Articole

Vremea ține cu noi toamna aceasta și se anunță multe zile însorite în weekend numai bune pentru a ieși din casă la film, teatru sau vernisaje.

Una dintre premierele de film ale acestui weekend este Dacă aş rămâne – If I stay, drama unei tinere violonceliste talentate care suferă un accident de mașină împreună cu familia și, de pe patul de spital, ea își rememorează viața, încercând să decidă dacă va mai rămâne sau nu printre noi.

Vinerea aceasta, 12 septembrie, are loc şi premiera filmului Precum în iad, aşa şi pe pământ – As Above, So Below, un horror cu Perdita Weeks (Dinastia Tudorilor) și Ben Feldman (Diva cu greutate, Vineri 13) în care un grup de exploratori găsesc un oraș al morților în catacombele Parisului.

Un alt thriller va putea fi vizionat începând cu vineri, În mijlocul furtunii – Into the storm, despre un oraș lovit subit de o serie de tornade puternice ce cresc în intensitate pe parcursul zilei, prilej cu care unii decid să filmeze aceste dezlănțuiri dezastruoase ale naturii din toate unghiurile.

Tot azi debutează Cripta în regia lui Corneliu Gheorghiță (Europolis), un thriller românesc claustrofobic despre un om de afaceri francez, care pregătind renovarea unui vechi cartier din Stațiunea Băile Herculane, găsește în subsolul unei case o frescă romană. Realizând că această descoperire importantă i-ar putea pune capăt afacerilor, decide să îi dea foc, însă rămâne blocat în clădire. 

Cei interesați de artă contemporană, instalații și performance-uri sunt invitați la vernisajul expoziției Platforma X curatoriată de Olivia Nițiș, ce va avea loc pe data de 14 septembrie la ora 19.00. Vinul e din partea casei!

Dacă simți însă nevoia să dansezi pe ritmuri balcanice, îți recomandăm să mergi la Balkanik Festival, unde vei auzi muzica unor artiști precum Shantel (cap de afiș), Kottarashky and The Rain Dogs, Django Lassi, Kiril Djaikovski sau Čači Vorba.

La The Can, pe 14 septembrie, putem asculta şi discuta despre artă, festivaluri şi piaţa de jazz din România şi din străinătate în Redacția Arte & Meserii, cu interpreţii de jazz Mihai Iordache şi Cătălin Milea.

Tot în weekend-ul acesta putem vedea artiști și piese de teatru din Republica Moldova pe scenele Teatrului Național București în cadrul Turneului Teatru Românesc la București și Chișinău și desigur, mai putem vedea teatru, cu intrare liberă de data aceasta, la Festivalul Bucureștii lui Caragiale.

Și mai mult, Bucharest Photo Week continuă şi în weekend-ul acesta cu proiecții de fotografie și ateliere despre nudul iluminat cu ajutorul laserului, fotografie astronomică, ipostaze urbane și multe altele.

   ,, Ne jucăm de-a eroii pentru că suntem lași; și de-a sfinții pentru că suntem răi. Ne jucăm de-a asasinii pentru că murim de dorința de a ne omorî aproapele",  mi-au răsunat în minte cuvintele lui Jean Paul Sartre  în timp ce urmăream concluzia filmului. Frailty, conform traducerii din dicționar, înseamna fragilitate a caracterului, o persoana slabă de înger sau un individ ce poate fi împins cu ușurinta către comiterea unor fapte imorale.

În cazul nostru reprezintă si titlul debutului regizoral din 2001 al actorului Bill Paxton, cunoscut pentru interpretarile sale din celebrele Apollo 13, Aliens, Titanic sau Twister, dar și din serialul apreciat de critici, Big Love. Impresia inițială pe care ți-o lasă lungmetrajul său este comparabilă cu cea a unui produs cu ambalaj de categorie inferioară ce la prima sa utilizare descoperi că are de fapt un continut de o calitate competitiva. Culmea, de vină nu este Matthew McConaughey ce ocupă rolul principal într-unul din puținele filme serioase pe care le mai nimerea în pauzele dintre frecventele comedii romantice de divizia B. Paxton transforma constient si subtil creația sa în calul pe care nu a pariat nimeni, dar iese triumfător.

Scena de început ne pregatește tonul sumbru ce învăluie povestea odată cu apariția misteriosului personaj Fenton Meiks (McConaughey) care aparent, dorește să scape de o povară sufletească și un secret familial bine păstrat de-a lungul anilor. Astfel, incepe spovedania puțin stranie in fața unui agent FBI. De ce acum și de ce tocmai acelui agent? Conform spuselor sale membrii familiei erau decedați (o situație mult prea favorabilă pentru al nostru Fenton, mi-am spus eu). Cat despre relevanța declarației, se pare că tatăl  lui (Paxton), un adevarat religios fanatic, ar fi fost principalul responsabil pentru crearea criminalului in serie supranumit ,, Mana lui Dumnezeu”, mai exact fratele lui Fenton, iar agentul Wesley Doyle conducea ancheta.

Și aici, ca și în alte filme psihologice de referință este folosită inteligent tehnica expunerii firului narativ din perspectiva unui tip de personaj îndoielnic, astfel rațiunea te îndeamnă să nu crezi tot ce urmează să vezi. Misiune ce se va dovedi destul de dificilă din clipa în care îți scoate ochii cu scene extrem de sinistre în care tatăl copiilor, convins că viziunea lui Dumnezeu care îl alege cu misiunea de a distruge demonii în forma umană este reală, începe a-și pune în aplicare planul divin sub ochii ingroziți ai celor mici. Traducerea titlului folosită la noi a fost Înger și Demon, când mai potrivit ar fi fost tradus sub formă de întrebare, ,, Înger sau Demon?”.

