și cu ceva din rețeta comediei The Hangover.

 

The Conjuring, cea de-a doua premieră a săptămânii, este un thriller cu Vera Farminga, Patrick Wilson și Lili Taylor și regizat de James Wan, cunoscut pentru seria horror Saw. Filmul, inspirat din fapte reale, urmărește un cuplu implicat în cercetarea evenimentelor paranormale.

 

Dacă vrei să vezi un film în aer liber, proiectul Caravana Metropolis din Parcul Tineretului îți aduce în fiecare seară de weekend, începând cu ora 21:30, o selecție a celor mai apreciate filme ale anului 2012. Din progamul acestei săptămâni fac parte The Hunt, Superstar și Dans la Maison.

 

Dacă vrei să încerci însă un spectacol de teatru, opțiunile nu sunt numeroase dar sunt interesante: vineri de la ora 19:30 se va juca, la Teatrul Act, spectacolul Dumnezeul de a doua zi cu Vlad Zamfirescu și Mirela Oprișor, iar la Godot Café Teatru, de la ora 22:00 se joacă Bullets Over Lipscani, o piesă ce are la bază un text scris de Woody Allen, fiind o satiră a intelectualului contemporan.

 

Trecând la expoziții, dacă vrei să îți îmbogățești cunoștințele istorice, la Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu, este deschisă expoziția Cultura Cucuteni, valori regăsite ale preistoriei europene, ce cuprinde peste 100 de vase, statuete și obiecte de mobilier aparținând străvechiului complex cultural Cucuteni-Tripole.

 

De asemenea, până pe 18 august ești invitat în Centrul Vechi, pe strada Căldărari la Târgul de Carte, Arte si Tradiții, unde vei găsi numerose produse handmade, antichități, accesorii vintage, produse tradiționale românești, cărți, decorațiuni unicat și multe alte obiecte.       

The Conjuring – Exorcizarea Poltergeistului

O casă liniștită, cu grădină și etaj, pare a fi căminul ideal pentru o familie fericită, cu mulți copii. O serie de evenimente bizare ne dau de înțeles că, până la urmă, casa nu e chiar atât de liniștită cum s-ar fi zis: prietenul imaginar al unuia dintre copii nu e chiar atât de imaginar precum credeam, ceea ce face ca liniștea familială să fie spulberată. Atacat, nucleul de bază al societății reacționează și specialiștii iau casa sub stăpânire. Schimbarea e de scurtă durată, deoarece forțele supranaturale lovesc din plin, iar unul dintre copii e în pericol. Cu sprijinul specialiștilor, familia află numele și natura inamicului. Pe moment, asta nu îi ajută prea tare, dar, în cele din urmă, inamicul e înfrânt. Pentru cât timp? Asta nu poate ști nimeni.

Nu știu dacă Tobe Hooper ar fi rezumat în acești termeni acțiunea lui Poltergeist, horror-ul din 1982 care l-a avut pe Spielberg ca producător și co-scenarist; cert e că exact același sinopsis i se potrivește ca o mănușă și lui The Conjuring, cel mai recent film al regizorului australian James Wan (Saw, Insidious). Ce lipsește din Poltergeist, dar găsim din belșug în The Entity (Sidney J. Furie, 1982), este spectacolul îndoielnic al unui personaj feminin care, supus unei serii de agresiuni de intensitate crescândă, se dovedește incapabil să se apere. Neputincios, acestuia nu-i rămâne decât să se pregătească psihologic pentru următorul atac, cu resemnarea condamnatului cu capul pe butuc. În plus, avem evenimente inexplicabile care se întâmplă în puterea nopții, invariabil la aceeași oră (pe la trei și ceva), precum și un părinte care se pregătește să-și execute copilul. Pe final, asistăm la o exorcizare, în cadrul căreia persoana posedată (aceeași femeie din urmă cu două enunțuri) se pune în cele mai improbabile poziții, levitează și se schimonosește în fel și chip, împroșcând cu secreții în stânga și-n dreapta.

Bricolând această copie, Wan nu încearcă niciun moment să ascundă sursele, ca și cum speră în secret ca noile generații de plătitori de bilet să nu fi văzut niciodată nici Poltergeist, nici Entitatea, nici The Amityville Horror, nici Exorcistul. Pe un asemenea spectator ideal, Trăind printre demoni se prea poate să-l surprindă, dar în orice caz nu îi provoacă un disconfort la fel de puternic precum vor fi simțit fanii genului horror în ’73, în ’79, respectiv în ’82. Familia e o valoare la fel de sacrosanctă acum precum era în urmă cu 31, 34 sau cu 40 de ani, doar că, între timp, ea a trecut prin nenumărate bătălii, pe ecran, dar și în afara lui, și tabloul idilic al cuplului heterosexual perfect integrat nu mai provoacă aceleași palpitații, indiferent cum l-ai păta. Ideologic, The Conjuring cu greu mai poate avea același impact, ceea ce face ca acțiunea filmului asupra publicului său să fie de o natură strict fiziologică.

