Săptămâna aceasta, platformele de streaming și cinematografele din România oferă mai multe filme noi, din diverse genuri. De la drame istorice la comedii savuroase și povești despre maturizare, iată cele mai noi titluri disponibile pe Prime Video, Max și Netflix:
The Last Duel (Prime Video)
Disponibil acum pe Prime Video
Regizat de Ridley Scott, The Last Duel este un film istoric intens, bazat pe fapte reale, ce are în centru un duel brutal din Franța secolului al XIV-lea. Cu Matt Damon, Adam Driver, Jodie Comer și Ben Affleck în roluri principale, povestea explorează teme precum onoarea, justiția și perspectivele multiple asupra adevărului. O dramă impecabil realizată vizual și narativ – noi am revedea-o oricând. 🙂
The Last Duel a intrat acum pe Prime Video, dar rămâne disponibile și pe Disney Plus.
Overboard (Prime Video)
Disponibil acum pe Prime Video
Iată că a intrat de curând pe streaming și una dintre comediile pe care le așteptam de mult timp pe una dintre platforme, pentru a v-o recomanda.
Overboard (1987), regizat de Garry Marshall, este o comedie clasică cu Goldie Hawn și Kurt Russell. Filmul spune povestea amuzantă a unei femei bogate și răsfățate care, după un accident și pierderea memoriei, este păcălită de un tâmplar să creadă că îi este soție. Cu mult umor, chimie între actori și farmecul inconfundabil al anilor ’80, Overboard rămâne una dintre cele mai îndrăgite comedii romantice ale vremii.
Pe aceeași platformă găsiți și remake-ul cu Anna Faris și Eugenio Derbez, dar din punctul nostru de vedere nu se compară cu originalul. 🙂
Wildcat (Max)
Disponibil acum pe Max
Wildcat (2024) este un film despre vindecare și reconectare cu sinele. Regizat de Ethan Hawke și având-o în rol principal pe fiica sa, Maya Hawke, filmul urmărește drumul dificil al unei tinere în căutarea libertății și a propriei identități. O poveste intimă și sensibilă, potrivită celor care apreciază filmele indie.
Never Rarely Sometimes Always (Max)
Disponibil acum pe Max
Iată că a revenit pe streaming acest super film.
Câștigător al mai multor premii la festivaluri internaționale, Never Rarely Sometimes Always este un film subtil, dar devastator despre obstacolele cu care se confruntă o adolescentă din America rurală. Realizat de regizoarea Eliza Hittman, filmul impresionează prin autenticitatea poveștii și delicatețea cu care abordează teme dificile, precum drepturile reproductive și solidaritatea feminină.
Banger (Netflix)
Disponibil din 2 aprilie pe Netflix
O comedie franțuzească cu Vincent Cassel în rolul principal.
Banger aduce în prim-plan lumea trapului și visul de a atinge succesul în industria muzicală. Filmul îl urmărește pe un tânăr artist ce încearcă să găsească un echilibru între faimă, loialitate și realitățile dure ale vieții de zi cu zi. Banger este potrivit pentru fanii genului urban și poveștilor de tip coming-of-age.
Filme intrate pe platformele de streaming din România în 2025
Lyle, Lyle Crocodile – de mâine, 22 februarie, pe Netflix
Lilu, Lilu Crocodilul este un film de aventură, comedie și musical, bazat pe cărțile pentru copii scrise de Bernard Waber. Povestea urmărește familia Primm, care se mută într-o casă nouă în New York, unde fiul lor, Josh, descoperă un crocodil vorbitor pe nume Lyle, care trăiește în podul casei. Lyle, interpretat prin vocea lui Shawn Mendes, nu este un crocodil obișnuit – el iubește să cânte și să danseze, dar are probleme în a se adapta la lumea exterioară.
Lilu, Lilu… este un film de live action, cu actori precum Javier Bardem și Constance Wu care joacă “live”, în timp ce Lilu este creat prin CGI, vocea fiindu-i împrumutată de Shawn Mendes. Filmul explorează teme precum prietenia, acceptarea și importanța găsirii propriei voci. „Lyle, Lyle, Crocodile” este o poveste pentru întreaga familie.
Between The Temples / Între temple (2024) – de mâine, 22 februarie, pe Max
„Between the Temples” (2024) este o comedie-dramă americană regizată de Nathan Silver, avându-l în rol principal pe Jason Schwartzman ca Benjamin Gottlieb, un cantor din nordul statului New York care trece printr-o criză de credință după moartea soției sale.
