12 carti noi de citit

Am analizat propunerile mai multor edituri şi vă recomandăm 12 cărți pentru cadourile de sfârșit de an, pentru lecturile din vacanța de iarnă sau, de ce nu, 12 cărți pentru cele 12 luni ale anului 2014. Mai ales că ultimele trei luni ale anului 2013 au adus multe lansări şi romane noi traduse în limba română: autori de romane istorice sau poliţiste, dar şi multe personaje din lumi îndepărtate au umplut librariile, încât e din ce în mai greu să alegi.

 

Curtezana şi samuraiul, de Lesley Downer, Humanitas Fiction, 2013 

Japonia este o sursă inepuizabilă de ficţiune istorică şi de personaje captivante, dincolo de tentaţia facilă a exotismului. Având în spate o educaţie orientală care o fereşte de clişee, Lesley Downer a conturat două tipologii emblematice pentru o Japonie divizată între sobrietatea militară de tip feudal şi erotismul lumii trecătoare din cartierul Yoshiwara (al gheişelor şi al curtezanelor). Un samurai fidel rămas fără stăpânul înlăturat prin reformele din era Meiji, când Japonia şi-a redeschis graniţele spre lumea occidentală, şi o soţie credincioasă, lăsată de izbelişte după ce rebelii din sud atacă domeniul soţului ei (un comandant apreciat de shogunul alungat), se întâlnesc în varianta niponă a faimosului Red Light District. Vei descoperi un erotism poetic, dar şi un tablou istoric al marilor schimbări care au dus la modernizarea Japoniei. 

 

Cevdet Bey şi fiii săi, de Orhan Pamuk, Editura Polirom, 2013

Primul roman scris de nobelizatul Orhan Pamuk este una dintre surprizele anului 2013, fanii cititorului aşteptând o nouă traducere din seria dedicată lui. Cevdet Bey şi fiii săi este o carte perfectă dacă îţi place să urmăreşti povestea unei familii spuse de mai multe generaţii care şi-au lipit biografia personală de istoria neoficială a Istanbulului şi a negustorilor obligaţi să treacă la moda europeană într-ale comerţului. De fapt, Orhan Pamuk descrie transformările inevitabile care tulbură, dar şi îmbogăţesc identitatea unui oraş disputat mereu de levantini şi de occidentali. 

 

Poker. Black Glass, de Bogdan Coşa, Editura Cartea Românească, 2013

Mai bine te apuci de cocaină decât de poker!, te-ar sfătui un ludopat cu ştate vechi. Despre lumea alunecoasă din jurul celui mai popular joc de cărţi vorbeşte şi Bogdan Coşa în Poker. Black Glass, o continuare a primei părţi scrise în 2011, când a primit şi un premiu pentru debutul său. Cinic şi fragil, aşa poate fi descris personajul său, care se vrea un jucător lucid într-o mlaştină a dependenţelor greu de lecuit. 

 

Părul Venerei, de Mihail Şişkin, Editura Curtea Veche, 2013

Mihail Şişkin este unul dintre cei mai mari scriitori din noul val rusesc. După succesul avut de cartea Scrisoar, Părul Venerei continuă seria romanelor slave traduse în limba română. Părul Venerei este compus din mai multe poveşti de viaţă, puse cap la cap de un interpret rus al biroului elveţian pentru azilanţi. Poveştile celor intervievaţi se preling în propria biografie, din care nu lipsesc destrămarea familiei, căutarea iubirii sau povestea unei cântăreţe din trecut. 

 

Tămăduitorul, de Antti Tuomainen, Editura Trei, 2013

Plasat în decoruri nordice, Tămăduitorul lui Antti Tuomainen este un thriller care pare să le aibă pe toate: dispariţii misterioase, parteneri care-şi descoperă unii altora secretele, controverse privind maladiile ce pot ataca omenirea în viitor şi pericole apocaliptice. 

 

Prăvălia de miracole, de Jorge Amado, Editura Univers, 2013

Există autori prin care îi poţi atrage spre lumea cărţilor şi pe cei speriaţi de clasici sau de lecturile stufoase. Jorge Amado este unul dintre aceştia. Pur şi simplu n-ai cum să laşi din mână o carte scrisă de acest brazilian care a vrut să revoluţioneze literatura ţării sale. Bahia, magia incandescentă din ţara carnavalului, prezenţele feminine arătând precum nişte Venere de abanos, culorile puternice, spectacolul uman şi amestecul dintre cultura locală şi cea africană, plină de mituri, formează o lume irezistibilă. Prăvălia de miracole redă povestea unui scriitor brazilian uitat, dar este, de fapt, istoria picantă a locului care l-a ţinut captiv pe Jorge Amado – trepidanta Bahia. 

 

De la Muntele Sfânt, de William Dalrymple, Editura Vellant, 2013

O călătorie spre locurile unde s-a născut religia creştină devine un dialog multicultural. Vei străbate bazinul Mediteranei, trecând prin Turcia, Siria sau Egipt. Unul dintre cei mai citiţi autori din lumea jurnalelor de călătorie, William Dalrymple, reface drumul parcurs acum 1500 de ani de nişte călugări porniţi să caute manuscrise, pilde şi vorbe de duh. Pornesc de la Meteora şi ajung în Bizanţ, Asia Mică şi dunele africane. Nu misticismul contează pentru autor, ci tentativa unei lumi de a rămâne intactă, dincolo de fanatism sau războaie. Vechiul şi noul se întâlnesc într-un amestec greu de ignorat dacă îţi place istoria.

 

Bucuraţi-vă de viaţă!, de Yan Lianke, Editura All, 2013

Ce fac locuitorii celui mai fericit sat din China, treziţi cu ninsoarea pe cap în timpul verii? Pun la cale un plan de salvare ingenios, după ce-şi văd recolta distrusă. Vor aduce trupul îmbălsămat al marelui Lenin şi le vor cere mulţi bani turiştilor care doresc să-i cinstească memoria. Ciudat plan, dar plauzibil în lumea acestui mare autor care se foloseşte de umorul subversiv. Trecut pe lista neagră a scriitorilor cenzuraţi de autorităţile chineze, dar foarte apreciat (chiar) şi în ţara sa, Yan Lianke descrie universul omenesc plin de contradicţii atunci când vrea să găsească fericirea. Bucuraţi-vă de viaţă! descrie peripeţiile unei comunităţi aparte şi promite o lectură bună de ţinut minte.

