Articole

Știai că Brokeback Mountain, celebrul film al lui Ang Lee, cu Jake Gyllenhaal și Heath Ledger, trebuia să fie regizat de spaniolul Pedro Almodovar? Se pare că viziunea care nu lăsa loc pentru compromisuri a lui Almodovar a speriat oarecum Hollywood-ul, încât Almodovar a fost înlocuit cu Ang Lee. Și, cum se spune, restul e istorie 😉

Dar, se pare, Pedro Almodovar nu a renunțat niciodată la ideea realizării propriului film western. Și așa s-a născut Strange Way of Life, cu Pedro Pascal și Ethan Hawke în rolurile principale. Filmările au fost realizate în luna august 2022 – doar atât pentru că este un scurtmetraj, în sudul Spaniei, într-un deșert din Almeria.

După douăzeci și cinci de ani, Silva călărește un cal prin deșert pentru a-și vizita prietenul Seriful Jake. Doar că după bucuria revederii, a doua zi dimineață, Jake răstoarnă întreaga premisa a prieteniei lor, declarându-i motivul ascuns al călătoriei…

În podcastul lui Dua Lipa, Pedro Almodovar a declarat că “este un western queer, în sensul că sunt doi bărbați și se iubesc unul pe celălalt. Este vorba despre masculinitate într-un sens profund, deoarece western-ul este un gen masculin. Ce pot să vă spun despre film este că are o mulțime de elemente de western. Are pistolari, o fermă, un șerif, dar ceea ce are diferit față de majoritatea westernurilor este un dialog între doi bărbați pe care nu cred că l-a surprins vreodată un film western“.

Strange Way of Life a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și în România poate fi văzut pe Rakuten, online.

Festivalul dedicat cinematografiei italiene revine în martie cu a treia ediție, care va avea loc la București (4 – 10 martie, Cinema Muzeul Țăranului), Cluj-Napoca (14 – 17 martie, Cinema Victoria), Iași (23 – 24 martie, Cinema Ateneu) și Timișoara (28 – 31 martie, Cinema Victoria).

„Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România” aduce publicului cele mai bune producții recente, de la regizori consacrați la debuturi uimitoare, precum și filme de referință, care vor putea fi văzute în prezența invitaților speciali, regizori sau actori.

În selecția festivalului, realizată de curatorul și criticul de film Eddie Bertozzi (coordonator al comitetului de selecție Pardi di domani al Festivalului Internațional de Film de la Locarno), care va fi deschisă de noul film al lui Matteo Garrone, Io Capitano / Eu căpitan, nominalizat la Oscar 2024, se regăsesc titluri precum Comandante / Comandantul, co-scris și regizat de Edoardo De Angelis, La Chimera / Himera, de Alice Rohrwacher, Misericordia / Mizericordie, de Emma Dante, Gli oceani sono i veri continenti / Adevăratele continente sunt oceanele, de Tommaso Santambrogio, Te l’avevo detto / Ți-am zis eu!, de Ginevra Elkann, Palazzina Laf / Clădirea Laf, de Michele Riondino, și clasicul Le conseguenze dell’amore / Consecințele iubirii, de Paolo Sorrentino.

Io Capitano / Eu căpitan, în regia lui Matteo Garrone, candidat la Oscar și câștigător al Leului de Argint la Festivalul de la Veneția, spune povestea călătoriei pline de aventuri a lui Seydou și Moussa, doi tineri care pleacă din Dakar sperând să ajungă în Europa. O odisee contemporană prin pericolele deșertului, ororile centrelor de detenție din Libia și primejdiile mării. Eu căpitan conturează o epopee de o extraordinară umanitate, exploatând mijloacele expresive ale basmului și ale mitului pentru a relata una dintre tragediile vremurilor noastre, fără a uita, însă, de speranță. Tânărul Seydou Sarr, premiat la Veneția pentru interpretarea sa, imprimă filmului o încărcătură emoțională copleșitoare.

Filmul va avea premiera în cinematografele din România pe 22 martie, distribuit de Bad Unicorn.

