Cosmopolis – nihilism in limuzina

0
665

Cosmopolis este un comentariu nefavorabil la adresa capitalismului prin ecranizarea nuvelei 1 percent a lui Don DeLillo. Regizorul David Cronenberg s-a abătut foarte puțin de la opera ce i-a servit drept bază, neglijând într-o asemenea măsură aspectul cinematografic încât filmul este văzut de mulți critici (in special Roger Moore de la Dallasnews.com) mai mult ca o reproducere în alt mediu decât ca o adaptare.

 

 

Acțiunea urmărește călătoria milionarului Eric Packer (Robert Pattison) printr-un Manhattan congestionat de o vizită prezidențială și de demonstrații anarhiste. La prima vedere personajul este motivat doar de un capriciu, greu de înțeles în lumina situației critice în care pierderea iminentă a averii și amenințările cu moartea îl plasează. Packer păstrează o oază de liniște în interiorul limuzinei ce îi servește drept birou. Rând pe rând este vizitat de asociații săi, fragmente ale lumii capitaliste și ale decadenței newyorkeze. Participam la discursurile lor molcome, dezlânate, unde sensul se transformă de la o idee la alta, fără să se cristalizeze. Aceeași lipsă de conținut caracterizează și dialogul, intenționat de personaje mai mult ca fațadă a unei profunzimi niciodată atinse decât ca mod de transmitere a informațiilor. Limbajul excesiv de liric obligă la multă atenție din partea publicului, care se va găsi într-o stare constantă de încordare. Caracterul suprarealist al dialogurilor scrise de DeLilo nu se imbină natural cu atmosfera generală, oferind, în opoziție cu tratarea neglijentă a dimensiunii vizuale (elegantă dar lipsită de originalitate), impresia că filmul este o piesă de teatru pe o scenă fără decoruri. 

 

    

 

Imaginile neimpresionante rezonează bine cu goliciunea interioară a lui Packer, redată convingător de jocul sărac în afecte a lui Pattison. Caracterizarea protagonistului se face întotdeauna în raport cu celelalte personaje, mult mai colorate, oferindu-i acestuia valența de spațiu simbolic unde temele tratate în film se întâlnesc. Identitatea dintre el și valorile pe care inițial le reprezintă este atât de mare încât pe măsură ce încetează să îi mai fie proprii Packer cade într-un nihilism de foarte multe ori șocant.  

Deși destul de incisiv transmis, mesajul nu ne va apărea clar decât în momentul confruntării din final, Cosmopolis pretându-se interpretării doar văzut în integralitate. Nu există elemente narative care să prefigureze  dezvoltarea acțiunii într-un anumit sens, drept urmare te găsești de multe ori dezinteresat, plictisit. Dialogurile nu reușesc să fie întotdeauna interesante, rolul lor ca element de atracție fiind constant limitat de scopul pe care îl îndeplinesc în economia filmului. Fără să ofere privitorului vreo satisfacție imediată riscă să devină inutil pretențioase. Cosmopolis dă impresia unui om care, consumat de propria importantă, folosește cuvinte mari fără să se facă întotdeauna înțeles.

 
 
          
 
 

Câteva reprezentații reușite din partea actorilor (i-aș numi aici pe Paul Giamatti și Samantha Morton) și succesul relativ cu care  își exprimă subiectul nu se dovedesc suficiente pentru a face din Cosmopolis un film "de public", dar modul unic de abordare al lui Cronenberg merită atenția.  

Galerie video

SHARE
Articolul precedentPovestea dintre Marilyn Monroe si Chanel N°5
Următorul articolCosmopolis – Trailer oficial
Esti liber sa alegi. Dar optiunile sunt aproape infinite si timpul este cea mai valoroasa resursa. De aceea, noi te ajutam sa faci rapid alegeri inspirate, inteligente, personalizate. Ce filme sau seriale noi ti se potrivesc, ce locuri interesante poti sa vizitezi, ce carti noi bune merita citite, ce citate si statusuri inspirationale, cum sa economisesti pentru experientele noi si multe altele.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here