Articole

Adrenalina, biciclete, strazi aglomerate new yorkeze, filmari extrem de bine alese cu scene de tipul reality show combinate cu unele slow motion, Joseph Gordon-Levitt  sau, pe scurt, Premium Rush. 

Povestea este relativ simpla: Wilee este unul dintre cei peste 1500 de curieri biciclisti din Manhattan care-si risca viata folosind o bicicleta fara frane. Tanarul, un fost student la Drept care a ales bicileta in detrimentul costumului, este angajat de chinezul Nima sa transporte un colet in cealalta parte a orasului. Pachetul valoros trezeste interesul unui detectiv corupt din New York, Robert Monday care, din nevoia de bani,  il urmareste pe Wilee prin tot orasul pentru a captura pachetul.  Rezultatul este un film de actiune in care uiti complet de scenariu pentru ca totul se concentreaza asupra bicicletelor si a drumului, iar adrenalina pompeaza din plin.

Cu exceptia unor cadre cam lungi si usor confuze, actiunea si intensitatea urmaririlor cu biciclete din Premium Rush iti creeaza senzatia ca nu se vor opri niciodata. Adrenalina este amplificata in primul rand de modul de filmare: Premium Rush a fost filmat precum Triple Rush, seria de documentare TV despre curierii biciclisti din New York (mai multe din cadrele si personajele productiei de televiziune apar si in acest film), In plus, adrenalina este amplificata si de faptul ca scenele reusesc sa surprinda aglomeratia strazilor din New York. Iar cele cateva scena filmate in slow motion iti aduc aminte de Fight Club, dandu-ti senzatia ca  te afli in mintea lui Wilee si trebuie sa decizi foarte repede ce drum sa alegi ca sa nu intri in coliziune cu un taxi sau cu un pieton.

Regizorul David Koep a facut o treaba buna mai ales prin alegerea modului de filmare, a locatiilor si a actorului principal, Joseph Gordon-Levitt – care face din nou un rol bun, ca si in The Dark Knight Rises si Looper (in 2012).

Lucru deja stiut din titlu, Antonio Farfan nu e un barbat foarte atragator. E dificil de placut si ca personalitate. Dar Fat, Bald, Short Man (aflat in competitia Anim’est 2012) isi arata preferinta pentru poveste si mai putin pentru "fancy stuff", ca  protagonisti "alfa" si animatie elaborata.

Personajul aflat in centrul evenimentelor este un barbat de peste 40 de ani, care duce o viata fara stralucire muncind intr-un birou notarial. Singuratic si resemnat, Antonio a decis deja ca aspectul sau fizic il condamna iremediabil la o conditie inferioara, stabilind un contract tacit cu cei din jur: nu deranjeaza pe nimeni si nu vrea sa fie deranjat.

Framantarile incep sa curga odata cu venirea unui nou notar, care ar putea sa-i fie cu succes sosie. Vietile celor doi nu se aseamana, insa, deloc. Devine usor de observat ca „nesansele” lui Antonio sunt in realitate ingradiri imaginare autoimpuse.

Intuitia ne indreapta deja catre anticiparea unui rezultat de bun augur pentru personaj, insa calatoria propusa de regizorul Carlos Osuna este cea care dovedeste valoarea lui Fat, Bald, Short Man / Gordo, calvo y bajito. Dialogurile foarte naturale in tandem cu interpretarile vocale expresive, ne fac sa uitam ca privim o serie de figuri umane stilizate, ce se misca fluido-sacadat pe fundaluri realistice estompate.

Combinatia de drama, comedie si momente critice construiesc o pelicula cu adevarat frumoasa, atat prin starile, dar si prin mesajul pozitiv pe care reuseste sa-l transmita.

Alaturi de ansamblul interesant de personalitati credibile din jurul sau, principalul responsabil de atmosfera proaspata si autentica ramane chiar Antonio. Printr-o personafara etichete, el valorifica unele momente potential rasuflate, susceptibile la melodrama (victimizarea personajului), respectiv subiecte sensibile care risca sa genereze ceva adversitati (terapia de grup si initiativele self-help).

Greu de placut sau desfiintat, Antonio e un protagonist complex, un om ambiguu care oscileaza de la moment la moment, lipsindu-i coerenta sociala si atitudinea degajata ce ar decurge din ea. Inca neformat la cei 47 de ani, barbatul a ales constant alternativa dureroasa a autoizolarii in detrimentul confruntarii fricilor care il stapanesc. Reuseste sa se descopere din nou numai cu sprijinul celor din jur, cu greu cerut si acceptat.

Regizorul Carlos Osuna se afla la debutul in lungmetraj cu Fat, Bald, Short Man si a dorit, cum spune el insusi, sa aduca in lumea adultilor tarzii sentimentele cautarii de sine, perceputa la nivel general ca adolescentina. Vizionand filmul, omul scund, chel si gras nu ramane un caracter atat de strain pe cat s-ar fi parut la prima vedere.

Participanta in competita de lungmetraj a Anim’est, drama ceha Alois Nebel debuteaza pe fundalul caderii regimului comunist din Cehoslovacia anului 1989. Povestea isi are originile in trilogia omonima de benzi desenate si este adusa la viata prin tehnica rotoscoping-ului – animatie realizata pornind de la baza cadrelor live-action, inregistrate in prealabil.

(In cadrul Anim’est, este organizata si o expozitie dedicata procesului laborios de creatie a povestii, pe care o poti vizita inainte de proiectia propriu-zisa.)

Alois Nebel, un dispecer feroviar, este bantuit de trecut in cotidianul premergator Revolutiei de Catifea din Cehoslovacia, rememorand deportarile in masa de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Milioane de etno-nationali germani au fost scosi din locuinte si expulzati fara explicatii, persecutarea in randurile nevinovatilor continuand si dupa razboi.

