100 filme celebre de văzut într-o viață

0
7784
top filme

Ai chef să vezi un film celebru? Un film de referință? O producție care te va marca mai mult decât un film obișnuit? Atunci ai mai jos o listă 100 top filme de văzut într-o viață.

1. Tampopo (1985) – foodie movie clasic

Tampopo-top filme de vazutE o comedie japoneză, incredibil de haioasă, despre mâncare. Realizat în 1985, dar descoperit de occidentali mai ales după apariția curentului foodie movies. Realizatorii l-au numit un ramen western, combinând ideea de spaghetti western și pe cea de supă japoneză cu tăiței, ramen. Dacă-ți plac mâncarea, umorul bun, cultura mâncării în general, nu doar cea japoneză, atunci e musai să cauți Tampopo. Este efectiv o experiență cinematografică de neuitat. Și dacă ți-a plăcut Tampopo, încearcă și Babette’s Feast. 🙂 Tot un foodie movie de referință.

2. The Spirit of The Beehive (El espíritu de la colmena) (1973)

Considerat de mulți ca fiind cel mai bun film al deceniului șapte din cinematografia spaniolă, iar de alții ca fiind cel mai bun film spaniol făcut vreodată, The Spirit of The Beehive este  în primul rând o creație de atmosferă, cu imagini foarte frumoase, artsy, care poate fi interpretat ca fiind chiar pretențios pe alocuri. Dar, pentru cei cu gustul dezvoltat pentru Tarkovski, Bela Tarr, Sergei Parajanov, Konchalovski, sunt șanse mari ca The Spirit of The Beehive să fie o experiență relevantă.

În una dintre cele mai semnificative scene din film, unul dintre cele două personaje principale, fetița Isabel, se joacă cu o pisică neagră. Pisica o rănește la deget și Isabel, într-un prim gest de senzualitate pentru o fată de vârsta ei, își întinde pe buze sângele, ca pe un ruj. Vezi aici o scenă din Spirit of the Beehive.

3. La collectionneuse

La Collectionneuse

Colecționara e o tipă foarte tânără care vine în fiecare seară cu o nouă cucerire la vila unde își petrece vacanța de vară. Ceilalți doi ocupanți ai vilei se hotărărsc să nu îi mai permită să-și continue obiceiul… Unul dintre ei, Adrien, o place foarte mult, dar ceva îl oprește să meargă mai departe, poate frica de a fi schimbat cu altcineva? Așa ca tânăra colecționară îl va seduce pe Daniel, celălalt bărbat din vilă. Într-un final, apare din nou șansa de a fi împreună cu ea…

Realizat de același regizor ca și Ma nuit chez Maud (vezi mai jos), Eric Rohmer, La collectionneuse e un film de vară, cu multă mare, piele bronzată și sunetul obsedant al lăcustelor, tipic pentru zona mediteraneană. La fel ca și Ma nuit chez Maud, La collectionneuse tratează de fapt tema alegerile ratate, iubirilor netrăite, poveștilor nespuse sau atracțiilor în contratimp. Filmul seamănă foarte mult cu viața reală, neavănd povestea liniară tipică din filmele de masă, care se termină cu happy end.

 

4. The Big Lebowski (1998) 

the big lebowski comedii

Sursa umorului din comedia The Big Lebowski este o încurcătură de identități. Astfel, personajul principal, The Dude, e cel mai relaxat om din lume. De aceea nu are niciun obiectiv în viață în afară de conservarea stării de relaxare. Însă, fără voie, the Dude e antrenat într-un carusel de răpiri, atacuri și răzbunări.

The Big Lebowski e unul dintre cele mai bune filme de comedie din anii ’90. Iar dacă vreți să continuați cu alte filme de comedie în același stil, încercați și alte producții ale Fraților Coen. De la Fargo, la O Brother, Where Are Thou, la Burn After Reading și Hail, Caesar!

Dacă ți-ai căutat vreodată argumente pentru a alege în viață calea unui pierdevară, atunci trebuie să fi văzut și comedia fraților Coen, cu Jeff Bridges în rol principal. Jeff Bridges este The Big Lebowski, The Dude, il duderino sau his dudeness, cel mai cool tip din oraș prin faptul că nu se agită pentru nimic în lume, nici măcar când este introdus într-o intrigă în care se vor pierde vieți, ba chiar și câteva frumoase degete de la picioare. His dudeness va rămâne calm și-și va savura băutura preferată, îmbrăcat în halat și visând scene suprarealiste cu tipa de care îi place, Julianne Moore. Dacă ți-ai pierdut vreodată coolness-ul, The Big Lebowski este cea mai simplă și la îndemână soluție pentru a-l recăpăta în cel mult două ore.

5. Pulp Fiction (1994)

pulp-fiction filme bune pe netflixProbabil l-ai văzut deja, pentru că Pulp Fiction e deja un fenomen cinematografic 🙂 Dar e bine de știut că îl poți revedea oricând pe Netflix. Poveștile întrepătrunse ale mai multor gangsteri sau oameni simpli din Los Angeles au făcut deja deliciul mai multor generații. Iar John Travolta, Uma Thurman, Bruce Willis și Samuel L. Jackson fac unele dintre cele mai bune roluri ale carierei lor. Dar dincolo de subiectul filmului și de actori, ceea ce face deliciul spectatorilor sunt micile frânturi de dialog, dezbaterile pe diverse teme secundare ale gangsterilor, în timp ce scot pistolul, amenință sau apasă pe trăgaci.

E o dramă și o comedie în același timp. Dacă iei filmul ca atare, doar luând în considerare ce se întâmplă în el, cu siguranță e o dramă (împușcături, sechestrări, urmăriri, oameni aflați în pericol). Dar dacă luăm în considerare modul cum se conectează personajele și fac referire la însăși acțiunile lor, vom râde cu poftă. Pentru că știm că e doar un film și știm că îl privim ca să ne distrăm. Această auto-referențialitate din filmele lui Quentin Tarantino le face atât de distractive și unice. De aceea, Pulp Fiction este considerat capodopera absolută a lui Quentin Tarantino.

6. Monty Python and The Holy Grail (1975)

Monty python holy grail filme de comedie

Dacă aveți chef de glume în care totul e permis, atunci vă recomandăm Monty Python and The Holy Grail.

Ați ghicit, e vorba despre o parodie a legendei Regelui Arthur și căutarea Sfântului Graal. Pregătiți-vă pentru glume sărite de pe fix, la care grupul de comedie britanic Monty Python se pricepe de minune. Dacă vă place, continuați cu celelalte filme Monty Python, Life of Brian și The Meaning of Life.

Este și pe Netflix.


7. Moonrise Kingdom (2012)

Moonrise_Kingdom_filme de comedie

Doi adolescenți fug împreună pentru a găsi Paradisul: o mică plajă necunoscută de nimeni. În acest timp, adulții nu prea știu cum să se organizeze în căutarea lor. Iar adulții sunt nimeni alții decât Bruce Willis, Edward Norton, Bill Murray, Tilda Swinton, Frances McDormand etc.

Dacă ți-a plăcut, încearcă și alte filme de comedie semnate de Wes Anderson: The Grand Budapest Hotel, Rushmore, The Royal Tenenbaums.

8. Les vacances de Monsieur Hulot

Mr. Hulot’s Holiday, despre care am mai vorbit pe Postmodern și într-o recenzie, este una dintre comediile de care nu te saturi niciodată. Întotdeauna vei descoperi un detaliu haios, care la prima vizionare ți-a scăpat. E normal să fie așa, pentru că regizorul Jacques Tati a lucrat la el ca un bijutier în filigran. Fiecare scenă este construită cu minuție și nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Personajul principal, de extracție à la Charlie Chaplin și Buster Keaton, este un tip deșirat, mereu cu pipa în gură, care acționează întotdeauna cu cele mai bune intenții dar care este de o neîndemânare crasă. Cu satiră subtilă și cu imagini fără sunete decât pe alocuri, Mr. Hulot’s Holiday va intra în topul comediilor tale.

Regizorul Jacques Tati e un clasic al genului și cel care l-a inspirat pe Rowan Atkinson în crearea personajului Mr. Bean.  Dincolo de comicul de situatie construit si condus genial de Jacques Tati, una din trasaturile distinctive ale Les vacances de Monsieur Hulot  este dialogul redus la minimum impreuna cu estomparea sunetului.

Les vacances de Monsieur Hulot (Vacanta Domnului Hulot) e o ironie inocenta la adresa valurilor migratoare de burghezi care pleaca cu arme si bagaje in vacanta. Pentru sarmul irecuperabil al anilor ’50 si pentru originalitatea umorului care curge spumos si viu ca sampania de abia destupata, Les Vancances de Monsieur Hulot este un film care merita (re)vazut. Vei avea o surpriza placuta.

 

9. Holy Motors / Motoare sfinte  (2012)

holy-motors-poster

Dacă vrei să vezi pur și simplu o comedie diferită, ceva care să te scoată din ritmul obișnuit și care să lase asupra ta o impresie puternică, atunci Holy Motors e o alegere bună. E considerat de mulți unul dintre cele mai bune filme ale anului 2012.

Și acesta a fost un film extraordinar de apreciat la momentul apariției, în 2012. E o comedie atât de diferită față de tot ce ai văzut, încât ai senzația că te dai într-un carusel pe tot parcursul filmului. Surprizele se țin lanț. E o comedie suprarealistă în care totul se leagă de abia la final, într-un punct culminant și el la fel de surprinzător. Holy Motors e un film experimental, care are în centru un personaj care trece de la o scenă la alta, fiecare complet diferită de cea anterioară, fără nicio legătură narativă. Nu vă așteptați așadar la un film liniar, ci la o Matrioșka pe care o deschideți ca să găsiți o altă Matrioșka și tot așa.

10. The Woman in The Dunes 

Deși film japonez de avangardă din anii  ’60, The Woman in The Dunes a fost inclusiv printre nominalizații la Oscar, pentru că spune o poveste universală dar într-un mod extrem de original. Este povestea lui Sisif, un bărbat care se luptă în fiecare zi cu nisipul care acoperă totul. Bărbatul este de fapt captivul locuitorilor unui sat care se luptă cu dunele, pentru că, după ce este coborât în locuința unei văduve, nu mai este lăsat să plece. Între cei doi se stabilește o relație ciudată, bazată cu siguranță pe dorință dar și pe respingere, femeia fiind de altfel complicea celor vinovați de capturarea bărbatului. Scenele erotice dintre cei doi sunt extrem de poetice, iar relația dintre ei bazată pe vină, complicități și trădări este ilustratoare pentru relațiile multor cupluri, care nu sunt ținute captive într-o dună de nisip. 🙂 It’s human nature

11. Le mepris / Disprețul

le mepris disprețul brigitte bardotE o creație a unui clasic al cinematografiei franceze, Jean-Luc Godard. Așa că e un film de autor, nu te aștepta la un film simpluț de dragoste. Filmul spune povestea dintre Camille, jucată de Brigitte Bardot pe când era fenomenal de atrăgătoare, și Paul (Michel Piccoli). El e scenarist și acceptă o colaborare cu un producător american, în Italia. Camille simte că dragostea lor slăbește pentru compromisuri legate de atracția producătorului american pentru ea. Practic e aruncată de Paul, mai mult sau mai puțin subtil, în brațele acestuia… Tensiunea care se creează din această situație e în același timp una morală, erotică și foarte cinematografică.

12. Annie Hall (1977)

annie hall filme de comedieCând spui Woody Allen, spui comedie. Iar Annie Hall e comedia pentru care Woody Allen este cel mai cunoscut. Miezul acestei comedii e povestea de dragoste între doi intelectuali new-yorkezi. Woody Allen e personajul principal, care analizează încontinuu, singur sau cu prietenii, orice i se întâmplă în relație.

Dacă ai văzut deja Annie Hall, poți încerca alte comedii semnate de Woody Allen, de exemplu Love and Death, Whatever Works, Zelig sau Sweet and Lowdown.

13. Hiroshima mon amour

hiroshima mon amourE de asemenea un film de autor, la fel ca și Le mepris. Un film cu greutate, conceptual, despre memorie, uitare, iubire. Practic un eseu cinematografic semnat de Alain Resnais. Dificil de urmărit, dar e unul dintre cele mai influente și frumoase filme create vreodată. Așa că dacă aveți răbdare și disponibilitate, încercați să-l vedeți. Alain Resnais e cunoscut și pentru un alt film foarte influent în cinematografie mondială, Last Year at Marienbad.

O actriță franceză și un arhitect japonez ajung să se despartă după o relație scurtă. Cei doi discută și dezbat aspecte ale relației, înainte de despărțire.  La momentul apariției, în 1959, a fost foarte lăudat pentru originalitatea sa. Și încă mai influențează autori și regizori, chiar și la mulți ani de la lansare.

14. Pierrot Le Fou

belmondo-anna-karina-pierrot-le-fouPierrot Le Fou e un film de dragoste trist, ca toate filmele de dragoste bune 🙂 El își părăsește viața așezată și burgheză și fuge din Paris cu o fostă iubită. Se reîndrăgostește nebunește de ea, ajung să fie fugăriți de mafie prin toată Franța, până pe Coasta de Azur. Dar relația lor e plină de neînțelegeri și tăceri…

Pierrot Le Fou e un film semnat de regizorul francez Jean-Luc Godard, în care rolurile principale sunt interpretate de Jean-Paul Belmondo și Anna Karina. Jean-Luc Godard a realizat multe filme extraordinare de-a lungul carierei, dar nu am putut include prea multe în acest top. Dacă vă plac cele recomandate, căutați și filme ca Alphaville sau Masculin, feminin.

