Articole

Recomandari pentru weekendul 11-13 octombrie 2013

Post Modern

-

October 11, 2013

Multe premiere de film, un festival de teatru, unul de dans și un concert dedicat fanilor stilului soft rock, new wave și synthpop. Acestea sunt principalele evenimente care compun imaginea weekendului.

Așadar, vineri seara la Romexpo are loc concertul trupei britanice The Hurts. Duo-ul alcătuit din Theo Hutchcraft și Adam Anderson revine pe scena din România la aproximativ un an după ultimul lor concert la noi, cu ocazia promovării celui de-al doilea album al trupei, Exile.

La fel ca și săptămâna trecută, weekendul acesta te întâmpină cu un număr considerabil de premiere cinematografice. Astfel, începând de vineri poți urmări un film inspirat de viața prințesei Diana, acțiunea concentrându-se mai ales pe ultimii ani din viața acesteia. Prințesa de Wales este interpretată de Naomi Watts.

Rebecca Hall și Eric Bana fac parte din distribuția filmului Closed Circuit, cu premiera la acest sfârșit de săptămână. Cei doi sunt avocați și le este încredințat un caz ce implică grupări teroriste. Poți citi recenzia noastră aici.

Urmează un film ce reprezintă colaborarea dintre Luc Besson și Martin Scorsese și care îi are în distribuție pe Robert de Niro, Michelle Pfeiffer și Tommy Lee Jones. Malavita/ The Family este povestea unui clan mafiot retras din activitate și care în urma unei înțelegeri cu cei de la FBI intră în programul de protecție a martorilor. Însă cum vechile obiceiuri nu se uită, membrii grupului recurg la metodele lor obișnuite de a-și rezolva problemele.

Un alt film românesc va rula începând cu această săptămână în cinematografe. Este vorba de Roxanne, un film regizat de Valentin Hotea și inspirat de o întâmplare adevărată din viața acestuia. O poveste care pornește de la o simplă dedicație la radio a piesei Roxanne a trupei The Police și care ajunge să implice securitatea.

Charlie Sheen, Mel Gibson, Lady Gaga, Sofia Vergara, Jessica Alba, Michelle Rodriguez, Danny Trejo. Pe scurt, distribuția celui de-al doilea film din trilogia Machete. Machete Kills, în regia lui Robert Rodriguez, este o poveste în care președintele Americii (Charlie Sheen) angajează un fost agent federal mexican (Danny Trejo) să facă orice numai să nu îi permită unui dealer de droguri miliardar (Mel Gibson) să declanșeze starea de anarhie în lume.

Iar dacă nu te încântă nici una dintre aceste opțiuni, te așteaptă la cinema și o comedie franțuzească care te introduce în bucătăria Palatului Elysée, odată cu noua bucătăreasă personală a președintelui Franței: Haute Cuisine.

Duminică se va încheia și ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Anim’est. Programul celor trei zile de weekend cuprinde filme precum: Azur și Asmar, Despicable Me 2, Ernest și Celestine, Frankenweenie, Cloudy with a Chance of Meatballs 2 sau The Pirates! Band of Misfits.

După ce epuizăm filmele, trecem la teatru. Sâmbătă aceasta, la Teatrul Nottara începe prima ediție a festivalului internațional Fest(in) pe Bulevard, în cadrul căruia se vor juca cinci spectacole din străinătate. Evenimentul cuprinde două secțiuni: Bulevardul Comediei și Criză Teribilă, Monșer!, ce are ca subiect central criza, fie ea ecomonică, politică, socială, identitară sau sexuală.

De asemenea, se desfășoară în continuare și festivalul eXplore dance – Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival. Organizatorii au pregătit spectacole în premieră, proiecții de filme dedicate dansului contemporan și conferințe cu artiști români și internaționali, ce se vor desfășura la WASP (Working Art Space and Production).

Iar pentru cei care vor să viziteze o expoziție, le recomandăm expoziția de gravură japoneză de la Muzeul de Artă al României, Imagini ale lumii trecătoare: Războinici și poeți, actori și femei frumoase. Expoziția reprezintă o selecție de gravuri ale școlii Utagawa și, în același timp, ale celei mai productive etape a gravurii policrome japoneze.

Closed Circuit – Tot ce ai vrut sa stii despre MI5 (dar ti-a fost teama sa intrebi)

-

October 10, 2013

0

Pentru binele Coroanei, MI5 recrutează un traficant de droguri turc. Pe acesta îl așteaptă o ședere de lungă durată într-o închisoare germană și ar colabora cu dragă inimă și cu nunțiul papal de la Londra, dar șefii MI5 decid că e cazul să-l recompenseze generos: ce, o mașină scumpă strică la casa agentului?!

