Facebook
Acasă Articole Pagină 196

Articole

Ultimele

Danny Collins

Alma Marhamati
-
0

Scenaristul Dan Fogelman, răspunzător pentru filme precum Crazy, Stupid, Love sau Last Vegas, nu a vrut să-și lase cel mai nou scenariu în mâinile niciunui regizor, deci a decis să-şi asume şi această sarcină  pentru a transpune pe peliculă Danny Collinsexact cum şi-l imaginase.

Filmul, intitulat inițial Imagine, are în centru un rocker expirat, interpretat de Al Pacino, care trece printr-o revitalizare creativă și sentimentală după ce managerul său Christopher Plummer (Beginners, The Girl with the Dragon Tatoo) îi dă o scrisoare pe care i-ar fi scris-o chiar John Lennon. De partea muzicală originală se ocupă Ryan Adams și Theodore Shapiro (The Secret Life of Walter Mitty), însă coloana sonoră va cuprinde și melodii ale lui John Lennon.

În film apar Jennifer Garner (Men, Women & Children), Annette Bening (The Kids Are All Right) și Bobby Cannavale (Blue Jasmine, Chef).

Dragostea in vremea Copilului din Mahlstadt –Secretele imaginatiei perverse

Adriana Gionea
-
0

Dacă te aflai în căutarea unor proze scurte în care maleficul se strecoară blând în cotidian pentru a se dezlănţui imprevizibil spre final, atunci volumul Dragostea în vremea Copilului din Mahlstadt este o alegere inspirată.

Autorul, Clemens J. Setz, noua voce premiată a literaturii austriece, ştie cum să intre în culisele ascunse ale faptelor aparent nevinovate şi bine intenţionate pentru a scoate la suprafaţă bizarele plăsmuiri ale imaginarului uman. Stai liniştit! Nu vei avea parte de sânge, în cazul în care leşini la vederea lui. Torturile sunt doar de natură psihologică, deşi filmele horror de mâna a doua, menite să te îngreţoşeze prin acte crude, ţi se vor parea inofensive pe lângă instrumentele sinistre ale imaginarului pervers.

Începutul lin şi întorsătura bruscă de situaţie, precedată de unele detalii subtile ce te pot ajuta (dacă eşti atent) să adulmeci schimbarea macazului spre o zonă întunecată, îţi amintesc de povestirile scrise de Julio Cortazar, grupate în volumul Cât de mult o iubim pe Glenda, doar ca argentinianul sedus de Paris este un motan alunecos şi molatec precum un tango pe lângă Setz cel sfredelitor. În prozele din acestă carte, Setz îţi promite că te va purta de la dramele înduioşătoare ale personajelor obligate să îndure un trai monoton şi cenusiu la întâmplările şocante, care pun la îndoială graniţele suportabilităţii în faţa unor jocuri psihologice sadice. Scriitura lui îi serveşte de minune scopul, acela de a te învăţa să tânjeşti după fiecare pagină care să te adâncească din ce în ce mai mult în lumea personajelor, deşi te cutremuri la fiecare pas, de parcă ai fi victima cu tendinţe masochiste, dresată să aştepte recompensa amânată prin suspansul prelungit cu încă un paragraf încărcat de suplicii. Dacă eşti genul de cititor blamat de pudici din cauza lecturilor scandaloase, chiar şi în cazul celor de calitate, scuza Nu este frumos, nici demn de un om cult să abandoneze o carte premiată va putea fi invocată din plin în apărarea plăcerilor livreşti vinovate.

Autorul face un cocktail Molotov din problemele omului contemporan, printre care hărţuirea, alienarea, însingurarea, rutina exasperantă sau comportamentul deviant, pe care îl stinge cu puţine secunde înainte de a ţi se aprinde în faţă. Doar că nu anihilează efectul incendiar, ci doar îi permite o manifestare vicleană, ce poate căpăta mai multe nuanţe, de la cele ale unei fantezii care te duce într-o lume ireală, unde se întâlnesc Haruki Murakami şi Julio Cortazar (povestirile: Dragostea in vremea Copilului din Mahlstadt, Cărţile de vizită, Condillac, Piesa principală a colecţiei, Carusel, O povestire foarte scurtă), la cele specifice unui film despre tulburări groteşti, demne de American Psycho (Scuzele, Cadavrul) sau de varianta feminină a Marchizului de Sade (Femeia-paratrăsnet sau Education Sentimentale). Pentru cei mai sensibili, care preferă să trateze dramele contemporane prin empatie, nu prin cinismul nihilist, Setz a pregătit o variantă minimalistă şi mai puţin complicată a lui Solaris în povestirea Caracter IV şi o meditaţie asupra obsesiei pentru jocurile video (povestirea Mici animale cafenii) cu tendinte borgesiene demne de lumile paralele create de scriitorul argentinian în volumul Ficţiuni.

Citind povestirile lui Setz, vei găsi două atitudini faţă de personaje: compasiunea manifestată în fabricarea unei realităţi virtuale, unde straniul ia forma salvării, şi una demnă de un povestitor nemilos, acuzat că are o imaginaţie bolnavă, care nu iartă nici lumea copilăriei, prozele Conversaţia părinţilor din Hansel şi Gretel şi Paharul cu lapte aşteptând inocenţa la cotitură pentru a-i scoate naivitatea din cap. Totuşi, în ciuda unei incizii adânci în psihologia devianţei, Setz nu oferă analize, ci finaluri ciudate, suspendate la graniţa dintre cruzime şi fabulosul camuflat în repetitivitatea cotidiană.