 

15. A bout de souffle / Breathless

A bout de souffle filme frantuzestiDacă vrei să vezi un film de dragoste diferit, dar în același timp destul de ușor de urmărit, față de alte filme franțuzești clasice, atunci alege A bout de souffle. Tot un film clasic al cinematografiei franceze, tot cu Jean Paul Belmondo și scris și regizat de Jean-Luc Godard. Belmondo fuge de lege, iar ea e o studentă americană la Paris 🙂 Ce combinație romantică, trebuie să recunoașteți. În una dintre revistele de gen cele mai recunoscute din lume, Sight and Sound, A bout de souffle e considerat unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată. Citește recenzia A bout de souffle și vezi trailerul A bout de souffle.

 

16. Jules et Jim

jules et jimE unul dintre cele mai frumoase filme, în care cele trei personaje principale trăiesc un triunghi amoros, dar lipsit de micile meschinării cu care ne-au obișnuit de obicei filmele care au în centru lupta pentru o femeie. După ce îl vei vedea, te va bântui frumusețea lui pentru un timp. 🙂 Jules și Jim, doi intelectuali, se îndrăgostesc de aceeași femeie. La momente diferite în timp cei doi vor avea o relație cu acest spirit liber, atât de ieșit din tiparele tipice.

Cei trei petrec mult timp împreună și practic sunt cei mai buni prieteni, dar viața îi desparte și tot ea îi aduce din nou împreună. Doar pentru a aduce la suprafață neînțelegeri, tensiunile vieții de zi cu zi de cuplu, care vor răbufni din ce în ce mai dramatic. Poezia prieteniei lor și a atracției pentru Catherine (jucată de celebra Jeanne Moreau) va dispărea încet și trist. Jules et Jim este realizat și regizat de o altă legendă a cinematografiei franceze, Francois Truffaut. E unul dintre cele mai clasice filme franțuzești.

 

17. Caché / Hidden

cache hiddenE realizat de unul dintre cei mai apreciați regizori europeni ai momentului, Michael Haneke. Austriac, Haneke a realizat filme pe tot continentul, iar Cache e unul dintre filmele lui franțuzești. Un thriller psihologic despre vină și vini colective, Cache are în rolurile principale doi dintre cei mai cunoscuți actori francezi: Daniel Auteuil și Juliette Binoche. Cei doi interpretează un cuplu de succes din Paris, care începe să primească casete în care e filmată casa lor timp de ore întregi…

Cine îi urmărește, cine îi amenință? De ce ar face asta? Filmările și notele pe care le primesc par să îl ducă pe Daniel cu gândul la un algerian pe care părinții lui au vrut să îl înfieze pe când Daniel era mic. Nu te aștepta, bineînțeles, la thrillerul clasic, lucrurile sunt mult mai complicate și nuanțate, iar miza nu e doar aflarea adevărului, ci o dezbatere cinematografică despre sentimentul de vină.

18. Cele 400 de lovituri / Les quatre cents coups

Les quatre cents coupsFilmul Cele 400 de lovituri este debutul lui Francois Truffaut, unul dintre cei mai mari regizori francezi. Și e unul dintre filmele preferate ale unora dintre cei mai mari regizori ai lumii precum Woody Allen, Luis Bunuel sau Akira Kurosawa. Antoine e un adolescent neînțeles, atât de părinți, cât și de profesori. Așa că trece printr-o serie de încercări, în dorința de a fugi de acasă, doar că ajunge într-un centru pentru minori. Singurătatea și nefericirea lui se accentuează..

19. Belle de jour




belle de jour
Frumoasa zilei e un film franțuzesc realizat de un regizor spaniol 🙂 Extraordinarul Luis Bunuel, cunoscut pentru filmele lui suprarealiste, adaptează aici o carte despre o burgheză cu o viață așezată, dar căreia îi lipsește ceva… Severine e jucată de o altă actrită-instituție a francezilor 🙂 –  Catherine Deneuve. Din dorința de a găsi acel ceva lipsă, ajunge printr-o serie de întâmplări prostituată de zi într-un bordel de lux… Filmul nu e un film de acțiune, nu e despre exploatarea femeilor, nu, nu are nimic din toate astea. Este filmul tipic franțuzesc care te ia pe nepregătite, pentru că deși totul e atât de simplu în povestea lui, nimic nu poate fi mai complicat.

Belle de jour este de fapt despre cât de complecsi suntem ca oameni, despre fantezii sexuale, așteptări, abuzuri nerostite, despre faptul că nu totul poate fi explicat. Pentru că pur și simplu în căutările noastre ajungem să facem alegeri care par iraționale din exterior. Cam toate filmele franțuzești sunt așa, nu au nimic din calapodul simplist și ușor de citit printre rânduri al filmelor obișnuite, de exemplu. Dacă ești obișnuit doar cu producțiile hollywoodiene, filmele francezilor o să ți se pară foaarte stranii. 🙂

20.  Dr Strangelove (1964)

Dr._StrangeloveDacă vrei să te distrezi, dar și să bifezi un film de referință, Dr. Strangelove poate fi o alegere foarte bună. Această comedie neagră (regizată de Stanley Kubrick) satirizează criza nucleară dintre Statele Unite și URSS din anii ’60. Așa că nu scapă de ironie politicieni, generali, amantele generalilor, ambasadori și mulți alții.

O comedie neagră semnată de Stanley Kubrick nu poate fi decât o capodoperă. Dacă personajele principale, de la un om de știință de origine germană care a luat-o puțin mai mult pe ulei, la un ofițer englez și până la președintele Statelor Unite, sunt toate jucate de Peter Sellers, pur și simplu orice recomandare este de prisos. Pentru că imaginația lui Kubrick își află perfect contraponderea în jocul genial al lui Peter Sellers.

21. Arsenic and old lace (1944)

Arsenic and Old Lace Cary Grant

Dacă vreți o comedie clasică, atunci Arsenic and old lace este pentru voi. Se pare că cele mai dulci și pașnice mătușici sunt de fapt criminale în serie. Spre uimirea totală a nepotului lor, personajul jucat de legenda Cary Grant.

Alte comedii clasice cu Cary Grant de încercat sunt și His Girl Friday, Bringing up Baby, The Philadelphia Story, That touch of mink.

22. Un chien andalou

Că tot am vorbit de Luis Bunuel, trebuie văzut și Câinele andaluz, unul dintre primele filme suprarealiste realizate vreodată. A fost realizat de Luis Bunuel și pictorul Salvador Dali. E mut, alb-negru, e din 1929, dificil de urmărit din cauza scenelor dure și a lipsei firului narativ clasic, dar măcar e scurt (sub 30 minute). 🙂 Lăsând gluma la o parte, Câinele andaluz e unul dintre cele mai influente filme făcute vreodată, așa că merită văzut măcar ca să vă lăudați prietenilor 🙂 La un an distanță, Luis Bunuel recidivează cu un alt scurtmetraj suprarealist la fel de nebun și fain ca și Câinele andaluz, L’age d’or, tot în colaborare cu Salvador Dali. Dacă ți-a plăcut Câinele andaluz, neapărat încearcă și L’age d’or.

23. Ma nuit chez Maud / My night at Maud

my-night-with-maud-film francez

El s-a mutat de curând în zona respectivă a Franței. Se întâlnește cu un fost prieten, care îi face cunoștință cu o tipă foarte deșteaptă și intensă, Maud. Ea îl invită să rămână peste noapte și ajung să doarmă în același pat, dar fără să se atingă…

Ma nuit chez Maud e unul dintre filmele mele preferate din cinematografia franceză. 🙂 E un film de dialog, în care acțiunea nu prea contează. Discuția personajelor ajunge inevitabil să se învârtă în jurul ideii de șansă, de alegere, consecințele alegerilor noastre, inclusiv în relațiile de dragoste…Ce ar fi fost dacă alegeam altfel oare? Dacă ai fi ales relația cu un alt partener, de exemplu? E un film de-a dreptul filosofic. Unul dintre puținele filme făcute vreodate atât de insolente încât să aștepte de la spectator să fie fermecat de o simplă discuție între personaje, mai ales una atât de filosofică. Dar reușește să farmece din plin! 🙂 Misterul filmului va rămâne cu tine mult timp după vizionare.

 

24. Au hasard Balthazar

Un alt clasic al unui mare regizor francez, Robert Bresson, Au hasard Balthazar e poate unul dintre cele mai emoționante filme făcute vreodată. Poate pentru că e vorba despre inocența unui animal de multe ori abuzat… Poate pentru că e un film nejucat de actori profesioniși. Câștigă astfel un realism care pur și simplu te dă peste cap și te obligă să trăiești emoții intense.

Balthazar e un măgar, care trece prin mâinile multor oameni de-a lungul vieții, unii mai blânzi și buni, alții răi sau disperați. În felul ăsta experimentează umanitatea în ceea ce are ea mai bun dar și mai rău. Așa cum spunea regizorul Jean Luc Godard, veți fi complet uimiți de acest film, pentru că surprinde esența lumii în doar o oră și jumătate. Au hasard Balthazar e recunoscut ca unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată.

25. Baby din Bringing up Baby (1938)

O comedie clasică, considerată printre cele mai haioase comedii ale cinematografului american din toate timpurile de American Film Institute, are chiar în titlu referința la felina-personaj al filmului. Da, nu e vorba de o pisică, ci de un leopard îmblânzit care e mai pisicită și pisicoasă decât cea mai domestică dintre pisici: se freacă de pantalonii lui Cary Grant și de rochia lui Katharine Hepburn, toarce cu un bas impresionant și stă cu burta în sus ca să fie mângâiat. Baby e trimis de fratele lui Susan (Katharine Hepburn) din Brazilia, iar ea îl folosește ca pretext pentru a petrece cât mai mult timp cu David (Cary Grant), bărbatul de care s-a îndrăgostit. Cei doi actori, împreună cu leopardul, fac o echipă foarte haioasă care te prinde din primul moment.

Cary Grant își găsește încă o dată locul în listă, pentru că Bringing up Baby, comedia în care acesta joacă rolul unui om de știință victimă a unei tinere bogate care trăiește din capriciu în capriciu (jucată de Katharine Hepburn), este și ea la fel de reușită ca Arsenic and Old Lace. La fel ca și Arsenic, Bringing up Baby se regăsește în toate topurile care se referă la cele mai bune comedii clasice. Cary Grant și dificila Katharine Hepburn se înțeleg perfect pe ecran, sincronizarea stărilor și replicilor fiind demnă de un cuplu de comedieni cu tradiție de scenă. Scenariul și dialogul filmului nu sunt nici ele mai prejos, în timp ce totul se leagă în jurul unei feline cu lipici.

26. Citizen Kane

Nu cred că un singur cuvânt ar putea explica viața vreunui om, oricare ar fi acela”,  concluzionează un ziarist la finalul anchetei sale din film. Totuși, există anumite personalități pentru care merită să încerci măcar să găsești semnificația ultimului cuvânt rostit înainte de moarte. Un asemenea personaj este Charles Foster Kane.

„Rosebud” (în traducere, „boboc de trandafir”), cuvântul pe care magnatul de presă Kane (Orson Welles) l-a rostit exact înainte să moară, putea să însemne orice: putea fi un nume de partener de afaceri, de amantă, un cod, un obiect. Un reporter se hotărăște să facă o anchetă cu acest subiect și încearcă să reconstituie, prin intermediul mai multor interviuri luate apropiaților mogulului, viața lui Kane.

Curiozitatea publicului este satisfăcută pe săturate prin cea a reporterului: Charles Kane transmite extravaganță prin tot ceea ce face. Se naște într-o  familie săracă, însă mama sa moștenește o mină de aur.  După majorat, Kane hotărăște că „ar fi amuzant” dacă ar conduce un ziar, așa că își dedică toată atenția neprofitabilului cotidian The Inquirer, chiar cu riscul de a pierde câte un milion de dolari pe an. Dar care este oare secretul lui Kane, de care se leagă ultimul cuvânt rostit înainte de moarte?

Citește și recenzia Citizen Kane

 

17. Ali: Fear Eats The Soul


1974-ali-fear-eats-the-soulw584h418

Multe dintre filmele regizorului german Rainer Werner Fassbinder sunt despre o dragoste imposibilă. Și toate sunt bune. Am ales unul dintre ele aproape la întâmplare, mai mult pentru că  ilustra dragostea dintre iubiți din generații și etnii diferite. La Fassbinder dragostea dintre o femeie de peste 60 de ani care face curat pe scările blocurilor și Ali, un arab cu aproximativ 20 de ani mai tânăr decât ea, venit să muncească în Germania și văzut de mulți ca un paria, nu se poate termina bine. Filmul nu este siropos, ci un amestec de singurătate și claritate, filmat foarte simplu și total nepretențios.