Viața lui ia o întorsătură neașteptată când fosta sa profesoară de muzică din școala primară, Carla Kessler, interpretată de Carol Kane, reapare în viața lui dorind să își facă în sfârșit Bat Mitzvah-ul. Această relație neobișnuită îi conduce pe amândoi într-o călătorie de redescoperire și regăsire a sensului vieții.
Filmul a fost apreciat pentru explorarea temelor legate de doliu, identitate și complexitatea credinței, prezentate cu un amestec de umor și profunzime emoțională. Criticii au lăudat performanțele lui Schwartzman și Kane, remarcând chimia lor și portretizarea emoționantă a evoluției personajelor.
A real pain (2024) – în cinematografe de azi
Inclus în topul celor mai bune zece filme ale anului 2024 de către National Board of Review și American Film Institute și cu 2 nominalizări la premiile Oscar 2025 – pentru cel mai bun într-un rol secundar și cel mai bun scenariu original, A Real Pain este un film de comedie-dramă scris și regizat de Jesse Eisenberg (Rețeaua de socializare, Now you see me), care joacă și rolul principal alături de Kieran Culkin.
Povestea urmărește doi veri americani evrei, David (Eisenberg) și Benji (Culkin), care călătoresc în Polonia pentru a onora memoria bunicii lor decedate. David este foarte serios și responsabil, în timp ce Benji este carismatic, dar dificil și nu reușește să-și găsească drumul în viață. Din interacțiunea personalității celor doi rezultă un film în genul filmelor lui Woody Allen, cu dialoguri bune și tensiuni între personalitatea nevrotică a unuia și ușurința de a fi a celuilalt, doar că de data aceasta cel care pare să fi tras cărțile câștigătoare, ale unei personalități carismatice și plăcute, este cel stăpânit de traume și căutări nesfârșite.
Criticii au apreciat în mod special interpretarea lui Kieran Culkin, descriind-o drept una dintre cele mai naturale și captivante ale anului. De altfel Culkin a câștigat Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru A real pain.
September 5 (2024) – intră în cinematografe în acest weekend
September 5 (2024) dramatizează transmisiunea directă prin satelit în SUA a atacului de la Jocurile Olimpice de la München din 1972.
Povestea urmărește modul în care echipa ABC Sports a acoperit atacul terorist comis de gruparea palestiniană Black September, care a luat ostatici mai mulți sportivi israelieni. Filmul explorează tensiunea din platou, arată cât de repede și cum se iau deciziile, mai ceva ca într-o bucătărie dintr-un restaurant cu stele Michelin, și cât de mult se improvizează, dar de specialiști adevărați, care gândesc în timp real unghiul din care să relateze faptele.
Mai mult, arată dilemele etice cu care s-au confruntat jurnaliștii, inclusiv deciziile privind ce să fie transmis în direct și posibilele implicații ale acoperirii lor media. A rezultat una dintre cele mai urmărite transmisiuni live din istorie, aproximativ 1 miliard de oameni, din cele 4 miliarde ale Planetei de la acel moment, au urmărit transmisiunea ABC prin satelit de la Munchen.
“September 5″ este nominalizat la Premiul Oscar pentru Cel mai bun scenariu original. Vezi aici trailerul September 5.
🎬 Anora (2024) – pe Rakuten
Favoritul la premiile Oscar din acest an la categoria pentru cel mai bun film și nominalizat în total la 6 premii Oscar, Anora este unul dintre cele mai discutate filme ale anului. A câștigat deja prestigiosul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes 2024.
Filmul urmărește povestea lui Anora „Ani” Mikheeva, o tânără stripteuză din Brighton Beach, Brooklyn, care se îndrăgostește și se căsătorește impulsiv cu Ivan „Vanya” Zakharov, fiul unui oligarh rus. Pe măsură ce presiunile din partea familiei lui cresc, Ani trebuie să își folosească inteligența și puterea interioară pentru a naviga printr-o lume a luxului, pericolului și oportunităților neașteptate. Vezi 👉👉👉 detalii și trailerul Anora.
🔪 Death Before the Wedding (2025) / Moarte înainte de nuntă – din 12 februarie pe Netflix
Comedie poloneză… Maja vine acasă cu logodnicul, iar părinții ei tradiționali trebuie să-și depășească prejudecățile în timp ce ferma lor trece printr-o criză. Va învinge dragostea?