Editura Univers, 2013

imagini: Alvar Aalto (www.facebook.com/bauhaus.movement) si Markus Einspannier (Art People Gallery)

Song One

Alma Marhamati
-
0

Deși existau discuții despre asemănarea periculoasă dintre Song One și Begin Again, trebuie spus că primul se conturează puternic ca dramă. Era de aşteptat, la urma urmei, un frate intrat în comă este un pretext mai bun pentru un cântec  decât despărţirea de Adam Levine.

Franny (Anne Hathaway) și Henry (Ben Rosefield, Boardwalk Empire) sunt doi frați care s-au pierdut pe drumul către cariere extrem de diferite: el vrea să fie muzician și cântă în stații de metrou, în timp cea ea își pregătește lucrarea de doctorat în antropologie.

Când Henry suferă un accident, vinovăția o face pe Franny să abandoneze lucrarea, să se întoarcă în New York și să întreprindă o serie de acțiuni de-a dreptul dubioase (citirea jurnalului lui Henry, stalkerirea cântărețului preferat al acestuia), menite să-l trezească pe Henry din comă, dar mai ales să-i dea ei ocazia să-și răscumpere greșelile trecutului.

În film apar și Johnny Flynn (Clouds of Sils Maria) și Mary Steenburgen (30 Rock).

Recomandari pentru weekend-ul 5-7 decembrie

Dana Nicolae
-
0

În weekend-ul acesta primim cadouri! Dar și dăm cadouri! Dacă nu sunteți îndeajuns de inspirați în privința cadourilor pe care doriți să le faceți celor dragi, noi vă recomandăm târguri de Crăciun, cărți de la Festivalul Internațional de Literatură și bilete la premiere de film, dar și la teatru sau concerte. Iar pentru relaxarea de după vânătoarea extenuantă de daruri, vă recomandăm articole culturale și muzică făină.

 

În weekend-ul acesta vizionăm în premieră…

 

Nightcrawler– Prădător de noapte. Drama cu Jake Gyllenhaal în rolul lui Lou Bloom, un jurnalist care descoperă că infracțiunea de noapte de pe străzile Los Angeles-ului este un subiect generos și o rampă de lansare pentru cariera lui.

Paddington. Film de animaţie care spune povestea unui urs din Peru, ajuns tocmai la Paddington Station, în Londra. Acesta descoperă că traiul în inima oraşului nu are nimic bun pentru visătorii care şi-au creat o imagine ireală a Londrei în mintea lor.

St. Vincent – Sf. Vincent. Bill Murray apare rolul lui St. Vincent de Van Nuys: un veteran de război mizantrop, hedonist și țâfnos. Acesta devine un ciudat mentor pentru copilul vecinilor divorțați, jucați de Melissa McCarthy (Bridesmaids, The Heat) și Scott Adsit (30 Rock). 

The Judge – Judecătorul. Drama despre Hank Plamer (Robert Downey Jr.), un avocat de succes care se întoarce în orașul natal pentru funeraliile mamei sale. Deși înstrăinat de tatăl său bolnav de Alzheimer (Robert Duvall), Hank trebuie să îl reprezinte în fața tribunalului, fiindcă acesta este acuzat de uciderea soției. 

Anochece en la India – Noaptea vine în India. Povestea lui Ricardo (Juan Diego), un spaniol hipiot care se află în scaunul cu rotile de 10 ani și își dorește să moară pe malul fluviului Gange și să o reîntâlnească pe Gadhali, iubirea vieții sale. Dana (Clara Vodă), menajera lui româncă, îl însoţeşte în această călătorie care îi poartă de-a lungul Europei, Turciei, Iranului şi Pakistanului.

 

În weekend-ul acesta citim…

 

Știri de pe Broadway! Emma Stone este noua Sally Bowles din.. Ați ghicit! Musicalul Cabaret ce se pune în scenă la Teatrul Studio 54 de pe Broadway. Emma arată nemaipomenit!

 

Un articol al scriitoarei comtemporane americane Adelle Waldman pentru The New Yorker care apără romanul tradițional în fața unei invazii de literatură fictivă semi-autobiografică.

 

Despre cum au transformat graficienii Mark Shanley și Paddy Treacy cele mai impertinente şi ignorante comentarii ale clienților lor în afișe publicitare.

 

Scrisori ale lui Vincent van Gogh către fratele său Theo, în care abordează importanța relațiilor cu ceilalți – Oare se vede pe dinafară ce se întâmplă pe dinăuntru? Cineva are un foc imens în sufletul său și nimeni nu vine niciodată să se încălzească la el, iar trecătorii nu văd altceva decât un pic de fum la vârful hornului.(van Gogh)

 

O revistă de benzi desenate amuzantă despre ideile și viața lui Sigmund Freud.

 

În weekend-ul acesta ascultăm…

 

Cele două cântece compuse de Lana del Rey pentru noul film al lui Tim Burton, intitulat Big Eyes. Dacă pe el l-a fermecat stilul și vocea gravă a artistei, evident că ne va fermeca și pe noi, cinefilii.

 

O compilație de cântece folosite pentru soundtrack-ul filmelor lui Woody Allen. Pe 1 decembrie regizorul și-a sărbătorit ziua de naștere și noi o putem sărbători cu el fie cu un maraton cu filmele sale, fie ascultând aceste cântece pe fundal în timp ce citim un articol omagial foarte amuzant despre supraviețuirea în tramvai Woody Allen style.

 

În weekend-ul acesta mergem la…

 

Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB) care reuneşte scriitori din mai multe ţări precum Brazilia, Palestina, Malta, Ucraina, Marea Britanie sau Italia, iar iubitorilor literaturii SF le va fi dedicată o seară specială.

