Când reinterpretează textele clasicilor, Margaret Atwood este mai degrabă asemenea unui arheolog isteţ și curajos. Schimbă perspectiva asupra unei civilizaţii doar citind niște mesaje rămase de acum mii de ani. Personajele din fundalul unei fresce, adesea considerate secundare, decorative sau fără substanţă, devin centrale. Începi să le observi uimit, să le asculţi, să le admiri curajul și anduranţa. În Penelopiada nu îţi schimbă doar părerea despre cea rămasă un simbol al fidelităţii, așteptând zeci de ani revenirea soţului care și-a tot făcut de cap peste mări și ţări. Vei descoperi și vocile altor personaje feminine din suita de slujitoare ale Penelopei. Iar ceea ce au ele de spus pare mai actual și mai adevărat ca niciodată.
Scrierile antice, o inepuizabilă mină de aur
Penelopiada va fi întâmpinată cu mult entuziasm nu doar de feministe. O vor citi și misoginii. Ei vor simţi voluptatea provocării subversive menite să le spulbere toate certitudinile. Iar lumea antică a fost cel mai bun furnizor de certitudini solide pentru cultura patriarhală de mai târziu. Totuși, Margaret Atwood nu pledează pentru demolarea statuilor, pentru distrugerea operelor antice. Nu le învinovăţește răspicat de perpetuarea unor prejudecăţi legate de rolul femeilor și de inteligenţa lor. Lui Margaret Atwood îi plac operele clasicilor. Păstrarea și mai ales studierea lor este precum o mină de aur pentru generaţii de scriitori talentaţi și de cititori având harul interpretărilor pline de miez, care pot crea punţi între milenii și între artiști din epoci diferite.
Penelopa era o femeie inteligentă
Pentru mulţi cititori, Odiseea punea în valoare doar inteligenţa lui Ulise. Este o ridicare în slavi care îi oferă legitimitate (și mai ales) imunitate bărbatului dator să cutreiere lumea. Inteligenţa îi oferea imunitate în faţa zeilor nemiloși, în faţa inamicilor, dar mai ales în faţa judecătorilor morali. De fapt, Ulise trăia visul multor bărbaţi: de a se bucura de aventuri în compania unor femei captivante, urmând apoi să fie reprimiţi în braţele celei alese pentru a fi soţie și apărătoare a căminului, în lipsa lor.
Generaţii întregi de femei s-au împărţit în două. Unele au lăudat anduranţa Penelopei și devotamentul ei faţă de soţ. Altele i-au deplâns nedreapta soartă. A îmbătrânit pe o insulă uitată, în timp ce bărbatul ei a cunoscut lumea, asigurându-și o generoasă rezervă de amintiri incandescente menite să-i păstreze intactă stima de sine chiar și atunci când trecerea anilor devine ameninţătoare. Ce i s-a permis lui Ulise ar fi fost motivul condamnării la moarte a Penelopei.
Penelopa a fost adesea considerată ingnorantă, supusă, temătoare. Nu avusese șansa de a cunoaște lumea. A trăit mai degrabă pasiv, într-un orizont limitat și în umbra soţului aventuros. Dar Margaret Atwood îi dă voce unei Penelope ascunse. Iar această Penelopa din cartea ei este nu doar puternică. Prin cuvintele sale dă dovadă de înţelepciune și de o neașteptată abilitate de a înţelege cum funcţionează mintea și universul afectiv al unui bărbat, deși a cunoscut doar unul, mai mult absent. De asemenea, ea înţelege slăbiciunile umane ca nimeni alta.
Penelopa ajunge în lumea noastră
Cum ar fi să dai peste soţia lui Ulise într-un bar? Să te abordeze pentru a-ţi povesti, la un pahar de vin, trăirile și întâmplările din epoca ei. Dacă îi dai crezare lui Margaret Atwood, Penelopa este o mare povestitoare. Una plină de haz și autoironie. Este o excelentă parteneră de conversaţie și te lasă mască prin modul în care înţelege lumea noastră. Dar cum știe Penelopa cum trăim noi, ce simţim, de ce ne temem și ce ne revoltă? Ei bine, trebuie să afli că Penelopei îi place să ne privească. Îi oferim un spectacol din care extrage cele mai bune tâlcuri, unele care nu își pierd valoarea, devenind universale.