Trailer: Io Capitano – Official Trailer in HD

Comandante / Comandantul, filmul care a deschis Festivalul Internațional de Film de la Veneția, reconstituie un incident din bătălia pentru Atlantic, din 1940, când un submarin italian a scufundat nava comercială belgiană Kabalo. Comandantul submarinului a decis să nu se supună ordinelor, salvând echipajul de pe Kabalo. Edoardo De Angelis, autorul filmului,  orchestrează un portret maiestuos al unui erou, amestecând spiritul de aventură, pasiunea pentru expresivitate și o implicare emoțională autentică. În rolul principal se regăsește inegalabilul Pierfrancesco Favino, prin excelență, întruchiparea cinematografiei italiene de top de astăzi.

Trailer: COMANDANTE  Official trailer SUB ENG

La Chimera / Himera, de Alice Rohrwacher, nominalizat la Palme d’Or și câștigător al unui premiu la European Film Awards, îi are în distribuție pe Josh O’Connor, Carol Duarte, Isabella Rossellini și Alba Rohrwacher. Plasată în anii ‘80, într-un sat imaginar uitat de lume din zona rurală a Italiei Centrale, povestea urmărește un grup de profanatori de morminte antice, care trăiește din furtul de artefacte etrusce prețioase. Printre aceștia îl regăsim pe Arthur, un misterios arheolog englez cu inima frântă și cu un har deosebit.

Filmul va avea premiera în cinematografele din România pe 19 aprilie, distribuit de Independența Film.

Trailer: [4K Trailer] LA CHIMERA by Alice Rohrwacher (with English subtitles)

Misericordia / Mizericordie, cel de-al treilea lungmetraj semnat de Emma Dante, dramaturg și regizor de teatru și film, este o adaptare după o piesă scrisă de ea, care vorbește despre femei, curaj și solitudini infinite.

Într-o Sicilie onirică, între splendoare și decădere, mare, deșeuri și vechituri, filmul spune povestea unui tânăr (Simone Zambelli), un băiețel fragil, născut cu handicap, îngrijit de un grup de lucrătoare sexuale, care îl protejează de cruzimea tatălui său abuziv. O frescă cu o enormă putere lirică și arhaică, în care viața și scena se contopesc într-o inițiativă cinematografică temerară în îmbinarea dintre delicatețe și brutalitate.

Trailer: Misericordia I Trailer HD

Gli oceani sono i veri continenti / Adevăratele continente sunt oceanele, o producție italo-cubaneză, scrisă și regizată de Tommaso Santambrogio, aflat la debut, care a avut premiera în cadrul Festivalului de Film de la Veneția.

Pe fundalul unei Cube decadente, un cuplu de tineri amanți, doi copii prieteni la cataramă și o bătrână al cărei soț iubit a murit, își trăiesc viața, alcătuită din mici gesturi cotidiene, povești din trecut și visuri de viitor. Trei povești unite de un sentiment delicat și sfâșietor: să rămână sau să plece, să se simtă inseparabil legați de pământul natal sau să viseze la un viitor altundeva. Unul dintre cele mai rafinate debuturi din cinematografia italiană recentă, un cântec de iubire și deziluzie despre destinul unei zone și al locuitorilor ei.

Trailer: Gli Oceani Sono i Veri Continenti – Trailer

Te l’avevo detto / Ți-am zis eu!, co-scris și regizat de Ginevra Elkann, și cu o distribuție remarcabilă, în care se regăsesc Valeria Golino, Valeria Bruni Tedeschi și Riccardo Scamarcio, prezintă o Romă apocaliptică, lovită de un val de căldură neobișnuit în plină lună ianuarie. Femei și bărbați din înalta burghezie a orașului ajung într-o situație fără ieșire, fiind nevoiți să-și înfrunte demonii de o viață: sex, mâncare, droguri, relații distrugătoare. O comedie acidă și grotescă, personală și extrem de curajoasă, o explorare neașteptat de sarcastică a fricilor noastre și a sentimentelor de vinovăție neîmpărtășite.

Trailer: Te l’avevo detto – Trailer

Palazzina Laf / Clădirea Laf, o coproducție Italia-Franța, reprezintă debutul regizoral al lui Michele Riondino. Filmul continuă tradiția filmelor de implicare civică, vorbind despre primul caz de abuz extins la locul de muncă raportat în Italia, în 1997. Riondino joacă rolul principal, cel al unui muncitor la curățenie, nevoit să-și spioneze și să-și denunțe colegii de care șefii oțelăriei din Taranto la care lucrează (cea mai mare din Europa) vor să scape.

