Recenzie – Si se auzeau greierii – Femeia emancipata controlata de Partid

0
160

Romanul Şi se auzeau greierii va fi receptat diferit, în funcţie de vârsta cititorului. Pentru cei născuţi înainte de anii ’90 va fi o destăinuire tulburătoare. O confirmare a ceea ce știau deja. Pentru cei născuţi după 1989, romanul va avea forţa unei descoperiri ce izbește și naște revoltă.

Emanciparea în epoca socialistă

Corina Sabău a reușit să intre în pielea și în gândurile unei femei emancipate din România comunistă. Era însă o emancipare mereu ameninţată de frică.

În societatea în care trăia protagonista romanului, controlul exercitat de autorităţi devenise de nesuportat. Statul naţionalizase până și corpul. Mai ales pe cel feminin, obligat să procreeze.

Avortul era interzis. La fel și contracepţia. Existau controale în fabrici. Mulţi colegi binevoitori erau gata să raporteze orice abatere, orice suspiciune de avort. Solidaritatea feminină devenise astfel un pariu riscant.

Nevoia de civilizare

Personajul feminin din romanul Şi se auzeau greierii a reușit să iasă dintr-un mediu abrutizant. A părăsit familia dominată de un tată violent. Şi-a găsit un bărbat educat, având gusturi cosmopolite. Era așa cum îl visase – un bărbat care aduce o fărâmă de civilizaţie în oceanul barbariei, crescut cu muzică și cărţi și obiecte frumoase.

Cu acest bărbat părea să trăiască liberă visul familiei perfecte. Totul era așa cum își dorise…până în ziua în care descoperă că ar putea avea al doilea copil. Noua sarcină vine în momentul în care iluzia căsniciei securizante începe să se destrame.

Bărbatul perfect ajunge să se îndepărteze, iar femeia se trezește pe o insulă de singurătate. Simţindu-se abandonată de un bărbat devenit din ce în ce mai distant, ea găsește o soluţie extremă. Vrea să avorteze, printr-metodă riscantă.

Singurătatea într-un furnicar

Citind gândurile acestei femei, ajungi să te întrebi dacă nu cumva regimul comunist dorea să anuleze dreptul omului de a fi uneori singur cu el însuși, cu durerea lui. Protagonista a trăit într-o societate în care doar opinia colectivă mai conta. Totuși, fiinţa umană era mai părăsită ca niciodată de colectivitate.

Protagonista resimte singurătatea cum doar într-o societate comunistă se poate simţi: în mijlocul aglomeraţiei continue, în timpul paradelor organizate pentru a-i umfla egoul marelui conducător sau în fabrica plină de ochi iscoditori.

Corina Sabău surprinde cum nu se poate mai bine o societate în care prezenţa celorlalţi devine opresivă. Propaganda hrănea obsesiv iluzia solidarităţii. Dar solidaritatea era înlocuită de suspiciunea colectivă. Oamenii erau obligaţi să trăiască în mulţimi, dar se temeau mai mult ca niciodată unii de ceilalţi.

Tipologii femine în communism

Impresiile și observatiile personajului central pendulează între propria drama și lumea altor femei. Sunt femeile de care are grijă, în calitate de șefa a unei secţii dintr-o fabrică de textile. De fapt, romanul este o incursiune în universul feminin din timpul socialismului. Bărbaţii apar doar pe fundal, precum niște fotografii voalate din vremuri fericite sau precum niște caricaturi uneori amuzant-pitorești, alteori grotești.

Vei descoperi un contrast accentuat între personajul central și celelalte femei. Protagonista ajunge să depășească limitările unei mentalităţi primitive. Celelalte femei, majoritatea muncitoare venite din medii precare și patriarhale, rămân captive. Unele devin guralive pentru a-și ascunde complexele și neputinţele. Altele sunt mereu temătoare, lăsate de izbeliște în pântecul marelui oraș reprezentat de fabrică. Nu lipsesc nici femeile devenite complice ale regimului, ochii și urechile Partidului.

Un roman precum un film al intimităţii

Corina Sabău s-a implicat și în lumea filmului. A fost coscenaristă pentru pentru Toată lumea din familia noastră (Radu Jude). Scenarista din Corina Sabău evită desfășurarea tipică filmului românesc de la începuturile consacrării noului val. Preferă mai degrabă să introducă aparatul de filmat în mintea protagonistei. Totul este internalizat, analizat, adesea trecut prin filtrele unor flashbackuri întortocheate, în care se amestecă prezentul și trecutul.

Lumea individuală era supusă controlului, dar interioritatea personajului este cât se poate de vie. Evenimentele exterioare sunt aspirate de introspecţie. Unica realitate veritabilă devine cea interioară.

Romanul are spontaneitatea și autenticitatea unei destăinuiri. O destăinuire în ritm alert precum un șuvoi de gânduri imposibil de oprit. Te vei întreba la un moment dacă nu cumva ai în faţă jurnalul unei femei. Un jurnal pierdut și recuperat peste ani de către autoare, apoi expus fără prea mari modificări. Totuși, este un jurnal aparte. Nu oferă lămuriri, ci doar descrieri de stări, fapte, senzaţii, sentimente, dezamăgiri. Ordinea cronologică rămâne suspendată. Este înlocuită de anarhia unor amintiri ce reapar la suprafaţă după bunul plac.

Implicarea emoţională a cititorului

Şi se auzeau greierii este un roman ce se bazează mai mult pe intuiţia cititorului. Pe talentul său de a reasambla subiectiv o existenţă fragmentată în amintiri. Sunt amintiri despre copilăria protagonistei, despre iniţierea erotică, despre o primă dragoste, despre legăturile din secţia unei fabrici de confecţii, secţie de care era și responsabilă.

Deși abia atinge 100 de pagini, romanul devine o experienţă densă. Corina Sabău este capabilă de a condensa o întreagă epocă, o întreagă lume în câteva gânduri și detalii. Construiește printr-o frază sau imagine ambiguă, voalată, cât alţi scriitori în sute de pagini de naraţiune realistă, cu mesaj denunţător la adresa unui regim. Dacă ţi-a plăcut recenzia, poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

Citește și romanul Deborah – Seducţia feminină ca formă de salvare

Recenzie – Deborah – Seductia feminina ca forma de salvare

 

 

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here