28. In The Mood for Love

in-the-mood-for-love filme de dragoste triste

In The Mood for Love e un clasic al filmelor de dragoste, la fel ca mai toate filmele lui Wong kar-Wai, doar că acesta este cel mai cunoscut. El și ea se întâlnesc pentru a descoperi dacă soții lor trăiesc împreună o relație extraconjugală. După ce relația se confirmă, cei doi continuă să se întâlnească pentru a se consola reciproc. Intimitatea dintre cei doi crește cu fiecare întâlnire, la fel ca și atracția, dar nimic nu se întâmplă pentru că cei doi nu vor să se comporte la fel ca soții lor. Sau poate este doar o explicație de fațadă? Niciunul dintre ei nu are curajul să facă primul pas, rămânând într-o suspensie dureroasă dar extrem de poetică. Ajutat de muzică și de imaginea perfectă, filmată de multe ori în ralanti, In the mood for love este filmul de văzut atunci când simți nevoia unei imersii în the mood for love.

Cei doi sunt jucați de doi actori celebri pentru cinematografia chineză. Tony Leung este misterios ca un sfinx, iar Maggie Cheung are o feminitate de porțelan.

29 L’ecclise

În aceeași notă filosofică precum Hiroshima mon amour (vezi tot în topul nostru), dar mult mai eliptic și lipsit de explicații este filmul lui Antonioni, Eclipsa. O dragoste imposibilă, dar nu din cauza distanței și nu din cauza trecutului celor două personaje principale, ci din cauza lipsei de comunicare și a diferențelor de înțelegere și așteptare dintre cei doi. Monica Vitti tocmai a pus punct unei relații de care era nemulțumită și încearcă o relație autistă cu personajul lui Alain Delon, un tânăr lipsit de adâncime, broker pe bursa de la Roma. Joaca iubăreață dintre cei doi lasă tot timpul să se vadă niște sincope, mai ales din partea Monicăi. Într-un final, după o seară romantică reușită, cei doi își dau întâlnire a doua zi, dar niciunul nu vine la întâlnire. Golul pe care îl lasă această întâlnire nereușită este copleșitoare.

Eclipsa face parte din trilogia italiană a lui Antonioni despre contradicțiile vieții moderne. Tocmai din cauza noului ritm, oamenii se alienează de ei înșiși și de ceilalți.

30. That Obscure Object of Desire

Dacă vorbim de suprarealism, cine s-ar potrivi cel mai bine să ne ofere o comedie suprearealistă decât Luis Bunuel, bunul prieten al lui Salvador Dali? Filmul lui, Cet obscur objet du desir, este practic tapetat cu scene intrate în imaginarul cinefililor cu gust pentru umor absurd și suprarealism. Nu vă spun decât atât: la un moment dat, personajul principal, Mathieu, se chinuie să desfacă o centură de castitate. Încă ceva?  Personajul feminin, de care este îndrăgostit Mathieu, va fi jucat de două actrițe, parcă în dorința ca inclusiv spectatorului să i se joace o farsă, nu doar lui Mathieu.

El este un diplomat francez, ea o tânără spaniolă încurcată cu un tânăr revoluționar/terorist. Cel mai interesant element al poveștii este modul în care Conchita, dansatoarea de flamenco, se joacă cu așteptările emoționale și sexuale ale lui Mathieu. Povestea este de fapt versiunea suprarealistă a unei povești imposibile de dragoste, spusă de maestrul Luis Bunuel. Conchita este când femeia serioasă, nedispusă la compromisuri și pudică, jucată de Carole Bouquet, când o femeie aproape ușoară, care dansează flamenco goală în fața turiștilor asiatici, jucată de Angela Molina. Cele două actrițe interpretează un singur personaj, dar cu temperamente diferite. Este modul pervers în care Bunuel îl frustrează nu numai pe Mathieu, care nu mai înțelege nimic din jocurile Conchitei, dar și pe spectator.

 

31. The Wayward Cloud

Nu este singurul film senzual din top, dar este probabil cel mai deschis în această privință. Nici nu putea fi altfel, având în vedere că personajul principal este actor de filme porno. În timpul zilei joacă scene porno, iar în restul timpului încearcă să reîncălzească o supă amoroasă cu o fostă iubită. Filmul regizorului taiwanez Ming-liang Tsai este un amestec hilar, melancolic și aprioric imposibil între un musical în care elementul scenografic principal este un penis imens din plastic, un film erotic și re-tatonările romantice între doi foști iubiți în mijlocul unei veri în care orașul rămâne fără apă și toată lumea consumă pepeni “pe pâine”.  The Wayward Cloud intră în top tocmai pentru că reușește să jongleze cu toate aceste elemente imposibil de scos onorabil la capăt. Însă Ming-liang Tsai reușește, parcă folosind aceeași rețetă de amestec de umor și melancolie ca Sofia Coppola în Lost in translation.

32. Cartierul chinezesc / Chinatown

chinatown filme politisteUnul dintre cele mai bune mystery films făcute vreodată, Chinatown te ține strâns de haine (mai precis de pijama, dacă-l vezi acasă) și nu te lasă din strânsoare până la final. Lansat în 1974, e un exemplu bun de film neo-noir. Jack Nicholson face un rol extraordinar de bun, iar povestea parcă îți oferă un vertij continuu. Nu știi pe cine să mai crezi, nu știi cine e cine spune că e, cine minte de îngheață apele, cine e ucigașul adevărat. Datorită acestor două elemente cu adevărat remarcabile, jocul lui Jack Nicholson și scenariul excelent, e unul din acele filme polițiste care și-au păstrat prospețimea și intensitatea peste ani. Așa că îți recomandăm să-l vezi, e minunat.

În acest film detectivistic, Jack Nicholson e un detectiv particular și încearcă să dezlege ițele misterului din jurul morții inginerului șef de la Departamentul de Ape al orașului Los Angeles. Suspectează un tun imobiliar dat de unul dintre cei mai bogați și malefici oameni de afaceri din zonă. Partenerul lui în aceste căutări sau suspectul numărul unul pentru crimă este o tip super sexy și misterioasă, jucată de Faye Dunaway. Vezi trailerul.

33. Fargo – o super comedie polițistă

fargo filme politiste

Vreți o comedie neagră polițistă? Nu credem că există una care să depășească reușita Fraților Coen, Fargo. Mai mult, v-ați cam plictisit de imaginea dură și cinică a polițiștilor bărbați? Și vrei o femeie polițist în rolul principal al detectivului? 🙂 S-a făcut. Unde mai pui că polițista jucată de Frances McDormand e și însărcinată… Frances McDormand joacă așa bine, încât a luat și Oscarul pentru cel mai bun rol feminin în anul lansării filmului. Un succes de public și de critică de film, în același timp Fargo te ține strâns în suspans, reușește să creeze cu mare atenție personajele filmului și să te și distreze. Toate în același timp și toate în doar o oră și jumătate. Nu trebuie să te uiți la o miniserie de 6-8 ore sau un serial polițist cu peste 12-13 episoade.

Povestea super comediei polițiste Fargo

Polițista Marge investighează trei crime. Trei bărbați găsiți pe marginea drumului într-un câmp înzăpezit. Bocancii lui Marge calcă apăsat pe zăpada înghețata nu atât de parcă de la propria greutate, ci a sarcinii. Cei trei au legătură se pare cu niște criminali de doi lei și cu un soț care-și folosește soția ca momeală pentru o răscumpărare grasă. Filmul nu e neapărat de mister, știm ce și cum s-a întâmplat. Dar e un thriller reușit, plus o comedie neagră. Va reuși polișista Marge să dea de cap crimelor fără ca ea sau copilul care stă să nască să pățească ceva? Marg oricum nu pare să ia în calcul că s-ar putea întâmpla altfel decât să iasă amândoi teferi și nevătămați. Și găsește chiar și energie psihologică să își susțină ea emoțional soțul. Nu, invers, având în vedere dublele circumstanțe: crimele, plus sarcina. 🙂

Dacă vrei totuși să vezi și un serial, încearcă și versiunea cu același nume și produsă tot de aceeiași Frați Coen pentru FX, în 2014. Serialul e la fel de bun.

34. Șoimul maltez/ The Maltese Falcon


E filmul detectivistic prin excelență. E practic calapodul urmat apoi de zeci de alte filme cu detectivi. Știi, biroul detectivului cu ușă de sticlă pe care scrie numele lui, hainele lungi cu revere, pălăria cu boruri așezată într-o parte. Bărbatul misterios și de neclintit în rolul polițistului.

Rolul detectivului Sam Spade e jucat de Humphrey Bogart, care l-a ajutat astfel pe regizorul John Huston să-și facă debutul cu Șoimul maltez. Între timp cei doi au devenit buni prieteni, iar filmul un film clasic de neratat.

Sam Spade, un detectiv din San Francisco, și partenerul lui se întâlnesc cu un potențial client. A doua zi, Sam Spade află că atât partenerul său, cât și unul dintre personajele cu care e conectat clientul lor sunt morți…

35. La dolce vita

La dolce vita nu putea lipsi din această listă. Prea multe scene intrate deja în memoria cinefililor și a culturii pop fac parte din La dolce vita. Probabil cea mai cunoscută dintre acestea e scena din fântâna di Trevi, în care voluptoasa Anita Eckberg dansează și se îmbăiază în toată splendoarea, în timp ce Marcello Mastroianni este total fermecat de mișcările și formele ei și se întreabă retoric cine e această frumoasă actriță, dincolo de suprafața încântătoare. La dolce vita este o petrecere continuă, jurnalistul Marcollo trăind din aventură în aventură și din petrecere în petrecere. Dar, în același timp, nu reușește să depășească un gol de sens. Semn că la dolce vita nu e chiar dulce, iar viața de animal urban e la fel de meschină ca oriunde altundeva, chiar și în frumoasa și decadenta Roma.

36. Ladri di biciclette

Bicycle Thieves este un film despre Roma, dar nu cea strălucitoare și decadentă, ci cea a muncitorilor care cu greu își câștigă traiul de la o zi la alta în Roma după cel De-Al Doilea Război Mondial, în 1948. Este o Romă săracă, în care oamenii își amanetează cearceafurile pentru o bicicletă și în care aceeași bicicletă poate face diferența între a avea ce pune pe masă seara sau nu. Filmul lui Vittorio de Sica este o capodoperă a neorealismului italian, a fost filmat cu o echipă de actori amatori și fără un strop de melodramatism.

Filmul lui De Sicca din 1948 prezintă o lume departe de luxul şi angoasa sterilă din La Dolce Vita, unde suferinta şi dragostea sunt cât se poate de autentice. Fiecare cadru este ales cu grijă astfel că disperarea lui Antonio Ricci, tatăl care nu-şi mai poate hrăni familia după ce  îi este furată bicicleta, este transformată într-un poem vizual a cărui temă nu este nedreptatea, ci frumuseţea. Privirea lui Antonio şi cea a micuţului Bruno, fiul său cel mare, sunt pline de lacrimi la final, în timp ce lumea trece pe lângă ei indiferentă.  Hoţul de biciclete este de fapt un hoţ de suflete, de vieţi, care scapă nepedepsit iar ultimele cadre din filmul lui De Sicca par să ne spună că nimic nu contează decât frumuseţea, lumina care-i loveşte pe cei doi protagonişti care aşteaptă dezamăgiţi pe marginea trotuarului.

37. 8 şi ½

In filmul lui Fellini 8 și jumătate, Guido Anselmi (Marcello Mastroianni) este un visător de profesie, adică un regizor talentat care-şi trăieşte viaţa prins între amintiri, vise şi producători plicticoşi. Guido trăieşte într-un dolce far niente care-i permite să se cufunde într-o lume a fantasmelor în care toate femeile vieţii sale destul de complicate sunt aliate, unite de un unic scop, acela de al face pe Guido fericit. Visele nu sunt însă fiinţe docile, ele se revoltă şi din când în când îşi pun la punct creatorul. D’al capo al fine, filmul lui Fellini este plin de imagini care-ţi rămân pe retină, de la dansul hipnotic al Saraghinei la scena haremului, Guido trăind paralel mai multe vieţi, incapabil să trăiască într-un singur loc sau un singur timp.

38. La Notte

Nimic nu este clar în La Notte, fiecare personaj are propriile întrebări şi propriile răspunsuri de găsit. Scriitorul Giovanni Pontano (Marcello Mastroianni) trebuie să aleagă între vocaţia sa şi avere, între soţia sa Lidia (Jeanne Moreau) şi  mai tânăra Valentina Gherardini (Monica Vitti). Invitaţi la o petrecere la vila tatălui Valentinei cei doi soţi care abia se mai recunosc unul pe celălalt intră într-o lume a superficialităţii şi a flirturilor, iar pe măsură ce noapte devine mai întunecată par tot mai îndepărtaţi. Totuşi, dimineaţa îi aduce faţă în faţă din nou cu figurile mai obosite, ridurile mai accentuate şi dorinţa de a o lua de la capăt.

39. M (1931) – thriller în regia lui Fritz Lang

Dintre toate filmele vechi, de la începutul cinematografului, acesta e poate cel mai usor de urmarit pentru cineva care a vazut doar filme “moderne”. Cel puțin pentru noi așa a fost. În plus, are sunet, ceea ce ajuta destul de mult experienta vizionarii. Suspansul este extraodinar construit și deși au trecut aproape 100 de ani peste el, e încă foarte fresh. Lang, unul din cei mai mari regizori-reprezentanti ai expresionismului german, considera M cel mai bun film al sau.