Trailer: “Palazzina LAF” di Michele Riondino | Trailer

Le conseguenze dell’amore/ Consecințele iubirii (2004), regizat de Paolo Sorrentino, este un thriller psihologic cu o poveste de iubire plină de mister, care îi are în distribuție pe Toni Servillo, Olivia Magnani, Adriano Giannini și Angela Goodwin. Filmul, considerat o bijuterie care își menține farmecul glacial și unul dintre finalurile cele mai frumoase ale filmului italian din toate timpurile, urmărește transformarea unui bărbat introvertit, Titta Di Girolamo, un fost afacerist cu multe secrete, ce locuiește de opt ani într-un hotel din Elveția, care descoperă, la un moment dat, că e  îndrăgostit de fata de la bar și devine conștient că totul e gata să se prăbușească.

Proiecția din cadrul Visuali Italiane 2024 este ocazie specială de a (re)descoperi al doilea film al lui Paolo Sorrentino cu ocazia celei de-a XX-a aniversări a acestuia, un adevărat exercițiu de stil oferit de unul dintre cei mai iubiți regizori italieni.
Trailer: The Consequences of Love (2004) Trailer

Am văzut aseară în avanpremieră The Zone of Interest, un film care te face să te simți ca într-o cameră de gazare de la Auschwitz. Cu ce am greșit ca să merităm asta?

Pare că în sine, pentru că suntem oameni, suntem capabili de rău, deci vinovați apriori și trebuie să fim pedepsiți.

Regizorul Jonathan Glazer spune că avem cu toții această capacitate de a fi violenți, că e comod să încercăm să ne distanțăm de evenimente precum Holocaustul, fiind convinși că noi n-am putea să ne comportăm ca naziștii, dar crede că ar trebui să fim mai puțin convinși de asta. Ne spune că a încercat să ne arate mai degrabă conexiunile cu oamenii care au aplicat “soluția finală”, mai degrabă decât diferențele. Distribuitorul de asemenea ne spune că The Zone of Interest este despre banalitatea răului.

Dar banalitatea răului nu înseamnă că oricine poate ajunge autorul unor atrocități. Hannah Arendt, cea care a “inventat” conceptul de banalitate a răului, urmărind procesul nazistului Adolf Eichmann la Ierusalim, nu e de acord cu această interpretare. Eichmann a făcut o alegere morală și cu toții avem capacitatea de a judeca moral.

Așadar nu toți oamenii pot fi judecați apriori ca fiind capabili de atrocități, deci nu înțelegem de ce trebuia să fim pedepsiți cinematografic într-o măsura atât de drastică.
Într-adevăr, filmul face pe plac zeitgeist-ului, în care pare că toți trebuie să ne simțim vinovați pentru aproape orice. Dar The Zone of Interest, încercând să demonstreze acest lucru, reușește să demonstreze contrariul. Ceea ce tot e o realizare.

Arătând viața aparent idilică a familiei comandantului nazist Hoss, care trăiește într-o vilă gard în gard cu lagărul de exterminare de la Auschwitz, Jonathan Glazer se concentrează pe momentele obișnuite ale familiei (soția, cei 5 copii, comandantul).

Glazer nu arată nicio atrocitate din lagăr, dar nu e nimic subtil în această abordare. Nu e nimic diferit față de filmele în care violențele sunt grafice. Auzim împușcături, auzim strigătele ofițerilor și rugămințile prizonierilor, vedem fumul cuptoarelor care ard trupurile lor și hainele foștilor deținuți pe care și le împart cei din casă.

Devine evident, poate nu de la prima sau a doua scenă, dar rapid, că adulții familiei Hoss au făcut o alegere morală și o fac apoi în fiecare zi, de mai multe ori. În mod special, soția lui Hoss, Hedwig, este de-a dreptul fericită să facă această alegere mereu și mereu, în sunetele atrocităților.

Așteptam cu interes The Zone of Interest, pentru că ne-a plăcut Under the skin, al aceluiași regizor. Dar filmul nu funcționează cum ne-am fi așteptat. Ca să funcționeze, producția ar fi trebuit să vină cu o mai mare rigurozitate conceptuală, pe care nu am simțit-o nici în film, nici în explicațiile regizorului.

Filmul intră în cinematografe în acest weekend.