Honeymoon Crasher / În luna de miere cu mama – din 12 februarie pe Netflix
Comedie franțuzească despre un tânăr părăsit la altar de logodnică pentru fostul iubit. Așa că nu-i rămâne altă soluție decât să plece în luna de miere împreună cu mama sa. 😀
🔥Firebrand (2024) – cu Jude Law, pe MAX din 14 februarie 2025
O dramă care are premiera în România direct pe streaming, fără să mai treacă prin cinematografe. Firebrand este o dramă istorică, o producție britanică cu premiera la Festivalul de la Cannes din 2023, dar care a intrat în cinematografele britanice de abia în toamna lui 2024.
Regizat de Karim Aïnouz (cunoscut pentru The Invisible Life of Eurídice Gusmão din 2019, Câștigător Un Certain Regard la Cannes), marcând primul său film în limba engleză și scris de Henrietta și Jessica Ashworth (cunoscute pentru scenariul unor episoade din Killing Eve), Firebrand este o adaptare a romanului Queen’s Gambit (2013), semnat de Elizabeth Fremantle.
Povestea se concentrează pe Katherine Parr, a șasea și ultima soție a regelui Henric al VIII-lea. Rolurile principale sunt interpretate de Alicia Vikander (Katherine Parr) și Jude Law (Regele Henric al VIII-lea). Vezi 👉👉👉 detalii și trailer Firebrand.
⚡ Broken Rage – pe Prime Video din 13 februarie
Broken Rage este un film japonez de acțiune-comedie din 2024, scris și regizat de cunoscutul Takeshi Kitano, care joacă și rolul principal. Filmul a avut premiera la cea de-a 81-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția.
Un adevărat exercițiu de stil, filmul urmărește un asasin îmbătrânit, căruia i se oferă un ultimatum pentru propria libertate. Prima jumătate a filmului este spusă în stilul unui thriller. A doua jumătate reia aceeași poveste, dar într-un stil comedic, oferind o perspectivă diferită asupra evenimentelor.
🏡 La Dolce Villa – pe Netflix din 13 februarie 2025
Acum pe Netflix, La Dolce Villa este o dramă romantică plasată pe fundalul pitoresc al Italiei. Când fiica sa decide să cumpere o vilă toscană dărăpănată, Eric se grăbește spre Italia pentru a o convinge să renunțe, dar găsește frumusețe, romantism și un nou scop.
🎭 Sharp Stick (2022) – pe Max din 14 februarie 2025
Continuăm lista cu filme noi cu Sharp Stick, o dramă despre maturizare, care urmărește călătoria unei tinere spre auto-descoperire. Sarah Jo este o tânără sensibilă și naivă de 26 de ani, care locuiește la periferia Hollywoodului împreună cu mama ei blazată și sora influencer. Ea nu își dorește decât să fie văzută, așa că începe o aventură cu angajatorul ei căsătorit, mai în vârstă. Astfel, pornește într-o explorare uimitoare a sexualității, pierderii și puterii.
Despicable Me 4 / Sunt un mic ticălos 4 – pe SkyShowtime
Disponibil pe SkyShowtime, Despicable Me 4 aduce înapoi personajele îndrăgite, Gru și Minionii săi haotici. În acest nou capitol, Gru se confruntă cu un nou dușman, în timp ce încearcă să își echilibreze responsabilitățile de familie și noile sale aventuri. Filmele din seria Despicable Me au devenit cea mai profitabilă franciză de animație din istorie.
🎭 My Fault: London – din 13 februarie pe Prime Video
Pe Prime Video, My Fault: London este o dramă romantică britanică despre responsabilitate personală și căutarea răscumpărării. Este un remake al filmului spaniol din 2023, My Fault, bazat pe romanul Culpa mia, de Mercedes Ron.
💖 Love Forever / Iubire pe vecie (2025) – pe Netflix din 14 februarie
Încheiem lista de filme noi cu Love Forever, dar continuăm cu filme lansate în ultimele săptămâni, pe streaming și la cinema, mai jos.
Disponibilă acum pe Netflix, Love Forever este o comedie romantică suedeză. Un cuplu din Stockholm plănuiește să se căsătorească pe superba insulă Gotland, unde tradițiile impuse de familie le transformă cea mai importantă zi într-un dezastru.
