Facebook
Acasă Articole Pagină 270

Articole

Ultimele

Festivalul George Enescu 2013 – ce concerte nu trebuie ratate

Post Modern
-
0

Festivalul George Enescu, cel mai mare festival de muzică clasică din România și unul din cele mai mari din Europa, se va desfășura anul acesta în perioada 1-29 septembrie.

 

Vor oferi concerte peste 15 orchestre mari și orchestre de cameră. Nu rata concertele orchestrei Staatskapelle Berlin din 1 si 2 septembrie 2013, condusă de Daniel Barenboim, concertele London Philharmonic Orchestra din 13 si 14 septembrie și cele ale Filarmonicii din Munchen (Die Munchener Philharmoniker) de pe 17 si 18 septembrie.

 

Vor concerta în 2013, de asemenea, la Enescu: Royal Philharmonic Orchestra (27 si 28 septembrie),   Saint Martin in The Fields,   Royal Stockholdm Philharmonic Orchestra,  Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam,   Pittsburgh Symphony Orchestra,  National Philharmonic of Russia,   Orchestre de Paris,   Filarmonica Enescu,   Orchestra Sinfonica Nazionale della Rai,   Orchestra dell'Accademia Nazionale di Santa Cecilia și   Rundfunk – Sinfonieorchester Berlin.

 

Dintre soliștii prezenți la ediția din 2013 a Festivalului Enescu nu îi rata pe: pianistul Murray Perahia (28 septembrie), românul Radu Lupu (1, 2 si 4 septembrie), Daniel Barenboim care va interpreta împreună cu Radu Lupu pe 2 septembrie Concertul pentru două piane în mi bemol major de Mozart, organistul non-conformist Cameron Carpenter (1 septembrie) și Evgeny Kissin (23 si 26 septembrie).

 

De asemenea, foarte așteptat dintre evenimentele găzduite de Festival este reprezentația lui John Malkovich în spectacolul The Infernal Comedy. Confessions of a Serial Killer.

 

Din originalele spectacole din seria Muzica Lumii nu a fost niciunul anunțat oficial până în acest moment, așadar așteptăm să fie făcute publice pentru a vi le recomanda.

 

În total, cea de a XXI-a ediție  pregătește publicului peste 150 de evenimente care vor avea loc la Ateneul Român, Sala Mare și Mică a Palatului sau Opera Națională București. De asemenea,  festivalul va fi reprezentat și în Sibiu, Timișoara, Bacău, Brașov, Cluj, Iași, Oradea, Arad sau Dorohoi.

 

Abonamentele se pun în vânzare pe 15 ianuarie, în timp ce biletele din 15 aprilie. Dacă te interesează abonamentele, dar și biletele, nu aștepta prea mult să te decizi, pentru că se vând foarte repede. 

Abonamentele costă diferit, în funcție de seria de spectacole la care vrei să ajungi:

– Mari orchestre ale lumii au patru categorii de preț: 300, 500, 800 și 1000 lei. Acest abonament va avea o varianta mai ieftină pentru elevi, studenți și pensionari

– Recitaluri și concerte camerale: 500 și 650 lei

– Concertele de la miezul nopții: 300 și 500 lei

– World Music: 300 și 350 lei

– Muzica sec. XXI: 100 lei

– Enescu și contemporanii săi: 40 și 60 lei

 

Biletele costă de la 7 – 10 lei (Muzica sec XXI, Enescu și contemporanii săi) până la 40 și 50 lei la World Music și la 40, 50, 65 și 75 lei la celelalte categorii de spectacole (Mari orchestre ale lumii, Recitaluri și concerte camerale, Concertele de la miezul nopții, Spectacole de operă și balet).

Atât abonamentele, cât și biletele, se vor putea cumpăra și de pe Eventim.ro.

 

Pe lângă concertele și spectacolele invitate, vei putea participa gratuit în limita locurilor disponibile și la recitalurile ce fac parte din Concursul Internațional "George Enescu", împărțite în următoarele secțiuni: violoncel, compoziție, vioară, pian și canto "Voci Wagneriene".

