Pe Ludmila Uliţkaia am descoperit-o odată cu volumul Minciunile femeilor în urmă cu 7-8 ani şi a intrat rapid in categoria autorilor mei preferaţi. Ceea ce îmi place în mod explicit la ea este priceperea cu care studiază latura umană si apoi o descrie autentic, obiectiv, plin de sens si riguroare. Un alt motiv pentru care o citesc ţine de talentul extraordinar de a trata marginalitatea în opera literară. Personajele ei, cerşetori, femei cu morarvuri uşoare, săraci sau alte categorii defavorizate îşi găsesc atât de bine imaginea în cărţile acestei scriitoare încât îţi este imposibil să rămâi indiferent.
Volumul Fetiţele. Rude sărmane, apărut în 2013 reuneşte două cicluri de povestiri (Fetiţele şi Rude sărmane) din două etape considerate cruciale din existenţa umană: copilăria şi maturitatea. Cartea Ludmilei Uliţkaia surprinde perfect complexitatea gandirii cu care pot opera pe rând o copilă, o tânără mamă şi o batrână izolată în Rusia controversată a vremii. Povestirile din Fetiţele. Rude sărmane descriu foarte bine condiţia umană mai întâi în Rusia stalinistă de după război iar mai apoi în Rusia sovietică a anilor târzii.
O temă frecvent tratată de autoare în opera sa este mahalaua moscovită. Acest spaţiu repugnant pentru societatea de azi reprezintă pentru ea un izvor de inspiraţie, unde personajele sunt atât de reale încât cititorul parcă se regăseşte în descrierile pronunţate. Parcă ştie pe cineva care se apropie de personajul construit, parcă aseamănă locul descris în carte cu un loc ştiut de el… În acelaş timp, acest spaţiu este foarte de deschis şi omogen. Cei care îşi continuă viaţa aici nu au secrete, nu cunosc intimitatea casei închise şi nu se sfiesc să îşi expună viaţa.
Ludmila Uliţkaia spune despre acest loc în deschiderea povestirii despre fiica Buharei: „În vechea mahala moscovită, care înghiţea orice ca buretele, cu fundături şi unghere ascunse, cu cişmele îngheţate şi magazii de lemne, adevărate centre de atracţie, nu existau secrete în ceea ce priveşte viaţa de familie”.
Fetiţele reprezintă mici copile ale epocii care îşi trăiesc poveştile zilnice ca nişte veritabile eroine trecând curajoase prin încercările vieţii. Cele şase povestiri care deschid această primă parte a cărţii sunt pline de fascinaţie, cumpătare, decenţă dar în acelaş timp conţin şi acel strop de interdicţie şi non-culoare, ceva ce te ţine cu picioarele pe pământ. Această primă parte a carţii asigură primejdios doza de mister a firului narativ şi te face să aştepţi cu nerăbdare următorul pas descris. Ceea ce este excepţional conturat în acest volum constă în îmbinarea atât de naturală a inocenţei şi a cruzimii din rândul copiilor. Ludmila Uliţkaia reuşeşte spectaculos să exprime tendinţa maliţioasă a unui copil în contrast cu duioşia şi blândeţea altuia (Gayaneh şi Victoria).
Una dintre povestirile care provoacă şi intrigă cel mai tare poate fi considerată Fericita biata Kolîvanova. Descrierea condiţiei nefaste a acestei copile „mici şi neînsemante” conduce spre o poveste de dragoste atât de puerilă şi atât de puternică încât cititorul se întreabă în timpul lecturii oare de unde s-a inspirat autoarea. De la imaginea sărăciei lucii din mahalaua rusească şi până la pierderea virginităţii copilei cu imoralul Şurik Pauk toate scenele acestei povestiri instigă la milă, preocupare, posesivitate. Tot aici, un merit impresionant al autoarei poate fi observat în capacitatea de a masca eroticul în sânul acţiunii. Toate aceste aspecte fac din povestea Kolîvanovei dar şi din restul povestirilor, veritabile descrieri pline de culoare, ambiţie şi curaj reprezentate la o scară a copilăriei.
În ciclul Rude sărmane întâlnim o altă lume dar parcă acelaş decor. De data aceasta, cele şase povestiri reunesc situaţii în care adulţii îşi potrivesc stările şi experienţele în spectacolul citadin moscovit. Mahalaua este descrisă în această parte cu un farmec absolut. Dincolo de graniţa socială dintre oameni, delimitarile dintre cei săraci şi bogaţi se fac subtil şi precar, cititorul nefiind sigur în care parte a mahalalei se află. Fără dubiu, Rude sărmane prezintă nişte personaje înduioşătoare cu o forţă spirituală uimitoare.
Bronka este pentru mine cea mai fidelă reprezentare a femeii care alege să se împlinească prin puterea iubirii. Povestea m-a fascinat de la început şi am rămas uimită de nota romantică care i s-a dat la sfârşit. Invizibilă, ignorată deseori de cei din jur, Bronka pare la început personajul construit din resturi. Satisfacţia teribilă apare atunci când prin povestea vieţii ei smulge un strop de invidie din rândul celor care au trăit corect şi sub atenta rigoare a normelor societăţii. Cred ca pentru oricine care a citit povestea ei, au rămas impregnate cuvintele ei vizavi de dorinţa de o viaţă mai bună: „Atâta ştiam şi ţineam morţiş la ideea că oamenii nu trebuie să trăiască aşa cum trăiam noi: să mănânce, să doarmă şi să stea la taclale. Credeam că asta o să se termine şi o să înceapă altceva, ceva adevărat. Aşteptam în fiecare clipă să dispară totul şi să înceapă o viaţă nouă, fără toată urâţenia asta…”
Fetiţele. Rude Sărmane este un volum plin de întâmplări naturale transpuse într-o notă deseori discordantă. Toate aceste femei care sunt pline de imperfecţiuni, unele fizice altele morale ajung să compună un tablou aproape perfect al ambiţiei şi încrederii în sine. Este o carte plină de întrebări şi răspunsuri asupra cărora cititorul trebuie să reflecteze şi să îşi pună propria amprentă. Poate este incomodă dar niciodată plictisitoare.