Lies we tell (2024) – pe MAX
„Lies We Tell” este o dramă irlandeză, regizată de Lisa Mulcahy, adaptată după romanul „Unchiul Silas” de Sheridan Le Fanu. Filmul o urmărește pe Maud Ruthyn, în vârstă de 18 ani, interpretată de Agnes O’Casey, aflată sub tutela enigmaticului său unchi, Silas Ruthyn (David Wilmot), după moartea tatălui ei. Acțiunea are loc în Irlanda anului 1864 și explorează teme precum moștenirea, încrederea și substraturile sinistre dintr-o familie aparent respectabilă.
Criticii au lăudat filmul pentru modul în care construiește o atmosferă tensionată și pentru interpretările captivante. The Guardian l-a descris ca fiind „un film de epocă gotic, elegant și bine structurat” care reinterpretează în mod perspicace noțiuni literare feministe clasice.
Parthenope (2024) – din 7 februarie la cinema
Continuăm lista cu filme noi cu “Parthenope”, noul film al lui Paolo Sorrentino (La grande bellezza, Youth, The Hand of God), este o dramă de maturizare, coproducție Italia-Franța, în timp ce unii au decodificat-o ca o autoparodie. 🙂 Filmul îi are în distribuție pe Celeste Dalla Porta în rolul Parthenopei, Stefania Sandrelli, Gary Oldman, Silvio Orlando, Luisa Ranieri, Peppe Lanzetta și Isabella Ferrari.
Povestea urmărește viața Parthenopei, o femeie botezată după numele antic al orașului Napoli, de la nașterea sa în 1950 până în prezent. Filmul explorează momente cheie din viața sa, relațiile și istoria bogată a orașului Napoli, inclusiv evenimente marcante precum epidemia de holeră sau protestele din 1968. Sorrentino descrie filmul ca o reflecție asupra frumuseții, misterului și libertății, în care protagonista întruchipează spiritul orașului Napoli – liber și lipsit de prejudecăți. Vezi aici mai multe detalii și trailerul Parthenope.
Părerea noastră: un film estetic, dar mult prea prețios și pretențios pentru a ne emoționa sau a ne provoca la modul serios, deși sunt multe scene care parcă asta își propun, să șocheze. Să fim șocați, primim, dar nu de un film care nu are inimă și sânge în el.
The Order (2024) – din 6 februarie 2025 pe Prime Video
Că tot ziceam că nu l-am mai văzut pe Jude Law de ceva timp într-un film, iată că Prime Video ni-l aduce într-un film nou.
“The Order” este un thriller canadian de acțiune din 2024, regizat de Justin Kurzel, bazat pe cartea de non-ficțiune din 1989 “The Silent Brotherhood” de Kevin Flynn și Gary Gerhardt. Filmul îl urmărește pe agentul FBI Terry Husk (interpretat de Jude Law), care investighează o serie de jafuri și acte violente comise de un grup extremist de suprematiști albi cunoscut sub numele de “The Order” în Statele Unite în anii 1980.
Alături de Jude Law, joacă Nicholas Hoult în rolul liderului grupului, Bob Mathews, și Tye Sheridan în rolul adjunctului Jamie Bowen.
Filmul a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Veneția pe 31 august 2024 și a fost lansat în cinematografele din Statele Unite pe 6 decembrie 2024.
Criticii au apreciat performanțele actorilor, în special ale lui Jude Law și Nicholas Hoult, și atmosfera tensionată a filmului. The Guardian a descris filmul ca fiind “o poveste captivantă despre violența americană”, iar Vulture l-a caracterizat ca un “thriller captivant și vizual impresionant”. Cu toate acestea, unii critici au considerat că filmul urmează clișeele genului și are o narațiune previzibilă.
Wicked (2024) – disponibil pe Rakuten
“Wicked” este un film de fantezie și musical, regizat de Jon M. Chu, adaptat după celebrul musical de pe Broadway cu același nume. Filmul îi are în rolurile principale pe Cynthia Erivo în rolul Elphaba, vrăjitoarea neînțeleasă cu pielea verde, și pe Ariana Grande în rolul Glindei, vrăjitoarea populară.
Povestea explorează istoria necunoscută a vrăjitoarelor din Lumea lui Oz, aprofundând teme precum prietenia, identitatea și așteptările sociale. Filmul a fost lansat pe 22 noiembrie 2024 și a fost bine primit de public și de critică pentru interpretările actorilor, regie și efectele vizuale. A fost recunoscut de National Board of Review drept Cel mai bun film al anului 2024, iar Jon M. Chu a câștigat premiul pentru Cel mai bun regizor.