Prima ediție a Festivalului și Concursului Internațional "George Enescu"  a avut loc în anul 1955, organizată de dirijorul George Georgescu, asociat și prieten al marelui compozitor român. 

Dupa dealuri – tulburator de natural

Post Modern
-
0

 Alina şi Voichiţa sunt două tinere care au crescut împreună la un orfelinat din Vaslui. După  ce au părăsit orfelinatul, Alina a plecat în Germania, unde a lucrat ca ospătăriţă, iar Voichiţa a intrat la  mănăstire. Sătulă de singurătate,  Alina se întoarce pentru a o lua pe Voichiţa cu ea. Numai că aceasta a găsit deja la mănăstire alinarea de care avea nevoie. Această nepotrivire de scopuri stârneşte în Alina o reacţie violentă, pe care medicii o califică drept boală psihică (citim printre rânduri, fiindcă nu se specifică exact), iar preotul şi măicuţele ca pe o manifestare a diavolului.

Medicii o consideră o cauză pierdută, invocând lipsa spaţiului în spital, dar preotul mănăstirii se lasă convins și o primeşte pentru a-i citi „din psaltire”. La capătul mai multor zile în care stă legată şi nu mănâncă mai nimic, doar pentru a-l alunga pe necurat, Alina e transportată la spital, unde  e declarată moartă.

Aceasta este povestea din După dealuri. E o poveste fără contururi clare, de exemplu nu ştim mai nimic despre vieţile celor două fete. Câteva elemente biografice reies totuşi – în vremea când locuiau la orfelinat, fetele au avut de-a face cu un pedofil neamţ care le făcea „poze de toate felurile”, iar între ele s-a creat o legătură care ar putea să însemne ceva mai mult decât o simplă prietenie. Alegerea regizorului Cristian Mungiu de a lăsa aceste zone ambigue ne permite să ne orientăm în poveste fără să ne pierdem în prea multe fire narative, dar în același timp dă substanţă filmului prin numeroasele posibilități de interpretare lăsate deschise.

Spectatorul are parte de două ore şi jumătate de acţiune desfăşurată într-un ritm lent, dar natural; Mungiu alege să nu scutească ochiul privitorului de detalii (vedem pesonajele făcând şi desfăcând bagaje sau tocând ceapă), ceea ce întăreşte caracterul veridic al faptelor şi totodată intensifică starea de tensiune latentă. Consecinţa acestui fel de punere în scenă sunt cadrele lungi, catalogate de unii drept plictisitoare, dar de o frumuseţe certă – în special cele de exterior.

Modul de a filma e în concordanţă cu ideea de lentoare naturală – fără planuri scurte, cadre  (très) gros plan sau alte elemente care să mişte puţin lucrurile. Camera pare să nu se îndure de spectator, condamnându-l (în sensul bun) la o şedere pe scaun tensionată dar plină de atenţie. Majoritatea cadrelor sunt de ansamblu, camera e statică în cea mai mare parte a timpului, lăsând pesonajele să se mişte în voie; sunt însă şi momente când camera urmăreşte un personaj (a se vedea scena de început când Voichiţa merge în contrasens prin mulţime, printre trenuri, căutând-o pe Alina).

Dialogul nu abundă – sunt minute bune în care un personaj se mişcă în cadru fără a scoate un cuvânt; atunci când se vorbeşte, se spun fie lucruri banale (ce medicamente se administrează la spital pentru boala Alinei, cum decurg lucrurile la orfelinatul unde au stat fetele sau cum se eliberează un paşaport), fie lucruri foarte serioase – învăţăturile preotului şi viziunea sa asupra lumii şi asupra relaţiei omului cu Dumnezeu.

După dealurie un film intrigant, care fie îţi displace, fie te lasă mut de admiraţie. Dar cu siguranță merită văzut şi revăzut, pentru că de fiecare dată lucrurile apar într-o lumină nouă şi cu alte posibilităţi de înţelegere.

