Recenzie – Pacaleala – Acel Napoli al amintirilor coplesitoare

0
237

Daniele Mallarico, personajul central din Păcăleală, pare să ducă o viaţă de invidiat. Trăieste visul italian, așa cum apare el în mintea străinilor îndrăgostiţi de ţara scriitorului Domenico Starnone. Personajul Daniele are o viaţă confortabilă în elegantul Milano. Aici a cunoscut faima de artist ilustrator, după ce și-a trăit adolescenţa într-un Napoli cu ale sale străzi labirintice, oameni pătimași, splendori și excese, care nu au cum să nu influenţeze un aspirant la statutul de mare pictor. De acest Napoli deopotrivă cuceritor și plin de capcane a tot încercat Daniele să fugă. Si era gata să creadă că a reușit. Însă insistenţa fiicei sale de a-și folosi tatăl pe post de bonă de weekend, deoarece ea și renumitul matematician care-i era soţ participau la o conferinţă, îl obligă pe Daniele să înfrunte din nou acel Napoli al amintirilor copleșitoare, al primelor dezamăgiri și frici.

Fantomele trecutului și teama de ratare

Din momentul în care Daniele se reîntâlnește cu nepotul său, Mario, reapar fantomele. Viaţa îi este inundată de șuvoiul amintirilor, așa cum apele ploilor inundă străduţele din Napoli în anotimpul rece. Mario trăiește în Napoli, alături de mama lui (fiica lui Daniele) și de tatăl său, un geniu ros de gelozia provocată de motive închipuite. Nepotul nu doar că trăiește în orașul care devenise la un moment dat o capcană pentru aspiraţiile adolescentului Daniele. Acesta locuiește chiar în imobilul din care plecase Daniele pentru a se stabili în acel Nord al oportunităţilor care fac diferenţa dintre visătorii Sudului consideraţi învingători și cei autointitulaţi rataţi.

Teama de ratare devenise marea obsesie ce marcase adolescenţa lui Daniele, odată cu marea dezamăgire în dragoste. Daniele provenea dintr-o familie emblematică pentru acel Sud acaparat de sărăcia dublată de brutalitate.

Copilaria lui Daniela pare desprinsă dintr-un film neorealist. Mama lui era simbolul femeii sacrificate. Ea fusese dependentă de un soţ care își cheltuia salariul pe vicii, printre care și jocurile de noroc mai mult sau mai puţin clandestine. Pentru a scăpa din orașul a cărui imagine era deformată de brutalitatea mediului în care trăise, Daniele s-a lăsat ghidat de ambiţia alimentată de rezultatele școlare excepţionale pentru condiţia familiei sale.

Napoli din interiorul personajelor

Domenico Starnone face parte din noua generaţie de scriitori ai Sudului ce repun orașul Napoli pe harta literară. Dar, asemenea Elenei Ferrante și lui Lorenzo Marone, vorbește mai degrabă despre influenţa obsedantă a unui Napoli interiorizat. În Păcăleală vei citi despre acel Napoli care pătrunde în personaje și le îmbibă asemenea unor miresme tari.

Napoli din memoria lui Daniele simbolizează atât pulsiunile vitale, cât și angoasele unui Sud greu încercat. Este acel Sud prins între conștiinţa propriei splendori și a iminentei decadenţe, contemplate din perspectiva unui fatalism precum o profeţie ce ia fie calea mitului, fie a marasmului.

Orașul negat își cere tributul

Pentru Daniele, Napoli juca rolul Sibilei ce poate nimici un destin cu profeţiile sale nefaste. El a negat cât a putut acest Napoli interior. Îl credea unicul responsabil de o potenţială ratare. De aceea a fugit, asemenea meridionalului ce vrea să scape de sine, tocmai în ordonatul Nord. Însă Napoli este genul de oraș natal care-și va cere tributul, dar și piedestalul. Daniele va încerca să se debaraseze de el, însă până la urmă va trebui să-i accepte puterea. Va trebui să se întâlnească încă o dată cu Napoli, dacă va dori să-și recupereze inspiraţia pierdută.

Reîntors în Napoli, Daniele își rememorează o parte din viaţă. Memoria îi reamintește de falia apărută între ipostaza lui meridională și acea imagine creată, de mare intelectual. Napoli însemna haosul rapace. Era precum acea fiinţă arhaică ascunsă, duplicitară. O fiinţă parșivă, care (doar) se prefăcuse că aţipise undeva în adâncurile celui fugit din Sud.

Aici, la Napoli, mulţi eu au îmbobocit încă de la începutul adolescenţei și se agitau să se impună agăţându-se de nenumăratele variaţii posibile ale orașului, pentru că și materia lui e variabilă, multe, foarte multe orașe puteau fi în el, mai bune sau chiar mai rele decât acesta (traducere: Cerasela Barbone).