Îmbracat în haine de thriller psihologic ambițios, Frailty atacă îndrăzneț un subiect tabu ca religia (chiar tema de bază a filmului) si îți va testa credința mai ceva decât au reușit producțiile despre Iisus. Morbiditatea treptat si eficient instalata în poveste se datoreaza unor procedee vizuale similare cu cele ale scriitorului Stephen King (omul capabil de cele mai întunecate cosmaruri). Păstrați această imagine în minte si îndepărtați supranaturalul din ecuație. Veți rămâne cu un film traumatizant si realitatea ca astfel de cazuri se pot întâmpla oricand în provincie sau orașe mai mici.

O scenă aparte ce scoate la suprafață adevărata morală cu care ar trebui sa rămânem de aici e prezentată într-o emisiune educativă religioasă și spune că Dumnezeu nu te obligă sa faci nimic, El doar îți prezintă opțiunile și datoria ta  este să alegi ceea ce consideri că e just.

Daca aveți impresia că ați înțeles deznodământul din impresiile oferite mai sus, vă asteaptă o surpriză de proporții. Asta pentru ca e un film al cărui final a generat discuții intense între cinefili și nu degeaba apare frecvent în topurile celor mai bune filme horror sau al producțiilor cu cele mai mari twist-uri. Ca dovadă, eu nici acum nu pot spune cu certitudine că interpretarea mea asupra sfarșitului ar fi cea corecta. 

Ideea filmului The Giver – tradus în româneşte după nu-ştiu-ce-reguli-alandala Darul lui Jonas – este una deja consacrată în filmele SF. Adică se dă o societate ultra-utopică, condusă matriarhal de o atotputernică Chief Elder (Meryl Streep) şi de un sfat al bătrânilor (începând cu preistoria şi terminând cu Superman, acest grup select de elderly este unul din clişeele cele mai accesate) în care, pe modelul Ender’s game, un băiat induce anarhia cu dorinţele lui altruiste.

Scenariul are la bază cartea omonimă a lui Lois Lowry.

Filmul lui Phillip Noyce avea toate şansele să fie altfel: începe interesant, cu imaginea comunităţii omeneşti conturată în alb-negru şi cu un absurd care promite. E adevărat, arhitectură identică şi confuzantă avem şi în insulele artificiale ale Dubaiului, dar regulile societăţii sunt un flavour nou: războiul e abolit, oamenii sunt spălaţi pe creier şi controlaţi de la ora de trezire până la ora stingerii, mănâncă toţi la fel, cresc toţi la fel, durerea nu există nici ea graţie unei injecţii auto-administrate metodic de fiecare individ în parte iar dragostea, afecţiunea sau ura sunt concepte care nu au cum să se dezvolte.

Unde mai punem că familiile nu sunt familii ci „unităţi familiale”, închegate artificial pe baza algoritmului stabilit de conducere, iar copiii sunt născuţi de mame desemnate şi date apoi spre creştere acestor celule sociale bizare.

Toate bune şi frumoase, până îl cunoaştem pe Jonas (Brenton Thwaites), un adolescent în prag de absolvire care tânjeşte să fie ca toţi ceilalţi, dar, problemă, nu-l lasă poetul…scriitorul. Într-un mediu în care culorile nu există, ca nu cumva oamenii să fie invidioşi pe ochii sau culoarea părului vecinului, Jonas vede totul cum trebuie, adică, vorba celor de la Les Elephants Bizzares – în culori. El are doi prieteni din copilărie – pe Asher (Cameron Monaghan, cunoscut publicului din Shameless US) şi pe Fiona (Odeya Rush), de a cărei privire albastră şi bucle de foc Jonas se îndrăgosteşte fără scăpare.

La ceremonia de absolvire, un fel de ritual ciudat în care fiecărui tânăr i se desemnează un loc în societate, solemna Maryl Streep îi comunică lui Jonas pe sub solemnul său breton EBA-style, că el a fost desemnat să fie primitorul memoriei, adică un fel de creuzet al umanităţii care să cunoască adevărul adevărat.

Aici intră în scena Jeff Bridges,căruia rolul din Tron i-a servit drept încălzire pentru interpretarea dăruitorului – aţi ghicit, el este The Giver. Retras şi hăituit de povara tuturor lucrurilor pe care le cunoaşte (sooooo Tron), el are datoria de a-i transmite lui Jonas învăţăturile despre lume. Dar nu prin viu grai ci prin…aluniţe, sau nu ştiu cum să le spunem semnelor de la încheieturile mâinilor prin care cei doi fac transfuzie de înţelepciune.

Povestea este condimentată de apariţia în peisaj a unui bebeluş foarte plângăcios în care Jonas îşi recunoaşte viitorul ucenic şi pe care va încerca să-l salveze cu  orice preţ. Mai avem mostre de prietenie la bine şi la rău… blah.. blah… un sărut într-o cascada..blah…iubire…blah…blah..o apariţie diafană a lui Taylor Swift, care face ce ştie mai bine şi anume cântă…fulgi de zăpadă…buze crăpate de frig…drone spion… şi un final care te lasă cu ochii în soare şi care îţi trădează inteligenţa, semn că şi autorii SF se plictisesc la un moment dat.

În rolul mamei lui Jonas o regăsim pe Katie Holmes, iar în rolul tatălui pe glacialul Alexander Skarsgård.