Înscenarea, de Alina Suărășan – piesa de teatru a Companiei de teatru Frank despre un tânăr scriitor (Bobby Kaufman) care vrea să afle cum ar fi viața lui dacă ar fi celebru.

La Harneală– piesă de teatru despre campania de evacuări forțate a locatarilor din zona (recent) de maxim interes Rahova-Uranus. După spectacol urmează o discuție cu victimele evacuărilor forțate.  

Dragoste, în patru tablouri– piesă de teatru de Lukas Bärfuss, ce se va pune în scenă la TNB, în cadrul programului 9G. Intrarea este liberă.

Concert Narcotango pe 6 decembrie– Argentinienii de la Narcotango îmbină ritmurile tangoului cu sunetele mai moderne ale muzicii electronice, dar şi cu elemente de jazz şi rock reuşind să-şi creeze un stil şi o atmosferă aparte.

Expoziţiile Dulapul și Muzica / Cupboard and a Song, Bucharest Artistic Education and Romanian Art after 1950, Dispoziţii în Timp şi Spaţiu / Dispositions in Time and Space, Noi începuturi, WHAT ABOUT Y[OUR] MEMORY ale căror vernisaje au avut loc cu ocazia Aniversării MNAC. 10+3.

SPAŢIU EXPANDAT – Insider and Outsider– un program de artă publică având ca scop activarea spaţiului public urban prin intervenţii temporare ce variază de la sculptură sau instalaţie la performance.

SUVENIR DE BUCURESTI – ediţia de iarnă, unde vom putea vizita o expoziție specială de pictură, grafică și artă decorativă ce are ca scop promovarea valorilor cultural-estetice ale Bucureștiului.

Bucharest Christmas Market, unde Moș Crăciun și spiridușii săi ne vor ajuta să cumpărăm cele mai potrivite cadouri pentru cei dragi.

Salonul Naţional de Artă Decorativă 2014, unde ne întâlnim cu lucrările a peste 80 de artişti plastici români,  acoperind toate tehnicile artelor decorative : tapiserie, broderie, tehnici mixte, forme artistice decorative din metal, ceramică şi sticlă.

Teatru de Umbre pentru… copii şi adulţi – ateliere de teatru de umbre destinate atât copiilor, cât și adulților, organizate de Muzeul Național al Satului.

Impact Fair – Târgul cadourilor cu suflet – pentru cei dornici să găsească nişte cadouri nonconformiste şi creative, realizate de artişti plastici sau de tineri designeri. 

Diferente – Eliza Graves

Cătălin Olaru
-
0

Ecranizare a unei povestiri comice de Edgar Allan Poe, Eliza Graves are toate datele unui film fără cusur, cu o singură condiţie: să se întâlnească exclusiv cu o anume categorie de spectatori –  lucru valabil, de altfel pentru orice alt film făcut vreodată. În cazul de faţă, e vorba de acei membri ai publicului pentru care horror gotic = castel sau conac în pădure, domniţe neajutorate, multă ceaţă, ocazional tunete şi lupi hăulind vag sinistru, spectru larg în care intră şi producţii TV precum Dark Prince: The True Story of Dracula, filmat în anul 2000 la noi în ţară. O a doua condiţie: spectatorii să fie aleşi pe sprânceană din aceia care se miră şi/sau se sperie foarte uşor.

Actriţa Kate Beckinsdale cântă la pian ca şi cum indicaţia regizorală ar fi fost să  îşi închipuie că face dragoste cu instrumentul ale cărui clape le apasă. Asta nu o transformă într-o Tori Amos victoriană; de fapt, nu o transformă absolut deloc. Vedeta britanică se joacă tot pe sine, dar emanând ceea ce probabil că e propria ei noţiune de erotism (ochii închişi, capul dat într-o parte, gura întredeschisă). Prestaţia ei nu e diferită de cea a actriţei care o interpretează pe partenera lui Marin Etu (Alexandru Potocean) în recentul Brâncuşi… din eternitate, cu replica ei memorabilă: Vezi că te trimit la Canal! Sau mai bine la canalul meu. Diferenţa rezidă în aceea că Eliza poartă o crinolină de mare efect pentru publicul descris în paragraful de mai sus şi reuşeşte să nu îl denunţe pe partenerul său până la sfârşitul filmului.

Felul în care eroul trece diferitele probe la care îl supune superiorul său, doctorul Silas Lamb (Ben Kingsley), nu e diferit de cel în care eroii benzilor desenate îşi îndeplinesc misiunile. Aruncat într-o celulă alături de un deţinut periculos, se salvează în ultimul moment citind un nume de pe un zid. Când e cât pe-aci să fie descoperit, se dă alarma şi e salvat. Modul în care reuşeşte să trateze o pacientă se presupune că ar trebui să fie spectaculos, dar nu e, cum nu este nici finalul când îşi înfrânge adversarul cu o fotografie pe care o desprinsese dintr-un dosar, dar despre care nu ştia mai nimic. Totul e ca acest Tintin britanic să aibă câştig de cauză, deoarece adversarii lui sunt răi (doctorii întemniţaţi şi nebunii, adică falşii doctori, deopotrivă), în timp ce el e bun. Mai exact, e bun pentru că e îndrăgostit, iar iubirea, se ştie, nu cunoaşte piedici, nici măcar atunci când se înfiripă la balamuc, între doi pacienţi pe alocuri suspect de sănătoşi (mai precis, atunci când joacă un rol pentru a atinge un scop şi o fac extrem de convingător).