MI5 oscilează între incompetență abisală și o eficiență diabolică. Culmea, aceste extreme se activează exact atunci când trebuie. Claudia Simmons-Howe, avocata specială a lui Farroukh Erdogan, agentul turc, își bagă nasul unde nu-i fierbe oala și trebuie eliminată. Doar că ea ne e deja simpatică. Așa și trebuie, ea e partenera lui Martin Rose (Eric Bana); fără ea, nu avem jumătatea de happy end pe care ne-o pregătesc regizorul John Crowley și scenaristul Steven Knight. Drept urmare, taman când se pregătește să-i scurteze zilele firavei avocate cu o garotă, namila MI5 primește un pahar în ochi și cade secerată la pământ. Mai târziu, nici Nazrul Sharma, un ofițer MI5 atât de competent încât se ocupă și de recrutări, și de spargeri, și de execuții, nu are mai mult noroc cu aceeași Claudia. Din fericire pentru același serviciu secret, roata se mai și întoarce: trebuie asasinat Erdogan, presupus co-autor al unui atentat, traficant și dependent de droguri, turc și musulman, pe deasupra? Să-i fie țărâna ușoară, MI5 nu dă niciodată greș!

Știți faza aia din filme în care un personaj face pe cocoșul și-i zice verde-n față unui alt personaj, la nici cinci minute după ce l-a cunoscut, toată viața lui, de la prima suzetă suptă până la conversația din prezent? Ce e interesant e că biografiile astea improvizate la mânie sunt de fiecare dată la fel de precise ca minutarul Big Ben-ului. Când face cunoștință cu Nazrul, Claudia nu ezită prea mult și îi comunică acestuia la ce concluzii a ajuns: nu lucrează la biroul de imigrări, ci e ofițer MI5, după care se mai gândește un pic și află și cum au decurs ultimii ani din viața lui. Măcar o dată-n viață, mi-ar plăcea să aud într-un film o replică precum: Stimată doamnă, vă înșelați. Chiar sunt primul-ministru al Marii Britanii și nu am făcut dragoste în fân cu fratele meu mai mic, în semestrul al doilea din primul an de facultate!

Una peste alta, Conspirația răspunde la cel puțin o întrebare. În câte dreptunghiuri mici poți împărți dreptunghiul mare al ecranului? În foarte multe, ne răspunde Crowley, a cărui muncă, în secvențele de debut, în care vedem victimele la câteva secunde înainte de explozie, nu e deloc ușoară. Fără se folosești prim planuri, e destul de greu să dirijezi privirea spectatorului și într-un cadru simplu, darămite-n 20! Noroc cu atentatul…

Ce fac britanicii din tată-n fiu în filmul lui Crowley am aflat. Cu ce se ocupă, însă, emigranții? Erdogan face trafic de droguri, încearcă să își vândă prietenii teroriști pentru a-și salva pielea și nu reușește să prevină un atentat în urma căruia mor 120 de persoane. Fiul lui colaborează și el cu inamicul, ceea ce duce la execuția sumară a tatălui său în propria lui celulă. La prima lor întâlnire, Nazrul o lasă pe Claudia cu gura deschisă. Nu cred că sunt singurul din sală care s-a gândit că motivul nu e că a reușit să pătrundă în birou fără să-i fi dat cineva vreo cheie, ci că un om al cărui ten e altul decât alb a încălcat teritoriul translucidei eroine, ceea ce o face să fie cu atât mai mânioasă. Revenind, Nazrul încearcă să ucidă o femeie și un copil și eșuează – ce dovadă mai mare a propriei incompetențe? În consecință, care e imaginea Celuilalt în Conspirația? Foarte bună, evident!

Atentatul. Știri despre atentat. Moartea primului avocat al lui Erdogan. Înmormântarea acestuia. Prima întâlnire între Martin și procurorul general. Toate ocupă maxim cinci minute și deja toate cărțile sunt pe masă. Știm că procurorul general joacă dublu. Ce satisfacție atunci când bănuielile noastre se adeveresc! Erdogan junior îi dă Claudiei un indiciu despre care intuim că ar fi vital. Claudia nu se omoară cu munca și lasă pe mai târziu. Când se adeverește că am avut dreptate și că indiciul chiar era important, ce sentiment de împlinire ne cuprinde! Nu e rău nici când se dovedește că și Devlin, partenerul lui Martin, joacă dublu. Ce deducție strălucită din partea noastră, doar știam asta de la început! Când Martin îl sună să îi ceară ajutorul, aproape că ne vine să strigăm la el: Nu-l suna, e un om rău! Ca o piesă de teatru de păpuși, filmulețul lui Crowley e tare agreabil, cu o singură condiție: să ai nu mai mult de cinci anișori.

Fericirea? Incercati, va rog, la Camera 0001

maria comandasu

-

October 10, 2013

0

Fericirea și-a schimbat domiciliul – nu mai e de găsit în Strada Speranței, la parter. Poate stătea acolo doar cu viză de flotant sau poate așa e ea, nestatornică. O gipsy-hipsteriță care joacă pe degete răbdarea și speranțele noastre. Uite-o, nu e.

