Vlad

BUCUREŞTI (Candide Raport) — Cu ocazia sărbătoririi Zilei Europei, premierul Ponta a organizat un dineu în cinstea victoriei aliaţilor împotriva fasciştilor. Desfăşurată în biroul său, aflat în buncărul de la Ministerul Apărării, la recepţie au participat atât ambasadori acreditaţi la Bucureşti, cât şi o parte din eroii ce au participat la luptele de eliberare.

Dragă optimistule,

Numele politicienilor pe toate gardurile. Stâlpi tapetaţi cu feţele lor zâmbitoare şi mulţumite de sine. Sloganuri inepte strigate din boxe urcate pe maşini împodobite ca brazii de Crăciun. Pliante împărţite de uniforme de partid, în care bănuiesc că se află nişte oameni, ce ies din corturi improvizate pe trotuarele şi aşa supraaglomerate, chestionându-mă cu un clipboard în mână şi cu un zel evanghelizator: „Ponta te iubeşte pentru că eşti român. Vrei să-l primeşti în inima ta?”

Cred că a început încă o campanie electorală, eu unde mă ascund?

Semnat: un votant în căutare de refugiu

Dragă optimistule,

Nu mică mi-a fost mirarea să mă culc în Ucraina şi să mă trezesc în Noua Rusie. Pe străzi patrulează miliţii în uniforme fără însemne şi înarmate până în dinţi, care spun că sunt de ai noştri, dar beau cam multă vodcă, chiar şi după standardele părţii astea de lume. Iar noul nostru autoproclamat primar, pe care nu l-am mai văzut până astăzi nici măcar la coadă la piaţă, se roagă de Putin să vină să instituie pacea sovietică şi să ne salveze de propria noastră ţară. Au trecut ieri în vizită nişte soldaţi ucraineni, dar cred că s-au îmbătat şi au luat un taxi înapoi la Kiev, pentru că şi-au lăsat blindatele parcate în centrul oraşului.

Sincer, încă nu m-am hotărât cu cine ţin. Dar în momentul ăsta pare mai degrabă că e o alegere în cătarea cărei puşti aş vrea să mă aşez, ucrainene sau ruseşti.Tot stresul ăsta mă omoară, sper că nu şi la propriu, ceva sfaturi pentru relaxare?

Semnat: un ucrainean stresat

Dragă optimistule,

Aseară am observat o coadă imensă de oameni, aşteptând în spatele unor garduri, la Piaţa Universităţii, aşa că m-am aşezat şi eu, sperând la nişte tigăi ieftine de ziua mea. Visele mi-au fost spulberate când, după ce am doborât câţiva pensionari cu lovituri bine plasate la operaţiile probabile şi am călcat unul, doi copii în goana mea, am descoperit că pe asfalt erau cărţi moca şi flori ofilite, aruncate acolo cu ocazia Zilei Mondiale a Cărţii. Am luat un braţ, că totuşi erau gratis, dar sper că-mi înţelegi dezamăgirea. Într-o tigaie prăjeşti un cotlet, dar o carte la ce e folositoare?

Semnat: Gigi

Dacă Dr. House ar citi un roman cu picioarele întinse pe patul unui bolnav în comă, în timp ce îi mănâncă prânzul, de care oricum nu mai are nevoie, cel mai probabil ar fi Traficantul de arme scris de Hugh Laurie.

Poezia este centrul de greutate al unei literaturi naționale. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fie elitistă, pretențioasă, de manuale, pentru rafinați și profesori de română ce caută sensul din spatele unui epitet banal. Poezia e prilej de tulburare a simțurilor și a psihicului amorțit în ipocrizie. Pentru că e o altă formă de a spune o poveste.

Am ales 6 cărți de poezie, apărute în ultimii 2 ani – cu o singură excepție -, ce spun povești extrem de diverse. Dramă, erotism, spleen, dependență, nihilism, explozii de extravaganță lingvistică și condesări până la esență a limbajului, construcții originale ce folosesc diverse tehnici literare; toate - o muzică liberă pentru urechile celor ce vor să audă.

Nimeni nu are de ce să se ferească de poezie, iar acești poeți din generații diferite sunt argumentul meu.

Pentru cei ce nu știu mai nimic despre fenomenul cultural David Bowie, acest documentar va fi o poartă de intrare grozavă, iar, pentru fanii lui, un regal de înregistrări necunoscute până acum, imagini și muzică a celui supranumit Marele Cameleon.

Simbol al rebeliunii, combustibil pentru creativitate, inductor de amnezie și apatie, experiență aproape religioasă – consumul de droguri și galaxia de personaje ce gravitează în jurul lui a fascinat scriitorii dintodeauna. Există un bloc solid de literatură a dependenței de narcotice, din care am ales câteva așchii mai strălucitoare, 3 cărți clasice + o recomandare personală.

„Oamenii mari urmeaza trasee. Copiii explorează.” spune protagonistul de 7 ani la un moment dat în carte și ți-l poți imagina pe Gaiman întinzându-ți o mână și trăgându-te după el prin hățișurile memoriei și potecile mitului, cunoscute doar de inițiați, în lumea nouă aflată la granița dintre realitate și basm a romanului Oceanul de la capătul aleii.