Câştigătoare a Premiului pentru cel mai bun regizor la ediţia din 2018 a Bucharest International Film Festival, debutanta în lungmetraj Laura Mora Ortega reuşeşte să îţi ofere o experienţă intensă dacă preferi filmele care te fac să empatizezi cu personajul central. Vei dori să vezi Killing Jesus (Matar a Jesus) datorită curiozităţii stârnite de obicei de acele filme care te aruncă direct în mijlocul unui oraş aflat într-o continuă fierbere, unde amestecul dintre adrenalină, pericol, energia tinerilor şi revoltă promite un periplu ameţitor.
Inspirându-se din propria experienţă dureroasă, regizoarea debutează printr-un film despre maturizarea unei tinere care vrea să îşi răzbune tatăl, un apreciat profesor universitar din Medellin, ce a fost executat chiar sub ochii ei de către unul dintre numeroşii tineri care aleg lumea interlopă. Însă, odată cu apariţia lui Jesus, tânărul rebel de care se îndrăgosteşte protagonista pe nume Paula (Natasha Jaramillo), filmul se transformă într-un periplu alert pe străzile Medellinului, urmat de o decizie care va contrazice aşteptările multor spectatori.
Killing Jesus îţi dă iluzia ca părăseşti sala de cinema pentru a intra în lumea personajelor. Vei simţi freamătul Medellinului din campusul studenţesc şi vibraţia străzilor din aglomeratele cartiere sud-americane plimbându-te de la un capăt la altul pe motocicleta condusă de un tânăr ce nu mai are nimic de pierdut. Un astfel de tânăr este şi Jesus (Giovanny Rodriguez), care, într-o seară petrecută la club o întâlneşte pe Lita (porecla Paulei). Nici nu bănuieşte că tipa atrăgătoare ce pare a fi cu minţile rătăcite este fiica unui profesor universitar iubit de studenţii pe care îi îndemna cu patimă să îşi păstreze neliniştirea ca supremă datorie a cetăţenilor liberi în relaţia cu politicienii.
Rătăcind cu privirea pierdută în zgomotul ameţitor al clubului, apoi în haoticul şi freneticul Medellin nocturn, Paula vrea să uite de durerea provocată de moartea violentă a tatălui, urmată de revolta faţă de autorităţile indolente în lupta cu găştile criminale ce ţin sub teroare oraşul. În schimb, ea nu vrea să uite de planul de răzbunare, iar Jesus, care pare un tânăr uns cu toate alifiile, bine ancorat în lumea subterană din Medellin, o poate ajuta să îşi facă singură dreptate.
Plasarea unei iubiri şi a unui plan de răzbunare într-un oraş având reputaţia Medellinului ar fi transformat Killing Jesus într-un film palpitant, fierbinte, senzual şi visceral plin de acţiune, care să te şocheze. Totuşi, nu dinamismul este punctul său forte. Ceea ce te va ţine în priză nu sunt evenimentele, ci stările imprevizibile ale personajului feminin care vrea să îşi răzbune tatăl, mai ales după ce descoperă adevărul despre Jesus, care devine singurul de care se apropie emoţional în perioada în care încearcă să îşi exprime durerea.
În locul unei succesiuni de evenimente, vei avea aşadar un amalgam de stări bulversante, în care se adună revolta tinerilor împotriva nedreptăţii, trăirile din timpul travaliului de doliu, furia şi marea sete de afecţiune. Aceste stări stabilesc şi ritmul filmului, astfel încât imaginile nocturne se derulează cu repeziciune, asemenea şuvoiului de trăiri necontrolate ce acaparează mintea într-un timp foarte scurt după moartea violentă a unei persoane dragi, mai ales când este însoţită de furia ce naşte decizii pripite sau reacţii vulcanice atunci când este dublată de certitutinea unei nedreptăţi.