În Camera 0001, spectacolul de dans semnat Simona Deaconescu, parte a proiectului Fabrica de Vise, fericirea își alege singură rolurile. Prinși într-un miraj al propriilor iluzii, dansatorii oscilează constant între vis și realitate, călcând adesea în ”pătratul fericirii”, bucata a unui șotron imaginar în care cercurile și toate recurențele au fost anihilate. Tot ce a rămas e liniar, cursiv și singurele sinusoide aparțin trupurilor mercenare.

Ne dorim iubire, dorim să nu mai fim singuri, ne căutăm sensul în ceilalți, suferim, suntem respinși, îngenuncheați, orbiți – însă întotdeauna, asemenea atleților de cursă lungă (de unde și simbolistica numerelor de pe tricourile dansatorilor) ne ridicăm și încercăm din nou, forțându-ne musculatura inimii. Echipa formată din cinci performeri – Răzvan Stoian, Dragoș Istvan Roșu, Irina Ștefan, Alexandra Bălășoiu și Vlad Merariu – reușește să adauge propriile tușe compoziției, dansul contemporan acționând ca un liant între povestea derulată pe ecran și sentimentele resimțite de fiecare trup în parte. Micile scăpări ale sincronului sunt absorbite de viteza și fluiditatea mișcărilor. Dansatorii acoperă spațiul, îl înțeleg, îl cuceresc prin mișcare și energia se transmite în public.

Muzica semnată Rolf Ono susține corespunzător compoziția – sunetul lumii nu e decât în videoclipuri dulce și filtrat, pe când realitatea are o muzică alertă, copleșitoare, brutală chiar. Trebuie să îți găsești propriul ritm în toată nebunia, nu e niciodată prea mult timp de introspecție și respiro. Glasurile copiilor și secvențele din grupajele de știri sunt resimțite ca ancore către prezent.

Frazele de mișcare se desfășoară în decorul visualurilor marca Cătălin Nicolescu și Codrin Iftodi. Proiecțiile au propria lor coregrafie, în care umbrele suplinesc dialogul, lăsând asupra publicului un efect similar punctelor de suspensie.

”Luptăm pentru fericire sau pentru ceea ce credem noi că înseamnă fericire. Uneori suntem sportivi pe un teren alunecos. Avem numere pe spate și pe față și în cap și în suflet. În Camera 0001 ne permitem să fim imprevizibili. Tot ce se întamplă între noi e un conflict imens pentru că ne iubim imens. Nu vrem să impresionăm. Cea mai mare dorință a noastră este să reușim să fim sinceri. Și nu acceptăm compromisul, ne dezgolim complet. Dansăm cu corpul tensionat, cercetăm forma sa alterată, radiografiem până la organe şi dincolo de organe, căutăm în memoria afectivă, colectivă şi individuală, pentru ca în final să găsim o cale cât mai sinceră de a ne exprima. Suntem muncitori mici într-o mare fabrică de vise dar trișăm din când în când și introducem în lotul zilnic visul nostru cel mai intim”, spune Simona Deaconescu descriind spectacolul care a avut premiera la Centrul Național al Dansului.

Soarta zilierilor este mereu aceeași. Chiar și a zilierilor într-o Fabrică de Vise – realitatea lovește de fiecare dată puternic și la sfârșitul programului, când toate confetti-urile visului se risipesc, rămân doar intenția și speranța către un mâine mai darnic. Muzica se oprește, umbrele se pierd în lumină și trupurile dansatorilor respiră eliberate ca dintr-un coșmar. Scăldat în aplauze, pătratul fericirii își contopește perimetrul cu sala CNDB. ”Că toate care sunt și par/ sunt doar un vis într-un vis doar”- adevărul e mereu în pipa lui Edgar Allan Poe.

Scrisoare catre Casandra – Urma iubirii noastre pe nisip

corina

-

October 6, 2013

0

Înzestrată cu harul de a prezice viitorul, dar condamnată să nu fie crezută niciodată- în acest fel ne apare în mitologia elenă Casandra, cea blestemată de Apollo. De numele şi de vizionarismul ei se leagă şi titlul piesei recent montate la unteatru, adaptată după textul portughezului Pedro Eiras– Scrisoare către Casandra.

Atât doar că pe Casandra lui Eiras o cheamă Vera şi că nu tălmăceşte semne trimise de zei, ci o scrisoare primită din partea iubitului său aflat pe front, Jose. Prins într-un război în mijlocul deşertului, soldatul (Liviu Pintileasa) decide să îi scrie pentru ultima dată Verei, încercând să se salveze parcă pe sine şi să îşi recupereze, pe cât posibil, umanitatea pierdută printre împuşcături şi ostatici torturaţi. La rândul ei, iubita rămasă acasă (Cristina Casian) îl aşteaptă nerăbdătoare, urmăreşte ştirile sau verifică febril cutia de scrisori.