 

Detectivii sălbatici, de Roberto Bolano, Editura Leda, 2013

În lumea bună a literaturii, Roberto Bolano este pus la aceeaşi masă cu Mario Vargas Llosa, Garcia Marquez sau Juan Carlos Onetti. Vine din ţara lui Neruda şi a Isabelei Allende (Chile). Din păcate, la noi este mai puţin cunoscut decât compatrioţii săi. Romanele şi povestirile scrise de acesta trădează o mare putere de observare a lumii sud-americane. Detectivii sălbatici ascunde în spatele unei anchete legate de misterioasa dispariţie a scriitoarei Cesarea Tinajero un tablou al întregii omeniri. De fapt, ancheta celor doi detectivi este o mare călătorie de-a lungul Globului, din Mexic şi Nicaragua până-n Europa, Israel şi Africa. Toate ipostazele naturii umane şi marile probleme ale secolului trecut îşi dau mâna într-un thriller extraordinar.  

 

Jumătate de viaţă, de V.S. Naipaul, Editura Art, 2013

Situat între două lumi, Naipaul, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a creat personaje metise, plecate să-şi caute identitatea. Willie Chandran este unul dintre acestea. Născut dintr-o indiancă aparţinând unei caste inferioare şi având un tată dezamăgit de lumea din jur, ajunge printre imigranţii boemi din Londra. Pentru el, împlinirea şi liniştea au nuanţele pestriţe ale marginalilor şi tumultul primei experienţe amoroase. 

 

Mătuşi fabuloase şi alte istorioare bucureştene, de Silvia Colfescu , Editura Vremea, 2013

Îţi plac filmele de epocă, fotografiile alb-negru, casele interbelice unde picanteriile se rosteau în şoaptă, fără a fi mai putin incitante, şi doamnele capabile să regizeze un joc al poveştilor care te luau prizonier? Atunci eşti bun pentru o reîntoarcere în timp, în acel spaţiu numit Bucureştiul de altădată. În această lume iubită din ce în ce mai mult în prezent, Silvia Colfescu le dă cuvântul mătuşilor fabuloase. Te vei simţi ca la un târg vintage, unde le poţi întreba despre istoria fiecărui obiect chiar pe cele care l-au preţuit cel mai bine. 

 

Şapte poveşti de călătorie, Editura Nemira, 2013

La finalul anului renaşte dorul de ducă sau nostalgia după vara în care ţi-ai luat lumea-n cap. Nici nu puteai găsi o carte mai bună decât Şapte poveşti de călătorie. În această antologie de proze vei da nas în nas cu faimosul Casanova, cu muzicantul aiurit din Rusia lui Cehov sau cu visătorul plecat la Istanbul pentru a găsi o femeie din altă lume. Şapte peripluri şi tot atâţia călători dornici să-ţi dea idei.

Din dragoste pentru Roma – 10 filme cu si despre Roma

0

După articolul dedicat filmelor despre și cu Paris, a urmat natural articolul pentru Roma, orașul atâtor fântâni, palate, muzee, orașul Colosseum-ului, al artei renascentiste dar și al mâncării bune și al multor filme speciale produse aici. Roma a avut un noroc nebun datorită unui regizor care s-a format și a creat aici. Așa cum Woody Allen e legat prin mii de fire de New York, la fel și Federico Fellini este de Roma. Deși nu s-a născut la Roma și a vizitat orașul pentru prima dată când avea 13 ani.

 

Roma

 

 

Pentru că am început cu Fellini și dragostea lui pentru italieni și pentru Roma, începem și lista noastră de recomandări cu un film semnat de Fellini. Este un film fără neapărat un fir narativ, închegându-se mai mult ca un eseu despre Roma cu referințe biografice la copilăria, adolescența și tinerețea lui Fellini: cum învăța la școală despre monumentele orașului, cum s-a mutat la Roma pentru a studia și a luat contact direct cu locuitorii Romei, plus prima lui vizită la un bordel. Pentru cei mai mulți dintre noi Roma este cea a lui Fellini, cea pe care am văzut-o și experimentat-o prin filmele lui, înainte să fi ajuns, dacă am reușit să ajungem între timp, la Roma. Ca în toate filmele lui, Roma este fie cea a locuitorilor zgomotoși, care mănâncă paste în stradă și vorbesc cu toată lumea practic în cor, cu bărbați care se cred feți-frumoși îmbracați în maiouri, în timp ce femeile sunt cele care muncesc din greu să crească copiii. Fie este Roma modernă, în care se construiește de zor, în care industria dezrădăcinează vechiul fel de a fi al locuitorilor.

 

The belly of an architect

 

 

Regizorul britanic Peter Greenaway nu putea rămâne rece la farmecul decadent al Romei, mai ales prin prisma marii lui iubiri pentru artă. Prin urmare Greenaway a realizat un întreg film care se concentrează asupra arhitecturii și artei Romei. Dacă imaginea Romei oferită de Fellini este una vie, unde oamenii animează orice colț al orașului, în filmul lui Greenaway – despre un arhitect american care vine la Roma pentru organizarea unei expoziții – monumentele și statuile Romei strivesc prin amploare și frumusețe orice persoană aflată în cadru. În plus, Greenaway reface prin scenele filmului multe opere de artă italiene faimoase, în timp ce personajul principal construiește un paralelism între el și împăratul roman Augustus. Așa cum Augustus a fost otrăvit de soție, americanul Kracklite consideră că soția complotează să îl otrăvească. 

 

Habemus Papam

 

 

Habemus Papam e un film italienesc din 2011, o rescriere contrafactuală a istoriei în stilul Inglourious Basterds: cum ar fi dacă persoana aleasă drept viitor Papă refuză să își asume acest rol? Filmul descrie delicat și cu mult umor organizarea conclavului de cardinali pentru alegerea noului Pontif, după dispariția ultimului papă. Imediat după vot și după acceptarea rolului, cardinalul Melville începe să aibă dubii legate de capacitatea lui de a se ridica la înălțimea sarcinii. În timp ce Melville încearcă psihoterapie și își analizează viața, cardinalii, care nu au voie să comunice cu exteriorul până la anunțul oficial al numelui noului papa, joacă într-un campionat de volei organizat ad-hoc la Vatican. 

 

To Rome with Love

 

 

Știm, marea dragoste a lui Woody Allen în materie de orașe este New Yorkul, dar și Roma are un loc special în inima lui Allen. Asta nu doar pentru că este un oraș al artei și al istoriei, ci mai ales prin marea admirație a lui Woody Allen pentru regizorii italieni: Vittorio de Sica, Roberto Rossellini, Michelangelo Antonioni dar mai ales Federico Fellini. Așa că, după filme realizate la Londra, Barcelona și Paris, a venit și rândul Romei. Poate însă intimidat de idolii lui în  regie, filmul nu se ridică la înălțimea orașului și nici măcar a dragostei lui Allen pentru Fellini, a cărui influență se simte în toate filmele realizate de el.

