David Bowie: Five Years in the Making of an Icon

0
500

Pentru cei ce nu știu mai nimic despre fenomenul cultural David Bowie, acest documentar va fi o poartă de intrare grozavă, iar, pentru fanii lui, un regal de înregistrări necunoscute până acum, imagini și muzică a celui supranumit Marele Cameleon.

David Bowie: Five Years in the Making of an Icon, regizat de britanicul Francis Whately, încearcă o expunere pas cu pas a diferitelor alter-egouri ce au influențat masiv scena muzicală a anilor '70. Pornind de la excentricul star glam rock Ziggie Stardust, trecând prin faza lui soul cu albumul Young Americans din 1975, continuând cu Trilogia Berlin (Low, Heroes, Lodger) și încheindu-se cu succesul comercial imens al albumului pop Let's Dance (1983).

Filmul a fost folosit pentru a ilustra expoziția David Bowie Is de la Victoria and Albert Museum din Londra și vine în contextul în care David Bowie a lansat pe 1 martie cel mai recent album al său, Next Day, ce a avut parte de o primire foarte bună din partea criticilor și a fanilor.

Filmul va fi proiectat în avanpremieră în România la festivalul de muzică Summer Well 2013.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here