On the Road

cmunteanu
-
0

Regizorul de origine braziliană Walter Salles (The Motorcycle Diaries, Paris, je t'aime, Dark Water) semnează adaptarea cinematografică a romanului On the Road al scriitorului american Jack Kerouac.

Sam Reilly (Control, Brighton Rock) îl interpretează pe Sal Paradise, alter-ego-ul lui Kerouac. Acesta este scos din zona de confort care îi întreţine plictiseala de către un nonconformist, personaj inspirat de scriitorul Neil Cassidy. Sal i se alătură acestuia din urmă şi prietenei lui (jucată de Kirsten Stewart), într-o serie de călătorii eliberatoare într-o Americă a culturii beat şi a ritmurilor de jazz ale celebrilor Charlie Parker sau Miles Davis.

Filmul a fost nominalizat pentru Palme d'Or la ediţia din 2012 a Festivalului de la Cannes, nefiind totuşi scutit de critici care au amendat caracterul repetitiv al scenelor, dar şi lipsa de coerenţă şi de structură a filmului.

Gangster Squad – nu-i tocmai The Godfather

Post Modern
-
0

Sean Penn, Ryan Gosling, Emma Stone, Josh Brolin … Cum să nu-ţi placă Gangster Squad? Subiectul: o echipă de poliţişti formată ad hoc luptă împotriva celui mai mare mafiot din Los Angelesul anilor 40-50. Undeva prinsă la mijloc se găseşte o domniţă răvăşitor de frumoasă… Reţeta pare de succes.

Şi totuşi, nu e. Regizorul Ruben Fleischer nu e nici Martin Scorsese, nici Francis Ford Coppola, iar Gangster squad nu are nimic din sclipirea Cârtiţei sau a Naşului. Cunoscut pentru filme cu tematică light, ce se adresează mai ales publicului tânăr, precum Zombieland sau 30 minutes maximum, Fleischer se lansează  de data aceasta pe un teren minat, deja încercat de atâţia şi-atâţia regizori – filmele cu gangsteri.  

Mickey Cohen (Sean Penn face aici un rol magistral – dar nu e nicio noutate în asta) este un fost boxer evreu care şi-a construit de-a lungul anilor un imperiu în Los Angeles, iar acum vrea să se extindă în tot statul, ba chiar şi în Chicago, în numele progresului. Numai că poliţia i-a pus gand rău; mai exact şeful poliţiei (Nick Nolte), fiindcă poliţiştii sunt în majoritate plătiţi şi mânuiţi de către Cohen. Aşa că îl convoacă pe unul dintre puţinii poliţişti care nu se tem de Cohen, detectivul O’Mara (Josh Brolin) şi îi dă carte blanche să aleagă pe cine va dori şi să facă ce va crede de cuviinţă pentru a pune capăt imperiului gangsterului.

Unul dintre poliţişti, tânărul Jerry Wooters (Ryan Gosling) are şi un motiv personal pentru a se înrola în această misiune – frumoasa Grace, de care s-a îndrăgostit, este „profesoara de bune maniere” a lui Cohen. Se pun deci pe treabă, îi ard cazinoul, banii, îi împuşcă oamenii, îi zădărnicesc planurile, nu fără pagube colaterale.

Avem parte de împuşcături ca în Public enemies, nu se face economie de sânge, corpuri dezmembrate ca la Tarantino, replici cu un umor studiat – uneori reuşit, alteori nu – totul într-un ritm ameţitor. De reţinut şi de apreciat scena confruntării între Cohen şi O’Mara (Penn şi Brolin), cu care merită să ne delectăm.

Privitorilor le-ar putea fi răsplătită curiozitatea de a fi mers să vadă Gangster Squad prin distribuţie – despre Sean Penn am spus deja numai de bine; Josh Brolin e fermecător în rol de poliţist dur, elegant, patriot şi familist convins; Ryan Gosling cucereşte chiar şi pe cei(cele) care nu se numărau neapărat printre fanii săi, iar Emma Stone îi lasă pe spectatorii de ambele sexe cu gura căscată, de admiraţie sau de invidie.

Gangster squadse înscrie cu siguranţă în seria filmelor făcute pentru vânzări, aşa că nu trebuie să ne facem griji pentru succesul lui la public.