Copil fiind, Alois asista la o crima comisa de un localnic, in care este implicata si Dorothe, o femeie aflata printre deportati care avusese grija de el dupa moartea mamei sale.

Revenim in planul 1989, unde Alois ajunge internat intr-un sanatoriu ca urmare a viziunilor sale. Aici isi face a doua aparitie personajul enigmatic din primele minute ale filmului. Fara nume, despre acest om mut aflam ca s-a intors in zona pentru a se razbuna.

Alois Nebeleste mai degraba o drama decat un film noir. Atmosfera creata de animatia alb-negru, planurile intercalate si ritmul lent al intamplarilor par construite pentru a induce starea personajului – confuzie (in germana, Nebel inseamna ceata), apasare, instabilitate. Alois traieste o resemnare tacita intr-un prezent golit de semnificatii, gasindu-si alinarea in citirea repetata a orarelor de traseu feroviar.

Filmul creioneaza, insa, intreg mediul unei zone afectate succesiv de povara nazismului si dominatia sovietica care tocmai ia sfarsit cand facem cunostinta cu Alois. El este doar unul dintre tiparele umane afectate sau produse de totalitarism. Apucam sa vedem si figura criminalului cinic si inrait, „negutatorul” adaptabil oricarei situatii, omul-victima care traieste pentru a-si haitui persecutorii, cel pierdut in distractii efemere, dar si o femeie care pare sa aduca speranta unei linisti ceva mai fericite pentru Alois.

Toate aceste personaje sunt presarate de-a lungul unei desfasurari cu adevarat invaluite in ceata. Trecand de faptul ca trecerile dintre planuri sunt mediate de acest element, insiruirea evenimentelor din Alois Nebel poate fi greu de urmarit la o prima vizionare. Cantitatea limitata de informatii adusa de putinele dialoguri dintre personaje lasa publicului sa aprecieze imaginea si atmosfera de visare amara pe care o creeaza filmul.

Valoarea filmului sta in umanitatea exprimata din plin – atat vizual, cat si vocal – de toate personajele si in contrastul dintre tonul dezolant al povestii si animatia de o   frumusete apreciabila.

Foarte asteptat, iar apoi aclamat de critici si amatorii de SF, Looper te va surprinde cu siguranta.

Evenimentele din Looper se petrec intr-un viitor indepartat si nu prea – anii 2040 – in care mersul lucrurilor graviteaza vizibil inspre distopie si colaps economic. In acelasi timp, in arca secunda a anilor 2070, calatoria in timp a devenit posibila, dar e aspru pedepsita si folosita ilegal de mafie pentru a se debarasa fara urma de nedoriti.

Orasul Kansas e condus in 2042 de un om trimis din viitor (Jeff Daniels) pentru a gestiona reteaua locala de looperi – asasini angajati sa omoare tintele trimise din viitor in puncte de „primire” foarte specifice. Suntem introdusi in viata unui astfel de criminal, Joe Simmons (Joseph Gordon-Levitt) care pare facut pentru slujba lui: singur, dependent de „drogurile viitorului”, dar mai ales fara planuri de a atinge batranetea.

Dezavantajul meseriei e ca, odata ce liderii decid incheierea contractului cu un looper, ii trimit acestuia propria versiune din viitor in regim de victima. Tanarul Joe ajunge in situatia de a se ucide pe sine si ezita, moment in care al doilea Joe (Bruce Willis) il pune la pamant si scapa.

Ceea ce urmeaza nu se desfasoara prea liniar, dar nici haotic. Filmul e usor de urmarit fara sa iti pui constant intrebari legate de logica calatoriilor in timp, desi poti gasi inadvertente daca te vei preocupa de „fizica” evenimentelor.

Trecand de aspecte stiintifice, scenariul se arata mai mult decat promitator. Datorita modului abil si dinamic de relatare a intamplarilor, ajungi sa ai ceva pretentii de la Looper, chiar daca ai pornit la cinema fara sa stii nimic de film.

Din pacate sau nu, un soi de „explozie” scenaristica lipseste. Povestea adopta un curs neanticipat, introdus subtil pe parcurs, iar sfarsitul ramane deschis interpretarilor si un pic deturnat. Elementele care anunta rezultatul incep sa fie inserate devreme in film, incluzand chiar un soi de diversiune: cateva referiri clare la un personaj episodic, care par sa indice ceva ce nu se intampla niciodata.

Aceasta trasatura de imprevizibilitate a scenariului si produsul lui final reprezinta miza pe care a contat scenaristul-regizor Rian Johnson. Punct forte al filmului sau alegere gresita cu o concluzie ratata?

Divertismentul nu lipseste, dar la o privire critica asupra scenariului, una din impresiile date de Looper e ca si-ar fi avut originile intr-o lucrare literara/scenaristica ampla, care a trebuit comprimata in cele doua ore ale filmului, ceea ce nu e cazul.  

Daca vorbim de personaje, insa, crearea unei versiuni tinere a lui Bruce Willis e un succes neindoielnic – cu o mica perioada de ajustare la inceput. Gesturile si mimica sunt esentiale ca publicul sa poata accepta conventia unui singur Joe, in conditiile in care valorile si personalitatile celor doua varste ale personajului difera. Gordon-Levitt reuseste cu brio aceasta transformare, in timp ce rolul lui Bruce Willis este unul mai putin spectaculos, dar nu monoton.

Per total, recomandam Looper in special pentru atmosfera si valoarea de entertainment datorate unei regii bune, dar si jocului actoricesc interesant si reusit.