Recenzie – Ultimele povestiri – Femeile a trei generatii

0
41

Ultimele povestiri (tradus de Cristina Godun la Ed. Polirom) este un roman despre legăturile feminine transgeneraţionale. Cartea le va plăcea mai ales celor îndrăgostiţi de filmul de artă polonez. Datorită atenţiei pentru detaliile ce transformă realitatea într-o stranie poezie în proză și unei observaţii psihologice sfredelitoare, paginile cărţii scrise de Olga Tokarczuk par scenele unui film având cadre lungi și concluzii necruţătoare la adresa unei societăţi. Ai impresia că s-au întâlnit calităţile vizuale asociate peliculelor lansate de Paweł Pawlikowski și analiza tăioasă dintr-un thriller social semnat de Agnieszka Holland.

Trei femei eliberate

Romanul Ultimele povestiri este structurat în trei părţi. Fiecare parte conţine povestea unei femei. Personajele feminine vin din generaţii diferite. Ele sunt legate de un fir transgeneraţional ce include secrete, concesii făcute în vremuri de război și o nestăvilită dorinţă de a supravieţui, de a trece peste obstacolele puse de istorie în calea omului din Est.

Cele trei femei sunt mamă, fiică, bunică. Prima este povestea mamei, pe nume Ida. O mamă emancipată din Polonia de după război. Este divorţată și trăiește în Varșovia. Ida începe să-și deruleze povestea prin flashbackurile provocate de un accident de mașină. Scapă nevătămată și ajunge să se adăpostească la un cuplu dintr-o zonă rurală unde, așa cum se întâmplă în multe ţări est-europene, pitorescul montan de o frumuseţe răpitoare este poluat vizual de peisajul unei tentative de industrializare eșuate în imagini apocaliptice.

O mostenire transgeneraţională precum o misiune

Ida reprezintă generaţia care face legătura dintre două femei din generaţii diferite. De-o parte este femeia care nu a putut trăi așa cum și-a dorit. De cealaltă parte se află o femeie care a urmat doar firul unei o vieţi dorite. Femeia sacrificată este mama Idei. Aceasta a cunoscut dezrădăcinarea și dispreţul colectiv la care este condamnată femeia dornică de a începe o nouă viaţă alături de un bărbat ales de ea, după ce a trăit alături de un soţ impus de alţii, în vremuri de foamete și nesiguranţă.

Cealaltă femeie, care se poate bucura în sfârșit de libertate, este Maia, fiica Idei. Maia scrie cărţi despre călătorii. Duce mai degrabă o viaţă de nomad, ajungând în locuri îndepărtate. Pare desprinsă total de moștenirea transgeneraţională feminină. Ceva o leagă totuși de mamă și de bunică: dorinţa de a-și lua viaţa în propriile mâini, într-o ţară în care femeia rămâne adesea în umbra bărbatului.

Artă vizuală în proză

Cartea Olgăi Tokarczuk este scrisă într-un stil în care naraţiunea seamănă cu fotografiile având un sens metaforic. Evenimentele puternice din viaţa celor trei protagoniste sunt expuse într-un ritm contemplativ. Ai fi tentat să afirmi că poţi găsi în Ultimele povestiri o mostră de slow cinema în proză.

Asemenea unor maeștri incontestaţi ai filmelor având cadre lungi și poetice, precum Tarkovski, Bela Tarr și Lav Diaz, scriitoarea poloneză pune sub lupă secvenţele banale. Sub această lupă, orice detaliu și obiect, oricât de plictistoare ar fi, capătă niște semnificaţii alegorice uimitoare. Olga Tokarczuk pare să dilate prezentul și rutina unei vieţi banale. Obiectele și gesturile care ajung să acapareze cadrele filmului său în proză vorbesc simbolic în numele personajelor.

Nu există multă acţiune, deși poveștile celor trei personaje ar fi putut deveni scene trepidante. Şi, totuși, cartea nu te plictisește. Olga Tokarczuk te împiedică să lași romanul din mână datorită modului în care îţi creează așteptări. Lentoarea prin care se derulează scenele transformă detaliile nesemnificative. Le acordă o încărcătură simbolică prin care liniștea unui peisaj de iarnă este încărcată de tensiune, asemenea unui thriller cu personaje a căror tăcere este rău-prevestitoare.

Răsfaţ pentru cinefilii răbdători

În loc să te adoarmă, ritmul lent al naraţiunii îţi ascute vigilenţa. Olga Tokarczuk se concentrează asupra detaliilor astfel încât să se joace abil cu așteptările tale. Este precum un fotograf deveni regizor pasionat de umbrele fiinţei umane. Surprinde fiecare detaliu dintr-un unghi ce anticipează un imprevizibil nevăzut, integrat într-un plan alegoric. Acest imprevizibil respiră în detalii ce sporesc încordarea unui privitor ce ghicește eliberarea unor amintiri inconfortabile. Sunt niște amintiri devoalate vag prin cuvinte, dar povestite fără menajamente de acele detalii simbolice.

Dacă îţi plac alegoriile și personajele ale căror tăceri pot răzbate mai departe decât strigatele, vei recomanda Ultimele povestiri.  Frumuseţea tarkovskiană a peisajelor sunt demne de arta fotografică. Tăcerea personajelor din mediul rural le apropie de misterul opac al celor dintr-un film de Bresson. Dramele feminine greu de mărturisit amintesc de profunzimea răvășitoare a unui film clasic. Olga Tokarczuk le îmbină într-o stranietate greu de expus în cuvinte. De aceea îţi pătrunde într-o zonă a psihicului dator să converve ambuguitatea. Dar nu risipește ambiguitatea în explicaţii forţate, oferite doar pentru a masca teama în faţa propriului mister. Scriitoarea a respectat graniţele acestei zone afective ce apără profunzimea de tentaţia aplatizării, a obturării unui orizont interior.

Misterul din banalitate

Olga Tokarczuk are acest dar de a te convinge de existenţa mai multor straturi ale realităţii, deși nu recurge la imagini suprarealiste. Mulţi i-au descoperit marele talent și în prozele din Povestiri bizare. Talentul ei constă în a deghiza enigmele în transparenţă, în banalitatea expusă în cadre lente. Privite dintr-un anumit unghi, imaginile banale capătă adâncimea dată de stranietate și de mister. Stranietatea și misterul ţin de lumea interioară a fiinţei umane, care nu își poate traduce sentimentele în totalitate.

Ultimele povestiri te convinge că până și gesturile ce ţin de rutină se pot prelungi într-o imprevizibilă discuţie cu tine însuţi. Poţi deveni oricând asemenea Idei. Vei privi altfel un peisaj sau un obiect dintr-o casă rurală, până începi să pătrunzi într-un timp al tău, într-o memorie pentru care fiecare obiect din prezent este ușa ce duce spre amintirile uitate.

Poţi comanda volumul de pe site-urile Polirom, Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

Te invităm să citești și articolul:

Femeile anului în 8 filme de neuitat

Femeile anului, in 8 filme de neuitat

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here