Adaptare a piesei de teatru omonimă a dramaturgului Tracy Letts, Killer Joe e o comedie neagră care oscilează între umor, batjocură și compasiune în tratamentul unei familii de așa-numiți țărănoi americani. Termenul comun al filmului, de care cu siguranță te-ai mai lovit, este cel de redneck, desemnând populația albilor săraci și needucați, adunată îndeosebi în sudul Statelor Unite.
Denumită generic Smith, familia e compusă din figuri caricaturale și, totuși, credibile. Fiul, Chris, e un pierde-vară dezghețat până la inconștiență, aflat în pericol în urma datoriilor acumulate ca traficant mărunt de droguri. El concepe un plan de a-și ucide mama cu ajutorul unui asasin plătit pentru a încasa polița ei de asigurare. În stratagemă sunt implicați, treptat, toți ceilalți Smiths-i.
Tatăl – Ansel, jucat în maniera cunoscută, dar savuroasă a lui Thomas Haden Church – e fostul soț al viitoarei victime; un bărbat pasiv, maleabil și fericit în naivitatea sa auto-impusă. Recăsătorit cu o femeie pentru care viclenia și dizgrațiosul par a fi a doua natură, Ansel e și tatăl inocentei Dottie (Juno Temple). Adolescenta moștenește o naivitate stranie, plusând în naturalețe și puritate – o adevărată pânză albă din perspectiva detectivului corupt "Killer Joe" Cooper (Matthew McConaughey), totodată asasin part-time.
Greșelile stupide nu întârzie să apară, astfel că banii nu vor ajunge la destinația dorită, iar Dottie este oferită de-a dreptul pe tavă lui Joe.
Filmul are o structură oarecum inegală. Pe parcurs, accentul cade pe trasarea personajelor, menținându-se o intensitate medie. Acțiunea ia sfârșit, însă, în notă fulminantă cu o scenă "dintr-o bucată"ce trimite la piesa de teatru de unde s-a pornit.
Secvența care încheie Killer Joe, extrem de plastică și încărcată de conflict, pare de neîntrerupt până la stop-ul brusc care i se aplică. Efectul acestui climax neconcluzionat e asigurat, fie că trezește repulsie, admirație sau combinația neașteptată a amândurora.
De teatru amintește și tipul de atenție acordată personajelor. Fără a miza pe analiza profundă de caracter, sunt bine construite situațional, ca și interpretate, înfățișând cu succes latura disfuncțională a subgrupului american white trash.Dinamica relațiilor interesează și amuză în special, dominată de o relaxare generală privind valoarea umană – de pildă, ușurința cu care se negociază pe marginea "predării" mezinei familiei unui criminal, Dottie la rândul ei devenind cel mult curioasă la ideea că mama (abuzivă, într-adevăr) îi va fi ucisă.
McConaughey joacă singurul rol a cărui demnitate rămâne neatinsă. Joe e figura contrastantă ansamblului, îmbrăcat în negru, de o discreție atrăgătoare. Relația lui cu Dottie pare inițial învăluită în incertitudine, integritatea asasinului începând să se dizolve când elementul sexual devine explicit. În final, "Killer Joe" explodează într-o personalitate perversă și violentă, păstrând în același timp contradicția aerului de judecător-orânduitor al haosului din familia Smith.
Cu critica de rigoare – dezvoltarea înceată a evenimentelor, ce riscă să alunece în monotonie fără scandalosul plonjeu din final – Killer Joe va smulge spectatorului reacții senzoriale, dacă nu emotive, iar interpretările solide și umorul negru bine executat merită văzute.