Din acest punct de vedere, Trăind printre demoni își îndeplinește cu prisosință mandatul, dar nu atât prin ceea ce arată (creaturile supraumane apar rar și pentru scurt timp), cât mai ales printr-o judicioasă operațiune de creare și de modificare a unor orizonturi de așteptare. Știm că ceva e în neregulă în noua casă a familiei Perron încă de la început, întrebarea e când o să aflăm noi, respectiv când vor afla toți ocupanții casei, ce anume și cu ce efecte. Carolyn Perron ascunde ceva, întrebarea e ce, respectiv când îi va afecta negativ secretul ei pe ceilalți. Aceste așteptări se conturează de foarte timpuriu, în timp ce răspunsurile vin abia spre final, suspansul fiind prelungit cât se poate de mult.

Până în acel moment, mari grozăvii nu se prea întâmplă: o grămadă de uși se bușesc, podeaua casei scârțâie ca o vioară neunsă și cam atât. Fiecare astfel de moment e marcat corespunzător (prin filmare cu camera de mână, fie a operatorului filmului, fie a operatorului din film). Oricum, ar trebui să știm ce ne așteaptă încă din primele secvențe, când unul dintre acești investigatori ține o prelegere despre modul de operare al entităților de natură non-umană, în fapt, descriind structura clasică a horror-ului supranatural: infestarea, caznele și posedarea se succed aici la fel ca oriunde altundeva, însă ar trebui să ne sperie la fel de mult.

Paradoxal, condiția succesului se dovedește a fi, pentru acest film, familiaritatea cu ceva ce, teoretic, nici n-ar trebui să cunoaștem.

Top 5 filme despre India

0

 – Do you know what India stands for?

 – No, what?

– I'll Never Do It Again.

Sursă de uimire și fascinație perpetuă, dar și de frustrare totală și, pe cale de consecință, de umor copios, India din cinematografia occidentală este un amalgam de contraste debusolante și de adevăruri doar pe jumătate pătrunse. Filmele din topul următor nu îți prezintă neapărat o Indie autentică, ci una filtrată de viziunea occidentală, mizând pe latura sa misterioasă și intrigantă. 

 

1. The River (1951)

 

 

Regalul cinematografic al regizorului Jean Renoir, The River este îmbinarea perfectă între o parte descriptivă de o acuratețe aproape documentaristică (fără a exclude doza ideală de lirism vizual) și un subiect captivant. Povestea a două surori, Harriet și Valerie, îndrăgostite de același bărbat, capătă contur pe fundalul hipnotic al unei Indii paradoxale, aflată în continuă curgere și transformare, dar mereu egală cu sine, la fel ca râul bengalez în apropierea căruia se petrec toate, simbolul cel mai puternic al filmului. Ești antrenat într-un tur virtual al spațiului indian, cu festivalurile și reperele sale culturale cele mai importante, fie ele sărbători, dansuri sau legende.

Părțile descriptive cu tonul lor calm sunt intermezzo-uri inserate în chip ideal în povestea principală. Fragmente din scrierile savurosului personaj Harriet, acestea completează narațiunea vizuală prin gândurile când lirice, când neașteptat-amuzante ale unei adolescente sensibile, capricioase și talentate, care scrie inspirată de aura ținutului indian, dar și de o primă iubire neîmpărtășită pentru șarmantul căpitan John.

 

2. A Passage to India (1984)

 

    

 

Adaptarea romanului scriitorului britanic E.M. Forster, povestea filmului din 1984 reprezintă o reflecţie intrigantă asupra relaţiilor coloniale India-Marea Britanie redată printr-o poveste cu tentă mistică, al cărei deznodământ nu reuşeşte să risipească pe deplin aura de mister ce o înconjoară.

Un prim motiv solid ce recomandă pelicula ca fiind un must see este Judy Davis. Pentru Miss Quested, personajul lui Davis, India este un amalgam de trăiri contrastante şi de experienţe bulversante. Supunându-se clişeului ţării păgâne care te pune faţă în faţă cu propriul subconştient, dincolo de orice menajamente, Miss Quested, britanică prin excelenţă, are de înfruntat un episod terifiant într-o peșteră misterioasă. Experiența, o plonjare în partea întunecată a sinelui, va avea drept consecință un proces lung, a cărui țintă principală este naivul doctor Aziz, acuzat de abuz de către Miss Quested. Aceasta va deschide astfel cutia Pandorei, reactivând toate prejudecățile britanicilor în legătură cu indienii, împreună cu disprețul și intoleranța față de aceștia din urmă. 