40. Battleship Potemkin (1925) – drama istorică, în regia lui Sergei Eisenstein

Este unul din cele mai bune filme din istoria cinema-ului, foarte citat mai ales pentru tehnica montajului. Film de propaganda anti-tarist, Battleship Potemkin povesteste revolta care a avut loc in 1905 pe un crucisator atunci cand marinarilor le este servita carne intrata in descompunere.

41. Aguirre, The Wrath of God / Aguirre, Mânia lui Dumnezeu 

Un film de aventură în căutarea miticului El Dorado și a îmbogățirii rapide? Oh, da! Aguirre, The Wrath of God promite și oferă o aventură foarte autentică. Poate o expediție chiar prea autentică. Unul dintre conchistadorii trimişi de Coroana spaniolă în Peru, Aguirre visează la faimosul El Dorado. E un regat de legendă în mijlocul junglei, ce aprindea imaginaţia europenilor, unde aurul e din belșug.

După ce vei urmări filmul, unul dintre cele mai bune din cinematografia germană, sigur vei zice : A fost extraordinar!. Cu atât mai mult cu cât personajul este unul real, dacă e să ne luăm după însemnările părintelui Carvajal, trimis alături de Aguirre să găsească El Dorado.  Te va impresiona de asemenea personajul central, interpretat de unul dintre copiii teribili ai filmului german, Klaus Kinski. 

Meritul regizorului Werner Herzog este acela de a nu urma traseul clasic al unei aventuri inițiatice. În care personajul principal se descoperă pe sine la finalul călătoriei. Pentru că nimeni nu evoluează în lumea lui Aguirre și nebunia personajului principal merge până la capăt.

Aguirre, The Wrath of God e un film de artă. Deci nu te aștepta la un film de aventură în stilul Indiana Jones. Citește toată recenzia noastră la Aguirre, The Wrath of God.

 

42. North by Northwest – super film de actiune și comedie intrat în istoria cinematografiei (1959)

north-by-northwest-980x520Filmul ăsta e probabil cel mai bun film de spionaj făcut vreodată, deși personajul principal nu e spion. 🙂 Doar e confundat cu unul și ajunge să fie urmărit prin toată America (de unde și numele La Nord prin Nord-vest) pentru a fi prins de spionii adevărați. North by Northwest e semnat de Alfred Hitchcock care se pare că pe orice punea mâna de regizor transforma în etalon de neegalat.

Așa s-a întâmplat și cu genul – filme spionaj. Niciun alt film făcut de atunci până azi nu reușește să se apropie de șarmul, misterul, sex-appeal-ul, umorul din North By Northwest. Ca în multe alte filme de spionaj făcute de-a lungul timpului miza e o rolă de microfilm care conține secrete guvernamentale și care ajunge în mâinile unor spioni străini. Vezi trailerul North by Northwest, în stilul în care se realizau atunci. 🙂

43. The Conversation (1974)

the-conversation filme cu spioni

Pe lângă seria genială cu mafioți The Godfather/Nașul, a avut timp Francis Ford Coppola și de un film cu spioni? Da, și unul încă foarte bun, realizat chiar între două filme din Nașul. E un film de spionaj cu ceva ani în spate dar care a rămas la fel de proaspăt. Povestea o să te prindă în mreje pentru că reușește să creeze un personaj foarte autentic. Gene Hackman e un specialist în ascultare ambientală.

Doar că reușește în mod extraordinar să surprindă pe magnetofon niște sunete care îl pun pe gânduri. Zgomotele respective ajung să-l bântuie și să se întrebe dacă nu cumva și el e ascultat…Gene Hackman e un om singuratic, apăsat de propria singurătate. Și asta se simte aproape palpabil în film, făcându-l foarte autentic și transformând producția în mai mult decât un film de spionaj.

44. The Spy Who Came In from the Cold (1965)


Ca multe alte filme de spionaj, The Spy Who Came In from the Cold are în centru Războiul Rece dintre Vest și URSS, spionii KGB și spionii occidentali. Deși e unul dintre cele mai bune și mai autentice filme cu spioni realizate vreodată, The Spy who came in from the cold a intrat pe nemeritate într-un mare cond de umbră. Avem mai multe ipoteze de ce s-a întâmplat asta dar nu vrem să facem spoilere.

Filmul are la bază un roman al cunoscutului John Le Carre, autorul prin definiție al celor mai bune povești cu spioni. Agentul britanic Leamas, jucat de Richard Burton, se infiltrează în spionajul est-german pentru a devoala o cârtiță. Adică spionul care joacă dublu și oferă informații prețioase ambelor părți, și Estului, și Vestului. Povestea e clasică în genul filmelor spionaj, dar realizarea e excepțională. Scenariul complex nu lasă să fie deloc previzibil finalul. Încrengăturile de interese sunt atât de complicate, încât te vor ține în suspans până la final. Dar nu numai atât, pentru că The spy who came in from the cold e un film foarte uman. Care creează personaje și dileme umane reale. Aici meritul este și al actorilor, cu o mențiune specială pentru incredibilul Richard Burton.

45. The color of promeganates

E un film-cult, despre care mulţi spun că este o bijuterie vizuală care îmbină istoria, metafora, poezia şi experimentul cinematografic. Este vorba despre filmul The Color of Pomegranates (1969), capodopera lui Sergei Parajanov. Lăudat datorită calităţilor vizuale, filmul prezintă într-o manieră neconvenţională şi plină de simboluri enigmatice viaţa poetului şi muzicianului armean Sayat Nova, care a trăit în secolul al XVIII-lea. Obiectele vestimentare dintr-o altă epocă, poezia melancolică, reflecţia despre viaţă şi moarte, coregrafia avangardistă ce integrează gesturi şi elemente ritualice te vor purta într-o lume plină de mister, acel mister vizual în care te scufunzi şi pe care nu încerci să îl explici. The Color of Pomegranates este inclus în topurile dedicate celor mai frumoase filme realizate vreodată. Citește aici recenzia The Color of Pomegranates.

46. Blade Runner – Vânătorul de recompense

Blade Runner e de o frumusețe vizuală incredibilă, care arată și azi, la mulți ani de la lansare, impresionant. Atât planeta noastră, un talmeș-balmeș întunecat și plin de neon, cât și planetele colonizate de oameni, neprietenoase, înnecate în praf, dar cu peisaje deșertice copleșitoare. În acest context vizual, povestea este una de film SF noir, cu o femeie fatală despre care nu știm dacă este sau nu un androgin. Și un polițist, jucat de Harrison Ford, blazat, dar atins de drama pe care o trăiesc ființele umanoide create de om. Deși ale omului, nu au voie pe Pământ. Dacă riscă totuși evadarea pe planeta noastră, sunt vânate cu sânge rece.

E un clasic al filmelor science-fiction, care, deși prost primit la momentul lansării, a ajuns să influențeze zeci de alte filme SF ulterior. Iar faptul că Blade Runner a adaptat un roman semnat de Philip K. Dick, l-a adus pe scriitor în prim-planul Hollywoodului. De aceea, avem alte producții SF foarte cunoscute și reușite bazate pe cărțile scriitorului, precum Minority Report și Total Recall.

Este regizat de Ridley Scott, care a produs încă un clasic pentru filme SF, Alien. Îl găsiți mai jos.

47. Under the skin (2013)

E filmul SF din ultimii ani care pur și simplu ne-a entuziasmat. Am râs, ne-am emoționat, am fost puși pe gânduri, ne-am lăsat uimiți, înspăimântați și minunați de această realizare cinematografică atât de proaspătă și inovativă. E greu la peste o sută de ani de la apariția cinematografului să creeze ceva nou care să uimească așa cum primii privitori erau șocați de un tren filmat din fața, având impresia că va ieși din ecran și va trece peste ei. Am fost expuși la multe experiențe cinematografice între timp și de multe ori terminăm de văzut un film fără să fi avut nicio surpriză sau plăcere reală în a-l urmări.

Nu e cazul și cu Under the skin. E atât de mișto, încât e mai degrabă o experiență ezoterică. Under the Skin este un thriller science-fiction care urmărește povestea unui extraterestru trimis pe Pământ pentru a prăda autostopiști. 🙂 Regizat de Jonathan Glazer, filmul o are în rolul principal pe Scarlett Johansson.

Actrița o interpretează pe Laura, extraterestru deghizat în om, care stă la pândă pe marginea șoselelor puțin circulate. Folosindu-și senzualitatea și farmecul feminim, îi atacă – mortal – pe cei care trec. Treptat, însă, Laura începe să se schimbe datorită vieții pământene și intră în conflict cu cei din propria rasă din această cauză. Prin perspectiva extraterestră a Laurei, ni se oferă o altă viziune asupra lumii noastre.

Vezi trailerul Under the skin.

48. Inception / Începutul (2010)

In Inception problema centrală este definirea realităţii, ca și în Matrix, un alt clasic al filmelor SF. Dar de această dată problema e o temă veche de când lumea: viața ca un vis. In filmul lui Christopher Nolan (The Prestige) oamenii pot intra unii în visele celorlalţi. Astfel, se coboară spre zonele mai profunde ale minţii visătorului, sărind din vis în vis. În universul din Inception, ca şi în Matrix, nu există limite. Oraşele sunt construite într-o clipă, iar legile fizicii pot fi sfidate fără niciun pericol.

Această lume este însă mai periculoasă decât cea reală. Pentru personajul principal, Cobb (Leonardo Di Caprio), visul devine o a doua realitate din care nu mai poate sau nu mai vrea să se trezească.

Partea bună este că poți vedea acest clasic deja al filmelor science fiction pe Netflix, la fel ca și Interstellar. Vezi trailerul Inception.

49. Solaris

Solaris este o probă de anduranţă pentru orice cinefil care nu este deja familiarizat cu stilul super regizorului Tarkovsky, cu atmosfera poetică creată cu ajutorul cadrelor lungi şi a planurilor care se întrepătrund. Romanul scris de Stanislaw Lem îi oferă regizorului rus şansa de a crea o lume în care fantasmele par din carne şi oase, iar oamenii umbre care bântuie pe o staţie spaţială unde nebunia pare să se fi instalat definitiv.

Solaris, planeta care reuşea printr-un mecanism misterios să aducă înapoi la viaţă oameni care mai trăiau doar în amintirea astronauţilor, este de fapt o metaforă pentru omul care explorează universul pentru a se regăsi pe sine. Iar atunci când reuşeşte e copleşit de frică şi fuge mai departe. We don’t want to conquer the cosmos – we want to extend the boundaries of Earth to the cosmos, we are only seeking Man; we don’t want Other Worlds. But we want mirrors – spune Gibarian, unul dintre personaje.

50. 2001: A Space Odyssey

Filmul regizorului Stanley Kubrick face parte din categoria filme SF. Dar, ca mai în toate filmele SF bune, miza sa este filosofică, urmărind evoluţia umanităţii pornind de la epoca preistorică în care totul părea straniu, de neînţeles, și până la plecarea omului în spaţiu în căutarea celor care lăsaseră pe lună un monolit misterios. Filmul, plin de secvenţe în care imaginea şi muzica se îmbină perfect,  are un final ambiguu care poate fi interpretat în fel şi chip. Prezenţa monolitului negru semnalează însă de fiecare dată un nou stadiu al evoluţiei umanităţii.

2001: A Space Odyssey, ca orice SF de calitate, lasă privitorului libertatea de a căuta sensul sau sensurile ascunse dincolo de imaginile memorabile.

Vezi trailerul A Space Odyssey.

Thrillere de referință

51. No country for old men – cel mai bun thriller al ultimilor ani

no_country_for old men filme thriller

Cu siguranță e unul dintre cele mai mari realizări cinematografice din ultimii 20 de ani. Și probabil cel mai bun thriller al aceleiași perioade. Nu există țară pentru bătrâni  (2007) nu poate fi ratat nici de cinefili, nici de cei care se uită la filme ocazional. Pentru că nu avem vreme de pierdut cu filme proaste. Thrillerul ăsta o să vă țină lipiți de canapea garantat. Pentru că e o urmărire cum numai în filme vedem. Anton (Javier Bardem) îl urmărește pe agentul de poliție Moss (Josh Brolin), care a fugit cu o valiză de bani. La rândul lor, cei doi sunt urmăriți de un șerif.

Povestea pare prea simplă ca să fie bună, dar talentul de a spune o poveste dezvoltat în atâtea și atâtea producții de film de Frații Coen este inegalabil. Până la urmă nici thrillerele clasice ale lui Alfred Hithcock nu se bazau pe povești complicate, dar what a ride sunt filmele lui. În plus, Javier Bardem e atât de diabolic de rău și periculos încât o să-ți fie greu să-l mai urmărești după în alt film fără să te treacă un fior de frică pe șira spinării. Nu-ți spunem mai mult, doar că Anton are un mod de a ucide oameni care o să-ți trezească niște reacții viscerale și un val de emoții cum nu ai mai trăit de ceva timp la un film. 🙂

Thrillerul No country for old men a luat 4 premii Oscar: cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu și cel mai bun actor pentru jocul lui Javier Bardem. Vezi o scenă din acest thriller aici.

52. Oldboy (2003) 

old_boy-cele mai bune filme coreeneE primul film sud-coreean pe care l-am văzut noi 🙂 Și n-ama regretat nicio secundă. Regizat de Park Chan-wook, Oldboy e unul dintre cele mai puternice thrillere emoţionale create vreodată.