Jocuri psihologice

Odată revenit în apartamentul familiei, locuit acum de fiica sa, Daniele va trece prin situaţii absurde încercând să anestezieze din nou acel oraș interior hrănit cu porniri vulcanice. Daniele va fi împins în abisul unui Vezuviu personal ce dădea în clocot. Cel care îl va împinge fără pic de regret va fi chiar nepotul său, Mario. Acesta va încerca să se joace, să glumească nevinovat cu bunicul pe care nu-l văzuse de multă vreme. Şi tocmai aici iese la suprafaţă talentul de fin psiholog al lui Domenico Starnone.

Starnone prezintă sofisticat graniţa ambiguă dintre inocenţa copilului și plăcerea de a domina adultul jucându-i feste sau recurgând la opoziţionism. Festele jucate de copil adultului se vor lega precum piesele unui complicat puzzle psihologic de conflictul dintre adevăratul Daniele-meridionalul exuberant și imaginea construită în rafinatul Nord. Face Mario ce face și trezește adolescentul impulsiv și nesigur din bunic.

Fantoma adolescenţei napolitane se trezește feroce, dar și eliberator. Umbrele ei se pot vedea chiar în desenele pe care Daniele trebuie să le finalizeze pentru ediţia de lux a unei povestiri scrise Henry James. În acea povestire, un tânăr începe să urmărească un bărbat pe care îl consideră dublul său. Reîntors în apartamentul din Napoli, Daniele, ajuns în perioada bilanţului existenţial, va trebui să accepte întâlnirea decisivă cu sinele uitat, secret, cu dublul său.

O poveste înșelătoare

În Păcăleala, scriitorul Domenico Starnone întărește concluzia trasă de mulţi după ce au citit și romanul Noduri: că ai în faţă un tur de forţă al unei inteligenţe șirete. Da, Starnone este cât se poate de șiret! Şi cu tine, cititorul, nu doar cu personajele sale. Este precum labirinticul Napoli al cartierelor istorice. Asemenea orașului meridional, te face să te rătăcești, să bâjbâi pe arterele întortocheate. Să traversezi străzi înșelătoare, unde lumina puternică se preface în umbrele răcoroase, în obscuritatea ce înghite orice reper care te poate ghida spre ieșirea din labirint.

Citind Păcăleală, ai impresia că devii asemenea lui Daniele, care începe și el să ezite confuz printre propriile amintiri. Îi vei prelua indignarea când își vede nepotul cum începe un subtil joc de putere cu nervii săi epuizaţi. Vei reflecta asupra locului de unde vii sau de care ai încercat mereu să fugi. Şiretenia lui Starnone constă mai ales în ascunderea adevăratelor intenţii. Deși adoptă un stil simplu, iar anumite pagini îţi vor părea monotone, te uimește prin brusca schimbare de ritm.

Tensiunile emoţionale, un foarte bun arheolog

Tensiunile personajului central escaladează bizar. Ca-ntr-o scenă teatru absurd, pleacă de la banalitate și ajung la graniţa cu aberantul. Detaliile banale devin partea unei recuzite ce întreţine complicitatea dintre acel Napoli interior și păpușarul memoriei. Aceste detalii încep să înghită umbrele trecutului. Apoi se lasă devorate de ele și transformate în oglinzi ironice de care protagonistul nu mai poate scăpa.

Odată cu personajul său, Domenico Starnone te înhaţă și te aruncă-ntr-un vârtej. În acel vârtej al amintirilor mincinoase ce au promis că vor dormi, că nu vor mai bântui lacome prezentul ordonat. Păcăleală este și un foarte bun roman al arheologiei interioare. Fără să facă paradă, fără să recurgă la observaţii complicate, Starnone folosește versatil trimiterile erudite. Datorită acestor trimiteri, stilul său îţi amintește de eseurile prin care Freud folosea operele de artă pentru a oglindi ascunzișurile psihicului.

Domenico Starnone vorbește despre legătura dintre fuga de sine și fuga de abisurile instinctuale. Astfel, Păcăleală mai poate fi considerat un roman despre scindările interioare și relipirea cioburilor găsite în urma escavărilor în adâncuri.

Poţi comanda volumul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

Te invităm să citești și articolele:

Noduri – Capcanele din cuplul vechi de zeci de ani

Mâine poate am să rămân – Noii tăi prieteni din Napoli

Noduri – Capcanele din cuplul vechi de zeci de ani

Recenzie – Maine poate am sa raman – Noii tai prieteni din Napoli

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here