Filmul a avut un succes major la box office, devenind al cincilea cel mai profitabil film al anului 2024, cu încasări de peste 722 de milioane de dolari la nivel global. Criticii au lăudat chimica dintre Cynthia Erivo și Ariana Grande, precum și fidelitatea filmului față de musicalul original de pe Broadway.
În România poate fi cumpărat acum online de pe Rakuten, pentru suma de 45,99 lei, care ni se pare cam mare, dar e o părere subiectivă, bineînțeles.
Unstoppable (2024) – pe Amazon Prime Video
Un film produs de Ben Affleck și Matt Damon, în care joacă Jennifer Lopez, înainte de despărțirea lui Affleck și Lopez…
“Unstoppable” este un film biografic, dar și dramă sportivă, regizat de William Goldenberg, marcând debutul său regizoral. Filmul prezintă povestea inspirațională a lui Anthony Robles, un luptător născut cu un singur picior, care a sfidat toate așteptările și a devenit campion național NCAA Division I.
Jharrel Jerome joacă rolul lui Anthony Robles, iar Jennifer Lopez interpretează pe Judy Robles, mama sa. Distribuția filmului îi mai include pe Bobby Cannavale, Michael Peña și Don Cheadle. Scenariul, bazat pe memoriile lui Robles din 2012, a fost scris de Eric Champnella, Alex Harris și John Hindman.
Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Toronto în septembrie 2024 și a fost lansat în cinematografe pe 6 decembrie 2024.
Filmul a fost apreciat de critici pentru poveste și interpretările actoricești. Jennifer Lopez a primit laude deosebite pentru rolul său ca Judy Robles, The Times descriindu-i performanța drept “excepțională” într-o poveste emoționantă.
Alte filme noi săptămână aceasta:
- pe streaming Once Upon a Time in The West, un western din 1968 intrat pe 3 februarie pe NETFLIX, cu Claudia Cardinale și Henry Fonda. Dar și Kramer vs Kramer, un clasic american cu Dustin Hoffman și Meryl Streep, multipremiat la premiile Oscar, care a intrat pe MAX.
- la cinema, A complete unknown (2024) și The Brutalist (2024), ambele nominalizate la premiile Oscar din acest an.
Alte filme recente pe streaming și online
Living / A trăi (2022) – pe NETFLIX din 30 ianuarie 2025
Living este o producție britanică nominalizată la Oscarurile 2023 pentru cel mai bun actor în rol principal (Bill Nighy) și cel mai bun scenariu adaptat – scris de câștigătorul Nobelului pentru Literatură Kazuo Ishiguro și a intrat pe NETFLIX ieri.
Filmul este un remake al capodoperei lui Akira Kurosawa, Ikiru, despre o persoană consumată de rutină, fără bucuria de a trăi, dar și fără sens. Spre finalul vieții, personajul nu a simțit rotunjimea unei vieți bine trăite. Cum poți remedia acest lucru când primești un diagnostic medical nefericit, în puținul timp rămas?
Living nu e un film trist, ci mai degrabă este un memento pentru a ne trăi viața așa cum ne dorim, cu sens și cu bucurie în fiecare zi în care suntem aici, pe Pământ. Vezi aici trailerul filmului Living. Filmul a făcut parte din oferta Max înainte să intre pe NETFLIX.
You’re cordially invited (2025) – din 30 ianuarie pe Prime Video
“You’re Cordially Invited” este o comedie romantică americană din 2025, regizată de Nicholas Stoller, cu Will Ferrell și Reese Witherspoon în rolurile principale.
Povestea urmărește două nunți care sunt programate accidental în aceeași zi și la aceeași locație, un hotel mic de pe o insulă din Georgia. Jim (Ferrell), tatăl uneia dintre mirese, și Margot (Witherspoon), sora celeilalte mirese și organizatoare de nunți, se confruntă cu provocarea de a împărți spațiul și de a asigura desfășurarea perfectă a evenimentelor, ceea ce duce la situații haotice și comice. Vezi trailerul You’re Cordially Invited.
