Recenzie – Povestasul – Calatoria din Florenta pana-n Amazonia

0
231

Povestașul este o carte esenţială pentru cei ce visează să călătorească în adâncurile continentului sud-american. Marios Vargas Llosa a scris acest roman autobiografic pentru cei dornici de a se aventura în misterioasele ţinuturi amazoniene, unde abundenţa vegetală este întrecută doar de cea a legendelor și a miturilor la fel de fecunde.

Călătoria începe într-o galerie din Florenţa

Vei citi fascinat un roman care seamănă cu îmbarcarea într-o călătorie plină de revelaţii. Drumul începe în Florenţa. Aici, personajul narator întră într-o galerie de artă. La un moment dat, îi atrage atenţia o fotografie misterioasă. Fotografia îi amintește de un prieten de care fusese foarte apropiat în timpul studenţiei în capitala peruană. Datorită lui, te vei reîntâlni cu Lima boemă, a tinerilor idealiști. Este Lima cartierelor pestriţe, atât de dragă lui Mario Vargas Llosa atunci când își amintește de anii formării sale culturale și ai trezirii conștiinţei politice.

Din Lima boema până-n Amazonia

În Lima îl vei cunoaste pe cel ce-ţi va trezi apetitul și curiozitatea pentru explorarea ţinuturilor amazoniene. Numele lui este Saul. El studiază antropologia și este pasionat de viaţa și de cultura populaţiei Machiguenga.

Machiguenga au devenit niște nomazi pentru a scăpa de invadatorii incași. Apoi au fugit de coloniștii europeni dornici de a-i captura pentru a face din ei sclavii care să alimenteze industria cauciucului, prin sângerarea arborilor din junglă.

Populaţia machiguenga a tot cutreierat ţinuturile ce leagă Anzii deveniţi centrul marii civilizaţii incașe de jungla amazoniană. Ei fac parte dintr-o cultură panamazoniană, ce s-ar fi coagulat în acele ţinuturi chiar și înaintea incașilor. Se spune despre machiguenga din Amazonia că ar fi de fapt cei ce reprezintă acel Peru autentic, neschimbat de influenţele conchistadorilor și ale celor veniţi să-i evanghelizeze pe băștinași.

După ce te vei plimba prin Lima de altădată, readusă la viaţă și descrisă prin filtrul sentimental specific nostalgiei, te trezești brusc în ţinuturile mai puţin umblate de om. Aici s-au refugiat oamenii culturii Machiguenga. Mitologia lor este luxuriantă și plină de originalitate. Îi vei afla zeităţile datorită unui personaj cunoscut sub denumirea de povestaș. Vocea acestui povestaș va alterna cu vocea naratorului ce își amintește de anii studenţiei și ai primelor expediţii în pădurile amazoniene.

O călătorie printr-un Peru necunoscut

Lui Mario Vargas Llosa îi place să patrundă spiritual dincolo de stratul de la suprafaţa modernă a ţării natale. Dincolo de acest strat poate simţi vocile și trepidaţiile unor culturi autohtone atât de nedreptăţite. Datorită acestei călătorii în profunzimile mozaicului cultural peruan, descoperi motivul care îi atrage pe mulţi în ţara lui Mario Vargas Llosa: trecerea bruscă de la o formă de relief la alta. Iar Peru îţi dă impresia că fiecare formă de relief are propria amprentă culturală.

La un pas de templele incașilor se află alte populaţii, având o cu totul altă identitate culturală, însă aceeași drama. Este marea drama a celui colonizat, alienat prin încercarea conchistadorilor de a-l evangheliza, de a-l asimila sau pur și simplu de a-l supune și de-al izola în cartiere insalubre. Populaţia Machiguenga nu a fost supusă. A continuat să lupte pașnic pentru libertate. De fapt, lupta s-a transformat în anduranţă, în tăcuta rezistenţă prin adoptarea vieţii nomande. Problemele acestei populaţii amintesc de un alt mare (și cutremurător) roman scris de Mario Vargas Llosa. Este vorba despre Visul celtului. Din acest roman aflăm despre atrocităţile de la începuturile industriei bazate pe cauciuc.