Movie 43

cmunteanu
-
0

Nonconformiştii fraţi Farrelly, autorii comediilor The Three Stooges, Me, Myself & Irene, There's Something About Mary, Dumb and Dumber etc., revin cu o producţie impregnată de acelaşi umor brut, extrem, care le este caracteristic: Movie 43 este o îmbinare a 12 poveşti, fiecare purtând semnătura unui alt regizor, printre care Brett Ratner (Rush Hour 3, X-Men: The Last Stand) şi Steve Carr (Daddy Day Care, Dr. Doolittle 2).

Distribuţia este cel puţin impresionantă, personajele fiind interpretate de actori precum Anna Faris, Hugh Jackman, Richard Gere, Uma Thurman, Halle Berry, Emma Stone, Naomi Watts, Kate Winslet, Kristen Bell, Chloe Moretz etc. Conform declaraţiilor lui Peter Farrelly, pelicula a fost realizată în decursul a patru ani, deoarece filmările au depins în mare măsură de disponibilitatea actorilor şi a regizorilor.

În Statele Unite, filmul a fost deopotrivă apreciat şi criticat pentru glumele şi dialogurile sale lipsite de orice menajamente. Dar dincolo de caracterul vulgar al umorului practicat, filmul capătă plusvaloare prin distribuţia extraordinară.

Premiile Oscar 2013 – Filmele nominalizate

Post Modern
-
0

Nominalizarile din acest an la premiile Oscar sunt in medie mai bune decat cele de anul trecut: filmul lui Steven Spielberg, Lincoln, a primit cele mai multe nominalizari – 12, urmat de fantezia lui Ang Lee, Life of Pi – 11 nominalizari si Silver Linings Playbook – 8 nominalizari. Filmul lui Ben Affleck, Argo a fost nominalizat de 7 ori, la fel ca si Les Miserables. 

 

Daca ar fi sa ne uitam dupa filme interesante, Holy Motors nu e de gasit, Amour a primit 5 nominalizari (pentru cel mai bun film, cel mai bun film intr-o limba straina, regie, scenariu si actrita in rol principal). Filmul lui Tarantino, Django Unchained, a fost nominalizat de 5 ori, in timp ce actorul Christoph Waltz este din nou nominalizat dupa rolul din Inglorious Basterds. In 2009, Waltz a castigat, sa vedem ce se va intampla in 2013.

 

Trei actori din The Master, filmul lui Thomas Paul Anderson, autorul There Will Be Blood si Magnolia,  au fost nominalizati pentru rolurile lor: Joaquin Phoenix – pentru cel mai bun actor intr-un rol principal, Philip Seymour Hoffman – pentru rol secundar, la fel ca si actrita Amy Adams.

 

Animatia lui Tim Burton pe care o asteptam si pe ecranele din Romania, Frankenweenie, a fost si el nominalizat, dar doar o singura data, pentru cel mai bun film de animatie.

Filmul lui Wes Anderson, Moonrise Kingdom, este nominalizat pentru cel mai bun scenariu (scris de Anderson impreuna cu Roman Coppola), iar pelicula despre Hitchcock a primit, dezamagitor pentru el, o singura nominalizare si aceea pentru machiaj… 

 

Iata si nominalizarile pentru categoriile cele mai importante de la Oscar:

 

Oscar pentru cel mai bun film: Amour, Life of Pi, Argo, Lincoln, Beasts of the Southern Wild, Silver Linings Playbook, Django Unchained, Zero Dark Thirty si Les Miserables.

 

Cel mai bun actor: Daniel Day-Lewis ("Lincoln"), Hugh Jackman ("Les Miserables"), Denzel Washington ("Flight"), Joaquin Phoenix ("The Master") si Bradley Cooper ("Silver Linings Playbook").

 

Nominalizarile pentru cea mai buna actrita: Quvenzhané Wallis ("Beasts of the Southern Wild"), Jessica Chastain ("Zero Dark Thirty"), Jennifer Lawrence ("Silver Linings Playbook"), Naomi Watts ("The Impossible") si Emmanuelle Riva ("Amour").