The Apprentice (2024) – pe Rakuten
De când am scris textul inițial în care am anunțat filmul The Apprentice: Povestea originii lui Trump, s-au întâmplat două lucruri: Donald Trump a devenit pentru a doua oară Președintele SUA, iar românul nostru Sebastian Stan a fost nominalizat la premiile Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal pentru această interpretare. 🙂
Vestea bună este că filmul poate fi văzut de acasă din propria canapea perfect legal și în România. Filmul poate fi închiriat cu 15 lei de pe Rakuten. Mai multe detalii și trailer The Apprentice.
1. It ends with us (2024) – intră pe MAX vineri, 24 ianuarie 2025
Deschidem lista cu filme noi pentru minivacanță cu unul pe care nu l-am văzut încă, dar vrem să-l vedem pentru controversa care a izbucnit în jurul lui în decembrie 2024.
It Ends With Us este un film dramatic romantic, bazat pe romanul omonim al lui Colleen Hoover. Filmul îi are în rolurile principale pe Blake Lively (Lily Bloom) și Justin Baldoni (Ryle Kincaid), care este și regizor. Povestea urmărește viața lui Lily, o florăreasă într-o relație complicată cu neurochirurgul Ryle, în timp ce fostul ei iubit, Atlas, reapare în viața ei. Primit cu recenzii mixte, It ends with us a fost un succes de box-office, încasând 351 de milioane de dolari la nivel mondial, față de un buget de 25 de milioane de dolari.
Controversa majoră legată de film a început în decembrie 2024, când Blake Lively a depus o plângere, acuzându-l pe Justin Baldoni de hărțuire sexuală și crearea unui mediu de lucru ostil. Lively a susținut că Baldoni a improvizat săruturi nedorite în timpul filmărilor și a făcut comentarii nepotrivite. În replică, Baldoni a negat acuzațiile și a intentat un proces de defăimare împotriva The New York Times, susținând că publicația a prezentat o narațiune falsă.
3. Conclave (2024) – la cinema și online – 10 nominalizări la Oscar
Conclave, cum îi spune și numele, se desfășoară în timpul alegerilor pentru noul papă. Pare că vechiul papă a aranjat în așa fel lucrurile, încât cardinalii cu șansele cele mai mari să devină papă să se compromită.
Filmul îl are în rolul principal pe Ralph Fiennes, iar în roluri secundare îi veți recunoaște pe Stanley Tucci, Isabella Rossellini, John Lithgow. Conclave adaptează romanul cu același nume al britanicului Robert Harris, apărut în 2016. Mai multe detalii și trailerul Conclave aici.
4. She came to me / Ea a venit la mine (2023) – disponibil pe MAX
Este o dramă romantică, care se dorește comedie romantică. Deși nu am râs pe cât ne-am fi dorit, filmul este destul de original și simpatic, cu interpretări actoricești foarte bune.
Personajul lui Peter Dinklage e un mare compozitor aflat în pană de inspirație, iar soția, Anne Hathaway, îl îndeamnă să vină în întâmpinarea inspirației, ceea ce conduce la o iubire cu o altă femeie. 😀 Astfel, o întâlnește pe Katrina (Marisa Tomei), o femeie plină de viață și căpitan de remorcher :D, care îl ajută să-și redescopere pasiunea pentru muzică. Dar scenariul e mai complex decât atât și are mai multe povești desfășurate în paralel. 😉 Marisa Tomei în rolul de căpitan de remorcher îți rămâne pe retină. 😀
She came to me a intrat anul trecut pe MAX, dar l-am inclus totuși aici, în cazul în care nu l-ați descoperit pe platformă până acum, așa cum nici noi nu l-am descoperit până săptămâna aceasta. 🙂 Vezi aici trailerul She came to me.
5. Asteroid City (2023) – pe NETFLIX din 20 ianuarie 2025
Continuăm lista de filme noi cu unul intrat pe streaming. Asteroid City este un film de comedie-dramă, regizat de Wes Anderson, cunoscut pentru stilul său vizual distinct și povestirile sale excentrice. Distribuția impresionantă include actori precum Jason Schwartzman, Scarlett Johansson, Tom Hanks, Tilda Swinton, Jeffrey Wright, Bryan Cranston și mulți alții.
Acțiunea are loc într-un orășel fictiv din deșertul american, în anii 1950. Asteroid City urmărește un grup de familii, studenți și oameni de știință care se reunesc pentru o convenție destinată tinerilor pasionați de astronomie. Însă, această adunare liniștită ia o turnură neașteptată atunci când un eveniment surprinzător schimbă complet cursul lucrurilor. Vezi aici trailerul Asteroid City.