 

3. The Darjeeling Limited (2007)

 

        

 

The Darjeeling Limited este numele unui tren- simbolic, providențial, “condus” de imaginativul și imprevizibilul regizor Wes Anderson (Moonrise Kingdom) de-a lungul și de-a latul Indiei.  Microuniversul din interiorul fascinantului mijloc de transport are ca centru de greutate insolitul grup al celor trei frați interpretați de Owen Wilson, Adrien Brody și Jason Schwartzman, porniți în căutarea mamei lor (Anjelica Huston), călugăriță într-un sat obscur la poalele Munților Himalaya. Cei trei sunt o adunătură copios-absurdă, și în același registru se înscriu și conversațiile lor. De-abia în filmul lui Anderson, în cromatica sa fondantă, vie, ai intuiția mult-invocatului miraj al Indiei, chiar dacă perspectiva de ansamblu este întrucâtva limitată, atingând punct cu punct tot soiul de clișee. Nici partea de spiritualitate nu scapă de un tratament superficial, dar compensează umorul neconvențional prin care aceasta este abordată și chimia neașteptată a trio-ului Brody-Schwartzman-Wilson.

 

4. The Best Exotic Marigold Hotel (2012)

 

              

       

 

…sau India ca destinație de vacanță (imprevizibilă) pentru un grup de turiști de vârsta a treia, interpretați impecabil de actori precum Judi Dench, Tom Wilkinson, Maggie Smith etc.. Hotelul Marigold (Galbenea) unde se cazează aceștia este mai mult decât și-ar putea dori (și mai mult decât ar putea duce) oricare dintre ei. Proverbialul castel al maharajahului la care se așteptau turiștii vrăjiți de prezentările bombastice ale agențiilor de voiaj se dovedește a fi o dărăpănătură nefuncțională, în care mișună fel de fel de animale nedorite și unde singurul element care ar trebui să mai îndulcească pastila (deși uneori reușește exact contrariul) îl reprezintă mult prea tânărul și mereu-depășitul-de-situație manager.

India din The Best Exotic Marigold Hotel este fundalul pe care se intersectează poveștile protagoniștilor, marcand un punct de cotitură în existențele tuturor și aducându-le, pe lângă noutate și aventură, schimbari nesperate și binevenite. 

 

5. Outsourced (2006)

 

                  

 

Cu toate că la început poate avea izul unei experienţe pe care nu îţi mai doreşti să o repeţi, India este locul căruia cu cât îi opui mai puţină rezistenţă, cu atât ai şanse mai mari să ieşi neşifonat. Să înveţi să te laşi purtat de val, cam asta e lecţia pe care trebuie să şi-o însuşească, chinuit şi adus în repetate rânduri la capătul răbdării, Todd, sau Mr Toad aşa cum îi pronunţă numele indienii, în chip foarte enervant pentru personajul în cauză. Americanul se trezeşte obligat de către șeful său să se mute într-o ţară pe cât de diferită, pe atât de năucitoare. Având ca responsabilitate principală să-i ajute pe indienii de la un call center să-şi îmbunătăţească aptitudinile profesionale (şi accentul), Mr Toad se trezeşte imersat, dacă nu înecat de-a dreptul, într-un ocean civilizaţional pe care plutesc în derivă ameţitoare statui în formă de elefanţi cu ghirlande multicolore la gât, ricşe, băuturi indigeste şi alte asemenea. Toate ca toate, dar până la urmă, India nu e chiar un capăt de lume, dovedindu-se a fi exact ceea ce a prescris medicul pentru a colora existența personajului și a-l ajuta să capete curaj.

Recomandari – 5 romane de autori romani contemporani aparute în 2013

 

Anul acesta au apărut multe romane semnate de scriitori autohtoni. Ca de fiecare dată calitatea a fluctuat, au existat și dezamăgiri și surprize neașteptate. Am ales aici 5 cărți bune și foarte diferite, ce au apărut până în această vară. La sfârșitul anului vom trage linie și vom completa lista. Până atunci vă cer doar puțină încredere în autorii români, o merită.

 

 

Do Not Cross, de Dora Pavel

Editura Polirom, 2013, colecția Ego. Proza

Do Not Cross este un roman curios si care ațâță curiozitatea. Curios, pentru că sondează o zonă a literaturii romane foarte anemică, relațiile homosexuale între bărbați. Și o face fară să frustreze cititorul cu o morală ieftină venită din prejudecăți, ci prin răspunsuri cinstite, revelatoare, la întrebările pe care le poți avea la începutul romanului. Partea care ațâță este premiza romanului, personajul este răpit de un bolnav mintal ieșit de la sanatoriu și ținut ostatic într-o pădure. Pe parcurs, ajunge să fraternizeze cu răpitorul împotriva unei societăți ce nu-i înțelege și îi persecută pe cei diferiți.

 

Dora Pavel este autoare a altor trei romane (Agata murind, Captivul, Pudra) și cateva cărți de poezie (Narațiuni intimplatoare, Poemul deshumat,Creier intermediar si Muncile lui Don Quijote)

 

La mine-n cap, de Lavinia Bălulescu

Editura Cartea Românească, 2013

 

 

Poeta Lavinia Bălulescu își face debutul în proză printr-un roman-reverie ce îi articulează în proză temerile, angoasele, bucuriile, coșmarurile și lumile pe care le populează toate versiunile femeii ce este, a fost sau ar putea fi. Pornind de la banal/ cotidian, construiește un eșafodaj solid, pe care fantasticul și reveria îl invadează ca o iederă, transformându-l într-o mică grădină literară halucinatorie.

