Recomandari pentru weekendul 22-24 martie
A venit primăvara și Bucureștiul se dezmorțește la capitolul evenimente. Oferta acestui sfârșit de săptămână include debutul a trei dintre cele mai așteptate evenimente din luna martie: Jazz in Church Festival, expoziția The Human Body, deschisă la Muzeul Antipa și Festivalul Filmului Francofon.
The Bling Ring
Sofia Coppola (Lost in Translation, The Virgin Suicides, Marie Antoinette) ne pregătește pentru 2013 un nou film despre adolescenți și tineri, în care unul din personajele feminine principale e jucat de Emma Watson. The Bling Ring o aduce pe Emma (seria Harry Potter, The Perks of Being a Wallflower) în atenția noastră într-o postură mai întunecată decât cea cu care ne-a obișnuit. Ea face parte dintr-un grup de adolescenți care duc obsesia pentru faimă și vedete la un nivel periculos.
The Internship
Vince Vaughn și Owen Wilson se întâlnesc din nou după colaborarea pe care au avut-o anul trecut pentru The Watch. Cei doi actori vor interpreta personajele principale din comedia The Internship, semnată de regizorul Shawn Levy pe un scenariu scris de Vince Vaughn și Jared Stern.
To the Wonder
După The Tree of Life, filmul care a primit Palme d'Or la Cannes în 2011, următorul film semnat Terrence Malick este o dramă romantică ce îi reunește pe Ben Affleck, Javier Bardem, Rachel McAdams și Olga Kurylenko.
The Wolverine
The Wolverine este al doilea film dedicat personajului originar din seria X-Men, după X-Men Origins: The Wolverine. Cu un sinopsis mai întunecat, regizat de James Mangold (Girl, Interrupted, Walk the Line, 3:10 to Yuma), The Wolverine îl readuce pe ecrane pe anti-eroul interpretat de Hugh Jackman, de această dată într-o călătorie în Japonia.
Noah
Regizorul Darren Aronofsky (Requiem for a Dream, The Wrestler, Black Swan, Pi) ne pregătește adaptarea poveștii lui Noe din Vechiul Testament, programată pentru lansare în anul 2014. Russell Crowe a fost confirmat pentru rolul lui Noe.
Trance
După Slumdog Millionaire și 127 Hours, următorul proiect al regizorului britanic Danny Boyle este un thriller cu James McAvoy (Atonement) și Vincent Cassel (La Haine, Irreversible, Black Swan) în rolurile unui vânzător de artă și un mafiot care planifică împreună furtul unei capodopere Francisco Goya.
Promised Land – nu chiar promitator
Filmul lui Gus Van Sant este, contradictoriu cu titlul, puțin promițător. Povestea lui Steve Butler (Matt Damon), angajat la Global, o corporație ce lucrează în industria energetică, a stârnit reacții diverse și chiar aprinse. S-a discutat, de exemplu, că filmul ar fi fost parțial finanțat de magnații industriei petroliere sau că ar avea un puternic mesaj propagandistic.























