Clouds of Sils Maria
Clouds of Sils Maria este unul din filmele selectate să concureze în cadrul Festivalului de la Cannes de anul acesta.
Brick Mansions – Stai calm, astazi vom lua liftul
Oricât de mult ai încerca să nu te gândești că te uiți la ultimul film al lui Paul Walker nu o să reușești și nici povestea nu te va ajuta. Așa că vei face tot posibilul să te încurajezi că nu e un film atât de rău; la urma urmei, parcă am văzut și altele mai puțin inspirate.
Sex Tape
Regizorul Jake Kasdan (Bad Teacher, New Girl) îi readuce împreună pe marile ecrane pe Cameron Diaz și Jason Segel (How I Met Your Mother) în comedia Sex Tape. Ei au jucat împreună şi în comedia din 2011 Bad Teacher.
Draga optimistule, a inceput campania electorala. Eu unde ma ascund?
Dragă optimistule,
Numele politicienilor pe toate gardurile. Stâlpi tapetaţi cu feţele lor zâmbitoare şi mulţumite de sine. Sloganuri inepte strigate din boxe urcate pe maşini împodobite ca brazii de Crăciun. Pliante împărţite de uniforme de partid, în care bănuiesc că se află nişte oameni, ce ies din corturi improvizate pe trotuarele şi aşa supraaglomerate, chestionându-mă cu un clipboard în mână şi cu un zel evanghelizator: „Ponta te iubeşte pentru că eşti român. Vrei să-l primeşti în inima ta?”
Cred că a început încă o campanie electorală, eu unde mă ascund?
Semnat: un votant în căutare de refugiu
The Rover
După succesul pe care l-a reprezentat debutul Animal Kingdom, regizorul David Michôd adaptează o poveste scrisă în colaborare cu Joel Edgerton (The Great Gatsby) - The Rover.
Magic in the Moonlight
Din 1977 nu a trecut un an fără un film semnat de Woody Allen, iar 2014 nu reprezintă o excepție. Succesului pe care l-a reprezentat Blue Jasmine îi urmează Magic in the Moonlight, cu premiera la Festivalul de la Cannes.
I Origins
I Origins, cel de-al doilea film al regizorului Mike Cahill, nu se distanțează prea mult de predecesorul său, Another Earth - fiin o nouă colaborare cu actriţa Brit Marling și o nouă încercare de a atinge sufletul prin intermediul științei.
Draga optimistule, cred ca aud tancurile rusesti venind
Dragă optimistule,
Nu mică mi-a fost mirarea să mă culc în Ucraina şi să mă trezesc în Noua Rusie. Pe străzi patrulează miliţii în uniforme fără însemne şi înarmate până în dinţi, care spun că sunt de ai noştri, dar beau cam multă vodcă, chiar şi după standardele părţii astea de lume. Iar noul nostru autoproclamat primar, pe care nu l-am mai văzut până astăzi nici măcar la coadă la piaţă, se roagă de Putin să vină să instituie pacea sovietică şi să ne salveze de propria noastră ţară. Au trecut ieri în vizită nişte soldaţi ucraineni, dar cred că s-au îmbătat şi au luat un taxi înapoi la Kiev, pentru că şi-au lăsat blindatele parcate în centrul oraşului.
Sincer, încă nu m-am hotărât cu cine ţin. Dar în momentul ăsta pare mai degrabă că e o alegere în cătarea cărei puşti aş vrea să mă aşez, ucrainene sau ruseşti.Tot stresul ăsta mă omoară, sper că nu şi la propriu, ceva sfaturi pentru relaxare?
Semnat: un ucrainean stresat