 

Roman Holiday

 

 

Filmul de debut al lui Audrey Hepburn, Roman Holiday este perfect de văzut atunci când îți este dor de vacanță, vacanță la Roma sau aiurea, sau vrei să vezi o comedie romantică bună. Audrey interpretează rolul unei prințese care evadează din îndatoririle stricte ale rangului pentru a experimenta plăcerile de turist în frumoasa Romă, alături de un jurnalist american, interpretat de Gregory Peck. Audrey este liberă pentru câteva zile să mănânce înghețată și să se plimbe pe străzile Romei, să se tundă la colț de stradă și să piardă vremea în alte câteva moduri delicioase și plăcute, dar interzise statutului de prințesă.

 

L'ecclise

 

 

Eclipsa face parte din trilogia italiană a lui Antonioni despre contradicțiile vieții moderne. Dacă în mai toate filmele în care Roma este un personaj important orașul este mai ales romantic, impunător, frumos sau caracterizat de un alt adjectiv pozitiv, la Antonioni Roma este în construcție. Este Roma începutului anilor 60, în care economia și bursa merg din bine în mai bine și în care peisajele urbane se schimbă de la o zi la alta. Dar tocmai din cauza noului ritm, oamenii se alienează și nu mai știu ce vor. Vittoria (Monica Vitti), o tânără foarte frumoasă și sensibilă, se desparte de iubitul ei. Peste puțin timp, începe o relație cu un tânăr broker (Alain Delon) de pe bursa italiană, dominat de ideea câștigurilor materiale. În ciuda atracției dintre cei doi, relația filmată dintr-un unghi foarte meditativ și eliptic se termină fără prea multe explicații…

 

La dolce vita

 

 

La dolce vita nu putea lipsi din această listă. Prea multe scene intrate deja în memoria cinefililor și a culturii pop fac parte din La dolce vita. Probabil cea mai cunoscută dintre acestea e scena din fântâna di Trevi, în care voluptoasa Anita Eckberg dansează și se îmbăiază în toată splendoarea, în timp ce Marcello Mastroianni este total fermecat de mișcările și formele ei și se întreabă retoric cine e această frumoasă actriță, dincolo de suprafața încântătoare. La dolce vita este o petrecere continuă, jurnalistul Marcollo trăind din aventură în aventură și din petrecere în petrecere. Dar, în același timp, nu reușește să depășească un gol de sens. Semn că la dolce vita nu e chiar dulce, iar viața de animal urban e la fel de meschină ca oriunde altundeva, chiar și în frumoasa și decadenta Roma. 

 

Le mepris (Contempt)

 

 

Filmul lui Godard, Disprețul, nu e neapărat gândit pentru Roma, dar acțiunea se întâmplă la Roma, fiind un film în film. Michel Piccoli și Brigitte Bardot sunt căsătoriți. El este scenarist și lucrează la un film ce este realizat la faimoasele studiouri de film Cinecitta de la Roma. Le mepris este de fapt concentrat asupra înstrăinării treptate dintre cei doi soți, la fel ca și The Belly of an architect, dar vilele somptuoase, Colloseum-ul și lumina care nu mai e nicăieri ca la Roma dau filmului un quelque chose special. Iar străduțele de la Cinecitta au o încărcătură la fel de specială, știind că acolo au fost filmate atâtea scene din filme devenite clasice.

 

Ladri di biciclette

 

 

Bicycle Thieves este un film despre o altă Romă, nu cea strălucitoare și decadentă, ci cea a muncitorilor care cu greu își câștigă traiul de la o zi la alta în Roma după cel De-Al Doilea Război Mondial, în 1948. Este o Romă săracă, în care oamenii își amanetează cearceafurile pentru o bicicletă și în care aceeași bicicletă poate face diferența între a avea ce pune pe masă seara sau nu. Filmul lui Vittorio de Sica este o capodoperă a neorealismului italian, a fost filmat cu o echipă de actori amatori și fără un strop de melodramatism.

 

The portrait of a lady

 

 

Realizat după un roman al lui Henry James, filmul cu Nicole Kidman în rol principal are parțial acțiunea desfășurată la Roma, acolo unde doi proaspăt căsătoriți se mută după o scurtă idilă la Florența. Ea este tânăra americancă Isabel – o Nicole Kidman de o delicatețe, fragilitate și frumusețe ca în niciun alt film al ei – iar el este Osmond (John Malkovich). Osmond o manipulează pe tânără Isabel să creadă că o iubește, deși urmărește doar averea ei. Independentă financiar și inteligentă, Isabel nu judecă corect multe din întâmplările pe care le trăiește, dar hotărăște să își asume alegerea greșită până la autodistrugere. The Portrait of a Lady are cu siguranță ceva în plus pe lângă jocul actorilor și observația psihologică fină a lui Henry James, un plus adus de interioarele caselor italiene, ca și de străzile și monumentele pe care personajele le vizitează.  Dacă ai nevoie de argumente în plus pentru a-i da o șansă, în film joacă și Christian Bale și Viggo Mortensen.

Visatoarea din Ostende – Nu exista oameni simpli, doar spectatori fara simtul detaliului

Orice invenţie e o mărturisire, orice minciună e o confesiune intimă. Ar putea fi singurul adevăr din viaţa unei femei care a preferat să-şi ascundă prin voluptatea imaginaţiei senzuale tristeţea unui trup învins. Visătoarea din Ostende, noul titlu din seria de autor dedicată de Humanitas Fiction lui Eric-Emmanuel Schmitt, poate fi un tribut adus libertăţii şi vindecării prin ficţiunea în spatele căreia pot sta culorile unei realităţi apăsătoare. În loc să fie doborâte de propriile drame, femeia infirmă sau tânăra însingurată care se redescoperă la căpătâiul unui playboy muribund ajung să-şi vadă existenţa dintr-o altă perspectivă tocmai când acel timp subiectiv le promitea un traseu monoton, previzibil până la sinistru. Lor li se vor alătura nişte personaje masculine prinse în mrejele unor portrete feminine când fragile şi reţinute, când extravagante şi dezinvolte.

Personajele din cartea lui Eric-Emmanuel Schmitt sunt nişte inadaptaţi adorabili, în ciuda minciunilor, ezitărilor sau obsesiilor. Te va intriga femeia care povesteşte despre cum a sedus un aristocrat lăsat fără haine printre dunele de pe malul mării (Visătoarea din Ostende) și vei fi captivat de protagonista mereu criticată de mamă, care îşi descoperă feminitatea prin ochii unui seducător rămas fără vedere (Vindecarea). Te vei amuza pe seama încercărilor nereuşite ale unui profesor tipicar şi hiperraţional de-a citi un roman comercial pe furiş (Lecturile proaste), vei dori să poţi afla misterul femeii care aşteaptă un călător necunoscut (Femeia cu buchetul de flori) şi te vei întreba ce se află oare în mintea nevestei disperate care-i pune gând rău soţului fidel (Crima perfectă). Răspunsurile vor fi găsite, bineînţeles, acolo unde te aştepţi mai puţin, cum îi stă bine unei proze scurte bine scrise.