 

Lavinia Bălulescu s-a născut în 1985 și a mai publicat 2 cărți de poezie MOV (Editura Prier) și Lavinucea (Editura Cartea Romaneasca).


 

Kinderland, de Liliana Corobca

Editura Cartea Românească, Colecția Proză, 2013

 

O problemă socială ce afectează profund societatea românească, în mod special zonele rurale, exodul unui număr foarte mare de oameni în căutarea unui loc de muncă bine plătit în străinătate, este redată prin ochii unuia dintre inocenții lăsați în urmă, o fetiță de 12 ani pe nume Cristina. Părinții au plecat să facă bani în Italia, respectiv Rusia, iar ea devine cea responsabilă de familie și gospodărie într-o așezare moldovenească de unde adulții par că au dispărut. Kinderland este un roman dulce amărui despre existența copiilor din satele postdecembriste, scris dintr-o perspectivă originală.

Liliana Corobca este doctor în filologie și a mai publicat două romane Un an în paradis și Negrissimo.

 

Pata violetă, de Dan Miron

Editura Polirom, Colecția Ego.Proza, 2013

 

 

De prin 2006 până prin 2009 a existat un blog terorista, ținut în viață de o figură misterioasă pe nume LuciaT. Dacă vroiai să citești recenzii de carte inteligente, sincere și amuzante, acolo era locul online unde trebuia să fii. Romanul lui Dan Miron aduce aminte nostalgicilor de acel blog printr-unul dintre persoanjele principale ce poartă exact numele de Lucia și are un blog literar. De aici lucrurile se complică, fire istorice se împletesc, ficțiunea începe să se confunde cu realitatea și Pata violetă o ia în direcția thrillerelor cu teorii biblice ale conspirației – o poveste despre Iuda – și a romanelor ce tratează perioada comunistă – un soi de dramă Romeo și Julieta pre 1989. De încercat.

 

Dan Miron a mai publicat două romane Asteptarea Regelui Pescar și Scândurica.

 

O telenovelă socialistă, de Doru Pop

Editura Cartea Românească, colecția Proză, 2013


Literatura ultimilor ani abundă de romane desfășurate pe vremea lui Ceaușescu. Nimic rău în asta, pentru că încă există nevoia unei recuperări a memoriei acelor ani. În romanul lui de debut Doru Pop încearcă o asfel de recuperare printr-o proză de tip autobiografic, plină de anecdote amuzante și nu prea ale vremurilor răposatului dictator. Povești pline de parfumul, obiectele, muzica și atmosfera unei vieți în era offline, ce pentru generațiile milenariste conectate non-stop par dintr-o altă lume.

Doru Pop (n. 3 mai 1970, Baia Mare) este conferențar la Facultatea de Teatru si Televiziune din Cluj Napoca.


 

Recomandari pentru weekendul 2-4 august

Se pare că evenimentele au intrat și ele în vacanță, însă chiar și cei care încă mai rătăcesc prin București vor găsi câteva evenimente interesante de petrecere a timpului liber. Așadar, după Rock the City și Sting, Joe Cocker își anunță weekendul acesta prezența pe una din scenele din București. Concertul va avea loc duminică la Sala Palatului.

Premiera cinematografică a weekendului este filmul de acțiune Red 2 cu Bruce Willis, John Malkovich, Anthony Hopkins și Mary-Louise Parker. Grupul de foști agenți CIA se reunește pentru a localiza un dispozitiv nuclear portabil dispărut.

Tot pentru iubitorii de film este bine de știut că în Parcul Tineretului se desfășoară în continuare Caravana Metropolis, ce îți aduce cele mai bune filme ale anului 2012. Programul acestui sfârșit de săptămână cuprinde filmele Twice Born, The Hunt și A Royal Affair, care vor rula începând cu ora 21:30.

O altă modalitate de a-ți petrece serile de weekend o reprezintă Poiana Urbana, ce se desfășoară în Piața Universității, unde au loc concerte sau proiecții de filme.

De asemnea, expoziția GOOD GIRLS – Memorie, dorință, putere de la Muzeul National de Artă Contemporană și expoziția Publicitate și Design la începutul secolului XX, care cuprinde creații ale artistului Lucian Bernhard,  de la Muzeul Național de Artă al României, pot fi vizitate în continuare până la sfârșitul lunii septembrie.

Nu uita nici de expoziția The Human Body de la Muzeul Antipa, pentru că acest weekend este ultimul în care aceasta mai poate fi vizitată.

Iar dacă vrei să descoperi o parte din istoria Bucureștiului ești invitat să participi la traseul cultural Cu bastonul prin București, sâmbătă de la ora 11:00 și duminică de la ora 18:00. Punctul de plecare este Cercul Militar Național.

