Să te naști femeie este un blestem, în anumite zone ale planetei. Au trecut mai bine de 100 de zile de la răpirea de către organizația teroristă Boko Haram a peste 200 de eleve dintr-o școală aflată în nordul Nigeriei. Vina lor: își doreau o educație. Dar în numele islamului și a kalaşnikoavelor cu care predică cuvintele profetului, liderul organizației a hotărât că acesteau au păcătuit împotriva lui Allah, așa că vor fi vândute în piață, ca niște vite, spre măritiș, credinciosului care va da mai mult.
Malala Yousafzai s-a întâlnit de curând, chiar în ziua în care a împlinit 17 ani, cu o parte dintre fetele ce au reuşit să scape din mâinile răpitorilor şi cu preşedintele impotent politic al Nigeriei, ce până atunci nici măcar nu avusese o întrevedere cu părinţii consumaţi de disperarea pierderii fiicelor lor. A obţinut o promisiune de acţiune, nu foarte folositoare, dar a reuşit, prin doar prezenţa ei, să atragă atenţia unei planete tot mai autiste.
Şi-a câştigat această putere de simbol, plătind un preţ scump. Pe 9 octombrie 2012, la vârsta de 15 ani, un taliban s-a urcat în autobuzul ce o ducea pe ea şi colegele ei spre şcoală. A întrebat: Cine e Malala? A recunscut-o pe fata ce tocmai câştigase primul Premiu de Pace al Pakistanului şi cu o mână tremurândă a tras trei gloanţe cu pistolul Colt pe care îl avea asupra sa. Unul din gloanţe a trecut prin orbita ochiului stâng al Malalei, iar celelalte două au rănit alte două fete ce au ales să nu rămână analfabete de frica unor maulana, învăţaţi islamici, ce au luat ostatic mesajul Coranului şi l-au înlocuit cu o predică a violenţei oarbe împotriva oricui li se opune.
La intrarea în valea Swat exista un semn ce spunea: Bine aţi venit în Paradis! Majoritatea locuitorilor văii aparţin unui trib numit Paştun, popor renumit pentru ospitalitatea lor, de care a profitat şi Bin Laden, atunci când s-a refugiat timp de un an în această zonă. La miezul societăţii lor se afla noţiunea de Nang, onoare, ce a fost înlocuită odată cu strecurarea şarpelui taliban printre oameni, cu oprimarea lui Haram, interzis. Mai întâi au pus o interdicţie pe magazinele de cd-uri şi dvd-uri, apoi televizoarele au fost arse în stive pe străzi, femeilor le-a fost dictat că nu este bine să iasă din casă neînsoţite de un bărbat din familie, chiar şi dacă era un băieţel de 5 ani, vânzătorii din bazar, altă dată prosperi, au dat faliment, pentru că bijuteriile, mătăsurile şi, în general, mersul la shoping a fost declarat un păcat. Muzica a fost eliminată, dansul, până şi jocurile de societate. Se spunea că patrulele talibane obişnuiau să meargă prin cartiere şi dacă auzeau râsete dintr-o casă dădeau buzna să verifice ce se întâmpla în neregulă acolo. De aici până la shura, tribunale publice, ce dădeau ca pedeapsă biciuri în pieţe şi izbucnirea unei epidemii de execuţii prin decapitare sau împuşcare a poliţiştilor şi a tuturor opozanţilor shariei impuse de talibani, nu a mai fost decât un pas. Paradisul fusese pierdut.
Malala a intrat în vizorul lor atunci când şi-au îndreptat privirea spre şcolile de fete. Tatăl acesteia, Ziauddin Yousafzai, deţinea o şcoală ce avea şi clase de fete. Asta a atras mânia talibanilor, care l-au atenţionat că încalcă legile islamice, pentru că fetele nu trebuie să meargă la şcoală. O fată e atât de sacră, că trebuie să stea în odăile femeilor şi înseamnă ceva atât de personal, că nici un nume de femeie nu apare în Coran, pentru că Dumnezeu nu vrea să fie numită.