Lipsa naraţiunii abundente este compensată foarte bine de jocul actorilor, în special al lui Giovanny Rodriguez, care îl interpretează pe Jesus. Gesturile sale derutante menţin vie atenţia spectatorilor ce ajung să empatizeze cu Paula, care le trezeşte dorinţa de a o apăra. Pe tot parcursul filmului, Jesus, acest personaj care nu ezită să se implice în afaceri ilegale şi să o invite pe debusolata Paula la tot felul de petreceri ţinute de prietenii săi dubioşi, te face să te întrebi dacă nu cumva gesturile sale devenite brusc inocente în prezenţa fetei educate sunt doar nişte măşti în spatele cărora se află adevăratele intenţii, deloc inofensive.
Alături de cele două personaje interpretare credibil de Natasha Jaramillo şi Giovanny Rodriguez vei descoperi un al treilea, care va deveni de fapt personajul central. Este vorba despre oraşul Medellin, care, deşi este prezentat realist şi deloc măgulitor, acaparează şi degajă un farmec straniu obţinut prin învecinarea inocenţei cu abrutizarea, a tandreţii cu vulgaritatea, sub luminile nopţii sălbatice. Acest farmec este captat mai ales când regizoarea surprinde unele dintre cele mai sensibile şi autentice scene cu tineri care se urcă pe motociclete pentru a uita de realitatea feroce din jur.
Există o legătură ombilicală între stările personajelor şi Medellin. Iar legătura depăşeşte cauzalitatea evidentă dintre mediul viciat şi decădere. Descoperi mai degrabă o legătură expusă vizual, prin insistenţa regizoarei de a include multe scene în care tinerii gonesc pe motocicletă pe colinele oraşului sau printre străduţele înghesuite, fără a purta casca de protecţie, de parcă nu s-ar gândi la pericol şi la consecinţe. Obsesia tinerilor din Medellin pentru motociclete devine un simbol al întregii generaţii de tineri care învaţă să flirteze cu pericolul, care îşi refuză liniştea aşa cum refuză casca de protecţie când se cred stăpânii oraşului în timpul nopţii.
Asemenea tinerilor care oscilează între inocenţă şi lumea devoratoare a periferiilor devenite cuiburile traficanţilor şi ale găştilor fără scrupule, Medellinul regizoarei îşi dezvăluie mai multe personalităţi. Vei descoperi un Medellin al studenţilor deschisi la minte, care îşi asumă schimbarea societăţii, amintindu-ţi de cei ce au iniţiat revoltele din Parisul anilor ’60. Vei descoperi şi un Medellin al tinerilor pierduţi, care abandonează traiectoria securizantă a şcolii pentru a învăţa mult prea devreme lecţiile vieţii din cartierele periculoase. Este un Medellin care trepidează şi visător precum o iubire adolescentină inofensivă, şi ameninţător.
Cele două feţe ale Medellinului sunt reprezentate de cele două personaje centrale. Când redă scenele în care Paula şi Jesus rătăcesc pe străzile Medellinului pe motocicletă, regizoarea te surprinde prin contrastul dintre lumea necruţătoare din jur, redată într-un ritm alert, şi acalmia scenelor tandre, în care derbedeul Jesus îi arată Paulei toate locurile de unde poate vedea cea mai frumoasă privelişte din Medellin după ce află despre pasiunea acesteia pentru fotografie.
Vei aprecia dorinţa regizoarei de a renunţa la clişeele întâlnite în filmele în care fata ce avea tot viitorul în faţă este sedusă de golanul fără viitor, care îşi arată partea sensibilă doar în prezenţa ei. Jesus nu este rebelul şarmant, sigur pe el, ci mai degrabă debusolatul vulnerabil, ezitant în prezenţa celei pe care vrea să o impresioneze, nemaifăcând eforturi pentru a-şi ascunde slăbiciunile şi temerile.
Nici Paula nu întruchipează tipologia naivei care scapă din lumea securizantă a fetelor de familie bună pentru a nimeri direct la periferia unde stă la pândă fantele ce are prea multe clase la şcoala vieţii. Vestimentaţia ei de adolescentă gata să cutreiere oraşul în lung şi-n lat cu aparatul foto la gât, lejeritatea prin care îşi aprinde un joint chiar în prezenţa tatălui ei şi îmbinarea dintre feminitatea de studentă hippie dată de părul lung şi gesturile camaradereşti de ştrengăriţă ce pare a se integra mai degrabă în gaşca băieţilor îl obligă pe spectator să îşi recalibreze aşteptările de la acest personaj.