Dintre toate personajele cărţii, va ieşi în faţă tocmai eroina ce părea să se fi născut prizonieră în lumea propriei boli. Pentru a nu lăsa în urma ei o fotografie ştearsă, visătoarea din Ostende se deghizează într-o Circe a poveştilor de iubire neobişnuite, însăşi viaţa ei ascunzând o astfel de poveste. O spune debordând de naturaleţe, încât până şi oaspetele acesteia, un scriitor versat, îi cade-n plasă, fascinat de imaginaţia erotică prin care detaliile incandescente ajung nişte poezii de alcov rafinate (nu lipseşte nici umorul ce atenuează lirismul considerat prea feminin când vine vorba de picanterii). O vei îndrăgi, aşadar, pe visătoarea care în loc să aştepte moartea, aprinde închipuiri prin scânteile recuperate din propria cenuşă.

Lui Eric-Emmanuel Schmitt îi stă bine în postura de povestitor. Aceste cinci proze scurte incluse în Visătoarea din Ostende uimesc prin virajul brusc de la banalitatea detaliilor spre ascunzişuri tabu. Este imposibil să nu te implici emoţional în poveştile unor personaje aparent anoste, dar pline de subtilităţi şi de manii sofisticate. De fapt, adevăratul merit al autorului când a scris aceste miniaturi a fost abilitatea de a-şi arunca privirea dincolo de gesturile, tabieturile şi faptele pe care alţii le-ar fi considerat penibile sau plictisitoare. Nu există oameni simpli, ci doar spectatori fără simţul detaliului, ar putea fi concluzia spre care te  vei îndrepta după ce te-ai adâncit în lectură.

Povestirile lui Schmitt au ceva din nuvelele scrise de Cehov, mai ales datorită acelor detalii nesemnificative de la care porneşte avalanşa emoţională către final, din atitudinea uneori nemiloasă faţă de personajele forţate să plonjeze în ridicol după ce interpretează greşit realitatea, regăsită la Gogol, dar şi din acea îmbinare năucitoare dintre comic şi tragic, inclusă-n romanele Yasminei Reza. Ce ţi-ai putea dori mai mult, mai ales dacă îţi era dor tocmai de acest gen de povestiri bune de luat oriunde ai puţin timp liber? 

 

    

Humanitas, 2013

Inside Llewyn Davis – un Ulise al zilelor noastre

Construit ca o buclă temporală (sfârșitul te aduce înapoi la momentul începutului, furnizând însă câteva informații în plus, sau, privit altfel, începutul este de fapt sfârșitul filmului), Inside Llewyn Davis este o eviscerare, dar fără nici o urmă de sânge, a creierului și vieții lăuntrice a personajului principal, interpretat cu mult farmec de Oscar Isaac. E suficient ca personajul să fie urmărit din afară pentru ca întreaga lui lume lăuntrică să iasă la suprafață cu o mai mare putere de convingere decât dacă, de pildă, filmul s-ar fi folosit de monologul interior.

Filmul fraților Cohen este un amestec de dramă existențială și de comedie cu accente sumbre. Llewyn Davis, muzician dornic de afirmare, se zbate să-și găsească drumul în domeniul muzicii folk, lansându-se ca solist de această dată, după ce înregistrase un disc împreună cu altcineva, trece din casă în casă, noapte de noapte, aflat la cheremul bunăvoinței prietenilor sau cunoscuților, e ca un Ulise în voia valurilor vieții, asemenea pisicului cu care se pricopsește întâmplător, numit și el, aflăm spre sfârșit, Ulise. Llewyn Davis este copilul care nu a devenit (și pare că n-o să devină niciodată) bărbat, lăsând femei însărcinate, neavând niciodată bani în buzunar, visând la o carieră glorioasă sau dormind pe unde apucă. Un copil trist, care-și poartă trecutul într-un colț al sufletului și-l lasă să respire doar în cântecele sale. E fermecător ca orice vagabond, e ca un trubadur modern, căruia i-au fost altoite angoasele epocii noastre.

Deși împănat cu cântece triste și încărcat  de tensiunea găsirii unui sens în viață, filmul fraților Cohen reușește să păstreze zâmbetul spectatorului prin glume și situații amuzante, care nu de puține ori au tușe negre. Dominantă însă este atmosfera de tristețe și de inutilitate, de alergătură fără rost. Llewyn Davis își caută drumul, dar se sabotează singur, se amăgește, pariază greșit. Nu e deloc un destin singular. Seamănă cu destinul multor artiști. Și când nu mai vede nici o speranță în domeniul muzical, alege cariera sigură în Marină, așa cum îi sugerase sora sa austeră și moralistă. Numai că destinul îl fentează și nici măcar asta nu-i reușește. Eșecul îl urmărește din toate părțile, iar soluția, date fiind antecedentele, este una singură: sinuciderea. Dar Llewyn pare să facă parte din categoria luptătorilor. E un idealist, un visător, pe care realitatea nu pare a-l pune la pământ, spre deosebire de partenerul cu care înregistrase primul album.

Și aici ajung la minusurile filmului. Restul personajelor, prezente sau absente, sunt doar amintite, apar fulgurant și apoi sunt părăsite. Nu aflăm până la sfârșitul peliculei ce l-a împins pe partenerul lui Llewyn să se sinucidă, nu știm nici măcar cine era acesta cu adevărat, așa cum nu știm – dar putem bănui – cine era perechea mai în vârstă la care trage din când în când Llewyn, rătăcindu-le cotoiul. Firul narativ se înfășoară numai în jurul personajului principal, lăsându-le pe celelalte cumva în umbră. O fostă iubită care i-a făcut un copil, o nouă, dar și ea devenită fostă, iubită care urmează să facă un avort, un tovarăș de călătorie suferind – iată doar câteva personaje care apar și dispar fără prea mare bătaie de cap. „Scuza”, dacă este să vorbim despre așa ceva, stă în faptul că filmul – sau bucla temporală care îl delimitează – surprinde doar o săptămână din viața lui Llewyn Davis. Totuși, faptul că nu ajungi să cunoști drama din spatele sinuciderii fostului partener al personajului principal îți lasă un gol în apetitul cinefil.