 

Cel mai bun actor intr-un rol secundar:  Tommy Lee Jones ("Lincoln"), Robert De Niro ("Silver Linings Playbook"), Philip Seymour Hoffman ("The Master"), Alan Arkin ("Argo") si Christoph Waltz ("Django Unchained").

 

Cea mai buna actrita intr-un rol secundar: Sally Field ("Lincoln"), Amy Adams ("The Master"), Anne Hathaway ("Les Miserables"), Helen Hunt ("The Sessions") si Jacki Weaver ("Silver Linings Playbook").

 

Cel mai bun regizor: Spielberg ("Lincoln"), Zeitlin ("Beasts of the Southern Wild"), David O. Russell ("Silver Linings Playbook"), Ang Lee ("Life of Pi") and Michael Haneke ("Amour").

 

Dincolo de dealuri, aflat pe lista scurta pentru nominalizarile la Oscarul pentru cel mai bun film strain, nu a reusit sa fie nominalizat. In schimb Amour, Kon-Tiki, No, A Royal Affair si War Witch au fost nominalizate.

John Malkovich la Bucuresti in cadrul Festivalului George Enescu 2013

Post Modern
-
0

Ediţia din 2013 a Festivalului George Enescu va include în programul său o reprezentaţie de excepţie a cameleonicului actor american John Malkovich. Nominalizat la premiile Oscar pentru rolurile din Locuri în inimă/Places in the Heart (1984) şi În bătaia puştii/In the Line of Fire (1993), Malkovich a fost cooptat de regizorul Michael Sturminger pentru complexul proiect artistic The Infernal Comedy. Confessions of a Serial Killer. Premiera spectacolului a avut loc în Viena, în 2009, acesta fiind jucat ulterior pe scenele din întreaga lume.

Aşa cum îl anunţă titlul, spectacolul are la bază autobiografia unui ucigaş în serie, austriacul Jack Unerweger. Condamnat în 1974 la închisoare pe viaţă pentru crimă, Unerweger a început în perioada detenţiei să-şi scrie memoriile, dar şi să compună o serie de piese de teatru. Eliberat pentru bună purtare la insistenţa intelectualilor vienezi, convinşi de talentul său literar, Unerweger va fi angajat ca jurnalist şi va călători în diverse oraşe ale lumii, lăsând în urmă, pe lângă texte valoroase, noi şi noi victime..

John Malkovich îl va interpreta pe Unerweger într-un performance care îmbină teatrul cu live reading-ul, pe o coloană sonoră elaborată, încorporând compoziţiile unor Beethoven, Mozart, Carl Maria Von Weber etc. Aclamata prestaţie a lui Malkovich este completată de cea a sopranelor Laura Aikin şi Kirsten Blaze.

Spectacolul va avea loc nu la Sala Palatului, cum s-a crezut inițial, ci într-o sală mult mai mică, la Ateneul Român, iar biletele costa 70 sau 80 lei, în funcție de categoria biletului.  Pentru acces puteți cumpăra și abonament pentru categoria din care face parte spectacolul – Recitaluri și concerte camerale, la pretul de 700 sau 800 lei.

Broken City

Post Modern
-
0

Filmele a căror acțiune se învârte în jurul ideii de corupție continuă, după Gangster Squad, cu Broken City – un film care îi aduce în prim plan pe Mark Wahlberg, Russell Crowe sau Catherine Zeta-Jones.

Billy Taggart (Mark Wahlberg) este un fost polițist care,  pierzându-și credibilitatea și reputația în urma unui incident armat, se orientează către munca de detectiv particular.

Când este angajat de apreciatul primar al orașului New York (Russell Crowe) pentru a expune infidelitățile soției (Catherine Zeta-Jones), Taggart se trezește în mijlocul unei rețele de intrigi și corupție, iar ieșirea nu se întrevede.

Broken City este regizat de unul dintre cei doi frați Hughes, Allen Hughes, cunoscuți pentru regia filmelor The Book of Eli sau From Hell. Pe cont propriu, Allen a semnat și un segment din New York, I Love You.

