
PescăruşulAntoanetei Cojocaru (Teatrul Bulandra) ţi se cuibăreşte în suflet, devenind cataplasma pentru visurile neîmplinite şi pentru durerile nerostite. Adaptarea uneia dintre cele mai iubite piese ale lui Cehov este o îmbinare reuşită dintre jocul actoricesc într-un decor minimalist, coregrafie şi frânturi muzicale bine alese. Indiferent dacă vei gusta sau nu perspectiva regizoarei, jocul actorilor şi emoţiile trezite vor trece prin tine precum un curent dramatic.
Triunghiul conjugal este inepuizabil pentru construirea unei poveşti. Captează, intrigă şi, uneori, scandalizează, cu o singură condiţie: să ofere o nouă turnură conflictului dintre soţie şi amantă, vechi de când lumea şi pământul. Filmul regizorului croat Zrinko Ogresta nu rămâne în memorie prin confruntări spectaculoase, ci prin trăirile bulversante resimţite de spectator, iar coloana sonoră le dă fiori şi celor amuzaţi de incapacitatea personajelor de-a ieşi din spirala adicţiei faţă de relaţiile toxice.
Apocalipsa vine plutind în jos pe Amazon, în căutarea miticului El Dorado. Semnele ei sunt evidente: febra junglei, halucinaţiile, săgeţile otrăvitoare ale băştinaşilor, lăcomia... Pe toate le ignoră un fals profet al metalului ce strălucește precum aurul. Îl cheamă Aguirre şi nu crede decât în el însuşi. Îşi trădează regele, îşi ucide camarazii şi apoi se autointitulează Mânia lui Dumnezeu, pe care o stârneşte când visează să-şi transforme fiica în noua lui mireasă. Astfel plănuieşte să dea o nouă dinastie pură, ce va stăpâni ţinutul aurului.
Hannei Doose i-a reuşit un film în care se regăsesc acei tineri plecaţi în căutarea unui rost (mai toată generaţia născută după anii ’80) şi a unei chirii mai bune în marile oraşe. Nebuni frumoşi, care mai suportă, din când în când, tonul cicălitor al mamei-cloşcă.
Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.