În mare, un film cu o imagine impecabilă, cu un joc actoricesc bun – mi-a plăcut latura acră a personajului interpretat de Carey Mulligan -, cu o muzică de inimă albastră, sensibilă și parcă venind din niște timpuri greu de recuperat, Inside Llewyn Davis este un microeseu existențialist, o disecție cu instrumentele comportamentalismului, o privire caldă aruncată în lăuntrul rece al unui om care își caută sensul, mergând însă paralel cu acesta.

Recomandari pentru weekendul 6-8 decembrie

Dacă vrei să cumperi din timp cadourile pentru sărbători, începând cu acest weekend ai la dispoziție mai multe târguri de profil. Mai adaugă și câteva premiere de film interesante, câteva piese de teatru amuzante, o expoziție – două, iar programul acestui sfârșit de săptămână este gata.  

Un film cu premiera vinerea aceasta este Blancanieves, varinata mută a poveștii Albei-ca-Zăpada, cu acțiunea plasată în Sevilla anilor ’20. Spre deosebire de varinta fraților Grimm, Alba-ca-Zăpada învață de la tatăl ei arta luptelor cu taurii, iar atunci când fuge de acasă se alătură unui grup de pitici toreadori. Maniera în care regizorul Pablo Berger a reinterpretat povestea a adus filmului 10 premii Goya.

Ultimul film al fraților Coen va avea și el premiera la acest sfârșit de săptămână. Inside Llewyn Davis spune povestea unui compozitor-cântareț folk ce caută să se afirme în New York-ul anilor ’60. Alături de Oscar Isaac, în film apar și Carrey Mulligan și Justin Timberlake.

Thrillerul care îi reunește pe James Franco și pe Winona Ryder se numește Homefront și va avea premiera vinerea aceasta. Filmul spune povestea unui polițist retras de la divizia Antidrog (Jason Statham), dar care revine în acțiune atunci când fiica sa are o altercație cu nepotul capului unei rețele de narcotraficanți (James Franco). În film, apare și Kate Bosworth, într-un rol negativ.

Vineri, în Atelierul de Producție, va avea loc cel mai mare eveniment bass music din acest sezon. Astfel, Remi Kabaka, fondator al Gorillaz Sound System va fi pus față în față cu beatmakerul Onra, care își împletește sunetul cu mostre de muzică asiatică. Lor li se va alătura Matt Preston, cunoscut ca Phaeleh, cu ritmuri de doubstep, house, garage și muzică electronică.

La Teatrul Evreiesc se va juca vinerea aceasta, de la ora 19:00, piesa Hoții de frumusețe, o adaptarea a lui Chris Simion după romanul cu același nume al autorului francez contemporan Pascal Bruckner. Spectacolul îmbină jocul actorilor Florin Zamfirescu, Ioana Pavelescu, Medeea Marinescu, Ștefana Samfira, Radu Micu, Ionuț Niculae cu un decor, în mare parte, virtual.

Tot vineri, de la ora 19:00 la Teatrul Bulandra (Sala Liviu Ciulei) poți vedea piesa Obiceiuri necurate, o comedie în care măicuțele Augusta și Philamena contribuie substanțial la veniturile mănăstirii printr-o producție secretă de vin.

Spectacolul de teatru Artă va fi pus în scenă duminica aceasta la Teatrul Bulandra (Sala Liviu Ciulei) de la ora 19:00. Piesa este o comedie care analizează prietenia dintre trei bărbați, care intră într-un conflict după ce unul dintre ei achiziționează un tablou mai special.

Muzeul Național de Artă al României a organizat o expoziție dedicată gravurilor lui Paul Gavarni. Expoziția cuprinde 55 de lucrări în care poți admira și analiza tipologiile societății franceze de acum doua secole: burghezi prezentabili, femei de carnaval, actori și oameni care animau străzile Parisului. Expoziția va fi deschisă până pe 28 februarie 2014.

La acest sfârșit de săptămână, centrul pentru arte contemporane Alchemia organizează expoziția Le Port Roumaine. C’est Chic!, unde poți admira, dar și achiziționa articole vestimentare lucrate manual și care reprezintă diferite regiuni etnografice ale țării. Tot în cadrul evenimentului, poți participa la un workshop în care vei afla poveștile motivelor tradiționale românești și semnificațiile lor.

O nouă ediție Antique Market este deschisă weekendul acesta la Romexpo, unde colecționarii și pasionații de antichități pot achiziționa piese de mobilier și decorațiuni interioare, tipărituri, vehicule de epoca, artă plastică, obiecte personale și de colecție și multe altele. 

Tot la Romexpo vei fi întâmpinat în acest weekend de peste 80 de expozanți din România, Pakistan, India și Iran cu decorațiuni, confecții, încălțăminte, accesorii, cosmetice, textile sau parfumuri la Târgul de cadouri de Crăciun Romexpo.

Vineri se va încheia ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Literatură. Programul zilei cuprinde o serie de lecturi publice și dialoguri cu publicul larg, de la ora 14:00 la Muzeul Național al Literaturii Române, unde vor fi invitați autorii Kei Miller (Jamaica/Marea Britanie) și Dan Sociu (România), iar de la ora 18:00 la Clubul Țăranului sunt invitați autorii Robert Perisic (Croația), Kei Miller (Jamaica/Marea Britanie), Adrian Schiop (România) și Andrei Dosa (România).

Printre târgurile de Crăciun deschise în această perioadă se numără și târgul Design your Christmas! ce va avea loc la librăria Cărturești din Băneasa Shopping City și care cuprinde decorațiuni de iarnă, bijuterii sau obiecte vestimentare personalizate create de designeri români și austrieci.

Lista târgurilor este completată de Târgul Cadourilor de Iarnă din București Mall Vitan și Plaza România, dar și de Târgul de Sărbători de la Sala Dalles, care vor fi deschise până în Ajun. 

Targuri de cadouri pentru Craciun in Bucuresti

Cu atât de multe târguri de cadouri pentru Crăciun, trebuie să te împarţi între cele patru puncte cardinale ale oraşului. Unde să te duci mai întâi? La Romexpo, la Sala Dalles, la Muzeul Ţăranului Român sau la mall? Înainte de-a te decide, trebuie să ai câteva informaţii despre obiectele ce pot fi cumpărate, încât să nu baţi drumul degeaba când ajungi pe ultima sută de metri cu lista pentru Moş Crăciun.

La Târgul de la Romexpo exotismul dictează. Obiecte şi artefacte aduse din India, Pakistan sau Iran te vor îndemna să le transformi în cadouri. Cele 80 de standuri îţi oferă ţesături, decoraţiuni, accesorii, marochinărie, cosmetice sau parfumuri. Târgul are loc între 5 şi 8 decembrie, de la 10:00  până la 19:00, iar în ultima zi târgul se termină la 18:00.