The Hunt

A.Vlad
-
0

Thomas Vinterberg și-a câștigat renumele în 1998 cu The Celebration, un thriller brutal de veridic, cu o premisă  originală și personaje bine clădite. De altfel, regizorul danez este unul dintre arhitecții setului de reguli dogme95, ce urmărește reintroducerea elementului de risc în producția de film. O asemenea abordare a venit în întâmpinarea problemei de imersiune cu care se confruntă producțiile americane de acțiune, unde abundența de explozii și împușcături detașează publicul de drama prin care trec personajele.

Thomas Vinterberg  compensează relativa lipsă a efectelor speciale și a body count-ului prin creșterea intensității emoționale a scenelor violente, aducând astfel privitorul mai aproape de acțiunea de pe ecran.

După insuccesul înregistrat cu It’€™s All About Love, Vinterberg se întoarce la formula pe care o stăpânește atât de bine în The Hunt. Thriller-ul din 2012 urmărește povestea unui profesor singuratic și deprimat , a cărui viață este dată peste cap într-un mod tragic de o minciună măruntă tocmai când situația lui părea să se îmbunătățească. Mads Mikkelsen a primit un premiu la Cannes pentru prestația sa din rolul principal, printre celelalte șase premii și cinci nominalizări din palmaresul filmului.

The Hunt se numără printre acele filme interesante care de multe ori sunt condamnate la un nemeritat anonimat de către legile pieței.

Înainte de premiera oficială, filmul va putea fi vizionat în avanpremieră în deschidereaFestivalului Internațional de Film București 2013, care începe pe 15 aprilie.

Cinci personaje – de film – in care sa nu ai incredere

-
0

Se știe că filmele ne pot deschide ochii în multe feluri. Mai degrabă în glumă decât în serios, îți dorim să te ferești elegant de următoarele tipologii de personaje atunci când le descoperi prin preajmă:

 

Colegul din facultate pe care ți-l amintești vag spre deloc

 

 

 

În Talented Mr. Ripley (R: Anthony Minghella, 1999) avem de-a face cu un sociopat fermecător, care sub o aparentă stângăcie și timiditate își folosește talentele pentru a se infiltra în mod regulat în viețile altor persoane. Tom Ripley (Matt Damon) devine încă o dată altcineva când i se oferă 1000 de dolari pentru a-l aduce acasă pe fiul "risipitor" al unui om de afaceri bogat – Dickie (Jude Law).

Minciuna e un succes. Profitând de lipsa de interes pentru detaliu, Tom îl păcălește pe Dickie și pe iubita acestuia Marge (Gwyneth Paltrow) pozand cu succes într-un fost coleg de universitate. Triunghiul monden pe care îl formează apoi cei trei e cu atât mai neobișnuit, cu cât Tom trece de la admirația pentru Dickie, la atracție și, mai apoi, la dorința de a i se substitui.

 

Majordomul aparent loial, care de fapt conduce casa

 

        

 

În The Servant (R: Joseph Losey, 1963), un majordom se dezlănțuie mocnit asupra stăpânului casei, ajungând să-l domine psihologic și să-i controleze viața. Majordomul, pe care angajatorul – un tânăr fără griji financiare și naiv în aroganța sa, îl numește cu superioritate jucăușă manservant, este aparent perfecțiunea întruchipată. Mai puțin dacă i te concentrezi un pic pe privire. 

Hugo Barrett (Dirk Bogarde) își servește minunat scopul. Tony (James Fox) se arată mulțumit, și cine nu ar fi? Barrett e tăcut, loial și ascultător. Singura persoană deranjată de prezența lui e Susan, iubită lui Tony, iar grijile i se vor dovedi întemeiate.

Crescendo-ul înșelăciunilor periculosului "servitor" pornește încet, de la a-i folosi lucrurile tânărului sau introducerea în casă pe post de menajeră a presupusei surori (de fapt, logodnică, ce avea un rol bine gândit dinainte). Se ajunge la instigarea alcoolismului tânărului și abordarea unor discursuri năucitoare, care reflectă o inversare totală a rolurilor între cei doi.