Oldboy este povestea unei persoane obișnuite, care ar putea fi oricare dintre noi. Este răpit şi ţinut prizonier într-o cameră de hotel timp de 20 de ani. Dupa ce e eliberat fără să i se spună de ce, porneşte într-o misiune de răzbunare căutând persoana responsabilă pentru anii săi de suferinţă. Doar pentru a descoperi însă că este în continuare prins într-un univers de conspiraţii şi tortură.

Thrillerul face parte din Trilogia Răzbunării. Așa că dacă ați văzut deja Oldboy și v-a plăcut, încercați și celelalte thrillere din trilogie: Sympathy for Mr Vengeance și Lady Vengeance.

53. Drive (2011) 

Drive incepe in forta cu fuga de la locul unui  jaf. Scena este eleganta si foarte bine construita, tensionata exact atat cat trebuie parca de un acordor nu de piane, ci de adrenalina.

Personajul principal, interpretat de Ryan Gosling, este fara mila, dar nu de piatra. Nu este un psihopat imperturbabil ca Javier Bardem in No Country fo Old Men. Tocmai asta sperie si incanta, combinatia de raceala si sensibilitate. Vocea lui de fată, foarte mătăsoasă si delicată, contrastează cu forța lui brută care stă să se declanșeze în orice scenă. Ceea ce se si intampla dupa ce povestea depaseste o linie fină, fara cale de intoarcere.

Tot filmul exulta de coolness, are un stil si o eleganta cinematografica foarte bine lucrate. Drive este un film frumos. Pe alocuri exagereaza, mai ales in filmarea adulatorie a soldurilor lui Ryan Gosling leganate in mers. Dar e un thriller care merita vazut, s-ar putea sa mai avem mult de asteptat pana la urmatorul film cu suspans de talia lui Drive. Vezi o scenă din thrillerul Drive.

54. Mulholland Drive – monstrul de la care nu-ți poți lua ochii


Recunoscut ca unele dintre cele mai bune thrillere realizate vreodată, Mulholland Drive e o experiență cinematografică ezoterică. Indicii legate de cheia filmului sunt presărate în primele două ore de film, însă nu le recunoaștem ca atare decât la sfârșit. Ultimele 20 de minute sunt viscerale și grotești. Finalul te va bântui, cu siguranță.

Betty (Naomi Watts), o blondă aspirantă la titlul de star de cinema, cu un cardigan încheiat corect și ochi căscați mereu în semn de uimire, încearcă să o ajute pe Rita (Laura Harring), noua ei prietenă amnezică, să-și redescopere viața. Cum altfel decât dând telefoane anonime, strecurându-se pe fereastră în casele oamenilor și punându-i o perucă blondă, copie aproape perfectă a propriei coafuri? Adăugăm în combinația filmului un regizor (Justin Theroux) care pierde controlul asupra propriului film pe care-l realizează și se trezește înșelat de nevastă, plus detectivi și membrii ai mafiei cinematografice. Vezi trailerul Mulholland Drive

55. Rear Window

În Rear Window, James Stewart este un jurnalist-fotograf nevoit să rămână acasă pentru o perioadă destul de lungă din cauza unei fracturi la picior. În tot acest timp privește prin obiectivul aparatului de fotografiat ce fac vecinii lui din apartamentele de vis-a-vis.

Bineînțeles că urmează și o crimă, pe care James Stewart trebuie să o demonstreze din scaunul cu rotile. Între timp, noi suntem prizonierii deducțiilor și punctului lui de vedere (la propriu, pentru că nu vedem decât ceea ce poate vedea și el, dar și la figurat). Și urmărim, fără jenă, ba chiar cu plăcere și cu un simț al privilegiului, ceea ce James Stewart ne arată în casele vecinilor.

În ciuda faptului că această ipoteză a voyeurului care își spionează vecinii a fost utilizată apoi la nesfărșit în filme, Rear Window rămâne încă standardul thrillerului de acest gen. Prin modul de interpretare foarte sobru, dar în același timp seducător, al lui James Stewart și al lui Grace Kelly, care nu duc acest hobby de a-i urmări pe alții în derizoriu. Combinat cu capacitatea inegalabilă a lui Hitchcock de a construi suspansul. Vezi o scenă din Rear Window

56. Dunkirk (2017)

dunkirk filme de razboi

E cel mai bun film de război din ultimii muuulți ani. O dramă super bine dozată, care îți ridică adrenalina la cote aproape insuportabile. Aproape simți că ești și tu pe front, alături de ceilalți soldați…

După ce a devenit faimos datorită unor filme precum InterstellarInception şi The Dark Knight, regizorul Christopher Nolan s-a inspirat de data aceasta dintr-un moment istoric – evacuarea soldaţilor aliaţi din calea naziştilor. Deşi a avut loc în primele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial, acţiunea spectaculoasă a decis rezultatul marelui război.

Inspirându-se din ceea ce a fost numit miracolul de la DunkirkChristopher Nolan a condus povestea dramatică a trupelor aliate înconjurate de inamici spre zona thrillerelor. Aşadar, în locul unui reprezentant tipic din categoria filme de război, vei urmări mai degrabă o poveste cu suspans, în care personajele trebuie să îndeplinească misiuni grele într-un timp foarte scurt, între 26 mai şi 4 iunie 1940.

În rolurile principale îi vei putea vedea pe actorii Tom HardyCillian MurphyKenneth Branagh și Mark Rylance…

57. Apocalypse Now

apocalypse now filme de razboi

Războiul din Vietnam a traumatizat o generaţie întreagă de soldaţi americani care au fost abrutizaţi până au ajuns să iubeacă mirosul de napalm dis-de –dimineaţă ca Bill Killgore (Robert Duvall).

Filmul lui Coppola din 1979 deschide rănile atunci încă proaspete ale armatei americane şi scoate la lumină toată nebunia unei lupte inegale cu elicoptere, bombe si napalm împotriva gherilelor înarmate cu puşti şi a junglei. Războiul este în Vietnam lipsit de onoare, la fel ca misiunea căpitanului Benjamin Willard (Martin Sheen) trimis să-l asasineze pe Colonelul Kurtz (Marlon Brando), unul dintre cei mai decoraţi ofiţeri americani care aparent nebun fugise în Cambodgia cu trupele sale. Apocalypse now este inspirat de romanul lui Jaseph Conrad Heart of Darkness şi reuşeşte să te poarte până în inima întunecată a războiului. Vezi trailerul Apocalypse Now.

58. Full Metal Jacket / Platoșa de metal

In Full Metal Jacket scenele de luptă sunt poate mai puţin importante decât cele de antrenament. Antrenament în care Sargent Hartman supune tinerii recruţi unei veritabile torturi psihologice. Regizorul Stanley Kubrick este mai degrabă interesat de traumele pe care soldaţii le îndură înainte. În timp ce se pregătesc să devină capabili să ucidă. Și mai puţin de ceea ce fac odată ce sunt aruncaţi în luptă.

Războiul modern nu are nevoie de soldaţi inteligenţi, ci de maşini de ucis obediente. Care nu mai au nevoie de nume, doar de porecle. Kubrick nu încearcă să vorbească despre Războiul din Vietnam. Ci demistifică ideea de război adesea glorificată în filme pentru a hrăni orgoliul învingătorilor. Îl poți vedea pe Netflix.

59. Casablanca (1942) – dragostea în vremea războiului

Casablanca este unul dintre acele filme care pot fi revăzute mereu cu aceeaşi plăcere. Iar meritul le revine în parte lui Ingrid Bergman şi Humphrey Bogart. Care spun povestea a doi îndrăgostiţi despărţiţi de război. Dar care se reîntâlnesc la capătul lumii şi sunt obligaţi să se separe din nou.

60. Dogville (2003)

 

Dogville combină în mod fascinant trei mediumuri artistice: film, teatru și literatură. Cu un decor ce reconstituie intimitatea teatrului și un discurs literar ce ne acompaniază pe tot parcursul filmului – ca într-o poveste pentru copii – von Trier recreează o societate în care ospitalitatea se transformă în abuz, iar victima răspunde cu infinită iertare. Grace (Nicole Kidman) întruchipează, după cum sugerează și numele, necondiționatul și infinitul. Harul său nemărginit este cel care conduce, însă, la distrugerea orașului Dogville.
Decorul se constituie dintr-o singură scenă, casele și străzile fiind marcate prin linii trasate cu cretă. Nu există uși, pereți, doar piese de mobilier. Lars von Trier nu ne închide; dimpotrivă, nu există nicio distincție între public și privat, interior și exterior. Camera lui von Trier penetrează orice spațiu.
Vocea lui John Hurt (The Elephant Man, Lord of the Rings), naratorul filmului, ne conduce în basmul Dogville, un basm cu o morală aparte. Vezi trailerul Dogville.

61. Dancer in the dark (2000)




Selma (Björk) trăiește în întuneric – la propriu și la figurat. Este aproape oarbă, însă continuă să muncească pentru a putea plăti operația de ochi a fiului său. E o ființă blândă și sensibilă, incapabilă de a face rău, însă von Trier o plasează în situația absurdă de a fi condamnată la moarte pentru crimă.
Pe tot parcursul poveștii, Selma se refugiază de realitatea ilogic de necruțătoare prin cântec. Muzica lui Björk este transpusă în coregrafii care amintesc de genul musical. Ultima parte a trilogiei „Golden Heart”, Dancer in the Dark este exemplul cel mai relevant al obsesiei lui von Trier pentru ceea ce unii numesc torturarea emoțională a publicului. La aceasta contribuie și folosirea preponderentă a planului-detaliu care redă în amănunt emoțiile și întunericul în care se află Selma. Ca public, solidarizăm într-un mod autentic cu protagonista, însă orice speranță de salvare ne este spulberată. Ultimul cadru al filmului este, cu siguranță, printre cele mai tulburătoare din întreaga cinematografie.

 

62. Breaking the Waves (1996)

 

Breaking the Waves deschide trilogia Golden Heart care are în centru femei capabile de sacrificiu de sine, chiar de dobândirea calității de sfânt. De asemenea, Lars von Trier exploatează în mod explicit, pentru prima oară, tema religiei.

Bess este o fată tânără, simplă și naivă, care are două constante în viață: Dumnezeu și soțul său Jan. Când acesta suferă un accident care îl lasă paralizat, o roagă pe Bess să întrețină relații sexuale cu alți bărbați și să îi povestească ulterior. Din dragoste – necondiționată – pentru Jan, ea acceptă să se sacrifice, lucru care va duce la moartea ei în mod brutal.

Breaking the Waves este un film care violează sensibilitatea publicului pe toate planurile. Dar, fiind vorba de von Trier, s-ar presupune că ne-am obișnuit deja. Dacă ți-au plăcut filmele recomandate din top filme de văzut într-o viață semnate de Lars Von Trier, descoperă și alte titluri ale acestuia aici.

63. The Holy Mountain – o experienta totala

Un film suprarealist, impanzit de numeroase simboluri, inclusiv religioase si mistico-magice, The Holy Mountain(1973) este un film cult, bifat de cei mai multi cinefili. Bugetul de 1 milion de dolari a fost strans cu ajutorul lui John Lennon, impresionat de primul film al regizorului Jodorowsky, westernul atipic El Topo.

Alesi si indrumati de catre Alchimist (Alejandro Jodorowsky) 9 discipoli incearca escaladarea Muntelui Sfant, cautand astfel nemuririea. Fiecare dintre personaje reprezinta cate o tipologie umana diferita usor sesisabila, inspirata din societatea si modul de viata occidentale: avarul, snobul, superficialul, supusul si escrocul. Cele 9 personaje care formeaza o echipa ciudata, ce aduna talentul specific fiecaruia – creator de moda, arhitect, politist, etc –  reprezinta intr-un fel cautarile societatii occidentale de a atinge o forma elevata de a fi,  constienta fiind de propria superficialitate.

Înainte de toate filmul intretine spectatorul prin neobisnuitul sau. Cu un mesaj usor de sesizat, nesolicitand un vast bagaj cultural,  filmul are si un continut ridicat de nuditate, violenta si chiar unele scene absurde, implantate tocmai pentru a alimenta si expanda atmosfera de haos cu care regizorul a vrut sa eticheteze cultura vestica.

64. The Hunt (2012) – un thriller european bun 🙂

Regizorul Thomas Vinterberg și-a câștigat renumele în 1998 cu The Celebration, un thriller brutal de veridic, cu o premisă  originală și personaje bine clădite. Thomas Vinterberg compensează relativa lipsă a efectelor speciale și a body count-ului prin creșterea intensității emoționale a scenelor violente, aducând astfel privitorul mai aproape de acțiunea de pe ecran.

Thriller-ul din 2012 urmărește povestea unui profesor singuratic și deprimat , a cărui viață este dată peste cap într-un mod tragic de o minciună măruntă tocmai când situația lui părea să se îmbunătățească.Actorul Mads Mikkelsen a primit un premiu la Cannes pentru prestația sa din rolul principal, printre celelalte șase premii și cinci nominalizări din palmaresul filmului.