Lupta dintre Newgate şi Mickey Finn (David Thewlis), locotenentul lui Silas, pare a fi inspirată de filmele lansate direct pe DVD cu Van Damme, Seagal sau Wesley Snipes. Cei doi folosesc mai multe arme pentru a-şi învinge adversarul (cuţit, pistol, lopată, pumni, cărbuni) şi unghiurile sunt imposibile, astfel încât mare lucru nu se înţelege, atâta doar că nu pozitivul, ci negativul e o glorie apusă, şi nu din filmele pe video, ci din cinematograful de autor, iar Eliza Graves a fost filmat nu în România, ci în Bulgaria. Nu în ultimul rând, filmului lui Anderson îi lipseşte o cursă cu maşini.

Nu puteau lipsi din azilul de nebuni al lui Eliza Graves camerele şi compartimentele secrete pe care eroul le descoperă treptat. Filmul lui Brad Anderson (The Machinist) are atât un subsol secret, unde adevăraţii angajaţi ai azilului sunt ţinuţi prizonieri (şi care e atât de secret, încât ajunge ca doctorul Newgate să apese pe clanţă şi gata, a intrat), cât şi o ascunzătoare, în biroul doctorului Salt, adevăratul director al azilului, în care e pus la păstrare un dosar al unui pacient. O dată descoperit subsolul, protagonistul află de existenţa unei conspiraţii, în timp ce dosarul secret nu îl ajută cine ştie ce. Diferenţa dintre această ecranizare şi orice episod din serialul de desene animate Scooby-Doo rămâne, aşadar, aceea că Newgate nu aleargă de colo-colo întruna, ca un bezmetic.

Trilogii cinematografice pentru un weekend prelungit

Post Modern
-
0
Trilogii cinematografice pentru un weekend prelungit

Fiindcă ne aşteaptă  un weekend de trei zile, ne-am gândit să alegem  câteva trilogii care merită (re)văzute.

1. Shrek : An Ogre a day keeps the doctor away.

Filmele au multe de învăţat din trilogia Shrek, mai ales când vine vorba de introdus personaje noi . In fond, cine şi-l poate imagina pe Shrek fără Puss in Boots, iar pe Puss in Boots fără vocea lui Antonio Banderas?

2. The Three Flavours Cornetto Trilogy : Don’t say that, the zed-word!

 

Ne-am obişnuit deja să vedem orice pe marile ecrane, supereroi de tot felul salvează lumea de câteva ori pe săptămână, însă nimic nu ne-a  pregătit pentru asta: o armată de zombi atacă un orăşel, iar localnicii nu au decât o singură armă: umorul englezesc.  Shawn of the Dead,  Hot Fuzz, The World’s End au fiecare o savoare diferită, însă merg cel mai bine împreună.

3. Brigada Diverse : Trebuie tovarăşe, trebuie!

 

Fiindcă tot se apropie ziua de 1 decembrie, poate n-ar strica să fim puţin naţionalişti şi să petrecem câteva ore în compania lui Dem Rădulescu & Co. Face bine la ulcer.

4. The Matrix Trilogy : Red pill or blue?

 

Matrix este unul dintre acele SF-uri pe care le-a văzut toată lumea, însă doar câţiva le-au înţeles. Dincolo de efectele speciale care îţi iau ochii,  The Matrix naşte o serie întrebări despre natura realităţii şi a conştiinţei, despre predestinare, alegere şi liber arbitru, fără să ofere un răspuns precis, iar la final nu vei mai ştii să deosebeşti visul de realitate.

5. Star Wars Original Trilogy: Vei înţelege în sfârşit The Big Bang Theory




Nu are sens să explicăm de ce Star Wars este un film bun, fără de care genul Science Fiction este de neimaginat. Dacă nu l-ai văzut încă înseamnă că nu eşti amator de SF-uri, iar dacă l-ai văzut din pură pasiune explicaţiile sunt de prisos. Ceea ce neiniţiaţii în secretele Forţei ar trebui să ştie este că după ce vor vedea trilogia originală vor înţelege în sfârşit poantele din The Big Bang Theory sau Friends. Cine ştie poate vă va da curaj să încercaţi şi un Star Trek…

6. The Dollars Trilogy: Clint Eastwood la puterea a 3-a

 

The Good, the bad and the ugly este una dintre puţinele bijuterii ale genului western, plin de replici savuroase rostite de un Clint Eastwood de zile mari. De fapt, filmul este al treilea dintr-o serie de westernuri în regia lui Sergio Leone, completând seria formată iniţial din A Fistfull of Dollars şi For a Few Dollars More. Aveţi trei zile la dispoziţie să părăsiţi Estul Sălbatic şi să vă mutaţi temporar în Vest, care în ciuda mult proclamatei sălbăticii lasă întotdeauna binele să învingă.

7. L’Eclisse, La Notte, L’Avventura:  Hipsterul din tine va fi mai fericit.

 

L’Eclisse, La Notte, L’Aventura contrazic toate prejudecăţile noastre despre trilogii. Filmele lui Antonioni nu sunt comerciale, totul este nuanţat, fără început, fără sfârşit. Povestea se ţese din câteva replici şi multe tăceri, însă reuşeşte să te hipnotizeze prin imagine şi jocul unor actori ca Marcello Mastoiani, Monica Vitti, Jeanne Moreau. Nu avem de-a face cu o acţiune diluată întinsă pe prea multă peliculă, ci cu scenarii separate unite prin tematică.