Tot de peste mări şi ţări vin şi cadourile de la DarBazar. Pe strada Edgar Quinet, în zona Universităţii, vor poposi negustori de pe cele cinci continente. Aici poţi dona şi cadouri în scop umanitar. Târgul este deschis între 15 şi 30 decembrie 2013. La câteva străzi mai încolo, găseşti căsuţele pline de bunătăţi, aduse la târgul organizat de primărie la Universitate, Bucharest Christmas Market. Turta dulce şi deliciile culinare din toate colţurile ţării vor fi şi ele prezente în arome calde.

Sătul de atâtea cadouri exotice? Atunci vino în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român, de unde să-ţi iei tradiţionala ie, un must-have al garderobei după cum ne spun designerii, dar şi alţii (şi lui Adele îi place, se pare), mărgele precum acelea purtate de femeile din Maramureş, lăzi de zestre sau alte obiecte inspirate din folclor. Meşterii populari le aduc pe toate, iar la spartul târgului te poţi încălzi cu un shot autentic românesc, cu ţuică sau palincă în loc de tequila. Târgul Piaţa Ţărănească şi Meşter(Eşti) te invită la două runde de cumpărături, între 13 şi 15 decembrie, respectiv 20-22 decembrie 2014, între orele 10:00 şi 18:00.  Tot la Muzeul Naţional al Ţăranului Român îşi găsesc un cadou potrivit şi dependenţii de bunătăţi livreşti. Între 13 şi 23 decembrie, aici are loc Bookfest de Crăciun.

Îţi plac dulciurile şi bijuteriile? Nu există o combinaţie mai bună decât cea de la târgul organizat în fiecare an la Sala Dalles. Turtele dulci, aromele aduse de cafegii, alunele trase în ciocolată sau bomboanele umplute cu rom havanez te îmbie. Dacă vrei să-ţi mai cumperi şi decoraţiuni de sezon sau accesorii inspirate din portul tradiţional al femeilor din Maghreb sau Anatolia, tot aici trebuie să ajungi, între 28 noiembrie şi 24 decembrie, de la 10:00 la 20:00.

Fanii marilor galerii comerciale au şi ei un târg special, organizat la Bucureşti Mall (Calea Vitan 55-59), între 27 noiembrie şi 23 decembrie, şi la Plaza România (B-Dul Timişoara NR. 26), între 29 noiembrie şi 23 decembrie. Târgul cadourilor de iarnă are oferte variate. Poţi alege între obiectele vintage şi bijuteriile contemporane, de la 10:00 până la 22:00.  

Dacă locuieşti într-o altă parte a oraşului, ai la dispoziţie  Galeriile Titan (Strada Liviu Rebreanu, Nr.2). Aici vei găsi, între 29 noiembrie şi 23 decembrie, cadouri handmade, bijuterii, decoraţiuni şi hăinuţe de sezon. Pentru cei care locuiesc în Sectorul 4, aceleaşi obiecte sunt pregătite să fie împachetate la Grand Arena Mall, între 5 şi 31 decembrie.

 

Pentru cei dornici să aibă în casă un obiect unicat se deschide Târgul Design Your Christmas, o punte între artiştii români şi cei austrieci între 28 noiembrie și 24 decembrie. Porţelanuri pictate manual, bijuterii şi jocuri ale copilăriei de altădată pot fi găsite la târgul organizat în cadrul librăriei Cărtureşti din Băneasa Shopping City.   

Tot de obiecte semnate de nişte designeri cunoscuţi vor avea parte şi vizitatorii târgului X-mas Panic, organizat în incinta World Trade Center – Hotel Pullman. Cadourile având etichetele unor branduri faimoase în rândul amatorilor de shopping te aşteaptă pe 14 decembrie 2013, între 11:00 şi 20:00.  

Nu-ţi plac mall-urile, sălile mari sau standurile burduşite cu produse de porc? Atunci poţi opta pentru o atmosferă interbelică, plină de cadouri dichisite. Antique MarketTârg de obiecte de Artă şi Antichităţi este o alternativă unde găseşti cărţi rare în ediţii princeps, decoraţiuni şi mobilă de pe vremea Brătienilor, porţelanuri sau tablouri. Colecţionarii şi anticarii se întâlnesc la Romexpo, între 5 şi 8 decembrie 2013, orele 10:00-19:00. Pe 8 decembrie târgul se va închide la 18:00.

Un alt simbol al Bucureştiului apus este Hanul lui Manuc, unde se va organiza un târg de Crăciun, între 21 şi 24 decembrie 2013. Aşa cum îi stă bine unuia dintre locurile unde se adunau marii negustori în perioada otomană, hanul îşi va ispiti vizitatorii cu podoabe făcute de artizani iscusiţi, ţesături şi delicatese. Intrarea costă 10 lei, iar biletul se va transforma într-un voucher de cumpărături având aceeaşi valoare cu preţul intrării, dar poate fi folosit şi în cafenelele din interiorul hanului. Tot în zonă, și tot pentru 10 lei, poți vedea și Made in Ro – Târg de design românesc pe 21 și 22 decembrie 2013.

O altă clădire de patrimoniu devine gazda unui târg, de data aceasta inspirat de atmosfera franceză. Este vorba despre Casa Universitarilor, un palat din secolul al XIX-lea de pe strada Dionisie Lupu. Aici se organizează târgul Marche de Noel, între 14 şi 15 decembrie 2013. Bijuterii, decoraţiuni şi piese vestimentare realizate de nişte designeri contemporani te aşteaptă dacă eşti fashionist. 

Pe lângă târgurile ţinute în locurile preferate de întâlnire ale bucureştenilor, mai poţi opta şi pentru cel organizat de Fundaţia Calea Victoriei, numit Delicatese Culturale. Între 16 şi 18 decembrie 2013 găseşti coliere din dantelă, păpuşi expresive din material textil sau genţi cu imprimeuri simpatice. Tot aici poţi găsi vouchere pentru cursurile organizate de fundaţie.

Acum trebuie doar să te hotărăşti. 

Unora le place swingul sau Keep calm and love chocolate

Pe firul de bumbac al tricourilor din seria bagabonți & combinații, Unora le place swingul a adus publicului o oră din viaţa a două cupluri vecine de imobil, năucitor de clasice şi de previzibile:  jumătăţi corporatiste în fiecare oală, ore peste program, rapoarte de terminat acasă, simbolicul stash cu iarbă  – care să stea mărturie pentru  exuberanţa şi free-spiritul din afara orelor office şi câte un plod de fiecare baricadă, ca să fie tacâmul complet.

