Recenzie – Intre prieteni – Marturii despre setea de afectiune

0
28

Este foarte greu să alcătuiești un top al celor mai bune cărţi scrise de Amos Oz. Toate sunt foarte bune. Ai putea spune că Amos Oz nu a lansat nici o carte până când nu a fost sigur că i-a dat forma desăvârșită. Că ne-a oferit cea mai bună variantă posibilă a poveștii de viaţă și a personajelor. Totuși, au poveștile din volumul Între prieteni acel ceva prin care te fac să te atașezi de această carte mai mult decât de altele mai intense ori care ajung să reflecte o scriitură mult mai matură.

O lume plină de pasiuni și de visuri nemărturisite

Poveștile de viaţă incluse în cartea Între prieteni te farmecă. Te impresionează așa cum reușesc doar acelea care te pun pe gânduri. Redau în cuvinte simple tot ce are fiinţa umană mai complicat. În personajele aparent liniștite sau predictibile viaţa palpită, iar pasiunile clocotesc. La fel și gândurile nerostite. Descoperi niște rivalităţi feminine devenite fie complicităţi ale sufletelor neînţelese, fie alianţe nebănuite între două singurătăţi. Citești despre izbucniri afective acolo unde nu te aștepţi. Despre trăiri explozive care se sting brusc și despre oameni precum acele ape liniștite devenite valuri de lavă în momente de criză.

Având un comun inepuizabila compasiune pentru fiinţa umană însetată de afecţiune și plămădită din multe suferinţe, așa cum doar în nuvelele și povestirile lui Cehov o mai găsești, cele opt povești de viaţă din această carte ajung până la urmă să te locuiască. Mai mult, îţi vei da seama cât de apropiat ești de o lume ce pare departe de a ta nu numai datorită marii distanţe geografice sau culturale, ci mai ales unui model de coabitare greu de echivalat în orice altă parte a lumii.

Descoperirea unei culturi

Personajele din volumul Între prieteni locuiesc într-un kibbutz din Israelul anilor ’50. Ce este acela un kibbutz? Este greu de explicat și înţeles dacă nu ai trăit în Israel sau dacă nu ești expert în cultura locală. Totuși, din alte cărţi scrise de Amos Oz, îţi dai seama că poate fi considerat o formă de convieţuire sub forma unei comunităţi bine închegate. Aici oamenii pun accent mai ales pe agricultură. Fac adevărate minuni îmblânzind solul unui ţinut deșertic și obţinând niște recolte ce sfidează orice pesimism). Trăiesc împreună, și împart echitabil veniturile rezultate din muncă.

Dacă vei căuta mai multe informaţii despre ce este acela un kibbutz, vei pătrunde mai adânc în detalii privind istoria recentă a Israelului sau în cele privind idealurile sioniste. Una dintre explicaţiile destul de simpliste leaga definiţia kibbutzului de ideile comuniste și de socialism. Oamenii din kibbutz își împart veniturile așa cum visau cei ce propovăduiau ideile comuniste. Organizarea lor este comparată cu marile cooperative agricole din fostele ţări comuniste. Însă este doar o definiţie mult prea simplistă.

O perspectivă luminoasă asupra ideii de kibbutz îi face pe mulţi să considere această formă de organizare socială drept singura bazată pe idealul egalităţii, dar care nu a dus la teroare și la dictatură. Mai mult, pentru mulţi locuitori, anii petrecuţi în kibbutz sunt învăluiţi în aura de nostalgie dulce, așa cum reiese din documentarul Mr. Gaga, dedicat marelui coregraf Ohad Naharin.

O carte legată de intimitatea lui Amos Oz

Cei familiarizaţi cu lumea personajelor lui Amos Oz anticipează o lectură specială și o scriitură intimă precum o destăinuire. Amos Oz a locuit el însuăi într-un kibbutz după moartea mamei sale. A plecat din kibbutz după ce a devenit la rândul său părinte și o voce  a noii literaturi israeliene.

Foarte mulţi cititori vor lega farmecul acestei cărţi și grija prin care Amos Oz își învăluie personajele când le prezintă dramele sfâșietoare sau micile și (mult prea) scurtele bucurii de nevoie acestuia de a forma un scut împotriva amintirilor legate de kibbutz. Ghicești printre rânduri nevoia lui Amos Oz de a proteja o lume confruntată cu timpuri aspre. O lume de care și-a legat rădăcinile. Este și lumea pe care a lăsat-o să-i modeleze viziunea despre natura umană, despre fragilitate, afecţiune, toleranţă, libertate personală și limite.

