Parcurgând cu poftă romanul Marsuinul, vei avea impresia că străbaţi o mare de povești. Din aceste povești nu lipsesc personajele aventuroase, imprevizibilul, suspansul, miturile. Cunoscut și datorită cărţii O întâmplare ciudată cu un câine la mizeul nopţii, Mark Haddon revine cu genul de roman aparte care îţi amintește de nesfârșitele zile din vacanţa de vară, pe care ţi le petreceai citind la umbra unei grădini, în lumi imaginate și totuși atât de apropiate de realitatea reprezentată de problemele universale, dar văzute dintr-o cu totul altă perspectivă, la graniţa cu legendele.
Această mare de povești din romanul Marsuinul unește mai multe ţărmuri. Simţi că plutești pe o corabie din miturile grecești. Corabia nu te poartă doar de la o civilizaţie la alta sau între diferite cetăţi barbare, unde se ascund personaje fabuloase, tinere care abia așteaptă să fie cucerite de eroii mărilor sau regi excentrici apăraţi de animale înzestrate cu forţe ieșite din comum. Ţărmurile între care te va purta marea învolburată a întâmplărilor tulburătoare din Marsuinul adăpostesc nu doar civilizaţii diferite, din epoci despărţite de mii de ani, ci și planuri ale naraţiunii și ale interpretării alegorice.
Povestea unei adolescente, firul din labirintul de povești
Lui Mark Haddon i-a reușit de minune această încercare de a crea un roman multistratificat. A unit inspirat prezentul cu atemporalul mitic. Dim timpul mitic se aruncă umbrele alegoriei spre întâmplările din prezentul înhăţat de probleme spinoase. Asemenea Aridnei din mitologia greacă, Mark Haddon folosește un fir principal ce străbate un labirint ce ar fi devenit prea întortocheat din cauza unor infiltraţii cu tentă de roman postmodernist, ce pleacă de la o naraţiune clasică pentru a pune întrebări tocmai despre canoanele și rostul acestei naraţiuni.
Firul care leagă planurile narative și epocile din care vin personajele este povestea unei frumoase adolescente. Ea devenise prizoniera unui tată psihopat. Cum ajunsese prizonieră? După moartea violentă a mamei ei, tatăl adolescentei nu poate convieţui inofensiv cu tot ce lasă în urmă o astfel de traumă. Așadar, el va înlocui mama cu fiica. Această adolescentă, izolată de lume în reședinţe somptuoase, devine dependentă de lectură. Îi plac mai ales miturile antice. De la povestea ei, se va face trecerea spre mitul despre fiica prizonieră a unui rege.
Barca lui Shakespeare
Vechiul mit al fiicei prizoniare este reinterpretat în epoci diferite. Naufragiază la un moment dat și-n imaginarul lui proxenet cu aere de mare dramaturg. Acest interlop ajunge să colaboreze și cu Shakespeare în scrierea unei piese. Totuși, de marile aventuri nu are parte (doar) fiica milionarului, dornică să fugă departe de tatăl ei. Aventurile, majoritatea periculoase, ajung să se ţină scai de mai ales de un tânăr arogant, de bani gata. El se îndrăgostește de adolescenta prizonieră din zilele noastre. O va întâlni în timp ce va încerca să-i prezinte o valoroasă operă de artă milionarului devenit temnicerul propriei fiice.
Din prezentul adolescentei care ajunge să considere prima atracţie o șansă de a evada se va trece brusc la miturile antice, apoi la decandenta Londră a lui Shakespeare. Tânărul care vrea să o salveze pe adolescentă va trece la rândul său de la peripeţiile demne de scenariul unui film de Tarantino la aventurile ce amintesc de atmosfera din Legendele Olimpului. Acest personaj masculin suferă transformări năucitoare. Dintr-un fante al înaltei societăţi din prezent ajunge un fiu de rege ce străbate mări și ţări.
Rătăcind pe Meditarana civilizaţiilor antice, născătoare de mituri, nava personajelor aventuriere ajunge pe Tamisa. Aici, Shakespeare devine luntrașul Caron, dornic de a purta pe lumea cealaltă un bărbat cu trecut sumbru. Citind, vei avea impresia că treci brusc dincolo de miza imediată a scrierii unui roman de aventuri luând forma unuia ce folsește mitul pentru a putea aborda mai suportabil problemele actuale. Romanul de aventuri este de fapt o disimulare a experimentului cu tentă postmodernă. În acest experiment se întrepătrund ca-ntr-un labirint influenţe literare, genuri hibride și personalităţi literare demitizate.