Nord Vest, de Zadie Smith – Trecutul e doar la o strada distanta

Nord Vest este o nouă dovadă a capacității ieșite din comun de care dă dovadă Zadie Smith în a surprinde zeitgestul unei societăți în continuă mișcare, totul doar prin intermediul limbajului și a detaliilor semnificative din comportamentul oamenilor. Portretul pictat acum: viața în Londra contemporană pentru ultimii reprezentanți ai generației X.

Romanul este împărțit în cinci părți, fiecare din ele având o tehnică literară diferită. Zadie Smith mărturisea într-un interviu, acordat recent ziarului britanic The Guardian, că nu a vrut neapărat să demonstreze virtuozitate scriitoricească, ci a utilizat stilul literar potrivit pentru fiecare personaj în parte. Povestea unei fiice de imigrant irlandez, Leah Hanwell, deschide cartea și este scrisă printr-un soi de flux de conștiință fire de praf negre și cleioase. oameni într-o barcă, împroșcând cu apă și vâslind în zig zag. Râu roșu? Lac topit din iad. Hamacul se înclină.ce aduce aminte de Virginia Woof sau Joyce. Leah, în jurul a 30 de ani, a crescut în cartierul muncitoresc Caldweel – în Nord Vestul Londrei, rădăcina comună a tuturor personajelor -, dar cu toate astea dă dovadă de multă naivitate și cade pradă unei escrocherii simple. O femeie îi bate la ușă și-i cere bani cu împrumut pentru soțul bolnav în spital. Ea îi oferă pentru că Shar, escroaca, îi spune că au mers la aceeași școală, provin de pe aceleași străzi, Fața pare cunoscută și Leah e la fel de devotată acestei zone de trei kilometri pătrați precum alții îi sunt dedicați țării.

Întregul roman se învârte în jurul acestei apropieri sau depărtări de vechiul cartier al copilăriei, simbol al originii umile. Leah a rămas acolo și ar vrea ca timpul să stea în loc, nu vrea copii, lucrează la un job mediocru pentru stat, unde este singura albă, și este căsătorită cu Michael – un imigrant francez, de origini africane- ce se ocupă cu hairstylingul. În același timp, este invidioasă pe stilul de viață a prietenei ei cele mai bune din copilărie, atunci Keisha Blake acum Natalie Blake. Cea de-a treia parte din roman îi este dedicată și îi urmărește ascensiunea pe scara socială prin intermediul unor mini capitole, 185 la număr. Natalie s-a departat de vechiul cartier cât să nu-l mai vadă atunci când iese din casă şi şi-a schimbat numele o dată cu adresa. Este o workaholică, ce crede că nu ai cum să reușești, dacă nu muncești din greu. Se zbate permanent mai mult decât toți ceilalți din jurul ei și ajunge să aibă o carieră în avocatură, își găsește un soț bogat dintr-o familie bună, are doi copii, dar și o parte mai întunecată sub această fațadă frumos poleită. Își dă întâlniri pentru threesome-uri cu anonimi cunoscuți pe siteurile de profil de pe internet. Asta îi va aduce și căderea.

Cădere pe care o va împărăși unui alt personaj venit din Caldwell, Nathan Bogle. Un fost coleg de școală, de care atât Leah cât și Natalie au fost îndrăgostite, care ajunge să trăiască pe străzi și să se ocupe cu traficul de droguri și furtișaguri mărunte. El va juca un rol important în finalul foarte romanesc rezolvat de Zadie.

A doua parte a romanului este cea în care o recunoaştem cel mai uşor pe Zadie Smith din Dinţi albi, romanul ei de debut scris pe când avea doar 24 de ani  ce i-a adus numeroase premii (Whitbread Book Awardin, Guardian First Book Award, Commonwealth Writers First Book Prize). Această a doua parte este scrisă într-un stil clasic, cu o combinaţie bine dozată de amuzant şi tragic. Scriitoarea britanică spunea despre Felix, a cărei poveste este redată aici, că a fost inspirat de personajul Felicité din povestirea Un Coeur Simple a lui Gustave Flaubert. A vrut să fie un personaj pur şi simplu uşor de plăcut și i-a reuşit. Nu ai cum să nu ţii cu inocentul Felix, ce după o perioadă neagră în care a fost dependent de droguri, se îndrăgosteşte şi vrea să se schimbe. Soarta însă nu este de partea sa, fiind sacrificat relativ repede de Smith.

Zadie nu se sfieşte să facă referinţe la cultura pop (rapperi, Kurt Cobain, filme recente), la internet (Chatroulette), tehnicile ei literare sunt ale modernismului de secol 20, dar muzicalitatea limbajului contemporan animă şi dă relevanţă romanului.

Nord Vest este o carte ambiţioasă, cu rădăcini în vechea tradiţie a romanului social britanic, dar fresh şi extrem de bine scrisă. Vă recomand să călătoriţi prin Londra lui Zadie Smith și să nu vă opriţi doar la acest roman.

