Zavera – Secretele celui mai bun prieten

0
137
feature image: ROLLERCOASTER PR

Cuvântul Zavera se traduce și prin gălăgie, agitaţie. Este cuvântul perfect ce ar fi putut descrie furtuna prin care ar fi trecut existenţa lui Ştefan, un arhitect ce descoperă niște secrete murdare după moartea celui mai bun prieten, alături de care a pornit o afacere.

Totuși, Zavera, noul film al lui Andrei Gruzsniczki, i se adresează mai degrabă unui spectator înzestrat cu darul răbdării necesare urmăririi un film în care tumultul interior nu produce explozii, ci mai degrabă implozii dozate într-o lentoare vecină cu apatia. Toate aceste implozii se manifestă prin gesturi și reacţii evazive, spectatorul având rolul de a proiecta asupra lor propriile scenarii, emoţii și interpretări.

Zavera este genul de film psihologic static din punct de vedere narativ, ce se sprijină mai degrabă pe calităţile actorului distribuit în rolul principal. Dorian Boguţă este credibil și impresionează când intră în rolul lui Ştefan, tipologia bărbatului de vârstă mijlocie, din middle class-ul autohton ce ţintește către succesul financiar confirmat. Stabilitatea lui -- profesională și afectivă -- este dată peste cap de secretele celui mai bun prieten, Nic (Şerban Pavlu), a cărui moarte vine din senin, în timpul unei drumeţii pe bicicletă.

image: ROLLERCOASTER PR

Odată cu moartea lui Nic, Ştefan descoperă nu doar secrete financiare ce ar putea compromite reputaţia lui și a firmei înfiinţate alături de prietenul său. Marele secret (și cel mai dureros) este legat de o posibilă relaţie secretă dintre Nic și partenera de viaţă a lui Ştefan.

Indiciul descoperit întâmplător de Ştefan, prin care poate fi dată în vileag relaţia extraconjugală și trădarea prietenului, nu duce la trepidaţii zgomotoase, la confruntări în cuplu. Ştefan preferă să facă propriile investigaţii. Bănuielile sale rămân suspendate într-o taciturnă izolare interioară, din care mai izbucnesc din când în când semnalele unei agonii refulate.

Investigaţiile făcute de Ştefan, care vizează trecutul prietenului său, înlocuiesc replicile tranșante cu semnale non-verbale diluate în sugestii vagi. Aceste investigaţii despre trecutul lui Nic sunt abandonate însă destul de rapid, iar soţia lui Ştefan este lipsită de vlagă și prea evitantă pentru a face faţă unei confruntări directe. Ea afișeazǎ gesturile și apatia unei persoane care trece printr-un puternic episod despresiv. De fapt, întreaga succesiune a scenelor din film se deruleazǎ într-un ritm anemic, monoton, ce aplatizează până la anihilare orice urmă de vitalitate a personajelor.

Zavera te determină să-l însoţești pe Ştefan, personajul central, în timp ce urmeazǎ sensul inversat parcurs de furia celui trǎdat: de la exterior spre interior. Furia nu este revǎrsatǎ, ci absorbitǎ în lumea interioară a lui Ştefan. Nu duce la confruntări sau la dialoguri lămuritoare, ci la o serie de ritualuri zilnice banale, cenușii, îngheţate în tacerile ce transformǎ ritmul cotidian în expresia dezolării.

Asistând la interiorizarea acestei furii, spectatorii vor spune că văd un film despre un personaj atipic, ireal, foarte puţin credibil, în ciuda jocului actoricesc reușit al lui Dorian Boguţǎ. Pasionaţii de psihologie vor interpreta însă comportamentul și calmul ireal dovedit de cel înșelat drept o ultimǎ încercare de a salva singurul pilon ce mai poate susţine o existenţă așa cum fusese până atunci. Acest pilon este relaţia cu familia, Ştefan având și două fiice împreună cu soșia despre care bănuiește că l-ar fi înșelat cu prietenul său cel mai bun.

Atipic în acest film este nu doar comportamentul bărbatului înșelat, care va continua rutina zilnică prin care își despovărează soţia apatică de sarcinile esenţiale atribuite (doar) ei de societatea noastră (dusul copiilor la școală, făcutul cumpărăturilor). Zavera se distinge și prin tipologia personajelor. Acestea sunt mutate din apartamentul socialist claustrofob în cel din cartierele burgheze.