8. Trois couleurs: Now I have only one thing left to do: nothing.




În încercarea sa de a vorbi despre societatea in care trăieşte, Krzysztof Kieslowski prezintă  în filmele sale drame umane autentice fără nicio urmă de patetism. Pentru a se feri de orice clişeu, de poveşti cu eroi, el aşază în centrul poveştilor sale trei franţuzoaice, aparent cât se poate de normale. Bleu, Blanc, Rouge îmbină comedia şi drama reuşind să redea destul de convingător Franţa din ultimii ani ai secolului XX,  aducând-o în prezent pe celebra Marianne cu ajutorul a trei actriţe talentate  Julie Delpy, Juliette Binoche şi Irene Jacob.

9. Lord of the Rings : My precious!

 

Nu puteam scrie o listă cu trilogii fără să vorbim despre hobbiti, vrăjitori, elfi şi alte creaturi ieşite din imaginaţia lui J.R.R Tolkien. In fond, puţine filme au aprins imaginaţia cinfililor în aceeaşi măsură ca aventurile lui Frodo şi Sam. Ele merită revăzute, fie şi  numai pentru a le compara apoi mai obiectiv cu trilogia soră Hobbitul.


10. The Godfather : Don’t go against the family!

 

Dacă nu ai văzut încă the Godfather, soarta, mai blândă decât Vito Corleone, îţi mai oferă o şansă să vezi cea mai unită şi totodată cea mai disfuncţională familie din istoria cinematografiei. În mod normal, Naşul ar fi trebuit să pară un one-man-show Marlon Brando, însă filmul lui Francis Ford Coppola este departe de a fi un film normal. Al Pacino, Robert de Niro, Robert Duvall reuşesc să-i ţină piept legendei hollywoodiene făcând din trilogia Naşul un film care se vede cu sufletul la gură, în care toate personajele evoluează treptat, şi nu întotdeauna în direcţia pe care ne-am fi dorit-o.

Recomandari pentru weekend-ul 28-30 noiembrie

Dana Nicolae
-
0

Weekend-ul acesta este mai degrabă unul de repaus, de pregătire pentru vacarmul de sărbători. Evenimentele sunt în număr mic, dar nu mai puțin importante. Avem filme pentru toate gusturile, teatru și expoziții, dar și recomandări de articole interesante.

 

În weekend-ul acesta vizionăm în premieră…

 

Horrible Bosses 2– Şefi de coşmar 2. Ca o continuare firească a evenimentelor din primul film, noile întâmplări îi găsesc pe Nick (Jason Bateman), Kurt (Jason Sudeikis) și Dale (Charlie Day) într-o situaţie inedită. Cei trei decid că e timpul să nu mai dea socoteală șefilor și să își înființeze propria afacere, însă planurile lor sunt date peste cap de un investitor dibaci (Christoph Waltz).

Ida. Acțiunea filmului are loc în Polonia anilor ’60. Anna (Agata Trzebuchowska) este o călugăriță novice care, înainte de a-și depune jurămintele, este trimisă să își viziteze familia. Astfel, ea află de originile evreiești ale părinților săi şi că aceștia au fost victimele regimului nazist.

Scurt/4: Istorii de inimă neagră. Film românesc de tip omnibus reunind patru scurtmetraje românești independente recente. Liantul dintre cele patru scurtmetraje îl reprezintă tematica abordată: deși poveștile sunt diferite, se vorbește de viață, dragoste și, mai ales, de moarte. Proiecţia se poate viziona gratuit la Cinema Studio în baza rezervării – detalii aici.

The Penguins of Madagascar– Pinguinii din Madagascar. Pinguinii preferaţi revin în prim-plan. Skipper, Kowalski, Rico şi Private trebuie să fie uniţi, deoarece au de îndeplinit o misiune importantă la nivel înalt, în calitate de spioni globali.

Jessabelle – După Annabelle, vine horror-ul Jessabelle, despre o tânăra pe nume Jessabelle (Sarah Snook) care se întoarce în orăşelul de baştină din Louisiana pentru a se recupera în urma unui accident de maşină. Acolo, este băntuită de un spirit neliniştit.

 

În weekend-ul acesta citim…

 

O recenzie realizată de Richard Brody pentru The New Yorker despre filmul Jocurile foamei: Revolta – Partea I şi maniera în care acesta devine un reality show politic.

 

Despre somnul creativ sau visatul ochii deschişi în procesul de scriere în viziunea lui Stephen King.

 

Un articol despre întreaga operă a regretatului Guy Bourdin, fotograful suprarealist care a adus moartea, violenţa şi fetişismul în fotografia de modă.

 

Despre o serie de fotografii, I Am About to Call It a Day, aparţinând lui Bieke Depoorter, care a fotografiat oameni din toate părţile SUA în spaţiul lor privat, cum ar fi dormitorul, la sfârşitul zilei. Pentru proiect, fotografa belgiană a călătorit făcând autostopul şi a abordat persoanele care o preluau.

 

O altă serie, dar de ilustraţii, ce reprezintă cuvinte aparţinând diverselor popoare ce nu pot fi traduse în alte limbi.

 

Ultima serie de ilustraţii – Archist – realizată de arhitectul Federico Babina care transpune stilul pictorilor iconici în proiecte de arhitectură. 

 

Despre cum dezordinea ne face mai creativi.

 

În weekend-ul acesta ascultăm…

 

Albumul Born To Die al Lanei del Rey. Recent, artista a compus două cântece pentru ultimul film al lui Tim Burton, Big Eyes – despre pictorița Margaret Keane, cunoscută pentru portretele sale de copii cu ochi exagerat de mari. Prima piesă poartă numele filmului, iar cea de-a doua se intitulează I Can Fly. Să sperăm că vor deveni accesibile publicului cât de curând!

 

În weekend-ul acesta mergem la…

 

Warm-up Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF) – eveniment cu intrare liberă cu proiecție de scurtmetraje şi un workshop despre filmul experimental, ce precede BIEFF-ul.