The Hunt se numără printre acele thrillere interesante care de multe ori sunt condamnate la un nemeritat anonimat de către legile pieței. Vezi trailerul

 

65. Paris, Texas

Paris, Texas, filmul care i-a adus lui Wim Wenders (Der Himmel uber Berlin, Buena Vista Social Club, Pinna) singurul său Palme d’Or este o poveste complicată în care multe lucruri rămân nespuse. Travis Henderson (Harry Dean Stanton) este un amnezic  care nu este dispus să dea prea multe explicaţii despre cei 4 ani pierduţi rătăcind prin deşert. Singura sa preocupare este refacerea familiei, astfel că porneşte într-o călătorie spre Houston în căutarea soţiei sale Nastassia Kinski.  Stanton este însoţit de fiul său Hunter iar călătoria este una dintre puţinele momente de optimism într-un film marcat de melancolia lui Stanton, un personaj pentru care rătăcirea este adevărata vocaţie.

66. The Graduate

The Graduate este comedia perfectă până la jumătatea filmului. Asta nu înseamnă că începând de acolo filmul se strică, ci că fix de la jumătate, The Graduate ia o turnură clară spre dramă. Până în acel moment personajul lui Dustin Hoffman, un tânăr absolvent de facultate care se întoarce acasă pentru a se gândi la viitor, este confuz. Toată lumea face ce vrea cu el, inclusiv personajul lui Anne Bancroft, o doamnă pe la 50 de ani, prietenă de familie și soția partenerului de afaceri al tatălui lui. Cei doi încep o relație plină de necunoscute, în care confuzia lui Dustin Hoffman este hilaritate 100%.

67. Roman Holiday / Vacanță la Roma (1953)

Este primul film in care Audrey Hepburn joaca rolul principal (pentru el a primit si Oscar). Audrey  interpreteaza o printesa europeana fara viata personala care descopera placerile simple si comunicarea directa, fara staif, in timpul unei vizite la Roma. Gregory Peck, care interpreteaza rolul unui jurnalist american, este cel care ar trebui sa o initieze pe Audrey in placerile simple ale traiului la Roma. Fara experienta si de abia iesita din cocon, delicata printesa, inocenta si cu umor, in combinatie cu imaginile din bella Roma, reprezinta un coup de foudre si pentru noi si pentru Peck.  Gregory Peck, impecabil, ironic si suspicios, nu poate decat sa fie spectator la combinatia fatala dintre Audrey si Roma si sa se lase dezarmat.

68. Call me by your name (2017) 

call-me-by-your-nameUna dintre cele mai frumoase și romantice drame din ultimii ani, Strigă-mă pe numele tău te va face să-ți amintești de prima dragoste și să visezi la o vacanță de vară în însorita Italie. Într-o vară de neuitat, tânărul Elio, jucat de noul star masculin de la Hollywood, Timothee Chalamet, se îndrăgostește de cercetătorul asistent al tatălui său… Ca orice primă iubire e unică, intensă, specială.

Un singur lucru trebuie să ai în vedere pentru a te lăsa vrăjit de sensibilitatea ispititoare a poveştii din acest film şi de calităţile vizuale: toleranţa faţă de iubirea dintre două personaje de sex masculin. Vei descoperi un film de dragoste senzual și empatic, care va rămâne în topurile celor mai bune filme drama de gen. Îl poți vedea pe Netflix.

69. Y tu mama tambien (2001) – o iubire de-o vară…

Y-Tu-Mama-TambienNouă ne-a fost greu să nu plângem urmărind această dramă. În care dragostea se întâlnește la o răscruce. Una în care doi tineri au toată viața înainte și de abia descoperă iubirea. Iar ea e la finalul drumului. În care bucuria se întâlnește cu tristețea, în care visele se întâlnesc cu disperarea.

Y tu mama tambien / Și mama ta la fel! este un road movie combinat cu film de dragoste și despre maturizare. Doi adolescenți aflați în sex craze-ul tipic vârstei încearcă să seducă o femeie matură, cu care pleacă într-o călătorie spre mare. Între cei trei există de la bun început o tensiune sexuală ce trebuie descărcată într-un fel sau altul. În final, unul dintre băieți reușește să o seducă pe Luisa, în timp ce prietenul lui urmărește scena.

E un film despre mare și vacanță, plin de pulsațiile erotice ale verii. Dar Și mama ta la fel devine din ce în ce mai profund pe măsură ce înțelegem cu adevărat miza călătoriei Luisei la plajă și ocean. Și se transformă într-o dramă veritabilă.

 

70. It Happened One Night (1934)

It Happened One Night

 

Comedia romantică are o lungă istorie în spate şi, cu toate acestea, majoritatea dintre noi ne amintim doar de exemplele cele mai recente. Însă It Happened One Night cu Clark Gable este una dintre bijuteriile genului ce merită văzută, şi revăzută.

Regizat de maestrul Frank Capra, filmul ne-o prezintă pe Ellie (Claudette Colbert), fiica unui magnat din New York, care face o alegere matrimonială ce nu primeşte acordul tatălui său, acesta intenţionând să anuleze căsătoria. Ellie fuge, încercând să se ascundă atât de detectivii tatălui cât şi de paparazzi care o urmăresc la fiecare pas. Este ajutată în această aventură de un ziarist oportunist, Peter Warne (interpretat de Clark Gable), care vede în Ellie cea mai importantă ştire din cariera sa. Însă Peter este atrăgător, îndrăzneţ şi aduce cu el posibilităţi nebănuite, determinând-o pe Ellie să se întrebe dacă nu cumva s-a căsătorit cu bărbatul nepotrivit.

71. Das Boot

Războiul este o lume sufocantă din care nu poţi ieşi, iar submarinul este metafora perfectă. Pe submarinul german nu se află criminali de război înrăiţi. Ci marinari extrem de tineri care sunt trimişi fără prea multă pregătire să îndure presiunea luptei. Iar teama de distrugătoarele inamicilor este mai puternică decât cea de apă. Cea de miile de metri cubi de apă gata în orice moment să-i strivească.

Până la urmră Das Boot poate rivaliza cu un horror. Pentru că sunetele submarinului obligat să se scufunde dincolo de limita pentru care fusese conceput să reziste sunt mult mai înspăimântatoare decât cele ale unui castel bântuit.

72. Being John Malkovich


filme cu magie being john malkovich

Când eşti chemat pentru un interviu la etajul  7 şi jumătate, este clar că vei intra într-o altfel de lume, însă păpuşarul amator Criag Schwartz (John Cusack)sigur  nu se aştepta să găsească un topogan care să-l propulseze în mintea lui John Malkovich. Filmul, nu oferă prea multe explicaţii, iar personajele nu-şi pun prea multe întrebări fiind prea ocupate să vândă 15 minute în capul lui John Malkovitch pentru suma de 200$, iar tunelul rămâne neexplicat la fel ca şi abilitatea lui Lester, noul şef al lui Schwartz, de a trece dintr-un corp în altul, prelungindu-şi viaţa la nesfârşit. In being John Malkovitch magia sfidează orice logică, la fel ca scenariul la fel de întortocheat ca o călătorie printre amintirile lui Malkovich.

73 The Virgin Suicides

Primul lung-metraj al Sofiei Coppola (Lost in Translation, Marie Antoinette), The Virgin Suicides este din primul moment o experiență voyeuristică: filmul este narat de grupul de băieți fascinați de misterul surorilor Lisbon. Fiecare dintre ei are câte o experiență mai mult sau mai puțin directă cu cele 5 adolescente neînțelese. Unul dintre ei le scotocește prin nimicurile din baie, dar cel mai des băieții se întâlnesc pentru a discuta jurnalul Ceciliei, prima dintre fete care se sinucide. Prin intermediul jurnalului înțeleg lumea visătoare a acestora, claritatea cu care ele îi percep pe băieți, dar și sentimentul de îngrădire și nesiguranță al adolescentelor. De fapt, grupul de adolescenți se afundă și mai mult în fascinația misterului fetelor, a ceea ce simt, gândesc, speră ele, prin acest portal în lumea lor – jurnalul. Filmul este, ca orice film al Sofiei, unul despre adolescență și maturizare, iar atmosfera lui și decența voyeurismului adolescenților care studiază copleșiți de realitate cazul fetelor nu au cum să nu te vrăjească.

74. Blow Up

Tema voyeurismului are un potențial interesant chiar și pentru regizorii “metafizici” ai filmului. O demonstrează nu doar comedia-dramă Being John Malkovich, ci și implicarea lui Michelangelo Antonioni în acest subiect. Filmul lui, Blow Up, urmărește un fotograf de modă ce găsește spontan un subiect pentru fotografiile lui în persoana unei femei foarte grațioase dar un pic nesigure pe ea, jucată de Vanessa Redgrave. Deși aceasta nu vrea să fie fotografiată și încearcă să obțină filmul aparatului de fotografiat pentru a-l distruge, Thomas developează fotografiile și, într-un colț al acestora, reușește să distingă ceva ce seamănă cu cadavrul unui om. Thomas merge noaptea să își verifice ipoteza și găsește, într-adevăr, corpul unui om întins printre arbuști. A doua zi cadavrul a fost mutat, iar Thomas pierde orice dovadă a faptului că a fotografiat corpul. Voyeurismul fotografului îl face să devină fără să intenționeze martor la o crimă.

75. Ichi The Killer

Ichi The Killer este un film în genul celor cu supereroi, numai că supereroul regizorului japonez Takashi Miike iese din absolut toate tiparele. Cu un profil psihologic foarte întunecat, deși se dovedește fabricat și manipulat, Ichi este un voyeur par excellence. În prima scenă a filmului chiar, acesta, îmbrăcat într-un costum de latex negru, urmărește o scenă de un sadomasochism extrem. Un bărbat își snopește în bătaie prietena și apoi întreține raporturi sexuale cu ea. La finalul scenei, Ichi, aflat dincolo de fereastra apartamentului, se satisface sexual urmărind acțiunea, dar intervine pentru a o salva pe femeie. Ciudat și nebunesc, în final și bărbatul și femeia sunt omorâți.

Totul se leagă în mintea lui Ichi de amintirea din adolescență în care fata care îi lua apărarea în fața celor care îl batjocoreau este violată. În loc să o salveze, Ichi urmărește scena cu dorința de a lua și el parte la viol. Scenariul primei crime se repetă de mai multe ori. Fața nevinovată a lui Ichi ascunde de fapt un criminal care despică oameni fără menajamente, taie fețele personajelor ca și cum ar decoji o banană, secționează picioare și jugulare etc. Pentru cineva care vede de obicei filme de acțiune/thrillere/filme horror americane, s-ar putea ca modul extrem și creativ în care Takashi Miike își saturează cu scene de violență neașteptată filmul îl poate face imposibil de urmărit. Dar Ichi The Killer este mai mult decât gore/violență grafică și merită experimentat.

76. 3-iron / Bin-jip (2004)

3_Iron-0001

E unul dintre cele mai poetice și romantice nu doar filme coreene, ci pur și simplu filme. Punct. 🙂 Protagonistul 3-Iron, Tae-suk, deși nu are casă, nu e om al străzii, și nu e nici hoț de locuințe, deși pătrunde prin efracție în casele altor oameni. O persoană curioasă și blândă, tânărul privește adăpostirea într-o casă străină ca pe o mică vacanță, în care încearcă să îi cunoască pe locatarii absenți din lucrurile cu care și-au populat casa. În semn de mulțumire pentru găzduirea temporară, întotdeauna face mici gesturi: repară obiecte găsite stricate sau spală hainele celor plecați.

Lucrurile deviază de la “firesc” când Tae-suk se trezește privit în tăcere de o femeie, în a cărei locuință intrase crezând că nu e nimeni acasă. Femeia, Sun-Hwa, are fața umflată și lovită, contrastând cu fotografiile frumoase de pe pereți în care pozase ca model.

Doborâtă de abuzul fizic și emoțional al unui soț instabil, Sun-hwa îl privește pe intrus cu o rugăminte nerostită. Iar el, după ce asistă la întoarcerea nefericită a soțului, nu poate rămâne indiferent.

3-Iron e semnat de Kim Ki-duk. Numele regizorului și scenaristului sud-coreean Kim Ki-duk a stârnit prin modul foarte personal, uneori șocant, de a trata subiectele alese un cult printre cinefilii occidentali, chiar începând cu anul 2000, când și-a lansat cel de-al treilea lungmetraj  (Seom/ The Isleși a început lanțul de producții care i-a definitivat stilul.

77. Setea / Thirst (2009)

thirst filme coreeneO creație a regizorului Park Chan-wook, horror-ul Setea e o poveste originală de dragoste. Nu suntem fani ai filmelor cu vampiri, dar Thirst e cu totul și cu totul altceva față de ce v-ați obișnuit să gândiți atunci când zicem “filme cu vampiri”.

Un preot catolic e îndrăgostit de soția prietenului său. În paralel, participă la un experiment medical pentru tratarea unei boli de sânge. Prin transfuziile la care e supus, preotul se transformă în vampir… Viața lui e complet schimbată, dar atracția pentru femeia iubită e la fel de puternică.