Epistola cu pricina este, de altfel, elementul în jurul căruia este ţesută întreaga piesă pusă în scenă de Andrei şi Andreea Grosu. Cele două personaje o deconstruiesc şi o interpretează iar şi iar, adăugându-i de fiecare dată noi straturi de semnificaţie. Aceasta este, cred, şi miza spectacolului: întoarcerea la text, la actul citirii, dar mai ales al recitirii. Putem distinge, astfel, două părţi ale piesei- una a lecturii, realizată de Jose la început, cealaltă a relecturii, când Vera reia scrisoarea cu un ochi critic, semnalând tot felul de inconsistențe logice. Casandra de la unteatru demonstrează, asadar, că nu citeşte în stele, ci printre rânduri.

Liviu Pintileasa şi Cristina Casian imprimă jocului actoricesc la început accente ludice (aleargă de colo până colo, se zbenguie în nisip, îşi trimit unul altuia avioane de hârtie), dar pe măsură ce piesa înaintează îi vedem schimbând registrul. De exemplu, în interpretarea lui Liviu Pintileasa Jose devine din ce în ce mai anxios, având aerul unui soldat afectat de PTSD (aude voci, se teme constant că ar putea aluneca în nebunie). În ciuda faptului că monologurile protagoniştilor funcţionează în cea mai mare parte a piesei în paralel, cei doi sunt aduşi împreună prin intermediul unui artificiu de scenografie. Apelând la câteva detalii ingenioase (o podea acoperită cu nisip, mobilier de bucătărie vopsit în albastru, valuri care se sparg pe post de fundal sonor), Vladimir Turturică reconstruieşte o întâlnire petrecută cândva la malul mării- mărturia ultimă a poveştii de dragoste dintre Jose şi Vera.

Printr-un pariu pus în primul şi în primul rând cu textul, Scrisoare către Casandra reuşeşte să se individualizeze printre celelalte spectacole independente, de cele mai multe ori montări ale unor comedii facile. In acest context, Scrisoare către Casandra poate fi, alături de alte piese de la unteatru regizate de soţii Grosu (Un tramvai numit dorinţă, Trei femei înalte– prima cu Liviu Pintileasa, cealalată cu Cristina Casian) o alegere inspirată.

Ana Moura la Bucuresti – fado-ul intalneste jazz-ul

Post Modern

-

October 5, 2013

0

Cu o voce pe care ai recunoaște-o dintr-o mie, Ana Moura a adus un pic din spiritul portughez la București. Supranumită „Prințesa muzicii fado”, tânăra cântăreață a început concertul de la Sala Palatului ușor timid, dar a reușit performanța de a încheia cu întregul public ridicat în picioare și susținându-i ritmul melodiilor prin bătăi de palme.

Venită pentru prima oară în România, Ana Moura este un nume cu destul de multă notorietate pe scenele din străinătate. Ea și-a început cariera cântând prin cluburile de noapte ale Lisabonei, dar a explodat în popularitate și vânzări în 2007, atunci când a lansat albumul Para Além da Saudade. De atunci a colaborat cu Rolling Stones, Prince s-a declarat a fi fan și a mai scos pe piață două cd-uri (Leva-me aos Fados și Desfado –2012).

Din Desfado a și interpretat la București o serie de melodii. Cover-ul după A case of you, originalul aparținând lui Joni Mitchell, este una dintre ele. Deși a fost o interpretare originală, a părut a fi în afara zonei ei de confort și a fost punctul cel mai slab al întregului recital. După cum a spus chiar ea, pe ultimul album a vrut să îmbine fado cu jazzul, nu întodeauna la modul cel mai fericit. Dar atunci când a rămas la a face ce face ea cel mai bine, anume fado, a excelat. O muzică tradițională ce a apărut în barurile portugheze, fiind mai degrabă asociată cu elementele marginale ale societății, fado exprimă starea de melancolie a unui popor "bipolar", mereu la granița dintre fericire și tristețe. Sau cel puțin așa a explicat Moura în una din multele ei convorbiri foarte politicoase și simpatice cu publicul, în portugheză, engleză și română.

Un recital cald, ce a pus multe zâmbete pe fețele celor din jurul meu și de departe cea mai bună opțiune pentru o seară rece și umedă de toamnă în București. Astăzi se vor bucura de vocea ei timișorenii, iar pe 7 octombrie clujenii. Concertele sunt anunțate ca fiind sold out, dar poate totuși reușiți să faceți cumva rost de bilete.