 

Bine, piesa ne învaţă că tacâmul nu e cu adevărat complet până când vecina cu experienţă nu găteşte lasagna şi brioşe cu ciocolată şi nu te invită să le deguşti. Nu singur, ci cu jumătatea. A ta? A ei? Până la acest răspuns, mai important este cel pe care-l are personajul feminin „victimă” la oricum năucitoarea întrebare: Ce preferi – ciocolată sau vanilie? Ce urmează ar fi făcut-o şi pe E.L. James să ridice o sprânceană: Mereu mi s-a părut că vanilia e o glumă proastă a naturii. Puneţi cremşnitul jos şi ascundeţi mini-eclerele…

Edgar Nistor face un rol reuşit în postura bărbatului în curs de maturizare, nedumerit de toanele soţiei, dar împăciuitor şi cu potenţial. Ca un căţeluş gata să sară mereu pe piciorul stăpânei, personajul său are toate calităţile care înnebunesc o femeie (la propriu): nu participă la nimicurile domestice şi este prea relaxat, în contrast cu nevasta, arhetipul unei Wonder Woman frustrate şi obosite care, după 8 ore de birou, face mâncare, curat, lecţii cu copilul pluuuuus raportul neterminat de la serviciu.

Odată călcâiul ahilian conjugal expus, legile atracţiei lovesc sub centură: vecinul este mai bogat, mai sigur pe el, are un arsenal de replici libidinoase, are un stil de viaţă atrăgător…ce să mai, victima –wanna-be-swinger nu poate rezista. Aşa că primeşte invitaţia la cină şi cu bărbatul de o aripă se prezintă la uşa infamului apartament de vis-a-vis. Se bea vin, se discută, se ascultă soul şi prin tehnici de contact improvisation ştiute doar de connaisseuri, cuplurile se schimbă. Restul e can-can: lumina zilei următoare desface toate vrăjile, cenuşăresele îşi pierd pantofii şi capul, vecina-siliconată îşi pierde cumpătul, iar swingerii îşi pierd vecinii, care se mută, ruşinaţi.

Reacţia sălii la dialoguri merită şi ea un t-shirt: hohote&intervenţii aiurea – oamenii rezonau la cele mai (neobişnuite?) situaţii şi de câteva ori, femeile se simţeau datoare să completeze vocal replicile actorilor, aprobator sau dezaprobator. Swingul naşte monştri…

Promiscuitatea contextului face ca şi cele mai serioase replici să ajungă diluate în public. Astfel, pe principiul prea bun, prea ca din corporaţie – opțiunea de a face swing pare primită la un meeting cu directorul de achiziții și cu head-ul de la marketing care punctează tendințe (neapărat hot!): baia în jacuzzi, un vin cu buchet, vacanţa crazy în Dubai.

Spre final – Concubinaj și șampanie. Vorba tricoului. Dar să se dea cu măsură, să ajungă la toată lumea. Adică la cei 31%. (Ultimul studiu despre apetența românilor pentru teatru spune că 48% dintre ei merg la teatru în weekend, în timp ce 31% au spus că merg în zilele lucrătoare).

Spectacolul Unora le place swingul a avut premiera miercuri, 27 noiembrie 2013, la Teatrul de Artă, în regia lui Claudiu Puşcău, după Donna Hoke, cu Lavinia Munteanu, Anca Manolescu, Edgar Nistor şi Marius Călugăriţa.

Quod Erat Demonstrandum

0

Quod Erat Demonstrandumeste al doilea lungmetraj al regizorului Andrei Gruzsniczki şi a fost distins cu Premiul special al juriului la cea de-a 8-a ediţie a Festivalului de Film de la Roma (8-17 noiembrie 2013). În România, premiera va avea loc în octombrie 2014. Cunoscută şi sub titlul Evadarea, pelicula aminteşte de problemele intelectualilor din ultimul deceniu al dictaturii comuniste.

Filmul prezintă una dintre poveştile în care viaţa oamenilor de cultură este tăiată brusc de intervenţia Securităţii. Acţiunea are loc în anii ’80, când personajul central, Sorin Pârvu (Sorin Leoveanu), un matematician vizionar, îşi doreşte să-şi promoveze teorema revoluţionară în lumea întreagă.

Autorităţile comuniste nu-i permit să-şi realizeze visurile ştiinţifice şi atunci plănuieşte scoaterea ilegala a lucrării din ţară pentru a fi publicată de o renumită universitate străină. Paşaportul lui Sorin spre libertatea ideilor este o fostă colegă de facultate, Elena (Ofelia Popii), între timp devenită soţia unui foarte bun prieten. Când planul lor este pe cale de-a fi descoperit, începe un joc de-a şoarecele şi pisica între ofiţerul Securităţii (interpretat de Florin Piersic Jr.) şi matematicienii geniali.

Quod Erat Demonstrandumatrage şi datorită opţiunii regizorului pentru un film alb-negru, prin care se incearca recrearea atmosferei apăsătoare din perioada comunistă.

Behind The Glass – Sevrajul emotional

0

Triunghiul conjugal este inepuizabil pentru construirea unei poveşti. Captează, intrigă şi, uneori, scandalizează, cu o singură condiţie: să ofere o nouă turnură conflictului dintre soţie şi amantă, vechi de când lumea şi pământul. Filmul regizorului croat Zrinko Ogresta nu rămâne în memorie prin confruntări spectaculoase, ci prin trăirile bulversante resimţite de spectator, iar coloana sonoră le dă fiori şi celor amuzaţi de incapacitatea personajelor de-a ieşi din spirala adicţiei faţă de relaţiile toxice.

Nikola este un arhitect recunoscut, cu familie bună de tras în poze, dar şi cu amantă inteligentă şi înţelegătoare, devenită parteneră de afaceri şi colegă de birou. Îşi cară după el femeia legală pentru a se poza la decernarea unui premiu câştigat împreună cu amanta, dar consoarta ştie ce hram poartă, că doar de şase ani el tot amână plecatul de acasă de dragul copiilor. În tabăra cealaltă, iubita clandestină este departe de-a fi varianta mai puţin cicălitoare şi mult mai parşivă a feminităţii. Suferă de parc-ar fi luat-o şi pe ea cu acte şi reacţionează precum un dependent de heroină care plânge după doza aruncată în WC, minţindu-se că s-a vindecat.

Între cele două talere ale fericirii, personajul masculin se victimizează, dar nici gând să renunţe la vreunul. Pe tot parcursul filmului ţi se va părea egoistul antipatic, sigur pe sine, dar mai ales pe incapacitatea femeilor de-a trăi fără el. Nu-i pasă că a fost prins, totul i se cuvine şi totul poate fi manevrat după bunul plac. Nici plăcile de faianţă comandate pentru noua casă proiectată nu-i stau la dispoziţie aşa cum o fac aceste două femei.