 

            

 

Autor: Zadie Smith

Editura: Polirom. Colecția Biblioteca Polirom. Actual

Anul apariției: 2013

Număr pagini: 320

Muzele care i-au inspirat – top 10 muze ale filmului

0

Muzele au făcut parte din procesul de creație dintotdeauna: fie că e vorba de faimoasa Gala a lui Salvador Dali, de Dora Maar – muza lui Picasso sau Margit Pogany – iubita lui Brâncuși, fie că e vorba de muza pe care o invocă Homer în Iliada sau de muzele regizorilor de film:

1 Diane Keaton – Woody Allen

 

 

Într-o carieră de regizor atât de lungă, de aproape 50 de ani, Woody Allen a avut timp să dezvolte afinități și sensibilități pentru mai mult de o singură muză. Printre ele Mia Farrow (cu care a realizat 13 filme), Dianne Wiest, Judy Davis, Scarlett Johansson și, mai nou, Penelope Cruz. Dar, dintre toate femeile care l-au inspirat pe Woody, Diane Keaton merită cel mai mult supranumele de muză. Deși nu au realizat împreună la fel de multe filme, doar 7, sunt cele mai valoroase creații ale lui Woody Allen. Sunt filmele pentru care regizorul va rămâne în istoria cinematografiei: Annie Hall și Manhattan, ambele povești de dragoste, dar și comediile Sleeper, Love and Death, Radio Days, Manhattan Murder Mystery și drama Interiors. Ce-i drept, între cei doi se simte o chimie creatoare extraordinară pe ecran, dincolo de povestea de iubire ce a existat dincolo de ecran. Diane povestea la un moment dat într-un documentar cât de fascinată era de inteligența lui Woody Allen înainte de a-l întâlni și cât de mult l-a iubit și admirat.

 

2 Laura Dern – David Lynch

 

Sursa: zimbio.com
 

Înaltă, blondă, cu un nas proeminent și de o feminitate și sensibilitate care nu te pot lăsa rece, Laura Dern a jucat în multe filme, dar a intrat în imaginarul multora dintre noi prin filmele maestrului unui suprarealism foarte personal, regizorul David Lynch. Nu au făcut multe filme împreună, noi am numărat doar trei, dar sunt suficiente pentru a o asocia pe Laura Dern cu filmele lui, probabil pentru că sunt cele mai bune trei roluri ale carierei Laurei: a debutat în filmele lui Lynch în Blue Velvet în 1986, a urmat apoi, în 1990, Wild At Heart, unde joacă alături de Nicolas Cage și care a câștigat trofeul Festivalului de la Cannes, și Inland Empire, la 20 de ani de la primul film semnat Lynch, în 2006. Între cei doi nu se știe dacă a existat și o relație de dragoste, dar, la prima apariție în filmele lui Lynch, regizorul era într-o relație cu o altă actriță, Isabella Rossellini, și ea protagonistă în Blue Velvet. La începutul lui 2013, Laura Dern a anunțat o nouă colaborare cu Lynch, rămâne să vedem despre ce este vorba.

 

3 Uma Thurman – Quentin Tarantino 

 

 

Uma a jucat în aproximativ 50 de filme în cariera ei dar, când te gândești la ea, îți vin în minte în primul rând rolurile din filmele lui Quentin Tarantino: iconicul Pulp Fiction și cele doua Kill Bill: volumul 1 și 2. Apropo, se zvonește o continuare, Kill Bill: vol. 3. Înaltă și blondă, la fel ca Laura Dern, Uma Thurman se diferențiază printr-o răceală și autosuficiență de prințesă. Uma pare inabordabilă și pare să fie mai degrabă rațională decât emoțională și feminină. Tarantino a distribuit-o chiar în această tipologie: purtând cămăși albe cu guler scrobit, pantaloni, o tunsoare sexy dar foarte strictă, Uma pare în Pulp Fiction foarte sigură pe ea. Până în momentul supradozei… Unii zic că obsesia lui Quentin pentru Uma a trecut dincolo de zona kosher. Să nu uităm de faptul că Uma l-a lăsat pe Quentin să bea șampanie din pantoful ei, știut fiind fetișul acestuia pentru picioarele femeilor. 

 

4 Brigitte Bardot – Roger Vadim

 

 

Brigitte Bardot era prea sexy și prea frumoasă. Roger Vadim i-a creat persona de star sexy, după ce a început să aibă o relație amoroasă cu această pe când ea avea 15 ani, iar el 22. Văzând potențialul de star al acesteia și fiind obsedat de Bardot, s-au căsătorit după doi ani, în 1952, iar în 1956 a apărut în primul film al lui Vadim: Et Dieu… créa la femme (And God … created woman). Deși nu e primul ei film, Bardot apăruse deja în peste 15 filme până în acel moment, filmul lui Vadim o transformă într-un personaj în sine, the sex kitten, imagine care i-a asigurat faima, dar de care nici nu a reușit să mai scape. Cei doi au mai realizat împreună încă două filme, în amândouă Bardot în "rolul" de sex kitten: The night heaven fell și Love on a pillow. Dacă nu ești neapărat convins de ceea ce vorbesc, aruncă un ochi peste Et Dieu… crea la femme, este cel mai puternic argument. Mai târziu, Roger Vadim se va căsători și va divorța de Jane Fonda.