CinePOLSKA – festival de film polonez care ne aşteaptă, în lumina sărbătoririi a 25 de ani de la căderea comunismului, cu șase filme produse în 2013, ce prezintă diferite forme ale libertății.

Viaţa merită să fie trăită – un musical care va fi pus în scenă la Casa de Cultură a Studenţilor şi care explorează teme  majore  ale  existenţei  umane: fervoarea  adolescenţei, iubirea, durerea  dragostei  neîmpărtăşite, războiul, lupta  pentru  împlinirea  unui  ideal, speranţa  care  animă   acţiunile  noastre.

Noiembrie la CNDB – stagiune din cadrul Centrului Naţional de Dans din Bucureşti care ne aşteaptă duminică la spectacolul THE INSTITUTE OF CHANGE, inspirat de operaţiile de schimbare de sex din România.

E Noiembrie E Festival Ionesco/u continuă cu spectacole şi activităţi omagiale dedicate figurii lui Eugen Ionescu şi teatrului absurd autohton sau străin.

Expoziţiile ale căror vernisaje vor avea loc cu ocazia Aniversării MNAC. 10+3.

SPAŢIU EXPANDAT – Insider and Outsider– un program de artă publică având ca scop activarea spaţiului public urban prin intervenţii temporare ce variază de la sculptură sau instalaţie la performance.

Evadează – Expoziţie de fotografie– expoziție de fotografie ce aparține artistei Cristina Pop şi care reprezintă o călătorie vizuală prin cele patru anotimpuri care invita publicul să evadeze din monotonia mediului citadin și să redescopere lumea fascinantă și plină de culoare a naturii. 

SUVENIR DE BUCURESTI – ediţia de iarnă, unde vom putea vizita o expoziție specială de pictură, grafică și artă decorativă ce are ca scoppromovarea valorilor cultural-estetice ale Bucureștiului.

Teatru de Umbre pentru… copii şi adulţi– ateliere de teatru de umbre destinate atât copiilor, cât și adulților, organizate de Muzeul Național al Satului.

Bucharest Christmas Market, unde Moș Crăciun și spiridușii săi ne vor ajuta să cumpărăm cele mai potrivite cadouri pentru cei dragi.

Salonul Naţional de Artă Decorativă 2014,unde ne întâlnim cu lucrările a peste 80 de artişti plastici români,  acoperind toate tehnicile artelor decorative : tapiserie, broderie, tehnici mixte, forme artistice decorative din metal, ceramică şi sticlă.

Scurt/4: Istorii de inima neagra – Rasetele din spatele tragediei

Adriana Gionea
-
0

Să aduci scurtmetrajele româneşti independente în marile cinematografe devine un act de curaj la noi. Spre încântarea cinefililor atraşi de marile festivaluri (şi) datorită secţiunii speciale dedicate filmelor scurte, echipele din spatele a patru scurtmetraje prezentate şi premiate la mari festivaluri europene – O Lume Nouă, Trece şi prin perete, Kowalski, Să mori de dragoste rănita – au venit cu ideea unui omnibus botezat Istorii de inima neagră, care va intra şi în marile reţele de cinematografe din România. Cele patru filme impresionează prin jocul unor actori talentaţi din lumea teatrului, dar şi prin turnura scenariului.

 

foto: aarc.ro

Un astfel de scurtmetraj bazat mai ales pe jocul actoricesc este O Lume Nouă. Regizat de Luiza Pârvu şi filmat în cea mai veche casă din New York (în Brooklyn), arată faţa mai puţin cunoscută a istoriei scrise de emigranţii români de la începutul secolului XX. Ana (Olimpia Melinte) trece de selecţia făcută pe insula vegheată de Statuia Libertăţii, devenită sfânta la care se rugau cei ce doreau o altă viaţă în Lumea Nouă, şi ajunge la casa lui Petru (Florin Penişoară), vărul soţului ei, un cizmar văzut cu ochi buni şi de un primar din Pennsylvania. Când Ana întreabă unde este soţul ei, răspunsul întârzie să apară, în timp ce primarul îi da de înţeles că îi trebuie un soţ pentru a rămâne, însărcinată fiind, în aceast nou tărâm al făgăduinţei. Refăcând atmosfera şi decorurile unui film de epocă, scurtmetrajul impresionează prin sensibilitate, interpretare şi cadrele-tablou, ce-ţi amintesc de picturile lui Whistler.

 

foto: revistatango.ro

Tot sensibilitatea stă la baza filmului Trece şi prin perete, regizat de Radu Jude şi inclus în secţiunea Quinzaine des realisateurs, la Cannes, în 2014, doar că este vorba despre sensibilitatea copilului speriat de bocetele de la priveghiul din apartamentul vecinilor şi de relatările presărate cu mult umor negru ale celor veniţi să joace table cu bunicul. Inspirându-se din povestirea În magazie, scrisă de Cehov, Radu Jude prezintă universul cinic al adulţilor şi absurdul unui ritual funerar luat în băşcălie printr-un amestec ciudat, devenit firesc, între spaima copilarească, dezolarea celor ce aleg să faca haz de necaz şi comicul replicilor colorate.

