Adriana Gionea
Medeea si copiii ei – Sfanta care tolera ispitele
Un loc moare în momentul în care dispar oamenii ce îşi amintesc istoria neoficială. Este acea istorie fără date clare legate de anii conflictelor, ai batăliilor sau ai tratatelor de pace, dar plină, în schimb, de legende locale, personaje pitoreşti şi tragedii ale dezrădăcinării forţate. Istoria Crimeei din Medeea şi copiii ei este istoria în care anii respectă doar cronologia transgeneraţională, a legăturilor afective ce înnoadă etnii şi rup bariere culturale sau religioase.
The Walk
The Walk nu este un film recomandat cardiacilor având (şi) rău de înălţime. Pelicula spune povestea din culisele încercării unui artist al mersului pe sârmă, Philippe Petit, de a traversa distanţa dintre cele două turnuri gemene (denumite şi The Gemini).
Iadul este amintirea fara puterea de a mai schimba ceva
Jonas Gardell este considerat unul dintre cei mai buni dramaturgi scandinavi contemporani, iar una dintre piesele ce i-au adus faima internaţională este şi Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva, pusă în scenă la Teatrul Odeon, pe 26 februarie 2015, de la orele 19:00, la Sala Majestic. Piesa are la bază tema legăturilor de familie, în care tensiunile ard la foc mic până în momentul în care ironiile, mărturisirile şi reproşurile dau în clocot.
Reintoarcerea in Ihaca (Retour a Ithaque)
Havana între apus şi răsărit este locul perfect pentru derularea unor amintiri despre tinereţe, greşeli, visuri şi ocazii pierdute, mai ales când se reîntoarce, după şaisprezece ani de exil, Amadeo, acel Ulise al grupului de prieteni de altădată. O singură noapte pe o terasă deasupra oraşului torid este suficientă pentru derularea unei poveşti formate din alte povesti la graniţa dintre comedie şi drama, în acele culori ale nostalgiei specifice regăsirii din Retour a Ithaque.
In cafeneaua tineretii pierdute – Despre o timida care seduce
Există femei timide care atrag atenţia tocmai datorită efortului de a rămâne în umbra grupului gălăgios în care vor să se piardă. Una dintre acestea este şi Louki, o prezenţă ştearsă pentru zilele noastre, dar a cărei discreţie putea fi considerată un accesoriu strident, o excentricitate în cafeneaua studenţilor boemi fără viitor, dornici să se înfrupte oricând şi oricum din substanţele interzise consumate de idolii lor artistici, la fel cum o făceau şi cu operele lor. Deşi era un extraterestru în lumea lor, Louki ajunge să le domine memoria.



