 

5 Anna Karina – Jean-Luc Godard

 

 

Dacă suntem la franțuzoaice, nu putem să nu vorbim despre relația dintre regizorul Noului Val Francez Jean-Luc Godard și actrița Anna Karina. De fapt, Anna era daneză și a ajuns la Paris împreună cu mama ei când avea doar 17 ani și fără să vorbească limba. Fără un mod de a-și câștiga existența, Anna a avut norocul să fie remarcată de un vânător de talente pe străzile Parisului, ajungând să fie model, inclusiv pentru Coco Chanel, care a ajutat-o să aleagă numele de scenă, Anna Karina. Jean Luc Godard a remarcat-o într-o reclamă la săpunul Palmolive, dar aceasta a refuzat să apară în rolul pe care acesta i l-a propus, pentru că implica nuditate. Totuși, în următorul lui film – Le petit soldat – , încă minoră, Anna Karina joacă. În timpul filmărilor din primăvara lui 1960, cei doi încep o relație de dragoste. Se căsătoresc în 1961, și urmează, în total, 7 filme ale lui Godard în care Karina apare. Totuși, cuplul a avut o relație tensionată, despre care Godard vorbește tot într-un film cu ea în rol principal: Une femme est une femme. În 1965, simțindu-se neiubită, pe fondul unei copilării nefericite și al unui soț absorbit total de muncă, cei doi divorțează. Dar, și datorită muzei Anna Karina, ne-au rămas câteva capodopere certe, semnate Godard: Pierrot le fou, Alphaville, Band of Outsiders, Vivre sa vie.

 

6 Johnny Depp – Tim Burton

 

Sursa: fanpop.com
 

Persona din film a lui Johnny Depp aproape că se confundă cu cea a lui Tim Burton, relația de muză-creator dintre cei doi făcând parte din cultura pop. Depp proiectează pe ecran un personaj plin de excentricități, întunecat, neînțeles și inadaptat, completând perfect umorul negru goth și horror al lui Tim Burton. Cei doi au realizat împreună filme prin care noi ne-am conectat emoțional la ambele personaje de-a lungul timpului: Edward Scissorhands (prima colaborare, în 1990), Sleepy Hollow (1999), Charlie and the Chocolate Factory (2005) și Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street (2007). De fapt, Depp a jucat în jumătate dintre filmele de lung metraj ale regizorului, concurându-le pe femeile-muze ale regizorului: Winona Ryder și Helena Bonham-Carter (soția acestuia).

 

7 Bill Murray – Wes Anderson

 

Sursa: digitaldeconstruction.com
 

Un regizor atât de auteurish ca Wes Anderson avea nevoie de o muză pe măsură, la fel cum Tim Burton avea nevoie de cineva ca Johnny Depp. Bill Murray este exact peticul pentru sacul lui Anderson: interpretare minimalistă și umor în subtext. Dacă la începutul carierei, Bill a jucat roluri mai mult de antierou fără maniere în filme comerciale, începând cu 1998 și odată cu apariția în filmul lui Anderson, Rushmore, Murray a început să fie cunoscut ca actor de filme independente. Din acel moment, carierele celor doi sunt legate, iar Bill apare în toate filmele lui Anderson: The Royal Tenenbaums, The Life Aquatic with Steve Zissou, The Darjeeling Limited, Fantastic Mr. Fox și Moonrise Kingdom. Între timp, Bill l-a "trădat" pe Anderson cu alți regizori de tip auteur: Sofia Coppola (Lost in translation) și Jim Jarmusch (The Limits of Control, Broken Flowers, Coffee and Cigarettes).

 

8 Toshiro Mifune – Akira Kurosawa

 

 

Ultima muză de sex masculin din top, Toshiro Mifune pare, la prima vedere, din cauza faimei filmului lui Kurosawa Cei șapte samurai, genul "numai mușchi". De fapt, Mifune este un actor cu multe nuanțe și o dovedește în cele 16 colaborări cu Akira Kurosawa, multe dintre ele capodopere cinematografice: Rashomon, Yojimbo, Throne of Blood, Sanjuro. Mifune a declarat la un moment dat despre colaborarea cu Akira: I am proud of nothing I have done other than with him. La rândul lui, Kurosawa își descria muza: He put forth everything directly and boldly, and his sense of timing was the keenest I had ever seen in a Japanese actor. And yet with all his quickness, he also had surprisingly fine sensibilities.