Cum ne imbracam? – Tendintele primavara-vara 2014

Post Modern

-

October 5, 2013

0

Vântul schimbării bate tot mai puternic în lumea modei. John Galliano a fost înlocuit de Raf Simons la Dior, mai apoi Nicolas Ghesquiere s-a retras de la Balenciaga, locul lui fiind luat de americanul Alexander Wang, iar acum Marc Jacobs își prezintă ultima colecție pentru Louis Vuitton, după 18 ani în care a creat de la zero codurile liniei de Prêt-à-porter a casei de modă.

Sezonul primăvară-vară 2014 este cel în care schimbarea s-a făcut cel mai pregnant simțită. Dacă până acum hainele de pe pasarelă se luptau pentru atenție cu ținutele tot mai extravagante ale bloggerilor, editorilor & co., în această toamnă pasarela a acaparat atenția și a reținut-o cu succes timp de aproape o lună. Sezonul prezentărior a început modest la New York, care a formulat însă destul de coerent direcțiile sezonului: sport, transparență, monocromie, influența anilor '90 și elemente artizanale, a trecut pe la Londra și Milano, pentru a trece perceptibil în zona artei la Paris.

Dincolo de tendințe, spectacolul le-a aparținut designerilor care au lucrat în limitele unei agende proprii, vizionarilor care nu au bifat tendințele pe o listă. Având în vedere rata la care modelele unor case de modă precum Céline, Vuitton, Saint Laurent sunt reproduse de magazinele high street, este înțeleaptă această detașare de tendințe pe care greii modei au adoptat-o.

PROENZA SCHOULER

Proenza Schouler este o pasăre rară în peisajul modei americane. Designerii Jack McCollough și Lazaro Hernandez pun în mișcare sezon după sezon o mașinărie de hituri neegalată de compatrioții lor. Rețeta este una simplă: cu antenele sensibile la orice manifestare a spiritului veacului (zeitgeist kings, au fost supranumiți), McCollough și Hernandez oferă siluete contemporane cu referințe culturale diverse în tehnici care trec ușor în teritoriul couture. Primăvara 2014 este, în limbaj Proenza, o redescoperire a comfortului domestic (surse majore de ispirație au fost designerii de interior Joe Colombo și Sérgio Rodrigues și Arte Povera) cu accent pe contrastul dintre răceala metalului și căldura lemnului, dintre austeritatea formelor și sclipirea unui pliseu metalizat.

CHRISTOPHER KANE

Londra a înflorit în sezonul primăvară-vară 2014, însă niciun alt designer nu a făcut-o în maniera Kane. Știința, medicina au fost mereu puncte de reper în procesul creativ al lui Christopher Kane, este deci natural ca florile lui să fie versiuni ale figurilor din cartea de biologie. Naturale sunt și analogiile între floare și femeie, nemulțumirea în fața deficiențelor orelor de educație sexuală în școli și melodia lui Pink Floyd, Another Brick In The Wall, de pe fundalul showului. Reperele au fost tratate într-un mod frust și literal, cu o deosebită grijă pentru detalii și croi. Frunzele sterilizate (cuvintele lui Kane) inserate în rochii și costume, materialul iridiscent și rochiile „fotosinteză” au fost punctele forte ale colecției.

PRADA

După ce colecția de modă masculină propusă de Miuccia Prada în iunie îi transforma pe bărbați în participanți pasivi într-un vis senzual, dinamismul colecției feminine a venit ca o surpriză. I want to inspire women to struggle. Dacă te faci văzută vei fi auzită, ar fi o altă interpretare a colecției. Femeia Prada este membră a unei mișcări, e activă politic și independentă. Femeia Prada își poartă individualitatea cu aplomb și arta pe haine în imprimeuri inspirate din pictura murală a maeștrilor mexicani, mai ales Diego Rivera. Pe scurt, femeia Prada este un avatar al Miucciei: intelectuală și feminină.

DIOR

Sau, în cuvintele designerului Raf Simons, Trans Dior. Colecția primăvară-vară 2014 a fost lucrată dincolo de codurile și tradiția casei Christian Dior. Un exemplu edificator este jacheta Bar (mostră New Look clasică: talie accentuată, șolduri exagerate) bifurcată care a deschis show-ul, sau eleganta rochie gri combinată cu o bustieră roz metalizat. Mesajul designerului a fost: viitorul nu așteaptă. Și viitorul nu este roz: ceva întunecat se insinuează în acea bustieră nonconformistă peste rochia conservatoare, sau în colierele ca niște liane încolăcite pe gâtul modelelor. Dior ne-a aruncat în vizuina iepurelui, versiunea Tim Burton cu o Alice în Țara Minunilor războinică.