În Penelopiada, o găsim pe soţia lui Ulise în locul unde rătăcesc sufletele după moarte. Aici se întâlnește cu fermecătoarea Elena, care o intimidează prin replicile răutacioase. Elena este femeia fatală, căreia îi place să-i arate unei femei inteligente asemenea Panelopei că nu va fi niciodată la fel de populară, dar mai ales că nu va fi prima alegere a unui bărbat. Cel puţin aceasta este percepţia Penelopei, care s-a temut că Ulise ar fi putut să o înșele și cu Elena din Troia. Tot în lumea celor morţi, Penelopa schimbă replici acide cu unul dintre bărbaţii care ar fi vrut să o ia de soţie în timp ce Ulise fusese declarat mort în bătălie.
Seducătoarele slugi încep să preia puterea
Penelopiada nu este doar despre soţia lui Ulise, despre repunerea ei în drepturi, în memoria colectivă. Romanul lui Margaret Atwood amintește de povești care nu rămân doar în lumea ficţiunii. Vocea Penelopei este întreruptă de un cor al slujitoarelor ucise de Ulise. Acesta s-ar fi mâniat deoarece slujitoarele experte în seducţie i-au ademenit pe inamicii lui. Inamicii erau chiar fostii supusi ai lui Ulise. Ei deveniseră lacomi și ameninţători la adresa Penelopei. Erau dornici de a prelua puterea, oblingând-o pe devotata Penelopa să se recăsătoarească în absenţa îndelungată a lui Ulise.
Ce nu a vrut Ulise cel aprig să ia în seamă a fost devotamentul absolut al celor douăsprezece sclave. Ele și-au folosit farmecele pentru a intra pe sub pielea pretendenţilor lacomi. Acești pretendenţi ar fi fost în stare să o violeze pe soţia lui Ulise, ucigându-i și fiul moștenitor. Dar Ulise le-a considerat niște slugi trădătoare care s-au lăsat atrase de supușii care-i doreau regatul.
Amintirea unei cumplite nedreptăţi
Slujitoarele devenite sclavele sexuale folosite de pretendenţii din ce în ce mai ameninţători spionau în favoarea Penelopei. Îi ascultau temerile. Deveniseră confidentele perfecte și cele mai bune aliate. Fara ele, Penelopa ar fi căzut în marea disperării. Însă fidelitatea lor faţă de femeia vulnerabilă a fost aspru pedepsită. Şi nu de bărbaţii înșelaţi, spionaţi, ci de însuși Ulise, a cărui insulă au apărat-o sacrificându-și demnitatea.
Ulise ajunge să fie judecat pentru uciderea slujitoarelor sclave. Procesul se ţine într-o sală de tribunal din zilele noastre. Penelopa asistă la pledoaria avocatului care îl apără. Stăpân pe situaţie, avocatul apărării a invocat un argument devenit clasic. Nu poţi acuza un om din trecut invocând standarde morale și legale din timpurile noastre. Ulise a trăit în altă societate. A fost modelat după alte valori și legi care îi dădeau drept de viaţă si de moarte asupra femeilor din regatul său, mai ales asupra sclavelor. Dar sclavele trimit niște apărătoare înspăimântătoare în sala de tribunal. Sclavele ucise îl vor bântui pe Ulise până-n vecii vecilor.