Setea e o realizare cinematografică foarte sățioasă. Pur și simplu te declari mulțumit la sfârșitul vizionării. Ai avut parte de actori excelenți, o poveste nebună și originală care ți-a pus la încercare imaginația în cel mai bun mod, ai avut parte de emoție, empatie, dragoste, toate aflate într-un sandviș cinematografic minunat de gustos. 🙂

78. Breakfast at Tiffany’s – iubirea unei extroverte

breakfast-at-tiffanys-6

Sunt șanse mari să-l fi văzut deja. Dar, dacă cumva, ți-a scăpat din diverse motive, îți spunem că e divin. Audrey Hepburn e diafană și feminină, înconjurată de nenumărați bărbați, mereu cu zâmbetul pe buze dar ascunzând un secret. Ea ajunge să se îndrăgostească de noul vecin. Mereu alergând undeva, văzându-se cu cineva, viața ei e un carusel. Dar are timp să îl observe pe Paul, un scriitor fără mare succes în ultimul timp.

Audrey Hepburn face un rol cu adevărat memorabil. Cu acest film a inspirat generații întregi de femei, prin eleganță și spiritul ei jucăuș. O să râdeți și o să vă relaxați, dar, atenție, s-ar putea să vărsați și câteva lacrimi la final 🙂

79. The killing of a chinese bookie


Cea de-a doua colaborare dintre regizorul John Cassavates și actorul Ben GazzaraThe Killing of a Chinese Bookie (Uciderea unui agent de pariuri chinez) este un exemplu tipic al genului Noir din anii 70’, urmarind povestea dramatica a unui patron de bar deocheat, Cosmo Vittellis – jucat de Ben Gazzara.

In expozitie îl vedem pe Cosmo plătind ultima tranșă dintr-o datorie față de mafie. “I’ve got the world by the balls!” – își declară într-o nota deloc subtilă entuziastmul pentru nou găsita lui libertate. Insă dupa numai o zi, dependența de jocuri de noroc îl aduce din nou în poziția de dator, dar de această dată este obligat să achite pe loc datoria. Neavând bani, i se oferă alternativa de a asasina un gangster chinez.

In  ciuda aparentei unui simplu film cu gangsteri, Cassavates pune in centrul actiunii, cateodata intr-un mod demonstrativ, criza existențială prin care trece Cosmo. Lumea decadenta a San Francisco-ului ne este prezentată în paralel cu trăirile lui. Iar atmosfera sumbră, si spectacolul kitschos de la club fac împreună un întreg personaj, menit să ofere un contrapunct lui Gazzara. Scenele în care se revine asupra expresiei protagonistului abundă, creînd contraste între ce se petrece în jurul personajului și ce se petrece în interiorul lui. „Stilul” și „eleganța”, pe care Cosmo le epatează cu insistența, apar în opozitie cu mediul dezolant în care sunt plasate. Vezi trailerul Killing of a Chinese Bookie.

80. Requiem for A Dream (2000) – thriller despre dependență

Cum îți schimbă percepția realității drogurile și cum îți schimbă viața dependența? Cum ajungi chiar la autodistrugere? Vei vedea asta într-un film psihologic nebun, regizat de Darren Aronofsky, cunoscut pentru pasiunea de a sonda psihicul uman în filmele lui.

Pe Coney Island, 4 personaje îşi construiesc propria lor insulă paradisiacă din halucinaţii. Odată deveniţi dependenţi de droguri, Sarah, Harry, Marion şi Tyrone devin captivii unor lumi în care visul se poate transforma imediat în coşmar.

Adaptarea lui Darren Aronofsky a romanului cu același nume al lui Hubert Selby Jr este, fără îndoială, un film sincer, dur, realist și bine realizat. Regizorul reușește să găsească echilibrul în tratarea unui subiect extrem de dificil de abordat: dependența. Requiem For A Dream este mai mult decât un film despre dependența de droguri și despre drumul spre distrugere care își găsește sfârșitul în infernul drogurilor. Pelicula vorbește despre dependență în mai multe forme: de la serialele de televiziune la cocaină și heroină.

Pe toată întreaga lui durată filmul este chiar brutal, iar finalul nu are cum să fie altfel: dependența (te) câștigă. Cu toate astea, Requiem For A Dream este mai mult un manifest împotriva dependețelor, iar Aronofsky reușește să creioneze niște personaje ale căror drame te vor captiva prin sacrificiul pe care sunt dispuse să îl facă pentru a-și satisface o nevoie.

81. Memento – super thriller psihologic despre memorie

Este unul dintre cele mai inovative thrillere psihologice făcute vreodată, recunoscut ca atare de la critici, până la Asociația scenariștilor din America. Povestea e spusă printr-o structură foarte originală, dar nu vă spunem mai mult ca să nu vă stricăm plăcerea vizionării. Personajul principal și-a pierdut capacitatea de a forma noi amintiri, dar este hotărât să îl găsească pe ucigașul soției. Așa că se folosește de tot felul de trucuri, având în probleme imposibilitatea de a-și aminti ce i se întâmplă. Inclusiv își tatuează informații importante.

Memento (2000) își păstrează relevanța și rămâne unul dintre cele mai bune filme ale lui Christopher Nolan. Ale cărui filme cu siguranță le știi: Interstellar, Inception, The Prestige, Dunkirk, The Dark Knight.

Nu e doar un thriller super bun, Memento e și un film despre memorie. Și sunt oameni de știință specializați în acest subiect și în amnezia anterogradă care spun că e unul dintre filmele cele mai precise în modul în care prezintă pe marele ecran cum funcționează memoria și acest timp de amnezie. Vezi trailerul Memento. Se pare că Nolan ne pregătește un remake al primului Memento, la doar 15 ani de la lansare. Ceea ce e destul de rar pentru filme produse așa de recent.

82. Taxi Driver

In Taxi Driver, privim Times Square sau The Village prin ochii unui taximetrist psihotic jucat de Robert de Niro. Proxeneţi, prostituate, perverşi de tot felul, poliţişti corupţi şi alte creaturi nocturne ies la iveală în lumina farurilor lui Travis Bickle.

Travis (De Niro) este un veteran care întors din Vietnam care devine taximetrist. Pentru a folosi cumva nopţile în care nu poate dormi din cauza insomniei. Filmul urmăreşte transformarea lui Travis din taximetrist în justiţiar. Pe măsură ce tânărul pierde contactul cu  realitatea, devenind convins că misiunea sa este de a curăţa New York-ul.

Travis începe să respecte un program strict de exerciţii. Și cumpără pistoale cu aceeaşi uşurinţă cu care ar cumpăra un hot dog. Îşi exersează replicile destinate viitoarelor victime dând naştere celei mai cunoscute scene cu tânărul De Niro: Are you talkin’ to me?

Filmul nu este doar o critică la adresa unui guvern care nu a ştiut să-şi respecte vechii soldaţi. Ci aruncă săgeţi ironice şi înspre o societate care se grăbeşte să glorifice un justiţiar care ar fi putut deveni viitorul Lee Oswald…

De Niro şi Scorsese au fost The Dream Team vreme de câteva decenii. Însă Taxi Driver este poate cel mai bun film care a rezultat din colaborarea celor doi.

83. Borgman

Cu siguranță dacă citești articolul acesta vrei o experiență cinematografică diferită și deșteaptă. Care să se joace cu așteptările tale și care să te surprindă. În cazul ăsta e musai să vezi Borgman.

Nu știi dacă e comedie sau dramă, nu înțelegi motivațiile personajelor și pretenția unei legături de cauzalitate logică este absurdă. Tocmai pentru că este atât de neașteptat și de misterios, Borgman este în același timp o revelație dar și o frustrare. Pentru că te scoate din pasul de dans știut cu filmele și te lasă fără repere.  Te vei trezi pufnind în râs atunci când vei vedea că orice încercare de anticipare de scenariu va fi fentată.

Dacă vrei însă să te aventurezi în această experiență, nu mai citi nimic despre film. Pentru că vei avea parte inevitabil de spoilere. Și caută-l pur și simplu.

 

84. Lost in translation (2003) – o relație platonică, dar profundă

Lost in Translation cele mai bune filme de dragoste netflixCe au în comun o tânără absolventă de filosofie şi un actor trecut de prima şi a doua tinereţe, venit în Tokyo pentru o reclamă la whiskey ? Pentru început amândoi se simt la fel de pierduţi în Tokyo, dar şi în propria viaţă. Legătura dintre Charlotte şi Bob Harris este neaşteptată, atipică şi extrem de nuanţată. In relaţia celor doi există  atracţie, prietenie şi sfaturi paterne, iar actorii Bill Murray şi Scarlett Joahansson reuşesc să se ridice la înălţimea scenariului, creând un cuplu surprinzător de credibil.

Cine nu s-a lăsat prins în vraja lui? E posibil să fie câțiva nemulțumiți care să spună că în Lost in translation nu se întâmplă nimic și că, totuși, vocația filmelor este să spună o poveste. Dar ceilalți vor zâmbi fără să vrea la amintirea lui. Dramă și comedie, film de atmosferă și metafizic, în același timp, Lost in translation este un film despre singurătate.

Singurătatea unei tinere de 20 și ceva de ani, Charlotte, care nu știe exact ce vrea de la viață, în ciuda unei gândiri nuanțate. Și singurătatea lui Bob Harris, un actor plictisit și blazat în căsnicia lui de 25 de ani. Chimia dintre cei doi se dedublează într-o prietenie legată în jurul dilemelor celor doi. Înțelegerea pe care fiecare o oferă celuilalt nu trece dincolo de prietenie, până la sărutul final. Mulți încă ne întrebăm ce i-a șoptit Bill Murray lui Scarlett Johansson la ureche înainte să își ia la revedere probabil pentru totdeauna.

Îl poți vedea pe Netflix.

 

85. Hunger

Dacă nu-ți spune ceva regizorul Steve McQueen, poate îți spune Michael Fassbender. Iar dacă-ți place, e musai să-l vezi în Hunger.

Rolul prin care s-a facut remarcat super talentatul actor Michael Fassbender a fost cel din filmul lui Steve McQueen, Hunger, din 2008, in care Fassbender este un detinut irlandez in greva foamei.

86. Fish Tank

Imediat dupa Hunger, Fassbender este distribuit in Fish Tank, un film despre viata in ghetourile britanice. Fassbender joaca rolul unui muncitor ce o dezvirgineaza pe fiica adolescenta a amantei. Vezi trailerul Fish Tank.

87. Le Havre – Jim Jarmusch varianta finlandeză

Filmul Le Havre, aflat in selectia de la Cannes în 2011, este regizat de finlandezul Aki Kaurismaki, inrudit ca stil cu americanul Jim Jarmusch si continuator al traditiei lui Charlie Chaplin, Buster Keaton, Jacques Tati si Robert Bresson. Le Havre este un amestec pe care l-ai crede altfel imposibil: umor sec, basm, luciditate, nostalgie, sensibilitate si realism. Prin comparatie cu Intouchables, care s-a vrut tot o demonstratie de umanism fara sentimentalisme si care a extaziat mare parte din public, performanta lui Kaurismaki din Le Havre a trecut neobservata, tocmai probabil din cauza delicatetei demonstratiei, ramanand placerea doar a catorva.

Povestea este simpla: Marcel din orasul Le Havre, traind din putinul obtinut din lustruitul pantofilor trecatorilor, incearca sa reuneasca un copil imigrant din Africa cu mama lui. In acest timp, sotia lui Marcel este foarte bolnava si se lupta pentru supravietuire. Dincolo de poveste, important este cum e spusa, cu umor si finete.

Lumea lui Le Havre este trista si modesta, dar traieste fara resentimente (de clasa sau de alt fel). Traieste dupa reguli societale mai vechi, unde se vorbeste putin despre emotii si sentimente, pentru ca oamenii isi cunosc locul si isi ghideaza alegerile dupa principiul datoriei si al sacrificiului. Nu e loc de psihanaliza si sofisticari burgheze.

Vezi trailerul Le Havre si recenzia.

 

88. Booksmart – comedia anului 2019

Booksmart-filme 2019 onlineNu e dramă-comedie, nu e comedie cu accente de dramă. Nu are dramă nicăieri în ADN-ul ei. E o comedie pur sânge, care inspiră și expiră umor de la un capăt la altul.

Filmul Booksmart/Examen de (i)maturitate nu e foarte cunoscut la noi. Am dat de el căutând (și noi) în listele publicațiilor de specialitate din afară inspirație de filme bune de văzut. Și sunt multe astfel de liste unde apare ca unul dintre cele mai reușite ale anului 2019. (Wikipedia a numărat chiar 68 de liste de top 10 filme 2019 în care a fost inclus această producție). Cu siguranță, nu am regratat nicio secundă că i-am dat o șansă. Ba, mai mult, am râs cu poftă la multe scene și replici.

E o comedie deșteaptă de trecere de la adolescență la vârsta adultă, care are în centru două tocilare. 🙂 Tot liceul au fost ocupate cu învățatul, ca să-și asigure un loc într-o facultate de prestigiu. Dar află că toți colegii care păreau cam idioți și puși doar pe distracții adolescentine au intrat la super universități. Așa că se hotărăsc să recupereze timpul petrecut pe învățat mergând la petrecerea petrecerilor. Ce urmează este o comedie despre care Wall Street Journal spune că e cea mai haioasă, deșteaptă, dinamică de pe marile ecrane de mult timp încoace. Și suntem total de acord cu această caracterizare.

Așa că recomandarea noastră e s-o căutați online și să îi dați play. 🙂 Îl poți vedea de exemplu și pe HBO Go!