 

Prietenii "aristocrați" dar, mai ales, plictisiți 

 

 

Schimbăm epoca și ajungem la intențiile bolnave pe care le pot genera imaginația și orgoliile nemăsurate – aici, ale nobililor de secol 18. Plotul din Dangerous Liaisons (R: Stephen Frears, 1988) probabil nu mai e la modă acum, dar pariurile între adolescenți pe seama seducției și înamorării colegilor de liceu sunt încă o practică populară.

Vicontele de Valmont (John Malkovich) și Marchiza Isabella de Merteuil (Glenn Close) par a fi  făcuți unul pentru celălalt. Nu se poate vorbi însă de un trai comun: sunt aduși împreună de gustul pentru seducția, abuzul sau batjocorirea altor camarazi de înaltă societate – între care tinerii Uma Thurman și Keanu Reeves. Victima principală este, însă, inocenta Michelle Pfeiffer, pusă în situația perversă de a călca de bunăvoie pe toate principiile pe care și-a clădit viața, ca mai apoi să i se arate că a făcut-o degeaba.

 

Un frate ceva mai grijuliu decât ți-ai fi dorit

 

 

Michael Douglas este în The Game (R: David Fincher, 1999) un bancher foarte bogat, a cărui viață se reduce la a face sau a desface afacerile altor oameni. Părăsit de soție, neinteresat de cercurile sociale înalte, Nicholas Van Orton e cinic și mizantrop – faptul nu trece neobservat de fratele sau Conrad (Sean Penn), care îi oferă cadou de ziua lui o carte de vizită cu un număr de telefon la care îi spune să sune neapărat, fără explicații.

Aflăm odată cu el că e vorba de o companie care oferă un soi de experiență iluminantă în forma unui "joc" live-action. Un spectacol elaborat și personalizat, jocul se dovedește sinistru din primele momente, când Van Orton găsește pe aleea casei o păpușă-clovn în mărime naturală, urmând ca un prezentator de știri să i se adreseze direct din televizor.

Intensitatea amenințărilor ia o turnură agravantă și totul pare orchestrat în realitate împotriva lui, viața năruindu-i-se văzând cu ochii. În concluzie, unul dintre cele mai brutale mesaje de Happy birthday de care am auzit noi, cel puțin.

 

Străinul carismatic cu apucături macabre cunoscut în tren

 

 

Vei zice că deja, cu asta, ne cam lungim. Cine are nevoie de avertizări în privința unui personaj ciudățel care se bagă în seamă într-un tren și spune lucruri imposibil de luat în serios  (cum ar fi ipoteza a două crime executate încrucișat)? Răspunsul ni-l oferă  Strangers on a Train (R: Alfred Hitchcock, 1951) în persoana lui Guy Haines (Farley Granger), un cunoscut jucător profesionist de tenis care ar vrea să se căsătorească pentru a doua oară. Piedica o constituie actuala soție, femeie pentru care divorțul nu e o opțiune, având în vedere faima și banii soțului.

Nu subestima un străin ca Bruno Anthony (Robert Walker), un bărbat numai zâmbet, șarmant și descurcăreț în vorbe care se împrietenește cu Guy din primele minute de cunoștință. Știind din ziare problemele maritale ale tânărului, Bruno forțează intimitatea dintre cei doi, neuitând să-și spună propriul necaz – un tată strict și rigid pe care nu îl are deloc la inimă.

Priceput în introducerea subiectului "crimă" foarte relaxat în discuțiile de complezență, Bruno continuă în sfârșit cu propunerea, tratată de Guy cu ironie, deși se convinge în curând de seriozitatea ei. Bineînțeles, înțelegerea încrucișată trebuie onorată și de Guy.. or else. Și iată cum o conversație ridicolă într-un compartiment de tren cu personajul nepotrivit se poate transforma într-un coșmar.

1...269270271...306Pagina 270 din 306

Ultimele articole

© Copyright Postmodern 2026