Romanul Înotând spre casă te face să descoperi o scriitoare având un stil greu de trecut cu vederea. Deborah Levy are flerul marilor autoare capabile să creeze personaje mustind fremătător de pasiuni intense, de vibranta poftă de viaţă, dar ale căror tensiuni autodistructive (ascunse) își plănuiesc tacticos dezlănţuirea. La început, personajele plutesc într-o boare de enigme. Enigmele interioare sunt precum acele note de vârf ale unui parfum inspirat de lumina olfactivă din sudul Franţei, înainte ca notele adânci, ameţitoare, să își lanseze în sfârșit asaltul.
Un roman având intensitate cinematografică
Vei parcurge acaparat de o intraductibilă voluptate Înotând spre casă dacă îţi plac filmele de artă plasate în decorul irezistibil al verii meridionale. Deborah Levy ar fi putut deveni o regizoare de film. A demonstrat și printr-un alt roman apreciat, Lapte fierbinte. Scriitura ei are intensitate cinematografică. Amintește de stilul unor cineaști renumiţi datorită modului în care transformă peisajele, locurile pitorești sau obiectele în veritabile personaje pătrunzătoare datorită unor tăceri prin dau adâncime evenimentelor aparent banale.
Pitorescul locurilor este impregnat de enigmele ce se interpun între personaje. Sunt genul de personaje care au atâtea adevăruri copleșitoare să-și spună, încât amână cât pot de mult dialogurile care să le clarifice sentimentele în relaţiile de cuplu și de familie. Totodată, enigmele sunt deviate spre jocuri psihologice demne de un thriller care începe lent, pentru a-i permite loviturii de graţie să-ţi amplifice și mai mult stupefacţia.
Cinefilii vor avea impresia că s-au întâlnit simţul fotografic al lui Rohmer, datorită calităţilor descriptive, cu tensiunile din filmele lui François Ozon și tăcerile misterioase ale cuplului format din parteneri înstrăinaţi, întâlnit în filmele lui Antonioni. Îţi vine să te întrebi dacă nu cumva Deborah Levy a văzut un film de Antonioni la un cinema vechi din Nisa, conducând apoi de-a lungul Coastei de Azur, până-n într-un loc pitoresc și retras, unde să le permită emoţiilor puternice să-și elibereze esenţele precum un vertij în liniștea înserării.
Mitul necunoscutei seducătoare, ce tulbură cuplul
Romanul îţi promite o vacanţă pe Coasta de Azur. Este o vacanţă decisivă pentru cuplul format din poetul nonconformist Joe și corespondenta de război Isabel. Dar ei nu o știu încă. Doar fiica lor intuiește pericolul. Acest pericol este reprezentat de o tânără excentrică, pe nume Kitty, ivită de nicăieri în piscina vilei de vacanţă.
Tânăra Kitty aspiră să devină poetă și este obsedată de Joe. Kitty obișnuiește să înoate nudă în piscina vilei închiriate. Uneori plutește în derivă, mimând înecul. Neavând unde să se cazeze în perioada verii, Isabel o invite pe Kitty să locuiască în singura cameră liberă a vilei.
Dezinhibată și capabilă de a-și transforma labilitatea psihică într-un ritual de seducţie, Kitty îl prinde în mrejele ei pe Joe. Nici nu trebuie să facă un prea mare efort. Mariajul lui e deja perturbat de numeroasele infidelităţi prin care își maschează singurătatea în compania unei soţii pe care o percepe din ce în ce mai distantă emoţional.
Infidelitatea și teama de ratare
Apropierea dintre Joe și Kitty începe lent, cu plimbări în natură. Kitty este o botanistă care se visează artistă. A scris niște versuri, așteptând să-i fie validate de admiraţia lui Joe. Ea citise toate cărţile lui. Îl pândise ani de zile, așteptând momentul unic al întâlnirii.
Versurile lui Kitty prevestesc deznodământul. Au efectul unei profeţii pentru Joe. Jocul de seducţie al lui Kitty spulberă orice urmă de înfrânare a iraţionalului. Joe se lasă purtat ca de o transă în mrejele poetei instabile. De fapt, Kitty îl va conecta pe Joe la istoria tenebroasă ce i-a risipit familia de origine.
Totuși, mesajul versurilor scrise de Kitty va pluti mai degrabă voalat peste vieţile celorlalte personaje. Nu vei citi versurile. Toţi se tem să le rostească, dar fac referire la ele prin aluzii. Prin versurile sale, Kitty este femeia ispititoare care atrage atenţia asupra unui dezechilibru dintr-un cuplu aflat de multă vreme într-o perpetuă agonie emoţională, care l-a tot împins pe unul dintre parteneri pe buza prăpastiei.
Sudul Franţei, un personaj din umbră
Evoluţia triunghiului amoros pe fundalul însorit al unui iulie incandescent petrecut pe Coasta de Azur promite o lectură acaparantă. Însă Deborah Levy te acaparează încet, treptat. Sentimentele personajelor imprevizibile nu dau în clocot. Doar mocnesc ameninţător. Scriitoarea te invită să le intuiești incisiv, dar în surdină. Vrea să le ghicești în semnele ascunse în zonele de umbră ale paradisului estival.
Farmecul și intensitatea seducătoare ale romanului Înotând spre casă au fost absorbite și reflectate de acele detalii ce alcătuiesc fundalul poveștii. Modul în care te scufunzi în atmosfera creată de peisaje și de farmecul cochet al Nisei, cu ale sale sclipitoare amiezi târzii, este decisiv pentru înţelegerea lumii interioare a personajelor. Acestea se lasă pătrunse de frumuseţea locului unde își petrec vacanţa. Te invită și pe tine să te lași în voia miresmelor. Să plutești trândav în timpul dilatat din amiezile dogoritoare, în lumina magică a verii meridionale. Nu este însă doar plutirea ce te poartă departe, în vraja unei veri de neuitat. Este și plutirea dintre starea de vigilenţă învecinată cu încordarea angoasei și un somn de trecere.
Odată branșat la atmosfera locului, vei asculta semnalele unor trăiri ce palpită straniu la graniţa dintre exaltare și tristeţea sfâșietoare. Este graniţa la care ajung cei având o inepuizabilă sete de viaţă, dar pe care propriile alegeri și legături sentimentale ratate i-au epuizat apăsător. Această epuizare devine precum o piscină în care fiecare se scufundă separate, înainte ca efectele să le inunde tuturor amintirile viitoare.
Poţi comanda volumul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro
Te invităm să citești și articolul 20 de cărţi despre complexa relaţie cu mama
