Spargatorul de nuci
Clasicul balet de Crăciun, Spărgătorul de nuci al lui Ceaikovski, va avea parte anul acesta de o reprezentație transmisă în direct de la Royal Opera House din Londra la The Light Cinema.
Tosca
O nouă stagiune The Met: Live in HD a debutat de curând la The Light Cinema (Liberty Mall), prezentând 10 transmisii în direct de la Opera Metropolitană din New York. Una dintre producțiile acestui sezon este drama clasică în trei acte a lui Giacomo Puccini, Tosca.
Lacul Lebedelor
Povestea prințesei Odette, blestemată de maleficul vrăjitor Von Rothbart ca pe timpul zile să ia înfățișarea unei lebede și care aparent își găsește salvarea atunci când îl întâlnește pe prințul Siegfried, a cărui iubire poate rupe vraja, va fi redat de dansatorii Teatrului National Academic Taras Shevchenko din Kiev, iar rolurile Odette-Odile vor fi interpretate de Maria Allash, prim-solista a Baletului Bolshoi.
Festivalul George Enescu 2013 – editia a XXI-a
În 2007, The Guardian declara că festivalul de tradiție de la Salzburg are acum un rival, referindu-se la Festivalul George Enescu. Ba chiar pomenea şi de bulevardele umbroase, de clădirile elegante de pe Victoriei și de senzaţia aproape mediteraneană pe care ți-o dă Bucureștiul.
Jan Garbarek Group featuring Trilok Gurtu
UPDATE
Concertul Jan Garbarek Group care ar fi trebuit sa aiba loc pe 18 noiembrie la Sala Palatului a fost anulat din motive obiective. Cei care si-au cumparat bilete se pot adresa punctelor de vanzare de unde le-au procurat (reteaua Eventim) pentru a li se returna contravaloarea acestora.
Dacă eşti amator de jazz fusion, merită să-ţi notezi în agendă data de 18 noiembrie, când vom avea ocazia să vedem în concert la Sala Palatului Jan Garbarek Group featuring Trilok Gurtu.
Otello
Joi, 21 februarie, ora 20:00, Grand Cinema Digiplex îți propune încă o proiecţie din stagiunea de operă şi balet 2012-2013. Este vorba despre opera italiană în patru acte Otello, scrisă de Giuseppe Verdi după tragedia shakespeariană omonimă. Punerea în scenă îi aparţine lui Stephen Landgridge, sub bagheta lui Riccardo Muti.
The Count Basie Orchestra
Câştigătoare a 17 premii Grammy, una din cele mai cunoscute orchestre de swing din lume, The Count Basie Orchestra, concertează în România pe data de 14 mai 2013, la Sala Palatului. Aflată pentru a doua oară în România, după spectacolul din cadrul Bucharest Masters of Jazz (2008), orchestra o va avea ca solista pe Carmen Bradford.
Joe Satriani la Sala Palatului
UPDATE
Din 27 martie au rămas în vânzare mai puțin de o mie de bilete pentru concertul Joe Satriani din 20 mai.
Cunoscutul Joe Satriani va concerta pentru prima oară la București, pe 20 mai. Concertul din cadrul turneului său european va avea loc la Sala Palatului. Chitarist de rock instrumental, Satriani a devenit cunoscut odată cu albumul său din 1987, Surfing with the Alien, având în cariera sa 10 milioane de albume vândute și 14 nominalizări la premiile Grammy.
„Năpasta”, în regia lui Radu Afrim
Sfârşitul anului 2012 a adus la Teatrul Naţional o premieră: drama Năpasta, în regia lui Radu Afrim. Spectacolul va marca nu doar sfârşitul „Anului Caragiale”, dar şi inaugurarea noii săli Media a instituţiei.
Depeche Mode la Arena Nationala
Must see Depeche Mode, pentru că revin în România pe Arena Națională în luna mai 2013, lăsând cu mult în urmă ca interes orice alt eveniment al acestei luni.