Corul anonimilor
Se poate afirma că Penelopele de azi sunt mai libere. Au mai multe drepturi, printre care si cel de a divorţa dacă nu mai suportă să le fie devotate unor soţi infideli. Dar slujitoarele nu se bucură încă de respect. Nu li se recunoaște dreptul la demnitate. Corul slujitoarelor sacrificate vorbește cutremurător despre lumea noastră. Ele au devenit corul femeilor traficate. Când își amintesc de începuturile sclaviei în regatul lui Ulise, aceste slujitoare par a vorbi și în numele copiilor deveniţi sclavii din atelierele clandestine sau din casele impozante ale familiilor bogate din ţările subdezvoltate, vânduţi pentru un pumn de orez, în urma unei datorii acumulate de un tată care-și terorizează familia sau pentru a-și salva familia numeroasa de la foamete.
Slujitoarele Penelopei s-au reincarnat în femeile din castele inferioare, nedemne de a fi atinse, cu exceptia momentelor în care trebuie să-și deservească stăpânii. Le mai poţi regăsi în camerele strâmte ale servitorilor fără carte de muncă, din ţările dezvoltate. La fel ca sclavele din palatele celor precum Ulise, ele plâng, dar nu le aude nimeni. Nu au identitate, nici drepturi. Pentru o fărâmă de umanitate în relaţia sclav-stăpân, ele își transformă revoltă într-un simulacru de iubire necondiţionată pentru familia abuzatorilor.
O carte a zilelor noastre
Deși a fost scrisă cu mulţi ani înainte de mișcarea Black Lives Matter, Penelopiada atinge subiectele sensibile ale zilelor noastre. Margaret Atwood a scris cuprinsă parcă de premoniţii. În procesul lui Ulise (din roman) ai putea zări și urmașii răsculaţi ai sclavelor sacrificate. Privirea lor și perseverenţa prin care își fac în sfârșit dreptate îl va urmări pe Ulise. Sunt ochii celor nedreptăţiţi, gata să conteste legimititatea clasicilor în ale căror opere nu li s-a făcut dreptate.
Penelopiada va uni cititori din medii și culturi diferite. Fiecare va avea impresia că Margaret Atwood îi rostește gândurile. Cei pasionaţi de antropologie vor fi atrași de paginile în care Atwood amintește de cultura matriarhatului din bazinul Mediteranei. Penelopa ar fi putut fi una dintre zeiţele puternice, asemenea celor venerate de fenicienii care s-au aventurat adesea în insulele din Europa.
Complexitatea interpretărilor
Pasionaţii de psihologie vor fi atenţi la dialogurile pișcătoare dintre Penelopa și Elena. Vor detecta eternul conflict dintre femeia deșteaptă, cu simţul observaţiei, înţeleaptă și prevăzătoare, dar ieșită din stanadardele frumuseţii ideale, și femeia venerate (din păcate) doar pentru frumuseţea ei, apoi învinuită că aţâţă masculii, întreţinând astfel războaie devastatoare. Nu în ultimul rând, cei pasionaţi de multiculturalism vor cumpăni și vor iniţia noi dialoguri despre modul în care îi percepem azi pe clasici. Ei se vor întreba dacă nu cumva miturile au fost confiscate, iar personajele feminine au fost decăzute de la statutul de zeiţe la cel de simple consoarte. De asemenea, își vor pune întrebări despre inechitatea în studierea miturilor.
Cât de mult au modelat miturile greco-romane conștiinţa noastră, a tuturor, în timp ce miturile altor culturi au fost mai puţin studiate, deși aveau propriile tâlcuri, ce ar mai fi domolit anumite prejudecăţi? Sunt oare slujitoarele Penelopei simbolul celor pe care europocentrismul i-a plasat în casta inferioară a barbarilor, a străinilor ce nu pot fi civilizaţi în veci ( în opinia unora)?
Un roman irezistibil
Margaret Atwood ne-a oferit un roman irezistibil, având forţa unor cuvinte rostite de zei. Este un roman scurt, dar extrem de stratificat. Cursivitatea scriiturii ascunde calculele unei minţi ascuţite, sofisticate. Simplitatea ce îţi dă impresia că a fost scris în câteva ore, datorită cursivităţii, devine imprevizibilă precum o furtună.
Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro
Citește și articolul 10 cărţi despre artiste interbelice fascinante