CHANEL

Cadrul show-ului Chanel a fost, ca de fiecare dată, o adevărată desfășurare de forțe. Karl Lagerfeld a creat o expoziție cuprinzând 75 de opere de „artă”, statui, picturi realizate după schițele designerului, fiecare ascunzând un element tipic casei Chanel. Și dacă nu era deja evident că tema colecției este arta rapidă a zilelor noastre, machiajul modelelor – dâre de culoare trasate parcă de un pictor grăbit – a fost un indiciu mai literal. Artă falsă, dacă vreți. Adevărata artă era ascunsă în haine. Tweedul s-a dovedit o împletitură ingenioasă de benzi de tul sau chiar bandă magnetică, imprimeurile ascundeau nu mai puțin de 150 de nuanțe – dezvoltate după un catalog de vopseluri pentru pictura în ulei din secolul XIX.

DRIES VAN NOTEN

Goya, Velázquez și apoi Balenciaga au fost punctele de reper ale designerului Dries Van Noten. Influențele spaniole au conturat o primăvară întunecată, dar opulentă: Prinț și cerșetor sau vreo prințesă rebelă încercând să-și ascundă noblețea sub haine sărăcăciose ar putea fi personajele care populează viziunea designerului belgian. Intenția este ușor de ghicit în rochiile de bumbac grosolan cu volane aurii metalizate, sau în paietele fine care decorează o jachetă de stambă. Precum fațada unei clădiri vechi se scorojește și cade, dezvăluind structura, tot astfel hainele lui Dries Van Noten par să se dezintegreze lăsând la vedere esența. Depinde de tine dacă recunoști regele în ia țăranului, sau țăranul în hlamida regelui.

GIVENCHY

sursa: thedailybeast.com

Pentru primăvară-vară 2014, Riccardo Tisci s-a gândit la Madame Grès, Africa și Japonia. Rezultatul a fost însă mult mai aproape de șamanii și vrăjitorii realismului magic hispanoamerican. Încălțate fără excepție în sandale joase, modelele de pe pasarela Ghivenchy păreau preotese ale unui cult aparte, într-o procesiune care a scos în evidență forță, senzualitatea și naturalețea. O siluetă alungită, scăldată în pliseuri, modernă, pusă în slujba unui mesaj feminist mai subtil decât cel al Miucciei Prada, dar la fel de puternic: feminitatea este intrinsecă, nu se măsoară în centrimetrii tocului, sau în suprafețele de piele expusă. Feminitatea nu înseamnă, însă, slăbiciune: preotesele lui Tisci, cu măștile lor întunecate, știu să se apere.

Romane erotice cu dinozauri – Noul Fifty Shades of Grey

A.Vlad

-

October 4, 2013

0

[Aceasta este o satiră]. Îți plac dinozaurii? Nu-i așa că au niște mușchi impunători? Recunoaște că ai vrea să-i mângâi. Poate vrei să te mângâie și ei înapoi? Să puneți o muzică suavă, un pahar de vin roșu, câteva lumânări într-un colț al camerei, un pat moale, o gheară rece și dură pe pielea voastră fierbinte și moale. Dacă simți ceva în panataloni, ești un ciudat/ă! Dar continuă să citești, articolul ăsta este pentru tine.

Undeva în îndepărtata Americă cineva s-a gândit la gusturile tale sexuale preistorice și a scris o serie de cărți ce inaugurează următoarea modă în literatura erotică: Dinosaur Beast Erotica!

Scriitoarea Christie Sims are multe fantezii, ce mai includ, pe lângă dinozauri, și demoni, grifoni, centauri, orci, vârcolaci. Oricine cu o imaginație bogată, dar în mod special jucătorii de World of Warcraft, consumatorii de Game of Thrones sau Harry Potter, și să nu uităm recitatorii de incantanții satanice, pot vizita pagina de Amazon a doamnei cu încredere. Este destulă acțiune acolo cât să vă țină ochii în Kindle la metrou săptămâni de-acum încolo. Uitați de Fifty Shades of Grey, Mating with the Raptor este viitorul!

Via geekologie.com

Ce faci in weekend? Recomandari pentru weekendul 4-6 octombrie

Post Modern

-

October 3, 2013

0

Toamna se numără bobocii. Primul weekend al lunii octombrie vine cu foarte multe opțiuni pentru a-ți petrece timpul liber. Indiferent dacă ai chef să vezi un film sau o piesă de teatru, să mergi la un concert sau la un spectacol de dans, ai de unde alege.

Să începem cu premierele cinematografice ale săptămânii. Don Jon, filmul cu Joseph Gordon-Levitt în rolul principal, și al cărui scenarist și regizor este tot Levitt, spune povestea lui Jon Martello, un cuceritor desăvârșit, care este dependent de pornografie. Încercând să remedieze această situație, pornește într-o călătorie, care se va dovedi a fi diferită de așteptări.

Sandra Bullock și George Clooney sunt protagoniștii unui film science-fiction regizat de Alfonso Cuaron. Gravity este povestea astronautului Matt Kowalsky (Clooney) și a Dr. Ryan Stone (Bullock) care rămân izolați în spațiu în timpul unei misiuni de rutină în afara navei lor, care este însă distrusă. Legătura cu Pământul este pierdută, iar rezerva de oxigen scade cu rapiditate, lupta pentru supraviețuire fiind foarte dificilă. Iată recenzia noastră aici.