 

foto: aarc.ro

Moartea joacă un rol important şi în scurtmetrajul Kowalski, premiat la Festivalul de Film de la Zagreb. Regizorul Andrei Creţulescu i-a reunit într-un plan-secvenţă de 17 minute pe actorii: Andi Vasluianu, Şerban Pavlu şi Dorian Boguţă. Ce i-a ieşit? Un film ce te face să ţi-l imaginezi pe Tarantino acceptând să regizeze o piesă de teatru minimalistă, în care nişte gangsteri slavi şi albanezi îşi dau aere de găinari teribilişti cu replici exersate în faţa oglinzii, pentru a speria o picoliţă amabilă. Decorurile alese, interpretarea şi replicile arată ca nu ai nevoie decât de trei personaje şi de un dialog pentru a reda o lume sângeroasa, presărată neapărat cu puţin umor cinic.

 

foto: aarc.ro

Să mori de dragoste rănită?Cum, nu îţi aminteşti? Dacă titlul nu îţi spune mare lucru, ci doar te duce cu gândul la nişte romane de inimă albastră din ale secole, întreabă-ţi părinţii sau amicii având obiceiuri hipstereşti cu tentă retro şi îţi vor spune că a fost un hit al Angelei Similea. Cei doi îndrăgostiţi din filmul Iuliei Rugină, fragili şi cu feţe de copii cuminţi luaţi în râs de golanii clasei, ascultă acest cântec la nesfârşit, de fapt, până la un sfârşit ales de ei, dar nepus în practică din motive ce ţin de un hazard bizar. El vrea să îşi taie venele, gândindu-se la ea, dar este întrerupt de vecina ce pare un vampir venit de la un concert de hard rock, supărată că i-a distrus tavanul, nu din cauza râului de lacrimi vărsate pe discul cu piesa Angelei Similea, ci a deciziei neinspirate de a lăsa robinetul deschis. Ea, dornică să-şi rupă aripile zburând de la balcon, tot din dragoste rănită, este întreruptă de vecinul îmbrăcat în uniforma de poliţist, care îi cere un tirbuşon, spunându-i că în fiecare sâmbătă seara el vrea să încerce lucruri noi. Îl urmează spre ceea ce se anunţă a fi o petrecere a burlaciţelor, dacă ne luăm după costumaţia lui, dar ce găseşte, sâmbătă seara, în apartementul vecinului este…ceva diferit de ce v-aţi fi aşteptat.

În locul amorezilor fără speranţă, se va sinucide chiar diva din spatele cântecului preferat, nimeni alta decât Angela Similea. Colaborarea Angelei Similea cu Iulia Rugină dă un aer vintage comediei (da, rămâne o comedie până la urmă), salvând tonul parodic de la băşcălie. Să mori de dragoste rănită parodiază într-o notă dulce-nostalgică filmele româneşti cu îndrăgostiţi din anii ‘80, aşadar, dacă ţi-a plăcut seria Liceenii, ideea Iuliei Rugină ţi se va părea una amuzantă şi datorită amestecului dintre muzică, inocenţă, moarte şi personaje ciudate interpretate de actori expresivi, printre care Adina Şteţcu şi Paul Radu, ce au dus filmul către marele trofeu decernat celui mai bun scurtmetraj autohton la TIFF, ediţia 2014.

The Penguins of Madagascar – Mi-e greu sa spun osteoporoza

Alma Marhamati
-
0

The Penguins of Madagascar începe promițător. E evident că ai în față cea mai nouă reclamă la linia de pinguini de pluș cute and cuddly, numai buni de dăruit de Crăciun. Ți-l oferă totuși pe Werner Herzog în rolul unui regior de film documentar despre pinguini. Un regizor care își aruncă subiecții de pe un ghețar pentru a crește tensiunea. Evident amuzant. Artificiul nu funcționează doar la nivel meta-, ci și în țesătura filmului: singurele fire tensionate sunt însă cele comice.

Tensiunea dramatică ce conduce în filmele de animație cât de cât bune (How to Train Your Dragon 2, de exemplu) la morală, extrem de necesară unui film pentru copii gândit ca distracție utilă, lipsește cu desăvârșire în The Penguins of Madagascar. În consecință, filmul renunță la utilitate în favoarea unei distracții înțelese ca prăpădeală de râs și dorința de a-l avea pe Skipper, în orice format, în raftul cu jucării.

Trecând cu vederea aspectul pur economic, prăpădeala de râs funcționează: 90 de minute de glume neîntrerupte ieșind din ciocul celor mai amuzante perosnaje ale universului Madagascar, pinguinii-spioni amatori Skipper, Kowalski, Rico și Private. Umorul de situație prinde extrem de bine la copii, în timp ce replicile de tipul Charlize, they're on the ray sau Nicholas, cage them, vor trece probabil nebăgate de seamă de cei mici, dar apreciate de adulți. Scena urmăririi în gondolă este și ea excelentă, cum de altfel e și schimbarea planului lui Skipper: din Shanghai trebuie să ajungă în… Shanghai. Problema este motorul care propulsează acțiunea, motivul din spatele scenelor: dacă avem o urmărire și un plan, trebuie să existe și un ticălos, nu?

Ticălosul este o caracatiță care se deghizează ocazional în Elton John, Dave (John Malkovich, chiar el). Dave vrea să transforme pinguinii în monștri și apoi să repete experimentul cu toate celelalte animale drăguțe, până când etalonul de drăgălășenie ar deveni el, Dave. Absurd, cum absurd este și Nord Wind, o echipă de spioni adevărați, condusă de agentul Classified (Benedict Cumberbatch, chiar el), care ne oferă sngurul personaj feminin: o bufniță sexy.