Un Peru fragmentat cultural

În Povestașul regăsești marea calitate a lui Mario Vargas Llosa: accea de a înţelege legătura dintre ipostazele unui Peru multistratificat. Este și legătura dintre un Peru modernizat, urban, și un Peru arhaic. Prietenul idealist trece de la un Peru dominat încă de urmașii conchistadorilor la misterele acel Peru încă necunoscut, ce pare aproape rupt de civilizaţie, dar fiind el însuși leagănul unei mari civilizaţii.

Așa cum a reușit și în romanul Istoria lui Mayta, scriitorul Mario Vargas Llosa găsește un fir invizibil care leagă Lima reprezentând modernizarea cosmopolită, occidentalizată, și acel Peru considerat sălbatic, enigmatic, al populaţiilor precolumbiene. Firul acesta este întins de un personaj idealist, aparent neadaptat.

În Istoria lui Mayta era vorba despre un student având origini indigene și orientări marxiste. Idealistul din Povestașul este un student din comunitatea evreilor din Lima. El nu este motivat de idealuri politice. Idealul său amintește mai degrabă de curentul indigenist din anii ’30. Acest curent din America de Sud urmărea o revenire la culturile autohtone, a căror influenţă a fost diminuată brutal de conchistadori.

De la pasiunea pentru necunoscut la obsesie

Personajul idealist Saul amintește de revirimentul acestui curent indigenist din Peru anilor ’50. Tot în acei ani renășteau și idealurile de stânga. Ele deveniseră o formă de opoziţie împotriva dictaturilor militare. Deși aparent inofesiv, interesul lui Saul pentru miturile populaţiei Machiguenga deviază spre fanatism. Însă fanatismul nu se transformă, ca-n situaţia lui Mayta, în acţiuni politice inflamabile. Este un fanatism a cărui singură victimă este chiar purtătorul său.

În loc să evolueze academic, Saul își sabotează cercetările. Nu ţine cont de marele său talent de antropolog. Refuză o bursă în Franţa, care i-ar fi pus numele pe firmamentul marilor cercetători. Saul credea ferm că antropologii nu făceau decât să ducă la bun sfârșit acţiunile coloniștilor spanioli. În mintea lui, antropologul nu era decât un alt exploatator. Sub aparenta integrare în universul Machiguenga, antropologul le răpea miturile. Deposeda populaţiile indigene de autenticitate și permitea intruziunea străinilor lacomi.

Există cu adevărat povestașul?

De conservarea unei culturi arhaice bogate, cum este și Machiguenga, se ocupă și povestașul. Acesta are un rol important. Însă nu se știu foarte multe despre nuanţele activităţii sale. Care este de fapt scopul relatării unor povești? Este povestașul responsabil de conservarea miturilor? De transmiterea lor următoarelor generaţii? Sau este doar un om care transmite informaţiile de la un trib la altul, un fel de jurnalist ambulant al junglei?

Încercarea de găsi niște răspunsuri îl va purta pe narator dintr-o galerie de artă descoperită în Florenţa până-n Amazonia. Căutarea se va transforma în retrospectiva afectivă a intelectualului sud-american, considerat la rândul său un nomad cultural. Vei călători nu doar prin jungla amazoniană, ci prin universul încâlcit al studentului din Lima. Sa nu uităm că Mario Vargas Llosa a fost martorul unei tectonici politice sud-americane fără precedent. A văzut înălţându-se naiv idealuri, prăbușite apoi în dezamăgiri crunte, brutale.

Suspansul din jurul unei dispariţii

Tentativa de a-l găsi pe acest povestas ajunge să semene cu ancheta plină de suspans a unui detectiv. Ai impresia că Mario Vargas Llosa este un detectiv reîntors la locul unei dispariţii. Această dispariţie a rămas un caz nerezolvat. De fapt, este vorba despre o dublă dispariţie. Nu doar povestașul pare de negăsit în cercetările recente ale antropologilor. Şi cel mai bun prieten al naratorului, Saul, a devenit o fantomă.

Încercarea de a găsi povestașul te face să iei urma indiciilor inedite. Unele te vor duce la bibliotecile unor călugări dominicani misionari. Aceștia s-au transformat ei înșiși în cercetători, uitând de scopul iniţial dat misiunii lor. Alte indicii te vor duce în primele așezări stabile construite de populaţia Machiguenga în junglă.