În acest weekend vom avea parte și de o premieră românească. Este vorba de filmul regizorului Bogdan Mustață, Lupu, o dramă cu accente horror care prezintă viața unui adolescent prin prisma primei iubiri și a legăturii cu fantoma tatăului său. Recenzia noastră se găseşte aici.

Metallica Through the Never este un alt film cu premiera la acest sfârșit de săptămână. Folosind materiale originale filmate în timpul concertelor formației, producția spune povestea de sine-stătătoare a unui fan înrăit al trupei, care are de îndeplinit o misiune obligatorie în timpul unuia dintre concertele formației.

De asemenea, va fi lansată și comedia Thanks for Sharing, cu Mark Ruffalo, Gwyneth Paltrow, Pink, Tim Robbins și Josh Gad, care prezintă poveștile a trei dependenți de sex ce încearcă să se vindece urmând un program specializat în acest sens. Regia și scenariul sunt semnate de Stuart Blumbe, care a semnat de asemenea și scenariul filmului The Kids Are Alright.

Vineri seară începe şi singurul festival de animaţie de la noi, Anim'est, unde vei putea vedea scurtmetraje, dar şi lungmetraje animate.

Săptămâna aceasta a debutat și a noua ediție Romanian International Film Festival, care se va desfășura și în zilele de weekend, la Cinemateca Română, Sala Union. În cadrul festivalului exista și două categorii competiționale, CineBlack Sea și Women in Cinema.

Pentru cei care vor să meargă la teatru, piesa Obiceiuri necurate se va juca duminică de la ora 19:00 la Teatrul Bulandra (Sala Liviu Ciulei). Piesa este o prezentare atipică a lumii mănăstirești. Măicuțele Augusta și Philamena participă, în secret, la creșterea veniturilor mânăstirii, producând vin, fapt ce atrage o serie de complicații și răsturnări de situație de un comic, uneori, absurd.

Sâmbătă, la ArCuB, începând cu ora 19:00 se joacă spectacolul Vițelul de aur, adaptat după satira scrisă de Ilf și Petrov, în regia lui Eugen Gyemant. Tudor Aaron Istodor și Cătălin Babliuc îi vor interpreta pe Ostap Bender, respectiv Sura Balaganov, cei doi aventurieri care pornesc prin Uniunea Sovietică a anilor ’20.

În acest weekend se va încheia ediția a treia a festivalului Bucharest Fringe, dedicat teatrului independent. Programul evenimentului cuprinde reprezentații din mai multe zone performative: teatru, teatru-dans, dans ce se vor desfășura în diferite spații neconvenționale, precum Teatrul Apropo, Unteatru, Green Hours, Carol 53, Teatrul Mignon, Teatrul de Arta Bucuresti și Godot Cafe.

De asemenea, vinerea aceasta, Casa Radio își redeschide stagiunea, cu un recital din cadrul turneului național Duelul viorilor (editia a III-a) care va începe la ora 19:00.

În acest weekend continuă și eXplore Dance Festival, un eveniment dedicat performace-ului și dansului contemporan, în cadrul căruia vor avea loc spectacole în premieră, proiecţii de filme și conferințe cu artiști români și internaționali.

Tot la capitolul dans, sâmbătă și duminică, începând cu ora 20:00 ești invitat la Centrul Național al Dansului (CNDB), sala Stere Popescu (B-dul Mărășesti, 80-82) pentru spectacolul de dans contemporan Camera 0001/Fabrica de vise, care dans, videografică și muzică electronică.

Iar dacă te plimbi prin Centrul Vechi sâmbătă și duminică, între orele 12:00 – 19:00 te poţi opri la Cloud no. 9 – FALL in Love, în cazul în care vrei să-ţi completezi garderoba de toamnă sau vrei doar să arunci o privire unor colecții noi și unor serii limitate de haine.

Kitchen confidential, de Anthony Bourdain – Sex, drugs & foie gras

A.Vlad

-

October 3, 2013

0

Te întrebi: Ce este viața? Este ca și cum te-ai întreba: Ce este morcovul? Morcovul este morcov și mai mult de atât de atât nu știm. La ce te-ai putea aștepta de la Cehov? Minte contemplativă de rus mâncător de borș. Bourdain, americanul prin excelență, i-ar spune să nu se mai holbeze ca un vegetarian excitat la morcovul ăla, să-l curețe, să-l soteze într-un amestec de vin și ierburi, iar apoi să-l pună sub halca de căprioară ce se coace în cuptorul încins. Nu de altceva, dar este ultima comandă pe noaptea asta și din cauza lui o să întârzie la barul din colț unde îl așteaptă chelnerița aia bună și câteva grame de cocaină.