Asemenea personajelor, oamenii acestei lumi au trăit puţine clipe de fericire. Au învăţat mai degrabă să îndure, să-și ascundă visurile. Nu aveau curajul să-și ia viaţa în piept de unii singuri. Dar au răspuns greutăţilor cu acel amestec dintre umorul profund și copios, melancolie sentimentală și autoanaliza obsesivă asociată evreului care străbate vremuri de criză (social sau personală). Nu întâmplător ai impresia că s-au întâlnit în kibbutz Marc Chagall, Shalom Alehem și Cehov. Iar când a fost nevoie de câte un păpușar caustic al destinului, a intervenit și Gogol.

Încercarea de a recupera timpul pierdut

Reeditarea volumului Între prieteni a venit imediat după traducerea în limba română a volumului autobiografic Din ce este făcut un măr? În acest volum autobiografic, Amos Oz sublinia importanţa anilor petrecuţi în kibbutz. Au fost niște ani precum o viaţă de om. Plini de învăţăminte, de căutări și de întrebări despre sine. Cu descoperiri și cu greșeli. Niște ani ai maturizării, dar și ai unor neputinţe pe care de obicei omul nu și le iartă prea ușor.

Vei avea impresia că poveștile din cartea Între prieteni au fost influenţate de încercarea lui Amos Oz de a se reîntoarce la un timp dispărut. Este un timp al formării conștiinţei de sine. Mai este și unul pe care ar vrea să-l ia la rost, apoi să-l ierte. Amos Oz nu recuperează doar amintiri, ci se recuperează pe sine. Nu fără a se întreba dacă putea face lucrurile mai bine.

Terapie prin scris(?)

Dacă ai citit și amintirile conservate în volumul Din ce este făcut un măr? vei descoperi că Între prieteni este și o terapie prin scris. O terapie prin care Amos Oz își vindecă rănile și își privește aspru acele frici transformate în consecinţe apăsătoare pentru cei dragi. Când își amintea de kibbutz, își amintea și de bullyingul din dormitorul comun al copiilor. De lașitatea lui când a rămas pasiv, incapabil de a-și proteja copiii. Își amintește de această lașitate, despre care face niște afirmaţii ferme. Așadar, nu eziţi să te întrebi dacă nu cumva două dintre cele mai sfâșietoare povestiri sunt de fapt o autodezvăluire.

Citind povestirea Un copil, tinzi să afirmi că Amos Oz s-a deghizat într-un tată care până la urmă reacţionează la strigătul fiului supus umilinţelor. Într-o altă povestire – Tatăl – îl revezi pe adolescentul Amos Oz copleșit de modelul de virilitate exuberantă a tinerilor născuţi și crescuţi în kibbutz, nu ca el, veniţi din afară. Adolescentul dependent de lectură, dar nesigur în interacţiunile umane, amintește de impresiile lui Amos Oz despre el însuși, când era adolescent. Se compara adesea cu alţi adolescenţi pentru care viaţa era mai darnică, la fel și prezenţele feminine. Ideile personajului adolescent reflectă autoironia lui Amos Oz când afirma că propovăduitorii echităţii de tip comunist din kibbutz nu se refereau și la echitatea mamei naturi, care îi înzestra pe alţii cu mai mult farmec decât pe alţii.

Descoperiri preţioase despre natura umană

Nu sunt deloc puţine acele pagini în care personajele se simt sufocate în kibbutz, însingurate. Ele trebuie să își adapteze idealurile și dorinţele de autorealizare la nevoile comunităţii Gândurile acestor personaje reflectă ideile lui Amos Oz despre libertatea personală și despre fanatismul deghizat în bunele intenţii îndreptate spre un celălalt perceput ca nesupus, inadaptat, derutat și care trebuie adus pe calea cea dreaptă până nu e prea târziu.

Personajele din această carte sunt unite de un fir invizibil al nevoii de a cunoaște lumea. Deși nu părăsesc fizic limitele kibbutzului, mintea lor caută alte orizonturi. Nu citești doar opt povești de viaţă. Descoperi tot atâtea posibilităţi de a căuta o lume diferită, de a se aventura în necunoscut. Însă nu spiritul aventurii îi cheamă dincolo de graniţele kibbutzului, ci nevoia de afecţiune.

După ce dai și ultima pagină a cărţii, îţi rămân în minte afirmaţiile a două personaje. Unul este adolescentul din Tatăl. El susţine că majoritatea oamenilor au nevoie de mai multă afecţiune decât pot găsi. Celălalt personaj este soţia părăsită, devenită protagonista poveștilor Două femei și Esperanto. Gândurile ei reflectă cel mai bine lumea afectivă a personajelor: Majoritatea oamenilor au probabil nevoie de mai multă căldură și afecţiune decât poate lumea să le ofere, iar decalajul acesta dintre cerere și ofertă nici o comisie a kibbutzului nu va reuși vreodată să-l acopere.

Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas

Te invităm să citești și articolul:

13 romane despre iubiri pătimașe

13 romane despre iubiri patimase

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here