Le miel este romanul prin care a debutat sârbul francofon Slobodan Despot. Acesta vorbeşte, prin intermediul personajelor sale, despre nevoia de apropiere umană într-o epocă a dinamitării punţilor dintre popoarele diferite ce au populat fosta Iugoslavie, dar şi despre încăpăţânarea de a rezista dezrădăcinării.
Totul începe într-o zi tensionată, nu din cauza unui război colectiv, ci a unei răfuieli personale. În această zi, Vera îl vede pe Vesko, un bărbat nervos, în timp ce îi arunca nişte cuvinte grele tatălui său. La mijloc era o sumă de bani, pe care ea le-o dă celor doi străini, fără a se aştepta să o mai primească înapoi. Ea voia doar să înceteze asaltul verbal asupra bietului om în vârstă. Dar banii îi vor fi returnaţi, chiar de bărbatul scandalagiu şi irascibil. Ca dobândă, primeşte o mare cantitate de miere, din partea bătrânului apărat de furia copilului său.
Mierea devine salvarea Verei. Aceasta îşi câştigă existenţa preparând leacuri pe bază de plante şi miere, şi se temea de falimentul micii ei afaceri din cauza preţului crescut al acestui medicament produs de albine. Prins în toane mai bune, fiul ce îşi vărsase năduful pe tatăl sau începe să îşi deruleze viaţa în prezenţa Verei. Astfel, vei asista la tulburătoarea lui confesiune, prin care leagă istoriile personale de marea istorie traumatizantă a Balcanilor din anii ’90.
Din confesiunea lui Vesko reiese că nu doar Vera a fost salvată de miere, ci şi Nikola, tatăl acestuia, care locuia în enclava Krajina, ai cărei locuitori au devenit victimele războiului sârbo-croat. Atunci când nu preda la şcoala din localitate, Nikola se retrăgea pe versanţii mai puţini umblaţi ai muntelui, cu albinele de la care obţinea mierea. În cabana improvizată, acesta îşi făcuse un adăpost unde fugea de invazii – a naziştilor, apoi a soldaţilor ce doreau o epurare etnică după dezmembrarea Iugoslaviei. Cu miere îşi răsplătea vecinii croaţi dispuşi să-i tolereze prezenţa după ce sârbii au fost alungaţi din Krajina, şi tot cu miere a dus la bun sfârşit odiseea fiului său, ce a străbătut clandestin teritoriul Croaţiei interzise etnicilor sârbi, pentru a-şi salva tatăl din Krajina cu sate distruse, chiar dacă tatăl său nu dorea să fie salvat de acest fiu stabilit la Belgrad, deoarece îşi găsise deja propria salvare în armonia infailibilă ce se regăsea în viaţa albinelor sale, acolo unde absurdul din universul oamenilor nu putea intra.
Poate vecinii croaţi l-ar acuza pe Slobodan Despot de atitudine părtinitoare atunci când îi prezintă pe sârbi în postura de victime ale răzbunării celor despre care presa internaţională a scris că au fost de fapt doar victime, iar sârbii doar agresori. Poate unii ar merge până într-acolo încât să facă jocuri de cuvinte din prenumele şi numele autorului, amintind de marele despot care a fost Slobodan Milosevic. Totuşi, în ciuda unor detalii răvăşitoare despre călătoria lui Vesko spre satul natal, care a devenit peste noapte o parte dintr-o altă ţară şi dintr-o lume ce îi nega apartenenţa la ceea ce a fost cândva locul său de baştină, găseşti în romanul Le miel nu neapărat un denunţ, ci un tribut adus oamenilor ce au refuzat dezumanizarea, indiferent de tabăra din care au făcut parte, căutând vindecarea în locul vendetei groteşti. Pentru a nu cădea pradă mâniei, tatăl protagonistului s-a retras în lumea albinelor sale. Pentru a nu comite un act nesăbuit, Vesko şi-a permis un răgaz, pentru a derula propria odisee balcanică, transformată într-o confesiune greu de uitat, ce a dus la altă confesiune, de data aceasta a celei intrate în rolul ascultătorului.
De multe ori, picătura de miere lasă urme pe suprafaţa unor obiecte, chiar şi după tentative încăpăţânate de îndepărtare a lor, pentru a nu deveni lipicioase. Tot aşa romanul scris de Slobodan Despot lasă urme de care se lipesc multe idei din mintea ta, despre stabilirea vinovaţilor, despre identitate, dreptate şi percepţia individuală, adesea influenţata de origini etnice, prejudecăţi, miturile sau istoriile transgeneraţionale.
Acest roman te vor face să vezi altfel istoria modernă a Balcanilor. În Balcanii gropilor comune şi a urii abrutizante, dar şi a rezistenţei umanizante, nu există doar agresori sârbi, ci şi victime din rândul acestora, iar fostele victime ale sârbilor pot deveni un pretext al unei răzbunari brutale, nu îndreptate foştilor călăi, fugiţi de multă vreme de la locul faptei, ci împotriva inocenţilor ce au avut ghinionul de a fi legaţi de aceşti călăi prin apartenenţa la aceeaşi etnie.
Editura Gallimard (Librăria Kyralina)