Chef celebru, ce urăște chef-ii celebrii, Anthony Bourdain a scris o carte ce se citește ca un film hollywoodian (a și existat o încercare nefericită la o adaptare de către Fox). O poveste despre un self-made man, cu obișnuitele obstacole externe și interne în calea personajului, vicii, mult sex, dar cu un final fericit. Fost junkie, actual chef globetrotter ca prezentator al seriei hit No Reservations.

Kitchen Confidential e o dărâmare plină de umor a peretelui ce desparte bucătăria unui restaurant de salonul unde noi ne așteptăm mâncarea în timp ce ne îndrăgostim, despărțim, muncim, glumim. Aparent și acolo în spate tot asta se întâmplă. Sunt oameni ce trec prin drame personale, de la dependențe de toate soiurile la pericolul expulzării din cauza lipsei vizei, dar care uită de ele atunci când flacăra este aprinsă și conducătorul „bandei de pirați”, cum amuzant își tot numește colectivul Bourdain, începe să țipe ordine, comenzi și ocazionalele înjurături. Mâinile pline de bășici supurânde din cauza arsurilor sunt semnul excelenței, nu există repect mai mare decât cel purtat celui care încă mai învârte sosul în tigaie, deși s-a tăiat și sângerează abundent, machismul extrem, specific unei activități ce se desfășoară într-un spațiu închis, stresant și fierbinte la propriu, sucombează în fața unei femei ce își face treaba cum trebuie și nu se plânge de ocazionalele glume tâmpite. Bucătăria are regulile ei proprii, iar majoritatea celor care lucrează acolo sunt outsideri, ce nu s-ar integra într-un mediu de muncă normal.

De notat sunt inside-urile restaurantelor, ca de pildă: să nu comanzi niciodată pește lunea, pentru că acesta sosește în bucătării undeva miercuri-joi; să te ferești de scoici, pentru că se strică foarte ușor și potențialul de toxinfecție alimentară e foarte mare; să eviți brunchurile, când în general se îneacă în sos resturile de peste săptămână. De fapt săriți peste orice fel ce implică mult sos, e semn că sub el e ascuns un ingredient ce nu a fost destul de bun pentru a fi servit de sine stătător.

Românii s-ar putea să și-l amintească pe Anthony Bourdain ca parte dintr-un lung șir de vizitatori externi (Top Gear mă uit și la tine) ce veniți pe plaiurile noastre dragi ca ciuma, ne-au cam făcut de cacao în showurile lor. Ajuns aici s-a țipat la el de către un paznic ofuscat al ruinelor din centrul vechi, a fost hrănit cu mândria noastră națională sub formă de mici (sau smalls, depinde de unde îi comanzi), ne-am lăudat cu țeapa din Piața Revoluției, castelul Bran, a fost cazat la motelul Acasă la Dracula, unde a participat la o petrecere penibilă și ușor suprarealistă de Halloween, a condus o Dacie 1310 până la un birt de țară unde a băut țuică și a mâncat ciorbă de burtă. Îmi pare rău, dar oricine s-ar fi uitat vreodată la o emisiune de a lui, ar fi aflat că tocmai am descris un coșmar pentru new-yorkezul ce nu e tocmai impresionat de turismul bio-agroturistic cu folcloriste pregătite dinainte. Bine, nici rusul care a organizat toată excursia nu a ajutat deloc.

Așa că iertați-l pentru gaura dată în drapelul național cusut pe inima voastră și citiți Kitchen Confidențial. E plin de anecdote ireverențioase, ce vă vor face să râdeți cu siguranță, un rock and roll îndrăcit și o pasiune contagioasă pentru mâncare.

Titlu: Kitchen Confidential

Autor: Anthony Bourdain

Editura Publica, 2012

Jodorowsky’s Dune

Alma Marhamati

-

October 3, 2013

0

Documentarul regizorului Frank Pavich reușește să ridice proiectul omorât în fașă al lui Alejandro Jodorowsky de a ecraniza romanul science-fiction al lui Frank Herbert, Dune, la statutul de capodoperă.

În 1975, Alejandro Jodorowsky a dobândit dreptul de a adapta romaul lui Herbert și a demarat un proiect cu un buget inițial de 9,5 milioane de dolari, la care a fost atașate nume precum H.R.Giger (Alien), Pink Floyd, Salvador Dalí, Orson Welles și Gloria Swanson. Însă, cu un scenariu cât o carte de telefoane (mărturia lui Herbert) și o durată aproximativă de 14 ore, filmul a fost imposibil de produs.

În 2013, după o adaptare nu foarte reușită în cheie David Lynch (1984), Dune al lui Jodorowsky, în viziunea lui Frank Pavich are dimensiunile Titanicului, un monument scufundat la început de drum.

Ultimele articole