The Penguins of Madagascar se desfășoară ca un conflict pe trei niveluri: trei episoade perfect echilibrate ale serialului omonim de pe Nickelodeon, care alcătuiesc un film inegal. Dave se luptă pinguinii pentru titlul de Cel mai drăguț animal de la zoo, Skipper și Classified își dispută dreptul de a se numi spioni adevărați, iar Private încearcă să se impună în grup. Pinguinii sunt desigur cei mai drăguți, Skipper se dovedește un mai bun spion, iar Private are parte de momentul său de glorie,având ca motto replica Nu contează cum arăți, contează ce faci. O concluzie banală, care se strecoară în scenariu în ultimele cinci minute.


Pentru a continua cu formatul „duș scoțian”, merită precizat că vocile sunt excelente (mai ales Malkovich și Cumberbatch), pinguinii sunt într-adevăr drăguți și, extrem de important, distincți, iar apariția lui King Julien în final ne dovedește că personajele episodice care fură show-ul merită toți banii. Să sperăm că nu ne așteaptă un King Julien of Madagascar.
 

Alesul – Pacatosul inocent

Adriana Gionea
-
0

Credeai că nu s-a mai văzut un Papă cu taine scandaloase precum cel din clanul Borgia? Thomas Mann, în ultimii ani de viaţă, nu s-a lăsat până nu te-a contrazis, scoţând de la naftalina medievală o poveste înfiorătoare, dar spusă cu multă compasiune. Alesul, un roman atipic, reinterpretează legenda referitoare la Papa Gregorius, amintită, la sfârşitul secolului al XVII-lea, prin înfloriturile şi născocirile veninoase (ar spune unii) ale menestrelului Hartmann von Aue. Legenda îmbină povestea copilăriei lui Moise, abandonat într-un coş plutind pe Nil, cu a lui Oedip. Deşi nu a beneficiat de PR-ul asigurat de nişte vlăstari la fel de neastâmpăraţi ca el, cum erau copiii din familia Borgia, faima Papei Gregorius, părăsit într-un butoi lăsat în derivă pe mare, devine o corabie în ale cărei pânze suflă imaginaţia de povestitor hâtru a lui Thomas Mann.

Gura inocentului păcătoşi compătimeşte. În roul inocentului: călugarul irlandez Clemens, ajuns în Cetatea Sfântă a bazilicilor splendide şi a vanităţilor strălucitoare. Ţinându-se departe de vestitele curtezane ale Romei, slăvite în câteva odai ale clericilor, dar şi de invidia stârnită de un slujitor al Domnului ajuns într-o funcţie mai înaltă decât el, Clemens rescrie povestea unui păcătos atipic, pus în fruntea Bisericii Catolice după ce a înfruntat ruşinea originii sale incestuoase. Fără a-l înfiera, Clemens vorbeşte despre acest Papă cu smerenia înţelegătoare a inocentului ce nu a cunoscut ispitele carnale şi a confesorului tolerant ce şi-a uns bine urechile cu secrete de nerostit.

Deşi câteva întâmplări mai fără perdea i se par demne de consemnat pentru a stârni pofta de lectură a enoriaşilor, Clemens îşi menţine distanţa morală faţă de ispită, apelând blând la iertare, nicidecum la flagelările provocate de veşnicul dispreţ al fanaticilor. Nu înţelege el multe dintre căile întortocheate ale viciilor şi poftelor umane, dar nu-i lipsesc darul aluziilor cu tâlc, al umorului şi al autoironiei, îndulcite de o compasiune fără margini în acel Ev Mediu al vânătorii de păcătoşi. În relatările scrise de Clemens, Papa Gregorius apelează la deghizări candide şi distinse. Mai întâi este prunc inocent şi lipsit de apărare, abadonat şi salvat de nişte pescari, apoi devine un adolescent cu trăsături nobile şi atrăgătoare, dedicat învăţăturii şi admirator al eroilor din poveştile cavalereşti. Căutându-şi originile, Gregorius o va lua pe urmele lui Oedip, apoi va intra în Cetetea Eternă, unde va lăsa în urmă legende, suşoteli, bârfe şi un pustnic luminos, care nu apleacă imediat urechea la asemenea cuvinte otrăvitoare.

Clemens devine un povestitor ghiduş, cu talent de menestrel post-modern. Ştie  să apeleze la jocuri de cuvinte, aluzii rafinate şi la umorul spiritual, aşa cum vocea blajinului se foloseşte uneori de picanteriile ce pot deveni cele mai bune satire moralizatoare, fără a primi culorile hâde ale închizitorilor, ci farmecul ispititor şi deschizător de minţi al unor scrieri ce se aseamănă cu Decameronul, varianta mai domolită, că doar ne aflăm încă în Evul Mediu cu povestea lui Gregorius. Deşi te-ai obişnuit ca întâmplările deocheate din vieţile clericilor să fie redate sub forma unor imagini abundente, pline de prezenţe voluptuoase, fiice şirete, revărsări ale unor obiecte de preţ ca dovadă a unei lăcomii erotice şi senzualiste fără margini, ei bine, în romanul scris de Thomas Mann, tablourile renascentiste sunt înlocuite de ilustraţiile din manuscrisele medievale, în care domniţele, regii şi cavalerii aveau chipuri de păpuşi bucălate şi evlavioase.

Alesulte face să pui mâna pe o altă carte despre legende şi personaje cu biografii spectaculoase, la rândul lor înstrăinate de familie. Este vorba despre Mitul naşterii eroului, scrisă de psihanalistul Otto Rank. Îmbinând cele două lecturi, povestea lui Thomas Mann capătă noi lumini prin noua perspectivă asupra vinovaţilor fără vină şi asupra imaginarului colectiv.

Cartea a apărut la editura Humanitas și poate fi comandată de aici.

  Humanitas Fiction, 2014

1...195196197...306Pagina 196 din 306

Ultimele articole

© Copyright Postmodern 2026