6. Queer (2024) – online
Ne apropiem de finalul listei cu filme noi pentru mini-vacanță. Dar am păstrat pentru aproape de final filmul care ne-a plăcut cel mai mult în ultimele două luni. Queer nu a primit nicio nominalizare la Oscar, dar asta nu îl face cu nimic mai puțin recomandabil.
Regizorul Luca Guadagnino, care ne-a dat filme precum povestea de dragoste și despre maturizare Call me by your name sau frumosul și tragicul I am Love, a lansat în 2024 două filme: Challengers, aproape pe cât se poate de hollywoodian, și Queer, care se simte mult mai european.
Un film despre dragoste, dorință, trecerea timpului, adicție, Queer e o adaptare după romanul cu același titlu de William S Burroughs. Un american, alter ego-ul autorului (Daniel Craig), se îndrăgostește de un bărbat mult mai tânăr, Allerton, în Mexico City, după al Doilea Război Mondial, în anii ’50.
Filmul e de o frumusețe răpitoare, pare rupt dintr-un vis al lui Edward Hopper, cu un stil minuțios lucrat, și care transmite ceva din Death in Venice, al lui Luchino Visconti. Tânărul american Eugene Allerton are aceeași frumusețe inscrutabilă ca Bjorn Andresen în rolul lui Tadzio din Death in Venice. Și nu numai… Total de acord cu Financial Times, care spune că Daniel Craig este fascinant în acest rol.
Vezi aici trailerul Queer.
7. She Said (2022) – pe Max, din 17 ianuarie 2025
Încheiem lista de filme noi pe streaming cu un super film despre ce înseamnă jurnalismul de investigație și cum poate ajunge chiar să schimbe lumea.
Două jurnaliste de la The New York Times, interpretate de Zoe Kazan și Carey Mulligan (a primit o nominalizare la Globurile de Aur 2023 pentru acest rol), încep să zgândere un secret bine păstrat la Hollywood, care pare de neatins de zeci de ani: abuzurile față de actrițe ale producătorului Harvey Weinstein.
Filmul urmărește pas cu pas dificultățile pe care cele două jurnaliste și echipa editorială, dar și departamentul juridic al New York Times, le depășesc. În același timp, She Said ne sugerează procesele interne prin care trec femeile care vor să spună ce au pățit din partea unor bărbați aflați în poziții de putere: cât de greu le este și cât de mult riscă. Vezi aici trailerul She Said.
8. Dragoste, minciuni și sânge / Love Lies Bleeding (2024) – de vineri, 17 ianuarie 2025, pe Max
Sfârșitul anilor ’80. Lou, manager al unei săli de sport, se îndrăgostește de Jackie, o culturistă care speră să câștige un campionat în Las Vegas. Dragostea lor se transformă în violență pe măsură ce sunt atrase în rețeaua familiei criminale a lui Lou. Un film cu Kristen Stewart în rolul principal.
IMDb îl descrie și ca thriller erotic, și ca film de acțiune, film de mister, dramă romantică etc. Eh, trecute-s vremurile în care genurile filmelor erau simple și clare. 🙂
9. Back in Action (2025) – pe Netflix, de vineri, 17 ianuarie 2025
Cameron Diaz revine pe ecrane după o pauză de peste un deceniu, într-o comedie de acțiune, în care face echipă cu Jamie Foxx.
La câțiva ani după ce au renunțat la viața de spioni CIA pentru a-și întemeia o familie, Emily și Matt revin în lumea spionajului când identitatea le e dată în vileag.
10. The Bikeriders (2024) – de sâmbătă, 18 ianuarie, pe SkyShowtime
The Bikeriders este un film cu Tom Hardy și Austin Butler, în care cei doi fac parte dintr-un club de motocicliști din Vestul Statelor Unite, din anii ’60. Povestea este fictivă, dar este inspirată din realitate. 🙂 Alături de Tom Hardy și Austin Butler joacă Jodie Comer (Killing Eve și The Last Duel) și Michael Shannon. Vezi trailerul The Bikeriders.
Foarte folositoare aceasta selectie, multumesc.
“…reușește să navigheze clișeele genului…” Serios, autorul nu a citit deloc jules verne sau jack london si nu stie ca in romana navighezi pe mare, nu navighezi marea?… pacat de lista asta, altfel chiar buna…
Veone, dude, chill..
Comments are closed.