Amnezia întinsă de-a lungul secolelor

Citind un roman captivant precum Povestașul, îţi reamintești de marile obsesii ale scriitorului sud-american. Mario Vargas Llosa este scriitorul sud-american prin excelenţă. Are o ureche îndreptată spre zgomotele schimbărilor urbane și o alta spre murmurul venit din adâncurile culturilor arhaice.

Mario Vargas Llosa are conștiinţa marelui scriitor născut într-o ţară unde efectele colonialismului sunt încă vizibile. Poate cea mai apăsătoare urmare este scindarea. Nu este vorba doar despre o scindare devenită inechitate social-economică. Este o scindare mult mai gravă, deoarece pare mai greu de combătut: scindarea identitară. De această scindare se leagă amnezia peruanilor. Este amnezia celor din marile orașe, din cartierele prospere, dar și a celor deveniţi moștenitorii precolumbienilor care au înteriorizat mesajul conchistadorilor.

Unii dintre acești moștenitori ai precolumbienilor au ajuns în marile orase, dar nu au trecut de graniţele periferiei mizere. Alţii s-au adăpostit în junglă. Toţi au plătit un mare preţ pentru a supravieţui: acela de a renunţa la sine pentru se civiliza. Dar civilizarea a devenit, la un moment dat, un instrument folosit în dresarea lor.

În timpul dresării, ei deveneau servitori ai imperiului conchistador, uitându-și rădăcinile. Nu mai erau urmașii marilor incași ori ai populaţiei Machiguenga. Erau pur și simplu niste cetăţeni inferiori. Erau toleraţi atâta vreme cât se speteau muncind pe marile plantaţii sau în casele din cartierele rafinate ale coloniștilor. Dacă refuzau, nu se reîntorceau în ţinutul natal, ci rămâneau cerșetorii marilor orașe.

Dilema cercetătorului

Romanul Povestașul nu este doar o poveste despre continentul sud-american. Fără să își propună, Mario Vargas Llosa amintește de mai multe acţiuni de colonizare. Este vorba, ce-i drept, și de sensul metaforic al acestora. Poate că-n inconștientul nostru a rămas tendinţa de a împărţi lumea în triburi.

Există multe triburi și în marile orașe. Mai ales în cele împărţite între cartierele frecventabile și cele rău famate. Între ele există graniţe bine delimitate. Aici, lumea se împarte între oamenii civilizaţi și cei sălbatici, de neatins. Mai există un trib al celor din ţările Vestului civilizat și al celor din Estul considerat primitiv. În aceeași ţară există Nordul industrializat, considerat raţional, cu valori sănătoase, moderne, si acel Sud considerat de temut, cu ale sale triburi care preferă sălbăticia emoţiilor impetuoase, precum și anarhia spontaneităţii euforice în locul ordinii legiferate.

Avem dreptul de a schimba o cultură stranie?

Dilema cercetătorului nu este legată doar de întrebarea privind dreptul său de a judeca un trib. De a-i da în vileag obiceiurile secrete și de e le evalua după grila sa culturală. Această dilemă apare și în mintea multor psihologi în relaţia cu semenii veniţi să le ceară ajutorul.

Până unde pot întinde graniţa dintre intervenţia salvatoare prin schimbarea unor obiceiuri toxice, ostile dezvoltării personale, și cea a intruziunii în lumea Celuilalt. Este oare cultura celui diferit de noi un tablou care nu trebuie alterat pentru a nu periclita diversitatea umană? Există oare graniţa care odată trecută poate face din nevinovata dorinţă de a conserva diversitatea un ideal naiv ce se poate dovedi toxic pentru cel care solicită un ajutor?

Nu de puţine ori, în Povestașul naratorul se întreabă dacă nu cumva triburile amazoniene își păstraseră vie cultura tocmai deoarece nu cunoscuseră vremuri mai bune, și nici modele mai confortabile de a exista, de a duce un trai mai ușor. Era arhaismul lor o alegere, sau o cumplită lipsă de perspectivă întinsă de-a lungul mileniilor?

Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas.

Te invităm să citești și despre filmele:

Climas – Trei femei din Peru

El abuelo – Vei dori să-ţi petreci următoarea vacanţă în Peru

Climas – Trei femei din Peru

Bunicul (El Abuelo) – Vei dori sa petreci urmatoarea vacanta in Peru

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here