 

9 Monica Vitti – Michelangelo Antonioni

 

 

Antonioni și Monica Vitti s-au "creat" unul pe altul. Au avut o relație împreună dincolo de ecran, iar Vitti l-a susținut pe Antonioni inclusiv pentru a obține finanțare pentru filmul în care juca și ea, L'avventura, filmul care le-a adus recunoașterea mondială amândurora în 1960. După acest prim film au urmat La notte, L'ecclise, Desserto rosso, toate până în 1965 și unele dintre cele mai bune filme atât ale lui Antonioni, cât și unele din cele mai bune roluri ale Monicăi Vitti. Spre finalul anilor '60, cei doi deja nu mai făceau filme împreună, iar relația de dragoste se stinsese.

 

10 Charlotte Gainsbourg – Lars Von Trier

 

Sursa: lexpress.fr
 

Până la Charlotte Gainsbourg, "ciudatul" Lars Von Trier nu părea regizorul care să aibă nevoie de o muză. Fiecare actriță juca într-un singur film de-al său și colaborarea se încheia: Emily Watson, Bjork, Nicole Kidman. Începând cu Antichrist, însă, Lars Von Trier găsește inspirație în aceeași actriță: Charlotte Gainsbourg. La doi ani după Anticristul, Charlotte joacă în 2011 în Melancholia alături de Kirsten Dunst, iar la alți doi ani, Charlotte va fi personajul principal din Nymphomaniac, anunțat pentru 2013.

Lista muzelor și a regizorilor poate continua, cu siguranță: Hitchcock – Tippi Hedren și Grace Kelly, Ingmar Bergman – Liv Ullmann, Fratii Coen – Frances McDormand, John Cassavetes – Gena Rowlands, Almodovar – Penelope Cruz și Rossi de Palma, Josef von Sternberg care a creat persona lui Marlene Dietrich, Martin Scorsese – Robert de Niro și, apoi, Leonardo DiCaprio, Werner Herzog – Klaus Kinski. Dar ne oprim aici.

Harvey – cine nu are nebuni să-și cumpere

0

Atunci când iese la plimbare, unchiul Elwood ține ușa larg deschisă și pare că poftește pe cineva invizibil înaintea lui. La bar, comandă întotdeauna două cocktailuri : unul pentru el și unul pentru… Și nu se știe cum se face, dar umbra lui Elwood P. Dowd (James Stewart) pare să fie mereu însoțită de cea a unui iepure uriaș, cu pălărie: Harvey.

Deși este doar vorba de o umbră în sensul figurat al cuvântului,  Harvey pare să fie mai mult decât un spiriduș care se lasă întotdeauna văzut de Elwood. În film, Harvey le mai apare și altor câtorva personaje, dar nu mereu. Acestea sunt mai puțin privilegiate decât Elwood, mai frustrate și mai puțin libere. În realitate, mă întreb dacă nu am făcut ceva greșit de vreme ce Harvey nu mi-a apărut până acum.  Pentru că nebunii ca Elwood, care au vedenii, sunt mai tandri, mai atenți la ceilalți și mai fericiți. Așa este de părere taximetristul care făcuse cursa spre spitalul de psihiatrie timp de 15 ani. Atunci când merg spre spital pentru a se trata, nebunii îi vorbesc blând, întrerup cursa pentru a admira apusul și lasă mereu un bacșiș mare. La întoarcere, după ce s-au făcut bine,  țipă, sunt grăbiți și cicălitori și sunt zgârciți.

Cine nu are nebuni să și-i cumpere. Elwood P. Dowd, unul dintre cele mai bune roluri ale lui James Stewart, este o metaforă pentru momentele de răgaz, pentru o țigară sorbită alene, pentru priviri îngândurate, dar senine, pentru o poveste împărtășită unui străin. Pierdut pe scena dominată de niște personaje care caută cu atâta ardoare fie acceptare socială, fie succes profesional, încât nu mai văd pădurea de copaci, Elwood se plimbă prin poveste cu eleganța unui observator fin și cu discreție. Vedeniile lui (puse pe seama unei probleme cu alcoolul despre care se amintește în trecere) și prietenia cu Harvey îl fac imun la micile răutăți ale celorlalți: nu se supără pe sora lui, Veta Louise (Josephine Hull) atunci când aceasta vrea să îl interneze la ospiciu, ba chiar se lasă convins să ia tratament. Printre picături, se joacă și cu tolba lui Cupidon și-l face pe medicul de serviciu să observe cât de frumoasă este colega lui pentru care altfel ar fi fost prea ocupat.   

Scenariul, o adaptare după o piesă de teatru de Mary Chase, păstrează din elementele specifice teatrului : decorul se schimbă de puține ori, anumite personaje sunt caricaturizate, conflictul se instalează pe nesimțite (aproape pâș-pâș, așa cum ar face-o Harvey), iar monoloagele sunt savuroase.  Atmosfera este familiară și caldă, iar sfârșitul înduioșător. Cu toate acestea, prin porii poveștii transpare tristețea lui Elwood, care a trebuit, dintr-un motiv sau altul, să și-l imagineze pe Harvey. 

Ultimele articole