Minimalist şi centrat mai mult pe trăirile afective decât pe un conflict presărat cu dialoguri pline de reflecţii legate de natura umană, Behind The Glass nu redă neapărat triunghiul amoros, cât sevrajul instalat tocmai când unul sau altul dintre personaje vrea să renunţe la dependenţa emoţională.

Urmărind pelicula considerată un succes al cinematografiei croate, ai două reacţii. Fie vei fi dezamăgit de simplitate, fie vei fi urmărit de stările afective trezite de final. Un singur lucru e clar. Dacă ai venit s-o înfierezi pe amantă sau să te amuzi pe seama nevestei păcălite, vei rămâne cu o mare frustrare. Nu poţi să le mai delimitezi la un moment dat.

Behind The Glass a făcut parte din seria filmelor selectate pentru Zilele Filmului Croat, ediţia 2013.

Exceptionalii, de Malcolm Gladwell – De ce nu suntem cu totii Steve Jobs?

Una dintre întrebările cele mai frecvente în interviurile cu scriitori este cea legată de rutina de scris. Ideile vin dis de dimineață? În miezul nopții? În timp ce stați atârnat cu capul în jos și scrieți cu limba? Răspunsul la întrebarea asta e apoi aplicat de legiuni cu creierul încins de viitorul lor luminos pe piața literară. De ce revine întreabarea asta? Pentru că vrem să aflăm cum a ajuns să aibă succes un anumit scriitor. E oare ceva ce mănâncă, un caiet în care își notează visele, sau poate un anumit brand de pix. Când le încercăm pe toate și totuși nu dăm următorul Război și pace, ne descurajăm și dăm vina pe talent. El îl are, eu nu.

Malcolm Gladwell pornește la drum în Excepționalii (Outliers) cu o teorie de bun simț: talentul nu e nicidecum de ajuns. Dar nici IQ-ul, un anumit proces repetat ani întregi zilnic, ziua în care ne-am născut, moștenirea genetică sau clasa socială din care provenim. De fapt poveștile analizate în carte – tare diverse, de la Bill Gates și The Beatles până la jucătorii de hockei din Canada- arată că este nevoie de toate cele de mai sus plus ceva coincidențe fericite.

Coincidența timp-spațiu-naștere, la care face referire autorul, dă o nouă definiție sintagmei: viața nu e dreaptă. Viața e mai degrabă un meteorit căzut din cer. Dacă ai norocul să fii exact la locul potrivit, la momentul potrivit, purtând hainele potrivite, ținându-te de mână cu persoana potrivită, s-ar putea să cadă exact lângă tine, să-l vinzi și să fii bogat ca Bill Gates. Dar cel mai probabil, dacă faci parte din majoritate, o să te izbească fix în față și o să trebuiască să-ți vezi de drum mai departe cu un ochi umflat, o durere constantă de cap și grăbindu-te să ajungi la televizor unde să te uiți la cel care tocmai a încasat un porcoi de bani sau premiul Nobel pentru roca lui din spațiu.

Unul din capitole se numește Regula celor 10000 de ore și nu este pentru leneși. Cam atâtea ore de muncă fac diferența dintre un tip ok la jobul lui și cineva excepțional la ceea ce face. Beatles au cântat 10000 de ore în cluburi de striptease din Hamburg înainte de a ajunge celebri. Mozart la fel, bine, el fără partea cu striptease-ul. Billy Joy, programatorul responsabil de Unix și Java, și-a tastat miile de ore pe orice computer a reușit să găsească, la fel Bill Gates, Steve Jobs și alți magnați din Silicon Valley.

De câte ori ați trecut peste o gură de canal și v-ați întrebat? De ce sunt capacele gurilor de canal rotunde? Niciodată? Ah, credeam că sunt singurul. Dar totuși încercați să vă dați un răspuns, acum că am ajuns la discuția asta. Gata, vă dați bătuți? Rezolvarea este: pentru că așa nu poate cădea înăuntru. Dacă ar fi avut o formă rectangulară și l-ai fi înclinat, acum aș țipa asta de undeva de sub pământ în timp ce câțiva șobolani ar ronțăi la picioarele mele. Încă ceva, dacă nu ai răspuns rapid, ia-ți gândul de la o carieră la Microsoft. Nu suntem destul de inteligenți. E una din întrebările de la interviurile lor de angajare. Dar am văzut cu toții reclamele. Apple all the way!

Legat de asta, cel mai interesant studiu prezentat în carte este cel al lui Lewis Terman. Un psiholog de la Stanford University care și-a petrecut întreaga existență academică recrutând din rândul elevilor americani copiii cu un IQ peste medie. Apoi i-a studiat ca pe niște termite într-o colonie dintr-un acvariu de sticlă. Nici măcar nu e formularea mea, e a lui, își numea subiecții Termite, ceea ce spune ceva de spre IQ-ul lui. Cand a început studiul, ce susținea că poți calcula inteligența matematic și în felul ăsta poți prevedea cu foarte mare acuratețe viitorul succes al unui om, Trenan a devenit celebru. Dar cu trecerea timpului, toată teoria s-a dărâmat ca un castel de cărți. Foarte puține dintre termitele lui geniale au ajuns să ocupe o poziție centrală în societate. Un IQ de 120 e minimul pentru a fi considerat de o inteligență peste medie, dar după el mai multe puncte în plus nu o să facă absolut nici o diferență. E ca în baschet, dacă ai până în 1,70 înălțime, nu prea o să ai șansa să joci profesionist, dar de aici încolo înălțimea nu mai este neapărat un factor care să facă diferența.

Creativitatea, inteligența socială, modul în care ne raportăm la autoritate în funcție de clasa socială sau etnia din care provenim, aceştia sunt factori care fac diferența dintre un geniu neînțeles și un excepțional de succes.

Păcatul cel mai mare pe care îl săvârșește Malcolm Gladwell este cel al generalizării. Editorialistul de la New Yorker are o teză și nu îi e frică să o folosească. Chiar dacă asta înseamnă să forțeze diverse mici sondaje și date, mai mult sau mai puțin relevante, în găurile din pereții argumentelor sale.

Dar Malcolm Gladwell este pentru științele sociale, ce este Stephen Hawking pentru fizică. Statisticile, sondajele, studiile academice sunt atât de distractive în mâinile lui încât devii brusc interesat de niște subiecte ce nu ți-au trecut niciodată prin cap, ca de exemplu importanța pragmaticii limbajului în cabina unui avion coreean. E știință învelită în ambalajul strălucitor al unor povești bine documentate și bine scrise.

        

                                              Editura Publica, 2013

Ultimele articole