Relaţia dintre Paula şi Jesus nu este aşadar un love story picant şi antrenant, pe fundalul unui oraş periculos. Nu are acea desfăşurare senzaţionalistă a povestii de iubire în care băiatul rău îşi acordă unica şansă de a trăi duios înainte ca iadul străzii să îl înghită, şi nici scenele incandescente asociate unui film a cărui acţiune se petrece într-o ţară exotică.
Legătura dintre cele două personaje are mai degrabă rolul de a-i permite protagonistei să intre în contact cu propriile stări bulversante şi mai ales cu singura persoană care este receptivă la trăirile şi reacţiile sale. Ai putea să îi compari evoluţia în apele tulburi ale stărilor provocate de doliu cu scena în care se scufundă apoi înoată într-un mic lac din zona de unde se vede tot Medellinul, acolo unde se retrăgea şi Jesus când voia să uite de toate.
Filmul regizoarei îţi dă impresia că trăieşti în acelaşi ritm cu Paula, că îi simţi trecerea de la revolta care o face să pară dură, sigură pe ea, la fragilitatea care o determină să caute protecţia unui răzvrătit precum Jesus, care o plimbă cu motocicleta prin acele cartiere din Medellin unde o fiică de profesor universitar nu ar fi îndrăznit să se aventureze. Modul alert în care se derulează periplul tinerei prin Medellin îi permite spectatorului să îşi imagineze că a plonjat el însuşi în periculosul dar şi ispititorul oraş, cu al său haos gălăgios, în mijlocul căruia tinerii mai îndrăznesc să viseze, să iubească, să îşi strige idealurile.
Laura Mora Ortega nu îţi prezintă (doar) un Medellin sordid, construit din miturile hollywoodiene cu magnaţi ai drogurilor. Medellinul ei se cere descoprit prin lentila compasiunii pentru natura umană captivă, simbolizată de acei tineri pierduţi, consideraţi a fi irecuperabili, cum este şi Jesus.
Un alt element care îţi va da aşteptările peste cap va fi explorarea dorinţei de răzbunare. Vechea înţelepciune budistă îi recomandă celui însetat de răzbunare, aşa cum este şi protagonista filmului, să mai sape un mormânt şi pentru el, deoarece se va distruge alături de cel vânat. În Killing Jesus, drumul spre răzbunare o ia în direcţia maturizării. Iar această maturizare implică abatarea de la planul iniţial prin întâlnirea cu tabăra de unde vine sursa răului, pe care Jesus o cunoaşte foarte bine.
Debutul în lungmetraj al regizoarei columbiene îi satisface mai degrabă pe cei dornici de a intra în sala de cinema pentru o călătorie prin zonele neacoperite de pachetele turistice, dar care le oferă autenticitatea unui oraş-furnicar din ţările calde, la care omul modern rutinat în oraşele sigure tânjeşte în fanteziile sale. Anumite scene amintesc de francheţea unui documentar incitant ce te branşează la atmosfera intensă a unui oraş în care fiecare zi poate fi o luptă pentru supravieţuire, dar şi promisiunea unei libertăţi nepermise în zonele sigure.
Autenticitatea scenelor ce surprind atmosfera din Medellin au fost criticate din cauza minimalismului narativ şi a culorilor terne. Într-adevăr, filmul nu îţi încântă retina prin culoare şi efecte vizuale puternice, însă îţi furnizează acele emoţii intense, dublate de nevoia de a cunoaşte o altă lume, care îl poate face pe un spectator să spună că poate ieşi mai puţin ignorant din sala de cinema.
LYTE video
Citeşte şi The Nobodies (Los Nadie) – Punkerii din Medellin
5 filme despre lumile mai puţin cunoscute
All These Sleepless Nights – Orasul unei generatii intr-un film despre hipsterii Varsoviei