Prin alegerea unui decor demn de noii îmbogăţiţi în varianta lor mai stilată, poţi depista o replică dată filmelor autohtone în care abundă scene lente dedicate ritualurilor cotidiene plictisitoare, asociate Noului val. Cinefilii atenţi la evoluţia estetică a filmului românesc actual vor considera Zavera o transpunere în lumea noilor îmbogăţiţi a temelor și comportamentelor pe care le-ar fi găsit de obicei în filmele semnate de Cristi Puiu sau de Cristian Mungiu.

Spaţiul claustrofob-sufocant al apartamentului socialist de la periferie este înlocuit de un spaţiu interior mai vast, dar în care personajele se închid în propria lume. Personajele din Zavera trăiesc în apartamente din vile interbelice având un aer cochet, potrivite unor intelectuali din alte vremuri. Totuși, au parte de aceeași captivitate într-o viaţă care le scapă de sub control, doar că nu-și permit să se lase în voia reacţiilor vulcanice, precum un personaj de la mahala, căruia nu prea îi pasă de imaginea pe care o are în plan social.

Problemele expuse in Zavera vizează o categorie insuficient explorată în filmele autohtone: cea a clasei de mijloc avand aspiraţii de high class. Fără a dori să transmită mesaje denunţătoare evidente, regizorul folosește încercările ambigue ale personajului central de a-și păstra echilibrul pentru a expune (cât se poate de subtil) o posibilă aplatizare emoţională. Aplatizarea este dublată de ritualurile cotidiene atribuite de obicei tututor celor ce au cunoscut acel tip de bunăstare ce îi plasează într-o zonă încă nedefinită a stratificării autohtone – acea zonă de la graniţa dintre clasa de mijloc și înalta societate a noilor îmbogăţiţi.

Zavera este o captare a luptei pentru supravieţuirea psihică prin adâncirea în rutină. La un moment dat nu vei mai ști dacă obsesia regizorului pentru activităţile de rutină ale personajului central are la bază exclusiv dorinţa de a explora încercările acestuia de a-și reprima furia și trăirile bulversante asociate primei etape a doliului, sau urmărește de fapt să contureze un portret al unui middle class autohton -- cu trăsături încă incerte și cameleonice -- pornind tocmai de la un singur personaj devenit reprezentativ.

În ciuda unei naraţiuni minimaliste, statice, Zavera este un film solicitant pentru spectatorul empatic. Atenţia acordată gesturilor cotidiene repetitive și mimica deposedată de expresivitate a personajului central închis în sine branșează spectatorul receptiv la oscilaţia între epuizare și revoltă (fie ea și una reprimată). Este o branșare subtilă, aproape imposibil de detectat, însă își face efectul prin ecourile greu de exprimat în cuvinte, îmbibate în starea incomodă și greu de explicat, rămasă în spectator la finalul proiecţiei.

Zavera poate fi considerat mai degrabă un film în care nu monotonia scenelor lente este sursa disconfortului resimţit de unii spectatori. Obosela spectatorului nu se trage de la faptul că i se pun la încercare limitele răbdării în timp ce urmărește mai degrabă succesiunea unor evenimente simple din viaţa de zi cu zi a unor personaje frustrant de tăcute pentru cei ce vor un film psihologic bazat pe dialoguri tulburătoare. Scenele, culorile terne ale cadrelor și jocul actoricesc te pot epuiza deoarece transmit de fapt chinul nemărturisit al personajelor ce par a se lăsa absorbite de propria tristeţe ce le paralizează orice acţiune.

Personajele aleg îngheţul atunci când emoţiile dau în clocot, obligând mai degrabă la reacţii aprinse. Soţia devine aproape mută precum o fantomă sau un mort viu. Soţul preferă să-și descarce tensiune lustruind meticulous o pușcă sau făcându-le câteva observaţii celor două fete ale sale, care se ciondănesc încontinuu. Desfășurarea mai este animată din când în când prin câteva replici ușor amuzante, dintre protagonist și pensionara care avea grijă de mama lui în calitate de vecină devotată care ochise deja un obiect valoros pe care să pună mâna după moartea acesteia.

Zavera este genul de film care va rămâne în memoria spectatorului mai degrabă datorită unui dialog pe care îl poate iniţia. Este un dialog despre direcţiile estetice în cinematografia autohtonă, mai ales în raport cu modul (credibil) de reprezentare a umanităţii, a modelului masculin și a crizei personale.

ZAVERA TRAILER OFICIAL - Din 29 Noiembrie 2019 în cinema

LYTE video

Citește și Happy End – Te vei bucura că nu ai moștenit o mare avere

Happy End – Te vei bucura ca nu ai mostenit o mare avere

 

 

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here