Recenzie – Nu voi mai vedea lumea niciodata – Scriitorul nu poate fi capturat

0
167

Nu voi mai vedea lumea niciodată îi va face pe iubitorii de literatură să o considere una dintre cele mai frumoase cărţi scrise vreodată. Paginile dedicate libertăţii prin artă, amintirile și reflecţiile despre umanitate, libertate, spiritualitate, iubire și rezistenţă psihică sunt nectar pentru suflete. După ce vei citi această carte, vei aștepta cu nerăbdare să fie traduse cât mai curând și romanele scrise de Ahmet Altan. Vestea bună anunţă traducerea volumelor din Cvartetul Otoman.

Paginile cărţii Nu voi mai vedea lumea niciodată demonstrează încă o dată că nici un dictator nu poate frânge libertatea celor îndrăgostiţi de literatură. Pentru un scriitor precum Ahmet Altan, închisoarea este doar un alt spaţiu care poate fi populat cu personaje. Doar trupul se află după gratii. Mintea își continuă nesupusă drumul spre noile cărţi.

Cine este Ahmet Altan?

Ahmet Altan este unul dintre cei mai iubiţi scriitori din Turcia. Asemenea multor intelectuali, a devenit o ţintă pentru actualul președinte. După tentativa de înlăturare a președintelui, din 2016, Ahmet Altan a fost acuzat de colaborare, prin mesaje subversive, cu puciștii. Sentinţa: condamnare la închisoare pe viată. Din ziua condamnării, admiratorii săi nu au încetat să alerteze comunitatea internaţională. Apărătorii drepturilor omului încă mai speră că Ahmet Altan va fi din nou liber.

Ahmet Altan face parte dintr-o familie în care libertatea de exprimare a fost considerată sfântă. În multe dintre paginile cărţii amintește de tatăl său închis ani la rândul, considerat incomod pentru cei aflaţi la putere.

19 mesaje eliberate din închisoare

Volumul Nu voi mai vedea lumea niciodată cuprinde nouăsprezece capitole. Unele se apropie de eseuri. Altele conţin amintiri și reflecţii scrise într-un stil cuceritor. Ahmet Altan a sfidat vigilenţa regimului și a transmis gândurile spre lumea liberă. Așa au ajuns în presa occidentală, apoi în casele iubitorilor de cărţi.

Atunci când evadează imaginar din captivitate, Ahmet Altan scrie niște pagini de o rară frumuseţe. Unele amintesc de un roman introspectiv așa cum doar un scriitor turc poate scrie: vizual, poetic și nostalgic. Pasionaţii de literatura turcă se vor gândi și la personajele captive din romanul Istanbul Istanbul.

Un film de artă în cuvinte

Cinefilii își vor aminti de filmele regizorului multipremiat Nuri Bilge Ceylan. Modul în care Ahmet Altan spune povestea unui deţinut ce a fost cândva un învăţător ce a preferat un trai greu într-un ţinut din Turcia rurală, unde se întâlnesc niște culturi variate și cutume vechi, ar putea fi o veritabilă sursă de inspiraţie pentru scenariul unui film premiat la Cannes. De fapt, Ahmet Altan ar fi putut fi la fel de bine și un scenarist. Multe dintre paginile cărţii au fluiditatea melancolică a unor cadre lungi, poetice. Atenţia pentru detalii transformă pasajele în cadrele unui film de artă derulat într-un ritm introspectiv, cu flashbackuri ce inspiră tandreţe și voluptatea sorbirii amintirilor din vremuri fericite.

Nostalgie, speranţă și umor

În ciuda sentinţei zdrobitoare, Ahmet Altan nu capitulează. Nu recurge la culorile terne, întunecate, pentru a oglindi lumea. Asemenea oricărui fiu al Istanbulului, nu poate descrie lumea fără a-i absorbi frumuseţea. Frumuseţea nu este pentru întemniţat doar un mecanism de aparare furnizat de memoria selectivă.

Pentru Ahmet Altan, frumuseţea vieţii respiră prin tot ce există în jur. În imaginile prin care își închipuie viaţa unui coleg de celulă, în fragmentul de cer strecurat printre gratii, în povestea plină de tâlc a papagalului salvat de la moarte de un alt condamnat. Lui Ahmet Altan îi este suficientă lumea reală pentru a extrage frumuseţea. Nu încearcă să o anihileze prin iluzii. Vrea doar să descopere perspectiva și lumina potrivite, asemenea unui fotograf.

Fără a-și propune să fie un filosof, Ahment Altan înșiră nestemate de înţelepciune. Discret și duios. În paginile sale regăsești spiritul intelectualului cosmopolit istanbulez și abilitatea unui povestitor oriental de a extrage tâlcuri distillate poetic și mucalit. Da, oricât de grea i-ar fi sentinţa, Ahmet Altan și-a păstrat umorul. O dovedește cel mai bine în evocarea unei amintiri în care o doamnă respectabilă dintr-un cartier vechi păstrând umbrele gloriei reflectate de conacele otomane îi dă de înţeles, pe șoptite și ghiduș,, că ea ar fi putut fi acea femeie infidelă dintr-un roman scris de Ahmet Altan.

Imaginaţia și lectura – cele mai bune arme împotriva tiranilor

Venită din austeritatea unei carcere, Nu voi mai vedea lumea niciodată este și un corn al abundenţei pentru cei ce vor să discute despre literatură. Ahmet Altan se transformă într-un ideal partener de discuţii și despre filosofie sau religie. Vei citi unele dintre cele mai frumoase pagini despre modul în care omul se raportează la rai și iad. Însă paginile care ţi se vor scufunda în suflet și în minte sunt cele dedicate legăturii dintre literatură și libertate. Îţi rămân multă vreme în minte cuvintele: Nu m-am trezit niciodată în închisoare – nici măcar o dată (…) Mă puteţi întemniţa, însă nu mă puteţi ţine în închisoare. Pentru că, asemenea tuturor scriitorilor, deţin puteri magice. Pot trece cu ușurinţă prin pereţi.

Poţi comanda volumul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

Citește și recenzia cărţii În ţara celor puri

Recenzie – In tara celor puri – Povestile unui oras legendar

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here