89. Höstsonaten/Autumn Sonata (1978) – diferenta dintre speranta si iluzie

         

Is the daughter’s misfortune the mother’s triumph?.. Is my grief your secret pleasure?Cu o sinceritate greu de digerat, dar imposibil de ignorat, regizorul Ingmar Bergman surprinde portretul personajelor centrale din Autumn Sonata,o mamă și fiica ei aflate la prima întâlnire în șapte ani. Eva (Liv Ullmann) și Charlotte (Ingrid Bergman) gravitează în lumi complet separate, iar prăpastia dintre ele se resimte mai ales când se află una lângă cealaltă.

Le cunoaștem separat și apoi împreună, într-un efort dureros de comunicare și înțelegere. Charlotte, o pianistă celebră și actriță desăvârșită în viața personală, și-a petrecut viața fugind de copiii ei, două fiice dintre care una cu o dizabilitate de vorbire. De cealaltă parte stă Eva, o femeie în aparență împăcată, care ascunde însă un nucleu amar, viu și profund alterat încă din copilărie.

Nu pot reda într-o descriere scurtă toate nuanțele relației nocive pe care o împărtășesc cele două femei, dar pot spune că Bergman atinge dedesubturi psihologice și emoționale care întrec cu mult termenii de neglijență, ură sau abandon. Replica de la început îi e adresată mamei, dar vedem în film și reflexia inversă, relația ajungând în punctul în care numai o suferință împărtășită o poate hrăni.

90. Fanny si Alexander


Fanny och Alexander trebuia sa fie ultimul film al lui Ingmar Bergman (dar au urmat si alte filme). Spre deosebire de Eyes Wide Shut, mostenirea altui mare regizor, Kubrick , controversat despre cat de reusit sau nu este, Fanny si Alexander este o capodopera.

Interesant de vazut de Craciun, datorita scenelor dedicate pregatirii acestuia si zilei de Craciun,  filmul dezvolta dincolo de orice cliseu si in modul cel mai natural un mesaj umanist. Este povestea de inceput de secol al XX-lea a unei familii suedeze care in preajma Anului Nou traieste despartirea de tatal lor, urmata de recasatorirea mamei cu o persoana extrem bigota si stricta. Intr-un fel, Fanny och Alexander este si povestea lui Bergman si a surorii acestuia, crescuti de un tata foarte sever – preot luteran.

Pentru ca s-a vrut in prima instanta o mini-serie TV, filmul circula in doua versiuni: una mai lunga, de 312 minute, si una de 188 minute.

91. Favorita (2018)

the-favourite-emma-stone

E unul dintre favoritele noastre. N-aveam cum să ratăm să îl includem în lista cu filme bune din 2018. Favorita face parte din categoria de filme de epocă și critică socială, dar poate intra ușor și în categoria comediilor negre. Filmul este unul dintre cele mai bune lansate în ultimii cinci ani, atât ca scenariu, dar și regie, cinematografie și originalitatea subiectului.

Încă vedem puține femei care conduc povestea principală a filmelor în care joacă. În Favorita avem 3 doamne, într-un triunghi amoros inspirat din fapte reale. Regina Ana a Angliei, în secolul al XVIII-lea, pradă unei sănătăți precare, este manipulată de două femei. Cele două își doresc să conducă statul, controlând-o pe regină. Dialogul spumos și jocul proaspăt al celor trei actrițe Emma Stone, Rachel Weisz și Olivia Colman îl recomandă pentru o vizionare atentă, pentru a vă bucura total de experiență. Poți să-l vezi pe HBO.

92. Biutiful

Inainte de a se aventura pe tărâmul comediei  cu Birdman, Alejandro Gonzales Inarritu s-a lăsat tentat de povestea lui Uxbal (Javier Bardem), un bărbat care ştie că va muri în curând. Diagnosticat cu cancer, Uxbal încearcă să-şi pună în viaţa în ordine şi să construiască un cămin pentru cei doi copii. Viaţa îi pune piedici la tot pasul, Marambra fosta sa soţie, narcomană, îl dezamăgeşte la finalul unei zi aproape perfecte, micile sale afaceri cu mafia chinezească eşuează lamentabil, iar moartea îl găseşte singur. Totuşi, filmul se numeşte Biutiful şi asta pentru că deşi înfrânt de boală, Uxbal câştigă totuşi micile momente de fericire şi speranţă.

93. Mujeres al borde de un ataque de nervios

Un lucru trebuie să ştim înainte să ne cufundăm în lumea cu iz retro, uşor suprarealist din Mujeres al Borde de un Ataque de Nervios, o să avem de-a face cu o intreagă faună feminină . Nesigure, geloase, iraţionale, criminale, femeile în pragul unei crize de nervi vă vor aduce în pragul unei crize de râs. Filmul este un tur de forţă prin imaginarul cam fugit de-acasă al lui Pedro Almodovar, iar de aici nu putea să lipsească actriţa sa preferată : androgina Rossy de Palma.

94. Atame!

Tradus ca Tie me up, Tie me down, Atame! aduce în centrul atentiei o altă muză a lui Almodovar: Antonio Banderas. Dacă sunteţi obişnuiţi cu acel Banderas din Zorro sau Desperado, veţi fi surprinşi să descoperiţi un actor care poate fi canvingător în rolul unui nebun îndrăgostit care dă buzna peste femeia pe care crede o iubeşte şi o sechestrează.  Metafora filmului este extrem de sugestivă, în fond, dragostea poate fi înţeleasă şi ca o renunţare la libertate, o captivitate acceptată benevol.

95. Amores Perros

Amores Perros, Iubiri şi Câini, spune povestea a trei iubitori de animale pe care îi leagă un accident de maşină, scena cu care filmul lui Inarritu începe.  Octavio (Gael Garcia Bernal ) este cel care provoacă accidentul încercând să fugă de nişte interlopi locali care îi împuşcaseră câinele. Tânărul este departe de a fi un inocent, el folosindu-şi rottweilerul  în încercarea de a strânge suficienti bani pentru a pleca alături de femeia de care este îndrăgostit, întâmplător soţia fratelui său. Universul în care el intră, în care animalele luptă până la moarte fără să câstige nimic este prezentat fără menajamente de Inarritu, ilustrând de fapt mecanismul întregii societăţi. Celelalte două personaje al căror destin se intersectează pentru câteva minute cu cel al lui Octavio sunt prinse la rândul lor într-o luptă în care n-au mari şanse de izbândă. Asasinul plătit, interlopul de ocazie şi manechinul încearcă, fiecare in felul său, să găsească iubirea, într-o lume care nu-i îndreptăţeşte să spere.

Un câine împuşcat pe bancheta din spate a unei maşini urmărite de mafia locală, aşa se termină cariera de interlop de ocazie a lui Octavio (Bernal). Ca de obicei, personajul lui Gael-Garcia Bernal este ambivalent, Octavio, atras treptat în lumea luptelor de câini, sfârşind prin a-şi sacrifica cel mai loial prieten, câinele, pentru a o cuceri pe Susana, soţia fratelui său.

Filmul regizat de Alejandro Gonzales Inarritu (Biutiful) împleteşte povestea lui Octavio cu cea a unui adevărat iubitor de animale care-şi câştigă existenţa ucigând oameni, şi viaţa unui model , Valeria, victimă şi ea a accidentului în care este implicat şi Octovio. Cele trei fire se intersectează întâmplător în momentul accidentului, personajele fiind legate aparent doar de iubirea pentru patrupede. De fapt, legătura este alta, interlopul amator, asasinul profesionist şi modelul încearcă fiecare în felul său să găsească iubirea într-o lume care-i uită prea repede sau îi ignoră.

96. Aquarius (2016) – povestea unei femei puternice

Vă recomandăm Aquarius fără rezerve, are un optimism tonic, cu care veți rezona, la fel ca și cu ritmul de samba al vieții braziliene. Aquarius a făcut turul celor mai importante festivaluri de film din 2016. Și a ajuns în topul celor mai bune 10 filme din 2016 al celei mai prestigioase reviste de cinema din lume, Cahiers du cinema.

Aquarius e o dramă cât de poate de umană, în care personajul principal, Clara, trecută de prima și a doua tinerețe, se bucură de viață în Brazilia. În ciuda a tot ce se întâmplă în jurul ei: agenți imobiliari care au pus gând rău clădirii în care trăiește, a bolii, a faptului că toți copiii au plecat pe la casele lor și ea e văduvă.
Aquarius face parte din acele filme drama care te seduc, indiferent de vârsta pe care o ai. Actriţa din rolul principal, Sonia Braga, emană atâta poftă de viaţă în rolul Clarei, încât devine molipsitoare, în lupta ei cu momentele de disperare sau împotriva unui sistem abuziv. Povestea Clarei e în același timp o incursiune în universul afectiv feminin, expus prin amintiri şi flashback-uri inundate de melancolie. Citește recenzia noastră la Aquarius .

97. The Florida Project (2017)

E un film incredibil de frumos și pozitiv despre copilărie. Dar nu oricum, ci într-un mediu la limita supraviețuirii și a sărăciei lucii. Filmul a cucerit spectatorii mai ales datorită interpretării pline de umor spontan şi autenticitate a unor actori copii.

The Florida Project este o dramă minunată, despre puterea salvatoare a primelor prietenii. Poate fi considerat demn de a sta lângă marile pelicule dedicate acestor legături. Vei descoperi nişte personaje-copii adorabile şi expresive, a căror inventivitate face din fiecare scenă o demonstraţie de umor candid.

Regizorul Sean Baker prezintă o realitate deloc roz fără a-şi împinge personajele inocente în disperare. Pentru că redă cu tandrețe o lume ameninţată de sărăcie şi degradare. Prin această tandrețe, reușește să transforme un film realist care pare de-a dreptul un documentar. Și astfel povestea să devină una luminoasă. În centrul acestei poveşti se află două fetiţe – Moonee (Brooklynn Prince) şi Jancey (Valeria Cotto). Ele trăiesc în camerele unui motel ieftin din Orlando, aflat în apropierea celebrului paradis al copiilor – Disneyland.


Povestea din The Florida Project

Moonee împarte camera cu mama ei, care pare abia ieşită din adolescenţă. Fără un job stabil, mama se află într-o continuă vânătoare de bani pentru plata săptămânală a camerei de hotel. Neavând vreo ezitare în a recurge la metode aflate la limita legalităţii pentru a face rost de suma necesară.

Dar Moonee și Jancey se bucură de fiecare moment al copilăriei. Nu pot avea parte de bucuria copiilor care se duc la Disneyland? Nu-i nimic! Îşi fac propriul parc de distracţii din hotelul ieftin vopsit în nuanţe pastel. Nu pleacă în vacanţă? Inventează tot felul de jocuri folosindu-se de camerele strâmte ale hotelului. Nu au bani de îngheţată? Fac rost uşor de ei. Și născocesc tot felul de idei simpatice pentru a nu părea nişte cerşetoare agasante care le cer bani turiştilor. Se plictisesc în lungile zile de vară? Deloc! Nişte case părăsite devin noile decoruri ale filmului imaginar din mintea fiecăreia. Iar nişte văcuţe ieşite la păscut o fac pe una dintre fetițe să-i spuna celeilalte că a adus-o într-un safari.

Oricât de tristă ar fi situaţia lor, nu vei simți prea mult timp apăsarea și neputința în faţa unei lumi nedrepte. Ci vei râde împreună cu personajele aflate la vârsta copilăriei. Și te vei gândi nostalgic la anii în care se înfiripau primele lui relaţii de prietenie. Citește aici întreaga recenzie.

98. Birdman (2014)

Birdman Michael-Keaton--Edward-NortonExtraordinarul regizor mexican Alejandro González Iñárritu a schimbat foaia în 2014. După dramele 21 GramsBabel și Biutiful, a produs la Hollywood drama-satiră, Birdman.

Riggan Thompson este un actor căzut într-un con de umbră, cunoscut mai ales pentru rolul unui supererou. Hotărât să-și recâștige faima, Riggan merge pe Broadway unde pune în scenă o adaptare a piesei What We Talk About When We Talk About Love. În rolul principal apare Michael Keaton, un actor cunoscut mai ales în ipostaza de Batman al lui Tim Burton. În film joacă și Emma Stone (The HelpEasy A), Naomi Watts (Mulholland Drive21 Grams), Edward Norton (Fightclub) și Andrea Riseborough (Shadow Dancer). Vezi trailerul Birdman.

99. Sex, Lies, and Videotape 

In ciuda titlului, filmul este o poveste de dragoste intre doi oameni inhibati si frustrati sexual, dar care isi castiga reciproc increderea si curiozitatea. Sex, Lies, and Videotape spune ca de fapt conversatia este cel mai seducator instrument al iubirii si un la fel de seducator instrument cinematografic. E pe Netflix din aprilie 2020.

100. Moartea Domnului Lăzărescu

Lungmetrajul lui Cristi Puiu din 2005, Moartea Domnului Lazarescu, e unul dintre cele mai bune filme românești făcute vreodată. E o dramă prin excelență, adică te face și să plângi și să râzi. A primit multe premii, printre care Premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes. Este inspirat din cazul real al unui pacient din Dolj căruia i s-a refuzat de mai multe ori internarea și care a murit în lipsa îngrijirilor medicale…Probabil l-ai văzut deja. Dacă nu, îl găsești pe Netflix.

Acestea sunt câteva dintre cele mai bune filme făcute vreodată. Ele sunt mult mai multe, trebuie doar să aveți timp și dispoziție să le descoperiți unul câte unul.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here