Cele zece proze scurte incluse în volumul Povestiri bizare vor fi apreciate mai ales de cei pasionaţi de picturile în care suprarealismul se ascunde în spatele banalului, cum se întâmplă în unele tablouri semnate de Magritte și de Paul Delvaux, sau de cinefilii amatori de filme experimentale ce îmbină tenebrele unui thriller excentric plin de simboluri și metafore opace.
Bizarul este noua realitate
Povestirile Olgăi Tokarczuk (traduse de Cristina Godun la Ed. Polirom) îţi creeză iluzia că bizarul a fost de multă vreme scos din vocabular. Devenise inutil, deoarece tot ce părea ciudat poate fi confundat cu plauzibilul. De fapt, ai impresia că povestirile bizare îţi sunt relatate de o voce sigură. Este vocea unui povestitor stăpân pe el. Unul care nu se îndoiește de veridicitatea celor povestite. Nici un detaliu bizar nu trebuie privit cu suspiciune, fie că este vorba despre castele pline de comori ce frizează sordidul, de călătorii într-un Orient fantasmagoric având accente mistice, de spaţii care fac trecerea dintr-o lume în alta sau de familii în care nu toţi sunt oameni. Atât de natural relatează vocea narativă tot ceea ce pare nenatural, încât nici nu-ţi mai vine să contești bizareriile povestite, pentru a nu părea tu cel anormal.
Între alegorie și profeţie adeverită
Scriitoarea câștigătoare a Premiului Nobel li se alătură marilor autori de proză scurtă care emit profeţii despre un viitor angoasant. Sunt genul de profeţii strecurate inventiv prin suprarealismul mascat de realul banal. Acest suprarealism se va suprapune peste satira la adresa unei societăţi în care democraţia este din ce în ce mai fragilă.
Cele zece proze din volumul Povestiri bizare iau pulsul civilizaţiei occidentale actuale. Însă, în loc să emită concluzii, scriitoarea deschide ferestrele spre interpretări infinite.
Asemenea marilor autori de povestiri ciudate având un mesaj extras din actualitate, Olga Tokarczuk te năucește. Îţi prezintă, la început, evenimente recognoscibile, familiare. Ai putea spune că nimic nu pare ieșit din comun în primele pagini. Apoi se instalează acel ceva straniu, ce apasă peste banal, deși nu este deloc vizibil. Această prezenţă invizibilă schimbă ușor sau, dimpotrivă, brutal, traiectoria cotidianului.
Deghizarea bizarului cameleonic
Vieţile personajelor o iau într-o direcţie în care bizarul devine o normă ușor de acceptat. Nici un personaj nu se mai răscoală împotriva aberantului care îi acaparează existenţa. Acapararea este uneori subtilă, precum o umbra diafană ce aduce schimbări inofensive.
Alteori, bizarul se instalează ca-ntr-un film aflat la graniţa dintre thrillerul psihologic și un horror alegoric. Nu vezi șiroaie de sânge. Angoasa și teama sunt provocate și întreţinute doar prin insistenţa camerei asupra anumitor detalii ce par nelumești, prin dialoguri sau prin captarea decorului din anumite unghiuri nefirești.
Mai multe genuri literare
Datorită cărţii Povestiri bizare descoperi o autoare versatilă, capabilă să abordeze mai multe genuri. Unele povestiri au consistenţa romanelor istorice deviate spre postmodernism. Altele se apropie de povestirile gotice. Nu lipsesc nici povestirile ce par demne de un thriller futurist, SF, sau de un film experimental în care absurdul kafkian este la el acasă.
În anumite povestiri, Olga Tokarczuk recurge inventiv la mit și la realismul magic pentru a demasca și denunţa probleme ce reflectă o realitate social-politică pe care doar cei din Est și din Balcani le pot înţelege. Citind una dintre povestiri, îţi vine să afirmi că modul în care știe să extragă bizarul din real apoi să-l transforme într-o metaforă care bântuie și care te lasă perplex ar putea s-o transforme într-un scenarist care să lucreze la un viitor film prin care Yorgos Lanthimos ar putea vace din nou valuri.
Istoria reflectată excentric
Nu doar amestecul de genuri este punctul forte al volumului Povestiri bizare. O vei admira pe Olga Tokarczuk și datorită modului prin care apropie epocile diferite. În două dintre povestiri ai impresia că prezentul îţi fuge de sub picioare. Că devine o trapă deschisă brusc. Odată deschisă, vei cădea în timpul altcuiva, care a fost martorul unor întâmplări și ritualuri bizare.
Prin deschiderea unei trape secrete, ce duce spre alte secole, Olga Tokarczuk pare să-i ceară socoteala trecutului. Încearcă să pună cap la cap superstiţii, mituri și ceremonialuri primitive pentru a găsi răspunsuri. Însă vor fi niște răspunsuri care mai degrabă răspândesc aluzii, adâncind și mai mult enigmele.
Întâlnirea dintre epoci
Citind anumite povestiri, ai impresia că trecutul medieval și un prezent în derivă se privesc, dar nu își vorbesc. Se întâlnesc, dar nu se contestă reciproc. Mai degrabă convieţuiesc, asemenea unor generaţii care nu se pot schimba una pe cealaltă. Uneori, această convieţuire seamănă cu aceea dintre sacru și profan, dintre claritate și metaforă. Alteori este convieţuirea dintre fantomele unor perioade istorice despărţite de graniţa dintre un primitivism întunecat și modern.
Vei mai găsi un tip de convieţuire în lumea imaginată de Olga Tokarczuk. Este cea dintre cititorul ce digeră greu bizarul neînsoţit de o explicatie ulterioară și cel ce iubește labirintul, șocul.
Călătorii surprinzătoare în lumile afective
Povestirile încep de la situaţii de viaţă în care se regăsesc aproape toate tipurile de cititori. Olga Tokarczuk exprimă empatic nevoia de afecţiune, golul rămas în urma unor pierderi, nevoia de autenticitate din relaţiile umane. Doar că preferă să exprime nevoile firești ale fiinţei umane prin metafore și alegorii.
Ușurinţa prin care autoarea trece de la banal la ireal și de la un gen la altul se păstrează și în trăirile afective redate. Nu este deloc neobișnuit ca povestirea care te-a speriat să-ţi transmită apoi alinarea de care se bucură personajul la final. Sau că tandreţea apropierii și alienarea să se afle la o frază distanţă.
Poţi comanda volumul de pe site-urile Polirom, Libris, Cărturești, Elefant.ro
Te invităm să citești și articolele:
40 de cărţi poliţiste de neratat
Cele mai așteptate cărţi în 2021
Cărți de citit în 2021 – Cele mai asteptate carti ale noului an