Un idealist, ce şi-a crescut fiica în acelaşi spirit, el a început să lupte pe toate fronturile cu delirul religios al talibanilor. S-a împotrivit deciziei inevitabile a mulahului suprem,aflat în închisoare, de a închide şcolile pentru fete, protestând în presa locală, presa naţională şi chiar cea internaţională. Căci Malala şi familia ei au fost subiectul unui mini-documentar realizat de cei de la New York Times pentru a prezenta ce se întâmplă în valea Swat. Presa a adorat-o pe micuţa pakistaneză ce vorbea cu multă pasiune despre dreptul fetelor la educaţie, în timp ce urca pentru ultima oară scara spre clasa ei, cu un ghiozdan jerpelit cu Harry Potter pe spate. A dat nenumărate interviuri şi a devenit un simbol al oprimării şi tragediei poporului paştun. Căci în acea perioadă armata, la presiunea americanilor, a intervenit în zonă şi a provocat cel mai mare exil din istoria paştunilor. Aceştia au plecat în masă spre capitala Islamabad, devenind refugiaţi în propria ţară. Câteva sute de şcoli au fost aruncate în aer, în această perioadă.
Situaţia din Pakistan nu este foarte uşor de explicat sau înţeles pentru cei din partea noastră de lume. Dar reţeta prin care talibanii, foşti luptători în jihadul împotriva ruşilor ce au invadat Afganistanul în anii 80, au convins populaţia din Swat să se predea de bună voie, este una simplă. Oamenii erau nemulţumiţi de funcţionarii corupţi ai guvernului şi sistemul greoi de justiţie. Sistemul feudal al hanilor, mari proprietari de pământ, ce exploatau majoritatea săracă a populaţiei îi facea să se simtă neputincioşi şi nedreptăţiţi. Bombele americane loveau în fraţii lor musulmani din Afganistan, după atacurile de la 11 septembrie, şi tineri educaţi pe gratis în şcoli religioase înfiinţate în timpul războiului împotriva ruşilor, cu bani saudiţi şi americani, erau acum spălaţi pe creier în a deveni martiri pentru noul jihad împotriva americanilor. Asta pentru că oportunităţile în zonă erau minime, maxim să meargă la muncă în construcţii în Dubai sau Qatar, şi răsplata cerească pe bază de virgine suna grozav. Adaugă la asta un cutremur şi un rând de inundaţii la care ajutorul a venit de la talibani şi nu de la guvern, plus un lider carismatic cunoscut ca Radio Mullah, pentru că vorbea zi de zi la singura formă de comunicare accesibilă unei populaţii analfabete, şi ai reţeta de succes pentru a prelua controlul asupra unei mari părţi din Pakistan.
Eu sunt Malala este o carte îmbibată în idealismul fără margini a tinerei autoare, dar nu este o carte naivă. Căci cea ce dirijează naraţiunea din umbră, Christina Lamb, este o corespondentă foarte apreciată a BBC şi ştie să dozeze de-a lungul poveștii tragice, dar plină de optimism, a tinerei copilei, pagini întregi de informaţii necesare înţelegerii unei lumi atât de străine nouă.
Nici umorul nu lipseşte. Citind Alchimistul, de Paulo Coelho, are doar 15 ani, nu o judecaţi, remarcă ceva legat de mesajul cărţii: când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău. cred că Paulo Coelho nu s-a întîlnit niciodată cu talibani sau cu politicieni de-ai noștri inutili.
Malala era o adolescentă normală, cu preocupările ridicole ale vârstei, cum ar fi competiţia pentru primul loc din clasă, creme de ten, Twilight şi Justin Bieber, ce s-a văzut lovită, fără voia ei, de stânca obscurantismului religios, condusă de nişte laşi cu bărbi încâlcite, ce nu au avut nici o reţinere în a da unui tânăr spălat pe creier ordinul de a ucide o copilă, ce nu se încadra în modelul lor învechit de femeie. Dar Malala a supravieţiuit să-şi spună povestea şi a devenit, într-o lume obsedată de vedete adolescente ce se bâţâie obscen prin videoclipuri, un model de comportament decent, caritabil şi angajat în mod activ în a face lumea un loc un pic mai puţin îngrozitor de trăit.
De citit.
Dacă vreţi să sprijiniţi Fundaţia Malala sau să aflaţi mai multe despre activitatea ei, puteţi să o faceţi aici.