Un roman de aventuri diferit
Marsuinul ar putea fi considerat un roman de aventuri ce deviază spre o direcţie originală. Are calităţile sofisticate ale unui roman cu tentă postmodernă. Mark Haddon pare să răstoarne canoanele, încâlcind firele naraţiunii. Totuși, rămâne accesibil, cursiv. Îl parcurgi alert, compulsiv, datorită modului în care momește copilul din tine să revină la suprafaţă pentru a se bucura de o poveste bine spusă. Alunecarea dintr-o epocă în alta nu ia mereu forma unui labirint întortocheat, cu multe artere pe care să te poti strecura și tot atâtea posibilităţi de interpretare.
Trecerea seamănă mai degrabă cu alunecarea navei într-o zonă cu graniţe nevăzute. Odată depășite graniţele, personajele se trezesc în alt timp, cu alte cutume și alte pericole. Îţi amintești astfel de filmele cu întâmplări năucitoare, cu turnură halucinantă, având un scenariu derutant, în care un personaj central este aruncat neîncetat dintr-o epocă în alta, astfel încât să pară că trece de fapt dintr-un vis bizar în altul. Paginile în care Shakespeare devine luntrașul unui suflet pierdut par o scenă de film cu trimiteri dantești.
O călătorie între insule (de semnificaţii) stranii
Personajul aventurier al romanului este dependent de mare. Preferă corabia oricărui tărâm plin de palate opulente. Trece de la un ţărm la altul, într-un ritm ameţitor. La fel va trece și cititorul tentat să caute mesajul acestui roman. Nu va găsi un singur mesaj, ci mai degrabă un ocean în care marile reflecţii sunt insule de sine stătătoare.
Unul dintre mesaje face trimitere la urmările traumelor și la mijloacele toxice prin care omul modern compensează neputinţa în faţa pierderilor și abandonului. Alt mesaj lovește în noua burghezie alienată (și alienantă) ce-și maschează nesiguranţa și ezitările prin vanităţi și mituri false despre sine. Însă cel mai important mesaj este cel privind viitorul literaturii bazate pe naraţiune. Acea naraţiune considerată azi clasică, depășită, este resuscitată ingenios prin reinterpretarea miturilor în romanele de succes apărute în ultima vreme.
Reîntoarcerea la importanţa psihologică a mitului
Pentru Mark Haddon, viitorul literaturii păstreaza modelul ciclicităţii, al eternei reîntoarceri. În Marsuinul ne întoarcem la mit. Acel mit care străbate epoci, până ajunge la Shakespeare, iar de la Shakespeare la noi. De fapt, ne întoarcem la mit deoarece pare să conţină acea cheie universală către inconștientul nostru colectiv sau către abisurile temerilor și dramelor de care nici o generaţie nu este ferită, oricât de avansată ar fi civilizaţia din care face parte.
În acest du-te-vino între epoci te simţi asemenea unui arheolog. Descoperi un artefact înconjurat de o poveste deopotrivă fascinantă și tulburătoare. Povestea urcă din trecut spre prezent. Se agaţă de prezent astfel încat cel ce privește artefactul descoperit să capete impresia că nu a fost niciodată întreruptă legătura dintre acum și ce a fost cu mii de ani în urmă.
În căutarea poveștii personale
Venită din Antichitate până-n zilele noastre, povestea fetei captive în căutarea evadării seamănă cu fiinţele arhaice ascunse în adâncurile mărilor. Acele fiinţe care ne pândesc atunci când aplatizăm lumea, pentru a ne reaminti că dramele noastre și prezentul personal nu sunt uneori decât o extensie a unei lumi mult mai vaste. O lume care le-a văzut deja pe toate și care a dat deja multiple variante ale poveștilor noastre personale. Personajele din cartea lui Mark Haddon vor să ne facă atenţi la mecanismele interioare misterioase. Este vorba despre cele prin care ajungem să confundăm fricile și traumele vechi de când lumea cu o varianta unică, de nerepetat, asupra căreia vrem exclusivitate, numind-o personală.
Dincolo de a fi un roman abundent în planuri și întâmplări palpitante, Marsuinul este o reflecţie. Genul de reflecţie cizelată de obicei de avangardiști. Mai ales de cei ce fragmentau realitatea în planuri paralele subiective, spulberându-ne credinţa în legitimitatea unei singure variante. Corabia personajelor nu caută neapărat ţărmuri sigure. Vrea doar să se rătăcească pentru a uita de ameninţarea efemerului și a fragilităţii ce zădărnicesc mitul personal construit pe nevoia fiecăruia de a-și crea o poveste de viaţă considerată invincibilă, care să merite să fie povestită, ștampilată ca memorabilă. Personajele din Marsuinul sunt salvate de povești. Dar abia după ce ajung ele însele victimele unei ficţiuni post-traumatice pe care nu o mai pot controla și care le devine propria corabie.
Poţi comanda volumul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro
Te invităm să te inspiri și din articolele:
101 cărţi de citit într-o viaţă
Penelopiada – Margaret Atwood schimbă perspectiva
Recenzie – Penelopiada – Margaret Atwood schimba perspectiva
